Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Andreea Costin │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, ale art. 483 alin. (2) teza finală şi ale art. 718 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Internord Laundry - S.A. din Timişoara în Dosarul nr. 30.125/325/2016 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 479D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât lipsa reglementării în respectiva materie a căii extraordinare de atac a recursului nu afectează accesul liber la justiţie. De asemenea, arată că există jurisprudenţă în materie, spre exemplu, Decizia nr. 771 din 29 noiembrie 2018. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 27 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 30.125/325/2016, Curtea de Apel Timişoara - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, ale art. 483 alin. (2) teza finală şi ale art. 718 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Internord Laundry - S.A. din Timişoara în cadrul recursului formulat într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate, care restrâng dreptul la recurs în cazul contestaţiilor la executare, încalcă egalitatea în drepturi şi accesul liber la justiţie. Posibilitatea exercitării căii de atac a recursului înlătură posibilitatea ca pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti să fie rezultatul unei erori judiciare. Astfel, apreciază că o cale de atac suplimentară creşte calitatea actului de justiţie. Nici valoarea litigiului şi nici materia din care acesta face parte nu trebuie să fundamenteze adoptarea măsurilor legislative care asigură calitatea actului de justiţie. Valoarea sau importanţa litigiilor nu poate fi diferită în funcţie de situaţia părţilor din proces. 6. Aşadar, consideră că drepturile cetăţenilor trebuie tratate egal, indiferent de valoarea pe care acestea o au sau de materia din care fac parte, astfel încât este absolut necesară posibilitatea atacării cu recurs a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cadrul contestaţiei la executare. Calea de atac a recursului este una extraordinară, astfel că poate fi oricum exercitată în condiţii restrictive, iar condiţiile suplimentare instituite de dispoziţiile legale criticate (admisibilitatea în funcţie de materie) o transformă într-o cale de atac excepţională. 7. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate este invocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate numai a sintagmei „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“ cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013. 8. Curtea de Apel Timişoara - Secţia a II-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl reprezintă prevederile art. XVIII alin. (2) teza a doua din Legea nr. 2/2013, ale art. 483 alin. (2) teza a doua şi ale art. 718 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Având în vedere soluţia legislativă criticată, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, ale art. 483 alin. (2) teza finală şi ale art. 718 alin. (1) din Codul de procedură civilă. 13. În legătură cu obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că, ulterior sesizării sale, textele legale criticate au fost modificate prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074 din 18 decembrie 2018, fără însă ca soluţia legislativă vizată de criticile autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv sintagma „De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului“, să fie modificată sau eliminată din cuprinsul textelor normative în prezent în vigoare. Intervenţiile legislative au însă efecte sub aspectul aplicării în timp a normelor legale criticate. Dispoziţiile legale criticate au următorul cuprins: - Art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013: „[...] De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.“; – Art. 483 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă: „[...] De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.“; – Art. 718 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „(1) Hotărârea pronunţată cu privire la contestaţie poate fi atacată numai cu apel, cu excepţia hotărârilor pronunţate în temeiul art. 712 alin. (4) şi art. 715 alin. (4) care pot fi atacate în condiţiile dreptului comun.“ 14. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 - Egalitatea în drepturi şi ale art. 21 - Accesul liber la justiţie. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019, aşa cum expres dispune art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene, precum şi pentru instituirea unor măsuri necesare pregătirii punerii în aplicare a unor dispoziţii din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1009 din 15 decembrie 2016. 16. Având în vedere că procesul în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate a început în anul 2016, ulterior intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, sub aspectul posibilităţii formulării recursului sunt aplicabile prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, care au un conţinut identic cu cel cuprins în art. 483 alin. (2) din cod. Aplicarea dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă a fost prorogată pentru procesele începute din data de 1 ianuarie 2019, iar dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 se aplică proceselor pornite cu data intrării în vigoare a acestei legi şi până la data de 31 decembrie 2018, inclusiv. 17. Prin urmare, rezultă că dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă nu au legătură directă cu soluţionarea cauzei pendinte, cerinţă expres stabilită de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat în mod constant că excepţia de neconstituţionalitate a unor dispoziţii legale incidente într-o anumită fază procesuală trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cererii în cadrul căreia a fost invocată respectiva excepţie, iar legătura cu soluţionarea cauzei presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate. Aceste condiţii trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului. Curtea a mai statuat că incidenţa textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 72 din 9 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 20 aprilie 2021, paragraful 23). 18. Având în vedere cele expuse, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă urmează a fi respinsă ca inadmisibilă. 19. În continuare, referitor la dispoziţiile art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 şi ale art. 718 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Curtea observă că acestea au mai format obiect al controlului de constituţionalitate prin raportare la critici similare celor formulate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 771 din 29 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 497 din 19 iunie 2019, Curtea a constatat constituţionalitatea acestora şi a reţinut că accesul la justiţie, garantat de prevederile art. 21 din Legea fundamentală, nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor de atac, este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. Reglementările internaţionale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicţie sau la toate căile de atac prevăzute de legislaţiile naţionale, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie. Totodată, s-a statuat că art. 21 din Constituţie nu precizează in terminis că accesul liber la justiţie implică întotdeauna dreptul de a exercita calea de atac atât a apelului, cât şi a recursului, situaţie în care exercitarea cumulativă a ambelor căi de atac împotriva unei hotărâri nu constituie un criteriu de constituţionalitate. Din aceleaşi raţiuni, Curtea a apreciat că nu sunt încălcate nici prevederile art. 124 din Constituţie (a se vedea şi Decizia nr. 37 din 15 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 28 ianuarie 2008, sau Decizia nr. 1.122 din 23 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 4 noiembrie 2010). 20. Prin Decizia nr. 648 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 3 ianuarie 2018, paragraful 22, Curtea a reţinut că, în noul Cod de procedură civilă, recursul constituie o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulţumită pentru motive de nelegalitate şi numai în condiţiile prevăzute de lege. Apelul reprezintă calea ordinară de atac ce are un caracter devolutiv, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept (art. 476 din Codul de procedură civilă). 21. Referitor la reglementarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are competenţa exclusivă de a institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi speciale de exercitare a drepturilor procedurale, semnificaţia accesului liber la justiţie nefiind aceea a accesului, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac (a se vedea în acest sens Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Decizia nr. 1.132 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 19 noiembrie 2008, sau Decizia nr. 396 din 26 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 31 mai 2012). 22. Mai mult, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a reţinut că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părţilor interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti considerate defavorabilă. Lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunţate în instanţă echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiţie devenind astfel un drept iluzoriu şi teoretic (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 192 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014, paragraful 13, cu referire la deciziile nr. 99 din 23 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000, nr. 230 din 16 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 16 decembrie 2000, nr. 226 din 18 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 7 iunie 2004, nr. 572 din 3 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1144 din 19 decembrie 2005, nr. 500 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012, şi nr. 967 din 20 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 18 decembrie 2012, sau Decizia nr. 375 din 7 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 22 august 2016, paragraful 39). 23. În ceea ce priveşte critica referitoare la discriminarea creată prin interzicerea exercitării căii extraordinare a recursului împotriva hotărârilor date de instanţele de apel, în cazurile în care legea instituie doar calea de atac a apelului împotriva hotărârilor de primă instanţă, în acord cu jurisprudenţa sa constantă, Curtea a reţinut că, în vederea asigurării egalităţii cetăţenilor în exercitarea drepturilor lor procesuale, inclusiv a căilor de atac, la instituirea regulilor de acces al justiţiabililor la aceste drepturi, legiuitorul este ţinut să respecte principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie. De aceea, nu este contrară acestui principiu instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, cât timp ele asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor. Principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994). 24. De asemenea, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 718 alin. (1) din Codul de procedură civilă nu contravin art. 16 din Constituţie, întrucât legiuitorul, în considerarea unor situaţii speciale, justificate în mod obiectiv şi raţional, poate institui un tratament juridic diferenţiat (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 355 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 14 iulie 2017, paragraful 20). 25. În plus faţă de considerentele Deciziei nr. 771 din 29 noiembrie 2018, Curtea reţine că accesul liber la justiţie implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului, în acest sens statuând şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006. De altfel, nicio dispoziţie cuprinsă în Legea fundamentală nu instituite obligaţia legiuitorului de a garanta parcurgerea, în fiecare cauză, a tuturor gradelor de jurisdicţie, ci, dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituţie, căile de atac pot fi exercitate în condiţiile legii. Legea fundamentală nu cuprinde dispoziţii referitoare la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiţie al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor lor legitime, precum şi dreptul tuturor părţilor interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege. 26. Totodată, instanţa de la Strasbourg, prin Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragrafele 37-38, a statuat, cu privire la art. 6 paragraful 1 din Convenţie, că dreptul de acces la tribunale nu este absolut. Fiind vorba de un drept pe care Convenţia l-a recunoscut fără să îl definească în sensul restrâns al cuvântului, există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept. 27. Referitor la critica ce vizează o presupusă discriminare cu privire la exercitarea căii de atac a recursului în materie civilă între justiţiabili în raport cu valoarea pretenţiilor, prin Decizia nr. 389 din 18 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 791 din 28 august 2020, paragrafele 33 şi 37, Curtea a statuat că exceptarea de la accesul la calea de atac a recursului este dată de faptul că justiţiabilul se află într-o procedură de judecată specială faţă de cea de drept comun, ceea ce se constituie într-un criteriu obiectiv şi raţional pentru diferenţa de tratament a acestuia în raport cu un justiţiabil aflat în procedura generală. Stabilirea procedurii de judecată speciale nu are un caracter arbitrar, fiind o concretizare a unei necesităţi de soluţionare rapidă şi simplificată a unor cereri de un anumit cuantum care reflectă aspecte cotidiene ale vieţii sociale. Prin urmare, nu se poate reţine încălcarea art. 16 din Constituţie. 28. Totodată, structurarea unei proceduri speciale determinate în funcţie de valoarea redusă a cererii se constituie într-un motiv suficient care să justifice absenţa accesului la calea de atac a recursului existentă în procedura generală. Procedura specială, astfel cum s-a arătat, nu priveşte o anumită materie (Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 3 august 2017, sau Decizia nr. 871 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 25 aprilie 2019), ci un ansamblu de cereri evaluabile în bani cu o natură juridică eterogenă, dar care au o valoare redusă şi în privinţa cărora legiuitorul este în drept să stabilească o procedură de judecată distinctă de cea comună, cu condiţia, îndeplinită în cauza de faţă, de a asigura echitatea în ansamblu a procedurii. Rezultă că, dacă în privinţa procedurii generale garanţiile procesuale aferente acesteia trebuie privite în mod individual, fiecare în parte şi toate în ansamblul lor asigurând dreptul la un proces echitabil, în privinţa celor speciale simplificate cerinţele de echitate privesc procedura în ansamblul său. Prin urmare, excluderea accesului la calea de atac a recursului în ipoteza cererilor cu valoare redusă nu contravine dreptului la un proces echitabil. 29. Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 30. În continuare, Curtea observă că în prezenta cauză nu sunt aplicabile cele reţinute prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, prin care s-a constatat că sintagma „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“, cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, este neconstituţională. Admiterea excepţiei cu acel prilej a avut ca temei încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât legiuitorul a stabilit un prag valoric prin care nu a asigurat o protecţie egală a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor, creând discriminări între cetăţeni - în ceea ce priveşte dreptul de a formula o cale de atac - în funcţie de valoarea cererii adresate instanţei judecătoreşti. Este vorba despre o discriminare pe criteriul valorii cererii în cadrul aceleiaşi categorii de persoane care au formulat cereri evaluabile în bani. Or, aceste considerente nu sunt aplicabile în cauza de faţă, unde criteriul folosit este cel al materiei, care poate fi stabilit de legiuitor potrivit opţiunii sale, fără a se putea pune semnul egalităţii între persoane care au litigii din materii diferite. 31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Internord Laundry - S.A. din Timişoara în Dosarul nr. 30.125/325/2016 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia a II-a civilă. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceeaşi autoare în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă şi ale art. 718 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Timişoara - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 septembrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Andreea Costin ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
