Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 560 din 14 septembrie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 458 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 560 din 14 septembrie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 458 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 630 din 27 iunie 2022

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu     │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria         │- judecător       │
│Pivniceru          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid Alina Tudora│-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 458 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Any Mary Ulianov în Dosarul nr. 776/99/2018 al Tribunalului Iaşi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.249D/2018.
    2. La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, domnul avocat Dan Constantin Tudorache, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul avocatului prezent, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. În esenţă, raportat la situaţia în speţă, susţine că impunerea unei alte tranşe de impozit, diferită pentru alte imobile, în raport cu efectuarea sau nu a unei evaluări, stabileşte un tratament diferenţiat, discriminatoriu. De asemenea, arată că stabilirea unei cote de 2% asupra valorii de impunere pe an reprezintă, de fapt, o expropriere mascată, deoarece, în timp, aceasta conduce la lipsirea efectivă de acel drept de proprietate.
    4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, în principal, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere că autoarea excepţiei realizează, practic, o corelare între textele de lege şi propune o altă soluţie legislativă, ceea ce nu reprezintă însă o veritabilă excepţie de neconstituţionalitate. De altfel, în opinia sa, claritatea şi previzibilitatea legii rezultă atât din jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, cât şi din faptul că nu se realizează un tratament discriminatoriu sau diferenţiat pentru aceeaşi categorie de persoane, întrucât legea precizează un anumit element obiectiv, şi anume stabilirea evaluării prevăzute de reglementarea criticată.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    5. Prin Sentinţa nr. 1.868/2018/CA din 5 decembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 776/99/2018, Tribunalul Iaşi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 458 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Any Mary Ulianov într-o cauză având ca obiect o contestaţie formulată împotriva unui act administrativ fiscal, în contradictoriu cu Primarul Municipiului Iaşi, Municipiul Iaşi - Direcţia generală economică şi finanţe publice locale şi Municipiul Iaşi.
    6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine că, în condiţiile în care la alin. (1) al art. 458 din Codul fiscal se prevede un impozit cuprins între 0,2% şi 1,3% asupra valorii unei clădiri, instituirea unei tranşe de impozit de 2% asupra valorii impozabile determinate conform art. 457 din Codul fiscal stabileşte o inegalitate între contribuabili. Precizează că, dacă nu este efectuată o evaluare în anul fiscal pentru care se datorează impozitul, nu înseamnă să se fixeze o tranşă diferită de impozit pentru unul şi acelaşi imobil. În opinia autoarei excepţiei, stabilirea unui procent diferit de impozit pe proprietate pentru unul şi acelaşi imobil constituie o gravă discriminare, raportat la împrejurarea dacă are sau nu o evaluare efectuată şi depusă în anul fiscal până la un anumit termen. Împrejurarea că un imobil nu a fost supus unei evaluări în anul fiscal şi nu a fost depus raportul de evaluare până la data stabilită în Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal nu trebuie să conducă la aplicarea unei alte tranşe de impozit. Apreciază că singura rezolvare trebuie să fie doar raportarea la valoarea de impunere stabilită de dispoziţiile legale aplicabile.
    7. Reglementarea supusă controlului este criticată şi din perspectiva încălcării dispoziţiilor art. 56 alin. (2) din Constituţie, autoarea excepţiei apreciind că nu poate fi vorba despre o aşezare justă a obligaţiilor fiscale, atât timp cât pentru două imobile similare, în raport cu valoarea impozabilă, se stabilesc tranşe diferite de impozit, astfel că nu se poate vorbi despre criterii financiare obiective, raţionale, dacă procentul de impozit depinde de o evaluare efectuată ori nu într-un an fiscal.
    8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile avocatului prezent, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 458 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, potrivit cărora „În cazul în care valoarea clădirii nu poate fi calculată conform prevederilor alin. (1), impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 2% asupra valorii impozabile determinate conform art. 457“.
    12. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, aceste prevederi contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) potrivit cărora „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări“ şi celor ale art. 56 alin. (2) conform cărora „Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale“.
    13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate din perspectiva criticilor formulate, Curtea reţine că prevederile art. 458 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi norme din Legea fundamentală, în acest sens fiind Decizia nr. 410 din 18 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1124 din 23 noiembrie 2020, şi Decizia nr. 826 din 17 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 8 martie 2021, prin care Curtea a constatat că aceste prevederi sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    14. Raportat la criticile formulate în speţă, Curtea reţine că, prin art. 458 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, legiuitorul a stabilit modalitatea de calcul al impozitului pe clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice. În înţelesul art. 453 lit. e) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, în categoria clădirilor nerezidenţiale sunt incluse acele clădiri care sunt folosite pentru activităţi administrative, de agrement, comerciale, de cult, de cultură, de educaţie, financiar-bancare, industriale, de sănătate, sociale, sportive, turistice, precum şi activităţi similare, indiferent de utilizare şi/sau denumire, fără ca aceasta să intre în categoria clădirilor rezidenţiale. Pentru încadrarea în categoria clădirilor nerezidenţiale se au în vedere destinaţia finală a clădirilor, inclusiv în cazul în care acestea sunt utilizate de alte persoane decât proprietarii lor, precum şi modul de înregistrare a cheltuielilor cu utilităţile.
    15. Curtea reţine că, prin art. 458 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, legiuitorul reglementează plata impozitului pe clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice în cazul în care clădirile nu au fost reevaluate în ultimii 5 ani anteriori anului fiscal de referinţă. O reglementare similară o regăsim în cuprinsul art. 460 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, care prevede modalitatea de calcul al impozitului/taxei pe clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea sau deţinute de persoanele juridice, în sensul că impozitul/taxa pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,2% şi 1,3%, inclusiv, asupra valorii impozabile a clădirii. În cuprinsul art. 460 alin. (8) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, forma în vigoare la data sesizării instanţei de contencios constituţional, se prevede faptul că, „În cazul în care proprietarul clădirii nu a actualizat valoarea impozabilă a clădirii în ultimii 3 ani anteriori anului de referinţă, cota impozitului/taxei pe clădiri este 5%“.
    16. Cu privire la această opţiune legislativă, prin Decizia nr. 572 din 1 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 27 aprilie 2020, şi Decizia nr. 575 din 1 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 29 aprilie 2020, Curtea a reţinut că stabilirea unui anumit cuantum al acestui impozit, în ipoteza reglementată de norma legală criticată, nu încalcă dispoziţiile art. 56 din Constituţie, care prevăd că cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice, iar sistemul legal de impuneri asigură aşezarea justă a sarcinilor fiscale, fiind interzise orice alte prestaţii, în afara celor stabilite prin lege. Nu se poate ignora motivul esenţial al reglementării, şi anume acela al obligaţiei contribuabilului de a-şi reevalua clădirile şi a plăti impozitul aferent diferenţei rezultate din recalculare, astfel încât textul apare mai degrabă ca o sancţiune aplicabilă celor care nu au respectat obligaţia de a-şi reevalua clădirile. Aşa fiind, legiuitorul, dând expresie politicii fiscale şi bugetare adoptate la un moment dat, are deplina libertate de a stabili impozite, taxe şi cuantumul lor, bineînţeles, cu condiţia ca acestea să fie rezonabile şi echitabile. Curtea a mai reţinut faptul că dispoziţiile legale criticate au scopul de a disciplina contribuabilul, având un rol sancţionator în situaţia în care acesta nu înţelege să se conformeze lor.
    17. Raportat la speţă, Curtea observă că, astfel cum rezultă din coroborarea alin. (1) şi (4) ale art. 458 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, clădirile nerezidenţiale se supun evaluărilor, iar pentru a nu se ajunge în situaţia de a se aplica o cotă de impozit de 2% asupra valorii impozabile determinate conform art. 457 din acelaşi cod, este necesar să se evalueze clădirea şi, pe baza raportului de evaluare, să se depună declaraţie fiscală. Aşa fiind, cota mai mare prevăzută de art. 458 alin. (4) din Codul fiscal, respectiv de 2%, devine aplicabilă doar dacă valoarea impozabilă a clădirii nu se actualizează o dată la 5 ani pe baza unui raport de evaluare a clădirii întocmit de un evaluator autorizat în conformitate cu standardele de evaluare a bunurilor aflate în vigoare la data evaluării, depus la organul fiscal local de către persoana fizică ce este contribuabil, până la primul termen de plată din anul de referinţă.
    18. De asemenea, potrivit Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 13 ianuarie 2016, pentru stabilirea impozitului pe clădiri conform art. 458 şi art. 460 alin. (2) şi (3) din Codul fiscal, în cazul în care contribuabilul depune la organul fiscal local o declaraţie la care anexează un raport de evaluare, valoarea impozabilă a clădirii este considerată a fi cea care rezultă din raportul de evaluare, chiar şi în situaţia în care clădirea a fost finalizată sau dobândită în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă, în cazul persoanelor fizice, respectiv în ultimii 3 ani anteriori anului de referinţă, în cazul persoanelor juridice. Rapoartele de evaluare se întocmesc de un evaluator autorizat în conformitate cu standardele de evaluare a bunurilor aflate în vigoare la data evaluării şi reflectă valoarea clădirii la data de 31 decembrie a anului anterior anului de referinţă şi nu se înregistrează în evidenţele contabile. În vederea stabilirii impozitului pe clădiri, rapoartele de evaluare se depun în copie, la organul fiscal local, ca anexă la declaraţia contribuabilului, până la primul termen de plată din anul de referinţă.
    19. În jurisprudenţa sa relevantă în speţă, exemplu fiind Decizia nr. 826 din 17 noiembrie 2020, precitată, Curtea a reţinut că prevederile art. 458 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal stabilesc modalitatea de calcul al impozitului pe clădiri datorat de persoanele fizice în funcţie de destinaţia acestora. Astfel, pentru clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,2% şi 1,3% asupra valorii acestora, care poate fi: valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă, depus la organul fiscal local până la primul termen de plată din anul de referinţă; valoarea finală a lucrărilor de construcţii, în cazul clădirilor noi, construite în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă; valoarea clădirilor care rezultă din actul prin care se transferă dreptul de proprietate, în cazul clădirilor dobândite în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă. Potrivit art. 458 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, în cazul în care valoarea clădirii nu poate fi calculată conform prevederilor alin. (1), criticate în prezenta cauză, impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 2% asupra valorii impozabile determinate conform art. 457, care prevede calculul impozitului pe clădirile rezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice.
    20. Curtea a observat că, în ceea ce priveşte cota concretă a impozitului pe clădiri, legiuitorul lasă această posibilitate autorităţilor deliberative de la nivel local, respectiv această cotă se stabileşte prin hotărâre a consiliului local, iar, la nivelul municipiului Bucureşti, această atribuţie revine Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Or, consiliul local este parte a autorităţilor administraţiei publice locale prin care se realizează autonomia locală (a se vedea Decizia nr. 822 din 7 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 7 august 2008). În acest sens, prevederile art. 120 şi 121 din Constituţie consacră principiul autonomiei locale şi stabilesc că autorităţile administraţiei publice prin care acesta se realizează funcţionează ca autorităţi administrative autonome şi rezolvă treburile publice din comune şi din oraşe în condiţiile legii. Faţă de această împrejurare, Curtea a constatat că soluţia legislativă criticată este o aplicare a prevederilor constituţionale ale art. 120 şi 121 din Constituţie, coroborate cu cele ale art. 137 alin. (1), referitoare la formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare ale autorităţilor administrativ-teritoriale şi ale instituţiilor publice, precum şi cu cele ale art. 139, potrivit cărora impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege, iar impozitele şi taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau judeţene, în limitele şi în condiţiile legii.
    21. Din analiza ansamblului legislativ ce reglementează taxele şi impozitele locale, Curtea a observat că, prin Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 18 iulie 2006, impozitele şi taxele pe proprietate - impozitul pe clădiri şi impozitul pe terenuri - sunt venituri proprii care se prevăd în bugetele proprii ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti şi al municipiului Bucureşti. Prin urmare, Curtea a reţinut că autorităţile administraţiei publice locale, prevăzute la nivel atât constituţional, cât şi legal, cunosc cel mai bine situaţia financiară a unităţilor administrativ-teritoriale, problemele economice şi sociale concrete ce necesită cheltuieli de la bugetele locale şi, implicit, nevoile privind alimentarea prin taxe şi impozite a acestor bugete locale, precum şi situaţia şi capacitatea financiară a contribuabililor, context în care trebuie să aibă în vedere un just echilibru între interesul public local sau general şi interesul individual, respectiv posibilităţile materiale ale contribuabililor comunităţii locale respective.
    22. Având în vedere argumentele mai sus menţionate, Curtea apreciază că nu poate fi reţinută pretinsa discriminare între contribuabili, la baza soluţiei legislative criticate existând o raţiune suficientă pentru instituirea unui regim juridic diferit, respectiv intenţia legiuitorului de responsabilizare a contribuabilului, prin evaluarea periodică a clădirilor, acesta fiind îndrituit să instituie un ansamblu de măsuri prin care să asigure atât protejarea intereselor financiare ale statului, cât şi calitatea vieţii cetăţenilor. De altfel, instanţa de contencios constituţional a statuat în mod constant faptul că egalitatea de tratament presupune în mod necesar identitatea de situaţii juridice, iar calificarea unei reglementări ca fiind discriminatorie se justifică doar atunci când, pentru situaţii similare, se instituie regimuri juridice diferite pentru persoanele cărora li se aplică (a se vedea Decizia nr. 432 din 21 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1176 din 13 decembrie 2004). De asemenea, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014).
    23. Prin Decizia nr. 826 din 17 noiembrie 2020, precitată, Curtea a subliniat că art. 56 din Constituţie consacră obligaţia fundamentală a fiecărui cetăţean de a contribui prin impozite şi taxe la cheltuielile publice. Principiul constituţional al justei aşezări a sarcinilor fiscale implică un complex de condiţii de care legiuitorul este ţinut atunci când instituie anumite obligaţii fiscale în sarcina contribuabililor. Fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci şi proporţională, rezonabilă, echitabilă şi să nu diferenţieze pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetăţeni. Însă aşezarea justă a sarcinilor fiscale trebuie să reflecte însuşi principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, prin impunerea unui tratament identic pentru situaţii identice, şi să ţină cont, în acelaşi timp, de capacitatea contributivă a contribuabililor, luând în considerare elementele ce caracterizează situaţia individuală şi sarcinile sociale ale acestora şi în raport cu situaţia economico-financiară a ţării.
    24. Aşa fiind, Curtea constată că reglementarea criticată nu contravine principiilor constituţionale invocate, deoarece legiuitorul, dând expresie politicii fiscale şi bugetare, are deplina libertate de a stabili impozite şi taxe, precum şi cuantumul acestora, bineînţeles, cu condiţia ca acestea să fie rezonabile şi echitabile, cerinţe pe care prevederile art. 458 alin. (1) coroborat cu alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal le îndeplinesc, instituind în mod concret limitele şi cotele în care autorităţile locale trebuie să se încadreze atunci când stabilesc impozitul pe clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice.
    25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Any Mary Ulianov în Dosarul nr. 776/99/2018 al Tribunalului Iaşi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 458 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Iaşi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 14 septembrie 2021.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Ingrid Alina Tudora

    ----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 560 din 14 septembrie 2021

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 560 din 14 septembrie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 458 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 560 din 14 septembrie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 458 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal