Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────────┬───────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Marieta Safta │- │
│ │magistrat-asistent │
└──────────────────┴───────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. a) şi f) şi ale art. 31 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară „în măsura în care se interpretează că atribuţiile Colegiului de conducere pot cuprinde şi aceea de a stabili compunerea completelor de judecată şi modul de desemnare a membrilor completelor“ şi ale art. 31 din Legea nr. 304/2004 „în măsura în care nu se interpretează că numirea membrilor completurilor de 3 judecători se face prin tragere la sorţi“, excepţie ridicată de Ovidiu Puţura în Dosarul nr. 529/2/2019 al Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal. Cauza formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.685D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, invocând considerentele cuprinse în Decizia nr. 71 din 24 februarie 2022, prin care Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra unor critici similare, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Sentinţa civilă nr. 169 din 6 septembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 529/2/2019, Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. a) şi f) şi ale art. 31 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară „în măsura în care se interpretează că atribuţiile Colegiului de conducere pot cuprinde şi aceea de a stabili compunerea completelor de judecată şi modul de desemnare a membrilor completelor“ şi ale art. 31 din Legea nr. 304/2004 „în măsura în care nu se interpretează că numirea membrilor completurilor de 3 judecători se face prin tragere la sorţi“. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamantul Ovidiu Puţura în cadrul unei acţiuni având ca obiect anularea unui act administrativ. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este un act administrativ, iar atribuţiile de emitere a acestui regulament revin Colegiului de conducere al instanţei supreme, conform art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2004, republicată. Legala compunere a completului de 5 judecători sau de 3 judecători este un aspect de procedură ce nu poate fi reglementat decât prin lege, conform art. 126 alin. (2) din Constituţie. O entitate cu caracter eminamente administrativ nu poate prelua obiectul de activitate al legiuitorului. Astfel, actele administrative generate de organe administrative nu pot stabili/influenţa compunerea completului de judecată sau procedura de judecată din faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Nici atribuţiile de emitere a regulamentului şi nici cele prevăzute la art. 29 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 304/2004 nu pot fi interpretate în sens constituţional ca o posibilitate de a interfera în activitatea legiuitorului pentru emiterea unor acte cu caracter procedural. Se arată că în Decizia Curţii Constituţionale nr. 685 din 7 noiembrie 2018 au fost analizate pe larg atribuţiile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi s-a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Exercitarea unor atribuţii ale Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ce vizează legala compunere a completului de judecată, a transformat o entitate administrativă în una jurisdicţională şi a afectat dreptul la un proces echitabil, în componenta sa esenţială ce priveşte imparţialitatea obiectivă a completului de judecată. Curtea Constituţională a constatat că exercitarea în acest mod a atribuţiilor Colegiului de conducere al instanţei supreme încalcă dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie. Pe de altă parte, stabilirea compunerii completurilor de judecată, aspect de procedură, de către un organ administrativ, şi nu de către legiuitor prin lege încalcă dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie. 6. Referitor la art. 31 din Legea nr. 304/2004, care stabileşte compunerea completurilor de judecată de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, acesta nu prevede în mod expres modul de desemnare a judecătorilor ce compun completurile de judecată. Având în vedere că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 685 din 7 noiembrie 2018 s-a reţinut că stabilirea prin hotărâri ale Colegiului de conducere a compunerii completului de judecată contravine art. 126 din Constituţie, se pune problema modului de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători. În interpretarea dispoziţiilor art. 32 din Legea nr. 304/2004, Curtea Constituţională a constatat că acesta reprezintă o garanţie aferentă imparţialităţii obiective a instanţei, parte a dreptului la un proces echitabil. Între aceste garanţii se înscrie caracterul aleatoriu atât al distribuirii cauzelor în sistem informatic, cât şi al compunerii completului de judecată instituit prin lege. Totodată, Curtea Constituţională a reţinut că, atunci când legiuitorul constituţional se referă la compunerea instanţei supreme, nu are în vedere numărul total de judecători al acesteia, ci organizarea şi compunerea secţiilor, secţiilor unite, completurilor de judecată care realizează funcţia sa jurisdicţională. Doar că funcţia jurisdicţională nu se rezumă doar la completurile de 5 judecători, ci şi la cele de 3 judecători. Aceasta cu atât mai mult cu cât cea mai mare parte a activităţii funcţiei jurisdicţionale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este de competenţa completurilor de 3 judecători. O altă interpretare ar fi evident discriminatorie şi ar constitui şi o încălcare flagrantă a principiului unicităţii şi imparţialităţii justiţiei. Garanţiile aferente imparţialităţii obiective a instanţei, parte a dreptului la un proces echitabil, aşadar garanţii procesuale de imparţialitate şi independenţă a instanţei, trebuie să fie aceleaşi, indiferent dacă funcţia jurisdicţională este exercitată de un complet de 5 judecători sau de unul de 3 judecători. 7. Curtea Constituţională a constatat, prin Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, că prezumţia de imparţialitate este înlăturată în cazul completurilor de 5 judecători atunci când nu au fost desemnaţi prin tragere la sorţi toţi cei 5 membri ai completului. Este evident că aceeaşi prezumţie este înlăturată în cazul completurilor de 3 judecători unde niciunul dintre membrii completului nu a fost desemnat prin tragere la sorţi. Voinţa legiuitorului privind activitatea jurisdicţională a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se poate observa din analiza cap. I din Legea nr. 304/2004, unde se stabileşte, ca regulă, numirea judecătorilor prin tragere la sorţi (a se vedea desemnarea judecătorilor pentru completurile de 5 judecători, cele pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, cele pentru soluţionarea chestiunilor de drept). Chiar şi art. 31 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 prevede aceeaşi regulă a desemnării prin tragere la sorţi a judecătorilor care completează numărul judecătorilor necesar în situaţia în care acesta nu se poate asigura. 8. Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal arată că criticile reclamantului privesc, de fapt, prevederile din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi nu prevederile art. 29 din Legea nr. 304/2004. Faptul că legiuitorul a stabilit că revine Colegiului de conducere al instanţei supreme atribuţia de a adopta Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu contravine niciunei norme constituţionale, neputându-se susţine că printr-o astfel de prevedere este încălcat dreptul la un proces echitabil sau principiul egalităţii în drepturi ori dispoziţiile art. 126 alin. (4), potrivit cărora compunerea şi funcţionarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt rezervate domeniului legii organice. 9. De asemenea, nu se poate susţine că dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 304/2004, potrivit cărora Colegiul de conducere al instanţei supreme exercită alte atribuţii prevăzute în Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sunt contrare normelor constituţionale. Legea privind organizarea judiciară constituie cadrul legal general ce reglementează funcţionarea instanţelor judecătoreşti, neputând reglementa în detaliu toate aspectele care se pot ivi în legătură cu desfăşurarea activităţii acestora (mai ales din punct de vedere administrativ). De altfel, reclamantul nu motivează în concret care normă din Legea fundamentală este nesocotită prin prevederea cuprinsă în art. 29 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 304/2004, susţinând că aceste dispoziţii nu pot fi interpretate ca o posibilitate de a interfera în activitatea legiuitorului pentru emiterea unor acte cu caracter procedural. Or, ceea ce se supune analizei în cadrul ridicării unei excepţii de neconstituţionalitate este conformitatea textului de lege cu prevederile constituţionale, şi nu o posibilă interpretare a acestuia sau o transpunere la nivelul legislaţiei secundare, precum în speţa de faţă. 10. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 304/2004, reclamantul susţine neconstituţionalitatea acestora determinat de faptul că textul de lege nu prevede în mod expres modul de desemnare a membrilor completurilor de judecată. Prin urmare, ceea ce se susţine este un caz de absenţă a reglementării, or, în jurisprudenţa sa constantă, fundamentată pe atribuţiile sale constituţionale şi legale, Curtea Constituţională şi-a negat rolul de legiuitor pozitiv, respingând excepţii de neconstituţionalitate ce criticau situaţii de vid legislativ, subliniind că rolul său constituţional este de a verifica şi de a scoate în afara fondului legislativ activ dispoziţii de lege sau ordonanţe afectate de viciul neconstituţionalităţii. Astfel, Curtea Constituţională a statuat faptul că sunt inadmisibile excepţiile de neconstituţionalitate prin care, criticându-se lipsa unei dispoziţii legale cu conţinutul dorit de autorii excepţiilor, se urmăreşte modificarea legii. Curtea a motivat în aceste cazuri că, prin natura sa, nu este legiuitor pozitiv şi că numai organul legiuitor are competenţa de a adopta, modifica sau completa legile, invocând în acest sens prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. 11. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul judecătorului-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit actului de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. a) şi f) şi ale art. 31 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară „în măsura în care se interpretează că atribuţiile Colegiului de conducere pot cuprinde şi aceea de a stabili compunerea completelor de judecată şi modul de desemnare a membrilor completelor“ şi ale art. 31 din Legea nr. 304/2004 „în măsura în care nu se interpretează că numirea membrilor completurilor de 3 judecători se face prin tragere la sorţi“. În consecinţă, Curtea urmează să se pronunţe asupra dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. a) şi f) şi ale art. 31 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare. 15. Art. 29 alin. (1) lit. a) şi f) din Legea nr. 304/2004 are următorul cuprins: "(1) Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie are următoarele atribuţii: a) aprobă Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă, precum şi statele de funcţii şi de personal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; (...) f) exercită alte atribuţii prevăzute în Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie." 16. Art. 31 din Legea nr. 304/2004 se referă la compunerea completurilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în mod distinct în materie penală şi în celelalte materii. 17. În susţinerea neconstituţionalităţii normelor criticate se invocă prevederile constituţionale ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea pentru toţi a justiţiei şi ale art. 126 alin. (2) şi (4) referitoare la stabilirea numai prin lege a competenţei instanţelor judecătoreşti şi a procedurii de judecată, respectiv stabilirea prin lege organică a compunerii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a regulilor de organizare şi funcţionare a acesteia. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în jurisprudenţa sa, dispoziţiile legale contestate au mai fost supuse controlului instanţei constituţionale din perspectiva unor critici similare, bazate pe premisa că stabilirea completurilor specializate se face numai prin lege şi că legea nu poate lăsa la discreţia/aprecierea unui organ administrativ o asemenea competenţă, cu raportare şi la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 685 din 7 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1021 din 29 noiembrie 2018, invocate deopotrivă în cauzele soluţionate de Curte. 19. Astfel, prin Decizia nr. 71 din 9 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 25 mai 2021, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, reţinând că textele de lege criticate nu încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 126 referitoare la stabilirea numai prin lege a competenţei instanţelor judecătoreşti şi a procedurii de judecată, respectiv stabilirea prin lege organică a compunerii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a regulilor de organizare şi funcţionare a acesteia. 20. Curtea a reţinut, în esenţă, că legiuitorul are competenţa atât de a înfiinţa el însuşi completuri specializate, cât şi de a reglementa în sarcina organului de conducere al instanţei judecătoreşti competenţa de a înfiinţa un astfel de complet. Nu există o regulă într-un sens sau altul, ambele modalităţi dând expresie ideii de instanţă constituită potrivit legii. Niciun text constituţional sau convenţional nu impune ca aceste completuri specializate să fie stabilite în mod nemijlocit şi direct de legiuitor, din contră, raţiuni ce ţin de flexibilitatea şi supleţea reglementării pot determina legiuitorul să nu stabilească o obligaţie, ci o posibilitate de constituire a completurilor, caz în care evaluarea criteriilor care impun constituirea acestora trebuie realizată de organul de conducere al respectivei instanţe. Aşadar, „pot fi situaţii în care completurile specializate sunt stabilite direct prin lege (…), însă, în mod alternativ, pentru a răspunde unor realităţi aflate în desfăşurare, nimic nu împiedică legiuitorul să încredinţeze decizia înfiinţării unor asemenea completuri colegiului de conducere al instanţei“ (Decizia nr. 71 din 9 februarie 2021, paragraful 19). 21. Curtea a mai reţinut că, „deşi luarea deciziei de constituire a completurilor specializate aparţine Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, temeiul înfiinţării lor este legea, ceea ce înseamnă că textul criticat respectă garanţia dreptului la un proces echitabil ca litigiile să fie judecate de o instanţă stabilită prin lege. Prin urmare, nu se poate susţine încălcarea art. 21 alin. (3) din Constituţie, în componenta sa referitoare la stabilirea prin lege a instanţei judecătoreşti“ (Decizia nr. 71 din 9 februarie 2021, paragraful 26). 22. Cu privire la competenţa Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca, printr-un regulament, să stabilească atât organul administrativ competent să aprobe compunerea completurilor de 3 judecători în materie penală, cât şi modalitatea de desemnare a membrilor acestora, Curtea Constituţională a invocat şi Decizia nr. 27 din 22 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 28 februarie 2020, prin care a statuat că ori de câte ori o lege nu reglementează o anumită procedură de aducere la îndeplinire a unei măsuri/finalităţi prevăzute prin lege, revine actului administrativ normativ să o reglementeze, fără ca un asemenea procedeu să poată fi echivalat cu o adăugare la lege (paragraful 48). Faptul că Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a stabilit o anumită modalitate de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători, în condiţiile în care legea nu reglementează în mod expres modalitatea de desemnare a acestora, nu poate fi considerat contrar legii, în sensul încălcării autorităţii legii, cu eventuala consecinţă a creării unei paradigme juridice neconstituţionale. În situaţia în care autoritatea administrativă emitentă a stabilit o anumită modalitate de desemnare a membrilor unor completuri cu privire la care legea nu dispune nimic, caz în care se încadrează şi situaţia litigioasă analizată, se constată că aceasta are o marjă de apreciere ce nu poate fi contestată din perspectiva relaţiei dintre un act de reglementare primar şi unul secundar (paragraful 51). 23. Potrivit Curţii, dacă legiuitorul ar fi dorit ca şi pentru desemnarea membrilor completurilor de 3 judecători să fie utilizat procedeul tragerii la sorţi, ar fi trebuit să reglementeze în mod expres acest lucru, ceea ce nu a făcut, lăsând, astfel, în marja de apreciere a Colegiului de conducere, ca organ colegial de conducere competent să adopte regulamentul instanţei supreme, să stabilească modalitatea concretă de desemnare a membrilor acestor completuri (paragraful 52). Fără ca situaţia normativă existentă la instanţele ierarhic inferioare să fie un reper pentru cea de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, desemnarea membrilor completurilor de judecată de la instanţele inferioare şi a membrilor completurilor de 3 judecători de la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie urmează acelaşi algoritm, iar o asemenea orientare normativă la nivelul actelor administrative a fost şi este posibilă tocmai pentru că legea este cea care permite o opţiune între tragerea la sorţi şi nominalizare în privinţa completurilor de 3 judecători de la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, neexcluzând nici expres, nici implicit vreuna dintre cele două modalităţi de desemnare antereferite (paragraful 54). 24. Modul de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători prin mijlocirea unui act administrativ cu caracter normativ nu încalcă exigenţele constituţionale ale art. 126 alin. (4), întrucât actul administrativ nu face altceva decât să organizeze executarea legii. Această desemnare este un aspect al compunerii completurilor menţionate, astfel că aceasta trebuie realizată în baza şi în temeiul legii, ceea ce s-a şi întâmplat. Dacă legea nu prevede în mod expres ca desemnarea membrilor completurilor să se facă prin tragere la sorţi sau prin nominalizare expresă, iar actul administrativ cu caracter normativ a reglementat, în lipsa unei dispoziţii legale restrictive, una dintre aceste două modalităţi înseamnă că această compunere a completului, sub aspectul desemnării membrilor săi, a fost realizată în baza şi în temeiul legii, cu alte cuvinte, prin lege (paragraful 57). Soluţia aleasă prin actul administrativ normativ, respectiv desemnarea membrilor completurilor menţionate la propunerea preşedintelui de secţie şi cu aprobarea Colegiului de conducere, nu este de natură să afecteze cerinţa independenţei şi imparţialităţii obiective a completurilor de 3 judecători. Desemnarea prin tragere la sorţi a membrilor completurilor nu este unica şi singura modalitate prin care se asigură imparţialitatea obiectivă a acestora, putând exista şi modalităţi alternative de desemnare în mod transparent a acestora, care să asigure un grad înalt de încredere în sistemul judiciar, de natură a înlătura orice suspiciune privind modul în care sunt repartizaţi judecătorii în aceste completuri (paragraful 60). 25. Ca şi în cauza soluţionată prin Decizia nr. 71 din 9 februarie 2021, raportat la criticile de neconstituţionalitate formulate în cauza de faţă, Curtea reţine că nu este chemată să se pronunţe asupra soluţiei normative cuprinse în regulamentul antereferit cu privire la modul concret de desemnare a membrilor completurilor. Dacă ar fi aşa, excepţia de neconstituţionalitate ar fi inadmisibilă, întrucât prevederile regulamentare nu pot forma obiect al controlului de constituţionalitate. Curtea este chemată să se pronunţe (şi s-a pronunţat deja în raport cu data soluţionării prezentei excepţii de neconstituţionalitate) dacă un act de reglementare primară poate transfera în domeniul actelor de reglementare secundară stabilirea organului competent să aprobe/valideze compunerea completurilor de judecată în materie penală şi a modului concret de desemnare a membrilor acestor completuri. Sub acest aspect, Curtea a reţinut că legiuitorul are opţiunea să stabilească el însuşi organul competent să aprobe/valideze compunerea completurilor de judecată în materie penală sau, din contră, să lase acest aspect în sfera actelor administrative normative. Textul criticat dă expresie celei de-a doua ipoteze menţionate, astfel că a reglementat doar competenţa organului administrativ de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a adopta regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă, lăsându-se, astfel, acesteia obligaţia de a stabili, ca act de aplicare a legii, atât organul competent să aprobe/valideze compunerea completurilor de judecată în materie penală, cât şi modul concret de desemnare a membrilor completurilor (Decizia nr. 71 din 9 februarie 2021, precitată, paragraful 29). 26. Cu privire la modul concret de desemnare a membrilor completului sunt aplicabile mutatis mutandis, aşa cum Curtea a reţinut şi în Decizia nr. 71 din 9 februarie 2021, precitată (paragraful 34), paragrafele 48 şi 51 din Decizia nr. 27 din 22 ianuarie 2020. Astfel, ori de câte ori o lege nu reglementează o anumită procedură de aducere la îndeplinire a unei măsuri/finalităţi prevăzute prin lege, revine actului administrativ normativ să o reglementeze, fără ca un asemenea procedeu să poată fi echivalat cu o adăugare la lege. În situaţia în care autoritatea administrativă emitentă a stabilit o anumită modalitate de desemnare a membrilor unor completuri cu privire la care legea nu dispune nimic, caz în care se încadrează şi situaţia litigioasă analizată, se constată că aceasta are o marjă de apreciere ce nu poate fi contestată din perspectiva relaţiei dintre un act de reglementare primar şi unul secundar. Nu există nicio prevedere constituţională sau vreo exigenţă rezultată din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care să impună ca modul de desemnare a membrilor completurilor să fie realizat în mod direct prin lege. În lipsa unei prevederi legale exprese, rezultă că legiuitorul a acceptat ca un act de reglementare secundară să realizeze acest lucru, ca act de executare a legii. O asemenea modalitate de legiferare, prin care se lasă la latitudinea actului administrativ normativ alegerea celei mai articulate soluţii, în lipsa unei reglementări restrictive de nivel legal, nu echivalează cu conferirea de competenţe legislative unei autorităţi administrative. 27. Prin urmare, având în vedere considerentele mai sus expuse, care îşi menţin valabilitatea, nu se poate susţine încălcarea, prin normele criticate, a art. 21 alin. (3) din Constituţie, în componenta sa referitoare la stabilirea prin lege a instanţei judecătoreşti, şi nici a prevederilor art. 126 alin. (2) şi (4) din Constituţie, referitoare la stabilirea numai prin lege a competenţei instanţelor judecătoreşti şi a procedurii de judecată, respectiv stabilirea prin lege organică a compunerii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a regulilor de organizare şi funcţionare a acesteia. Tot astfel, nu poate fi reţinută nici încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 şi ale art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea pentru toţi a justiţiei, criticate din aceeaşi perspectivă, a unei pretinse discriminări determinate de discreţia/aprecierea unui organ administrativ în stabilirea completurilor specializate. 28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ovidiu Puţura în Dosarul nr. 529/2/2019 al Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. a) şi f) şi ale art. 31 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 22 noiembrie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Marieta Safta -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
