Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT Dosar nr. 1.356/1/2018
┌──────────────┬───────────────────────┐
│ │- vicepreşedintele │
│Gabriela Elena│Înaltei Curţi de │
│Bogasiu │Casaţie şi Justiţie - │
│ │preşedintele │
│ │completului │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Lavinia │- preşedintele delegat │
│Curelea │al Secţiei I civile │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Eugenia │- preşedintele Secţiei │
│Voicheci │a II-a civile │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Corina-Alina │- preşedintele Secţiei │
│Corbu │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Sorinela-Alina│- judecător la Secţia I│
│Macavei │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Romaniţa │- judecător la Secţia I│
│Ecaterina │civilă │
│Vrînceanu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Carmen Elena │- judecător la Secţia I│
│Popoiag │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Florentin │- judecător la Secţia I│
│Sorin Drăguţ │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Andreia Liana │- judecător la Secţia I│
│Constanda │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ileana Izabela│- judecător la Secţia a│
│Dolache-Bogdan│II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Petronela │- judecător la Secţia a│
│Iulia Niţu │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Nicoleta │- judecător la Secţia a│
│Ţăndăreanu │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│George Bogdan │- judecător la Secţia a│
│Florescu │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Carmen Trănica│- judecător la Secţia a│
│Teau │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Veronica │- judecător la Secţia │
│Năstasie │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Florentina │- judecător la Secţia │
│Dinu │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adriana Elena │- judecător la Secţia │
│Gherasim │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Andreea │- judecător la Secţia │
│Marchidan │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Laura-Mihaela │- judecător la Secţia │
│Ivanovici │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
└──────────────┴───────────────────────┘
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 1.356/1/2018 este constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 27^5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. La şedinţa de judecată participă doamna Mihaela Lorena Mitroi, magistrat-asistent desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulament. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 2.402/84/2017, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind depuse de către părţi puncte de vedere formulate în scris privind chestiunea de drept supusă judecăţii. La dosar au fost transmise de către instanţele naţionale hotărârile judecătoreşti relevante ce au fost identificate, precum şi opiniile teoretice exprimate de judecători. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii. Doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, constată că nu există chestiuni prealabile, iar completul rămâne în pronunţare asupra admisibilităţii sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 1. Curtea de Apel Cluj - Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din data de 19 martie 2018, în Dosarul nr. 2.402/84/2017, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept privind interpretarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 3^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare, în forma indicată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 250/2016, cu modificările ulterioare, în ceea ce priveşte acordarea aceleiaşi valori de referinţă sectorială pentru toţi angajaţii din cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare „Justiţie“, de la data punerii acesteia în plată pentru salariaţi făcând parte din aceeaşi familie ocupaţională. II. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept menţionată 2. Prin Cererea înregistrată cu nr. 2.402/84/2017, reclamanţii, având calitatea de personal auxiliar de specialitate şi personal conex, i-au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Sălaj, Ministerul Justiţiei şi, pentru opozabilitate, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând obligarea pârâţilor să calculeze şi să plătească reclamanţilor diferenţele de salarii calculate pe baza valorii de referinţă sectorială de 405 lei pentru perioada 1.01.2010-1.12.2015, respectiv de 445,5 lei pentru perioada 1.12.2015-1.01.2017 şi pe viitor până la intervenţia unor modificări legislative privind stabilirea salariilor reclamanţilor, actualizate cu indicele de inflaţie de la data scadenţei drepturilor salariale lunare neacordate şi până la data plăţii efective a acestora, precum şi la plata dobânzii legale aferente calculate de la data scadenţei drepturilor salariale lunare neacordate şi până la data plăţii efective a acesteia. 3. Prin Sentinţa civilă nr. 2.237 din 18 septembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Sălaj în Dosarul nr. 2.402/84/2017, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Sălaj şi, pentru opozabilitate, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi au fost obligaţi pârâţii să calculeze şi să plătească reclamanţilor diferenţele de salarii calculate pe baza valorii de referinţă sectorială de 405 lei pentru perioada 9.04.2015--1.12.2015, respectiv de 445,5 lei pentru perioada 1.12.2015-1.01.2017 şi pe viitor până la intervenţia unor modificări legislative privind stabilirea salariilor reclamanţilor, actualizate cu indicele de inflaţie de la data scadenţei drepturilor salariale lunare neacordate şi până la data plăţii efective a acestora, precum şi la plata dobânzii legale aferente calculate de la data scadenţei drepturilor salariale lunare neacordate şi până la data plăţii efective a acesteia. 4. A fost admisă în parte cererea formulată de reclamanţii A, B şi C şi au fost obligaţi pârâţii să calculeze şi să plătească acestor reclamanţi diferenţele de salarii calculate pe baza valorii de referinţă sectorială de 445,5 lei începând de la data angajării şi până la data de 1 ianuarie 2017 şi pe viitor până la intervenţia unor modificări legislative privind stabilirea salariilor reclamanţilor, actualizate cu indicele de inflaţie de la data scadenţei drepturilor salariale lunare neacordate şi până la data plăţii efective a acestora, precum şi la plata dobânzii legale aferente calculate de la data scadenţei drepturilor salariale lunare neacordate şi până la data plăţii efective a acesteia. 5. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât reclamanţii, cât şi pârâţii Curtea de Apel Cluj şi Tribunalul Sălaj. 6. Prin apelul formulat, reclamanţii au arătat că sunt îndreptăţiţi la plata drepturilor pretinse începând cu anul 2007, solicitând schimbarea sentinţei atacate în sensul admiterii în tot a acţiunii şi obligarea pârâţilor la plata diferenţelor de drepturi salariale pe baza valorii de referinţă sectorială de 405 lei pentru perioada 1.01.2010-1.12.2015, respectiv de 445,5 lei pentru perioada 1.12.2015-1.01.2017 şi pentru viitor. 7. Pârâţii Curtea de Apel Cluj şi Tribunalul Sălaj, prin apelul formulat, au solicitat schimbarea sentinţei atacate în sensul respingerii în tot a acţiunii. III. Aspectele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării 8. Prin Încheierea de sesizare din data de 19 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 2.402/84/2017, Curtea de Apel Cluj - Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale a apreciat, asupra sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu întrebarea prealabilă pentru dezlegarea chestiunii de drept privitoare la aplicarea valorii de referinţă sectorială de 405 lei prin aplicarea procentelor de 2%, 5% şi 11% prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007) pentru perioada 1.01.2010-1.12.2015, că sunt îndeplinite cerinţele de admisibilitate a sesizării, potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de următoarele aspecte: - existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanţă, este dată de faptul că prezentul litigiu se află în faţa instanţei de apel, ca instanţă de ultim grad în materia conflictelor de muncă; – problema de drept enunţată este nouă, deoarece jurisprudenţa creată până în prezent la nivelul instanţelor nu este atât de consistentă încât să se poată conchide că ar exista o jurisprudenţă constantă şi continuă în materia de referinţă, în baza unei interpretări unitare a textelor care au generat chestiunea de drept a cărei rezolvare de principiu se solicită; – chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. IV. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 9. După comunicarea raportului, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept supusă judecăţii. V. Punctul de vedere al titularului sesizării cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 10. Completul de judecată al Curţii de Apel Cluj - Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale şi-a exprimat opinia că dezlegarea chestiunii de drept ce face obiectul prezentei sesizări trebuie făcută în sensul constatării că interpretarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014) şi art. 3^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015), în forma indicată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 250/2016, cu modificările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), trebuie făcută în sensul că acestea impun acordarea aceleiaşi valori de referinţă sectorială pentru toţi angajaţii din familia ocupaţională de funcţii bugetare „Justiţie“, de la data punerii acesteia în plată pentru salariaţii făcând parte din aceeaşi familie ocupaţională, inclusiv pentru perioada anterioară datei de 9 aprilie 2015. 11. Instanţa de sesizare a reţinut că reclamanţii sunt personal auxiliar de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, iar salarizarea personalului bugetar este reglementată prin Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 284/2010). 12. Ulterior, prin reglementări succesive, legiuitorul a intervenit pentru înlăturarea diferenţelor salariale rezultate în urma aplicării acestei legi, astfel cum a fost ea modificată prin legi anuale de salarizare. 13. În acest sens au fost adoptate Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, cu modificările ulterioare (Legea nr. 71/2015) şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, prin care a fost modificată şi completată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015. 14. În interpretarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, în forma indicată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, respectiv că magistraţii şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor vor fi salarizaţi la nivelul de salarizare maxim în plată pentru funcţiile similare, respectiv la nivelul maxim al indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, instanţa de trimitere a observat că acestea nu disting între cele două categorii de magistraţi şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, respectiv cei ale căror indemnizaţii au fost stabilite cu includerea unui procent de aproximativ 18%, conform Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007, şi cei ale căror indemnizaţii nu includ acest spor. De aceea, conform regulii de interpretare logică „unde legea nu distinge, nici cel care o interpretează nu trebuie să distingă“ (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus), rezultă că aceste dispoziţii se aplică ambelor categorii de magistraţi şi personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor. 15. Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât din considerentele hotărârilor judecătoreşti prin care au fost obligaţi ordonatorii de credite să plătească indexările de 2%, 5% şi 11% rezultă că stabilirea indemnizaţiei s-a făcut în baza unui act normativ cu aplicabilitate generală (respectiv Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007), iar nu în baza unor considerente concrete, aplicabile doar cazurilor respective. 16. De aceea, activitatea de egalizare a veniturilor la nivelul fiecărui ordonator principal de credite ar fi trebuit să presupună stabilirea celei mai ridicate indemnizaţii pentru fiecare grad profesional (judecătorie, tribunal, curte de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), fiecare categorie de vechime în muncă şi vechime în funcţie, prin raportare inclusiv la indemnizaţiile în plată la nivelul aceluiaşi ordonator de credite. 17. Ulterior, a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor legale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 673 din 31 august 2016. 18. Prin aceste texte introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, în cadrul aplicării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (astfel cum a fost iniţial modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), Guvernul a urmărit să elimine din procesul de egalizare a indemnizaţiilor raportarea la indemnizaţiile stabilite în baza legii, prin hotărâre judecătorească. 19. Astfel, egalizarea indemnizaţiilor nu se mai face prin raportare la aceste indemnizaţii maxime în plată, ci doar prin raportare la indemnizaţii stabilite în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. 20. Curtea Constituţională însă, prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 21 decembrie 2016, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituţionale. 21. În cuprinsul deciziei, Curtea Constituţională a statuat în sensul că, pentru respectarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcţii, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010. 22. Curtea Constituţională a concluzionat în sensul că efectul neconstituţionalităţii art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016) este acela că „nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare“, la care se face egalizarea prevăzută de art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţia sau autoritatea publică. 23. Ca atare, în condiţiile în care se face dovada existenţei în plată a unor indemnizaţii care aveau incluse în indemnizaţia de încadrare lunară creşterile salariale prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007, salariul de bază/indemnizaţia de încadrare pentru personalul din justiţie trebuie stabilit(ă) în raport cu acestea şi anterior datei de 9 aprilie 2015, data intrării în vigoare a Legii 71/2015, cu respectarea termenului de prescripţie a acţiunii. VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie 24. În urma solicitării adresate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au comunicat, aproape în unanimitate, că practica judiciară identificată este unitară, în sensul că, în ceea ce priveşte acordarea aceleiaşi valori de referinţă sectorială pentru toţi angajaţii din cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare „Justiţie“, dispoziţiile legale incidente nu pot constitui temei pentru acordarea drepturilor salariale solicitate decât din momentul intrării lor în vigoare, respectiv de la data de 9 aprilie 2015. 25. A fost identificată o singură hotărâre a instanţei de trimitere (Decizia nr. 400 din 2 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 4.984/117/2017) prin care drepturile salariale au fost acordate începând cu data de 24 februarie 2014, aceasta fiind data de la care s-a făcut dovada că în favoarea altor salariaţi din familia ocupaţională „Justiţie“ a fost recunoscută o salarizare maximă în plată calculată prin raportare la o valoare sectorială de referinţă de 405 lei. 26. La nivelul Curţii de Apel Târgu Mureş, în practica judiciară, s-a făcut distincţie între personalul din familia ocupaţională de funcţii bugetare „Justiţie“, căruia i s-au recunoscut aceste drepturi salariale prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, şi personalul din familia ocupaţională „Justiţie“ care nu deţine asemenea hotărâri. S-a reţinut că, pentru prima categorie de personal menţionată, aplicarea valorii de referinţă sectorială care să includă procentele de 2%, 5% şi 11% prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007 se poate acorda de la data punerii acesteia în plată pentru salariaţii făcând parte din aceeaşi familie ocupaţională, inclusiv pentru perioada anterioară datei de 9 aprilie 2015, cu respectarea termenului de prescripţie al acţiunii. Pentru a doua categorie de personal (cei care nu deţin asemenea hotărâri judecătoreşti), aplicarea valorii de referinţă sectorială care să includă procentele de 2%, 5% şi 11% prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007 se poate acorda începând cu luna aprilie 2015, data de la care legiuitorul a recunoscut pentru prima dată în favoarea acestora dreptul de a fi salarizaţi la nivelul maxim din cadrul acelei instituţii sau autorităţi publice. 27. Prin Adresa nr. 1.360/C/1.803/III-5/2018 din 14 iunie 2018, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul prezentei sesizări. VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 28. Jurisprudenţa constituţională în materie de egalizare salarială la nivel maxim este ilustrată de Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 21 decembrie 2016, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare. 29. În cuprinsul acesteia s-a reţinut că „la momentul pronunţării prezentei decizii, există magistraţi şi personal asimilat care beneficiază de hotărâri judecătoreşti prin care li sa stabilit dreptul de a avea inclus în indemnizaţie cei 18% stabiliţi prin Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007, iar ordonatorul de credite a emis ordine de salarizare corespunzătoare în acest sens, magistraţi şi personal asimilat care beneficiază de hotărâri judecătoreşti prin care li s-a stabilit dreptul de a avea inclus în indemnizaţie cei 18% stabiliţi prin Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007, iar ordonatorul de credite nu a emis ordine de salarizare corespunzătoare în acest sens şi magistraţi şi personal asimilat care nu beneficiază de hotărâri judecătoreşti prin care li s-a stabilit dreptul de a avea inclus în indemnizaţie cei 18%, stabiliţi prin Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007“. 30. De asemenea, s-a reţinut că „prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 (care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraţilor), s-au eliminat şi diferenţele provenite din faptul că o parte dintre magistraţii şi personalul asimilat, încadraţi în aceeaşi funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate au obţinut hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile (în temeiul Codului de procedură civilă din 1865) sau definitive (în temeiul Codului de procedură civilă), prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alţii nu obţinuseră asemenea hotărâri judecătoreşti. Astfel, urmarea intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 este aceea că, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, indemnizaţia de încadrare a magistraţilor şi a personalului asimilat este aceeaşi, stabilită la nivel maxim. De altfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, introdus prin legea sa de aprobare, Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeaşi soluţie legislativă, a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim“. 31. Curtea Constituţională a apreciat că „hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare, cum sunt cele prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5% şi respectiv 11% acordate magistraţilor şi personalului asimilat, au aplicabilitate generală şi se deosebesc de ipotezele în care, tot prin hotărâre judecătorească, ar fi fost recunoscute anumite drepturi în baza unor situaţii de fapt particulare, fără aplicabilitate generală (cum ar fi, spre exemplu, ipoteza în care o persoană a avut recunoscut sporul de doctorat)“, şi întrucât „hotărârile judecătoreşti invocate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate se referă la majorarea indemnizaţiilor de încadrare, vizând, de fapt, şi întreaga familie ocupaţională a «Justiţiei», aceste majorări salariale trebuie avute în vedere la stabilirea nivelului maxim de salarizare corespunzător fiecărei funcţii, grad, treaptă, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate. Însă, dispoziţiile de lege criticate exclud recunoaşterea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, fără a le lua în calcul la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul autorităţii publice“, ceea ce afectează art. 124 şi 126 din Constituţie, precum şi principiul fundamental al separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, consacrat de art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, „deoarece, printr-un act normativ emis de Guvern, ca legiuitor delegat potrivit art. 115 alin. (4)-(6) din Constituţie, se consacră, pe cale legislativă, nerecunoaşterea hotărârilor judecătoreşti definitive, respectiv definitive şi irevocabile, emise de puterea judecătorească“. De asemenea, a statuat că articolul analizat contravine şi principiului egalităţii consacrat de art. 16 din Constituţie, deoarece stabileşte că „persoanele aflate în situaţii profesionale identice, dar care nu au obţinut hotărâri judecătoreşti prin care să li se fi recunoscut majorări salariale, au indemnizaţii de încadrare diferite (mai mici) faţă de cei cărora li s-au recunoscut astfel de drepturi salariale, prin hotărâri judecătoreşti, generând diferenţe în stabilirea salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare. Or, tratamentul juridic diferit instituit de legiuitor nu are nicio justificare obiectivă şi rezonabilă. De altfel, dispoziţiile de lege criticate lipsesc de sens şi, practic, anulează voinţa legiuitorului şi raţiunea esenţială a edictării actului normativ respectiv, astfel cum sunt precizate în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, anume acelea de a egaliza veniturile personalului bugetar cu aceeaşi funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, prin raportare la nivelul maxim, şi de a elimina inechităţile existente“. 32. Curtea a consfinţit că „pentru respectarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcţii, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice“. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în procedurile de unificare a practicii judiciare 33. Prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 9 noiembrie 2016, sa stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma «salarizat la acelaşi nivel» are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice.“ 34. Prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018, s-a statuat că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere şi majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare.“ IX. Raportul asupra chestiunii de drept 35. Prin raportul întocmit în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 36. Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: 37. În privinţa regularităţii sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, instituie o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, condiţii care se impun a fi îndeplinite în mod cumulativ, respectiv: - existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza în ultimă instanţă; – ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; – chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 38. Prioritar, se impune deci o analiză a existenţei acestor condiţii de admisibilitate a sesizării formulate de Curtea de Apel Cluj - Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale. 39. Cu privire la prima cerinţă, se constată din actele dosarului că, în prezent, cauza se află în curs de judecată în faza procesuală a apelului, nefiind pronunţată până la acest moment o hotărâre definitivă. 40. Acţiunea introductivă priveşte un litigiu având ca obiect un conflict de muncă (drepturi salariale), care se află în competenţa de primă instanţă a tribunalului, iar Curtea de Apel Cluj judecă pricina în ultimă instanţă, potrivit dispoziţiilor art. 208 raportat la art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 96 pct. 2 şi art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă. 41. De lămurirea chestiunii ce face obiectul sesizării depinde soluţionarea pe fond a apelului, întrucât: prin cererea de chemare în judecată reclamanţii au solicitat plata diferenţelor salariale calculate pe baza valorii de referinţă sectorială de 405 lei începând cu data de 1 ianuarie 2010, prin sentinţa pronunţată de instanţa de fond s-a admis în parte cererea, reţinându-se că diferenţele astfel calculate pot fi acordate doar începând cu data de 9 aprilie 2015, iar prin apelul formulat de reclamanţi s-a criticat această soluţie, considerându-se că este rezultatul unei interpretări şi aplicări eronate de către prima instanţă a prevederilor art. 5 alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi art. 3^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, în forma indicată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016. 42. Cerinţa privind noutatea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării nu este însă îndeplinită. De asemenea, chestiunea în discuţie nu constituie o problemă de drept reală, cu un grad de dificultate care să impună lămurirea acesteia de către instanţa supremă pe calea procedurii reglementate de art. 519 din Codul de procedură civilă. 43. Astfel, chiar dacă art. 519 din Codul de procedură civilă nu defineşte noţiunea de „chestiune de drept“, atât doctrina, cât şi jurisprudenţa creată la nivelul completurilor pentru dezlegarea unor chestiuni de drept au subliniat faptul că sesizarea trebuie să privească o problemă de drept reală, dedusă din calitatea normei pozitive, care fie este lacunară, fie este neclară, îndoielnică. 44. S-a arătat că, pentru asigurarea eficienţei sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin raportare la rezolvarea litigiului în care a intervenit, se impune ca identificarea chestiunii de drept de către titularul sesizării să vizeze o problemă juridică ce ridică dificultăţi de interpretare a unor norme susceptibile de interpretări diferite, care, aplicate în cauze concrete, ar genera o practică neunitară, iar aceste potenţiale interpretări diferite, doar prefigurate sau deja afirmate, trebuie arătate în sesizare. 45. În această ordine de idei, nu reprezintă o astfel de chestiune de drept care să impună pronunţarea unei hotărâri prealabile realizarea unor operaţiuni de identificare a legii aplicabile unui anumit raport juridic şi de aplicare a unui text de lege în raport cu circumstanţele particulare ce caracterizează fiecare litigiu (operaţiuni care sunt atribute ale judecătorului cauzei). 46. În speţă nu poate fi ignorat faptul că titularul sesizării nu a indicat în mod concret motivele pentru care a considerat chestiunea de drept ca fiind una dificilă şi care ar fi de natură să genereze modalităţi diferite de interpretare, limitându-se să arate că „jurisprudenţa creată până în prezent la nivelul instanţelor nu este atât de consistentă încât să se poată conchide că ar exista o jurisprudenţă constantă şi continuă în materia de referinţă“. 47. Contrar acestei afirmaţii, se reţine, în primul rând, că nici norma cuprinsă în art. 5 alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, introdus prin Legea nr. 71/2015, nici dispoziţiile art. 3^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, nu comportă, în sine, o dificultate reală de interpretare şi aplicare, fiind suficient de clare. 48. În acest context, trebuie subliniat faptul că aceste norme nu au generat practică judiciară divergentă până în prezent şi nu pot fi considerate că ar constitui o chestiune de drept nouă, în condiţiile în care actele normative au fost adoptate pentru reglementarea salarizării în anii 2015 şi 2016, iar până în prezent au fost lămurite aspectele esenţiale pentru aplicarea lor, atât de către Curtea Constituţională, cât şi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. 49. Astfel, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 21 decembrie 2016, a constatat că dispoziţiile art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 sunt neconstituţionale. A respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sunt constituţionale, în raport cu criticile formulate, dispoziţiile art. 3^1 alin. (1^1) şi (1^3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015. 50. A reţinut că „prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 (care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraţilor) s-au eliminat şi diferenţele provenite din faptul că o parte dintre magistraţii şi personalul asimilat, încadraţi în aceeaşi funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, au obţinut hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile (în temeiul Codului de procedură civilă din 1865) sau definitive (în temeiul Codului de procedură civilă), prin care leau fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alţii nu obţinuseră asemenea hotărâri judecătoreşti. Astfel, urmarea intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 este aceea că, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, indemnizaţia de încadrare a magistraţilor şi a personalului asimilat este aceeaşi, stabilită la nivel maxim. De altfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, introdus prin legea sa de aprobare, Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeaşi soluţie legislativă, a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim.“ 51. De asemenea, instanţa de contencios constituţional a constatat că excluderea majorărilor salariale stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti de la calculul nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul autorităţii publice, afectează art. 124 şi 126 din Constituţie, precum şi principiul fundamental al separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale, consacrat de art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, deoarece, printr-un act normativ emis de Guvern, ca legiuitor delegat potrivit art. 115 alin. (4)-(6) din Constituţie, se consacră, pe cale legislativă, nerecunoaşterea hotărârilor judecătoreşti definitive, respectiv definitive şi irevocabile, emise de puterea judecătorească. 52. În plus, s-a arătat că, din moment ce situaţia juridică a personalului bugetar de acelaşi grad, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate şi aceleaşi studii este identică, atunci şi tratamentul juridic aplicabil - salariul de bază/indemnizaţia de încadrare - trebuie să fie acelaşi, nefiind permis, spre exemplu, ca magistraţi de acelaşi grad, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate şi aceleaşi studii, să aibă indemnizaţii de încadrare diferite. 53. Totodată, dispoziţiile art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, contravin principiului egalităţii în faţa legii, consacrat prin art. 16 din Constituţie, deoarece stabilesc că persoanele aflate în situaţii profesionale identice, dar care nu au obţinut hotărâri judecătoreşti prin care să li se fi recunoscut majorări salariale, au indemnizaţii de încadrare diferite (mai mici) faţă de cei cărora li s-au recunoscut astfel de drepturi salariale, prin hotărâri judecătoreşti, generând diferenţe în stabilirea salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare. Or, tratamentul juridic diferit instituit de legiuitor nu are nicio justificare obiectivă şi rezonabilă. Dimpotrivă, prevederile legale criticate lipsesc de sens şi chiar anulează voinţa legiuitorului şi raţiunea esenţială a edictării actului normativ respectiv, astfel cum sunt precizate în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, anume acelea de a egaliza veniturile personalului bugetar cu aceeaşi funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, prin raportare la nivelul maxim, şi de a elimina inechităţile existente. 54. Ca efect al neconstituţionalităţii art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016), Curtea Constituţională a reţinut prin decizia menţionată că „nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare“, la care se face egalizarea prevăzută de art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică. 55. În privinţa dispoziţiilor art. 3^1 alin. (1^1) şi (1^3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, s-a arătat că acestea stabilesc definiţia sintagmei „fiecare funcţie“ ca fiind „funcţiile prevăzute în aceeaşi anexă, capitol, literă, număr şi număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare“ şi definiţia „instituţiei sau autorităţii publice“ ca fiind „acea instituţie sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri şi cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite“. Totodată, în cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate. 56. Prin urmare, Curtea Constituţională a constatat că, în vederea egalizării prevăzute de art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, „nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare“, care trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, urmează să se stabilească prin raportare la aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică. 57. Prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 9 noiembrie 2016, s-a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma «salarizat la acelaşi nivel» are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) dinLegea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice.“ 58. În cuprinsul acestei decizii s-a arătat că personalul din „celelalte autorităţi şi instituţii publice“ la care se referă textul supus interpretării sunt: Administraţia Prezidenţială, autoritatea judecătorească, Guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, autorităţi ale administraţiei publice locale, alte autorităţi publice, autorităţi administrative autonome (altele decât Consiliul Concurenţei şi Curtea de Conturi), precum şi instituţiile din subordinea acestora, finanţate integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale. 59. Prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018 s-a statuat că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere şi majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare.“ 60. Făcând referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a observat că soluţia legislativă a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim a fost adoptată de legiuitor, începând cu data de 9 aprilie 2015, prin introducerea art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, astfel că toate considerentele expuse de instanţa constituţională se verifică şi în respectiva cauză. 61. Totodată, s-a arătat că „a aprecia că nivelul maxim al salarizării nu poate include drepturile obţinute prin hotărâri judecătoreşti definitive, decât dacă au fost emise ordine de salarizare, ar însemna să fie lăsată la latitudinea ordonatorilor de credite consecinţa aplicării sau nu a prevederilor legale. Cu alte cuvinte, ar însemna ca neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive să producă consecinţe juridice în sensul privării unor titulari de drepturile lor specifice“. 62. Prin aceeaşi decizie s-a observat că „hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare, cum sunt cele prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5% şi, respectiv, 11% acordate magistraţilor şi personalului asimilat, în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007, nu vizează situaţii de fapt particulare, ci aplicarea unor prevederi legale cuprinse în acte normative, care au aplicabilitate generală“, astfel că aceste majorări salariale trebuie avute în vedere la stabilirea nivelului maxim de salarizare corespunzător fiecărei funcţii, grad/treaptă, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceasta fiind logica egalizării drepturilor salariale avute în vedere de legiuitor la edictarea art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014. 63. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a constatat că „dacă s-ar da o altă interpretare, aceasta ar fi contrară scopului şi substanţei normei, s-ar menţine inechităţile salariale în cadrul aceleiaşi categorii de personal şi, în consecinţă, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenţionat să o elimine prin edictarea acestei reglementări“. 64. Aşadar, având în vedere toate aceste aspecte prezentate, completul de judecată al instanţei de sesizare dispune de toate elementele necesare pentru o corectă aplicare a legii la litigiul pendinte, ţinând seama şi de celelalte principii de drept şi instituţii juridice incidente. 65. De altfel, practica judiciară înregistrată la nivelul instanţelor naţionale denotă o interpretare unitară a dispoziţiilor legale în discuţie, fiind valorificate totodată deciziile mai sus menţionate ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale. 66. Verificarea premiselor sesizării, determinate de circumstanţele litigiului, precum şi modalitatea de formulare a întrebării relevă faptul că instanţa de trimitere nu pune în discuţie, de fapt, interpretarea normelor de drept invocate, ci se referă exclusiv la aplicabilitatea prevederilor legale în discuţie şi a celor statuate prin decizia Curţii Constituţionale şi pentru o perioadă anterioară intrării în vigoare a acestora. 67. Or, în concret, stabilirea legii aplicabile unui raport juridic, incidenţa şi analizarea prescripţiei dreptului la acţiune, inclusiv stabilirea începutului cursului prescripţiei (aspecte a căror examinare se impune pentru soluţionarea situaţiei litigioase invocate de instanţa de trimitere) sunt atributele completului de judecată, nefiind circumscrise domeniului de interes al dezlegării chestiunilor de drept de către instanţa supremă. 68. Prin urmare, în considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că prezenta sesizare nu este admisibilă, deoarece mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă poate fi utilizat doar dacă sunt întrunite condiţiile restrictive de admisibilitate impuse de lege, rolul său unificator găsindu-şi menirea doar în privinţa chestiunilor de drept noi şi care prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme. 69. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 519, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 2.402/84/2017, cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept privind interpretarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 3^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare, în forma indicată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 250/2016, cu modificările ulterioare, în ceea ce priveşte acordarea aceleiaşi valori de referinţă sectorială pentru toţi angajaţii din cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare „Justiţie“, de la data punerii acesteia în plată pentru salariaţi făcând parte din aceeaşi familie ocupaţională. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 septembrie 2018. VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, GABRIELA ELENA BOGASIU Magistrat-asistent, Mihaela Lorena Mitroi -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
