Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Irina-Loredana │- │
│Gulie │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 alin. (3) şi ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Romanel Basarab Bârzan, Andreea Cristina Căciuloiu şi Radu Cristian Bârzan în Dosarul nr. 1.895/118/2017 al Tribunalului Constanţa - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.043D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că moştenitorii autorului excepţiei Basarab Romanel Bârzan, respectiv Mihaela-Mioara Bârzan şi Claudiu-Ivo Bârzan, prin avocat, cu delegaţie la dosar, au depus note scrise prin care solicită introducerea lor în cauză, conexarea Dosarului nr. 1.063D/2019 la Dosarul nr. 1.043D/2019, admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost invocată, precum şi judecarea cauzei în lipsă. Depun şi certificatul de moştenitori, în susţinerea celor arătate. 4. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public nu se opune cererii de introducere în cauză a moştenitorilor. 5. Curtea, în temeiul art. 14 din Legea nr. 47/1992, republicată, încuviinţează cererea de introducere în cauză a moştenitorilor. 6. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 1.063D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 33 alin. (3) şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Romanel Basarab Bârzan, Andreea Cristina Căciuloiu, Radu Cristian Bârzan, Constanţa Timaru şi Anghelache Măcrin în Dosarul nr. 1.921/118/2017 al Tribunalului Constanţa - Secţia I civilă. 7. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 8. Magistratul-asistent referă asupra faptului că moştenitorul autoarei excepţiei Constanţa Timaru, respectiv Radu Cristian Bârzan, prin avocat, cu delegaţie la dosar, a depus note scrise prin care solicită introducerea acestuia în cauză, conexarea Dosarului nr. 1.063D/2019 la Dosarul nr. 1.043D/2019, admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost invocată, precum şi judecarea cauzei în lipsă. Depune şi certificatul de moştenitor, în susţinerea celor arătate. 9. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public nu se opune cererii de introducere în cauză a moştenitorului Radu Cristian Bârzan. 10. Curtea, în temeiul art. 14 din Legea nr. 47/1992, republicată, încuviinţează cererea de introducere în cauză a acestuia. 11. Având în vedere excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele anterior menţionate, Curtea pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 1.063D/2019 la Dosarul nr. 1.043D/2019. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.063D/2019 la Dosarul nr. 1.043D/2019, care a fost primul înregistrat. 12. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 13. Prin încheierile din 17 aprilie 2019, pronunţate în dosarele nr. 1.895/118/2017 şi nr. 1.921/118/2017, Tribunalul Constanţa - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 33 alin. (3) şi ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Excepţia a fost ridicată de Romanel Basarab Bârzan, Andreea Cristina Căciuloiu şi Radu Cristian Bârzan şi, respectiv, de Romanel Basarab Bârzan, Andreea Cristina Căciuloiu, Radu Cristian Bârzan, Constanţa Timaru şi Anghelache Măcrin în cauze având ca obiect soluţionarea unor acţiuni privind acordarea de măsuri reparatorii pentru imobile preluate abuziv în perioada regimului comunist. 14. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că prevederile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 încalcă principiul legalităţii, prin lipsa de previzibilitate a normei legale, dat fiind faptul că, în ipoteza în care entităţile învestite de lege nu fac publice informaţiile cu privire la numărul de notificări rămase nesoluţionate, încă de la momentul de la care încep să curgă termenele de soluţionare a cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, persoanele care se consideră îndreptăţite la restituire nu au posibilitatea să cunoască nici termenul ce li se aplică, respectiv de 12 luni [art. 33 alin. (1) lit. a)], 24 de luni [art. 33 alin. (1) lit. b)] sau, respectiv, 36 de luni [art. 33 alin. (1) lit. c)] din Legea nr. 165/2013, şi nici momentul de la care începe să curgă termenul de depunere a notificării, întrucât nu se cunoaşte numărul real al notificărilor înregistrate şi nesoluţionate. 15. Se mai susţine că dispoziţiile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 instituie în sarcina entităţilor învestite de lege obligaţia de a stabili numărul cererilor înregistrate şi nesoluţionate, de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, iar în sarcina Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor este instituită obligaţia de a centraliza şi publica pe pagina sa de internet datele transmise de entităţile învestite de lege. Cu toate acestea, în cuprinsul dispoziţiei legale nu se face nicio referire la vreun termen până la care această obligaţie trebuie îndeplinită, nici la modalitatea în care va efectua afişarea şi nici nu se prevede aducerea la cunoştinţa persoanelor îndreptăţite printr-unul din ziarele locale dintre cele de circulaţie naţională, ci doar într-o singură modalitate, mai puţin accesibilă, respectiv cea a publicării pe pagina de internet. 16. Se mai susţine că, faţă de caracterul obligatoriu al procedurii prealabile, persoana care se consideră îndreptăţită nu se poate adresa instanţei înainte de împlinirea termenelor definite de lege, întrucât aceasta nu are un drept actual, drept care se naşte la momentul expirării termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea notificărilor pe cale administrativă. Astfel, nerespectarea obligaţiei de informare a persoanelor care se consideră îndreptăţite împiedică exercitarea dreptului de acces efectiv la instanţă şi afectează însăşi posibilitatea realizării dreptului de proprietate pretins, fiind încălcată, în acelaşi timp, şi protecţia efectivă a drepturilor enunţate de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 17. Se mai susţine că nu există o sancţiune pentru nerespectarea obligaţiei de publicare a informaţiilor referitoare la numărul de notificări nesoluţionate, iar termenul de 6 luni prevăzut de art. 35 alin. (2) nu este un termen de decădere, sancţiunea nefiind prevăzută expres prin Legea nr. 165/2013, şi nici nu poate fi considerat un termen de ordine publică, astfel încât nu poate fi invocat din oficiu de către instanţa de judecată. În consecinţă, neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de art. 33 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 de către entităţile învestite de lege atrage inopozabilitatea termenelor prevăzute de art. 33 alin. (1) lit. a)-c) faţă de persoanele îndreptăţite, acestea fiind în imposibilitatea de a calcula termenul aplicabil prevăzut de art. 33 alin. (1) din lege. 18. Tribunalul Constanţa - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că norma criticată conferă persoanelor interesate dreptul de a se adresa instanţei pentru ca aceasta să se pronunţe asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi să soluţioneze de fapt notificarea lăsată în nelucrare de entitatea învestită de lege, drept care poate fi exercitat într-un interval de 6 luni, care începe să curgă de la expirarea termenelor prevăzute de art. 33. Până la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, dreptul persoanelor interesate de a se adresa instanţei de judecată, pentru soluţionarea pe fond a notificării lăsate în nelucrare de unitatea deţinătoare, nu era limitat, însă, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, legiuitorul a stabilit un anumit interval de timp în care acest drept să poată fi exercitat. Termenul de 6 luni prevăzut de Legea nr. 165/2013 este unul procedural, în acest interval partea interesată se poate adresa instanţei competente cu o cerere în realizarea dreptului, iar impunerea acestui termen nu echivalează cu restrângerea drepturilor constituţionale. 19. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 20. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele: 21. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 22. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 33 alin. (3) şi ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, potrivit cărora: - Art. 33 alin. (3): „(3) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a stabili numărul cererilor înregistrate şi nesoluţionate, de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Datele transmise de entităţile învestite de lege vor fi centralizate şi publicate pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.“; – Art. 35 alin. (2): „(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.“ 23. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 24 - Dreptul la apărare, art. 31 - Dreptul la informaţie, art. 44 - Dreptul de proprietate privată şi art. 52 - Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică. De asemenea, din motivarea excepţiei rezultă că este invocată şi încălcarea art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii din Legea fundamentală şi art. 6 - Dreptul la un proces echitabil, cuprins în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 24. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine, cu titlu preliminar, că, prin Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a prevăzut obligaţia statului român de a implementa proceduri simplificate şi eficiente, întemeiate pe măsuri legislative şi pe o practică judiciară şi administrativă coerentă, precum şi de a adopta reguli de procedură clare şi simplificate, care să acorde sistemului de despăgubiri o previzibilitate sporită. Totodată, prin Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunţată în Cauza Preda şi alţii împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat, având în vedere marja de apreciere a statului român şi garanţiile instituite prin Legea nr. 165/2013, şi anume regulile de procedură clare şi previzibile, însoţite de termene constrângătoare şi de un control judecătoresc efectiv, că legea menţionată oferă, în principiu, un cadru accesibil şi efectiv pentru redresarea criticilor referitoare la atingerile aduse dreptului la respectarea bunurilor în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale rezultate în urma aplicării legilor de restituire (paragraful 129). 25. În legătură cu termenele instituite prin prevederile art. 33 şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, prin Decizia nr. 786 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 10 februarie 2017, paragraful 16, Curtea Constituţională a statuat că stabilirea unor noi termene în care entităţile învestite trebuie să soluţioneze notificările, de la expirarea cărora persoana îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti, inclusiv în situaţia reglementată de art. 35 alin. (2) din aceeaşi lege (când se constată refuzul nejustificat de soluţionare a notificării), se înscrie în raţiunea pentru care legea însăşi a fost concepută, aceea de a crea un mecanism care să confere eficienţă procesului reparatoriu al măsurilor abuzive de preluare a unor imobile în timpul regimului comunist. Se asigură, în acelaşi timp, şi certitudinea finalizării acestuia, inclusiv prin reglementarea legală expresă a posibilităţii persoanei care se consideră îndreptăţită să acţioneze împotriva refuzului nejustificat al entităţii de a răspunde la notificare, Legea nr. 165/2013 instituind, prin art. 35 alin. (2), ceea ce în vechiul cadru procesual era recunoscut doar pe calea unei decizii pronunţate ca urmare a soluţionării unui recurs în interesul legii (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite nr. XX din 19 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 12 noiembrie 2007). 26. Totodată, prin Decizia nr. 207 din 8 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 497 din 3 iulie 2014, paragraful 28, Curtea a statuat că prevederile art. 33 din Legea nr. 165/2013 nu împiedică, în sine, exercitarea accesului liber la justiţie, ci doar îl condiţionează de respectarea unor termene, înăuntrul cărora entităţile prevăzute de lege au obligaţia soluţionării cererilor înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Curtea Constituţională a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei sale, a unui drept - subiectiv ori procesual - inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă (a se vedea în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 201 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2012, sau Decizia nr. 754 din 20 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 718 din 23 octombrie 2012). În consecinţă, Curtea a stabilit că instituirea, prin dispoziţiile Legii nr. 165/2013, a unor termene înăuntrul cărora entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor au obligaţia de a le soluţiona şi după a căror expirare persoana interesată are posibilitatea de a se adresa instanţei competente nu contravine accesului liber la justiţie. 27. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, care stabilesc termenele în care persoana care se consideră îndreptăţită poate ataca în faţa instanţei de judecată refuzul entităţii învestite de lege de a emite decizia privitoare la imobilul revendicat, prin Decizia nr. 685 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 4 februarie 2015, Curtea Constituţională a constatat că aceste prevederi legale conferă persoanelor interesate dreptul de a se adresa instanţei de judecată pentru ca aceasta să se pronunţe asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi să soluţioneze, în fapt, notificarea lăsată în nelucrare de entitatea învestită de lege. Curtea a observat că acest drept poate fi exercitat într-un interval de 6 luni, care începe să curgă de la expirarea termenelor prevăzute la art. 33 şi 34, termene pe care Legea nr. 165/2013 le acordă entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor, respectiv cu soluţionarea dosarelor privind propunerile de acordare de despăgubiri şi emiterea unor decizii reprezentând titluri de despăgubire. Până la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, persoanele interesate se puteau adresa justiţiei pentru atacarea refuzului nejustificat doar în temeiul Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. XX din 19 martie 2007, precitată, pronunţată într-un recurs în interesul legii prin care recunoscuse, în lipsa unei reglementări legale exprese, această posibilitate. Or, în prezent, prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 a fost normativizată această posibilitate consacrată anterior doar pe cale jurisprudenţială, stabilindu-se un cadru procesual în care acest drept să fie exercitat, în contextul economico-financiar al statului român descris în expunerea de motive a Legii nr. 165/2013, şi având în vedere şi cele reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României. 28. De asemenea, prin Decizia nr. 113 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 23 mai 2016, paragraful 23, Curtea a statuat că regula constituţională a accesului liber la justiţie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime i-au fost încălcate, iar nu faptul că acest drept de acces la justiţie nu poate fi supus niciunei condiţionări. În situaţia reglementată de art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, condiţionarea o reprezintă necesitatea împlinirii termenelor prevăzute la art. 33 şi 34 din lege, termene în legătură cu care instanţa de contencios constituţional a apreciat că se conformează exigenţelor constituţionale şi convenţionale. 29. Cele statuate în deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, neintervenind elemente noi, de natură să determine o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii. 30. În plus, în prezenta cauză, Curtea mai reţine că autorii excepţiei critică prevederile art. 33 alin. (3), prin raportare la art. 35 alin. (2), din perspectiva încălcării art. 1 alin. (5) din Constituţie, arătând, în esenţă, că aceste prevederi legale sunt lipsite de claritate şi previzibilitate, deoarece, în ipoteza în care entităţile învestite de lege nu fac publice informaţiile cu privire la numărul de notificări rămase nesoluţionate, persoanele care se consideră îndreptăţite nu au posibilitatea să cunoască termenul instituit de lege pentru soluţionarea notificărilor la nivelul fiecărei entităţi, respectiv de 12 luni [art. 33 alin. (1) lit. a)], 24 de luni [art. 33 alin. (1) lit. b) ] sau, respectiv, 36 de luni [art. 33 alin. (1) lit. c)], în funcţie de care se calculează termenul de 6 luni, în care poate fi exercitat dreptul la acţiune. În aceste condiţii, sancţiunea este decăderea din dreptul de a supune controlului instanţei de judecată conduita abuzivă a autorităţii publice, în temeiul art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013. 31. Analizând aceste susţineri, Curtea reţine că prevederile art. 33 alin. (1) şi (3) stabilesc în mod expres anumite termene în care entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, termene calculate în funcţie de numărul de cereri rămase nesoluţionate la nivelul fiecărei entităţi. De asemenea, se instituie în mod expres obligaţia acestora de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, care are, la rândul ei, obligaţia de a le centraliza şi de a le publica pe pagina proprie de internet. Aşadar, conţinutul normativ al textelor de lege criticate nu susţine o încălcare a prevederilor art. 1 alin. (5), acesta fiind suficient de precis şi de clar. 32. Susţinerea autorilor excepţiei referitoare la faptul că neîndeplinirea obligaţiei entităţilor învestite de lege de a comunica numărul cererilor rămase nesoluţionate, în vederea calculării termenului pe care acestea îl au la dispoziţie pentru soluţionarea acestora, nu reprezintă un veritabil motiv de neconstituţionalitate a normei legale. Astfel, aprecierea de la caz la caz asupra îndeplinirii obligaţiei de afişare, la sediul fiecărei entităţi a datelor privind numărul cererilor rămase nesoluţionate, la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, şi de publicare a acestora pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor reprezintă o chestiune de fapt, lăsată la aprecierea instanţei de judecată, pe baza probatoriului administrat, stabilirea acesteia intrând în competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti. În sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale (cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 19 din 21 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 18 martie 2003), este atribuţia instanţelor de judecată să interpreteze şi să determine dispoziţiile legale aplicabile în raport cu starea de fapt stabilită. În acord cu prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea nu poate modifica sau completa prevederea legală supusă controlului şi nici nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra înţelesului său contrar Constituţiei. 33. În ceea ce priveşte susţinerile referitoare la faptul că nu există un termen în care să fie îndeplinită obligaţia entităţilor de publicare a informaţiilor referitoare la numărul de notificări nesoluţionate, precum şi la faptul că nu există o sancţiune pentru nerespectarea acestei obligaţii, în temeiul art. 33 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, spre deosebire de termenul de 6 luni pentru exercitarea dreptului de a se adresa justiţiei, de către persoanele care se consideră îndreptăţite, termen a cărui nerespectare este sancţionată cu decăderea, Curtea reţine că acestea sunt aspecte de oportunitate a reglementării, ce ţin de opţiunea legiuitorului. De asemenea, în legătură cu aceste aspecte, Curtea mai reţine că depăşirea termenelor cuprinse în cadrul etapei administrative, desfăşurate în faţa entităţii învestite de lege cu soluţionarea notificării, prin emiterea unei decizii de admitere sau de respingere a acestora, nu echivalează cu crearea unei situaţii nefavorabile persoanelor îndreptăţite la restituire, câtă vreme acestea se pot adresa instanţei de judecată, în vederea soluţionării pe fond a notificării. Aşadar, în vederea asigurării celerităţii procedurii, legiuitorul a prevăzut remediul accesului în faţa instanţelor judecătoreşti al persoanelor îndreptăţite, nemulţumite de pasivitatea entităţilor învestite de lege cu privire la soluţionarea notificărilor, în termenele prevăzute în mod expres în acest scop. 34. De altfel, prin actul normativ criticat, legiuitorul a prevăzut şi un sistem de garanţii cu privire la aplicarea eficientă a legii, prin instituirea unor sancţiuni. Astfel, în sensul art. 36 lit. h) din Legea nr. 165/2013, nerespectarea termenelor prevăzute de Legea nr. 165/2013 constituie contravenţie, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni. 35. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 31 - Dreptul la informaţie şi art. 52 - Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, autorii excepţiei de neconstituţionalitate nu arată, în mod concret, în ce constă această încălcare, astfel că aceste susţineri nu pot fi reţinute. Curtea Constituţională nu se poate substitui autorilor excepţiei în formularea unor critici de neconstituţionalitate, cu atât mai mult cu cât prevederile constituţionale invocate nu susţin prin ele însele neconstituţionalitatea textelor de lege criticate. 36. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Romanel Basarab Bârzan, Andreea Cristina Căciuloiu şi Radu Cristian Bârzan şi, respectiv, de Romanel Basarab Bârzan, Andreea Cristina Căciuloiu, Radu Cristian Bârzan, Constanţa Timaru şi Anghelache Măcrin în dosarele nr. 1.895/118/2017 şi nr. 1.921/118/2017 ale Tribunalului Constanţa - Secţia I civilă şi constată că prevederile art. 33 alin. (3) şi ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Constanţa - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 iulie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Irina-Loredana Gulie ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
