Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────┬───────────────────────┐
│Valer Dorneanu│- preşedinte │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marieta Safta │- │
│ │prim-magistrat-asistent│
└──────────────┴───────────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea sesizării de neconstituţionalitate a Hotărârii Parlamentului României nr. 31 din 23 decembrie 2020 pentru acordarea încrederii Guvernului, formulată de Grupul parlamentar al Alianţei pentru Unirea Românilor din Camera Deputaţilor, prin liderul de grup. 2. Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. l) din Constituţie şi al art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 8.369 din 24 decembrie 2020 şi constituie obiectul Dosarului nr. 2.457 L/2/2020. 3. În motivarea sesizării de neconstituţionalitate se susţine că „nu există Program de guvernare“ şi că „aşa-zisul Program de guvernare nu a fost transmis parlamentarilor“, iar unii parlamentari l-au primit „cu doar 15 minute înainte de întrunirea Comisiilor în şedinţă reunită“. Se mai arată că Parlamentul „nu este legal învestit întrucât era necesar un termen de 5 zile de la convocarea preşedintelui“ şi că „audierile candidaţilor în comisiile de specialitate au fost pur formale şi superficiale, acordându-se parlamentarilor doar 15 minute pentru adresarea de întrebări candidaţilor şi primirea răspunsurilor“. Se mai susţine şi nelegala constituire a comisiilor din Camera Deputaţilor. În final se menţionează „rezervarea“ dreptului de a depune sesizarea „cu motivele de neconstituţionalitate în termen legal“. 4. Cu adresa fără număr, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 8.371 din 24 decembrie 2020, s-a depus la dosarul cauzei o „sesizare“ a „parlamentarilor din Grupul parlamentar Alianţa pentru Unirea Românilor“, semnată „prin avocat“ Iovanovici Şoşoacă Diana, care ataşează în acest sens împuternicirea avocaţială, unde la rubrica intitulată Client se face menţiunea „conform contract“, cu semnătura şi ştampila avocatului reprezentant, Iovanovici Şoşoacă Diana. 5. În conţinutul „sesizării“ se arată că, la data de 21 decembrie 2020, la convocarea Preşedintelui României, sau întrunit Camera Deputaţilor şi Senatul (nou-alese), ca urmare a alegerilor parlamentare organizate la data de 6 decembrie 2020. În ceea ce priveşte şedinţa Camerei Deputaţilor, aceasta a fost condusă de cel mai în vârstă deputat, în calitate de preşedinte de vârstă, asistat de cei mai tineri 4 deputaţi în calitate de secretari, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. Lucrările Camerei Deputaţilor s-au desfăşurat pe o perioadă lungă de timp, jurământul tuturor deputaţilor finalizându-se în jurul orei 23,50. Lucrările s-au desfăşurat fără pauză „şi se apropia ora 00,00, când se termina ziua“. În conformitate cu art. 11 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, preşedintele de vârstă, în calitatea sa de preşedinte de şedinţă, a constatat legala constituire a Camerei Deputaţilor şi a declarat şedinţa închisă, urmând ca pentru continuarea lucrărilor şedinţa din plen să se reia a doua zi. Ca efect al declarării şedinţei închise, deputaţii Grupului parlamentar al Alianţei pentru Unirea Românilor au părăsit sala, urmând a reveni a doua zi. După plecarea acestora, deputaţii celorlalte formaţiuni politice rămaşi în sală au continuat dezbaterile, „în ciuda declarării şedinţei închise“. Domnul deputat Andronache Gabriel din cadrul Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal (PNL), apreciind că situaţia se asimilează ipotezei în care preşedintele de vârstă se află în imposibilitatea să îşi exercite atribuţiile, a identificat următorii trei cei mai în vârstă deputaţi din rândul celorlalţi deputaţi ai celorlalte grupuri parlamentare şi, la a treia încercare, a identificat un deputat din cadrul Grupului Minorităţilor Naţionale care a fost dispus să conducă şedinţa Camerei Deputaţilor, ceea ce s-a întâmplat pe parcursul celorlalte ore, fără ca membrii Grupului parlamentar al Alianţei pentru Unirea Românilor să participe la vot, în condiţiile în care şedinţa convocată pentru data de 21 decembrie 2020 de Preşedintele României a fost declarată închisă, iar o nouă convocare pentru o eventuală şedinţă extraordinară nu a existat. Se apreciază că, în acest mod, s-a produs „încălcarea flagrantă a dispoziţiilor art. 66 şi art. 69 din Constituţia României“. În condiţiile în care procedura a fost viciată, conducerea Camerei Deputaţilor este nelegală, astfel că orice procedură demarată de aceasta şi orice act semnat de aceasta sunt lovite de nulitate absolută. Se arată că Hotărârea Camerei Deputaţilor din data de 22 decembrie 2020 a fost atacată la Curtea Constituţională. 6. Se mai arată că, la data de 23 decembrie 2020, s-au convocat cele două Camere ale Parlamentului pentru dezbaterea Programului de guvernare şi a listei Guvernului, însă Programul de guvernare nu a fost transmis în timp util, ci în jurul orei 10,30 şi numai unora dintre parlamentari, iar de la ora 11,00 au început audierile miniştrilor în comisii, astfel că nu a existat timp real pentru cunoaşterea acestuia. Mai mult, prezentarea prim-ministrului propus, Florin Cîţu, cu privire la Programul de guvernare a fost „doar un ansamblu de promisiuni“, în niciun caz un program de guvernare, astfel că nu s-a putut lua cunoştinţă de conţinutul acestuia. Unii parlamentari au primit Programul de guvernare cu 15 minute înainte de şedinţa Camerelor reunite. Se susţine că au fost încălcate astfel prevederile art. 102 alin. (1) şi ale art. 103 alin. (3) din Constituţie, având în vedere că pe baza Programului de guvernare se realizează politica internă şi externă a ţării. Acceptarea Programului de guvernare de către Parlament implică o cunoaştere aprofundată a acestuia, astfel încât Parlamentul să îl poată accepta, nu din punct de vedere formal, ci după o justă analiză. Se mai arată că art. 103 alin. (3) din Constituţie stabileşte că Programul de guvernare se dezbate de către Parlament, ceea ce exclude o informare şi o acceptare pur formală, sens în care art. 103 alin. (2) din Constituţie menţionează un termen de 10 zile de la desemnarea primministrului pentru acordarea votului de încredere asupra programului şi a întregii liste a Guvernului. Chiar dacă termenul este unul de recomandare, acesta este acordat tocmai pentru a se respecta principiile constituţionale şi a avea o pregătire temeinică şi pentru a exista timpul necesar ca acesta să fie comunicat parlamentarilor. Transmiterea cu câteva minute înainte sau chiar cu câteva ore înaintea Plenului Camerelor reunite a Programului de guvernare, pentru a fi studiat şi votat, încalcă grav principiile constituţionale, iar convocarea celor două Camere ale Parlamentului în aceeaşi zi cu audierile şi cu transmiterea Programului de guvernare face practic din Parlament un organism pur formal în acordarea votului de încredere Guvernului. Se răstoarnă rolul Parlamentului, reducându-l doar la o intervenţie pur formală şi încălcând rolul acestuia, „practic încălcând principiile democratice ale unui stat de drept“. Având în vedere că parlamentarii sunt aleşi de popor, aceştia sunt în serviciul acestuia, „impunându-se existenţa posibilităţii de a vota în reprezentarea cetăţenilor care i-au votat şi în interesul întregului popor“. 7. Referitor la audierile în comisii se apreciază că au fost pur şi simplu formale, acordându-se o singură oră atât pentru prezentarea programului de către „ministrul audiat“, cât şi pentru adresarea de întrebări. În unele comisii, „partidul AUR“ nu a fost lăsat să voteze, „audierile fiind în fapt un simulacru, transformându-se Parlamentul într-un organism pur formal, anulându-se, în fapt, rolul acestuia în acordarea votului de încredere Guvernului“. Astfel fiind, se încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Constituţie. 8. Invocându-se, în continuare, jurisprudenţa referitoare la competenţa Curţii Constituţionale de exercitare a controlului hotărârilor Parlamentului, se solicită constatarea neconstituţionalităţii „Hotărârii Camerei Deputaţilor din data de 23.12.2020“ prin raportare la art. 64 alin. (4), art. 102 alin. (1) şi art. 103 alin. (3) din Constituţie. 9. La dosar a fost ataşat memoriul Amicus curiae transmis de Partidul România Noastră, prin care se solicită admiterea sesizării de neconstituţionalitate. 10. Pe rolul Curţii Constituţionale se află şi sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Parlamentului României nr. 31 din 23 decembrie 2020 pentru acordarea încrederii Guvernului, formulată de Grupul parlamentar al Alianţei pentru Unirea Românilor din Senat, prin liderul de grup. 11. Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. l) din Constituţie şi al art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 8.375 din 24 decembrie 2020 şi constituie obiectul Dosarului nr. 2.459 L/2/2020. 12. În motivarea sesizării au fost formulate aceleaşi critici precum în cauza ce formează obiectul Dosarului nr. 2.457 L/2/2020. De asemenea, cu adresa fără număr, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 8.377 din 24 decembrie 2020, s-a depus la dosarul cauzei o „sesizare“ a „parlamentarilor din Grupul parlamentar Alianţa pentru Unirea Românilor“, semnată „prin avocat“ Iovanovici Şoşoacă Diana, care ataşează în acest sens împuternicire avocaţială, unde la rubrica intitulată Client se face menţiunea „conform contract“, cu semnătura şi ştampila avocatului reprezentant, Iovanovici Şoşoacă Diana. Documentul are acelaşi conţinut cu cel depus în Dosarul nr. 2.457 L/2/2020. 13. În conformitate cu dispoziţiile art. 27 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizările au fost comunicate preşedintelui Camerei Deputaţilor şi preşedintelui Senatului, pentru a comunica punctul de vedere al Birourilor permanente. 14. Punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului, vizând atât Dosarul nr. 2.457 L/2/2020, cât şi Dosarul nr. 2.459 L/2/2020, a fost transmis cu Adresa nr. 109 din 8 ianuarie 2021, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 150 din 12 ianuarie 2021, prin care se solicită respingerea sesizărilor de neconstituţionalitate ca fiind lipsite de temei. 15. În principal, se apreciază că sesizările sunt inadmisibile prin raportare la temeiul invocat de autori, precum şi în raport cu dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate. Se arată că motivarea are o dublă componentă, una factuală - care de altfel este îndeplinită, dar şi una în drept, prin care să se coroboreze norma constituţională pretins încălcată şi relaţionarea logico-juridică cu actul juridic contestat. Această ultimă condiţie nu este îndeplinită, nefiind realizată o motivare în drept care să poată permite o analiză judicioasă a criticilor factuale formulate. 16. În continuare, referitor la obiecţia care se referă la Programul de guvernare, se arată că nu poate fi admisă, întrucât acesta a fost transmis, în format electronic, tuturor membrilor Parlamentului, în conformitate cu prevederile regulamentare, de îndată ce birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au sesizat comisiile de specialitate, în vederea declanşării audierilor candidaţilor pentru funcţia de ministru, potrivit listei Guvernului. Programul de guvernare a fost depus la cabinetul preşedintelui Senatului de către prim-ministrul desemnat la data de 23 decembrie, înainte de şedinţa Birourilor permanente reunite, fiind distribuit imediat tuturor grupurilor parlamentare. Se apreciază că autorii sesizărilor nu arată care ar fi dispoziţiile constituţionale încălcate. 17. Cu privire la obiecţia privind învestirea legală a Parlamentului, se apreciază că Senatul a fost legal constituit prin Hotărârea nr. 120/2020, după validarea mandatelor şi depunerea jurământului potrivit art. 14 alin. (1) din Regulamentul Senatului. Aceeaşi procedură de validare şi de depunere a jurământului a avut loc şi la Camera Deputaţilor, astfel încât Parlamentul a fost legal constituit la data solicitării votului de încredere pentru formarea Guvernului. 18. În ceea ce priveşte pretinsul caracter formal al audierilor în comisiile de specialitate, se arată că în Constituţie nu se stabileşte procedura de audiere a candidaţilor pentru funcţia de ministru în comisiile de specialitate, cu referire şi la Decizia Curţii Constituţionale nr. 209 din 7 martie 2012. În privinţa audierii candidaţilor, s-au respectat dispoziţiile art. 87 şi ale art. 91 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, având în vedere autonomia regulamentară de care beneficiază cele două Camere ale Parlamentului, în temeiul dispoziţiilor constituţionale prevăzute de art. 64 alin. (1), care instituie dreptul acestora de a dispune cu privire la propria organizare şi procedurile de desfăşurare a lucrărilor parlamentare. Legea fundamentală nu consacră avizul consultativ al comisiilor permanente drept criteriu de constituţionalitate a hotărârii prin care Parlamentul acordă încrederea Guvernului. 19. Critica referitoare la neconstituirea legală a comisiilor din Camera Deputaţilor este lăsată la aprecierea Curţii Constituţionale, întrucât nu este de competenţa Senatului. 20. Punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, vizând Dosarul nr. 2.457/L/2/2020, a fost transmis Curţii Constituţionale cu Adresa nr. 2/285 din 11 ianuarie 2021, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 111 din 11 ianuarie 2021, prin care se solicită respingerea sesizării de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, iar sub aspectul incidenţei temeiniciei argumentelor ca nefondată. 21. Se arată că autorii sesizării nu menţionează prevederile constituţionale pretins încălcate, invocând doar chestiuni care ţin de organizarea lucrărilor parlamentare. Ca urmare, sesizarea este inadmisibilă, sens în care se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale. 22. În subsidiar, din examinarea actului de sesizare, se arată că afirmaţiile autorului sunt neîntemeiate. Sub acest aspect este detaliată desfăşurarea procedurii de numire a Guvernului, după care sunt analizate afirmaţiile cuprinse în sesizare. Se arată, astfel, că există program de guvernare şi că ambele Camere ale Parlamentului erau constituite legal la data de 23 decembrie 2020, când au acordat votul de încredere Guvernului. În ceea ce priveşte afirmaţia potrivit căreia „audierile candidaţilor în comisiile speciale au fost pur formale şi superficiale“ se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 209 din 7 martie 2012, arătându-se că modalitatea şi durata desfăşurării audierilor în cadrul comisiilor permanente nu constituie un posibil viciu de constituţionalitate al hotărârii Parlamentului. În ceea ce priveşte afirmaţia potrivit căreia comisiile din Camera Deputaţilor nu erau legal constituite se arată, în esenţă, că autorul sesizării nu îşi argumentează afirmaţiile şi se indică hotărârile celor două Camere ale Parlamentului privind aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente. Pentru toate aceste argumente, se apreciază că sesizarea este nefondată. 23. Cu adresele înregistrate la Curtea Constituţională cu nr. 321 şi, respectiv, nr. 322 din 14 ianuarie 2021, s-a solicitat liderilor grupurilor parlamentare ale Alianţei pentru Unirea Românilor din Camera Deputaţilor şi din Senat să transmită dacă documentele depuse în dosarele nr. 2.457 L/2/2020 şi nr. 2.459 L/2/2020, semnate „prin avocat“ aparţin/sunt însuşite de grupurile parlamentare autoare ale sesizărilor de neconstituţionalitate. Cu adresele înregistrate la Curtea Constituţională cu nr. 341 şi, respectiv, nr. 342 din 15 ianuarie 2021, liderii celor două grupuri parlamentare au transmis Curţii Constituţionale confirmarea solicitată. 24. La termenul de judecată fixat pentru data de 19 ianuarie 2021, Curtea a dispus amânarea dezbaterilor asupra cauzei pentru data de 26 ianuarie 2021. La această dată, Curtea, în temeiul art. 139 din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992, a dispus conexarea Dosarului nr. 2.459 L2/2020 la Dosarul nr. 2.457 L2/2020, care a fost primul înregistrat, şi a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, examinând sesizările de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor şi al Biroului permanent al Senatului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, dispoziţiile hotărârii Parlamentului criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 25. Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. l) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 27 şi 28 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze sesizările de neconstituţionalitate. 26. Obiectul sesizărilor îl constituie Hotărârea Parlamentului României nr. 31 din 23 decembrie 2020 pentru acordarea încrederii Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.284 din 23 decembrie 2020. 27. Dispoziţiile constituţionale invocate în sesizări sunt cuprinse în art. 1 alin. (3) referitor la statul de drept, art. 64 alin. (4) referitor la comisiile parlamentare, art. 66 referitor la sesiunile parlamentare, art. 102 alin. (1) privind rolul Guvernului şi art. 103 alin. (2) şi (3) privind învestitura Guvernului. Analiza sesizărilor din punctul de vedere al admisibilităţii (1) Temei constituţional şi dezvoltări jurisprudenţiale 28. Analiza îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a sesizării referitoare la Hotărârea Parlamentului nr. 31 din 23 decembrie 2020 pentru acordarea încrederii Guvernului trebuie realizată prin raportare la art. 146 lit. l) din Constituţie şi la art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia „Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, a hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, a hotărârilor plenului Senatului şi a hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori“, text care stabileşte autorii şi obiectul sesizărilor de neconstituţionalitate. 29. În privinţa obiectului sesizărilor de neconstituţionalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 146 lit. l) din Constituţie şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, au fost conturate pe cale jurisprudenţială o serie de cauze de inadmisibilitate, menite să circumstanţieze competenţa Curţii Constituţionale în realizarea rolului său de garant al supremaţiei Constituţiei, rol care nu îi permite să se pronunţe asupra unor acte fără relevanţă constituţională, să răspundă unor critici fără o asemenea relevanţă ori să se substituie competenţei altei autorităţi, în speţă Parlamentului. 30. Astfel, o condiţie de admisibilitate o reprezintă relevanţa constituţională a obiectului acestor hotărâri. Curtea a constatat că pot fi supuse controlului de constituţionalitate numai hotărârile Parlamentului care afectează valori, reguli şi principii constituţionale sau, după caz, organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional (a se vedea, în acest sens, deciziile nr. 53 şi 54 din 25 ianuarie 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011, Decizia nr. 307 din 28 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 4 mai 2012, Decizia nr. 783 din 26 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 3 octombrie 2012). Ca urmare, distincţia realizată de Curtea Constituţională nu se referă la caracterul individual sau normativ al acestor hotărâri, în privinţa cărora normele constituţionale de referinţă nu disting, ci la relevanţa constituţională, impusă de art. 142 alin. (1) din Constituţie privind rolul Curţii Constituţionale şi art. 3 din Legea nr. 47/1992 referitor la competenţa acesteia. Prin mai multe decizii, Curtea a stabilit că „textul art. 27 din Legea nr. 47/1992 nu instituie vreo diferenţiere între hotărârile care pot fi supuse controlului Curţii Constituţionale sub aspectul domeniului în care au fost adoptate sau sub cel al caracterului normativ sau individual, ceea ce înseamnă că toate aceste hotărâri sunt susceptibile a fi supuse controlului de constituţionalitate - ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus. În consecinţă, sesizările de neconstituţionalitate care vizează asemenea hotărâri sunt de plano admisibile“ (de exemplu, Decizia nr. 251 din 30 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 376 din 21 mai 2014, paragraful 15, Decizia nr. 65 din 23 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 11 aprilie 2019). 31. Curtea a mai stabilit că, pentru a fi admisibilă sesizarea de neconstituţionalitate întemeiată pe art. 146 lit. l) din Constituţie coroborat cu art. 27 din Legea nr. 47/1992, norma de referinţă trebuie să fie de rang constituţional (Decizia nr. 65 din 23 ianuarie 2019, precitată). 32. De asemenea, o condiţie distinctă în evaluarea admisibilităţii acestor sesizări o constituie relevanţa constituţională a criticilor formulate. Aceasta înseamnă că nu este suficient ca în motivarea sesizărilor să fie menţionate norme de referinţă de rang constituţional. Motivarea în sine trebuie să se refere la contradicţia între hotărârile menţionate la art. 27 din Legea nr. 47/1992, pe de o parte, şi exigenţele procedurale şi substanţiale impuse prin Constituţie, pe de altă parte. Aşadar, criticile formulate de autorii sesizării trebuie să aibă o evidentă relevanţă constituţională, şi nu una legală ori regulamentară. Prin urmare, toate hotărârile plenului Camerei Deputaţilor, plenului Senatului şi plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului pot fi supuse controlului de constituţionalitate, dacă în susţinerea criticii de neconstituţionalitate sunt invocate dispoziţii cuprinse în Constituţie. Invocarea acestor dispoziţii nu trebuie să fie formală, ci efectivă (Decizia nr. 307 din 28 martie 2012, precitată, Decizia nr. 783 din 26 septembrie 2012, precitată, şi Decizia nr. 628 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, paragraful 15). (2) Aplicarea în cauză a dispoziţiilor constituţionale şi legale şi a jurisprudenţei citate 33. În prezenta cauză, sesizările au fost formulate de grupurile parlamentare ale Partidului Alianţa pentru România din Camera Deputaţilor şi Senat, sub semnătura liderilor respectivelor grupuri parlamentare, în condiţiile art. 146 lit. l) din Constituţie coroborat cu art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea Curţii Constituţionale. Completarea ulterioară a acestora, sub semnătura unui senator, în calitatea sa de avocat, a fost însuşită de liderii grupurilor parlamentare ale Partidului Alianţa pentru România din Camera Deputaţilor şi Senat, cărora Curtea le-a solicitat confirmarea expresă în acest sens. Ca urmare, este îndeplinită condiţia de admisibilitate în privinţa autorilor sesizării. 34. În ceea ce priveşte obiectul, două dintre condiţiile de admisibilitate enunţate sunt îndeplinite, întrucât sesizările au ca obiect Hotărârea Parlamentului României nr. 31 din 23 decembrie 2020 pentru acordarea încrederii Guvernului (a cărei relevanţă constituţională este de domeniul evidenţei) şi fac referire, în motivare, la dispoziţii constituţionale. Acestea sunt cuprinse în art. 1 alin. (3) referitoare la statul de drept, art. 64 alin. (4), potrivit căruia „Fiecare Cameră îşi constituie comisii permanente şi poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale. Camerele îşi pot constitui comisii comune“, art. 102 alin. (1), potrivit căruia „Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.“, şi art. 103 alin. (2) şi (3), potrivit cărora „(2) Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului. (3) Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.“ 35. Analizând însă, în continuare, motivarea încălcării dispoziţiilor constituţionale cuprinsă în sesizări, se constată că, în ansamblu, criticile formulate nu au relevanţă constituţională. 36. Astfel, cât priveşte dispoziţiile constituţionale ale art. 64 alin. (4), invocate din perspectiva pretinsei constituiri nelegale a Camerei Deputaţilor, cu referire la o altă cauză aflată pe rolul Curţii Constituţionale, ce formează obiectul Dosarului nr. 2.446 L/2/2020, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 18 din 14 ianuarie 2021*^), nepublicată la data pronunţării prezentei decizii, respingând sesizarea ca inadmisibilă, pentru argumentele acolo reţinute. *^) Decizia Curţii Constituţionale nr. 18 din 14 ianuarie 2021 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 220 din 4 martie 2021. 37. De altfel, sub acest aspect, în prezenta cauză sunt aduse exclusiv critici referitoare la modalitatea de aplicare a Regulamentului Camerei Deputaţilor (art. 2 şi art. 11 din Regulament, expres menţionate de autorii sesizărilor). Or, Curtea, în jurisprudenţa sa, în mod constant a subliniat faptul că nu este competentă să se pronunţe asupra modului de aplicare a regulamentelor (a se vedea Decizia nr. 44 din 8 iulie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 10 august 1993, Decizia nr. 68 din 23 noiembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 19 ianuarie 1994, Decizia nr. 22 din 27 februarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 7 aprilie 1995, Decizia nr. 98 din 15 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 11 martie 2005, Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, Decizia nr. 260 din 8 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2015, paragraful 18, sau Decizia nr. 128 din 6 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 8 martie 2019, paragraful 30). Curtea nu îşi poate extinde controlul şi asupra actelor de aplicare a regulamentelor, întrucât ar încălca însuşi principiul autonomiei regulamentare al celor două Camere, instituit prin art. 64 alin. (1) teza întâi din Constituţie. În virtutea acestui principiu fundamental, aplicarea regulamentului este o atribuţie a Camerei Deputaţilor, aşa încât contestaţiile deputaţilor privind actele concrete de aplicare a prevederilor regulamentului sunt de competenţa exclusivă a Camerei Deputaţilor, aplicabile, în acest caz, fiind căile şi procedurile parlamentare stabilite prin propriul regulament (Decizia nr. 128 din 6 martie 2019, precitată, paragraful 30). De principiu, dispoziţiile cuprinse în Regulamentul Camerei Deputaţilor nu sunt norme de referinţă în exercitarea controlului de constituţionalitate (Decizia nr. 137 din 20 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404 din 11 mai 2018, paragraful 36, şi Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 7 februarie 2019, paragraful 215). În măsura în care dispoziţiile regulamentare invocate în susţinerea criticilor nu au relevanţă constituţională, nefiind consacrate expres sau implicit într-o normă constituţională (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 730 din 22 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.043 din 29 decembrie 2017), aspectele invocate nu constituie probleme de constituţionalitate, ci de aplicare a normelor regulamentare (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 307 din 28 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 4 mai 2012, sau Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, precitată, paragraful 215). Curtea a mai reţinut că, de principiu, în lipsa unei prevederi constituţionale exprese şi „în temeiul autonomiei de care se bucură, Camera Deputaţilor, prin votul pe care îl dă asupra proiectului de hotărâre, acoperă viciile regulamentare de procedură ale acesteia, Curtea neavând competenţa ca ea însăşi să cerceteze şi să determine starea de fapt, pentru ca din constatările astfel efectuate să stabilească starea de constituţionalitate a normei regulamentare“ (Decizia nr. 467 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 754 din 28 septembrie 2016, paragraful 42). 38. Aplicând, mutatis mutandis, considerentele citate, Curtea observă că şi în cauza de faţă se invocă prevederi regulamentare care nu sunt consacrate expres/implicit în Constituţie şi care ţin de modul de organizare a activităţii Camerei Deputaţilor. Ca urmare, nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor constituţionale ale art. 66 - Sesiuni şi ale art. 69 - Mandatul reprezentativ, invocarea lor în context fiind pur formală, fără legătură cu criticile formulate, care privesc, aşa cum s-a arătat, modul de aplicare a Regulamentului Camerei Deputaţilor. 39. În ceea ce priveşte dispoziţiile constituţionale ale art. 103 alin. (2) şi (3), referitoare la învestitura Guvernului, Curtea constată că sunt invocate în susţinerea unor critici care nu pun în discuţie nerespectarea etapelor/procedurii învestiturii reglementate de aceste texte, ci prezintă propria evaluare a autorilor sesizării în privinţa modului în care s-a desfăşurat această procedură. Nu se invocă inexistenţa unui Program de guvernare, ci se exprimă opinia că prezentarea Programului de guvernare de către prim-ministrul desemnat a fost „doar un ansamblu de promisiuni“. Nu se invocă lipsa dezbaterii Programului şi listei Guvernului de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, ci modul concret în care fiecare senator/deputat ar fi luat cunoştinţă de aceste documente. Nu se invocă faptul că prim-ministrul desemnat nu ar fi cerut, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului, ci faptul că audierile în comisiile parlamentare ar fi fost „un simulacru“ şi că Parlamentul a fost transformat „într-un organism pur formal“. Astfel de afirmaţii, cuprinzând elemente de apreciere vădit subiective, întemeiate pe percepţii, iar nu pe dispoziţii normative, pot fi calificate, cel mult, ca aparţinând sferei politice, iar nu ca având relevanţă constituţională. Ca urmare, şi critica formulată în raport cu art. 103 alin. (2) şi (3) aparţine aceluiaşi registru formal, excedând legalei învestiri a Curţii Constituţionale. 40. Tot astfel, motivarea în aceiaşi termeni a încălcării art. 1 alin. (3) referitor la statul de drept nu poate fi reţinută pentru realizarea controlului de constituţionalitate al hotărârii Parlamentului criticate. Faptul că prezentarea Programului de guvernare nu s-ar fi ridicat la exigenţele autorilor sesizării sau că audierile candidaţilor la funcţia de ministru şi procedura parlamentară în general au suferit prin prisma aceloraşi exigenţe sunt afirmaţii subiective, de natură politică, având un regim, inclusiv în privinţa efectelor pe care le produc, circumscris exclusiv registrului politic. Curtea Constituţională nu este competentă să se pronunţe asupra valorii, conţinutului Programului de guvernare sau oportunităţii măsurilor pe care acesta le cuprinde. De asemenea, nu intră în competenţa Curţii Constituţionale evaluarea timpilor alocaţi audierii candidaţilor la funcţia de ministru. Ca urmare, criticile astfel formulate sunt fără relevanţă în planul controlului de constituţionalitate, excedând competenţei Curţii Constituţionale. 41. Cât priveşte dispoziţiile constituţionale ale art. 69 alin. (1) referitoare la mandatul reprezentativ (invocate pentru a motiva criticile la adresa dezbaterii Programului de guvernare) şi ale art. 102 alin. (1) privind rolul Guvernului, acestea nu îşi găsesc incidenţa în cauză, întrucât nu sunt puse în discuţie caracterul reprezentativ al mandatului parlamentar şi nici rolul Guvernului/încălcarea acestui rol, ci un act prin care se acordă încredere Guvernului. 42. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. l) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.c), al art. 27 alin. (1) şi al art. 28 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibile, sesizările de neconstituţionalitate având ca obiect Hotărârea Parlamentului României nr. 31 din 23 decembrie 2020 pentru acordarea încrederii Guvernului, formulate de Grupul parlamentar al Alianţei pentru Unirea Românilor din Camera Deputaţilor şi, respectiv, din Senat. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică preşedintelui Camerei Deputaţilor şi preşedintelui Senatului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 26 ianuarie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Prim-magistrat-asistent, Marieta Safta ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
