Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Irina-Loredana │- │
│Gulie │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27-29 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Societatea Lorin - S.R.L. din Galaţi, prin administrator Nicolaie Popescu, în Dosarul nr. 4.770/121/2016* al Curţii de Apel Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 907D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, nefiind încălcate dispoziţiile constituţionale invocate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 2 aprilie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 4.770/121/2016*, Curtea de Apel Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27-29 din Codul de procedură civilă din 1865. Excepţia a fost ridicată de Societatea Lorin - S.R.L. din Galaţi, prin administrator Nicolaie Popescu, într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului declarat împotriva unei încheieri de îndreptare a unei erori materiale. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale în măsura în care nu îndeplinesc condiţiile de claritate, precizie şi previzibilitate prevăzute de Constituţie şi de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă în elaborarea actelor normative, precum şi în măsura în care se încalcă drepturile constituţionale prevăzute în art. 1, 15, 16, 20, 21, 53 şi 148 din Legea fundamentală. De asemenea, se mai susţine că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale în măsura în care permit interpretarea şi aplicarea arbitrară, părtinitoare şi abuzivă. 6. Curtea de Apel Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 27-29 din Codul de procedură civilă din 1865, potrivit cărora: - Art. 27: "Judecătorul poate fi recuzat: 1. când el, soţul său, ascendenţii ori descendenţii lor au vreun interes în judecarea pricinii sau când este soţ, rudă sau afin, până la al patrulea grad inclusiv, cu vreuna din părţi; 2. când el este soţ, rudă sau afin în linie directă ori în linie colaterală, până la al patrulea grad inclusiv, cu avocatul sau mandatarul unei părţi sau dacă este căsătorit cu fratele ori sora soţului uneia din aceste persoane; 3. când soţul în viaţă şi nedespărţit este rudă sau afin a uneia din părţi până la al patrulea grad inclusiv, sau dacă, fiind încetat din viaţă ori despărţit, au rămas copii; 4. dacă el, soţul sau rudele lor până la al patrulea grad inclusiv au o pricină asemănătoare cu aceea care se judecă sau dacă au o judecată la instanţa unde una din părţi este judecător; 5. dacă între aceleaşi persoane şi una din părţi a fost o judecată penală în timp de 5 ani înaintea recuzării; 6. dacă este tutore sau curator al uneia dintre părţi; 7. dacă şi-a spus părerea cu privire la pricina ce se judecă; 8. dacă a primit de la una din părţi daruri sau făgăduieli de daruri ori altfel de îndatoriri; 9. dacă este vrăjmăşie între el, soţul sau una din rudele sale până la al patrulea grad inclusiv şi una din părţi, soţii sau rudele acestora până la gradul al treilea inclusiv." – Art. 28: "Nu se pot recuza judecătorii, rude sau afini ai acelora care stau în judecată ca tutor, curator sau director al unei instituţii publice sau societăţi comerciale, când aceştia nu au interes personal în judecarea pricinii." – Art. 29: "Propunerea de recuzare se va face verbal sau în scris pentru fiecare judecător în parte şi înainte de începerea oricărei dezbateri. Când motivele de recuzare s-au ivit după începerea dezbaterilor, partea va trebui să propună recuzarea de îndată ce acestea îi sunt cunoscute. Judecătorul împotriva căruia e propusă recuzarea poate declara că se abţine." 11. Deşi dispoziţiile legale criticate nu mai sunt în vigoare, având în vedere considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare“, precum şi dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, potrivit cărora „Dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare“, Curtea urmează să analizeze dispoziţiile legale criticate din Codul de procedură civilă din 1865. 12. În opinia autoarei excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 - Statul român, art. 15 - Universalitatea, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 148 - Integrarea în Uniunea Europeană. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autoarea acesteia susţine încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5) privind principiul securităţii juridice, în componenta sa referitoare la calitatea legii, deoarece textele de lege nu sunt suficient de clare, precise şi previzibile, fiind astfel în contradicţie cu prevederile constituţionale referitoare la principiul legalităţii, precum şi cu dispoziţiile Legii nr. 24/2000. 14. Analizând aceste susţineri, Curtea reţine că, potrivit art. 1 alin. (5) Constituţie, care consacră principiul respectării obligatorii a legilor, actele normative trebuie să îndeplinească anumite cerinţe de claritate şi previzibilitate, astfel încât destinatarii să îşi poată adapta în mod corespunzător conduita. În acest sens, Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa (de exemplu, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012) că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, deciziile Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, şi nr. 430 din 24 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 21 ianuarie 2014). 15. Aplicând aceste considerente de principiu la cauza de faţă, Curtea reţine că textele de lege criticate sunt suficient de precise şi clare, prin enumerarea limitativă a cazurilor de recuzare a judecătorilor (art. 27 din Codul de procedură civilă din 1865), statuând fără echivoc asupra interdicţiei de recuzare a judecătorilor, rude sau afini ai acelora care stau în judecată ca tutor, curator sau director al unei instituţii publice sau societăţi comerciale, când aceştia nu au interes personal în judecarea pricinii (art. 28 din Codul de procedură civilă din 1865) şi, respectiv, reglementând în mod concret modul în care se face propunerea de recuzare, precum şi posibilitatea judecătorului împotriva căruia e propusă recuzarea de a declara că se abţine. 16. În ceea ce priveşte susţinerea referitoare la faptul că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale în măsura în care permit interpretarea şi aplicarea arbitrară, părtinitoare şi abuzivă, Curtea reţine că nu reprezintă un veritabil motiv de neconstituţionalitate. Modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor de lege criticate ţin de competenţa instanţei de judecată învestite cu soluţionarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare, în cadrul căilor de atac prevăzute de lege şi excedează competenţei de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. 17. Totodată, Curtea mai reţine incidenţa jurisprudenţei sale în materie, prin care a statuat că prevederile legale criticate, referitoare la recuzare, nu încalcă principiul constituţional al accesului liber la justiţie şi al dreptului la apărare. Aceasta, deoarece judecarea cererii de recuzare nu vizează fondul cauzei şi nu presupune în mod necesar dezbateri contradictorii, instanţa pronunţând în şedinţă publică o încheiere asupra recuzării. Prin această reglementare, legiuitorul a avut în vedere instituirea unei proceduri simple şi operative de soluţionare a cererii de recuzare. De asemenea, Curtea a reţinut că cererea de recuzare nu constituie o acţiune de sine stătătoare, având ca obiect realizarea sau recunoaşterea unui drept subiectiv al autorului cererii, ci o procedură integrată procesului în curs de judecată, al cărei scop este tocmai asigurarea desfăşurării normale a judecăţii, iar nu împiedicarea accesului la justiţie. Tocmai în considerarea acestui principiu constituţional, consacrat de prevederile art. 21 din Legea fundamentală, legiuitorul a prevăzut posibilitatea atacării numai odată cu fondul a încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, spre deosebire de încheierile prin care se încuviinţează sau se respinge abţinerea, precum şi de aceea prin care se încuviinţează recuzarea, care nu sunt supuse niciunei căi de atac. 18. În ceea ce priveşte invocarea înfrângerii prevederilor art. 16 din Constituţie, în jurisprudenţa sa, Curtea a constatat că, prin dispoziţiile legale deduse controlului de constituţionalitate, legiuitorul nu a instituit un tratament discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existenţa unor situaţii procesuale diferite, în condiţiile în care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, stabilirea procedurii de judecată intră în competenţa sa exclusivă (a se vedea, în acest sens, deciziile nr. 754 din 31 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 975 din 6 decembrie 2006, sau nr. 177 din 6 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 17 aprilie 2007). 19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 20. În ceea ce priveşte invocarea încălcării dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 - Universalitatea, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 148 - Integrarea în Uniunea Europeană, autoarea excepţiei nu arată în ce constă această încălcare. În aceste condiţii, Curtea reţine că simpla enumerare a unor dispoziţii constituţionale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012), Curtea neputând să se substituie autoarei excepţiei în formularea acesteia. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Lorin - S.R.L. din Galaţi, prin administrator Nicolaie Popescu, în Dosarul nr. 4.770/121/2016* al Curţii de Apel Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 27-29 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 iulie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Irina-Loredana Gulie -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
