Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 1.407/1/2023 Completul compus din:
┌────────────┬─────────────────────────┐
│Eleni │- preşedintele Secţiei │
│Cristina │penale a Înaltei Curţi de│
│Marcu │Casaţie şi Justiţie - │
│ │preşedintele completului │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Cristina │- judecător la Secţia │
│Rotaru-Radu │penală │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Rodica Aida │- judecător la Secţia │
│Popa │penală │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Dan-Andrei │- judecător la Secţia │
│Enescu │penală │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Lavinia │- judecător la Secţia │
│Valeria │penală │
│Lefterache │ │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Ioana Bogdan│- judecător la Secţia │
│ │penală │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Alin Sorin │- judecător la Secţia │
│Niculescu │penală │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Luminiţa │- judecător la Secţia │
│Criştiu-Ninu│penală │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Valerica │- judecător la Secţia │
│Voica │penală │
└────────────┴─────────────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea cauzei având ca obiect sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Constituie infracţiune, în condiţiile art. 335 alin. (3) din Codul penal, acţiunea de încredinţare a unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care ştia că se află sub influenţa alcoolului, în cazul în care aceasta din urmă săvârşeşte infracţiunea de refuz de prelevare de probe biologice în vederea determinării alcoolemiei, fiind trimisă în judecată pentru această infracţiune?" 2. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 34 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023. 3. Şedinţa este prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Eleni Cristina Marcu. 4. La şedinţa de judecată participă doamna Adina Andreea Ciuhan Teodoru, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023. 5. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna Ecaterina Nicoleta Eucarie, procuror în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 6. Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie, având cuvântul referitor la chestiunea de drept supusă dezlegării, în temeiul art. 475-477 din Codul de procedură penală, a solicitat respingerea ca inadmisibilă a sesizării formulate de Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, arătând că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării. 7. Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut că în speţă nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate referitoare la inexistenţa unei dezlegări a aceleiaşi probleme de drept date anterior de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin mecanismele de unificare a practicii. Astfel, deşi sesizarea a fost formulată astfel încât aparent implică raportul dintre infracţiunea prevăzută de art. 335 alin. (3) din Codul penal şi infracţiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice prevăzută de art. 337 din Codul penal, întrebarea adresată instanţei supreme priveşte, în esenţă, conţinutul constitutiv al infracţiunii de conducere fără permis, comisă în modalitatea încredinţării vehiculului, pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, spre conducere unei persoane aflate sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 335 alin. (3) din Codul penal, cu referire la semnificaţia sintagmei „sub influenţa alcoolului“. Prin Decizia nr. 14 din 25 mai 2020 instanţa supremă a stabilit cu caracter obligatoriu faptul că pentru a fi întrunite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (3) din Codul penal este necesar ca persoana căreia i se încredinţează un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice să aibă o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. 8. Totodată, s-a susţinut că nu este îndeplinită nici condiţia de admisibilitate referitoare la existenţa unei chestiuni de drept veritabile care să privească interpretarea unei dispoziţii legale in abstracto, respectiv o dezlegare cu valoare de principiu, nu rezolvarea implicită a unor particularităţi care ţin de fondul cauzei şi nici confirmarea soluţiei care se prefigurează în cauză. Din analiza încheierii de sesizare se observă că instanţa de trimitere a şi oferit răspunsul la propria întrebare, subliniind în considerente că esenţială în cauză este existenţa unei imposibilităţi de stabilire a alcoolemiei, imposibilitate ce a rezultat din săvârşirea unei alte infracţiuni, respectiv refuzul de prelevare a mostrelor biologice în vederea determinării alcoolemiei, faptă pentru care conducătorul auto a fost trimis în judecată. În acest context, s-a apreciat că instanţa de trimitere solicită, în esenţă, o confirmare a soluţiei care se prefigurează în cauză. Or, aşa cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, nu este permis a se apela la acest mijloc legal în scopul de a primi de la instanţa supremă rezolvarea în concret a speţei, în formula confirmării sau neconfirmării soluţiei ce se prefigurează în cauză. 9. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Eleni Cristina Marcu, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare privind sesizarea formulată. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 10. Prin Încheierea din şedinţa publică din data de 9 mai 2023, Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Constituie infracţiune, în condiţiile art. 335 alin. (3) din Codul penal, acţiunea de încredinţare a unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care ştia că se află sub influenţa alcoolului, în cazul în care aceasta din urmă săvârşeşte infracţiunea de refuz de prelevare de probe biologice în vederea determinării alcoolemiei, fiind trimisă în judecată pentru această infracţiune?" II. Expunerea succintă a cauzei 11. Sesizarea a fost efectuată în cadrul judecăţii apelului formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău împotriva Deciziei penale nr. 784 din 28 iunie 2022, pronunţată de Judecătoria Bacău în Dosarul nr. 10.596/180/2021. 12. Prin Sentinţa penală nr. 784 din 28 iunie 2022, pronunţată de Judecătoria Bacău în Dosarul nr. 10.596/180/2021, s-a dispus: „I. În temeiul art. 337 din Codul penal, cu aplicarea art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală raportat la art. 396 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, condamnarea inculpatului L. E.-G. la pedeapsa de 1 (un) an şi 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz prelevare de mostre biologice (faptă din 14 iulie 2019). (...) II. 1) În temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală, a fost achitat inculpatul C. T.-C. cu privire la săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără a deţine permis de conducere - modalitatea încredinţării unei persoane aflate sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 335 alin. (3) din Codul penal, în interpretarea Deciziei nr. 14/2020 a instanţei supreme, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală. II. 2) În temeiul dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală raportat la art. 396 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, a fost condamnat inculpatul C. T.-C. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.(...)“ 13. Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă constă în aceea că: la data de 13 iulie 2019, în jurul orei 23.15, lucrătorii din cadrul Poliţiei Municipiului Bacău - Biroul Rutier, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au constatat că pe sensul de mers dinspre centrul municipiului Bacău către comuna Nicolae Bălcescu circula autoturismul marca Audi A4, cu numărul de înmatriculare KM10YPN, cu viteza de 131 km/h, drept care au efectuat manevră de întoarcere pentru a efectua semnal de oprire conducătorului auto. 14. Ulterior, în momentul în care au ajuns în dreptul autoturismului, au sesizat că persoana care conducea autoturismul a încercat să îşi schimbe locul cu pasagerul din partea stângă. Conducătorul autoturismului a fost identificat în persoana numitului C. T.-C., iar pasagerul care ocupa locul din faţă a fost identificat în persoana numitului L. E.-G. Inculpatul C. T.-C. a fost testat cu aparatul etilotest marca Drager seria ARUB nr. 0712, nr. test 00034, rezultatul acestuia fiind de 0,52 g/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus ulterior la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău în vederea prelevării de mostre biologice. 15. Inculpatul C. T.-C. şi-a exprimat consimţământul în vederea prelevării a două probe de sânge. La ora 23.50 i-a fost prelevată prima probă de sânge, iar la ora 00.50 cea de-a doua, folosindu-se o trusă standard care a fost desigilată şi sigilată în prezenţa sa, utilizând sigiliul seria 178922. Prima probă de sânge recoltată a indicat o valoare a alcoolemiei de 1,50 g/l alcool pur în sânge, iar cea de a doua probă, prelevată la interval de o oră, a indicat o valoare a alcoolemiei de 1,37 g/l alcool pur în sânge, conform buletinului de analiză toxicologică nr. A12/1.392 din 25 iulie 2019, eliberat de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Bacău. 16. Ulterior, după câteva ore, respectiv în data de 14 iulie 2019, în jurul orei 1.45, lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Bacău - Biroul rutier, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au constatat că pe sensul de mers dinspre Strada Stadionului către strada Spiru Haret circula autoturismul cu numărul de înmatriculare KM10YPN şi au procedat la oprirea acestuia, întrucât anterior conducătorul auto al acestui vehicul fusese depistat conducând cu o alcoolemie peste limita legală. 17. De data aceasta, la volanul autoturismului a fost identificat numitul L. E.-G., acesta emanând la rândul său halenă alcoolică, fiind testat cu aparatul etilotest marca Drager seria ARUB 0712, nr. test 00035, rezultatul fiind de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău în vederea recoltării mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, însă a refuzat să îi fie prelevate mostre biologice. 18. În considerentele sentinţei apelate printre altele, analizând situaţia de fapt expusă raportat la elementele constitutive ale infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis - modalitatea încredinţării unei persoane aflate sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 335 alin. (3) din Codul penal, instanţa de fond a reţinut următoarele: 19. Inculpatul C. T.-C. a încredinţat pentru a-l conduce, în calitatea sa de proprietar, autoturismul marca Audi A4, cu numărul de înmatriculare KM10YPN, inculpatului L. E.-G. Din declaraţiile celor doi inculpaţi a rezultat că aceştia au consumat împreună în seara de 13 iulie 2019, înainte de ora 23.00, mai multe halbe de bere. Aşadar, este dincolo de orice dubiu că inculpatul C. cunoştea atunci când i-a încredinţat maşina pentru a o conduce că inculpatul L. era sub influenţa alcoolului. Prezenţa alcoolului a fost stabilită şi prin testarea cu aparatul etilotest marca Drager seria ARUB 0712, nr. test 00035, rezultatul fiind de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. Sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate obiectivă constând în încredinţarea vehiculului, vehicul pentru care este necesar permis de conducere pe un drum public. 20. Cu incidenţă directă asupra interpretării art. 335 alin. (3) din Codul penal, instanţa a reţinut că a fost pronunţată Decizia nr. 14/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 10 februarie 2021) prin care s-a stabilit că: „În interpretarea dispoziţiilor art. 335 alin. (3) din Codul penal, care incriminează fapta unei persoane de a încredinţa un vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştia că se află sub influenţa alcoolului, acestea trebuie să vizeze o persoană care să aibă o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.“ 21. Altfel spus, trebuie stabilit nivelul alcoolemiei persoanei căreia i s-a încredinţat un vehicul şi, doar dacă acesta este superior pragului minim incriminat de legea penală, putem discuta de o infracţiune tipică de art. 335 alin. (3) din Codul penal. 22. Or, în datele speţei, la niciun moment nu a fost stabilit nivelul alcoolemiei în sânge cu privire la inculpatul L. E.-G., persoana căreia i s-a încredinţat maşina. Desigur că acesta a refuzat recoltarea probelor biologice, iar testarea sa cu etilotestul nu este aptă de a satisface per se interpretarea dată prin Decizia nr. 14/2020 a instanţei supreme. Ca urmare a imposibilităţii stabilirii alcoolemiei inculpatului L. E.-G. este posibil ca infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (3) din Codul penal să îi lipsească una din condiţiile esenţiale de tipicitate obiectivă. III. Dispoziţii relevante Codul penal ART. 335 Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (1) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. (2) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. (3) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi persoana care încredinţează un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că se află în una dintre situaţiile prevăzute în alin. (1) sau alin. (2) sau sub influenţa alcoolului ori a unor substanţe psihoactive. ART. 336 Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (1) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă. (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi persoana, aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere. (3) Dacă persoana aflată în una dintre situaţiile prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) efectuează transport public de persoane, transport de substanţe sau produse periculoase ori se află în procesul de instruire practică a unor persoane pentru obţinerea permisului de conducere sau în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani. ART. 337 Refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice Refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. IV. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 23. Instanţa de trimitere a constatat că în cauză se impune a se stabili dacă inculpatul L. E.-G., căruia inculpatul C. T.-C. i-a încredinţat autoturismul, avea, în fapt, o alcoolemie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge atunci când a condus autoturismul pe drumurile publice. 24. Astfel, instanţa a reţinut că, în lipsa prelevării de probe biologice prin care să se stabilească nivelul alcoolemiei din sânge, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul L. E.-G. nu se poate concluziona că este dovedită latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (3) din Codul penal de care este acuzat inculpatul C. T.-C. 25. Existenţa unei alcoolemii de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge la momentul conducerii autoturismului pe drumurile publice, a celui căruia i-a fost încredinţat autoturismul spre a fi condus, constituie o situaţie premisă pentru reţinerea infracţiunii prevăzute la art. 335 alin. (3) din Codul penal în sarcina proprietarului autoturismului. 26. Curtea a reţinut că situaţia premisă depinde de îndeplinirea prealabilă de către conducătorul auto a obligaţiei primordiale de a se supune prelevării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. 27. Astfel, acesta a fost testat cu aparatul etilotest marca Drager seria ARUB 0712, nr. test 00035, rezultatul fiind de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău în vederea recoltării mostrelor biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, însă a refuzat să îi fie prelevate mostre biologice. 28. Esenţial în cauză este faptul că a existat o imposibilitate de stabilire a alcoolemiei, rezultată din săvârşirea unei alte infracţiuni - refuzul de prelevare de probe biologice în vederea determinării alcoolemiei, conducătorul auto fiind trimis în judecată pentru această infracţiune în acelaşi dosar. V. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele judecătoreşti arondate 29. În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor judecătoreşti asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. 30. Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Târgu Mureş, Curtea de Apel Timişoara, care, după caz, au făcut referire şi la opiniile unora dintre instanţele arondate. 31. Într-o primă opinie, regăsită în informaţiile transmise de Curtea de Apel Timişoara, Curtea de Apel Bacău, Tribunalul Bacău, Judecătoria Bacău, Judecătoria Oneşti, Tribunalul Neamţ, Judecătoria Roman, Judecătoria Târgu-Neamţ, Judecătoria Piatra-Neamţ, Curtea de Apel Braşov, Tribunalul Covasna, Judecătoria Întorsura Buzăului, Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Giurgiu, Judecătoria Bolintin-Vale, Tribunalul Ialomiţa, Judecătoria Urziceni, Judecătoria Buftea, Judecătoria Turnu Măgurele, Judecătoria Videle, Judecătoria Bistriţa-Năsăud, Judecătoria Bistriţa, Tribunalul Sălaj, Judecătoria Şimleu Silvaniei, Judecătoria Zalău, Curtea de Apel Constanţa, Judecătoria Tulcea, Judecătoria Babadag, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Gorj, Judecătoria Târgu Cărbuneşti, Judecătoria Novaci, Tribunalul Dolj, Judecătoria Craiova, Judecătoria Segarcea, Tribunalul Olt, Judecătoria Strehaia, Judecătoria Baia de Aramă, Judecătoria Vânju Mare, Judecătoria Orşova, Tribunalul Iaşi, Judecătoria Iaşi, Judecătoria Răducăneni, Judecătoria Paşcani, Judecătoria Bârlad, Curtea de Apel Galaţi, Tribunalul Galaţi, Judecătoria Galaţi, Curtea de Apel Piteşti, Tribunalul Argeş, Judecătoria Horezu, Judecătoria Bălceşti, Tribunalului Dâmboviţa (opinie majoritară), Judecătoria Ploieşti, Judecătoria Vălenii de Munte, Curtea de Apel Suceava, s-a susţinut că nu constituie infracţiune, în condiţiile art. 335 alin. (3) din Codul penal, acţiunea de încredinţare a unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care ştia că se află sub influenţa alcoolului, în cazul în care aceasta din urmă săvârşeşte infracţiunea de refuz de prelevare de probe biologice în vederea determinării alcoolemiei. 32. În susţinerea punctului de vedere formulat s-a arătat că nu sunt întrunite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (3) din Codul penal în ipoteza în care subiectul activ al acestei infracţiuni încredinţează un vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care ştia că se află sub influenţa alcoolului, iar această din urmă persoană săvârşeşte infracţiunea de refuz de prelevare de probe biologice în vederea determinării alcoolemiei, fiind trimisă în judecată pentru această infracţiune. 33. S-a apreciat că, în această ipoteză, nu s-ar putea determina în mod efectiv îmbibaţia alcoolică a persoanei căreia i s-a încredinţat vehiculul spre a fi condus pe drumurile publice, în condiţiile în care, potrivit Deciziei nr. 14/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a statuat cu caracter general obligatoriu că „în interpretarea dispoziţiilor art. 335 alin. (3) din Codul penal, care incriminează fapta unei persoane de a încredinţa un vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştia că se află sub influenţa alcoolului, acestea trebuie să vizeze o persoană care să aibă o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge.“ În considerentele deciziei se arată în mod expres: „sintagma sub influenţa alcoolului“ folosită de legiuitor în art. 335 alin. (3) teza finală din Codul penal face trimitere la infracţiunea prevăzută de art. 336 din Codul penal, respectiv la condiţia ca îmbibarea alcoolică a conducătorului auto să depăşească 0,8 g/l alcool pur în sânge. 34. Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 88 alin. (2), (5) şi (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, care reglementează modul de stabilire a concentraţiei de alcool: "(2) Stabilirea concentraţiei de alcool sau a prezenţei în organism de substanţe psihoactive se face în instituţiile medico-legale autorizate, în conformitate cu normele metodologice elaborate de Ministerul Sănătăţii.(5) Persoana care conduce pe drumurile publice un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, testată de poliţistul rutier cu un mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic şi depistată ca având o concentraţie de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, îi poate solicita acestuia să i se recolteze mostre biologice în cadrul unităţilor sau instituţiilor medicale prevăzute la alin. (1), în vederea stabilirii îmbibaţiei de alcool în sânge.(6) Persoana care conduce pe drumurile publice un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, testată cu un mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic şi depistată ca având o concentraţie de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, este obligată să se supună recoltării mostrelor biologice, în vederea stabilirii îmbibaţiei de alcool în sânge." 35. Rezultă că gradul de îmbibaţie alcoolică se stabileşte în urma recoltării probelor biologice, or, în cazul refuzului de recoltare, această condiţie nu mai poate fi probată. 36. În opinia contrară, regăsită în informaţiile transmise de Judecătoria Moineşti, Judecătoria Rupea, Judecătoria Cornetu, Tribunalul Teleorman, Judecătoria Alexandria, Judecătoria Roşiori de Vede, Judecătoria Constanţa, Judecătoria Târgu Jiu, Judecătoria Băileşti, Judecătoria Calafat, Judecătoria Filiaşi, Judecătoria Slatina, Judecătoria Caracal, Tribunalul Mehedinţi, Curtea de Apel Iaşi, Judecătoria Râmnicu Vâlcea, Curtea de Apel Ploieşti, s-a susţinut că fapta de a încredinţa autoturismul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care ştia că se află sub influenţa alcoolului constituie infracţiune, în condiţiile art. 335 alin. (3) din Codul penal, întrucât sunt îndeplinite toate condiţiile de tipicitate obiectivă şi subiectivă. 37. În susţinerea punctului de vedere formulat s-a arătat că din norma de incriminare rezultă necesitatea îndeplinirii unei condiţii ataşate elementului material, respectiv ca încredinţarea să se realizeze unei persoane despre care subiectul activ ştie că se află sub influenţa alcoolului ori a unor substanţe psihoactive. 38. Decizia nr. 14/2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, nu este aplicabilă în speţă, premisa fiind cu totul alta, respectiv că persoana căreia i se încredinţează autovehiculul spre a fi condus săvârşeşte infracţiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută de art. 337 din Codul penal. 39. De altfel, raţiunea pentru care legiuitorul a incriminat fapta prevăzută în art. 337 din Codul penal este aceea că în cazul în care conducătorul unui autovehicul refuză să se supună ori se sustrage prelevării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, pericolul abstract al faptei este prezumat în mod absolut de legiuitor. 40. În acest context, în măsura în care persoanei căreia îi este încredinţat vehiculul spre a fi condus pe drumurile publice nu îi poate fi stabilită alcoolemia în mod concret din cauza refuzului ori sustragerii de la prelevarea de mostre biologice, cel care îi încredinţează autovehiculul va răspunde, totuşi, pentru infracţiunea prevăzută de art. 335 alin. (3) din Codul penal. 41. Infracţiunea prevăzută de art. 335 alin. (3) din Codul penal în varianta supusă dezbaterii se consumă la momentul în care autorul său încredinţează vehiculul persoanei despre care ştie că se află sub influenţa alcoolului, independent de atitudinea ulterioară a acestei din urmă persoane, de refuz sau nu al prelevării de probe biologice. 42. Judecătoria Timişoara - Secţia penală şi Judecătoria Mizil în punctul de vedere formulat au susţinut că sesizarea este inadmisibilă, nefiind îndeplinită condiţia privind existenţa unei veritabile chestiuni de drept, în accepţiunea conferită de practica judiciară a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. 43. Judecătoria Vaslui, în punctul de vedere formulat, a susţinut că problema de drept a fost tranşată prin considerentele Deciziei nr. 14/2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, raţionamentul aplicându-se mutatis mutandis şi în cazul de faţă, în sensul în care persoana care se află sub influenţa alcoolului trebuie să săvârşească infracţiunea prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul penal, şi nu o altă infracţiune: cum este aceea prevăzută şi pedepsită de art. 337 din Codul penal. VI. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 44. Decizia nr. 14/2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 10 februarie 2021, care a stabilit că, în interpretarea dispoziţiilor art. 335 alin. (3) din Codul penal, care incriminează fapta unei persoane de a încredinţa un vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştia că se află sub influenţa alcoolului, trebuie să vizeze o persoană care să aibă o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 45. Decizia nr. 567 din 22 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 6 februarie 2023, referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 337 din Codul penal. (16) Curtea a mai reţinut că infracţiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice este strâns legată de infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută la art. 336 din Codul penal, care constă în conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Or, aceasta presupune determinarea îmbibaţiei alcoolice sau a prezenţei altor substanţe în organismul făptuitorului, precum şi un moment al determinării acestora. Astfel, reglementarea obligaţiei de supunere la prelevarea de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive reprezintă atât un mijloc de asigurare a circulaţiei rutiere, cât şi un mijloc de asigurare a probelor necesare în scopul dovedirii faptelor prevăzute la art. 336 din Codul penal, iar incriminarea nerespectării ei este determinată de importanţa obiectului juridic al infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Dispoziţiile art. 336 din Codul penal au la bază prezumţia relativă că persoana care conduce pe drumurile publice un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere desfăşoară această activitate fără a se afla sub influenţa alcoolului sau a unor substanţe psihoactive. Prin urmare, scopul testului privind stabilirea îmbibaţiei alcoolice reprezintă un control efectuat de organele poliţiei pentru asigurarea siguranţei traficului rutier. Ca urmare a efectuării testului, în situaţia constatării unei îmbibaţii alcoolice de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, persoana aflată în ipoteza normei de la art. 336 din Codul penal va răspunde penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Aşa fiind, „faptele de refuz sau sustragere a unei persoane de la prelevarea de mostre biologice, prevăzute la art. 337 din Codul penal, reprezintă fapte de nesupunere la efectuarea unui control de către organele de poliţie, control ce are ca scop verificarea respectării normelor juridice care asigură securitatea traficului pe drumurile publice.“ 46. Decizia nr. 571/2019 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 337 din Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 184 din 6 martie 2020. (30) Curtea conchide că dispoziţiile art. 336 din Codul penal au la bază prezumţia relativă că persoana care conduce pe drumurile publice un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere desfăşoară această activitate fără a se afla sub influenţa alcoolului sau a unor substanţe psihoactive. Prin urmare, scopul testului privind stabilirea îmbibaţiei alcoolice reprezintă un control efectuat de organele poliţiei pentru asigurarea siguranţei traficului rutier. Ca urmare a efectuării testului, în situaţia constatării unei îmbibaţii alcoolice de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, persoana aflată în ipoteza normei de la art. 336 din Codul penal va răspunde penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Aşa fiind, faptele de refuz sau sustragere a unei persoane de la prelevarea de mostre biologice, prevăzute la art. 337 din Codul penal, reprezintă fapte de nesupunere la efectuarea unui control de către organele de poliţie, control ce are ca scop verificarea respectării normelor juridice care asigură securitatea traficului pe drumurile publice. Astfel, dispoziţiile legale ce reglementează obligaţia supunerii la controalele efectuate de organele de poliţie în scopul determinării îmbibaţiei alcoolice nu vizează dreptul la tăcere al persoanelor a căror alcoolemie este, astfel, determinată, ca standard al dreptului la un proces echitabil, prevăzut la art. 21 alin. (3) şi art. 6 din Convenţie. VIII. Opinia specialiştilor consultaţi 47. În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată specialiştilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. 48. Facultatea de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, în punctul de vedere formulat, în principal, a apreciat că sesizarea nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, întrucât ea nu priveşte interpretarea unei chestiuni de drept, ci o chestiune de probaţiune. 49. Astfel, din încheierea de sesizare, în esenţă, instanţa de trimitere solicită instanţei supreme să se pronunţe asupra mijloacelor de probă/procedeelor probatorii prin care se poate proba îndeplinirea condiţiei de tipicitate prevăzute de art. 336 alin. (3) din Codul penal, respectiv ca persoana căreia i-a fost încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice să se afle sub influenţa alcoolului. 50. În condiţiile în care premisa discuţiei este imposibilitatea stabilirii pe cale ştiinţifică a alcoolemiei celui care a condus vehiculul încredinţat pe drumurile publice, instanţa de trimitere doreşte de fapt să primească clarificări cu privire la posibilitatea ca acest element de tipicitate să fie probat cu ajutorul altor mijloace de probă/procedee probatorii (de altfel, această problematică a fost şi centrul de greutate al dezbaterilor cu privire la sesizarea instanţei supreme). 51. În subsidiar, în cazul în care se va aprecia că sesizarea îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, s-a susţinut că răspunsul la problema de drept ridicată trebuie să fie în sensul că: Nu constituie infracţiune, în condiţiile art. 335 alin. (3) din Codul penal, acţiunea celui care încredinţează un vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care ştia că se află sub influenţa alcoolului, în cazul în care aceasta din urmă săvârşeşte infracţiunea de refuz de prelevare de probe biologice în vederea determinării alcoolemiei, fiind trimis în judecată pentru această infracţiune. 52. Astfel, conform art. 335 alin. (3) din Codul penal, acţiunea de încredinţare a unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice dobândeşte relevanţă penală în condiţiile în care cel care încredinţează vehiculul ştia că persoana căreia vehiculul i-a fost încredinţat se află sub influenţa alcoolului sau a substanţelor psihoactive. Această cerinţă de tipicitate are două implicaţii: în mod obiectiv, persoana căreia i-a fost încredinţat vehiculul trebuie să se afle într-una dintre ipotezele mai sus menţionate, iar autorul actului de încredinţare trebuie să cunoască această situaţie. 53. Cu privire la prima ipoteză (persoana se află sub influenţa alcoolului), prin Decizia nr. 14/2020 pronunţată în procedura privind dezlegarea unor chestiuni de drept s-a stabilit că aceasta vizează o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. 54. Prin urmare, problema de drept ridicată se reduce la a stabili dacă îmbibaţia alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se poate stabili prin orice mijloc de probă sau exclusiv prin mijloace de probă cu caracter ştiinţific - buletinul de analiză toxicologică. 55. Chiar dacă, cu titlu de regulă, procesul penal este guvernat de principiul libertăţii probelor, în materia stabilirii alcoolemiei legiuitorul însuşi restrânge procedeele probatorii care pot fi folosite pentru stabilirea unei alcoolemii de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. 56. Astfel, în art. 88 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice se arată că: stabilirea concentraţiei de alcool sau a prezenţei în organism de substanţe psihoactive se face în instituţiile medico-legale autorizate, în conformitate cu normele metodologice elaborate de Ministerul Sănătăţii. 57. Congruent, în Normelor metodologice privind recoltarea, depozitarea şi transportul probelor biologice în vederea probaţiunii judiciare prin stabilirea alcoolemiei sau a prezenţei în organism a substanţelor psihoactive în cazul persoanelor implicate în evenimente sau împrejurări în legătură cu traficul rutier, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.512/2013, cu modificările şi completările ulterioare, se prevede că recoltarea probelor biologice de la persoanele implicate în evenimente sau împrejurări în legătură cu traficul rutier, în vederea determinării alcoolemiei sau a prezenţei în organism a produselor ori a substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora, din dispoziţia organelor abilitate, se poate face în cadrul oricărei unităţi de asistenţă medicală autorizate sau în instituţii medico-legale de către personalul medical care are aviz valabil de liberă practică - art. 1 alin. (1) sau că determinarea, în vederea probaţiunii judiciare, a alcoolemiei sau a prezenţei în organismul unei persoane a produselor sau substanţelor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, denumite în continuare droguri, se realizează numai în laboratoarele de toxicologie din cadrul instituţiilor medico-legale, potrivit competenţei teritoriale - art. 5 alin. (1). 58. Aşadar, determinarea concentraţiei de alcool în sânge se poate realiza doar prin procedee probatorii de natură ştiinţifică (analiza toxicologică), şi nu prin orice mijloace de probă. Această restrângere de natură probatorie este confirmată inclusiv în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 27 ianuarie 2015, paragraful 26): Îmbibaţia alcoolică se determină prin analiza toxicologică a mostrelor biologice recoltate la un moment de timp mai mult sau mai puţin îndepărtat de momentul săvârşirii infracţiunii, care este cel al depistării în trafic a conducătorului vehiculului. 59. Această restricţie de natură probatorie trebuie translatată şi în cadrul tipicităţii infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (3) din Codul penal în sensul în care, şi în acest cadru, determinarea alcoolemiei celui căruia i-a fost încredinţat vehiculul spre a fi condus pe drumurile publice trebuie realizată în aceeaşi modalitate (analiza toxicologică). În cazul refuzului sau sustragerii de la prelevare, un astfel de demers nu poate fi realizat, fapt ce determină şi imposibilitatea identificării tuturor elementelor de tipicitate ale faptei de încredinţare a vehiculului spre a fi condus pe drumurile publice. 60. Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Craiova a susţinut că acţiunea de încredinţare a unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care ştia că se află sub influenţa alcoolului, în cazul în care aceasta din urmă săvârşeşte infracţiunea de refuz de prelevare de probe biologice în vederea determinării alcoolemiei, fiind trimisă în judecată pentru această infracţiune, poate constitui infracţiune în condiţiile art. 335 alin. (3) din Codul penal, dacă se dovedeşte prin orice mijloc de probă, dincolo de orice îndoială rezonabilă că persoana căreia i s-a încredinţat vehiculul avea o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. 61. În susţinerea punctului de vedere formulat s-a precizat că art. 335 alin. (3) din Codul penal, spre deosebire de art. 336 alin. (1) din Codul penal, nu reglementează minimul îmbibaţiei alcoolice care trebuie să fie regăsită în sângele persoanei căreia i se încredinţează vehiculul. Dispoziţia legală a fost analizată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul unui complet pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin Decizia nr. 14 din 25 mai 2020, în care s-a stabilit cu caracter obligatoriu că „în interpretarea dispoziţiilor art. 335 alin. (3) din Codul penal, care incriminează fapta unei persoane de a încredinţa un vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştia că se află sub influenţa alcoolului, acestea trebuie să vizeze o persoană care să aibă o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge“. 62. Astfel, pentru ca fapta să constituie infracţiune este necesar ca îmbibaţia alcoolică a persoanei căreia i se încredinţează vehiculul, despre care autorul ştie că a consumat băuturi alcoolice, să fie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În interpretarea şi aplicarea art. 336 alin. (1) din Codul penal, care sancţionează fapta de a conduce pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice atunci când îmbibaţia alcoolică este de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, s-a stabilit că dovedirea gradului de îmbibaţie alcoolică în sânge se face cu ajutorul a două mostre de sânge recoltate la un interval de o oră una faţă de cealaltă, potrivit Ordinului ministrului sănătăţii nr. 277/2015. 63. Ordinul ministrului sănătăţii nr. 277/2015 modifică şi completează Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.512/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice privind recoltarea, depozitarea şi transportul probelor biologice în vederea probaţiunii judiciare prin stabilirea alcoolemiei sau a prezenţei în organism a substanţelor sau produselor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora în cazul persoanelor implicate în evenimente sau împrejurări în legătură cu traficul rutier care se aplică pentru „recoltarea probelor biologice de la persoanele implicate în evenimente sau împrejurări în legătură cu traficul rutier, în vederea determinării alcoolemiei sau a prezenţei în organism a produselor ori a substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora (...).“ 64. Aceste norme metodologice se aplică doar persoanelor implicate în evenimente sau împrejurări în legătură cu conducătorul auto pentru a stabili gradul de îmbibaţie alcoolică şi pentru a se stabili dacă se îndeplinesc condiţiile de tipicitate ale infracţiunii reglementate de art. 336 alin. (1) din Codul penal. În cazul în care conducătorul vehiculului refuză sau se sustrage de la prelevarea mostrelor biologice, el va răspunde pentru infracţiunea prevăzută de art. 337 din Codul penal. 65. Pentru conducătorul vehiculului este important să se facă dovada îmbibaţiei alcoolice prin buletin de analiză toxicologică, întrucât rezultatul acesteia influenţează încadrarea faptei la contravenţie sau la infracţiune. Cu toate acestea, modalitatea de stabilire a alcoolemiei nu este o condiţie de tipicitate a infracţiunii, ci doar un mijloc de probă a îndeplinirii condiţiei nivelului de îmbibaţie alcoolică. 66. În cazul persoanei care încredinţează vehiculul unei persoane despre care ştie că se află sub influenţa alcoolului, infracţiunea se consumă în momentul în care vehiculul a fost încredinţat şi a devenit posibilă conducerea acestuia, iar nu în momentul în care a fost condus. 67. Prin urmare, nu este neapărat necesar ca vehiculul să fi fost pus în mişcare pe drumurile publice pentru a se reţine infracţiunea reglementată de art. 335 alin. (3) din Codul penal. 68. Aşadar, există posibilitatea ca persoana căreia i se încredinţează vehiculul să nu răspundă penal pentru că nu a condus pe drumurile publice vehiculul, dar persoana care i l-a încredinţat trebuie trasă la răspundere penală dacă sunt îndeplinite condiţiile. În această situaţie, conducătorul auto nu ar putea fi obligat să se supună prelevării de mostre biologice, iar dovedirea îmbibaţiei alcoolice ar trebui făcută prin orice mijloace de probă. 69. Mai mult, autorul faptei de încredinţare a vehiculului nu poate cunoaşte gradul exact de îmbibaţie alcoolică, dar poate aprecia pe baza propriilor simţuri şi/sau a cantităţii de alcool pe care persoana căreia i se încredinţează vehiculul a consumat-o, dacă aceasta are o îmbibaţie alcoolică ridicată sau nu, întrucât la o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge semnele exterioare sunt vizibile. 70. Raţiunea pentru care s-a stabilit că fapta prevăzută de art. 335 alin. (3) din Codul penal constituie infracţiune doar dacă persoana căreia i se încredinţează vehiculul are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge a fost aceea că nu ar putea fi tras la răspundere penală cel care încredinţează vehiculul, iar conducătorul să răspundă doar pentru o sancţiune contravenţională atunci când îmbibaţia alcoolică este de maximum 0,80 g/l alcool pur în sânge, însă în cazul în care conducătorul refuză sau se sustrage de la prelevarea de mostre biologice, acesta va răspunde pentru infracţiunea reglementată de art. 337 din Codul penal, iar cel care i-a încredinţat vehiculul ar putea să rămână nepedepsit dacă singurul mijloc de probă a îmbibaţiei alcoolice ar fi buletinul de analiză toxicologică. 71. Prin urmare, pentru identitate de raţiune, în cazul în care conducătorul auto refuză sau se sustrage de la recoltarea mostrelor biologice, îmbibaţia alcoolică trebuie stabilită prin orice mijloace de probă care pot dovedi dincolo de orice dubiu rezonabil că persoana căreia i s-a încredinţat vehiculul avea o îmbibaţie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. 72. În sprijinul acestei soluţii este şi principiul libertăţii probelor, existând posibilitatea administrării oricăror mijloace de probă cu excepţia celor interzise expres de lege, precum şi posibilitatea răsturnării unei probe ştiinţifice prin mijloace de probă neştiinţifice care dovedesc situaţii de fapt diferite de cele indicate de probele ştiinţifice. IX. Punctul de vedere exprimat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia judiciară 73. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în punctul de vedere transmis, în esenţă a susţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate, astfel: 74. Condiţia de admisibilitate referitoare la inexistenţa unei dezlegări a aceleiaşi probleme de drept date anterior de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin mecanismele de unificare a practicii. Prin Decizia nr. 14/2020 instanţa supremă a stabilit cu caracter obligatoriu faptul că pentru a fi întrunite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (3) din Codul penal este necesar ca persoana căreia i se încredinţează un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice trebuie să aibă o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Aşadar, interpretarea oferită de instanţa supremă este clară şi explicită, organele judiciare urmând a reţine infracţiunea prevăzută de art. 335 alin. (3) din Codul penal doar în cazul inculpatului care a încredinţat vehiculul unui conducător auto care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. 75. Atât timp cât nu s-a stabilit o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge întrucât conducătorul auto a refuzat prelevarea mostrelor biologice, ceea ce este de natură să atragă răspunderea penală a acestuia pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 337 din Codul penal, nu poate fi reţinută infracţiunea prevăzută de art. 335 alin. (3) din Codul penal. 76. Condiţia de admisibilitate referitoare la existenţa unei chestiuni de drept veritabile care să privească interpretarea unei dispoziţii legale in abstracto, respectiv o dezlegare cu valoare de principiu, nu rezolvarea implicită a unor particularităţi care ţin de fondul cauzei şi nici confirmarea soluţiei care se prefigurează în cauză 77. Astfel, din analiza încheierii de sesizare se observă că prin întrebarea formulată se solicită instanţei supreme să dea o dezlegare unei probleme de drept concrete specifice fondului cauzei în care s-a realizat sesizarea, respectiv posibilitatea stabilirii alcoolemiei în cazul conducătorului auto care refuză prelevarea de mostre biologice şi care este trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 337 din Codul penal. În cuprinsul sesizării instanţa de trimitere a şi oferit răspunsul la propria întrebare, subliniind la pct. IV din considerente că esenţială în cauză este existenţa unei imposibilităţi de stabilire a alcoolemiei, imposibilitate ce a rezultat din săvârşirea unei alte infracţiuni, respectiv refuzul de prelevare a mostrelor biologice în vederea determinării alcoolemiei, faptă pentru care conducătorul auto a fost trimis în judecată. 78. În acest context, instanţa de trimitere solicită, în esenţă, o confirmare a soluţiei care se prefigurează în cauză. Or, aşa cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, nu este permis a se apela la acest mijloc legal în scopul de a primi de la instanţa supremă rezolvarea în concret a speţei, în formula confirmării sau neconfirmării soluţiei ce se prefigurează în cauză (Decizia nr. 5 din 13 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 258 din 30 martie 2020). X. Opinia judecătorului-raportor 79. Soluţia propusă de judecătorul-raportor a fost aceea de admitere a sesizării formulate. În esenţă, s-a reţinut că fapta de a încredinţa un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că se află sub influenţa alcoolului, dar care a refuzat sau s-a sustras de la prelevarea de mostre biologice şi care este trimisă în judecată pentru infracţiunea prevăzută de art. 337 din Codul penal, nu întruneşte condiţiile de tipicitate pentru reţinerea infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (3) din Codul penal. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Admisibilitatea sesizării 80. Reglementând condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit în art. 475 din Codul de procedură penală posibilitatea curţilor de apel sau a tribunalelor, învestite cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, care constată, în cursul judecăţii, existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi asupra căreia instanţa supremă nu a statuat încă printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs, de a sesiza Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu respectivei probleme de drept. 81. Pentru a fi admisibilă o asemenea sesizare trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerinţe, respectiv existenţa unei cauze aflate în curs de judecată în ultimul grad de jurisdicţie pe rolul uneia dintre instanţele prevăzute expres de articolul anterior menţionat, soluţionarea pe fond a acelei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, iar problema de drept să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin mecanismele legale ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii. 82. Totodată, din economia dispoziţiilor legale invocate reiese că admisibilitatea sesizării este condiţionată, în mod esenţial, de existenţa unei veritabile probleme de drept, care să facă necesară o rezolvare de principiu prin pronunţarea unei hotărâri prealabile de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aceasta constituind, de fapt, premisa fundamentală ce justifică intervenţia instanţei supreme prin mecanismul de unificare a practicii judiciare instituit de art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală. 83. În speţă, se constată că este îndeplinită condiţia privind existenţa unei cauze pendinte aflate în curs de judecată în ultimă instanţă, Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie fiind învestită cu soluţionarea căii ordinare de atac a apelului în ultimă instanţă. 84. De asemenea, este îndeplinită condiţia existenţei unei probleme de drept, susceptibilă de a fi rezolvată în mod diferit de către instanţe. Dovadă fac în acest sens punctele de vedere diferite trimise de curţile de apel, însoţite în unele cazuri şi de hotărâri judecătoreşti în care problema supusă analizei a primit soluţii diferite. Deşi s-ar putea argumenta că esenţa întrebării adresate de instanţa de trimitere vizează modul în care se poate proba (mijloacele de probă/procedeele probatorii) îmbibaţia alcoolică a persoanei căreia i-a fost încredinţat vehiculul şi, drept urmare, s-ar putea susţine că nu ar fi o veritabilă problemă de drept, ci un aspect care ţine de probaţiune, şi care excedează cadrului legal prevăzut de art. 475 din Codul de procedură penală, din modul în care este formulată întrebarea şi modul cum a fost înţeleasă de unele instanţe rezultă că instanţa de trimitere nu a avut în vedere doar lămuriri cu privire la mijloacele probatorii care pot fi utilizate pentru a stabili dacă persoana căreia i s-a încredinţat vehiculul „se află sub influenţa alcoolului“, ci a solicitat instanţei supreme să stabilească dacă se poate reţine infracţiunea prevăzută de art. 335 alin. (3) din Codul penal în sarcina persoanei care încredinţează un autovehicul unei alte persoane despre care ştie că se află sub influenţa alcoolului şi care a refuzat prelevarea de mostre biologice în vederea determinării alcoolemiei. 85. În ceea ce priveşte condiţia ca problema de drept a cărei dezlegare se solicită să nu fi fost supusă examenului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constată că este de asemenea îndeplinită, în sensul că nu s-a statuat asupra ei printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. Deşi se poate argumenta că problema de drept ce face obiectul acestei trimiteri a fost rezolvată implicit prin Decizia nr. 14 din 25 mai 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a statuat că pentru a fi întrunite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (3) din Codul penal este necesar ca persoana căreia i se încredinţează un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice să aibă o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, trebuie observat că în prezenta cauză persoana căreia i se încredinţează vehiculul săvârşeşte infracţiunea de refuz de prelevare de mostre biologice. Situaţia particulară din speţă a permis efectuarea unor probe care atestă că persoana care a condus vehiculul consumase băuturi alcoolice şi cel care i-a încredinţat vehiculul cunoştea acest lucru, dar esenţa chestiunii supuse dezlegării vizează posibilitatea reţinerii infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (3) din Codul penal atunci când în sarcina celui căruia i-a fost încredinţat vehiculul se reţine infracţiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice. 86. Totodată, se constată că în cauză este îndeplinită şi condiţia ca de soluţionarea chestiunii de drept să depindă soluţionarea pe fond a cauzei în care a fost invocată. Cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării 87. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală constată că rezolvarea problemei de drept vizând îndeplinirea condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (3) din Codul penal, în cazul încredinţării unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care ştia că se află sub influenţa alcoolului, în cazul în care aceasta din urmă săvârşeşte infracţiunea de refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice în vederea determinării alcoolemiei, implică un examen juridic plasat în două coordonate distincte. 88. Prima ipoteză se referă la situaţia în care persoana căreia i s-a încredinţat vehiculul săvârşeşte infracţiunea de refuz de prelevare de probe biologice, fără existenţa unor probe care să ateste faptul că a consumat alcool. 89. Raţiunea pentru care legiuitorul a incriminat fapta prevăzută de art. 337 din Codul penal este aceea de a face efectivă posibilitatea de a-l sancţiona pe conducătorul unui vehicul care conduce sub influenţa alcoolului sau substanţelor psihoactive, chiar dacă acesta refuză testarea. În lipsa incriminării faptei de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, multe din persoanele surprinse conducând un vehicul sub influenţa alcoolului sau a unor substanţe psihoactive ar adopta un astfel de comportament, pentru a împiedica tragerea la răspundere penală. Obiectul juridic al acestei infracţiuni constă în relaţiile sociale privind siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, siguranţă garantată şi de obligaţia conducătorilor auto de a se supune controlului şi prelevării de mostre biologice atunci când sunt suspectaţi de consumul de alcool sau substanţe psihoactive. În mod secundar, prin intermediul acestei incriminări se protejează relaţiile sociale privind înfăptuirea justiţiei, deoarece permite sancţionarea conducătorului auto în cazul neconformării acestuia la testare, comportament ce împiedică organele judiciare să verifice săvârşirea infracţiunii prevăzute la art. 336 din Codul penal. Ca atare, refuzul ori sustragerea de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei sau prezenţei unor substanţe psihoactive este suficientă pentru reţinerea acestei infracţiuni, chiar în absenţa consumului de alcool sau substanţe psihoactive. 90. Din această perspectivă, infracţiunea de refuz sau sustragere de la prelevare de probe biologice apare ca fiind un substitut pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Aceasta justifică întrebarea dacă, în contextul infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (3) din Codul penal, nu se poate activa răspunderea penală a celui care încredinţează un vehicul nu doar în cazul în care persoana căreia i l-a încredinţat se află sub influenţa alcoolului sau a unor substanţe psihoactive, ci şi în situaţia în care aceasta refuză sau se sustrage de la prelevarea de mostre biologice. 91. Deşi persoanei căreia i-a fost încredinţat vehiculul nu îi poate fi stabilită îmbibaţia alcoolică din cauza refuzului sau sustragerii de la prelevarea de mostre biologice, cel care i-a încredinţat autoturismul nu poate răspunde pentru infracţiunea prevăzută de art. 335 alin. (3) din Codul penal, deoarece principiul legalităţii împiedică interpretarea normei penale prin analogie. Dacă art. 335 alin. (3) din Codul penal se referă la situaţiile prevăzute în alin. (1) sau (2), ale aceluiaşi articol, sau la situaţia în care persoana se află sub influenţa alcoolului sau a unor substanţe psihoactive, nu se poate constata îndeplinirea condiţiilor de tipicitate şi atunci când persoana căreia i-a fost încredinţat autovehiculul refuză sau se sustrage de la prelevarea de mostre biologice. Pe lângă acest argument, care ţine de legalitatea incriminării, trebuie avut în vedere faptul că art. 335 alin. (3) din Codul penal prevede şi o condiţie care ţine de latura subiectivă, şi anume ca cel care încredinţează vehiculul să fi ştiut că persoana căreia i l-a încredinţat se află sub influenţa alcoolului, adică această stare să fie preexistentă şi cunoscută celui care încredinţează vehiculul. În cazul refuzului sau sustragerii de la prelevarea de mostre biologice, activitatea infracţională este ulterioară momentului încredinţării vehiculului şi, drept urmare, această condiţie nu este îndeplinită. 92. În cea de a doua ipoteză, persoana căreia i-a fost încredinţat vehiculul refuză sau se sustrage de la prelevarea de mostre biologice, dar cel care i-a încredinţat vehiculul ştie că se afla sub influenţa alcoolului şi există în acest sens probe la dosar (situaţia de fapt din cauza ce a prilejuit prezenta trimitere spre dezlegare a problemei de drept). 93. Pentru această situaţie este necesar să avem în vedere o dezlegare dată anterior de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Conform Deciziei nr. 14/2020 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, „în interpretarea dispoziţiilor art. 335 alin. (3) din Codul penal, care incriminează fapta unei persoane de a încredinţa un vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştia că se află sub influenţa alcoolului, acestea trebuie să vizeze o persoană care să aibă o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge“. Ca atare şi în prezenta analiză trebuie să înţelegem prin persoană aflată „sub influenţa alcooluluiˮ o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. 94. Cu privire la acest aspect este relevant dacă îmbibaţia alcoolică într-o cauză penală cu un asemenea obiect se poate stabili prin orice mijloc de probă sau dacă se face exclusiv prin mijloace de probă cu caracter ştiinţific (expertiză medico-legală). Deşi această problemă a făcut obiectul unei trimiteri anterioare, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 52 din 28 septembrie 2022, a respins ca inadmisibilă sesizarea privind modalitatea prin care se poate stabili îmbibaţia alcoolică a unei persoane, statuând că prin întrebarea adresată se urmăreşte, de fapt, stabilirea standardului probatoriu ce trebuie avut în vedere pentru dovedirea săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal, aspect ce nu poate face obiectul procedurii reglementate de art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală, în contextul prezentei cauze, dezlegarea dată unei asemenea probleme este parte integrantă a soluţionării problemei de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 95. Când instanţa este chemată să decidă dacă îmbibaţia alcoolică a unei persoane este peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, trebuie să respecte un standard probator. 96. În Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014 a Curţii Constituţionale, prin care a fost declarată neconstituţională sintagma „la momentul prelevării mostrelor biologice“, se statuează că îmbibaţia alcoolică relevantă pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe este cea de la momentul depistării în trafic a conducătorului vehiculului, şi nu cea de la momentul recoltării mostrelor biologice. Pentru stabilirea îmbibaţiei alcoolice la un moment anterior celui al recoltării mostrelor biologice, nu poate fi avut în vedere decât un calcul retroactiv al alcoolemiei, ceea ce înseamnă că aceasta nu poate fi stabilită decât prin intermediul unei probe ştiinţifice. 97. Respectarea condiţiilor de legalitate în administrarea probatoriului impune ca valoarea îmbibaţiei alcoolice să fie stabilită în conformitate cu dispoziţiile art. 88 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, art. 7 din Normele metodologice privind recoltarea, depozitarea şi transportul mostrelor biologice în vederea probaţiunii judiciare prin stabilirea alcoolemiei sau a prezenţei în organism a substanţelor psihoactive în cazul persoanelor implicate în evenimente sau împrejurări în legătură cu traficul rutier, parte integrantă din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.512/2013, şi cele din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 277/2015 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind recoltarea, depozitarea şi transportul probelor biologice în vederea probaţiunii judiciare prin stabilirea alcoolemiei sau a prezenţei în organism a substanţelor sau produselor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora în cazul persoanelor implicate în evenimente sau împrejurări în legătură cu traficul rutier, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.512/2013, care prevăd că pentru determinarea alcoolemiei se recoltează două mostre de sânge la interval de o oră una faţă de cealaltă, iar în cazul în care nu s-au recoltat două astfel de mostre estimarea retroactivă a alcoolemiei nu se va putea efectua. 98. Modalitatea în care se stabileşte îmbibaţia alcoolică nu este un element de tipicitate al infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, dar condiţia ca îmbibaţia alcoolică să fie „de peste 0,80 g/l alcool pur în sângeˮ este o astfel de condiţie, pentru că fără depăşirea acestei limite se poate reţine doar o contravenţie, nu o infracţiune. Existenţa sau inexistenţa acestei condiţii de tipicitate nu poate fi stabilită decât printr-o probă ştiinţifică (un calcul retroactiv al alcoolemiei prin expertiză medico-legală), şi nu cu ajutorul altor mijloace probatorii. Acesta este motivul pentru care există obligativitatea recoltării mostrelor biologice în cazul depistării în trafic a unui conducător auto care are o concentraţie de peste 0,40 g/l alcool pur în aerul expirat (echivalentul a 0,80 g/l alcool pur în sânge), iar valoarea obţinută cu aparatul etilotest nu este aptă din punct de vedere probatoriu să conducă la stabilirea existenţei unei infracţiuni. 99. De asemenea, restrângerea mijloacelor probatorii în cazul acestei infracţiuni este confirmată de existenţa infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, incriminarea unei asemenea fapte fiind necesară în condiţiile în care săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe nu poate fi probată decât prin prelevarea unor mostre biologice care să ateste depăşirea valorii de 0,80 g/l alcool pur în sânge. 100. În concluzie, pentru îndeplinirea condiţiilor de tipicitate obiective ale infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (3) din Codul penal, este necesar ca, pentru persoana căreia i-a fost încredinţat vehiculul, să existe o depăşire a valorii îmbibaţiei alcoolice de 0,80 g/l alcool pur în sânge, iar această valoare să fie probată printr-o probă ştiinţifică (expertiză medico-legală), şi nu prin alte mijloace probatorii. Pentru motivele arătate, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Constituie infracţiune, în condiţiile art. 335 alin. (3) din Codul penal, acţiunea de încredinţare a unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care ştia că se află sub influenţa alcoolului, în cazul în care aceasta din urmă săvârşeşte infracţiunea de refuz de prelevare de probe biologice în vederea determinării alcoolemiei, fiind trimisă în judecată pentru această infracţiune?" Stabileşte că: fapta de a încredinţa un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că se află sub influenţa alcoolului, dar care a refuzat sau s-a sustras de la prelevarea de mostre biologice şi care este trimisă în judecată pentru infracţiunea prevăzută de art. 337 din Codul penal, nu întruneşte condiţiile de tipicitate pentru reţinerea infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (3) din Codul penal. Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 septembrie 2023. PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE judecător ELENI CRISTINA MARCU Magistrat-asistent, Adina-Andreea Ciuhan Teodoru -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
