Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 372 alin. (1) lit. a) din Codul penal, excepţie ridicată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, din oficiu, în Dosarul nr. 17.698/299/2017, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.375 D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Se arată că textul criticat respectă cerinţele de claritate, precizie şi previzibilitate, în sensul art. 1 alin. (5) din Constituţie. Se susţine că semnificaţia sintagmei criticate poate fi determinată prin analizarea din punct de vedere gramatical a dispoziţiilor art. 372 alin. (1) lit. a) din Codul penal, nefiind necesară definirea ei, în mod expres, prin lege. Se susţine, de asemenea, că textul criticat respectă principiul legalităţii incriminării prevăzut la art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi, totodată, dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Constituţie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 26 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 17.698/299/2017, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 372 alin. (1) lit. a) din Codul penal, excepţie ridicată, din oficiu, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de confirmare a unei ordonanţe de renunţare la urmărirea penală, emisă într-o cauză penală în care, în urma unei percheziţii corporale efectuate în cadrul unui control de rutină, a fost găsit asupra intimatului un cuţit tip briceag, motiv pentru care împotriva acestuia s-a început urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute la art. 372 alin. (1) lit. a) din Codul penal. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul criticat este neconstituţional întrucât noţiunea de „cuţit“ şi sintagma „alte asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, înţepare sau lovire“, din cuprinsul acestuia, sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate, nepermiţând destinatarului legii penale să îşi adapteze conduita la cerinţele acesteia. Se susţine că sensul noţiunilor anterior menţionate nu poate fi determinat, nici măcar cu ajutorul unor specialişti, acestea fiind de o generalitate extremă, nepermisă de legislaţia penală, deoarece există foarte multe obiecte confecţionate anume pentru tăiere, înţepare sau lovire. Se arată că, în acest fel, răspunderea penală pentru infracţiunea prevăzută la art. 372 alin. (1) lit. a) din Codul penal poate fi extinsă la multe ipoteze care nu au fost avute în vedere de legiuitor cu prilejul reglementării infracţiunii de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase. Se arată că, pentru asigurarea respectării standardelor de calitate a legii şi a exigenţelor principiului legalităţii incriminării, legiuitorul ar fi trebuit fie să definească, în cuprinsul titlului X al părţii generale a Codului penal, noţiunea de „cuţit“ şi sintagma „alte asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, înţepare sau lovire“, fie să facă trimitere, în scopul clarificării înţelesului acestora, la definiţia armei albe cu lamă prevăzută la art. 2 pct. IV subpct. 8 lit. a) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor. Se susţine că, în lipsa unei definiţii legale a noţiunilor criticate, este aplicabil în legislaţia penală sensul comun al termenilor din care acestea sunt formate, însă definiţia dată noţiunii de cuţit în Dicţionarul explicativ al limbii române nu este relevantă în prezenta cauză. Se arată că, pentru aceste motive, prevederile art. 372 alin. (1) lit. a) din Codul penal contravin dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative şi, totodată, prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie şi celor ale art. 7 din Convenţie. Este invocată jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la calitatea legii şi la principiul legalităţii incriminării. 6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 7. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la standardele de calitate a legii şi la principiul legalităţii incriminării şi se arată că textul criticat enumeră în mod expres care sunt obiectele ce nu pot fi purtate în anumite locuri, de asemenea, expres şi limitativ prevăzute de lege, prin folosirea unor termeni din limbajul comun ce nu necesită o definire separată în cuprinsul Codului penal. Se susţine că prevederile art. 372 alin. (1) lit. a) din Codul penal sunt formulate clar, fluent şi inteligibil, că acestea nu conţin pasaje obscure sau echivoce şi că ele reglementează cu claritate conduita de urmat de către destinatarul legii penale. 8. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. Se susţine că textele criticate sunt în acord cu exigenţele art. 1 alin. (5) din Constituţie şi cu cele ale art. 7 din Convenţie, dar că în susţinerea acesteia sunt invocate aspecte ce ţin de interpretarea şi aplicarea legii, atribuţie ce revine instanţelor judecătoreşti. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 372 alin. (1) lit. a) din Codul penal, care au următorul conţinut: „(1) Fapta de a purta fără drept, la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri special amenajate şi autorizate pentru distracţie ori agrement sau în mijloace de transport în comun: a) cuţitul, pumnalul, boxul sau alte asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, înţepare sau lovire; […].“ 12. Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la calitatea legii şi ale art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, precum şi prevederilor art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la principiul legalităţii incriminării. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că într-adevăr noţiunea de „cuţit“ din cuprinsul prevederilor art. 372 alin. (1) lit. a) din Codul penal, ce reglementează infracţiunea de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, nu este definită în legislaţia penală sau în cea procesual penală, neavând prin urmare o semnificaţie specifică acestei ramuri de drept, conform principiului autonomiei conceptuale a dreptului penal. Lipsa unei asemenea definiţii denotă intenţia legiuitorului de a conferi noţiunii analizate sensul comun, uzual al termenului. Potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române, prin „cuţit“ se înţelege un instrument de tăiat, format dintr-o lamă metalică şi dintr-un mâner, având numeroase şi variate întrebuinţări în gospodărie, în atelier etc., acesta fiind, prin urmare, şi înţelesul pe care termenul criticat îl are, în contextul determinării elementului material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute la art. 372 alin. (1) lit. a) din Codul penal. (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 66 din 29 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388 din 17 mai 2019, paragraful 11). 14. În ceea ce priveşte trimiterea făcută, în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, la prevederile art. 2 pct. IV subpct. 8 lit. a) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, Curtea constată că legiuitorul a definit, prin norma juridică anterior referită, sintagma „arme albe cu lamă“ ca având sensul de arme care îndeplinesc următoarele criterii: lama este fie solidară cu mânerul, fie echipată cu un sistem ce îi permite să facă corp comun cu mânerul său; are tăiş dublu pe toată lungimea sa; lungimea este mai mare de 15 cm; lăţimea este mai mare sau egală cu 0,4 cm; are un mâner prevăzut cu gardă. Dar, având în vedere că prevederile art. 372 alin. (1) lit. a) din Codul penal nu fac trimitere la dispoziţiile legale anterior menţionate, Curtea reţine că sfera obiectelor periculoase la care acestea se referă este diferită de categoria armelor albe cu lamă, definite la art. 2 pct. IV subcpt. 8 lit. a) din Legea nr. 295/2004. 15. De altfel, la noţiunea de „arme“ face trimitere alin. (1) lit. b) al aceluiaşi art. 372 din Codul penal, respectiv la „arme neletale care nu sunt supuse autorizării ori dispozitive pentru şocuri electrice“, dispoziţie legală ce trebuie interpretată prin raportarea la prevederile art. 179 alin. (1) din Codul penal, care definesc, în sensul legii penale, cuvântul „armă“ ca fiind „instrumentele, dispozitivele sau piesele declarate astfel prin dispoziţii legale“. Totodată, conform alin. (2) al aceluiaşi art. 179, sunt asimilate armelor orice alte obiecte de natură a putea fi folosite ca arme şi care au fost întrebuinţate pentru atac. 16. Având în vedere considerentele mai sus arătate, Curtea reţine că legea penală oferă suficiente definiţii şi criterii pentru a putea distinge între diversele categorii de arme şi, prin raportare la acestea, pentru a putea determina sfera noţiunii de „cuţit“, în sensul prevederilor art. 372 alin. (1) lit. a) din Codul penal. Pentru acest motiv, nu se poate reţine că textul criticat este contrar standardelor de calitate a legii, prevăzute la art. 1 alin. (5) din Constituţie, şi principiului legalităţii incriminării reglementat la art. 7 din Convenţie. 17. Aşa fiind, încadrarea unor obiecte ca cele găsite asupra persoanei percheziţionate, în prezenta cauză, constituie o problemă ce ţine de interpretarea şi aplicarea legii penale de către organele judiciare, aspecte ce excedează competenţei instanţei de contencios constituţional, care, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată“ (a se vedea în mod corespunzător Decizia nr. 66 din 29 ianuarie 2019, precitată, paragraful 14). 18. În ceea ce priveşte expresia „alte asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, înţepare sau lovire“ din cuprinsul art. 372 alin. (1) lit. a) din Codul penal, sensul acesteia trebuie determinat prin interpretarea sistematică a prevederilor art. 372 alin. (1) din Codul penal. Astfel, având în vedere că sintagma criticată a fost plasată de legiuitor după cele trei elemente ale enumerării de la alin. (1) lit. a) al art. 372 din Codul penal şi că lit. b) şi c) ale aceluiaşi alin. (1) fac referire la arme neletale şi, respectiv, la substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, Curtea reţine că expresia analizată vizează alte obiecte decât cele expres menţionate la art. 372 alin. (1) lit. a) din Codul penal, excluzându-le pe cele prevăzute la lit. b) şi c) ale aceleiaşi norme de incriminare. Mai mult, prin folosirea sintagmei „alte asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, înţepare sau lovire“ în cuprinsul dispoziţiilor art. 372 alin. (1) lit. a) din Codul penal, legiuitorul arată că enumerarea din cuprinsul textului criticat nu este exhaustivă, lăsând instanţelor posibilitatea de a-l interpreta şi aplica, în fiecare caz în parte, şi de a include în sfera acestuia şi alte obiecte care au fost fabricate sau confecţionate pentru a tăia, înţepa sau lovi. 19. Prin urmare, semnificaţia cuvântului „cuţit“ şi a sintagmei „alte asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, înţepare sau lovire“, folosite de legiuitor în reglementarea dispoziţiilor art. 372 alin. (1) lit. a) din Codul penal, poate fi determinată prin interpretarea gramaticală şi sistematică a normei criticate de către orice persoană care cunoaşte sensul comun al cuvintelor din vocabularul limbii române şi, cu atât mai mult, dacă o astfel de persoană apelează la consultanţă juridică de specialitate. În acest sens, Curtea Constituţională a statuat, în jurisprudenţa sa - spre exemplu, prin Decizia nr. 717 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 23 martie 2016, paragrafele 30 şi 31 -, invocând jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, că legea trebuie să definească în mod clar infracţiunile şi pedepsele aplicabile, această cerinţă fiind îndeplinită atunci când un justiţiabil are posibilitatea de a cunoaşte, din însuşi textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanţe şi în urma obţinerii unei asistenţe judiciare adecvate, care sunt actele şi omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală şi care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora. S-a reţinut, totodată, că noţiunea de „drept“ folosită la art. 7 corespunde celei de „lege“ care apare în alte articole din Convenţie şi înglobează atât prevederile legale, cât şi practica judiciară, presupunând cerinţe calitative, îndeosebi cele ale accesibilităţii şi previzibilităţii [Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunţată în Cauza Coeme şi alţii împotriva Belgiei, paragraful 145, Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunţată în Cauza E.K. împotriva Turciei, paragraful 51, Hotărârea din 29 martie 2006, pronunţată în Cauza Achour împotriva Franţei, paragrafele 41 şi 42, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 33 şi 34, Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunţată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 140, Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Sud Fondi - S.R.L. şi alţii împotriva Italiei, paragrafele 107 şi 108, Hotărârea din 17 septembrie 2009, pronunţată în Cauza Scoppola împotriva Italiei (nr. 2), paragrafele 93, 94 şi 99, Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunţată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 78, 79 şi 91]. De asemenea, atât Curtea Constituţională, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului au constatat că semnificaţia noţiunii de „previzibilitate“ depinde într-o mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba şi de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi. S-a reţinut, astfel, că principiul previzibilităţii legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă (hotărârile pronunţate în cauzele Cantoni împotriva Franţei, paragraful 35, Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, Sud Fondi - S.R.L. şi alţii împotriva Italiei, paragraful 109). S-a constatat, prin aceeaşi jurisprudenţă, că, având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută şi că una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică. În acest context s-a arătat că, oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal, iar nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. Totodată, s-a arătat că, deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie. Pentru acest motiv, s-a statuat că rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenţei ca izvor de drept fiind o componentă necesară şi bine înrădăcinată în tradiţia legală a statelor membre. Prin urmare, s-a reţinut că art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent cu substanţa infracţiunii şi să fie în mod rezonabil previzibil (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunţată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, hotărârile pronunţate în cauzele Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 şi 37, Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 şi 93). 20. Or, prin raportare la exigenţele mai sus arătate, prevederile art. 372 alin. (1) lit. a) din Codul penal respectă atât principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei, prevăzut la art. 7 paragraful 1 din Convenţie, cât şi standardele de calitate a legii, impuse de prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, sensul cuvântului „cuţit“ şi al sintagmei „alte asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, înţepare sau lovire“ putând fi determinat de către destinatarii normei juridice criticate - prin utilizarea semnificaţiei obişnuite a cuvintelor ce o compun şi, la nevoie, prin recurgerea la consultanţă juridică de specialitate, - permiţându-le acestora să îşi adapteze conduita la exigenţele sale. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, din oficiu, în Dosarul nr. 17.698/299/2017 şi constată că prevederile art. 372 alin. (1) lit. a) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 1 octombrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
