Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:  DECIZIA nr. 56 din 24 februarie 2025 referitoare la schimbarea încadrării juridice întro infracţiune mai gravă, care atrage un termen al prescripţiei răspunderii penale mai mare, într-un moment procesual în care se împlinise deja termenul prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunea mai uşoară vizată de art. 386 din Codul de procedură penală, şi inculpatul nu a solicitat continuarea procesului penal, conform art. 18 din Codul de procedură penală Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 56 din 24 februarie 2025 referitoare la schimbarea încadrării juridice întro infracţiune mai gravă, care atrage un termen al prescripţiei răspunderii penale mai mare, într-un moment procesual în care se împlinise deja termenul prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunea mai uşoară vizată de art. 386 din Codul de procedură penală, şi inculpatul nu a solicitat continuarea procesului penal, conform art. 18 din Codul de procedură penală

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 303 din 7 aprilie 2025
Comenteaza legea
    Dosar nr. 2.941/1/2024

┌─────────┬────────────────────────────┐
│Eleni    │- preşedintele Secţiei      │
│Cristina │penale a Înaltei Curţi de   │
│Marcu    │Casaţie şi Justiţie -       │
│         │preşedintele completului    │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Lucia    │                            │
│Tatiana  │- judecător la Secţia penală│
│Rog      │                            │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Elena    │                            │
│Simona   │- judecător la Secţia penală│
│Cîrnaru  │                            │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Oana     │- judecător la Secţia penală│
│Burnel   │                            │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Alin     │                            │
│Sorin    │- judecător la Secţia penală│
│Nicolescu│                            │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Elena    │- judecător la Secţia penală│
│Barbu    │                            │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Gheorghe │                            │
│Valentin │- judecător la Secţia penală│
│Chitidean│                            │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Mihail   │- judecător la Secţia penală│
│Udroiu   │                            │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Isabelle │- judecător la Secţia penală│
│Tocan    │                            │
└─────────┴────────────────────────────┘

    1. Pe rol se află soluţionarea cauzei având ca obiect sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:
    "1. Dacă se poate dispune schimbarea încadrării juridice întro infracţiune mai gravă, care atrage un termen al prescripţiei răspunderii penale mai mare, într-un moment procesual în care se împlinise deja termenul prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunea mai uşoară vizată de art. 386 din Codul de procedură penală, şi inculpatul nu a solicitat continuarea procesului penal, conform art. 18 din Codul de procedură penală.
2. Dacă prin noţiunea de «participant» la o licitaţie publică, în accepţiunea art. 246 din Codul penal, se poate înţelege orice agent economic cu vocaţie de a participa la procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică, vocaţie derivată din faptul solicitării de către agentul economic a caietului de sarcini şi formulării ulterioare de cereri de clarificări privind caietul de sarcini.
3. Care este înţelesul noţiunii de «constrângere», în accepţiunea art. 246 din Codul penal, dacă participantul este un agent economic."

    2. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi ale art. 34 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).
    3. Şedinţa este prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Eleni Cristina Marcu.
    4. La şedinţa de judecată participă doamna Adina Andreea Ciuhan Teodoru, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.
    5. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna Ecaterina Nicoleta Eucarie, procuror în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
    6. Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie, având cuvântul referitor la chestiunea de drept supusă dezlegării, în temeiul art. 475 - 477 din Codul de procedură penală, în principal, a solicitat respingerea ca inadmisibilă a sesizării formulate, arătând că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării. Astfel, reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut că, în speţă, nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate referitoare la necesitatea lămuririi unei chestiuni de drept de care să depindă soluţionarea pe fond a cauzei.
    7. În susţinerea punctului de vedere formulat, în esenţă, s-a arătat că din analiza încheierii de sesizare rezultă că instanţa de trimitere urmăreşte de fapt pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru a stabili temeinicia motivelor de apel privind nelegala dispunere la fond a schimbării încadrării juridice a faptelor reţinute prin rechizitoriu (prin intermediul primei întrebări) şi, respectiv, pentru a delibera asupra schimbării încadrării juridice a faptelor care fac obiectul judecăţii (prin intermediul celorlalte două întrebări). Din modul de formulare a întrebărilor rezultă că identificarea soluţiilor în drept presupune o analiză prealabilă a elementelor de fapt specifice cauzei concrete, demers inadmisibil în cadrul procedurii întrebării prealabile.
    8. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Eleni Cristina Marcu, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, reţinânduse dosarul în pronunţare privind sesizarea formulată.
    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR
    CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ,
    deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
    I. Titularul şi obiectul sesizării
    9. Prin Încheierea din şedinţa din data de 4 noiembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:
    "1. Dacă se poate dispune schimbarea încadrării juridice întro infracţiune mai gravă, care atrage un termen al prescripţiei răspunderii penale mai mare, într-un moment procesual în care se împlinise deja termenul prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunea mai uşoară vizată de art. 386 din Codul de procedură penală, şi inculpatul nu a solicitat continuarea procesului penal, conform art. 18 din Codul de procedură penală.
2. Dacă prin noţiunea de «participant» la o licitaţie publică, în accepţiunea art. 246 din Codul penal, se poate înţelege orice agent economic cu vocaţie de a participa la procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică, vocaţie derivată din faptul solicitării de către agentul economic a caietului de sarcini şi formulării ulterioare de cereri de clarificări privind caietul de sarcini.
3. Care este înţelesul noţiunii de «constrângere», în accepţiunea art. 246 din Codul penal, dacă participantul este un agent economic."


    II. Norme de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile
    Codul penal

    "ART. 297
    Abuzul în serviciu
    (1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act prevăzut de o lege, o ordonanţă a Guvernului, o ordonanţă de urgenţă a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege ori îl îndeplineşte cu încălcarea unei dispoziţii cuprinse întrun astfel de act normativ, cauzând astfel o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică. (...)
    ART. 309
    Faptele care au produs consecinţe deosebit de grave
    Dacă faptele prevăzute în art. 295, art. 297, art. 298, art. 300, art. 303, art. 304, art. 306 sau art. 307 au produs consecinţe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se majorează cu jumătate.
    ART. 246
    Deturnarea licitaţiilor publice
    Fapta de a îndepărta, prin constrângere sau corupere, un participant de la o licitaţie publică ori înţelegerea între participanţi pentru a denatura preţul de adjudecare se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
    ART. 154
    Termenele de prescripţie a răspunderii penale
    (1) Termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt:
    a) 15 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani;
    b) 10 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depăşeşte 20 de ani;
    c) 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani;
    d) 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani;
    e) 3 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii care nu depăşeşte un an sau amenda. (...)"

    Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare

    "ART. 13^2
    În cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime."

    Codul de procedură penală

    "ART. 18
    Continuarea procesului penal la cererea suspectului sau inculpatului
    În caz de amnistie, de prescripţie, de retragere a plângerii prealabile, de existenţă a unei cauze de nepedepsire sau de neimputabilitate ori în cazul renunţării la urmărirea penală, suspectul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal."

    III. Expunerea succintă a cauzei
    10. Prin Sentinţa penală nr. 30/P din 1 aprilie 2024, pronunţată de Tribunalul Neamţ, s-au dispus următoarele:
    11. În temeiul art. 13^2 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 309 din Codul penal, au fost condamnaţi inculpaţii L.I. (la pedeapsa de 6 ani închisoare) şi M.O.D. (la pedeapsa de 5 ani închisoare) pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prin care s-a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial, dacă s-au produs consecinţe deosebit de grave.
    12. În temeiul art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) din Codul penal raportat la art. 68 alin. (1) lit. b) din Codul penal a fost interzis inculpaţilor, ca pedeapsă complementară, exerciţiul dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, al dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi al dreptului de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pe o perioadă de câte 4 ani după executarea pedepsei închisorii.
    13. În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) din Codul penal a fost interzis inculpaţilor, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, al dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi al dreptului de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pe durata executării pedepsei principale.
    14. În temeiul art. 48 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 13^2 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 309 din Codul penal, au fost condamnaţi inculpaţii T.G.F. (la pedeapsa de 6 ani închisoare), P.A.M. (la pedeapsa de 5 ani închisoare) şi M.C. (la pedeapsa de 5 ani închisoare) pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, prin care s-a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial, dacă s-au produs consecinţe deosebit de grave.
    15. În temeiul art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din Codul penal raportat la art. 68 alin. (1) lit. b) din Codul penal a fost interzis inculpaţilor, ca pedeapsă complementară, exerciţiul dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, al dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi al dreptului de a participa, în nume personal sau în calitate de reprezentant al unei persoane juridice de drept privat, la proceduri de achiziţie publică pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei închisorii.
    16. În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din Codul penal a fost interzis inculpaţilor, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, al dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi al dreptului de a participa, în nume personal sau în calitate de reprezentant al unei persoane juridice de drept privat, la proceduri de achiziţie publică pe durata executării pedepsei principale.
    17. În temeiul art. 19 din Codul de procedură penală raportat la art. 1.349, 1.357, 1.382 şi art. 1.385 alin. (2) din Codul civil a fost admisă acţiunea civilă exercitată de Spitalul Judeţean de Urgenţă şi a obligat pe inculpaţii L.I., M.O.D., T.G.F., P.A.M. şi M.C., în solidar, să plătească acestei părţi civile suma de 2.194.172,68 lei, reprezentând prejudiciul material cauzat prin infracţiunea dedusă judecăţii.
    18. Tribunalul Neamţ, în drept, a reţinut următoarele:
    1. Inculpatul L.I., în calitate de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă, pe parcursul procedurii de licitaţie publică având ca obiect achiziţia, în sistem leasing, a unui echipament computer tomograf, care a condus la încheierea contractului de vânzare cu E.I. - S.R.L. Bucureşti (în calitate de vânzător) şi BCR Leasing IFN - S.A. (în calitate de cumpărător/finanţator), şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu prin încălcarea legii, respectiv cu nesocotirea, cu intenţie, a prevederilor art. 2 alin. (2) lit. b) şi f), art. 24-26, art. 35 alin. (5) şi art. 209 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare (O.U.G. nr. 34/2006), în sensul că:
    - a acceptat o înţelegere frauduloasă în scopul avantajării ofertantului câştigător;
    – a avizat nota de estimare a valorii achiziţiei în absenţa unor documente justificative;
    – a aprobat caietul de sarcini întocmit de reprezentanţii vânzătorului cu ajutorul firmei de consultanţă, cunoscând că specificaţiile tehnice aveau caracter restrictiv, creând un avantaj evident ofertantului şi blocând accesul la procedură al tuturor operatorilor economici interesaţi;
    – a semnat răspunsurile prin care au fost respinse nelegal şi nejustificat solicitările de clarificări, precum şi decizia de continuare a procedurii, aprobând în final raportul procedurii de achiziţie publică care a condus la încheierea contractului menţionat, contribuind astfel la cauzarea unui prejudiciu material Spitalului Judeţean de Urgenţă, precum şi la crearea unui folos furnizorului care a avut astfel posibilitatea de a participa în calitate de unic ofertant, obţinând un profit maximal.


    19. 2. Inculpata M.O.D., în calitate de şef al Serviciului achiziţii, aprovizionare, transport din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă şi de preşedinte al comisiei de evaluare a ofertelor constituite la nivelul autorităţii contractante, pe parcursul procedurii de licitaţie publică având ca obiect achiziţia, în sistem leasing, a unui echipament computer tomograf, care a condus la încheierea contractului de vânzare cu E.I. - S.R.L. Bucureşti (în calitate de vânzător) şi BCR Leasing IFN - S.A. (în calitate de cumpărător/finanţator), şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu prin încălcarea legii, respectiv cu nesocotirea, cu intenţie, a prevederilor art. 2 lit. b) şi f), art. 24-26 şi art. 35 alin. (5) din O.U.G. nr. 34/2006, în sensul că:
    - având cunoştinţă de înţelegerea frauduloasă existentă între conducerea autorităţii contractante şi reprezentanţii E.I. - S.R.L., prin intermediul complicilor T.G. F. şi P.A.M., a semnat nota de estimare a valorii achiziţiei în absenţa unor documente justificative, fiind astfel stabilită valoarea de achiziţie a computerului tomograf, ce a stat la baza procedurii;
    – a semnat răspunsurile prin care au fost respinse nelegal şi nejustificat solicitările de clarificări formulate;
    – în calitate de membru al comisiei de evaluare a ofertelor, cunoscând încălcarea principiului accesului egal la procedura de atribuire, a semnat raportul procedurii de achiziţie publică care a condus la încheierea contractului menţionat, contribuind astfel la cauzarea unui prejudiciu material Spitalului Judeţean de Urgenţă, la vătămarea intereselor persoanelor juridice S. România - S.R.L., G. - S.R.L., C.M. - S.R.L., precum şi la crearea unui folos furnizorului E.I. - S.R.L., care a avut astfel posibilitatea de a participa în calitate de unic ofertant, obţinând un profit maximal.


    20. 3. Inculpatul T.G.F., în perioada 2013-2014, în calitate de reprezentant al M. T. - S.A. (director al Departamentului relaţii furnizori), a acordat sprijin inculpatului L.I., persoană cu funcţie decizională în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă, în ce priveşte îndeplinirea de către acesta din urmă a atribuţiilor de serviciu prin încălcarea legii, pe parcursul procedurii de licitaţie publică având ca obiect achiziţia, în sistem leasing, a unui echipament computer tomograf, care a condus la încheierea contractului de vânzare cu E.I. - S.R.L. Bucureşti (în calitate de vânzător) şi BCR Leasing IFN - S.A. (în calitate de cumpărător/finanţator), în sensul că:
    - împreună cu coinculpatul P.A.M. a contribuit la realizarea scopului înţelegerii frauduloase, constând în îngrădirea accesului altor operatori economici la procedura de atribuire, prin punerea la dispoziţia autorităţii contractante a caietului de sarcini, ce reproducea specificaţiile tehnice ale aparatului, creând un avantaj evident ofertantului E.I. - S.R.L., cu consecinţa câştigării licitaţiei de către acesta la un preţ supraevaluat, conduită prin care a contribuit la cauzarea unui prejudiciu material Spitalului Judeţean de Urgenţă, la vătămarea intereselor persoanelor juridice S. România - S.R.L., G. - S.R.L., C.M. - S.R.L., precum şi la crearea unui folos furnizorului E.I. - S.R.L., care a avut astfel posibilitatea de a participa în calitate de unic ofertant, obţinând un profit maximal.


    21. 4. Inculpatul P.A.M., în perioada 2013-2014, în calitate de administrator al M.T. - S.A., a acordat sprijin inculpatului L.I., persoană cu funcţie decizională în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă, în ce priveşte îndeplinirea de către acesta din urmă a atribuţiilor de serviciu prin încălcarea legii, pe parcursul procedurii de licitaţie publică având ca obiect achiziţia, în sistem leasing, a unui echipament computer tomograf, care a condus la încheierea contractului de vânzare cu E. I. - S.R.L. Bucureşti (în calitate de vânzător) şi BCR Leasing IFN - S.A. (în calitate de cumpărător/finanţator), în sensul că:
    - împreună cu coinculpatul T.G.F. a contribuit la realizarea scopului înţelegerii frauduloase, constând în îngrădirea accesului altor operatori economici la procedura de atribuire, prin identificarea ofertantului câştigător E.I. - S.R.L. şi obţinerea, prin intermediul acestuia, a unei oferte de preţ şi a specificaţiilor tehnice ale produsului, prin conceperea şi punerea la dispoziţia autorităţii contractante a caietului de sarcini, ce reproducea specificaţiile tehnice ale aparatului, creând un avantaj evident ofertantului E.I - S.R.L., cu consecinţa câştigării licitaţiei de către acesta la un preţ supraevaluat, conduită prin care a contribuit la cauzarea unui prejudiciu material Spitalului Judeţean de Urgenţă, la vătămarea intereselor persoanelor juridice S. România - S.R.L., G. - S.R.L., C.M. - S.R.L., precum şi la crearea unui folos furnizorului E.I. - S.R.L., care a avut astfel posibilitatea de a participa în calitate de unic ofertant, obţinând un profit maximal.


    22. 5. Inculpatul M.C., pe parcursul anului 2014, a acordat sprijin inculpatului L.I., persoană cu funcţie decizională în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă, în ce priveşte îndeplinirea de către acesta din urmă a atribuţiilor de serviciu prin încălcarea legii, pe parcursul procedurii de licitaţie publică având ca obiect achiziţia, în sistem leasing, a unui echipament computer tomograf, care a condus la încheierea contractului de vânzare cu E.I. - S.R.L. Bucureşti (în calitate de vânzător) şi BCR Leasing IFN - S.A. (în calitate de cumpărător/finanţator), în sensul că, premergător procedurii, a încheiat o înţelegere frauduloasă cu inculpatul L.I., prin intermediul complicilor T.G.F. şi P.A.M., în scopul avantajării E.I. - S.R.L. în sensul câştigării licitaţiei la un preţ supraevaluat, în baza căreia a obţinut de la producătorul G.E. oferta şi specificaţiile tehnice ale echipamentului, în vederea întocmirii caietului de sarcini care să restricţioneze accesul altor operatori economici, conduită prin care a contribuit la cauzarea unui prejudiciu material Spitalului Judeţean de Urgenţă, la vătămarea intereselor persoanelor juridice S. România - S.R.L., G. - S.R.L., C.M. - S.R.L., precum şi la crearea unui folos furnizorului E.I. - S.R.L., care a avut astfel posibilitatea de a participa în calitate de unic ofertant, obţinând un profit maximal.

    23. Inculpaţii au formulat apel împotriva Sentinţei penale nr. 30/P din 2 aprilie 2024 a Tribunalului Neamţ, criticată pentru nelegalitate/netemeinicie. Învestită cu soluţionarea acestei căi de atac, Curtea de Apel Bacău, în majoritate, la termenul de apel din data de 21 octombrie 2024, din oficiu, a pus în discuţia contradictorie a părţilor procesuale şi procurorului o eventuală schimbare de încadrare juridică în ceea ce îi priveşte pe toţi inculpaţii din prezenta cauză, din infracţiunile pentru care s-au pronunţat soluţii prin sentinţa apelată în infracţiunea de deturnare a licitaţiilor, prevăzute de art. 246 din Codul penal, în forma autoratului sau a complicităţii, după caz. Anterior punerii în discuţia părţilor a acestei eventuale schimbări de încadrare juridică, instanţa de apel a precizat că potenţiala schimbare de încadrare juridică vizează prima modalitate normativă a infracţiunii prevăzută de art. 246 din Codul penal, şi anume îndepărtarea prin constrângere ori corupere a unui participant de la o licitaţie publică.

    IV. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    IV.1. 24. Cu privire la chestiunea de drept de la punctul 1, care constă în posibilitatea legală a instanţei de a dispune schimbarea încadrării juridice a faptei din forma simplă a infracţiunii, pentru care s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, într-o formă agravată a aceleiaşi infracţiuni, pentru care termenul de prescripţie este evident mai lung şi nu s-a împlinit, deşi în cauză s-a solicitat expres încetarea procesului penal, şi nicidecum continuarea acestuia, s-a reţinut că în doctrina şi practica judiciară s-au conturat două opinii:
    25. Prima opinie este în sensul că după împlinirea termenului prescripţiei răspunderii penale nu se mai poate dispune schimbarea încadrării juridice a faptei, întrucât exercitarea acţiunii penale este paralizată, conform art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, potrivit căruia „Acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă (…) a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică;“.
    26. În susţinerea acestui punct de vedere a fost avută în vedere minuta întâlnirii preşedinţilor secţiilor penale ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi curţilor de apel, organizată la Bucureşti în perioada 27-28 februarie 2023, cu privire la chestiunea de drept constând în „ordinea de prioritate a reţinerii cauzelor care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau exercitarea acţiunii penale, conform dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală, în situaţia în care a intervenit prescripţia răspunderii penale, potrivit căreia: „În caz de prescripţie, dacă inculpatul nu cere continuarea procesului penal potrivit art. 18 din Codul de procedură penală, instanţa de judecată va dispune încetarea procesului penal, fără a mai analiza incidenţa unuia din impedimentele la exercitarea acţiunii penale prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală.“ Această opinie a fost regăsită şi în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 982/2012, pronunţată în Dosarul nr. 10.539/99/2006*).
    27. Într-o a doua opinie, regăsită şi în sentinţa apelată, s-a apreciat că se impune analiza, cu prioritate, a incidenţei unuia din impedimentele la exercitarea acţiunii penale prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală, chiar dacă instanţa de judecată trebuie să continue cercetarea judecătorească, pe de o parte, şi nu poate dispune achitarea în lipsa cererii inculpatului de continuare a procesului penal, pe de altă parte. Aceasta, cel puţin în situaţia în care în procesul penal este exercitată şi acţiunea civilă alăturat celei penale. Chiar dacă în prezenta cauză nu se invocă incidenţa unui impediment dintre cele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală şi nici nu se contestă ordinea de analiză a impedimentelor la exercitarea acţiunii penale, se critică faptul că s-a continuat cercetarea judecătorească şi s-a procedat la schimbarea încadrării juridice, deşi inculpatul solicitase încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie pentru fapta dedusă judecăţii, anterior schimbării încadrării juridice.

    IV.2. 28. Cu privire la chestiunile de drept de la punctele 2 şi 3, respectiv:
    - dacă prin noţiunea de „participant“ la o licitaţie publică, în accepţiunea art. 246 din Codul penal, se poate înţelege orice agent economic cu vocaţie de a participa la procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică, vocaţie derivată din faptul solicitării de către agentul economic a caietului de sarcini şi formulării ulterioare de cereri de clarificări privind caietul de sarcini; şi
    – care este înţelesul noţiunii de „constrângere“, în accepţiunea art. 246 din Codul penal, dacă participantul este un agent economic.“

    29. Instanţa de apel a reţinut că pentru soluţionarea căilor de atac formulate în cauză este necesară lămurirea acestor chestiuni de drept, în condiţiile în care a fost pusă în discuţie, din oficiu, schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina apelanţilor din infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea în prima instanţă în infracţiunea de deturnare a licitaţiilor, prevăzută de art. 246 din Codul penal, în forma autoratului sau a complicităţii, după caz.
    30. Astfel, instanţa de trimitere a reţinut că situaţia de fapt vizează o presupusă încălcare de către inculpaţi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 34/2006, pe parcursul procedurii de licitaţie publică având ca obiect achiziţia, în sistem leasing, a unui echipament computer tomograf, care a condus la încheierea contractului de vânzare cu E.I. - S.R.L. Bucureşti (în calitate de vânzător) şi BCR Leasing IFN - S.A. (în calitate de cumpărător/finanţator), astfel că există o legătură între chestiunile de drept ce se cer a fi lămurite, ce vizează conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 246 din Codul penal, şi presupusele fapte pentru care sunt cercetaţi penal inculpaţii. Curtea de apel, în cadrul operaţiunii de deliberare asupra eventualei schimbări de încadrare juridică, va trebui să stabilească, printre altele, dacă solicitarea de către un agent economic a caietului de sarcini şi formularea de către acesta a unei cereri de clarificări privind caietul de sarcini, conform art. 77 alin. (1) şi art. 78 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, îi conferă acestuia vocaţia de a participa la procedura de achiziţie publică sau chiar capacitatea de a participa la o astfel de procedură, conform art. 18 din O.U.G. nr. 34/2006, în calitate de „participant“ la o licitaţie publică.
    31. Totodată, instanţa de trimitere a reţinut că acuzaţia penală vizează, printre altele, şi o presupusă acţiune a inculpaţilor de blocare sau de înlăturare a accesului la procedura de licitaţie al unor operatori economici interesaţi, prin presupusa folosire a unui caiet de sarcini, ce ar fi reprodus specificaţiile tehnice ale aparatului ce urma a fi achiziţionat, creând un avantaj ofertantului, cu consecinţa câştigării licitaţiei de către acesta la un preţ supraevaluat. Or, dată fiind punerea în discuţie a eventualei schimbări de încadrare juridică în procesul deliberativ asupra acestei chestiuni de drept, instanţa de apel va trebui să stabilească dacă presupusele acţiuni ale inculpaţilor, aşa cum sunt reţinute prin rechizitoriu, ar putea constitui elementul de tipicitate obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 246 din Codul penal, respectiv acţiunea de îndepărtare, prin constrângere, a unui participant de la o licitaţie publică. Însă, pentru stabilirea unei încadrări juridice corecte, instanţa de apel trebuie să interpreteze şi noţiunea de „constrângere“, care nu este definită prin vreo normă de drept penal. Cele două noţiuni, de „participant“ şi, respectiv, de „constrângere“ sunt interpretate în mod neunitar în doctrină şi în jurisprudenţă.
    32. Punctul de vedere al completului de judecată (în majoritate) este în sensul că noţiunea de „participant“ la o licitaţie publică, în accepţiunea art. 246 din Codul penal, include atât persoanele deja angrenate în procedura licitaţiei publice, cât şi persoanele care au doar vocaţia să participe la o licitaţie publică. În susţinerea acestui punct de vedere s-a avut în vedere motivarea legiuitorului din expunerea de motive în vederea elaborării noului Cod penal, prin care s-a apreciat că, „în ceea ce priveşte deturnarea licitaţiilor publice, practica ultimilor ani a demonstrat că, nu în puţine cazuri, participanţii la o licitaţie publică au recurs la diferite manopere frauduloase, în scopul îndepărtării de la licitaţie a unor potenţiali participanţi, alterând astfel preţul de adjudecare“.
    33. Prin urmare, făcând şi o interpretare teleologică a dispoziţiilor art. 246 din Codul penal, s-a constatat că legiuitorul a avut în vedere atât participantul propriu-zis, cât şi potenţialul participant la procedura de licitaţie publică, incriminarea prevăzută la art. 246 din Codul penal având ca scop protejarea desfăşurării în strictă conformitate cu legea a procedurilor referitoare la licitaţiile publice, printr-o reglementare specială considerată adecvată realităţii actuale.
    34. Raportat la noţiunea de „constrângere“, instanţa de trimitere, în majoritate, a constatat că nu există vreo normă de drept penal prin care să se lămurească înţelesul acesteia, astfel încât se va proceda la verificarea noţiunii conform definirii generale. Astfel, potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române, „constrângerea“ reprezintă „acţiunea de a constrânge şi rezultatul ei“, iar „a constrânge“ înseamnă „a sili pe cineva să facă un lucru; a forţa, a obliga; a soma“.


    V. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele judecătoreşti arondate:
    35. Cu privire la prima problemă de drept supusă dezlegării, respectiv „Dacă se poate dispune schimbarea încadrării juridice într-o infracţiune mai gravă, care atrage un termen al prescripţiei răspunderii penale mai mare, într-un moment procesual în care se împlinise deja termenul prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunea mai uşoară vizată de art. 386 din Codul de procedură penală, şi inculpatul nu a solicitat continuarea procesului penal, conform art. 18 din Codul de procedură penală“ - într-o primă opinie, regăsită în informaţiile transmise de curţile de apel, s-a susţinut că este posibilă schimbarea încadrării juridice într-o infracţiune mai gravă, care atrage un termen al prescripţiei răspunderii penale mai mare, într-un moment procesual în care se împlinise deja termenul prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunea mai uşoară, chiar dacă inculpatul nu a solicitat continuarea procesului penal conform art. 18 din Codul de procedură penală.
    36. În motivarea punctului de vedere exprimat s-a învederat că instanţa învestită cu soluţionarea unei cauze nu este ţinută de încadrarea juridică prevăzută în rechizitoriu, judecătorul având posibilitatea, dar şi obligaţia legală, de a stabili corecta încadrare juridică, în orice moment al procesului penal, înainte de pronunţarea unei soluţii în cauză, în acest sens fiind şi dispoziţiile art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală, conform cărora „dacă în cursul judecăţii se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanţa este obligată să pună în discuţie noua încadrare“. În plus, stabilirea corespondenţei dintre fapta materială şi norma sau normele legale care sunt aplicabile reprezintă o premisă pentru corecta determinare a termenului de prescripţie al răspunderii penale incident cu privire la fiecare faptă cu care a fost sesizată instanţa de judecată. Aşadar, în lipsa unei corecte determinări a încadrării juridice, instanţa de judecată nu poate stabili care este termenul de prescripţie al răspunderii penale aplicabil în cauză şi nu poate calcula dacă acesta s-a împlinit.
    37. Dispoziţiile art. 18 din Codul de procedură penală devin aplicabile numai în situaţia în care poate fi constatată împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale. Prin urmare, poziţia procesuală a inculpatului din perspectiva continuării procesului penal poate fi valorificată numai subsecvent corectei încadrări juridice a faptelor din actul de sesizare.
    38. Ipoteza expusă poate fi incidentă nu numai în situaţiile în care noua încadrare juridică determină un termen de prescripţie mai mare, dar şi atunci când noua încadrare juridică atrage reţinerea unei infracţiuni imprescriptibile, caz în care poziţia procesuală a inculpatului din perspectiva art. 18 din Codul de procedură penală este lipsită de orice efect juridic.
    39. În argumentarea opiniei au fost avute în vedere, deopotrivă, şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 250 din 16 aprilie 2019, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 20 iunie 2019, fiind apreciate ca relevante paragrafele 27-29.
    40. Totodată, argumentaţia a mai relevat că, întrucât lămurirea tuturor împrejurărilor ce caracterizează fapta, respectiv persoana în raport cu care a fost emis actul de sesizare, poate necesita administrarea probelor din cursul urmăririi penale ori a unor probe noi, care să influenţeze încadrarea juridică aplicabilă faptei reţinute în acuzarea inculpatului, iar efectuarea cercetării judecătoreşti este subsumată în acest caz principiului general al aflării adevărului, care stă la baza legii procesuale penale, exercitarea de către inculpat a dreptului de a cere continuarea procesului penal, potrivit art. 18 din Codul penal, este condiţionată de lămurirea prealabilă a acelor elemente ce califică corect încadrarea juridică a faptei, cu atât mai mult cu cât procesul penal este definit de oficialitate, independent de voinţa părţilor.
    41. În opinia contrară s-a susţinut că nu se poate dispune schimbarea încadrării juridice într-o infracţiune mai gravă, care atrage un termen al prescripţiei răspunderii penale mai mare, într-un moment procesual în care se împlinise deja termenul prescripţiei răspunderii penale pentru o infracţiune mai uşoară vizată de art. 386 din Codul de procedură penală, şi inculpatul nu a solicitat continuarea procesului penal, conform art. 18 din Codul de procedură penală.
    42. Astfel, pe de o parte, s-a apreciat că este posibilă schimbarea încadrării juridice în ipoteza enunţată, dar, având în vedere că termenul de prescripţie al răspunderii penale s-a împlinit prin raportare la încadrarea juridică reţinută în cuprinsul actului de sesizare, instanţa de judecată nu mai poate administra probatoriu suplimentar pentru a fundamenta dispoziţia de schimbare a încadrării juridice. În sprijinul acestei opinii, judecătorii au avut în vedere că, în lipsa manifestării de voinţă a inculpatului în sensul continuării procesului penal conform art. 18 din Codul de procedură penală, instanţa nu poate administra alte mijloace de probă din perspectiva laturii penale.
    43. Dintr-un alt punct de vedere s-a susţinut că, la momentul împlinirii termenului de prescripţie al răspunderii penale prin raportare la încadrarea juridică reţinută în rechizitoriu, în lipsa unei cereri de continuare a procesului penal, este posibilă schimbarea încadrării juridice numai dacă aceasta rezultă din modalitatea în care este descrisă fapta în cuprinsul actului de sesizare, fără ca instanţa de judecată să aibă posibilitatea de a dispune o astfel de schimbare a încadrării, prin reaprecierea mijloacelor de probă administrate.
    44. În ce priveşte a două problemă de drept supusă dezlegării, respectiv, „Dacă prin noţiunea de «participant» la o licitaţie publică, în accepţiunea art. 246 din Codul penal, se poate înţelege orice agent economic cu vocaţie de a participa la procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică, vocaţie derivată din faptul solicitării de către agentul economic a caietului de sarcini şi formulării ulterioare de cereri de clarificări privind caietul de sarcini.“, într-o primă opinie regăsită în informaţiile transmise s-a susţinut că prin noţiunea de „participant la o licitaţie publică“, în accepţiunea art. 246 din Codul penal, se poate înţelege orice agent economic care a dobândit calitatea de participant, pe baza procedurii aplicabile în respectiva licitaţie. Calitatea de participant la o licitaţie publică este stabilită prin procedura proprie fiecărei licitaţii. Nu se realizează această condiţie esenţială, ataşată elementului material, în ipoteza în care persoana îndepărtată nu dobândise calitatea de participant, ci, eventual, avea intenţia sau vocaţia de a participa la licitaţie, dar nu realizase demersurile necesare în momentul comiterii faptei.
    45. În sprijinul acestei interpretări a fost avut în vedere principiul legalităţii incriminării şi al strictei interpretări a normei penale; extinderea înţelesului noţiunii şi la persoanele fizice sau juridice care ar avea vocaţie de a participa la licitaţie publică determină introducerea unui element de arbitrariu şi reprezintă o interpretare imprevizibilă în defavoarea acuzatului, care aduce atingere principiului legalităţii incriminării şi previzibilităţii normei penale. Sfera noţiunii de persoane cu vocaţie de a participa la o licitaţie publică este lipsită de orice definiţie normativă şi, în funcţie de procedura de licitaţie, această noţiune poate include un număr nedeterminat de persoane, vocaţia fiecăreia putând fi dedusă din modalităţi diverse de exprimare a interesului de participare la procedura de atribuire (spre exemplu, solicitare de informaţii şi explicaţii).
    46. Totodată, în argumentarea acestui punct de vedere, judecătorii au făcut referire la jurisprudenţa naţională şi doctrina în materie, prin care s-a stabilit că, referitor la prima modalitate normativă a textului de lege prevăzut de art. 246 din Codul penal, elementul constitutiv al infracţiunii este reprezentat de „îndepărtarea participantului de la o licitaţie publică“, noţiunea de „îndepărtare“ având înţelesul din limbajul comun, adică acela de înlăturare sau eliminare de la licitaţie şi care nu se confundă cu „împiedicarea participării la licitaţie“ (această din urmă acţiune neintrând în sfera de aplicare a art. 246 din Codul penal). Prin urmare, legea impune existenţa unui participant la licitaţie, care nu se confundă cu „potenţialul participant la licitaţie“. Nu se realizează această condiţie esenţială, ataşată elementului material în ipoteza în care persoana îndepărtată nu dobândise calitatea de participant, ci, eventual, avea intenţia sau vocaţia de a participa la licitaţie, dar nu realizase demersurile necesare în momentul comiterii faptei. Altfel spus, pentru a îndepărta o persoană de la o licitaţie, aceasta trebuie să fie deja inclusă în procedură, adică să fie participant.
    47. Opinia contrară este în sensul că noţiunea de participant, în accepţiunea art. 246 din Codul penal, include orice agent economic cu vocaţie de a participa la procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică, chiar dacă această vocaţie este derivată doar din faptul solicitării de către agentul economic a caietului de sarcini şi formulării ulterioare de clarificări privind caietul de sarcini.
    48. În susţinerea acestui punct s-a avut în vedere că, în conformitate cu prevederile cuprinse în Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016, cu modificările şi completările ulterioare, caietul de sarcini face parte integrantă din documentaţia de atribuire a contractelor de achiziţie publică (capitolul II, secţiunea a 4-a, paragraful 1, art. 20), fiind deci o etapă de debut în cadrul procesului mai larg de atribuire a contractului de achiziţie publică. Aşadar, faptul solicitării caietului de sarcini şi formulării eventualelor cereri de clarificări face parte din procedura de achiziţie publică, procedură care nu trebuie restrânsă doar la categoria acelor agenţi economici care înţeleg să şi depună o ofertă în conformitate cu caietul de sarcini.
    49. De altfel, interesul înlăturării unui participant din procedura de achiziţie publică poate exista încă din faza incipientă a procedurii, şi anume aceea a solicitării caietului de sarcini şi a eventualelor clarificări. Practic, îndepărtarea prin constrângere (de exemplu, ameninţarea) se poate obiectiva la acest nivel prin chiar renunţarea participantului de a depune oferta în conformitate cu caietul de sarcini pe care l-a accesat anterior. În aceste condiţii, agentul economic dobândeşte calitatea de participant la procedura de achiziţie publică.
    50. Cu referire la a treia problemă de drept supusă dezlegării, respectiv „Care este înţelesul noţiunii de «constrângere», în accepţiunea art. 246 din Codul penal, dacă participantul este un agent economic.“, în informaţiile transmise s-a susţinut că noţiunea de constrângere vizează orice acţiune prin care s-ar suprima factorul volitiv sau intelectiv al participantului, indiferent dacă constrângerile sunt realizate în mod direct asupra participantului sau a unei persoane apropiate de acesta, care dacă ar fi supusă unui pericol iminent i-ar putea deturna libertatea de a alege sau de a decide, în cazul înscrierii sau continuării de a participa la o licitaţie publică. Constrângerea poate fi realizată prin orice mijloace (ameninţare, lipsire de libertate, şantaj, agresiuni fizice).
    51. Deopotrivă a fost invocată Decizia nr. 858 din 18 decembrie 2018, pronunţată de Curtea Constituţională, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) şi (3) din Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 96 din 6 februarie 2019, prin care a fost reţinut că: „15. (...) termenul «constrângere» nu este definit în legislaţia penală, aspect ce denotă intenţia legiuitorului de a conferi cuvântului criticat sensul său uzual. În limbajul curent, prin «constrângere» se înţelege determinarea unei persoane să facă sau să nu facă ceva împotriva voinţei sale. Cum infracţiunea, în a cărei reglementare este folosit termenul analizat, este o infracţiune împotriva libertăţii persoanei, mai exact împotriva libertăţii de ordin moral a persoanei, pentru că aceasta nu presupune o privare de libertate, în sens fizic, constrângerea exercitată împotriva subiectului pasiv al infracţiunii de şantaj trebuie să îi producă acestuia o stare de temere, de natură a-l determina să acţioneze conform conduitei prevăzute în dispoziţia normei de incriminare. Prin urmare, constrângerea astfel exercitată reprezintă punerea în mişcare a unei forţe exterioare subiectului pasiv al infracţiunii, care poate fi de natură fizică sau morală. În cazul constrângerii fizice, aceasta poate fi exercitată, în mod direct, prin energia fizică a făptuitorului sau prin punerea în mişcare, de către acesta, a unei alte energii de aceeaşi natură, capabilă să înfrângă rezistenţa fizică a subiectului pasiv. Spre deosebire de aceasta, constrângerea psihică se exercită prin efectuarea de către făptuitor a unui act de natură să inspire victimei temerea că, în viitor, ea sau o altă persoană apropiată ei va suporta un rău. În ambele cazuri, pentru realizarea conţinutului constitutiv al infracţiunii, constrângerea trebuie să fie efectivă. Având în vedere aceste particularităţi ale infracţiunii de şantaj şi, în mod special, obiectul său juridic, care are în vedere libertatea morală a persoanei, legiuitorul nu a prevăzut în cuprinsul normei de incriminare criticate modalităţile concrete de realizare a constrângerii, evitându-se astfel restrângerea, în mod nejustificat, a sferei de aplicare a prevederilor art. 207 alin. (1) din Codul penal. În acest fel intră sub incidenţa dispoziţiei legale analizate toate formele de constrângere, care au ca rezultat determinarea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, săvârşite în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul, indiferent de acţiunile sau inacţiunile prin care constrângerea este executată.“
    52. În accepţiunea art. 246 din Codul penal, dacă participantul la procedura de achiziţie publică este un agent economic, înţelesul noţiunii de „constrângere“ trebuie analizat în persoana organelor care coordonează activitatea agentului economic (de exemplu, administrator), având în vedere faptul că, faţă de o entitate juridică, consacrată ca atare prin voinţa legiuitorului, nu ar putea fi exercitate acţiuni care, prin natura lor, se răsfrâng asupra libertăţii de voinţă şi de acţiune a persoanelor fizice.
    53. Noţiunea de „constrângere“ din cadrul elementului material al infracţiunii prevăzute de art. 246 din Codul penal se realizează prin acte de violenţă fizică sau psihică (de pildă, prin comiterea infracţiunii de ameninţare sau loviri sau alte violenţe), nefiind necesar ca actele de constrângere fizică sau morală să întrunească cerinţele prevăzute de art. 24 sau 25 din Codul penal pentru reţinerea cauzelor de neimputabilitate şi nici ca în urma actelor de constrângere să fie produsă efectiv o stare de temere.
    54. Într-o altă opinie s-a susţinut că înţelesul noţiunii de „constrângere“, în accepţiunea art. 246 din Codul penal, dacă participantul este agent economic, se circumscrie doar unei constrângeri morale exercitate prin ameninţare cu un pericol grav, în acord cu dispoziţiile art. 25 din Codul penal.
    55. În acest sens s-a reţinut că în Codul penal „constrângerea“ se referă la acţiuni prin care o persoană este forţată să acţioneze într-un anumit mod, împotriva voinţei sale, de către o altă persoană. În contextul art. 246 din acest cod, care se referă la constrângerea în activităţile economice sau comerciale, noţiunea de „constrângere“ poate implica diverse forme de presiune exercitate asupra unui agent economic, indiferent că este vorba despre ameninţări, intimidări sau alte forme de coerciţie.

    VI. Opinia specialiştilor consultaţi
    56. În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată specialiştilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.
    VI.1. 57. Departamentul de Drept penal din cadrul Facultăţii de Drept a Academiei de Studii Economice din Bucureşti, în punctul de vedere formulat, a susţinut că este posibilă schimbarea încadrării juridice în cazul în care organul judiciar în faţa căruia se află cauza apreciază că acest lucru se impune prin raportare la situaţia de fapt reţinută. De asemenea, atunci când instanţa de judecată este nelămurită cu privire la încadrarea juridică corectă, aceasta are posibilitatea de a administra probe în acest sens, chiar şi în cazul în care era împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale raportat la o anumită încadrare juridică. În schimb, dacă instanţa de judecată se consideră lămurită, judecătorul cauzei nu va putea fi obligat să administreze probe la cererea persoanei vătămate, a părţii civile sau a procurorului, atunci când aceştia contestă încadrarea juridică.
    58. Instanţa de judecată este liberă să aprecieze asupra corectei încadrări juridice. Judecătorul unei cauze nu are doar dreptul, ci şi obligaţia de a dispune o soluţie în conformitate cu probele existente la dosarul cauzei. Acestuia nu îi poate fi impusă o anumită soluţie în contradicţie cu încadrarea juridică pe care o consideră corectă.
    59. În ceea ce priveşte noţiunea de „participant la licitaţie“ sa arătat că în literatura de specialitate s-au exprimat două opinii:
    60. Astfel, într-o opinie se arată că aceasta se referă la o persoană care a dobândit calitatea de participant pe baza procedurii aplicabile în respectiva licitaţie. Calitatea de participant la o licitaţie publică este stabilită prin procedura proprie fiecărei licitaţii care reprezintă în concret situaţia premisă a infracţiunii.
    61. În opinia contrară se susţine că sfera noţiunii de „participant la licitaţie“ trebuie să fie mai largă şi să cuprindă inclusiv persoane interesate de procedura de licitaţie, chiar dacă la momentul realizării elementului material nu aveau efectiv calitatea de participant. În susţinerea acestei opinii se arată că o atare opţiune legislativă, prin care sfera incriminării ar fi restrânsă, excluzând orice manopere frauduloase care ar împiedica însăşi stabilirea corectă a cadrului în care urmează a se desfăşura licitaţia, este criticabilă, făcând ca dispoziţiile legale să nu fie aplicabile unor situaţii care corespund întru totul raţiunii textului de lege. O atare interpretare nu contravine cerinţei previzibilităţii normei, de vreme ce noţiunii de participant nu îi corespunde vreo definiţie legală nici în norma penală generală, nici în normele cu caracter extrapenal, speciale.
    62. Totodată, s-a arătat că voinţa legiuitorului în sensul ca dispoziţiile legale să se aplice şi altor categorii de persoane în afara celor formal înscrise într-o procedură este expres formulată în expunerea de motive în care se arată că incriminarea este necesară pentru combaterea faptelor comise de unii participanţi la licitaţie în scopul îndepărtării de la licitaţie a unor potenţiali participanţi.
    63. Faţă de argumentele prezentate s-a concluzionat în sensul că noţiunea de „participant“ presupune existenţa unei licitaţii, dar dobândirea unei anume calităţi de către o persoană faţă de aceasta. Deşi în legislaţia penală sintagma „participant de la o licitaţie publică“ nu este definită, totuşi sensul comun al cuvântului participant este acela de persoană care ia parte la realizarea unei acţiuni în comun, care participă la aceasta.
    64. Cu privire la cea de-a treia problemă de drept ce face obiectul prezentei cauze, şi anume înţelesul noţiunii de „constrângere“ în accepţiunea art. 246 din Codul penal, dacă participantul este un agent economic, s-a susţinut că nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate.

    VI.2. 65. Centrul de cercetări juridice în ştiinţe penale al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii de Drept din Timişoara, în punctul de vedere formulat, a susţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate deoarece problemele de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu reprezintă veritabile chestiuni de drept, dat fiind că nu există o reală neclaritate cu privire la fiecare dintre acestea, lecturarea normelor juridice incidente fiind suficientă pentru a înţelege voinţa legiuitorului, fără a fi necesar aportul instanţei supreme în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile.
    66. Astfel, cu privire la prima problemă de drept, respectiv dacă se poate dispune schimbarea încadrării juridice într-o infracţiune mai gravă, care atrage un termen al prescripţiei răspunderii penale mai mare, într-un moment procesual în care se împlinise deja termenul prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunea mai uşoară vizată de art. 386 din Codul de procedură penală şi inculpatul nu a solicitat continuarea procesului penal conform art. 18 din Codul de procedură penală, s-a apreciat că lecturarea dispoziţiilor legale este suficientă pentru a constata lipsa unei reale probleme de drept procesual.
    67. Punerea în discuţie a eventualei schimbări de încadrare şi pronunţarea asupra acesteia (după rigorile statuate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 250/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 20 iunie 2019) reprezintă o obligaţie, şi nu o facultate a instanţei de judecată. Instanţa fie va menţine încadrarea juridică cu care a fost sesizată, fie va stabili o nouă încadrare juridică [în acest sens, G. Bodoroncea, în M. Udroiu (coord.), Codul de procedură penală. Comentariu pe articole, ed. 4, Ed. CH Beck, 2023, p. 2504].
    68. Momentul pronunţării asupra cererii de schimbare a încadrării juridice trebuie să fie, în toate cazurile, anterior soluţionării fondului cauzei. În acest sens, în acord cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 250 din 16 aprilie 2019, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 20 iunie 2019, se impune asigurarea caracterului echitabil al procesului penal, exercitarea în mod efectiv a dreptului la apărare de către inculpat, iar „singura interpretare care asigură textului criticat - art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală - conformitatea cu dispoziţiile din Constituţie şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului a libertăţilor fundamentale este aceea care impune ca schimbarea încadrării juridice date faptei prin actul de sesizare să se realizeze de către instanţa de judecată prin hotărâre care nu soluţionează fondul cauzei, ulterior punerii în discuţia părţilor a noii încadrări juridice a faptei, însă anterior soluţionării fondului cauzei“.
    69. Pronunţarea privind incidenţa sau nu a cauzei de înlăturare a răspunderii penale reprezintă o soluţie asupra acţiunii penale ce nu poate fi dispusă decât prin sentinţă sau decizie, indiferent dacă inculpatul va solicita sau nu continuarea procesului penal. Aşadar, chiar dacă prescripţia ar fi invocată anterior dezbaterii finale a cauzei, instanţa nu se poate pronunţa asupra acesteia similar unei excepţii procesuale, de tipul schimbării de încadrare juridică.
    70. Prin urmare, în configuraţia procesual penală actuală, punerea în discuţie a pronunţării asupra unei schimbări de încadrare juridică este întotdeauna anterioară pronunţării asupra prescripţiei răspunderii penale, soluţie aferentă „fondului“ cauzei.
    71. Faţă de argumentaţia ce precedă s-a concluzionat că prima problemă de drept nu prezintă o veritabilă dificultate astfel încât să necesite o statuare din partea instanţei supreme, fiind evident că instanţa poate dispune schimbarea încadrării juridice într-o infracţiune mai gravă, care atrage un termen al prescripţiei răspunderii penale mai mare, într-un moment procesual în care se împlinise deja termenul prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunea mai uşoară vizată de art. 386 din Codul de procedură penală.
    72. Cu privire la a doua problemă de drept, respectiv dacă prin noţiunea de „participant“ la o licitaţie publică, în accepţiunea art. 246 din Codul penal, se poate înţelege orice agent economic cu vocaţie de a participa la procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică, vocaţie derivată din faptul solicitării de către agentul economic a caietului de sarcini şi formulării ulterioare de cereri de clarificări privind caietul de sarcini, s-a susţinut că aceasta nu reprezintă o veritabilă problemă de drept.
    73. În susţinerea acestui punct de vedere s-a arătat că atât jurisprudenţa internă, cât şi doctrina au stabilit în mod unanim că „îndepărtarea trebuie să se realizeze faţă de un participant la o licitaţie publică, adică faţă de o persoană care a dobândit calitatea de participant, pe baza procedurii aplicabile în respectiva licitaţie. Calitatea de participant la o licitaţie publică este stabilită prin procedura proprie fiecărei licitaţii care reprezintă, în concret, situaţia premisă a infracţiunii (...). Nu se realizează această condiţie esenţială ataşată elementului material, în ipoteza în care persoana îndepărtată nu dobândise calitatea de participant, ci, eventual, avea intenţia sau vocaţia de a participa la licitaţie, dar nu realizase demersurile necesare, la momentul săvârşirii faptei“ (V. Cioclei, Drept penal. Partea specială, Infracţiuni contra persoanei şi infracţiuni contra patrimoniului, ed. 9, Ed. CH Beck, 2024, p. 407).
    74. Prin urmare, s-a concluzionat că problema expusă mai sus îşi găseşte o rezolvare prin apelarea la conţinutul normelor juridice arătate, a soluţiilor, respectiv a raţionamentelor juridice prezentate, fără a se impune intervenţia pe fondul chestiunii.
    75. Cu privire la cea de-a treia problemă, anume înţelesul noţiunii de „constrângere“ în accepţiunea art. 246 din Codul penal, dacă participantul este un agent economic, s-a susţinut că interpretarea legii se impune într-un mod evident care nu impune o dezlegare din partea instanţei supreme.
    76. Mai mult, atât legislaţia, cât şi doctrina, jurisprudenţa au stabilit, în mod unanim, că, în ceea ce priveşte constrângerea, trebuie avut în vedere sensul comun al lipsirii de libertate de a decide sau de a acţiona. Termenul folosit de legiuitor este cel de „constrângere“, rezultând că legiuitorul nu a dorit să distingă sau să precizeze tipul de constrângere, aceasta putând fi fizică sau psihică (morală). Acţiunea poate îmbrăca forma constrângerii fizice (exercitare de acte de violenţă) sau a constrângerii morale, care trebuie să aibă aptitudinea de a cauza o stare de temere, sub stăpânirea căreia este afectată libertatea psihică a persoanei respective, indiferent că aceasta este o persoană fizică ori un agent economic.
    77. Chestiunea de drept supusă dezlegării vizează înţelesul acestei noţiuni în contextul în care cel constrâns este o persoană juridică. Or, aceasta nu prezintă dificultăţi de interpretare raportat la persoana constrânsă, instanţele de judecată urmând a aprecia în fiecare situaţie în parte întrunirea condiţiei de tipicitate. Prin urmare, s-a concluzionat în sensul că prin prezenta sesizare se solicită de fapt Înaltei Curţi soluţionarea cauzei, iar nu pronunţarea asupra unei chestiuni abstracte, generale.

    VI.3. 78. Departamentul de Drept penal al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii de Drept din Bucureşti, în punctul de vedere formulat, a susţinut că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate doar în ce priveşte primele două întrebări transmise spre analiză Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    79. Sesizarea privind cea de-a treia întrebare este inadmisibilă întrucât înţelesul noţiunii de constrângere nu este o veritabilă problemă de drept care să facă necesară explicitarea acesteia de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Astfel, conţinutul noţiunii de constrângere este amplu analizat în doctrină şi jurisprudenţă, contribuind la decelarea înţelesului acesteia în special în practica judiciară conturată în materia infracţiunilor de şantaj şi a infracţiunilor sexuale. Pe de altă parte, în legătură cu conţinutul noţiunii de constrângere s-a apreciat că întrebarea reprezintă mai degrabă o solicitare de explicare a acestei noţiuni în raport cu situaţia concretă din speţă formulată sub ideea constrângerii unui „agent economic“. Modalitatea în care a fost formulată întrebarea nu permite oferirea unui răspuns în abstract de către Înalta Curte de Casaţie Justiţie, întrucât „particularizarea“ problemei rămâne totuşi generală, sfera noţiunii de agent economic nefiind susceptibilă de a restrânge de o manieră suficientă categoria persoanelor vizate de constrângere pentru a se putea oferi un răspuns în abstract.
    80. Cu referire la prima chestiune de drept supusă dezlegării s-a susţinut că instanţa de judecată are posibilitatea dispunerii schimbării încadrării juridice într-o infracţiune mai gravă, care atrage un termen al prescripţiei răspunderii penale mai mare, într-un moment procesual în care se împlinise deja termenul prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunea mai uşoară vizată de art. 386 din Codul de procedură penală, chiar dacă inculpatul nu a solicitat continuarea procesului penal, conform art. 18 din Codul de procedură penală.
    81. În susţinerea acestei opinii s-a reţinut că instituţia prescripţiei răspunderii penale este dependentă de caracterizarea juridică dată unei fapte, iar nu de fapta concretă. Împrejurarea că analiza incidenţei prescripţiei este doar o urmare a stabilirii încadrării juridice rezultă, cel puţin, din dispoziţiile art. 154 din Codul penal (care stabileşte termenele de prescripţie în raport cu pedeapsa prevăzută de lege, aceasta din urmă fiind, desigur, stabilită diferit în funcţie de diferitele încadrări juridice privite in abstracto) şi ale art. 153 din Codul penal (care stabileşte imprescriptibilitatea răspunderii penale în raport cu anumite infracţiuni determinate prin raportare la normele de drept substanţial.) Încadrarea juridică este legată de prima trăsătură esenţială a infracţiunii, tipicitatea, adică prevederea faptei în modelul abstract regăsit în norma de incriminare. Infracţiunea este unicul temei al răspunderii penale la angajarea căreia se poate ajunge în urma unui raport juridic de drept penal. Astfel, tipicitatea faptei este prima din lanţul condiţiilor care trebuie îndeplinite pentru a se ajunge la justa soluţionare a unui raport juridic de conflict.
    82. Pentru acest deziderat, stabilirea încadrării juridice poate fi realizată doar printr-o corectă analiză a tipicităţii infracţiunii de către instanţa de judecată, aceasta neputând fi influenţată de manifestările de voinţă ale părţilor din proces. De altfel, potrivit art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală coroborat cu art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, încadrarea juridică dată de procuror nu este definitivă nici măcar în ipoteza procedurii abreviate, când legea impune ca inculpatul să recunoască faptele reţinute în sarcina sa - nu şi încadrarea juridică.
    83. Cu referire la a doua problemă de drept supusă dezlegării şi interpretării unitare s-a susţinut că prin noţiunea de „participant“ la o licitaţie publică, în accepţiunea art. 246 din Codul penal, nu se poate înţelege orice agent economic cu vocaţie de a participa la procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică, vocaţie derivată din faptul solicitării de către agentul economic a caietului de sarcini şi formulării ulterioare de cereri de clarificări privind caietul de sarcini, ci se înţelege doar acel operator economic care a dobândit fie calitatea de candidat, fie calitatea de ofertant, în funcţie de procedurile de atribuire specifice, astfel cum acestea sunt prevăzute în Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice.
    84. Totodată, s-a precizat că nu orice infracţiuni comise în legătură cu o procedură de licitaţie publică trebuie să fie calificate juridic drept deturnarea licitaţiilor publice. În situaţia în care o persoană interesată să participe la o licitaţie publică ar fi constrânsă înainte de orice demersuri cu scopul de a nu mai participa sau înainte de a dobândi în mod efectiv calitatea de participant, fapta ar putea fi calificată drept şantaj, prevăzut în art. 207 alin. (1) şi (3) din Codul penal.
    85. În ipoteza coruperii, dacă o persoană acceptă o sumă de bani pentru a nu se mai înscrie la o licitaţie, poate să apară drept echivocă intenţia reală a acelei persoane de a participa la licitaţie, astfel încât ar exista un mare dubiu (şi o situaţie de probatio diabolica) în ceea ce priveşte deturnarea licitaţiei publice şi lezarea obiectului juridic.


    VII. Punctul de vedere exprimat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia judiciară
    86. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în punctul de vedere transmis, a susţinut că sesizarea Înaltei Curţi este inadmisibilă întrucât nu este îndeplinită cerinţa ca de lămurirea chestiunilor de drept supuse dezlegării să depindă soluţionarea pe fond a cauzei în care au fost invocate.
    87. Astfel, analizând sesizarea Înaltei Curţi în raport cu principiile jurisprudenţiale s-a apreciat că instanţa de trimitere urmăreşte pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru a stabili temeinicia motivelor de apel privind nelegala dispunere la fond a schimbării încadrării juridice a faptelor reţinute prin rechizitoriu (prin intermediul primei întrebări) şi, respectiv, pentru a delibera asupra schimbării încadrării juridice a faptelor care fac obiectul judecăţii (prin intermediul celorlalte două întrebări).
    88. Schimbarea încadrării juridice reprezintă o chestiune incidentală a cărei soluţionare de către instanţă nu se repercutează semnificativ asupra rezolvării fondului cauzei. Astfel, potrivit art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală, „Dacă în cursul judecăţii se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanţa este obligată să pună în discuţie noua încadrare şi să atragă atenţia inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau amânarea judecăţii, pentru a-şi pregăti apărarea. Dacă dispune schimbarea încadrării juridice, instanţa pune în vedere inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau amânarea judecăţii, pentru pregătirea apărării faţă de noua încadrare“.
    89. Având în vedere că rezolvarea de către instanţă a unei chestiuni incidentale (în cauza pendinte, schimbarea încadrării juridice) nu reprezintă o problemă de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei cu care este învestită curtea de apel, s-a apreciat că nu este îndeplinită una dintre condiţiile de admisibilitate a sesizării în procedura întrebării prealabile.
    90. Totodată, s-a apreciat că nici în privinţa problemelor de drept ridicate prin intermediul întrebărilor prealabile 2 şi 3 nu este îndeplinită cerinţa de admisibilitate prevăzută de art. 475 alin. (1) din Codul de procedură penală, argumentele anterior arătate cu privire la admisibilitatea sesizării păstrându-şi valabilitatea şi în acest caz.
    91. Susţinând inadmisibilitatea sesizării în punctul de vedere formulat s-a arătat că instanţa de trimitere urmăreşte să lămurească dacă prin noţiunea de „participant“ la o licitaţie publică, în accepţiunea art. 246 teza I din Codul penal, se poate înţelege orice agent economic cu vocaţie de a participa la procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică (vocaţie derivată din faptul solicitării de către agentul economic a caietului de sarcini şi formulării ulterioare de cereri de clarificări privind caietul de sarcini) şi, respectiv, sensul termenului de „constrângere“ în cazul în care participantul la licitaţie este un agent economic.
    92. Din modul de formulare a întrebării rezultă că identificarea soluţiilor în drept presupune o analiză prealabilă a elementelor de fapt specifice cauzei concrete, demers inadmisibil în cadrul procedurii întrebării prealabile.
    93. Întrucât organizarea licitaţiilor publice este reglementată prin mai multe acte normative, solicitarea instanţei de trimitere de lămurire a termenului de „participant“ implică, pe de o parte, examinarea procedurii aplicabile în licitaţia publică organizată potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 34/2006, care stipulează condiţiile de desfăşurare a licitaţiilor pentru încheierea de contracte de achiziţii publice, iar, pe de altă parte, stabilirea respectării de către inculpaţi a prevederilor menite să asigure concurenţa între operatorii economici.
    94. În plus, rezolvarea chestiunii de drept privind existenţa unei constrângeri a unui agent economic pentru a-l îndepărta de la o licitaţie publică presupune o analiză a datelor concrete ale cauzei astfel încât să se stabilească dacă folosirea unui caiet de sarcini reproducând specificaţiile tehnice ale bunului licitat a creat un avantaj ofertantului, reprezentant al producătorului unui astfel de bun, şi reprezintă o acţiune de constrângere îndreptată împotriva agentului economic interesat pentru a-l determina să nu participe la licitaţie.
    95. Întrucât analiza împrejurărilor mai sus menţionate este atributul exclusiv al instanţei învestite cu judecarea apelurilor, în punctul de vedere formulat s-a susţinut că sunt depăşite limitele procedurii reglementate de art. 475 din Codul de procedură penală.
    96. Pe fondul cauzei, în ceea ce priveşte prima problemă de drept, s-a susţinut că dispoziţiile art. 386 alin. (1) şi ale art. 387 din Codul de procedură penală stipulează posibilitatea instanţei de a dispune în cursul cercetării judecătoreşti schimbarea încadrării juridice a infracţiunii reţinute prin actul de sesizare chiar dacă în raport cu aceasta ar fi împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale. Numai în raport cu o încadrare juridică finală, apreciată ca fiind corectă întrucât reflectă concordanţa între conţinutul legal şi conţinutul concret al faptei, instanţa poate analiza incidenţa cazurilor prevăzute de art. 16 din Codul de procedură penală, inclusiv a prescripţiei răspunderii penale, cauză care înlătură răspunderea penală.
    97. Având în vedere că în dosarul aflat pe rolul instanţei de trimitere împlinirea termenului de prescripţie în raport cu încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu a fost invocată de către inculpat în cursul cercetării judecătoreşti, instanţa de fond nu era obligată să dispună încetarea procesului penal, dispoziţiile art. 396 alin. (6)-(8) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) şi art. 18 din Codul de procedură penală nefiind aplicabile în cauză.
    98. În raport cu cele expuse mai sus, s-a apreciat că solicitarea inculpatului de a se dispune încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei în raport cu încadrarea juridică iniţială nu împiedică instanţa să dispună schimbarea încadrării juridice a faptei până la terminarea cercetării judecătoreşti, atunci când apreciază că este necesară pentru justa soluţionare a cauzei.
    99. Nu în ultimul rând, s-a apreciat că, în realitate, dificultatea de interpretare a dispoziţiilor legale mai sus menţionate rezultă din confuzia pe care instanţa de trimitere o face între soluţionarea în cursul cercetării judecătoreşti a unor chestiuni incidentale, în temeiul dispoziţiilor art. 386 alin. (1) şi ale art. 387 din Codul de procedură penală, şi rezolvarea acţiunii penale, potrivit art. 396 alin. (6)-(8) din acelaşi cod, după încheierea dezbaterilor pe fond.
    100. În ceea ce priveşte a doua problemă de drept, respectiv noţiunea de „participant“ la licitaţie din cuprinsul art. 246 din Codul penal, s-a arătat că opţiunea legiuitorului pentru accepţiunea uzuală a termenului este clară. În lipsa unei definiţii legale, sensul acestuia nu poate fi decât cel obişnuit din limba română, astfel cum stipulează art. 36 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române, verbul „a participa“ înseamnă a lua parte la o activitate, la o acţiune, la o discuţie, a se implica într-o acţiune, iar prin substantivul „participant“ se înţelege o persoană care ia parte la realizarea unei acţiuni în comun, care participă la ceva.
    101. În ceea ce priveşte problema de drept privind sensul noţiunii de „constrângere“ din cuprinsul art. 246 din Codul penal în cazul în care participantul îndepărtat de la o licitaţie publică este o persoană juridică (agent economic), s-a susţinut că infracţiunea de deturnare a licitaţiilor publice în modalitatea normativă constând în îndepărtarea unui participant de la o licitaţie publică presupune îndeplinirea unei cerinţe esenţiale ataşate elementului material, şi anume ca acţiunea să se realizeze prin constrângere sau corupere.
    102. În ceea ce priveşte termenul de „corupere“, prin Decizia nr. 45 din 16 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1062 din 23 octombrie 2024, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a constatat că are acelaşi sens ca în cazul infracţiunilor de corupţie activă (dare de mită, trafic de influenţă). Deşi în considerentele acestei decizii nu a fost desluşit şi înţelesul noţiunii de „constrângere“, este cert că, similar celeilalte condiţii esenţiale ataşate elementului material (coruperea), aceasta nu poate avea decât sensul dat de legiuitor în cazul altor infracţiuni (şantaj, viol, influenţarea declaraţiilor), şi anume acţiunea de a forţa o persoană să adopte o conduită contrară voinţei sale.
    103. Având în vedere considerentele expuse mai sus, s-a apreciat că, indiferent dacă participantul îndepărtat de la licitaţie este o persoană fizică sau o persoană juridică, noţiunea de „constrângere“ nu poate avea decât un singur înţeles, dat fiind faptul că actele de constrângere fizică sau morală nu pot fi îndreptate doar împotriva unei persoane fizice, iar participantul persoană juridică este reprezentat întotdeauna la licitaţia publică de către o persoană fizică.

    VIII. Opinia judecătorului-raportor
    104. Soluţia propusă de judecătorul-raportor a fost aceea de respingere, ca inadmisibilă, a sesizării formulate. În esenţă, s-a reţinut că problemele de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu reprezintă veritabile chestiuni de drept, deoarece nu există o reală neclaritate, lecturarea normelor juridice incidente fiind suficientă pentru a înţelege voinţa legiuitorului, fără a fi necesară o dezlegare din partea instanţei supreme în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile.

    IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, reţine următoarele:
    IX.1. Cu privire la admisibilitatea sesizării
    105. Reglementând condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit în art. 475 din Codul de procedură penală posibilitatea anumitor instanţe, inclusiv a curţii de apel, învestite cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, care constată, în cursul judecăţii, existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi asupra căreia instanţa supremă nu a statuat încă printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs, să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu respectivei probleme de drept.
    106. Ca atare, pentru a fi admisibilă o asemenea sesizare trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerinţe, respectiv existenţa unei cauze aflate în curs de judecată în ultimul grad de jurisdicţie pe rolul uneia dintre instanţele prevăzute expres de articolul anterior menţionat, soluţionarea pe fond a acelei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, iar problema de drept să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin mecanismele legale ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii.
    107. Totodată, din economia dispoziţiilor legale invocate reiese că admisibilitatea sesizării este condiţionată, în mod esenţial, de existenţa unei veritabile probleme de drept, care să facă necesară o rezolvare de principiu prin pronunţarea unei hotărâri prealabile de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aceasta constituind, de fapt, premisa fundamentală ce justifică intervenţia instanţei supreme prin mecanismul de unificare a practicii judiciare instituit de art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală.
    108. În jurisprudenţa sa, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat că scopul acestei proceduri este de a da dezlegări asupra unor probleme veritabile şi dificile de drept. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie trebuie efectuată, conform art. 475 din Codul de procedură penală, doar în situaţia în care, în cursul soluţionării unei cauze penale, se pune problema interpretării şi aplicării unor dispoziţii legale neclare, echivoce, care ar putea da naştere mai multor soluţii (Decizia nr. 16 din 22 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 3 iulie 2015; Decizia nr. 5 din 10 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 11 martie 2016; Decizia nr. 6 din 2 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 15 aprilie 2016). Interpretarea urmăreşte cunoaşterea înţelesului exact al normei, clarificarea sensului şi scopului acesteia, aşa încât procedura hotărârii prealabile nu poate fi folosită în cazul în care aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluţionare a întrebării adresate (Decizia nr. 19 din 27 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 1 noiembrie 2016).
    109. „Aşadar, numai o problemă de drept de o dificultate rezonabilă şi de natură a da naştere, în mod previzibil, unor interpretări judiciare diferite legitimează concursul dat tribunalelor şi curţilor de apel de către instanţa supremă într-o cauză pendinte. În cazul considerării ca admisibile a unor sesizări prin care se tinde, dimpotrivă, la dezlegarea unor probleme pur teoretice ori la soluţionarea propriu-zisă a unor chestiuni ce ţin de fondul cauzei, există riscul transformării mecanismului hotărârii prealabile fie într-o «procedură dilatorie pentru litigii caracterizate, prin natura lor, ca fiind urgente, fie într-o procedură care va substitui mecanismul recursului în interesul legii»“ (Decizia nr. 22 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1057 din 28 decembrie 2016).
    110. În cauza care a generat prezenta sesizare se impune observaţia că instanţa de trimitere, fără a semnala dificultăţile de interpretare a dispoziţiilor supuse dezlegării, a urmărit de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie rezolvarea în concret a speţei în formula confirmării sau neconfirmării soluţiei ce se prefigurează în dosarul instanţei de control judiciar, şi nu o dezlegare a unei probleme de drept ce impune apelarea la mecanismul de asigurare a unei practici judiciare unitare, prin pronunţarea unei hotărâri prealabile.
    111. De altfel, problemele de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu reprezintă veritabile chestiuni de drept, deoarece nu există o reală neclaritate, lecturarea normelor juridice incidente fiind suficientă pentru a înţelege voinţa legiuitorului, fără a fi necesară o dezlegare din partea instanţei supreme în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile.
    112. Astfel, cu privire la prima problemă de drept supusă dezlegării se constată că aceasta nu reprezintă o veritabilă dificultate, astfel încât să necesite o statuare din partea instanţei supreme. Încadrarea juridică reprezintă concordanţa dintre fapta materială dedusă judecăţii şi noma juridică aplicabilă, constituind fundamentul juridic al răspunderii penale. Atunci când instanţa constată, în cursul judecăţii, că încadrarea juridică iniţială nu reflectă exactitatea juridică a faptei, schimbarea încadrării devine necesară pentru a asigura aplicarea corectă a legii. Această operaţiune presupune, prin ipoteză, că încadrarea juridică iniţială, corespunzătoare unei infracţiuni mai uşoare, a fost greşit realizată şi nu corespundea naturii reale a faptei deduse judecăţii.
    113. Schimbarea încadrării juridice nu modifică fapta materială reţinută, ci doar recalifică juridic aceleaşi împrejurări factuale, astfel încât acestea să fie corect reflectate în lumina normelor legale aplicabile. În consecinţă, termenul de prescripţie trebuie analizat prin raportare la infracţiunea corect încadrată, deoarece această calificare este cea care reflectă realitatea juridică a faptei. A admite că termenul de prescripţie aferent încadrării greşite ar putea produce efecte în condiţiile în care din probele administrate reiese o încadrare juridică eronată ar însemna să se privilegieze o deficienţă procedurală în detrimentul respectării principiului legalităţii şi al realizării scopului procesului penal.
    114. Termenul de prescripţie aplicabil se stabileşte în raport cu încadrarea juridică a faptei astfel cum este determinată de instanţă. Schimbarea încadrării juridice într-o infracţiune mai gravă indică faptul că instanţa a stabilit, pe baza probelor administrate, că fapta dedusă judecăţii este mai gravă decât se apreciase iniţial. Astfel, aplicarea termenului de prescripţie aferent încadrării juridice iniţiale ar contraveni scopului legii penale şi principiului proporţionalităţii sancţiunilor.
    115. Garanţiile procedurale oferite de art. 386 din Codul de procedură penală asigură faptul că schimbarea încadrării juridice nu aduce atingere dreptului la apărare al inculpatului. Prin punerea în discuţie a noii încadrări şi prin posibilitatea amânării judecăţii pentru pregătirea apărării, se respectă principiul echităţii procesului şi drepturile procesuale ale părţilor. Astfel, inculpatul are oportunitatea de a formula apărări specifice noii încadrări şi de a propune probe relevante.
    116. Cu referire la a doua problemă de drept supusă dezlegării, respectiv „Dacă prin noţiunea de «participant» la o licitaţie publică, în accepţiunea art. 246 din Codul penal, se poate înţelege orice agent economic cu vocaţie de a participa la procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică, vocaţie derivată din faptul solicitării de către agentul economic a caietului de sarcini şi formulării ulterioare de cereri de clarificări privind caietul de sarcini.“, se constată că nici aceasta nu reprezintă o veritabilă problemă de drept.
    117. Astfel, atât jurisprudenţa internă, cât şi doctrina au stabilit în mod unanim că „îndepărtarea trebuie să se realizeze faţă de un participant la o licitaţie publică, adică faţă de o persoană care a dobândit calitatea de participant, pe baza procedurii aplicabile în respectiva licitaţie. Calitatea de participant la o licitaţie publică este stabilită prin procedura proprie fiecărei licitaţii care reprezintă, în concret, situaţia premisă a infracţiunii (...) Nu se realizează această condiţie esenţială, ataşată elementului material, în ipoteza în care persoana îndepărtată nu dobândise calitatea de participant, ci, eventual, avea intenţia sau vocaţia de a participa la licitaţie, dar nu realizase demersurile necesare, la momentul săvârşirii faptei*1)“ (V. Cioclei, Drept penal. Partea specială. Infracţiuni contra persoanei şi infracţiuni contra patrimoniului, ed. 9, Ed. CH Beck, 2024, p. 407).
    *1) În acest sens, Decizia nr. 45 din data de 16 septembrie 2024 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1062 din 23 octombrie 2024, paragraful 118.

    118. Etapa în care se solicită caietul de sarcini este o etapă de informare a persoanelor interesate, fără ca acestea să fie obligate să depună înscrisuri (fişe de cazier judiciar ori fiscal, certificate care să ateste expertiza într-un anume domeniu, documente care să ateste capacitatea tehnică de îndeplinire a sarcinilor). Prin urmare, nu se poate considera că un agent economic „interesat de participarea la licitaţie“ este un veritabil participant. Scopul textului de lege este acela de a proteja agenţii economici care au ajuns în faza de evaluare, întrucât dintre aceştia va fi ales câştigătorul, iar doar costurile propuse de aceşti agenţi economici pot conduce la o eventuală denaturare a preţului de adjudecare.
    119. Prin urmare, problema expusă îşi găseşte rezolvare din chiar conţinutul normelor juridice, al raţionamentelor juridice prezentate şi nu impune intervenţia instanţei supreme.
    120. Cu privire la cea de-a treia problemă supusă dezlegării, şi anume înţelesul noţiunii de „constrângere“ în accepţiunea art. 246 din Codul penal, dacă participantul este un agent economic, se constată, deopotrivă, că interpretarea legii se impune într-un mod evident care nu impune o dezlegare din partea instanţei supreme.
    121. Chestiunea vizează înţelesul acestei noţiuni în contextul în care cel constrâns este o persoană juridică. Se constată că aceasta nu este definită expres în Codul penal, însă din interpretarea generală din doctrina juridică rezultă că termenul include orice acţiune de natură a limita libertatea de decizie a unei persoane, fie prin mijloace fizice, fie prin presiuni morale. „Constrângerea“ poate viza orice acţiune care determină un agent economic să nu participe la licitaţie, fie că este vorba de ameninţări directe, fie de alte forme de intimidare sau presiuni. Termenul folosit de legiuitor este cel de „constrângere“, rezultând că legiuitorul nu a dorit să distingă sau să precizeze tipul de constrângere, aceasta putând fi fizică sau psihică (morală). Acţiunea poate îmbrăca forma constrângerii fizice (exercitare de acte de violenţă) sau a constrângerii morale, care trebuie să aibă aptitudinea de a cauza o stare de temere, sub stăpânirea căreia este afectată libertatea psihică a persoanei respective, indiferent dacă aceasta este o persoană fizică ori un agent economic.
    122. Pe cale de consecinţă, întrebările formulate nu vizează probleme de drept reale, chestiuni de drept esenţiale, care să reclame o rezolvare de principiu prin pronunţarea unei hotărâri prealabile de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
    123. Mai mult decât atât, un alt motiv de respingere, ca inadmisibilă, a sesizării este neîndeplinirea cerinţei ca de lămurirea chestiunilor de drept să depindă soluţionarea pe fond a cauzei în care au fost invocate.


    Pentru motivele arătate, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală,
    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:
    "1. Dacă se poate dispune schimbarea încadrării juridice într-o infracţiune mai gravă, care atrage un termen al prescripţiei răspunderii penale mai mare, într-un moment procesual în care se împlinise deja termenul prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunea mai uşoară vizată de art. 386 din Codul de procedură penală, şi inculpatul nu a solicitat continuarea procesului penal, conform art. 18 din Codul de procedură penală.
2. Dacă prin noţiunea de «participant» la o licitaţie publică, în accepţiunea art. 246 din Codul penal, se poate înţelege orice agent economic cu vocaţie de a participa la procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică, vocaţie derivată din faptul solicitării de către agentul economic a caietului de sarcini şi formulării ulterioare de cereri de clarificări privind caietul de sarcini.
3. Care este înţelesul noţiunii de «constrângere», în accepţiunea art. 246 din Codul penal, dacă participantul este un agent economic."

    Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 februarie 2025.


                    PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                    ELENI CRISTINA MARCU
                    Magistrat-asistent,
                    Adina Andreea Ciuhan Teodoru


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii,  DECIZIA nr. 56 din 24 februarie 2025

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
x
DESCARCATI GRATUIT
Raportul Special
"5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016