Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────────┬───────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Marieta Safta │- │
│ │magistrat-asistent │
└──────────────────┴───────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 100 alin. (1) lit. d) din Codul penal, excepţie ridicată de Asan Belgin Rino în Dosarul nr. 7.048/256/2019 al Judecătoriei Medgidia. Cauza formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.805D/2019. 2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 3.248D/2019, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Dumitru Iancu Gheorghe în Dosarul nr. 8.690/256/2019 al Judecătoriei Medgidia. 4. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor, iar reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu aceasta. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 3.248D/2019 la Dosarul nr. 2.805D/2019, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca nefondată, arătând că textul criticat nu încalcă prevederile constituţionale invocate. Invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 63 din 24 februarie 2022 şi Decizia nr. 638 din 17 octombrie 2017. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 7. Prin Încheierea din 2 octombrie 2019 şi Sentinţa penală nr. 2.726 din 21 noiembrie 2019, pronunţate în dosarele nr. 7.048/256/2019 şi, respectiv, nr. 8.690/256/2019, Judecătoria Medgidia a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 100 alin. (1) lit. d) din Codul penal. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de petentul Asan Belgin Rino şi, respectiv, de petentul Dumitru Iancu Gheorghe în cauze având ca obiect cereri de liberare condiţionată. 8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, similară în dosarele conexate, autorii realizează, mai întâi, o analiză a condiţiilor stabilite de art. 100 alin. (1) din Codul penal pentru liberarea condiţionată, după care arată că primele trei sunt cuantificabile, obiective, matematice, pe când ultima nu conţine niciun criteriu obiectiv, care i-ar permite instanţei o grilă care să ducă la stabilirea acestui comportament favorabil al condamnatului şi care i-ar da posibilitatea unei liberări anticipate. Se susţine că textul criticat conferă astfel instanţei posibilitatea unei aprecieri subiective, în lipsa oricăror criterii, ceea ce a adus în practica instanţelor româneşti în materia liberării condiţionate o importantă doză de arbitrar. Nu există o practică unitară, mai mult, sunt numeroase hotărâri judecătoreşti contradictorii în speţe asemănătoare. 9. Principiul respectării obligatorii a legilor impune ca legea să îndeplinească condiţiile de claritate şi previzibilitate, astfel încât destinatarii să îşi poată adapta în mod corespunzător conduita. În general, destinatarii normelor, inclusiv cei ai normelor penale, au nivele de şcolarizare şi de pregătire diferite şi, implicit, posibilităţi diferite de înţelegere a mesajului normei juridice. Obligativitatea respectării legilor implică şi obligaţia pozitivă a legiuitorului de a reglementa prin texte clare şi precise, claritatea legii fiind apreciată în lumina experienţei juridice normale, iar norma trebuie să fie previzibilă şi accesibilă. Se invocă, în continuare, repere din jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, referitoare la cerinţele de claritate şi predictibilitate a legii, inclusiv la normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. 10. Cu raportare la această jurisprudenţă, se consideră că textul criticat încalcă şi dreptul la un proces echitabil. Legiuitorul trebuie să indice în mod clar şi neechivoc care sunt criteriile obiective şi cuantificabile pe baza cărora instanţa îşi poate forma convingerea, astfel ca aceste criterii să poată fi cunoscute şi de condamnat pentru a putea să îşi modeleze comportamentul şi acţiunile în consecinţă, dacă doreşte să fie liberat condiţionat. 11. Judecătoria Medgidia consideră că excepţia este neîntemeiată. Nu se încalcă principiul egalităţii în drepturi şi nici dreptul la un proces echitabil al părţilor, deoarece acest drept al instanţei de a verifica, în fiecare caz în parte, în funcţie de circumstanţele concrete ce pot fi constatate, dacă a survenit îndreptarea conduitei persoanei condamnate, ca urmare a executării unei părţi din pedeapsa penală privativă de libertate dispusă în privinţa sa în cadrul unui penitenciar, corespunde însuşi scopului instituţiei liberării condiţionate. Aceasta presupune acordarea, în favoarea anumitor persoane condamnate, care au executat o parte din pedepse în stare de detenţie, a dreptului de a executa părţile rămase din respectivele pedepse în stare de libertate, cu respectarea anumitor obligaţii, expres prevăzute de legiuitor, în situaţia îndeplinirii anumitor condiţii, care sunt, de asemenea, prevăzute prin lege. Liberarea condiţionată nu este un drept absolut al persoanelor condamnate, ci unul a cărui acordare depinde de îndeplinirea condiţiilor anterior referite, printre care şi cea criticată de autorul excepţiei, cerinţă ce nu poate fi verificată decât de către organele judiciare. Prin urmare, legiuitorul a consacrat, în acest caz, dreptul judecătorului de apreciere cu privire la îndeplinirea condiţiilor referitoare la liberarea condiţionată, drept care se înscrie în marja sa de apreciere, in concreto, a situaţiei persoanelor condamnate. Acest aspect nu este de natură a crea discriminare între persoanele condamnate care solicită liberarea condiţionată, textele criticate aplicându-se în mod egal tuturor persoanelor aflate în ipoteza normelor juridice supuse controlului de constituţionalitate. De altfel, o eventuală enumerare de către legiuitor, în cuprinsul textului criticat, a tuturor elementelor care să convingă instanţa că persoana s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate, în sensul realizării scopului pedepsei penale, nu este practic posibilă. 12. Liberarea condiţionată nu reprezintă un drept recunoscut condamnatului, de a nu executa toată pedeapsa, ci un instrument juridic prin care instanţa de judecată constată că nu mai este necesară continuarea executării pedepsei în regim de detenţie până la împlinirea integrală a duratei stabilite prin hotărârea definitivă de condamnare, întrucât condamnatul, prin conduita avută pe durata executării pedepsei, dovedeşte că a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale, iar liberarea sa anticipată nu prezintă niciun pericol pentru colectivitate. Este atributul exclusiv al legiuitorului să stabilească acele condiţii în care poate fi acordată liberarea condiţionată şi mijloacele de stimulare a condamnaţilor în vederea îndeplinirii scopurilor pedepsei, liberarea condiţionată nefiind un drept al acestora, ci doar o vocaţie pe care o au, prin voinţa legiuitorului. 13. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, rapoartele judecătorului-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 100 alin. (1) lit. d) din Codul penal - Condiţiile liberării condiţionate în cazul pedepsei închisorii, având următorul cuprins: „(1) Liberarea condiţionată în cazul închisorii poate fi dispusă, dacă: (...) d) instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate.“ 17. În susţinerea neconstituţionalităţii normelor criticate se invocă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitoare la principiul legalităţii, ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 73 alin. (3) lit. h) privind reglementarea prin lege organică a infracţiunilor, pedepselor şi regimului executării acestora. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale contestate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate din perspectiva unor critici similare. 19. Astfel, prin Decizia nr. 63 din 24 februarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 8 iulie 2022, care trimite în acest sens şi la considerentele Deciziei nr. 638 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 141 din 14 februarie 2018, paragrafele 14-16, Curtea a reţinut că normele criticate nu încalcă principiul egalităţii în drepturi, deoarece acest drept al instanţei de a verifica, în fiecare caz în parte, în funcţie de circumstanţele concrete ce pot fi constatate, dacă a survenit îndreptarea conduitei persoanei condamnate, ca urmare a executării unei părţi din pedeapsa penală privativă de libertate dispusă în privinţa sa în cadrul unui penitenciar, corespunde însuşi scopului instituţiei liberării condiţionate. Aceasta presupune acordarea, în favoarea anumitor persoane condamnate, care au executat o parte din pedepsele penale în stare de detenţie, a dreptului de a executa părţile rămase din respectivele pedepse în stare de libertate, cu respectarea anumitor obligaţii, expres prevăzute de legiuitor, în situaţia îndeplinirii anumitor condiţii, care sunt, de asemenea, prevăzute prin lege. Astfel, liberarea condiţionată reprezintă o vocaţie a persoanei condamnate, a cărei realizare depinde de îndeplinirea condiţiilor anterior referite, printre care şi cea criticată de autorul excepţiei, cerinţă ce nu poate fi verificată decât de către organele judiciare. Prin urmare, legiuitorul a consacrat, în acest caz, dreptul de apreciere al judecătorului cu privire la îndeplinirea condiţiilor referitoare la liberarea condiţionată, drept care se înscrie în marja sa de apreciere, in concreto, a situaţiei persoanelor condamnate. Acest aspect nu este însă de natură a crea discriminare între persoanele condamnate care solicită liberarea condiţionată, textele criticate aplicându-se în mod egal tuturor persoanelor aflate în ipoteza normelor juridice supuse controlului de constituţionalitate. 20. Curtea a mai reţinut şi că o eventuală enumerare de către legiuitor, în cuprinsul textului criticat, a tuturor conduitelor ce pot duce la concluzia îndreptării persoanei condamnate, în sensul realizării scopului pedepsei penale, nu este practic posibilă (paragraful 23). În acest sens nu pot fi reţinute nici criticile formulate în prezenta cauză prin raportare la principiul legalităţii consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta privind claritatea şi predictibilitatea legii, şi nici prin raportare la prevederile art. 73 alin. (3) lit. h) privind reglementarea prin lege organică a infracţiunilor, pedepselor şi regimului executării acestora, invocate în prezenta cauză tot pentru susţinerea principiului legalităţii. 21. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, Curtea a reţinut că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât textele criticate reglementează instituţii de drept penal substanţial. Or, dreptul la un proces echitabil presupune o serie de garanţii, precum egalitatea armelor, dreptul la apărare, accesul la un tribunal imparţial şi caracterul contradictoriu al procedurilor, drepturi ce pot fi asigurate doar prin intermediul normelor procesual penale. 22. Curtea a mai reţinut şi că, potrivit art. 97 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, liberarea condiţionată se acordă la cererea persoanei condamnate sau la propunerea comisiei pentru liberare condiţionată, care este alcătuită din judecătorul de supraveghere a privării de libertate, care este şi preşedintele comisiei, directorul penitenciarului, directorul adjunct pentru siguranţa deţinerii şi regim penitenciar, directorul adjunct pentru educaţie şi asistenţă psihosocială şi un consilier de probaţiune din cadrul serviciului de probaţiune competent potrivit legii în circumscripţia căruia se află penitenciarul. Conform alin. (3) al aceluiaşi art. 97, la formularea propunerii de liberare condiţionată a persoanei condamnate sunt avute în vedere: fracţiunea din pedeapsă efectiv executată şi partea din durata pedepsei care este considerată ca executată, conform art. 96 din Legea nr. 254/2013; regimul de executare a pedepsei privative de libertate în care este repartizată; îndeplinirea obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, în afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; conduita persoanei condamnate şi eforturile acesteia pentru reintegrare socială, în special în cadrul muncii prestate, al activităţilor educative, moral-religioase, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, al instruirii şcolare şi al formării profesionale, precum şi responsabilităţile încredinţate, recompensele acordate şi sancţiunile disciplinare aplicate; antecedentele sale penale. De asemenea, conform art. 97 alin. (6) din Legea nr. 254/2003, propunerea comisiei pentru liberare condiţionată este cuprinsă într-un proces-verbal motivat, care cuprinde poziţia membrilor comisiei faţă de propunerea de liberare, iar, conform alin. (7) al articolului anterior menţionat, la procesul-verbal de propunere a liberării condiţionate se anexează, prin grija consilierului de probaţiune din cadrul serviciului de probaţiune competent potrivit legii în circumscripţia căruia se află penitenciarul, recomandările cu privire la măsurile de supraveghere şi obligaţiile prevăzute la art. 101 din Codul penal care pot fi aplicate de către instanţa de judecată, în cazul în care restul de pedeapsă rămas neexecutat la data liberării persoanei condamnate este de 2 ani sau mai mare. 23. Prin urmare, comisia pentru liberare condiţionată constituită potrivit art. 97 din Legea nr. 254/2003 are un caracter mixt, administrativ-jurisdicţional, iar procesul-verbal elaborat de aceasta în vederea liberării condiţionate a persoanei condamnate are caracterul unei propuneri făcute instanţei competente să soluţioneze cererea, care, conform art. 97 alin. (10) din Legea nr. 254/2003, este judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul. Aşa fiind, instanţa competentă să soluţioneze propunerea de liberare condiţionată nu este obligată să îşi însuşească aspectele reţinute în procesul-verbal elaborat de comisia pentru liberare condiţionată şi în documentele anexate, iar, în ipoteza în care acestea sunt favorabile persoanei condamnate, să dispună soluţia liberării condiţionate. Dimpotrivă, instanţa învestită cu soluţionarea propunerii de liberare condiţionată este obligată ca, pentru pronunţarea soluţiei, să ţină cont de aspectele prevăzute la art. 100 alin. (1) din Codul penal, unul dintre acestea fiind ca instanţa să aibă convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate. 24. Aceste considerente sunt valabile şi în prezentele cauze, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii. 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Asan Belgin Rino în Dosarul nr. 7.048/256/2019 al Judecătoriei Medgidia şi de Dumitru Iancu Gheorghe în Dosarul nr. 8.690/256/2019 al Judecătoriei Medgidia şi constată că dispoziţiile art. 100 alin. (1) lit. d) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Medgidia şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 22 noiembrie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Marieta Safta --------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
