Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 249 şi ale art. 262 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, excepţie ridicată de Societatea de Asigurare-Reasigurare Lig Insurance - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 9.603/3/2017 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 976D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, întrucât critica de neconstituţionalitate este formulată prin prisma lipsei de corelare a dispoziţiilor art. 249 şi ale art. 262 din Legea nr. 85/2014 cu cele ale Legii nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea voluntară în activitatea de asigurări şi ale Legii nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare prin care au fost modificaţi indicatorii de solvabilitate, aspect care nu se poate converti într-o veritabilă excepţie de neconstituţionalitate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 15 februarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 9.603/3/2017, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 249 şi ale art. 262 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, excepţie ridicată de Societatea de Asigurare-Reasigurare Lig Insurance S.A. din Bucureşti într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 85/2014. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile criticate sunt neclare şi lasă posibilitatea Autorităţii de Supraveghere Financiară să le aplice discreţionar, în raport cu alte norme, cum sunt cele cuprinse în Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea voluntară în activitatea de asigurări. Astfel, dispoziţiile art. 249 şi ale art. 262 din Legea nr. 85/2014 sunt neconstituţionale, în măsura în care se interpretează că o societate de asigurare/reasigurare poate fi supusă direct procedurii falimentului, fără a fi fost anterior supusă procedurii redresării financiare (care preia specificul reorganizării) şi care să fi fost anterior închisă, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 503/2004. 6. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a civilă opinează că art. 262 din Legea nr. 85/2014 reprezintă textul general care reglementează deschiderea procedurii de faliment a unei societăţi de asigurare, iar art. 249 din aceeaşi lege prevede posibilitatea Autorităţii de Supraveghere a Asigurărilor de a formula o astfel de cerere şi documentele pe care aceasta trebuie să le depună în acest sens. În acest context, menţionează şi Legea nr. 503/2004, care reglementează procedura de declanşare a redresării financiare şi care debutează prin emiterea unei decizii conform acestei legi, precum şi Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, care se referă la noii indicatori de solvabilitate, ce sunt diferiţi de cei cuprinşi în Legea nr. 503/2004 şi care nu mai sunt utilizaţi de la data intrării în vigoare a Legii nr. 237/2015 (1 ianuarie 2016). În temeiul acestui din urmă act normativ, dacă societatea nu respectă unul dintre indicatori (cerinţa de capital minim), iar planul de finanţare este neadecvat sau nu se conformează planului aprobat, Autoritatea de Supraveghere Financiară va dispune retragerea autorizaţiei de funcţionare, împotriva căreia societatea are deschisă posibilitatea contestării pe calea contenciosului administrativ, iar nu în faţa judecătorului-sindic. Prin urmare, singurele probleme în discuţie sunt cele care ţin de predictibilitatea normelor legale, respectiv aplicabilitatea Legii nr. 503/2004, ale cărei dispoziţii nu mai sunt corelate cu cele ale Legii nr. 237/2015, prin care au fost modificaţi indicatorii de solvabilitate şi au fost prevăzute alte proceduri de redresare financiară. 7. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 249 şi ale art. 262 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014. În dinamica legislativă, dispoziţiile criticate au fost modificate şi completate, în prezent având, parţial, un alt conţinut şi o altă configuraţie. Însă, având în vedere contextul în care acestea au avut incidenţă în cauză şi efectele pe care le-au produs, precum şi Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să analizeze dispoziţiile legale în redactarea criticată, având următorul cuprins: "ART. 249 (1) În temeiul prezentului titlu, Autoritatea de Supraveghere Financiară poate introduce o cerere privind deschiderea procedurii falimentului împotriva unei societăţi de asigurare/reasigurare debitoare, în oricare dintre situaţiile prevăzute la art. 5 pct. 31 lit. b) sau c). (2) Cererea va fi însoţită de următoarele înscrisuri, după caz: a) hotărârea Autorităţii de Supraveghere Financiară privind retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii de asigurare/reasigurare debitoare, constatarea stării de insolvenţă şi promovarea cererii privind deschiderea procedurii falimentului împotriva acesteia; b) decizia Autorităţii de Supraveghere Financiară privind închiderea procedurii de redresare financiară, urmată de deschiderea procedurii falimentului împotriva societăţii de asigurare/reasigurare; c) orice alte acte sau documente care sunt necesare pentru justificarea cererii de învestire a tribunalului. ART. 262 (1) În condiţiile prezentului titlu, deschiderea procedurii falimentului împotriva societăţii de asigurare/ reasigurare debitoare se dispune prin hotărârea judecătorului-sindic. (2) Hotărârea de deschidere a procedurii falimentului are drept consecinţă retragerea de către Autoritatea de Supraveghere Financiară a autorizaţiei de funcţionare a societăţii de asigurare/reasigurare debitoare, dacă această măsură nu s-a dispus anterior pronunţării hotărârii. Lichidatorul judiciar va publica hotărârea judecătorului-sindic în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, precum şi în cel puţin două ziare de circulaţie naţională. Odată cu publicarea va comunica hotărârea atât autorităţii competente, cât şi Fondului de garantare. (3) Retragerea autorizaţiei de funcţionare nu împiedică lichidatorul judiciar sau orice altă persoană împuternicită în acest sens de către acesta să desfăşoare unele dintre operaţiunile de asigurare ale societăţii de asigurare/reasigurare debitoare, în măsura în care acest lucru este necesar sau adecvat, în scopul finalizării procedurii de faliment. Aceste operaţiuni se vor putea desfăşura numai cu avizul prealabil al autorităţii competente. (4) Hotărârea de deschidere a procedurii falimentului are ca efect suspendarea de drept a tuturor acţiunilor judiciare sau extrajudiciare şi a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societăţii de asigurare/reasigurare debitoare. Creanţele pretinse în aceste procese se înregistrează la dosarul de faliment al tribunalului şi se supun examinării şi înscrierii lor în tabelul creanţelor, potrivit prezentei legi. Efectele procedurii de faliment asupra unui proces civil în curs privind un bun sau un drept de care a fost deposedată societatea de asigurare/ reasigurare sunt reglementate de legea statului membru în care procesul este în curs. (5) Creanţele de asigurări, constatate prin titluri executorii obţinute ulterior momentului pronunţării hotărârii de faliment, se înregistrează la tribunal, sub sancţiunea decăderii din drept, în termen de cel mult 10 zile de la data obţinerii titlului. Lichidatorul judiciar este obligat să verifice şi, dacă este cazul, să înscrie aceste creanţe în tabelul creanţelor, cu respectarea ordinii de preferinţă şi/sau a cauzelor de preferinţă legale ale acestora. În toate cazurile, cererea de înregistrare a acestor creanţe nu poate fi depusă mai târziu de data întocmirii tabelului definitiv consolidat al creanţelor, potrivit prezentei legi. (6) În privinţa contractelor financiare calificate şi a operaţiunilor de compensare bilaterală în baza unui contract financiar calificat sau a unui acord de compensare bilaterală încheiate de o societate de asigurare şi reasigurare se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 89." 11. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii şi supremaţiei Constituţiei, ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1) privind accesul liber la justiţie, ale art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare, ale art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate privată, ale art. 45 referitor la libertatea economică, ale art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 135 alin. (2) lit. a) privind libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile criticate fac parte din titlul II: Procedura insolvenţei, capitolul IV: Dispoziţii privind falimentul societăţilor de asigurare/reasigurare, Secţiunea 1: Dispoziţii generale, printre care se regăsesc, pe lângă aspectele cu privire la deschiderea procedurii falimentului societăţii de asigurare/ reasigurare, care are loc pe baza unei cereri introduse fie de Autoritatea de Supraveghere Financiară, fie de societatea de asigurare/reasigurare debitoare sau de creditorii acesteia, după caz [art. 245 alin. (1)], şi chestiuni ce ţin de situaţiile concrete în care Autoritatea de Supraveghere Financiară poate apela la această cerere, rolul pe care îl are judecătorul-sindic în contextul respectiv şi consecinţele hotărârii de deschidere a procedurii falimentului. Astfel, în temeiul prevederilor legale cuprinse în titlul II şi care sunt aplicabile, după caz, şi falimentului societăţilor de asigurare/reasigurare, Autoritatea de Supraveghere Financiară poate introduce o cerere privind deschiderea procedurii falimentului împotriva unei societăţi de asigurare/reasigurare debitoare, în oricare dintre următoarele situaţii: (i) scăderea valorii marjei de solvabilitate disponibile sub jumătate din limita minimă prevăzută de reglementările legale în vigoare pentru fondul de siguranţă; (ii) imposibilitatea restabilirii situaţiei financiare a societăţii de asigurare/reasigurare în cadrul procedurii de redresare financiară. 13. În acest context, Curtea observă că neconstituţionalitatea prevederilor criticate este dedusă de către autoarea acesteia prin prisma comparării şi a unei eventuale necorelări a dispoziţiilor criticate cu alte norme aflate în activul legislativ cu incidenţă în materia procedurilor privind redresarea sau falimentul societăţilor de asigurare/reasigurare, precum şi prin prisma interpretării şi aplicării acestora la speţa dedusă judecăţii, fiind nemulţumită că, în speţă, nu au fost aplicate mai întâi prevederile referitoare la procedura redresării financiare cuprinse în Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, ci au fost aplicate direct dispoziţiile care reglementează procedura falimentului societăţilor de asigurare/ reasigurare cuprinse în Legea nr. 85/2014. 14. Faţă de această împrejurare, Curtea reţine că actele normative în discuţie conţin proceduri privind redresarea sau falimentul societăţilor de asigurare/reasigurare, reglementate şi modificate în timp, şi care îşi găsesc aplicarea în coroborare cu alte dispoziţii legale, spre exemplu, cu Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 octombrie 2015, şi care prevede parametrii şi condiţiile care conduc în mod concret la situaţiile în care Autoritatea de Supraveghere Financiară poate introduce o cerere privind deschiderea procedurii falimentului împotriva unei societăţi de asigurare/reasigurare debitoare, respectiv aspecte ce ţin, spre exemplu, de ponderea cerinţei de capital de solvabilitate, de scăderea valorii marjei de solvabilitate disponibile sub jumătate din limita minimă prevăzută de reglementările legale în vigoare pentru fondul de siguranţă, de planul de redresare şi de imposibilitatea restabilirii situaţiei financiare a societăţii de asigurare/reasigurare în cadrul procedurii de redresare financiară. 15. Raportat la situaţia mai sus învederată cu privire la critica de neconstituţionalitate, pe de o parte, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale, examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acelui text cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor situaţii juridice diferite şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele (Decizia nr. 277 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 23 iunie 2015, paragraful 20), aspect ce conduce, din această perspectivă, la inadmisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate. 16. Pe de altă parte, aplicarea şi interpretarea legii sunt chestiuni ce ţin de resortul exclusiv al instanţei de judecată care judecă fondul cauzei, precum şi, eventual, al instanţelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie. În ceea ce priveşte conţinutul şi întinderea celor două noţiuni cuprinzătoare, respectiv interpretarea şi aplicarea legii, Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, a reţinut că acestea acoperă identificarea normei aplicabile, analiza conţinutului său şi o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, iar instanţa de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide cu privire la aceste aspecte (a se vedea Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009), în speţa de faţă, cu privire la chestiuni ce ţin de deschiderea procedurii falimentului împotriva unei societăţi de asigurare/reasigurare debitoare sau de redresarea acesteia, astfel cum acestea sunt reglementate prin norme legale ce au fost supuse unor modificări sau completări ca urmare a adaptărilor la normele europene în materie. 17. În acest context, instanţa de contencios constituţional are în vedere faptul că sistemul de drept şi normele sale sunt într-o permanentă dinamică, datorită evoluţiei societăţii, iar dreptul, ca operă a legiuitorului, nu poate fi exhaustiv, astfel că, pe baza principiilor aplicabile sistemului de drept, acesta lasă posibilitatea persoanelor îndrituite într-un anumit domeniu să interpreteze legea şi recunoaşte judecătorului competenţa de a tranşa ceea ce a scăpat atenţiei legiuitorului, printr-o interpretare judiciară, cauzală a normei. Sensul legii nu este dat pentru totdeauna în momentul creării ei, ci trebuie să se admită că adaptarea conţinutului legii se face pe cale de interpretare - ca etapă a aplicării normei juridice la cazul concret. Astfel, interpretarea autentică, legală poate constitui o premisă a bunei aplicări a normei juridice, prin faptul că dă o explicaţie corectă înţelesului, scopului şi finalităţii acesteia. În concret, orice normă juridică, ce va fi aplicată pentru rezolvarea unui caz concret, urmează să fie interpretată de subiecţii de drept dintr-o anumită materie, precum şi de instanţele judecătoreşti din punct de vedere judiciar şi cazual, pentru a emite un act de aplicare legal (Decizia nr. 489 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 29 august 2016, paragraful 62). 18. Totodată, Curtea subliniază că, prin Decizia nr. 393 din 18 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 773 din 25 august 2020, paragraful 25, instanţa de contencios constituţional a reţinut că interpretarea legilor este o operaţiune raţională, utilizată de orice subiect de drept, în vederea aplicării şi respectării legii, având ca scop clarificarea înţelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare. Instanţele judecătoreşti interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluţionării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii. Prin urmare, din moment ce instanţa judecătorească este cea competentă să stabilească aplicarea în timp a textelor criticate, Curtea a constatat că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. Faţă de această împrejurare, având în vedere că în cauză este o situaţie similară cu privire la interpretarea şi aplicarea legii în timp, aceste considerente sunt aplicabile mutatis mutandis, excepţia de neconstituţionalitate urmând să fie respinsă, şi din această perspectivă, ca inadmisibilă. 19. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 249 şi ale art. 262 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, excepţie ridicată de Societatea de Asigurare-Reasigurare Lig Insurance - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 9.603/3/2017 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a civilă. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 31 octombrie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
