Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, excepţie ridicată de Societatea Euskadi - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 186/103/2019 al Tribunalului Neamţ - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.489D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, întrucât prevederile criticate nu afectează dreptul de proprietate al creditorului care şi-a asumat planul de reorganizare. În acest context, sunt de precizat dispoziţiile art. 181 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora, la data confirmării planului de reorganizare, debitorul este descărcat de diferenţa dintre valoarea obligaţiilor pe care le avea înainte de confirmarea planului şi valoarea obligaţiilor după confirmarea planului, pe parcursul procedurii reorganizării judiciare. Cu toate acestea, la alin. (4) al art. 140 din Legea nr. 85/2014 se prevede posibilitatea creditorului de a recupera întreaga creanţă, îndreptându-se împotriva codebitorilor şi a fideiusorilor societăţii debitoare. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 3 aprilie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 186/103/2019, Tribunalul Neamţ - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, excepţie ridicată de Societatea Euskadi - S.R.L. din Timişoara într-o cauză întemeiată pe prevederile Legii nr. 85/2014. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile art. 140 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 sunt neconstituţionale, în măsura în care se opun dreptului creditorilor ca, după ieşirea din insolvenţă prin realizarea planului de reorganizare, aceştia să aibă posibilitatea de a obţine diferenţa dintre creanţele care le-au fost înscrise în tabelul definitiv al creanţelor şi sumele care le-au fost achitate în baza planului de reorganizare, respectiv realizarea integrală a creanţelor. Astfel, este încălcat dreptul de proprietate al creditorilor, cărora le este impusă practic realizarea unui act de donaţie cu privire la diferenţa dintre suma datorată în mod real şi cea înscrisă în plan, situaţie în care se realizează o discriminare între creditori şi debitor, întrucât numai interesele acestuia din urmă sunt satisfăcute în condiţiile în care situaţia acestuia s-a redresat şi el îşi reia activitatea. În contextul criticilor de neconstituţionalitate este învederată posibilitatea naşterii unor abuzuri din partea debitorului şi a creditorului majoritar în raport cu creditorii minoritari, primii menţionaţi putând recurge la înţelegeri frauduloase în vederea diminuării creanţelor creditorilor minoritari, fără ca aceştia din urmă să poată formula opoziţie. În final, se apreciază că prevederile art. 140 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 sunt aplicabile numai în cadrul procedurii insolvenţei, iar nu şi ulterior închiderii acesteia şi reintrării debitorului în circuitul civil firesc, neputându-se impune creditorilor să realizeze o remitere de datorie în privinţa sumelor (diferenţelor) pe care debitorul încă le are de plătit, astfel că, în contextul dat, creditorii pot solicita plata tuturor creanţelor, punct de vedere susţinut şi de textul cuprins în art. 181 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, care este similar celui criticat şi care face precizarea că măsurile vizate de acesta se aplică numai „pe parcursul procedurii reorganizării judiciare“. 6. Tribunalul Neamţ - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, în contextul Legii nr. 85/2014 în integralitatea sa, având în vedere faptul că validarea judiciară a planului de reorganizare al unei societăţi aflate în insolvenţă este condiţionată de acordul adunării generale a creditorilor, iar acest acord implică toate menţiunile planului în cauză, aşadar şi reducerea cuantumului creanţei datorate de către debitoare. Astfel fiind, textul criticat nu este susceptibil de a fi declarat neconstituţional, întrucât, pe de o parte, din perspectiva dreptului de proprietate, nu se pune problema încălcării acestuia (prin suprimarea dreptului de recuperare a diferenţei de creanţă, de la aceeaşi debitoare), deoarece renunţarea la diferenţă provine chiar de la creditor însuşi, prin acceptarea benevolă, neobligatorie a planului. Pe de altă parte, din punctul de vedere al textului art. 16 din Constituţie, acelaşi articol nu presupune o discriminare, întrucât creditorul şi debitorul nu sunt persoane aflate în situaţii identice, pentru a fi activă problema discriminării. De altfel, dacă s-ar accepta că discriminarea operează în cadrul comparaţiei dintre creditor şi debitor, s-ar menţine argumentele expuse anterior cu privire la renunţarea creditorului la dreptul de creanţă prin însuşirea planului de reorganizare. 7. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 140 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014. Având în vedere critica de neconstituţionalitate şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin care se statuează că trebuie să se ţină cont de voinţa reală a părţii care a ridicat excepţia de neconstituţionalitate (Decizia nr. 775 din 7 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1006 din 18 decembrie 2006), Curtea reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile art. 140 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 85/2014, care au următorul cuprins: „Când sentinţa care confirmă un plan intră în vigoare, activitatea debitorului este reorganizată în mod corespunzător; creanţele şi drepturile creditorilor şi ale celorlalte părţi interesate sunt modificate astfel cum este prevăzut în plan.“ 11. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 16 - Egalitatea în drepturi şi ale art. 44 - Dreptul de proprietate privată. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile criticate fac parte din secţiunea a 6-a - Reorganizarea din capitolul I - Dispoziţii comune al titlului II - Procedura insolvenţei din Legea nr. 85/2014. Procedura de reorganizare începe cu propunerea unui plan de reorganizare de către categoriile de persoane prevăzute de lege (debitorul, cu aprobarea adunării generale a acţionarilor/asociaţilor; administratorul judiciar; unul sau mai mulţi creditori, deţinând împreună cel puţin 20% din valoarea totală a creanţelor cuprinse în tabelul definitiv de creanţe). Planul va putea să prevadă fie restructurarea şi continuarea activităţii debitorului, fie lichidarea unor bunuri din averea acestuia, fie o combinaţie a celor două variante de reorganizare. Planul de reorganizare va indica şi va cuprinde: (i) perspectivele de redresare în raport cu posibilităţile şi specificul activităţii debitorului, cu mijloacele financiare disponibile şi cu cererea pieţei faţă de oferta debitorului; (ii) măsuri concordante cu ordinea publică, inclusiv în ceea ce priveşte modalitatea de selecţie, desemnare şi înlocuire a administratorilor şi a directorilor; (iii) în mod obligatoriu programul de plată a creanţelor, categoriile de creanţe care nu sunt defavorizate, tratamentul categoriilor de creanţe defavorizate, ce despăgubiri urmează a fi oferite titularilor tuturor categoriilor de creanţe, în comparaţie cu valoarea estimativă ce ar putea fi primită prin distribuire în caz de faliment etc. 13. În contextul respectiv, administratorul judiciar va publica un anunţ referitor la depunerea acestui plan în Buletinul procedurilor de insolvenţă, fiind arătată şi data când se va vota cu privire la plan în adunarea creditorilor, fiecare creanţă beneficiind de un drept de vot, pe care titularul acesteia îl exercită în categoria de creanţe din care face parte creanţa respectivă. Astfel, un plan va fi socotit acceptat de o categorie de creanţe dacă în categoria respectivă planul este acceptat de o majoritate absolută din valoarea creanţelor din acea categorie, plan ce urmează a fi confirmat de către judecătorul-sindic. Dacă sunt mai multe categorii de creanţe, planul este confirmat de către judecătorul-sindic în următoarele condiţii: (i) în cazul în care sunt 5 categorii, planul se consideră acceptat dacă cel puţin 3 dintre categoriile de creanţe menţionate în programul de plăţi, dintre cele prevăzute la art. 138 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 (creanţe ce se constituie în categorii distincte: creanţele care beneficiază de drepturi de preferinţă, creanţele salariale, creanţele bugetare, creanţele creditorilor indispensabili, celelalte creanţe chirografare), acceptă planul cu condiţia ca minimum una dintre categoriile defavorizate să accepte planul şi ca cel puţin 30% din totalul valoric al masei credale să accepte planul; (ii) în cazul în care sunt 3 categorii, planul se consideră acceptat dacă cel puţin 2 categorii votează planul, cu condiţia ca una dintre categoriile defavorizate să accepte planul şi ca cel puţin 30% din totalul valoric al masei credale să accepte planul; (iii) în cazul în care sunt 2 sau 4 categorii, planul se consideră acceptat dacă este votat de cel puţin jumătate din numărul de categorii, cu condiţia ca una dintre categoriile defavorizate să accepte planul şi ca cel puţin 30% din totalul valoric al masei credale să accepte planul; (iv) fiecare categorie defavorizată de creanţe care a respins planul va fi supusă unui tratament corect şi echitabil prin plan; (v) vor fi considerate creanţe nedefavorizate şi vor fi considerate că au acceptat planul creanţele ce se vor achita integral în termen de 30 de zile de la confirmarea planului ori în conformitate cu contractele de credit sau de leasing din care rezultă; (vi) planul respectă, din punctul de vedere al legalităţii şi viabilităţii, prevederile referitoare la cerinţele prevăzute de lege pentru întocmirea planului de reorganizare. Prin urmare, planul se votează şi este acceptat în condiţiile prevăzute de lege, iar dacă există categorii defavorizate de creanţe care au respins planul, acestea vor fi supuse unui tratament corect şi echitabil prin plan. 14. În ceea ce priveşte tratamentul corect şi echitabil aplicabil categoriei defavorizate de creanţe care a respins planul, acesta există atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: niciuna dintre categoriile care resping planul şi nicio creanţă care respinge planul nu primesc mai puţin decât ar fi primit în cazul falimentului; nicio categorie sau nicio creanţă aparţinând unei categorii nu primeşte mai mult decât valoarea totală a creanţei sale; în cazul în care o categorie defavorizată respinge planul, nicio categorie de creanţe cu rang inferior categoriei defavorizate neacceptate, astfel cum rezultă din ierarhia prevăzută la art. 138 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, nu primeşte mai mult decât ar primi în cazul falimentului; planul prevede acelaşi tratament pentru fiecare creanţă în cadrul unei categorii distincte, cu excepţia rangului diferit al celor beneficiare ale unor cauze de preferinţă, precum şi în cazul în care deţinătorul unei creanţe consimte la un tratament mai puţin favorabil pentru creanţa sa. În urma verificării respectării acestor cerinţe şi proceduri, care se validează de către judecătorul-sindic şi când sentinţa care confirmă un plan intră în vigoare, activitatea debitorului este reorganizată în mod corespunzător, iar creanţele şi drepturile creditorilor şi ale celorlalte părţi interesate sunt modificate astfel cum este prevăzut în plan. 15. Din examinarea cadrului legislativ în materia insolvenţei, reiese că scopul procedurilor de insolvenţă şi de prevenire a insolvenţei este instituirea unor proceduri de prevenire a insolvenţei la care pot recurge debitorii aflaţi în dificultate şi, respectiv, a unor proceduri colective de insolvenţă pentru acoperirea pasivului debitorului, în cadrul cărora debitorul beneficiază, atunci când este posibil, de şansa de redresare a activităţii sale, bazat pe anumite principii, cum ar fi: maximizarea gradului de valorificare a activelor şi de recuperare a creanţelor; acordarea unei şanse debitorilor de redresare eficientă şi efectivă a afacerii, fie prin intermediul procedurilor de prevenire a insolvenţei, fie prin procedura de reorganizare judiciară; asigurarea unui tratament egal al creditorilor de acelaşi rang; recunoaşterea drepturilor existente ale creditorilor şi respectarea ordinii de prioritate a creanţelor, având la bază un set de reguli clar determinate şi uniform aplicabile. 16. Or, prevederile art. 140 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă se circumscriu scopului şi principiilor enunţate, mai ales că dispoziţiile criticate nu trebuie interpretate în mod singular, ci ţinând seama de cadrul legislativ existent în materie şi chiar de cuprinsul prevederilor art. 140 din Legea nr. 85/2014, în integralitate, care, la alin. (4), dispun în favoarea creditorilor, aceştia conservând acţiunile lor pentru întreaga valoare a creanţelor, împotriva codebitorilor şi a fideiusorilor debitorului, chiar dacă au votat pentru acceptarea planului. Astfel, legiuitorul a reglementat situaţia/existenţa unor persoane care s-au obligat alături de debitorul principal şi care sunt ţinute să plătească întreaga creanţă, chiar în condiţiile în care debitorul principal este exonerat de la plata sumei datorate sau a unei părţi din aceasta, ca urmare a confirmării unui plan de reorganizare prin care sunt modificate obligaţiile de plată pe care debitorul le are. Legiuitorul a urmărit să conserve drepturile creditorilor pentru întreaga valoare a creanţelor, chiar dacă au votat pentru acceptarea planului, instituind măsuri pentru recuperarea creanţelor în integralitate, de la persoanele obligate în solidar cu debitorul, aşadar, chiar dacă aceştia renunţă la satisfacerea parţială sau în integralitate a acestor creanţe în cadrul procedurii, cu scopul de a-i oferi debitorului şansa de a-şi reorganiza activitatea. Prin urmare, în cazul în care creditorii nu îşi pot realiza creanţele, în tot sau în parte, în procedura insolvenţei, ei pot promova acţiuni împotriva codebitorilor sau a fideiusorilor societăţii debitoare. În cazul intrării în faliment, se va reveni la situaţia stabilită prin tabelul definitiv al tuturor creanţelor împotriva debitorului prevăzut la art. 112 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, scăzându-se sumele achitate în timpul planului de reorganizare. În acest context, sunt de precizat şi efectele confirmării unui plan de reorganizare prevăzute la art. 181 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, respectiv faptul că debitorul este descărcat de diferenţa dintre valoarea obligaţiilor pe care le avea înainte de confirmarea planului şi cea prevăzută în plan, pe parcursul procedurii reorganizării judiciare, iar în cazul trecerii la faliment, dispoziţiile art. 140 alin. (1) din aceeaşi lege devin aplicabile. 17. De asemenea, cu privire la aspectele învederate în sensul unor abuzuri şi acte frauduloase, respectiv al unor înţelegeri între debitor şi unii creditori (cum ar fi creditorul majoritar), prevederile art. 140 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 dispun cu privire la ce se întâmplă cu sumele recuperate din acţiuni introduse în temeiul art. 117 şi art. 118 din legea menţionată care dau posibilitatea anulării actelor sau operaţiunilor frauduloase ale debitorului în dauna drepturilor creditorilor, în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii [cum ar fi: acte de transfer cu titlu gratuit, efectuate în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii (sunt exceptate sponsorizările în scop umanitar); operaţiuni în care prestaţia debitorului o depăşeşte vădit pe cea primită, efectuate în cele 6 luni anterioare deschiderii procedurii; acte încheiate în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenţia tuturor părţilor implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile; acte de transfer de proprietate către un creditor pentru stingerea unei datorii anterioare sau în folosul acestuia, efectuate în cele 6 luni anterioare deschiderii procedurii, dacă suma pe care creditorul ar putea să o obţină în caz de faliment al debitorului este mai mică decât valoarea actului de transfer; constituirea unui drept de preferinţă pentru o creanţă care era chirografară, în cele 6 luni anterioare deschiderii procedurii; plăţile anticipate ale datoriilor, efectuate în cele 6 luni anterioare deschiderii procedurii, dacă scadenţa lor fusese stabilită pentru o dată ulterioară deschiderii procedurii; actele de transfer sau asumarea de obligaţii efectuate de debitor într-o perioadă de 2 ani anteriori datei deschiderii procedurii, cu intenţia de a ascunde/întârzia starea de insolvenţă ori de a frauda un creditor], acţiuni introduse de către administratorul judiciar/ lichidatorul judiciar. 18. Astfel, acţiunea pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor poate fi introdusă de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar în termen de un an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut la art. 97 din Legea nr. 85/2014, dar nu mai târziu de 16 luni de la data deschiderii procedurii. În cazul admiterii acţiunii, părţile vor fi repuse în situaţia anterioară, iar sarcinile existente la data transferului vor fi reînscrise. Dacă administratorul judiciar/lichidatorul judiciar nu procedează la o asemenea acţiune, aceasta poate fi introdusă la judecătorul-sindic de către comitetul creditorilor. Ca atare, prin cadrul legal în materie au fost stabilite competenţe exclusive în cadrul procedurii insolvenţei, iar, în raport cu scopul procedurii de insolvenţă şi în conformitate cu principiile acestei proceduri, legiuitorul a recunoscut, în funcţie de interesul urmărit, legitimare procesuală fiecărui creditor sau creditorilor prin organele colective de reprezentare a intereselor acestora. 19. Prin urmare, referitor la pretinsa discriminare între creditori şi debitor prin prisma dreptului de proprietate şi a creanţelor ce sunt puse în discuţie în procedura privind insolvenţa în contextul dat, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale, precum şi cadrul legislativ în materia insolvenţei, care nu trebuie interpretat disparat, ci în mod integrat, Curtea constată că nu sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 16, coroborate cu ale art. 44, întrucât există deopotrivă mijloace legale de apărare a dreptului de proprietate, inclusiv a creanţelor, atât pentru creditori, cât şi pentru debitor, în condiţiile legii, dispoziţiile criticate circumscriindu-se scopului şi principiilor aferente acestei materii. 20. Totodată, în ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dreptului de proprietate privată, Curtea observă că, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie, legiuitorul este în drept să decidă asupra conţinutului şi limitelor dreptului de proprietate. În principiu, aceste limite au în vedere obiectul dreptului de proprietate şi atributele acestuia şi se instituie în vederea apărării intereselor sociale şi economice generale sau pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale altor persoane, esenţial fiind ca prin aceasta să nu fie anihilat complet dreptul de proprietate (în acest sens, a se vedea şi Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993). 21. Aşadar, aplicând considerentele de principiu cu privire la limitele dreptului de proprietate la prevederile criticate, Curtea nu poate reţine pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, având în vedere că, astfel cum reiese din ansamblul Legii nr. 85/2014, toate creanţele creditorilor, indiferent de categoria acestora, sunt înscrise în tabelul de creanţe. Procedura insolvenţei nu garantează însă recuperarea integrală a creanţelor aparţinând tuturor creditorilor, scopul insolvenţei fiind instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă (Decizia nr. 540 din 10 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 3 februarie 2023, paragraful 24, Decizia nr. 40 din 30 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 5 iulie 2018, paragraful 37). 22. De altfel, şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Decizia din 10 martie 1981, pronunţată de Comisia Europeană a Drepturilor Omului în Cauza X împotriva Belgiei, este în sensul că procedurile legale instituite în materia insolvenţei, de principiu, nu reprezintă o privare de proprietate asupra bunurilor, ci o măsură de control al folosirii acestora, în concordanţă cu interesul general, potrivit art. 1 paragraful 2 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (a se vedea şi Hotărârea din 17 iulie 2003, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Luordo împotriva Italiei, paragraful 67). Ca atare, în virtutea dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale, în principiu, statele au o anumită marjă de apreciere cu privire la adoptarea legilor pe care le consideră necesare pentru reglementarea procedurilor insolvenţei, inclusiv pentru stabilirea procedurilor de recuperare a creanţelor fiscale sau bugetare, iar prevederile criticate în prezenta cauză se circumscriu acestei marje de apreciere în ceea ce priveşte interesul general. 23. Cât priveşte susţinerile autoarei excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la o posibilă aplicare a dispoziţiilor din Legea nr. 85/2014 ce rezultă din interpretarea mai multor prevederi care reglementează etape diferite ale procedurii insolvenţei - în cadrul procedurii şi ulterior încheierii acesteia -, Curtea constată că, potrivit Legii nr. 47/1992, precum şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale, nu intră în atribuţiile sale soluţionarea problemelor ce ţin de interpretarea şi aplicarea legii (Decizia nr. 504 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 22 decembrie 2014, paragraful 14). Aşadar, nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte aplicarea şi interpretarea legii, acestea fiind de resortul exclusiv al instanţei de judecată care judecă fondul cauzei, precum şi, eventual, al instanţelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie. De asemenea, potrivit prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. 24. Distinct de acestea, referitor la posibilitatea formulării opoziţiei la planul de reorganizare, Curtea observă că, în virtutea art. 61 alin. (1) coroborat cu art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării, iar competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute de lege, în dinamica legislativă, prin Legea nr. 216/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă şi a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 709 din 14 iulie 2022, s-a statuat cu privire la posibilitatea creditorilor de a formula atât obiecţiuni cu privire la legalitatea planului de reorganizare, cât şi cereri de anulare a hotărârii adunării creditorilor prin care s-a votat planul de reorganizare, potrivit prevederilor art. 48 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 85/2014. În cazul în care se solicită şi anularea hotărârii adunării creditorilor prin care s-a votat planul, eventualele obiecţiuni cu privire la legalitatea planului de reorganizare vor fi formulate prin aceeaşi cerere. 25. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Euskadi - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 186/103/2019 al Tribunalului Neamţ - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 140 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Neamţ - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 31 octombrie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
