Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin Ioan Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, cu referire la sintagma „servicii publice autonome de interes naţional“, precum şi ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind din Bucureşti în Dosarul nr. 31.789/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.546D/2016. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că, în ceea ce priveşte dispoziţiile criticate din Legea nr. 41/1994, acestea sunt clare şi cuprind o terminologie consacrată prin art. 31 alin. (5) din Constituţie. Cu privire la normele criticate din Legea nr. 47/1992, arată că excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum este reglementată de prevederile legale, are o natură hibridă, fiind un mijloc de apărare în procesul civil şi, totodată, un mijloc de constatare a conformităţii legii cu Legea fundamentală. Competenţele instanţei de contencios constituţional şi cele ale instanţei de judecată sunt diferite şi nu se suprapun, astfel că nu aduc nicio încălcare dispoziţiilor constituţionale. Faţă de cele prezentate, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Sentinţa civilă nr. 4.245 din 24 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 31.789/3/2015, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, cu referire la sintagma „servicii publice autonome de interes naţional“, precum şi ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind din Bucureşti întro cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri prin care se solicită obligarea Societăţii Române de Televiziune de a comunica anumite informaţii de interes public, în temeiul Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că prevederile art. 1 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, cu referire la sintagma „servicii publice autonome de interes naţional“, sunt contrare art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece această sintagmă nu este definită pentru a i se putea desluşi înţelesul, conform cerinţelor jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Constituţionale. 6. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, acestea sunt contrare art. 124 şi art. 126 alin. (1) şi (6) din Constituţie, în măsura în care se interpretează că după ce o instanţă de judecată a hotărât că un articol criticat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate are legătură cu soluţionarea cauzei şi, pe cale de consecinţă, sesizează Curtea Constituţională, instanţa de contencios constituţional poate să aprecieze dacă excepţia în cauză nu are legătură cu soluţionarea acesteia şi să o respingă ca inadmisibilă. 7. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 41/1994 este neîntemeiată. Cu privire la dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, consideră că acestea sunt contrare art. 124 alin. (1) şi art. 126 alin. (1) din Constituţie, deoarece instanţa de judecată este singura care ar putea aprecia că dispoziţiile respective au sau nu au legătură cu soluţionarea cauzei respective. 8. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, cu referire la sintagma „servicii publice autonome de interes naţional“, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 27 decembrie 1999, precum şi ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010. Dispoziţiile criticate au următorul cuprins: - Art. 1 din Legea nr. 41/1994: „Se înfiinţează Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune, ca servicii publice autonome de interes naţional, independente editorial, prin reorganizarea Radioteleviziunii Române.“ – Art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992: „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.“ 13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) în componenta privind calitatea legii, art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei şi ale art. 126 alin. (1) şi (6) cu privire la instanţele judecătoreşti. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, cu referire la sintagma „servicii publice autonome de interes naţional“, autoarea acesteia, în realitate, solicită Curţii Constituţionale să definească sintagma „servicii publice autonome de interes naţional“, întrucât este neclară. 15. Cu privire la statutul Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, analizând dispoziţiile Legii nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, Curtea reţine că Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune au fost înfiinţate prin lege, ca servicii publice autonome de interes naţional, independente editorial, prin reorganizarea Radioteleviziunii Române (art. 1 din Legea nr. 41/1994). Acestea au obligaţia să asigure, prin întreaga lor activitate, pluralismul, libera exprimare a ideilor şi opiniilor, libera comunicare a informaţiilor, precum şi informarea corectă a opiniei publice [art. 3 alin. (1) din Legea nr. 41/1994]; autonomia şi independenţa editorială a serviciilor publice de radiodifuziune şi de televiziune sunt garantate prin lege, iar programele acestora sunt ocrotite de orice ingerinţe ale autorităţilor publice, precum şi de influenţele oricăror partide, formaţiuni social-politice, sindicale, organisme comerciale şi economice sau grupuri de presiune [art. 8 alin. (1) din Legea nr. 41/1994]. Pe de altă parte, Constituţia, reglementând la art. 31 Dreptul la informaţie, prevede, la alin. (5) al acestuia, că „Serviciile publice de radio şi de televiziune sunt autonome. Ele trebuie să garanteze grupurilor sociale şi politice importante exercitarea dreptului la antenă. Organizarea acestor servicii şi controlul parlamentar asupra activităţii lor se reglementează prin lege organică.“ Aşadar, Constituţia, consacrând dreptul la informaţie ca drept fundamental, instituie obligaţia corelativă pozitivă a statului de a asigura servicii publice de radio şi de televiziune. Autonomia şi independenţa acestor servicii, menţionate atât de Legea fundamentală, cât şi de legea organică privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, se referă însă la o neutralitate sau autonomie politică, în sensul că prin difuzarea informaţiilor şi a timpilor de antenă alocaţi să nu fie afectat sau privilegiat unul sau altul din factorii politici sau din grupurile sociale şi politice. Aceasta este trăsătura esenţială a respectivelor servicii publice, în exercitarea rolului lor de informare imparţială a cetăţenilor. Prin urmare, nu autonomia sau independenţa financiară este cea determinantă în asigurarea acestei atribuţii în parametrii Constituţiei, ci cea politică (a se vedea Decizia nr. 795 din 16 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 14 februarie 2017). De altfel, prevederile criticate sunt o transpunere la nivel infraconstituţional a dispoziţiilor art. 31 alin. (5) din Constituţie, în virtutea cărora serviciile publice de radio şi de televiziune sunt autonome. 16. Societatea Română de Televiziune este o instituţie publică, fiind definită în art. 31 alin. (5) din Constituţie ca serviciu public autonom, sub control parlamentar, a cărei organizare este reglementată prin lege organică, fiind evident că este o entitate de drept public, astfel cum reiese din întreg conţinutul Legii nr. 41/1994. Astfel, autonomia se referă la faptul că aceasta nu se află în subordinea altei autorităţi publice. Spre exemplu, dispoziţiile art. 39 din Legea nr. 41/1994 prevăd că sursele financiare ale celor două societăţi se constituie din alocaţii de la bugetul de stat, din venituri proprii şi din alte surse, iar conturile de execuţie a bugetelor celor două societăţi vor fi prezentate Parlamentului odată cu rapoartele anuale, cu avizul comisiilor pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă, precum şi al celor pentru buget, finanţe, reunite, ale celor două Camere ale Parlamentului, şi vor fi date publicităţii (din veniturile realizate din alte surse, consiliul de administraţie poate hotărî utilizarea unor sume pentru dotări şi retehnologizare). 17. Faţă de cele prezentate, Curtea reţine că normele criticate sunt clare şi conţinutul lor poate fi desluşit cu uşurinţă. Prin urmare, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, cu referire la sintagma „servicii publice autonome de interes naţional“, în raport cu art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, deoarece textele criticate îndeplinesc condiţiile de calitate a legii, astfel cum acestea au fost dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, spre exemplu prin Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, paragrafele 16-19 şi 26 şi 27, respectiv cerinţele de previzibilitate, claritate, precizie şi accesibilitate, specifice standardului calităţii legii, precum şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care a fost avută în vedere de instanţa de contencios constituţional la pronunţarea deciziilor în această materie. 18. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia, Curtea, în jurisprudenţa sa, a constatat că prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 sunt norme de procedură pe care instanţa care a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate este obligată să le aplice, în vederea selectării doar a acelor excepţii care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, unica autoritate de jurisdicţie constituţională (a se vedea Decizia nr. 519 din 7 iulie 2015). Această procedură nu face însă posibilă respingerea sau admiterea excepţiei de neconstituţionalitate de către instanţa judecătorească, ci doar pronunţarea, în situaţiile date, asupra sesizării Curţii Constituţionale în condiţiile prevăzute de lege, instanţa de judecată având rol de filtru al excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de părţi, putând respinge ca inadmisibile acele excepţii care nu îndeplinesc cerinţele legii (a se vedea şi Decizia nr. 607 din 15 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 25 ianuarie 2006). Prin urmare, instanţa de judecată apreciază doar admisibilitatea în principiu a excepţiei de neconstituţionalitate. 19. În acest context, Curtea reţine că acceptarea criticilor formulate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 ar echivala cu stabilirea unei competenţe exclusive în sarcina instanţei de judecată de a verifica admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate prin prisma legăturii cu soluţionarea cauzelor a textelor legale criticate. Or, excepţia de neconstituţionalitate este expresia, în sistemul nostru normativ, a controlului concret de constituţionalitate, astfel încât instanţei a quo îi revine numai competenţa de a verifica condiţiile de admisibilitate a sesizării Curţii Constituţionale. 20. Prin urmare, faţă de cele prezentate, Curtea nu poate reţine faptul că dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 ar fi contrare art. 124 şi art. 126 alin. (1) şi (6) din Constituţie, astfel că excepţia de neconstituţionalitate urmează a fi respinsă ca neîntemeiată. 21. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind din Bucureşti în Dosarul nr. 31.789/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, cu referire la sintagma „servicii publice autonome de interes naţional“, precum şi ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 20 septembrie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
