Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 1.087/1/2017
┌──────────────┬───────────────────────┐
│ │- preşedintele Secţiei │
│ │de contencios │
│Ionel Barbă │administrativ şi fiscal│
│ │- preşedintele │
│ │completului │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Viorica │- judecător la Secţia │
│Trestianu │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mariana │- judecător la Secţia │
│Constantinescu│de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Carmen Maria │- judecător la Secţia │
│Ilie │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Veronica │- judecător la Secţia │
│Năstasie │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Rodica Florica│- judecător la Secţia │
│Voicu │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Emilia Claudia│- judecător la Secţia │
│Vişoiu │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ana-Hermina │- judecător la Secţia │
│Iancu │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adriana Elena │- judecător la Secţia │
│Gherasim │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
└──────────────┴───────────────────────┘
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul sesizării este constituit conform dispoziţiilor art. XIX alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare, şi ale art. 27^4 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul Î.C.C.J.). Şedinţa este prezidată de domnul judecător Ionel Barbă, preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. La şedinţa de judecată participă domnul Aurel Segărceanu, magistrat-asistent la Secţiile Unite, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulamentul Î.C.C.J. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Botoşani - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 15.643/193/2015, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: " Dacă dispoziţiile art. 30 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică doar în cazul în care persoana împuternicită să aplice sancţiunea contravenţională sesizează organul de urmărire penală sau se aplică şi în cazul în care organul de urmărire penală se sesizează din oficiu cu cercetarea unei fapte care mai întâi este urmărită ca infracţiune şi ulterior s-a stabilit de către procuror că ea ar putea constitui contravenţie; În situaţia în care prevederile art. 30 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 sunt incidente şi în cazul sesizării din oficiu a organului de urmărire penală, dacă sunt aplicabile şi în acest caz prevederile art. 13 alin. (3) teza a II-a din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001" Magistratul-asistent prezintă referatul, arătând că, la solicitarea instanţei supreme, instanţele de judecată au comunicat hotărâri şi/sau puncte de vedere referitoare la problemele de drept supuse dezlegării, din analiza cărora rezultă că există o singură orientare jurisprudenţială cu privire la aspectele puse în discuţie; se arată, de asemenea, că a fost depus la dosar raportul întocmit de judecătorul-raportor, actul fiind comunicat, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părţilor, care nu şi-au exprimat punctul de vedere; la dosar a fost ataşat şi punctul de vedere al unei persoane fizice, care nu are calitatea de parte în dosarul de fond, în care a fost formulată sesizarea. În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunilor de drept ce fac obiectul sesizării, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 1. Tribunalul Botoşani - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 13 ianuarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 15.643/193/2015, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarele chestiuni de drept: " Dacă dispoziţiile art. 30 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001), se aplică doar în cazul în care persoana împuternicită să aplice sancţiunea contravenţională sesizează organul de urmărire penală sau se aplică şi în cazul în care organul de urmărire penală se sesizează din oficiu cu cercetarea unei fapte care mai întâi este urmărită ca infracţiune şi ulterior s-a stabilit de către procuror că ea ar putea constitui contravenţie; În situaţia în care prevederile art. 30 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 sunt incidente şi în cazul sesizării din oficiu a organului de urmărire penală, dacă sunt aplicabile şi în acest caz prevederile art. 13 alin. (3) teza a II-a din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001" II. Expunerea succintă a procesului. Obiectul învestirii instanţei care a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile. Stadiul procesual în care se află pricina 2. Prin Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei din data de 29.10.2015 întocmit de I.P.J. B., petentul a fost sancţionat contravenţional cu sancţiunea principală a amenzii în valoare totală de 2.000 de lei şi cu sancţiunea complementară a confiscării sumei de 52.585 lei, pentru săvârşirea contravenţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 1 lit. a) şi e) din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, republicată (Legea nr. 12/1990). 3. S-a reţinut că în perioada 13.03-8.07.2013 petentul a efectuat activităţi ilegale de schimb valutar în piaţa centrală a municipiului B., fără a fi autorizat pentru efectuarea acestora şi fără a exista documente legale referitoare la provenienţa sumelor de bani în lei şi valută utilizate în activităţile de schimb valutar, aspecte rezultate din Ordonanţa din 27.08.2015 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani. 4. Prin plângerea formulată împotriva procesului-verbal de contravenţie sus-menţionat, la data de 11.11.2015, petentul a solicitat Judecătoriei Botoşani, în contradictoriu cu emitentul actului contestat, să constate intervenită prescripţia răspunderii contravenţionale, să dispună anularea procesului-verbal şi să înlăture sancţiunile contravenţionale aplicate, iar în subsidiar să dispună anularea procesului-verbal de contravenţie cu privire la sancţiunea complementară a confiscării şi să înlăture această sancţiune. 5. În motivarea plângerii, petentul a susţinut că a operat prescripţia răspunderii contravenţionale, faţă de faptul că procesul-verbal de contravenţie a fost întocmit la data de 29.10.2015, deci la mai mult de 2 ani de la momentul epuizării contravenţiei. 6. Prin Sentinţa nr. 4.186 din 31 mai 2016, Judecătoria Botoşani a respins excepţia prescripţiei răspunderii contravenţionale, precum şi plângerea contravenţională, ca nefondată. 7. Instanţa de fond a reţinut că petentul a fost cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, spălare de bani, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare (Legea nr. 241/2005), şi art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, republicată, cu modificările ulterioare (Legea nr. 656/2002), şi camătă, prevăzută de art. 351 din Codul penal. Prin Ordonanţa din 27.08.2015 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani s-a dispus clasarea cauzei faţă de petent pentru săvârşirea infracţiunilor, în temeiul dispoziţiilor art. 315 alin. (1) lit. b) cu referire la art. 314 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, raportat la art. 19 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, cu modificările ulterioare (Legea nr. 255/2013), art. 18^1 din Codul penal din 1969 şi art. 16 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală. 8. De asemenea, la pct. 5 din cuprinsul ordonanţei s-a dispus ca lucrătorii din cadrul Inspectoratului de Poliţie - Serviciul de investigare a criminalităţii economice să dispună măsurile legale, în conformitate cu prevederile Legii nr. 12/1990, referitoare la aplicarea sancţiunilor contravenţionale şi a măsurii complementare a confiscării, în ceea ce priveşte sumele de bani în lei şi în diferite valute, identificate şi ridicate de la domiciliul suspecţilor şi inculpaţilor, care au făcut obiectul Ordonanţei din 19.07.2013, respectiv în cazul petentului, inculpat în dosarul penal, suma de 52.585 lei. Ca urmare, la data de 29.10.2015 a fost întocmit de către autoritatea intimată procesul-verbal prin care petentului i-a fost confiscată suma de 52.585 lei. 9. Instanţa de fond a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, care derogă de la dispoziţiile art. 13 din acelaşi act normativ, conform principiului specialia generalibus derogant; pe cale de consecinţă, procesul-verbal putea fi întocmit în termen de 6 luni de la data sesizării organului în drept să aplice sancţiunea, în speţă intimatul. Or, din raportul agentului constatator rezultă că Ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani s-a primit la sediul intimatului la data de 1.09.2015, dată de la care a început să curgă termenul de 6 luni pentru aplicarea sancţiunii contravenţionale, astfel încât, având în vedere data întocmirii procesului-verbal - 29.10.2015, nu este împlinit termenul de prescripţie a răspunderii contravenţionale. 10. Pe fondul cauzei, prima instanţă a constatat că procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor legale, atât sub aspectul condiţiilor de fond, cât şi al condiţiilor de formă prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute de dispoziţiile art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, şi că din probele administrate în cauză rezultă că petentul se face vinovat de săvârşirea contravenţiilor pentru care a fost sancţionat. 11. Împotriva hotărârii primei instanţe petentul a formulat apel, întemeiat pe dispoziţiile art. 480 alin. (2) din Codul de procedură civilă, solicitând schimbarea în tot a sentinţei apelate, în sensul admiterii plângerii contravenţionale şi anulării sancţiunilor contravenţionale dispuse prin actul contestat. 12. În motivare s-au reiterat argumentele invocate în faţa primei instanţe, potrivit cărora a operat prescripţia răspunderii contravenţionale, reglementată de dispoziţiile art. 13 alin. (3) teza finală din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, iar sancţiunea este nelegală, fiind luată cu nerespectarea dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 12/1990. A mai precizat apelantul că nu s-a probat că sumele de bani care au fost confiscate fuseseră dobândite prin efectuarea unor activităţi de schimb valutar şi nici dacă organul constatator ar fi reuşit să facă această dovadă nu ar fi fost suficient, întrucât actul normativ face distincţie între „bunuri“, pe de o parte, şi „sumele de bani“, pe de altă parte, impunând, în cazul bunurilor, dubla cerinţă ca acestea să aparţină contravenientului şi să fi servit sau să fi fost destinate a servi la săvârşirea contravenţiei, iar în cazul sumelor de bani cerinţa ca acestea să fi fost dobândite prin săvârşirea contravenţiei. III. Dispoziţiile normative supuse interpretării 13. Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001: "ART. 13 (1) Aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei. (2) În cazul contravenţiilor continue, termenul prevăzut la alin. (1) curge de la data încetării săvârşirii faptei. Contravenţia este continuă în situaţia în care încălcarea obligaţiei legale durează în timp. (3) Când fapta a fost urmărită ca infracţiune şi ulterior s-a stabilit că ea constituie contravenţie, prescripţia aplicării sancţiunii nu curge pe tot timpul în care cauza s-a aflat în faţa organelor de cercetare sau de urmărire penală ori în faţa instanţei de judecată, dacă sesizarea s-a făcut înăuntrul termenului prevăzut la alin. (1) sau (2). Prescripţia operează totuşi dacă sancţiunea nu a fost aplicată în termen de un an de la data săvârşirii, respectiv constatării faptei, dacă prin lege nu se dispune altfel. (4) Prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte termene de prescripţie pentru aplicarea sancţiunilor contravenţionale. (...) ART. 30 (1) Dacă persoana împuternicită să aplice sancţiunea apreciază că fapta a fost săvârşită în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, constituie infracţiune, sesizează organul de urmărire penală competent. (2) În cazul în care fapta a fost urmărită ca infracţiune şi ulterior s-a stabilit de către procuror sau de către instanţă că ea ar putea constitui contravenţie, actul de sesizare sau de constatare a faptei, împreună cu o copie de pe rezoluţia, ordonanţa sau, după caz, de pe hotărârea judecătorească, se trimite de îndată organului în drept să constate contravenţia, pentru a lua măsurile ce se impun conform legii. (3) Termenul de 6 luni pentru aplicarea sancţiunii în cazul prevăzut la alin. (2) curge de la data sesizării organului în drept să aplice sancţiunea." IV. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept A. În opinia apelantului, din însuşi modul de redactare a dispoziţiilor art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 rezultă intenţia legiuitorului de a nu da eficienţă termenului general de 6 luni prevăzut de art. 13 alin. (1) din acelaşi act normativ pentru aplicarea sancţiunii contravenţionale, respectiv de a comuta momentul de la care începe să curgă acest termen - de la data săvârşirii contravenţiei la data sesizării organului în drept să aplice legea; nu există însă nicio limitare cu privire la aplicarea în continuare a termenului de 1 an, prevăzut de art. 13 alin. (3) din actul normativ în discuţie. 14. Din modalitatea de redactare a art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 reiese stabilirea unei reguli cu caracter general [termenul de 6 luni pentru aplicarea sancţiunii, prevăzut în alin. (1)], a unei excepţii de la această regulă [situaţia reglementată de alin. (2), când fapta a fost iniţial urmărită ca infracţiune, timp în care termenul „general“ de 6 luni, stabilit în alin. (1), este suspendat], precum şi a unei alte situaţii cu caracter excepţional, reglementată ca o „supra regulă“, asemănătoare cu prescripţia specială a răspunderii penale [termenul de 1 an, reglementat de alin. (3) al art. 13]. 15. Apelantul a apreciat că principiul specialia generalibus derogant, invocat de prima instanţă în motivarea hotărârii, nu are aplicabilitate în cauză, întrucât nu se compară o reglementare cu caracter general cu una cu caracter special, ci două reglementări cu caracter special [art. 30 alin. (3) şi art. 13 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001], ambele cu caracter derogatoriu de la norma generală, de drept comun, reglementată de art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001. B. Intimatul a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 30 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, în raport cu acestea procesul-verbal de contravenţie contestat fiind întocmit în termen. V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea A. Cu privire la admisibilitatea sesizării 16. Instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, reţinând următoarele: chestiunea de drept este ridicată în cursul judecăţii în faţa unui complet al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, de lămurirea ei depinde soluţionarea pe fond a apelului şi este nouă, nefăcând obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nefiind, deja, lămurită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie printr-o hotărâre pronunţată într-un recurs în interesul legii sau într-o altă cerere de hotărâre preliminară, noţiunea de „soluţionare pe fond“ trebuind înţeleasă în sens larg, incluzând nu numai problemele de drept material, ci şi pe cele de drept procesual, cu condiţia ca de rezolvarea acestora să depindă soluţionarea pe fond a cauzei. 17. S-a arătat, de asemenea, că chestiunea de drept este una veritabilă, vizând, în esenţă, problema raportului dintre două dispoziţii legale aparent contradictorii, respectiv dacă, în cazul unor contravenţii care au fost iniţial cercetate ca infracţiuni, cum este speţa de faţă, au aplicabilitate dispoziţiile art. 13 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, care prescriu aplicarea sancţiunii contravenţionale în termen de un an de la data săvârşirii/constatării faptei, sau cele ale art. 30 alin. (3) din acelaşi act normativ, care stabilesc un termen de 6 luni pentru aplicarea sancţiunii, care curge de la data sesizării organului constatator, fără a stabili alte derogări. B. Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării 18. În opinia instanţei de trimitere, prevederile art. 13 alin. (3) teza a doua din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 sunt derogatorii de la cele ale art. 13 alin. (1) din acelaşi act normativ, care reprezintă norma generală, şi se aplică în cazurile în care organul de urmărire penală este sesizat cu cercetarea unei fapte care, mai întâi, este urmărită ca infracţiune, stabilindu-se, ulterior, de către procuror că ea ar putea constitui contravenţie, astfel încât se prescrie aplicarea sancţiunii contravenţionale în termen de un an de la data săvârşirii faptei; în cazul de faţă, fiind vorba despre o contravenţie continuă, termenul de un an curge, potrivit art. 13 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, de la data epuizării ei; „sesizarea“ la care fac referire dispoziţiile legale fiind sesizarea adresată organului de urmărire penală, prin plângere sau denunţ, ori autosesizarea acestuia din oficiu. 19. Această reglementare are în vedere, aşadar, ipoteza în care acţiunea de constatare a faptei contravenţionale şi încheiere a procesului-verbal de contravenţie porneşte de la organul de cercetare sau urmărire penală, indiferent dacă acesta se sesizează din oficiu sau este sesizat de o altă persoană, cu excepţia sesizării organului constatator al contravenţiei. Pentru această ultimă variantă, sunt prevăzute dispoziţiile art. 30 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, care stabilesc un termen de 6 luni pentru aplicarea sancţiunii, care curge de la data sesizării organului constatator de către organul de urmărire penală, aceste prevederi aplicându-se doar în cazul în care persoana împuternicită să aplice sancţiunea contravenţională sesizează organul de urmărire penală şi, ulterior, se stabileşte de către procuror că ea ar putea constitui contravenţie, iar acesta, la rândul său, trimite actul de sesizare înapoi la organul în drept să constate contravenţia, pentru ca acesta să încheie procesul-verbal. 20. Deci ipoteza prevăzută de art. 30 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 porneşte de la acţiunea organului competent să aplice sancţiunea contravenţională, aşa cum prevede art. 30 alin. (1) din acelaşi act normativ, şi se încheie tot la acţiunea acestuia. 21. Concluzionează instanţa de trimitere că dispoziţiile art. 30 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 se aplică doar în cazul în care persoana împuternicită să aplice sancţiunea contravenţională sesizează organul de urmărire penală, nu şi în cazul în care organul de urmărire penală se sesizează din oficiu cu cercetarea unei fapte, care mai întâi este urmărită ca infracţiune şi ulterior s-a stabilit de către procuror că ar putea constitui contravenţie, situaţie în care sunt aplicabile prevederile art. 13 alin. (3) teza a doua din acelaşi act normativ. VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie 22. În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu au fost identificate decizii relevante pentru dezlegarea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, această categorie de litigii nefiind de competenţa instanţei supreme. 23. La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele de judecată au comunicat hotărâri şi/sau puncte de vedere referitoare la problemele de drept supuse dezlegării, din analiza cărora rezultă că există o singură orientare jurisprudenţială, în sensul recunoaşterii aplicabilităţii dispoziţiilor art. 30 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 cu privire atât în cazul în care persoana împuternicită să aplice sancţiunea a sesizat organul de cercetare penală, cât şi în cazul în care acesta din urmă s-a sesizat din oficiu, pentru o faptă care iniţial este urmărită ca infracţiune şi ulterior se constată că ar putea constitui contravenţie, precum şi a dispoziţiilor art. 13 alin. (3) teza finală din acelaşi act normativ, ambelor ipoteze de lucru. 24. S-a susţinut că dispoziţiile art. 30 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 nu fac nicio distincţie, aplicându-se în toate cazurile în care, în etapa de urmărire penală sau în cursul judecăţii, se stabileşte caracterul contravenţional al faptei; ca rezultat al interpretării logice, art. 30 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 se aplică în toate cazurile, indiferent de modalitatea de sesizare şi de începere a procesului penal. 25. S-a arătat că aceeaşi concluzie se desprinde şi din interpretarea gramaticală a textului alin. (2) al art. 30 din actul normativ în discuţie, în urma individualizării condiţiilor de sesizare a organului constatator; astfel, sesizarea priveşte o faptă urmărită ca infracţiune - acest aspect privind atât urmărirea penală, dar numai aceea in personam, cât şi exerciţiul acţiunii penale, respectiv judecata în primă instanţă sau în căile de atac -, dar faţă de care organul de urmărire penală sau instanţa de judecată reapreciază gradul de pericol social, considerând că fapta constatată lezează valorile sociale intrate în sfera de aplicare a art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001. 26. Totodată, textul legal în discuţie impune ca, împreună cu copia actului de procedură penală (rezoluţie, ordonanţă sau hotărâre judecătorească pronunţată în materie penală), organul constatator să primească şi o copie a actului de sesizare sau de constatare a săvârşirii contravenţiei; există o reglementare alternativă a actului ce se înaintează organului constatator, iar dacă se insistă doar asupra actului de sesizare, trebuie reţinut că, potrivit art. 288, coroborat cu art. 292 din Codul de procedură penală, act de sesizare este şi procesul-verbal de sesizare din oficiu. 27. În acest sens s-au pronunţat, respectiv şi-au exprimat opinia, următoarele instanţe: Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Galaţi, Tribunalul Maramureş, Tribunalul Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal (Decizia nr. 2.786 din 14.12.2016), Tribunalul Olt, Tribunalul Gorj - Secţia contencios administrativ şi fiscal (Decizia nr. 181 din 25 ianuarie 2017), Tribunalul Argeş, Tribunalul Prahova, Tribunalul Suceava, Judecătoriile Şimleu Silvaniei, Zalău (pct. 1), Slatina, Caracal, Balş, Iaşi, Rădăuţi, Suceava, Botoşani (Sentinţa nr. 8.176 din 8.11.2016), Săveni, Topliţa (pct. 1), Gherla (Sentinţa nr. 1.153 din 24.11.2015, definitivă prin neapelare); Topliţa, Odorheiu Secuiesc (pct. 2) 28. Opinii izolate, nesusţinute de o practică judiciară în acest sens, au exprimat: - Judecătoria Odorheiu Secuiesc, cu privire la prima întrebare din sesizare, apreciind că dispoziţiile art. 30 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 sunt incidente doar în cazul în care o persoană împuternicită să aplice sancţiunea contravenţională sesizează organul de urmărire penală şi, respectiv, – Judecătoria Zalău, cu privire la cea de-a doua întrebare, apreciind că dispoziţiile art. 13 alin. (3) teza II din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 nu sunt aplicabile şi în cazul sesizării din oficiu a organului de urmărire penală, întrucât aplicarea sancţiunii ar depinde de durata de soluţionare a cauzei de către procuror. VII. Răspunsul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 29. Prin Adresa nr. 1.175/C/1979/III-5 din 30.05.2017, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problemele de drept ce fac obiectul sesizării. VIII. Raportul asupra chestiunilor de drept 30. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (7) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de art. 519 din acelaşi cod, pentru declanşarea mecanismului privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 31. Examinând sesizarea, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi problemele de drept a căror dezlegare se solicită, constată următoarele: 32. Înainte de cercetarea în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept trebuie să analizeze dacă sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. 33. Potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“ 34. De asemenea, conform prevederilor art. 520 alin. (1) din acelaşi cod, „Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 519, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării potrivit art. 519, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor.“ 35. Din textele legale citate rezultă că atât art. 519, cât şi art. 520 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură civilă condiţionează admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile de îndeplinirea cumulativă a unor cerinţe. 36. Aceste cerinţe sunt, potrivit doctrinei şi jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, următoarele: - existenţa unei cauze în curs de judecată, în ultimă instanţă; – cauza care face obiectul judecăţii pe fond să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului; – soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; – chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să aibă caracter de noutate, asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 37. Procedând la analiza condiţiilor de admisibilitate a sesizării, se constată că prima condiţie de admisibilitate este îndeplinită, întrucât tribunalul, legal învestit cu soluţionarea unui apel împotriva unei sentinţe pronunţate de judecătorie asupra plângerii contravenţionale, urmează să pronunţe o hotărâre judecătorească definitivă, potrivit art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă. 38. Obiectul litigiului principal este plângerea contravenţională prin care s-a solicitat anularea procesului-verbal de contravenţie, pe motiv că a intervenit prescripţia răspunderii contravenţionale, în condiţiile în care procesul-verbal de constatare a fost întocmit la data de 29.10.2015, la mai mult de 2 ani de la epuizarea contravenţiei, în baza Ordonanţei din data de 27.08.2015 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, prin care s-a dispus ca Inspectoratul de Poliţie - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice să dispună măsurile legale, în conformitate cu prevederile Legii nr. 12/1990, referitoare la aplicarea sancţiunilor contravenţionale şi a măsurilor complementare a confiscării. 39. Prin urmare, tribunalul care a formulat sesizarea judecă pricina în ultimă instanţă, fiind îndeplinită şi cea de-a doua condiţie de admisibilitate a sesizării. 40. Este îndeplinită şi condiţia de admisibilitate privind existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată, raportat la obiectul cauzei, respectiv „anularea procesului-verbal de contravenţie, ca urmare a prescripţiei răspunderii contravenţionale“. 41. Nu este însă îndeplinită condiţia vizând noutatea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, aspect cu privire la care se impun mai multe observaţii. 42. Astfel, aşa cum s-a statuat în jurisprudenţa^1 Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este atributul acesteia, ca instanţă sesizată cu pronunţarea unei hotărâri prealabile, să stabilească, în raport cu toate circumstanţele cauzei, dacă problema de drept a cărei dezlegare se solicită este nouă, în lipsa unei definiţii legale a „noutăţii“ chestiunii de drept şi a unor criterii de determinare a acesteia.────────── ^1 Decizia nr. 1 din 17.02.2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9.04.2014; Decizia nr. 3 din 14.04.2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16.06.2014; Decizia nr. 4 din 14.04.2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16.06.2014; Decizia nr. 6 din 23.06.2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22.09.2014; Decizia nr. 13 din 8.06.2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 13.07.2015, şi Decizia nr. 14 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 1.10.2015.────────── 43. Dispoziţiile legale supuse interpretării sunt cele prevăzute la art. 30 alin. (2) şi (3) şi art. 13 alin. (3) teza a II-a din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, citate mai sus. 44. Criteriul vechimii nu trebuie absolutizat şi, fără a-l raporta exclusiv la data adoptării actului normativ în discuţie, se apreciază că ceea ce trebuie avut în vedere sunt existenţa şi dezvoltarea unei jurisprudenţe continue şi constante în materie. Aşadar, pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor, condiţia noutăţii se pierde. 45. Condiţia noutăţii trebuie privită în contextul legiferării instituţiei procesuale a hotărârii prealabile, astfel că, dacă recursul în interesul legii are menirea de a înlătura o practică neunitară, intervenită în jurisprudenţa instanţelor de judecată, hotărârea preliminară are rolul de a preîntâmpina apariţia unei astfel de practici. 46. Or, examinarea datelor comunicate de instanţele de judecată, la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, arată că, în perioada care a trecut de la adoptarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, practica majoritară este constantă, în sensul interpretării că dispoziţiile art. 30 alin. (2) şi (3) şi art. 13 alin. (3) teza finală din acest act normativ se aplică atât în cazul în care persoana împuternicită apreciază că fapta a fost săvârşită în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, constituie infracţiune şi sesizează organul de urmărire penală competent, cât şi în cazul în care fapta a fost urmărită ca infracţiune şi, ulterior, s-a stabilit de către procuror sau de către instanţă că ar putea constitui contravenţie, când organul în drept să constate contravenţia, pentru a lua măsurile ce se impun, este sesizat de îndată de către organul de cercetare penală. 47. Opiniile izolate, prezentate la pct. 28, nu sunt susţinute de practică judiciară. 48. Prin urmare, existenţa unei practici judiciare constante relevă faptul că cerinţa noutăţii chestiunii de drept nu este îndeplinită, în condiţiile în care, în urma unei interpretări adecvate, chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor de judecată, iar opiniile jurisprudenţiale izolate nu pot constitui temei pentru declanşarea mecanismului pronunţării unei hotărâri prealabile. 49. Problemele de drept a căror dezlegare se solicită au fost clarificate în practica judiciară constantă, instanţele naţionale, în majoritatea covârşitoare, aplicând de o bună perioadă de timp normele de drept în discuţie, în aceeaşi interpretare şi pentru aceleaşi argumente. 50. Deşi nu se menţionează expres ca o condiţie de admisibilitate, este necesar ca sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să aibă ca obiect o problemă de drept veritabilă, care necesită a fi lămurită, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege; or, în condiţiile în care problemele de drept supuse dezlegării şi-au clarificat înţelesul în practica judiciară majoritară constantă, nu mai poate fi vorba de o problemă de drept veritabilă, iar scopul preîntâmpinării practicii neunitare nu mai poate fi atins. 51. Pentru considerentele arătate, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 521 alin. (1) din acelaşi cod, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Botoşani - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 15.643/193/2015, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: " dacă dispoziţiile art. 30 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică doar în cazul în care persoana împuternicită să aplice sancţiunea contravenţională sesizează organul de urmărire penală sau se aplică şi în cazul în care organul de urmărire penală se sesizează din oficiu cu cercetarea unei fapte care mai întâi este urmărită ca infracţiune şi ulterior s-a stabilit de către procuror că ea ar putea constitui contravenţie; în situaţia în care prevederile art. 30 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 sunt incidente şi în cazul sesizării din oficiu a organului de urmărire penală, dacă sunt aplicabile şi în acest caz prevederile art. 13 alin. (3) teza a II-a din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001" Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 septembrie 2017. PREŞEDINTELE SECŢIEI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL IONEL BARBĂ Magistrat-asistent, Aurel Segărceanu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
