Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 568 din 20 septembrie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 471 alin. (2) şi alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 568 din 20 septembrie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 471 alin. (2) şi alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 204 din 14 martie 2019

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu     │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu     │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria         │- judecător       │
│Pivniceru          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya        │- judecător       │
│Teodoroiu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu    │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin Ioan Daniel Chiriazi.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 471 alin. (2) şi alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Gheorghe Miu în Dosarul nr. 883/90/2016 al Tribunalului Vâlcea - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.481D/2016.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că, din perspectiva prevederilor constituţionale ale art. 16, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 471 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 este întemeiată, deoarece, în situaţia radierii din circulaţie a unui autovehicul pe parcursul unui an calendaristic, respectiv fiscal, se creează anumite inechităţi. Astfel, există cetăţeni care sunt proprietari până la sfârşitul anului şi datorează întreg impozitul aferent; cetăţeni care nu sunt proprietari până la sfârşitul anului, întrucât, pe parcursului anului, înstrăinează autovehiculul şi, cu toate acestea, plătesc aceleaşi contribuţii fiscale pentru anul respectiv, aplicându-li-se acelaşi tratament juridic deşi au o situaţie juridică diferită; cetăţeni care dobândesc autovehicule pe parcursul unui an fiscal şi care nu sunt obligaţi la plata contribuţiilor fiscale aferente.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea nr. 65 din 28 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 883/90/2016, Tribunalul Vâlcea - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 471 alin. (2) şi alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Gheorghe Miu într-o cază având ca obiect soluţionarea unei cereri prin care se solicită calcularea/stabilirea impozitului datorat pentru mijlocul de transport proporţional cu perioada de timp dintr-un an fiscal cât o persoană este titularul dreptului de proprietate asupra acestuia.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile criticate sunt neconstituţionale, deoarece prin acestea este obligat să achite impozit pentru un bun pe care nu îl mai are în proprietate, întrucât, în cursul anului fiscal, a procedat la radierea acestuia din circulaţie.
    6. Tribunalul Vâlcea - Secţia a II-a civilă opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    7. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    9. Avocatul Poporului arată că prevederile criticate reglementează două ipostaze diferite, respectiv dobândirea unui mijloc de transport şi radierea din circulaţie. Având în vedere faptul că autorul excepţiei se află în situaţia a doua, consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 471 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal apare ca inadmisibilă. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 471 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal apreciază că acestea sunt neconstituţionale, deoarece sunt contrare principiului egalităţii în drepturi, precum şi justei aşezări a sarcinilor fiscale.
    10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.
    12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 471 alin. (2) şi alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările ulterioare, care au următorul cuprins:
    "(2) În cazul dobândirii unui mijloc de transport, proprietarul acestuia are obligaţia să depună o declaraţie la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competenţă are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz, în termen de 30 de zile de la data dobândirii şi datorează impozit pe mijloacele de transport începând cu data de 1 ianuarie a anului următor înmatriculării sau înregistrării mijlocului de transport. [...]
(4) În cazul radierii din circulaţie a unui mijloc de transport, proprietarul are obligaţia să depună o declaraţie la organul fiscal în a cărui rază teritorială de competenţă îşi are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz, în termen de 30 de zile de la data radierii, şi încetează să datoreze impozitul începând cu data de 1 ianuarie a anului următor."

    13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi şi art. 56 alin. (2) cu privire la aşezarea justă a sarcinilor fiscale.
    14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile legale sunt criticate sub aspectul persoanei desemnate să plătească impozitele atât în cazul radierii din circulaţie a unui mijloc de transport, cât şi în cazul dobândirii unui mijloc de transport, prin prisma momentului de referinţă ales de legiuitor pentru determinarea contribuabilului în sarcina căruia cade sau încetează obligaţia de plată a impozitului pe mijlocul de transport, care este datorat pentru întreg anul calendaristic/fiscal.
    15. Astfel, în cazul radierii din circulaţie a unui mijloc de transport, proprietarul are obligaţia să depună o declaraţie la organul fiscal în a cărui rază teritorială de competenţă îşi are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz, în termen de 30 de zile de la data radierii, şi încetează să datoreze impozitul începând cu data de 1 ianuarie a anului următor. În cazul dobândirii unui mijloc de transport, proprietarul acestuia are obligaţia să depună o declaraţie la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competenţă are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz, în termen de 30 de zile de la data dobândirii, şi datorează impozit pe mijloacele de transport începând cu data de 1 ianuarie a anului următor înmatriculării sau înregistrării mijlocului de transport.
    16. În acest context, având în vedere faptul că autorul excepţiei de neconstituţionalitate se află în ipoteza nomelor cuprinse la art. 471 alin. (4) din Legea nr. 227/2015, respectiv în cazul radierii din circulaţie a unui mijloc de transport, iar nu în ipoteza art. 471 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, respectiv în cazul dobândirii unui mijloc de transport, dispoziţiile art. 471 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 nu au incidenţă în cauză, astfel că excepţia de neconstituţionalitate a acestor din urmă dispoziţii urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
    17. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 471 alin. (4) din Legea nr. 227/2015, care se referă la persoanele desemnate să plătească impozitele în cazul radierii din circulaţie a unui mijloc de transport în cursul unui an calendaristic/fiscal, Curtea constată că acestea au mai format obiectul controlului de constituţionalitate, în raport cu critici şi prevederi constituţionale similare; în acest sens este Decizia nr. 293 din 26 aprilie 2018, prin care Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
    18. Cu acel prilej, Curtea, examinând cadrul legal în materie, a observat că, în titlul IX Impozite şi taxe locale, la art. 454 din Legea nr. 227/2015, se prevede că impozitele şi taxele locale sunt după cum urmează: a) impozitul pe clădiri şi taxa pe clădiri; b) impozitul pe teren şi taxa pe teren; c) impozitul pe mijloacele de transport; d) taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor; e) taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate; f) impozitul pe spectacole; g) taxele speciale; h) alte taxe locale.
    19. Regula generală în materia impozitelor şi taxelor este cuprinsă în art. 139 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia „Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege“, iar, potrivit art. 56 din Constituţie, contribuţia cetăţenilor la cheltuielile publice constituie o îndatorire fundamentală a acestora. Din aceste reglementări constituţionale rezultă că stabilirea impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat intră în competenţa exclusivă a legiuitorului, acesta având dreptul exclusiv de a stabili cuantumul impozitelor şi taxelor şi de a opta pentru acordarea unor exceptări sau scutiri de la aceste obligaţii în favoarea anumitor categorii de contribuabili şi în anumite perioade de timp, în funcţie de situaţiile conjuncturale, dar, evident, şi în raport cu situaţia economico-financiară a ţării în perioadele respective.
    20. Totodată, prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că un stat contractant, mai ales atunci când elaborează şi pune în practică o politică în materie fiscală, se bucură de o marjă largă de apreciere, cu condiţia existenţei unui „just echilibru“ între cerinţele interesului general şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului (a se vedea Hotărârea din 23 februarie 2006, pronunţată în Cauza Stere şi alţii împotriva României, paragraful 50). Astfel, legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales cele sociale şi economice, de o marjă de apreciere pentru a se pronunţa atât asupra existenţei unei probleme de interes public care necesită un act normativ, cât şi asupra alegerii modalităţilor de aplicare a acestuia, care să facă „posibilă menţinerea unui echilibru între interesele aflate în joc“ (Decizia din 4 septembrie 2012, pronunţată în Cauza Dumitru Daniel Dumitru şi alţii împotriva României, paragrafele 41 şi 49).
    21. Principiile constituţionale amintite implică un complex de condiţii de care legiuitorul este ţinut atunci când instituie anumite obligaţii fiscale în sarcina contribuabililor, întrucât fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci şi proporţională, rezonabilă, echitabilă şi să nu diferenţieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetăţeni (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 6 din 25 februarie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 25 martie 1993). Din cele de mai sus rezultă că stabilirea prin lege a unui impozit trebuie să respecte cel puţin patru criterii: echitate, proporţionalitate, rezonabilitate şi nediscriminare. Întrunirea cumulativă a acestor patru criterii legitimează din punct de vedere constituţional stabilirea unui impozit. Printr-o atare conduită legiuitorul respectă întru totul dispoziţiile art. 56 şi art. 139 din Constituţie, fără a afecta alte drepturi şi libertăţi fundamentale; în schimb, nerespectarea acestor criterii cu valoare constituţională duce implicit la încălcarea dreptului fundamental aplicabil în cauză (a se vedea Decizia nr. 940 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 524 din 28 iulie 2010).
    22. Cu privire la rezonabilitatea şi echitabilitatea impozitului, Curtea, în jurisprudenţa sa, a constatat că legiuitorul este în drept să stabilească impozite pentru a alimenta în mod constant şi ritmic bugetul de stat, însă trebuie să manifeste o deosebită atenţie atunci când stabileşte materia impozabilă (a se vedea Decizia nr. 940 din 6 iulie 2010, precitată).
    23. De asemenea, aşezarea justă a sarcinilor fiscale trebuie să reflecte însuşi principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, prin impunerea unui tratament identic pentru situaţii identice. Astfel, din evaluarea cadrului legal cu privire la impozitul pe clădiri şi taxa pe clădiri, la impozitul pe teren şi taxa pe teren şi la impozitul pe mijloacele de transport, ca regulă generală, se prevede că orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează anual impozit pentru acea clădire [art. 455 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 227/2015], orice persoană care are în proprietate un teren situat în România datorează pentru acesta un impozit anual [art. 463 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 227/2015] sau orice persoană care are în proprietate un mijloc de transport care trebuie înmatriculat/înregistrat în România datorează un impozit anual pentru mijlocul de transport [art. 468 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 227/2015], exceptând cazul în care în lege se prevede diferit.
    24. Acest impozit anual pe clădiri, pe teren şi pe mijlocul de transport este datorat pentru întregul an fiscal de persoana care are în proprietate clădirea, terenul sau mijlocul de transport la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior. În virtutea art. 16 alin. (1) din Legea nr. 227/2015, anul fiscal este anul calendaristic, fiind perioada cuprinsă între 1 ianuarie şi 31 decembrie.
    25. Or, în concordanţă cu ceea ce instanţa de contencios constituţional a statuat în mod constant, respectiv faptul că egalitatea de tratament presupune în mod necesar identitatea de situaţii juridice, calificarea unei reglementări ca fiind discriminatorie se justifică doar atunci când, pentru situaţii similare, se instituie regimuri juridice diferite pentru persoanele cărora li se aplică (a se vedea Decizia nr. 432 din 21 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.176 din 13 decembrie 2004).
    26. Curtea constată că prevederile criticate se aplică deopotrivă, în mod egal, tuturor celor care cad sub incidenţa lor, de la momentul de referinţă stabilit de legiuitor, respectiv începutul anului calendaristic şi pe tot parcursul anului calendaristic. Raportarea legiuitorului la o anumită dată, respectiv 31 decembrie a anului fiscal anterior, pentru a identifica/preciza contribuabilul care datorează contribuţiile fiscale pentru anul fiscal în curs, nu se poate converti în motive care ar conduce la o încălcare a principiului egalităţii, mai ales că acele motive invocate, prin prisma cărora s-ar deduce o presupusă discriminare, ţin de operaţiuni cu privire la declararea, dobândirea, înstrăinarea şi modificarea clădirilor, declararea şi datorarea impozitului şi a taxei pe teren, declararea şi datorarea impozitului pe mijloacele de transport şi, în general, de aspecte legate de circulaţia bunurilor într-un an fiscal şi care se înscriu în marja de apreciere a legiuitorului, de a stabili contribuţiile financiare sau de a institui anumite scutiri.
    27. În aplicarea prevederilor constituţionale cu privire la contribuţii financiare coroborate cu principiul legalităţii în materie fiscală sunt şi prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, prin care sunt reglementate aspecte cu privire la impozitul pe clădiri/taxa pe clădiri, la impozitul pe teren/taxa pe teren şi la impozitul pe mijloacele de transport, ca regulă generală, dar şi unele aspecte ce ţin, în concret, de declararea, datorarea şi stingerea acestora, respectiv faptul că impozitul se plăteşte anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie inclusiv, iar pentru plata cu anticipaţie a impozitului datorat pentru întregul an de către contribuabili, până la data de 31 martie a anului respectiv, se acordă o bonificaţie de până la 10%. Astfel, cum reiese din întreg cadrul legislativ în materie, legiuitorul a stabilit şi anumite facilităţi de plată, anumite scutiri, precum şi unele penalităţi de întârziere.
    28. În acest context sunt de menţionat atât prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 13 august 2002, cât şi cele ale Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 18 iulie 2006, legi care prevăd principiul anualităţii bugetare, respectiv faptul că veniturile şi cheltuielile bugetare sunt aprobate prin lege pe o perioadă de un an, care corespunde exerciţiului bugetar, iar toate operaţiunile de încasări şi plăţi efectuate în cursul unui an bugetar în contul unui buget aparţin exerciţiului corespunzător de execuţie a bugetului respectiv.
    29. Prevederile criticate au fost adoptate tocmai în virtutea principiului anualităţii bugetare şi fiscale, astfel cum reiese şi din expunerea de motive la Legea nr. 227/2015, respectiv faptul că, în ceea ce priveşte impozitele şi taxele locale, s-a introdus anualitatea plăţii pentru impozitul pe clădiri, impozitul pe teren şi impozitul pe mijloacele de transport, în sensul că impozitul este datorat pe întregul an fiscal de cel care are în proprietate bunul respectiv la data de 31 decembrie a anului anterior, chiar dacă bunul din proprietate este înstrăinat în anul fiscal curent; de asemenea, în cazul dobândirii unui bun în cursul anului fiscal, impozitul aferent se va datora începând cu data de 1 ianuarie a anului fiscal următor. Aceste măsuri au drept scop simplificarea modului de determinare a materiei impozabile şi reducerea cheltuielilor de administrare cu privire la eventualele aspecte ce ţin de circulaţia bunurilor într-un timp determinat, respectiv un an fiscal.
    30. În ceea ce priveşte legiferarea cu privire la instituirea unor măsuri pentru impunerea unor taxe sau impozite sau alte contribuţii financiare, precum şi unele metode şi modalităţi de stingere a tuturor creanţelor fiscale, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că raţiunea care a stat la baza unor asemenea soluţii legislative a fost crearea unui climat de stabilitate şi securitate juridică, precum şi preocuparea statului în a găsi metode eficiente pentru a determina contribuabilul să îşi execute obligaţiile fiscale indiferent de natura şi cuantumul lor (cu privire la aceste aspecte a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 910 din 5 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 649 din 12 septembrie 2011).
    31. Ca atare, o asemenea măsură, instituită prin normele criticate, este expresia obligaţiei pozitive a statului de a asigura ritmicitatea şi certitudinea alimentării bugetelor locale cu sumele de bani aferente obligaţiilor fiscale care revin în sarcina contribuabililor, fiind o măsură de protecţie a bugetului general consolidat, respectiv a bugetelor locale, după caz. Astfel, se dă eficienţă principiilor care stau la baza impozitelor şi taxelor reglementate de Codul fiscal, respectiv eficienţa impunerii, care asigură niveluri similare ale veniturilor bugetare de la un exerciţiu bugetar la altul prin menţinerea randamentului impozitelor, taxelor şi contribuţiilor în toate fazele ciclului economic, atât în perioadele de avânt economic, cât şi în cele de criză, sau predictibilitatea impunerii care asigură stabilitatea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor obligatorii, pentru o perioadă de timp de cel puţin un an, în care nu pot interveni modificări în sensul majorării sau introducerii de noi impozite, taxe şi contribuţii obligatorii.
    32. Astfel, având în vedere principiul aşezării juste a sarcinilor fiscale, coroborat cu dreptul de proprietate privată, Curtea a observat că, pe de o parte, aspectele referitoare la impozite şi taxe implică un complex de condiţii de care legiuitorul, deşi are o marjă de apreciere, trebuie să ţină seamă atunci când instituie anumite contribuţii financiare în sarcina contribuabililor şi, pe de altă parte, dreptul de proprietate care nu este un drept absolut, ci poate fi supus anumitor limitări, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie, limite care, indiferent de natura lor, nu se confundă cu însăşi suprimarea dreptului de proprietate. De principiu, o sarcină fiscală determină diminuarea patrimoniului celui în sarcina căruia cade obligaţia fiscală, dar această diminuare nu trebuie să conducă la suprimarea dreptului de proprietate.
    33. Astfel, intervenţia legiuitorului prin normele criticate trebuie privită prin efectuarea testului de proporţionalitate, dacă aceasta îşi găseşte justificarea sub rigoarea exigenţelor constituţionale, test ce are în vedere dacă ingerinţa este prevăzută de lege, dacă există scop legitim şi dacă măsura este adecvată, necesară într-o societate democratică şi dacă păstrează justul echilibru între interesele colective şi cele individuale.
    34. Curtea, în jurisprudenţa sa, a constatat că, potrivit art. 44 din Constituţie, legiuitorul este în drept să stabilească conţinutul şi limitele dreptului de proprietate. De principiu, aceste limite au în vedere obiectul dreptului de proprietate şi atributele acestuia şi se instituie în vederea apărării intereselor sociale şi economice generale sau pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale altor persoane, esenţial fiind ca prin aceasta să nu fie anihilat complet dreptul de proprietate (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993). De asemenea, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004, că, în temeiul art. 44 din Constituţie, legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Aşadar, textul art. 44 alin. (1) din Constituţie cuprinde expres o dispoziţie în temeiul căreia legiuitorul are competenţa de a stabili conţinutul şi limitele dreptului de proprietate. Justificarea trebuie analizată şi prin prisma unei cerinţe generale, care se referă, în mod esenţial, la principiul proporţionalităţii. Conform acestui principiu, orice măsură luată trebuie să fie adecvată - capabilă în mod obiectiv să ducă la îndeplinirea scopului -, necesară - nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru îndeplinirea scopului - şi proporţională - corespunzătoare scopului urmărit.
    35. Curtea a observat că prin instituirea unor contribuţii financiare are loc o ingerinţă lato sensu în dreptul de proprietate, însă scopul măsurilor legislative cuprinse în prevederile criticate este unul legitim, şi anume asigurarea ritmicităţii şi certitudinii alimentării bugetului statului şi a bugetelor locale cu sumele de bani aferente obligaţiilor fiscale ce revin în sarcina contribuabililor, ca o măsură de protecţie a bugetului general consolidat, respectiv a bugetelor locale, precum şi eficientizarea colectării impozitelor pe proprietatea bunurilor - clădiri, terenuri, vehicule - la bugetele locale şi, totodată, evitarea unor costuri suplimentare din partea statului pentru proceduri ce ţin de regularizarea sumelor încasate şi care ar trebui restituite ca urmare a schimbării titularului dreptului de proprietate care cade sub incidenţa normelor criticate. Ca atare, legiuitorul a urmărit predictibilitatea şi eficientizarea încasării impozitelor datorate la bugetul consolidat al statului, respectiv la bugetele locale, pentru protejarea titularului dreptului de creanţă, respectiv statul, care este ţinut de realizarea funcţiilor şi sarcinilor sale (apărare, ordine publică, sănătate, învăţământ, cultură, protecţie socială etc.), inclusiv cu privire la menţinerea unei discipline fiscale.
    36. Într-o economie de piaţă, persoanele fizice şi juridice încheie o multitudine de acte juridice translative de proprietate, fiind posibil ca un bun de natura celor prevăzute de textele contestate să îşi schimbe proprietarul chiar şi de mai multe ori într-un an calendaristic. Într-o atare situaţie, a ţine statul (fiscul) obligat ca, de fiecare dată când un astfel de bun îşi schimbă proprietarul în decursul unui an fiscal, să întocmească alte documentaţii, atât de impozitare a noului proprietar, cât şi de restituire a sumelor plătite în plus de vechiul proprietar, ar echivala cu impunerea unei obligaţii excesive şi oneroase în sarcina statului, fiind astfel înfrântă egalitatea juridică a părţilor în raportul juridic fiscal. Ca atare, măsura instituită prin normele criticate este una necesară atât pentru a se crea o rigoare în evidenţele fiscale şi a se evita o eventuală dezordine fiscală, ca urmare a operaţiunilor privind schimbarea frecventă a titularilor dreptului de proprietate, respectiv circulaţia bunurilor într-un an fiscal, cât şi pentru evitarea unor inconveniente legate de costuri excesive în sarcina statului ce ar decurge din asemenea operaţiuni, în raport cu diferenţa pe care contribuabilul/ proprietarul ar urma să o primească în urma restituirii de către stat a sumelor deja plătite, care este numai o fracţie a acestor impozite, mai ales că aceste categorii de impozit sunt, în general, de valori mici, precum şi pentru previzibilitatea impunerii şi certitudinea acesteia.
    37. În ceea ce priveşte arsenalul de măsuri pe care legiuitorul le avea la îndemână, inclusiv sistemul de impunere care exista în vechea reglementare cuprinsă în Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, prin care noul proprietar avea obligaţia de plată a impozitului respectiv începând cu data de întâi a lunii următoare în care a dobândit dreptul de proprietate, respectiv obligaţia de plată înceta cu data de întâi a lunii următoare celei în care a încetat să mai fie proprietar al bunului supus impozitării, a apelat la măsura obligaţiei de plată a impozitelor pe clădire, teren şi pe mijlocul de transport ce cade în sarcina persoanei care deţine dreptul de proprietate asupra bunului supus impozitării la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior, ca moment de referinţă pentru determinarea titularului dreptului de proprietate ce are calitatea de contribuabil în întregul an fiscal anume determinat. Măsura are un grad de intruziune moderat, având în vedere întinderea în timp a sarcinii fiscale impuse (o fracţie de timp), iar cuantumul contribuţiilor datorate, astfel cum reiese din cadrul legislativ în materie, nu este unul excesiv, de natură să afecteze grav patrimoniul contribuabilului până la anihilarea dreptului de proprietate. Totodată, se are în vedere şi faptul că impozitele reale sunt modice în raport cu valoarea de circulaţie a bunurilor, cu atât mai mult cu cât nu este vorba întotdeauna de întreg impozitul, ci de o fracţie a acestuia, în funcţie de momentul în care au loc anumite evenimente precum declararea, dobândirea sau înstrăinarea bunurilor.
    38. Astfel, Curtea a constatat că această orientare legislativă în materie fiscală a ţinut seama de realităţile socioeconomice existente, aspect cu privire la care, astfel cum s-a arătat mai sus, legiuitorul are o largă marjă de apreciere.
    39. Totodată, Curtea a reţinut că măsurile instituite prin prevederile criticate configurează un just raport de proporţionalitate între interesele particulare şi cele generale, în sensul că pun în balanţă, pe de o parte, interesul persoanelor/contribuabililor cu privire la obligaţiile financiare, în virtutea aşezării juste a acestora, coroborate cu dreptul de proprietate privată, şi, pe de altă parte, interesele statului de a evita încărcătura administrativă excesivă şi de a identifica, în mod concret la începutul anului fiscal, care sunt, alături de stat, subiecţii raportului juridic de drept fiscal în anul respectiv, adică certitudinea titularilor în sarcina cărora cade obligaţia alimentării bugetului statului.
    40. Faţă de cele prezentate, Curtea a constatat că aspectele instituite prin prevederile criticate reprezintă o măsură necesară, adecvată şi proporţională, iar scopul urmărit de legiuitor prin măsura criticată este unul legitim, care face posibilă menţinerea unui just echilibru între interesele aflate în joc, respectiv atât respectarea drepturilor fundamentale ale omului prevăzute de Constituţie, cât şi respectarea cerinţelor interesului general al societăţii prin prisma obligaţiei pozitive a statului de a asigura ritmicitatea şi certitudinea alimentării bugetului statului şi bugetelor locale cu sumele de bani aferente obligaţiilor fiscale care revin în sarcina contribuabililor. Măsura apare ca fiind una de protecţie a bugetului general consolidat, respectiv a bugetelor locale, dându-se eficienţă principiului legalităţii în materie fiscală, astfel că nu poate fi reţinută o pretinsă încălcare a principiului egalităţii în drepturi, a dreptului de proprietate, coroborate cu principiul aşezării juste a sarcinilor fiscale.
    41. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în jurisprudenţa menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
    42. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi în ceea ce priveşte art. 471 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 şi cu majoritate de voturi^1 în privinţa art. 471 alin. (4) din Legea nr. 227/2015,    ^1 A se vedea opinia separată formulată la Decizia nr. 293 din 26 aprilie 2018.

    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 471 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Gheorghe Miu în Dosarul nr. 883/90/2016 al Tribunalului Vâlcea - Secţia a II-a civilă.
    2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor, în acelaşi dosar, al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 471 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Decizia se comunică Tribunalului Vâlcea - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 20 septembrie 2018.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Ioniţa Cochinţu

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 568 din 20 septembrie 2018

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 568 din 20 septembrie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 471 alin. (2) şi alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 568 din 20 septembrie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 471 alin. (2) şi alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal