Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid-Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 116/2023 privind unele măsuri pentru gestionarea şi evidenţierea veniturilor curente ale bugetului public prin implementarea unor proiecte de digitalizare, obiecţie formulată de un număr de 54 de deputaţi. 2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 5.982 din 26 iunie 2024 şi constituie obiectul Dosarului nr. 2.127A/2024. 3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate autorii sesizării invocă atât critici de neconstituţionalitate extrinsecă, cât şi critici de neconstituţionalitate intrinsecă, apreciind că atât Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2023, cât şi legea de aprobare a acesteia încalcă flagrant o serie de principii constituţionale, şi anume: principiul statului de drept, principiul legalităţii şi previzibilităţii legii, principiul accesului liber la justiţie, restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, care se face numai prin lege, precum şi recurgerea la mecanismul delegării legislative, dată fiind inexistenţa urgenţei şi a situaţiei extraordinare care nu poate fi amânată. 4. Din perspectiva criticilor de neconstituţionalitate extrinsecă formulate, autorii sesizării susţin că, având în vedere dispoziţiile art. 115 alin. (4) din Constituţie, precum şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă dacă sunt întrunite, în mod cumulativ, următoarele condiţii: existenţa unei situaţii extraordinare, reglementarea acesteia să nu poată fi amânată, iar urgenţa să fie motivată în cuprinsul ordonanţei. În acest sens menţionează că motivele invocate în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 116/2023 se referă la combaterea şi reducerea fenomenului de evaziune fiscală prin îmbunătăţirea capacităţii operative a administraţiei fiscale în prevenirea şi combaterea fenomenelor de neconformare fiscală care ar determina necesitatea implementării unor sisteme informatice, precum şi asigurarea interoperabilităţii volumelor de tip big data furnizate prin acestea. Toate acestea evidenţiază însă, în opinia autorilor, raţiunea şi utilitatea reglementării, nu şi existenţa unei situaţii extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată, pe care mai degrabă o proclamă, fără a o motiva. Aceştia consideră că nici motivele invocate cu privire la „urgenţa pentru obţinerea de venituri suplimentare pentru asigurarea sustenabilităţii bugetului de stat pentru anul 2024“ nu justifică o situaţie excepţională a cărei reglementare nu poate fi amânată. 5. Autorii susţin, de asemenea, că în expunerea de motive s-a invocat un element de oportunitate, prin definiţie de natură subiectivă, căruia i se conferă o eficienţă contributivă determinantă a urgenţei, ceea ce, implicit, îl converteşte în situaţie extraordinară, fapt care impune concluzia că acesta nu are, în mod necesar şi univoc, caracter obiectiv, ci poate da expresie şi unor factori subiectivi, de oportunitate, în a căror considerare, de altfel, reglementarea în cauză a fost adoptată pe calea ordonanţei. Întrucât, însă, asemenea factori nu sunt cuantificabili, afirmarea existenţei situaţiei extraordinare, în temeiul lor sau prin convertirea lor într-o asemenea situaţie, conferă acesteia un caracter arbitrar, de natură să creeze dificultăţi insurmontabile în legitimarea delegării legislative. S-ar ajunge, astfel, ca un criteriu de constituţionalitate - situaţia extraordinară -, a cărui respectare este prin definiţie supusă controlului Curţii Constituţionale, să fie, practic, sustras unui atare control, ceea ce ar fi inadmisibil. În sensul celor arătate, eventualitatea obţinerii de venituri suplimentare din digitalizare sau reducerii fenomenului evaziunii fiscale prin implementarea unor sisteme informatice pentru îmbunătăţirea capacităţii operative a administraţiei fiscale în prevenirea şi combaterea fenomenelor de neconformare fiscală poate constitui un argument în susţinerea utilităţii reglementării, dar, în sine, nu acreditează şi nu motivează urgenţa. Faţă de cele menţionate, autorii susţin că urgenţa şi situaţia extraordinară care nu poate fi amânată lipsesc în realitate din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 116/2023, iar motivarea urgenţei adoptării ordonanţei în chiar cuprinsul acesteia este o cerinţă constituţională esenţială pentru existenţa statului de drept, pentru stabilitatea şi predictibilitatea cadrului legislativ şi pentru respectarea excepţiei de la statutul constituţional al Parlamentului ca unică autoritate legiuitoare a ţării prin procedura delegării legislative. Aşadar, raportat la situaţia de faţă, se apreciază că motivarea ordonanţei de urgenţă este deficitară în raport cu dispoziţiile art. 115 alin. (4) din Constituţie. 6. Se mai susţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2023 a fost adoptată şi cu încălcarea art. 115 alin. (6) din Constituţie, dispoziţii potrivit cărora ordonanţele de urgenţă nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie. Se arată astfel că, potrivit art. 1 din ordonanţa de urgenţă, Ministerul Finanţelor este abilitat ca, până la dezvoltarea şi operaţionalizarea hubului financiar reglementat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2023, să implementeze „module de valorificare a datelor şi informaţiilor furnizate prin intermediul sistemelor informatice de interes strategic naţional în domeniul administrării fiscale, prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă“. Art. 8 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2023 menţionează care sunt modulele de valorificare a datelor şi informaţiilor furnizate prin intermediul sistemului informatic de interes strategic naţional (S.I.I.S.N.), şi anume: RO e-Factură; RO e-Case de marcat electronice; RO e-Sigiliu; RO e-Transport; RO e-TVA; alte module. Se subliniază că termenul „alte module“ nu îşi regăseşte corespondent în art. 2 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2023, însă, având în vedere că art. 1 din acest act normativ face trimitere la hubul financiar reglementat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2023 privind înfiinţarea, dezvoltarea şi administrarea unui hub financiar la nivelul Ministerului Finanţelor, din analiza corelată a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) şi (9) din acest act normativ cu cele ale art. 8 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2023, autorii susţin că se poate aprecia că termenul „alte module“ corespunde dispoziţiilor art. 1 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2023, respectiv „alte componente de sisteme informatice administrate de alte entităţi publice“. 7. Autorii sesizării susţin că modulele reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2023 sunt în fapt subsisteme informatice ale sistemului informatic denumit generic hub financiar în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2023, fiecare modul conţinând datele şi informaţiile corespunzătoare. Drept urmare, termenul „alte module“ menţionat la art. 8 alin. (2) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2023 poate cuprinde orice date deţinute de orice entitate publică [conform art. 1 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2023]. Aşa fiind, se impune ca dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 116/2023 să fie analizate şi în corelare cu dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2023, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 89/2022 privind înfiinţarea, administrarea şi dezvoltarea infrastructurilor şi serviciilor informatice de tip cloud utilizate de autorităţile şi instituţiile publice, ale Legii nr. 9/2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi cu cele ale Legii nr. 242/2022 privind schimbul de date între sisteme informatice şi crearea Platformei naţionale de interoperabilitate. 8. În acest context se arată că, potrivit art. 2 lit. h) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 89/2022, prin „date“ se înţelege orice reprezentare digitală a unor acte, fapte sau informaţii şi orice compilaţie a unor astfel de acte, fapte sau informaţii, inclusiv sub forma unei înregistrări audio, video sau audiovizuale. Drept urmare, autorii sesizării consideră că în „modulele de valorificare a datelor şi informaţiilor furnizate“ pot fi cuprinse orice informaţii despre cetăţeni dintr-o bază de date publică (date de stare civilă, date medicale, date privind studiile etc.), inclusiv înregistrările video efectuate cu camerele de supraveghere instalate de unităţile administrativ-teritoriale pe stâlpii de iluminat, potrivit art. 4 alin. (8) din Legea serviciului de iluminat public nr. 230/2006. 9. Se mai arată că, potrivit art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2023, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală are obligaţia să utilizeze datele şi informaţiile furnizate prin intermediul S.I.I.S.N., inclusiv de modulele de valorificare în procesul de administrare fiscală, iar, potrivit art. 5 lit. e) şi i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2023, Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare are ca atribuţii şi responsabilităţi asigurarea interoperabilităţii volumelor de big data din cadrul fiecărui sistem pentru S.I.I.S.N. şi dezvoltarea de module de valorificare a informaţiilor, folosind inclusiv instrumente de data mining, machine-learning, Artificial Intelligence, precum şi colaborarea cu diverse entităţi publice sau private în vederea dezvoltării de module de valorificare a datelor şi informaţiilor furnizate prin intermediul S.I.I.S.N. şi, în acest scop, să pună la dispoziţie datele şi informaţiile gestionate către acestea, cu titlu gratuit, a modulelor de către Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare. Totodată, potrivit art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2023, atât „organele abilitate ale statului cu atribuţii în domeniul combaterii evaziunii fiscale“, cât şi „organele care desfăşoară activitate de cercetare penală în domeniul evaziunii fiscale sau în domenii conexe acesteia“ au acces la informaţiile şi bazele de date furnizate de S.I.I.S.N., respectiv la modulele de valorificare, pe bază de protocol încheiat între părţi şi în conformitate cu condiţiile menţionate în protocol. 10. Faţă de cele mai sus menţionate, autorii sesizării susţin că se poate constata că atât Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile subordonate, cât şi diverse entităţi publice şi private vor avea acces la un număr nelimitat de date şi informaţii privitoare la cetăţenii României, împrejurare de natură să determine o restrângere a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, precum dreptul la viaţa privată, dreptul la secretul corespondenţei, confidenţialitatea etc. Cum simpla accesare a datelor şi informaţiilor despre cetăţenii României reprezintă o restrângere a dreptului la viaţa privată, faptul că sunt sau nu oferite garanţii suficiente în legislaţia în vigoare, în mod special în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2023, are legătură cu respectarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 53 privind restrângerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor şi echivalează cu o afectare a drepturilor şi libertăţilor acestora. Prin urmare, din această perspectivă, autorii sesizării apreciază că Guvernul nu putea să adopte Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2023, aceasta fiind contrară dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie. 11. Referitor la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă formulate, autorii sesizării susţin că, prin conţinutul său normativ, legea dedusă controlului de constituţionalitate aduce atingere atât principiului previzibilităţii şi clarităţii normelor, aşa cum acesta îşi găseşte expresia în art. 1 alin. (5) din Constituţie, cât şi art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală. Aceştia apreciază că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2023 a fost iniţiată, elaborată şi adoptată cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative şi, în acest sens, arată că dispoziţiile cuprinse în art. 1-8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2023 nu sunt clare şi previzibile, ceea ce determină ca însuşi obiectul reglementării să fie lipsit de claritate şi previzibilitate, contrar art. 1 alin. (5) din Constituţie raportat la dispoziţiile Legii nr. 24/2000. 12. În acest context se susţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2023 introduce reglementări ambigue şi neclare cu privire la implementarea unor sisteme informatice, ceea ce creează incertitudini şi dificultăţi în aplicarea şi interpretarea legii. Astfel, arată că sintagma „module de valorificare a datelor şi informaţiilor“ este insuficient definită, lăsând loc unor interpretări variabile şi subiective, iar sintagma „alte module“ prevăzută de art. 8 alin. (2) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2023 nu are nicio definiţie şi nu îşi găseşte corespondent în „sisteme informatice de interes strategic naţional“ menţionate la art. 2 alin. (3) din acelaşi act normativ. O atare situaţie conduce la o aplicare discreţionară a legii şi, implicit, la o lipsă de predictibilitate normativă pentru cetăţeni şi operatorii economici care interacţionează cu aceste sisteme informatice. Apreciază, totodată, că dispoziţiile referitoare la aceste module nu oferă detalii precise privind standardele de securitate şi criteriile de validare aplicabile, or, această lipsă de detalii tehnice şi procedurale poate genera interpretări divergente şi neuniformitate în aplicarea legii, afectând negativ atât securitatea modulelor, cât şi încrederea în sistemul prevăzut de ordonanţa de urgenţă. 13. Autorii sesizării menţionează că art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2023 prevede că atât „organele abilitate ale statului cu atribuţii în domeniul combaterii evaziunii fiscale“, cât şi „organele care desfăşoară activitate de cercetare penală în domeniul evaziunii fiscale sau în domenii conexe acesteia“ au acces la informaţiile şi bazele de date furnizate de S.I.I.S.N., respectiv la modulele de valorificare, pe bază de protocol încheiat între părţi şi în conformitate cu condiţiile menţionate în protocol. De asemenea, art. 5 lit. i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2023 prevede că Ministerul Finanţelor, prin Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare, are printre atribuţii şi responsabilităţi să colaboreze cu diverse entităţi publice sau private în vederea dezvoltării de module de valorificare a datelor şi informaţiilor furnizate prin intermediul S.I.I.S.N. şi, în acest scop, să pună la dispoziţie datele şi informaţiile gestionate către acestea, cu respectarea confidenţialităţii şi securităţii datelor, pentru utilizarea, cu titlu gratuit, a modulelor de către Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare. Din această perspectivă, autorii sesizării consideră că sunt eludate, printre altele, şi dispoziţiile art. 146^1 din Codul de procedură penală referitoare la obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare ale unei persoane de către organele de cercetare penală în baza unui mandat emis de către un judecător care autorizează obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare. Totodată, aceştia învederează că art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2023 reprezintă temeiul juridic pentru încheierea de protocoale cu Serviciul Român de Informaţii pentru ca acesta să aibă acces direct la toate datele şi informaţiile despre cetăţenii României existente în „modulele de valorificare a datelor şi informaţiilor“, fără nicio autorizare din partea unui judecător. Aşa fiind, ambiguitatea cu care sunt redactate normele Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 116/2023 şi faptul că se permite accesul nelimitat la datele şi informaţiile din „modulele de valorificare a datelor şi informaţiilor“ pentru nenumărate entităţi publice şi private pe baza unor protocoale prevăzute de art. 6 sau prin simpla interconectare a bazelor de date [conform art. 5 lit. i)] conduce, în opinia autorilor sesizării, la încălcarea caracterului de stat de drept şi democratic al României în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor sunt garantate, astfel cum prevede art. 1 alin. (3) din Constituţie. 14. În susţinerea celor mai sus menţionate se invocă atât jurisprudenţa Curţii Constituţionale, concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 473 din 21 noiembrie 2013, Decizia nr. 139 din 13 martie 2019 şi Decizia nr. 619 din 11 octombrie 2016, cât şi cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Hotărârea din 26 aprilie 1979, pronunţată în Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit, sau Hotărârea din 9 decembrie 2008, pronunţată în Cauza Viaşu împotriva României. Dincolo de cele statuate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, autorii sesizării susţin că se impune şi respectarea normelor de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative prevăzute de Legea nr. 24/2000, această conduită fiind necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, precum şi conţinutul şi forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ. 15. Nu în ultimul rând, autorii sesizării susţin că dispoziţiile art. 1-8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2023 aduc atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 coroborate cu cele ale art. 53, întrucât, prin măsurile instituite, această ordonanţă de urgenţă restrânge în mod nejustificat dreptul cetăţenilor de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor şi intereselor lor legitime, sens în care învederează că implementarea unor sisteme informatice complexe, cum ar fi e-Factura, e-Transport sau e-TVA, fără a oferi alternative adecvate sau suport necesar pentru cetăţenii lezaţi în drepturile lor, conduce la îngrădirea accesului la justiţie al acestora, dat fiind faptul că aceste sisteme sunt greu de utilizat sau necesită resurse financiare semnificative pentru accesare, astfel că persoanele cu resurse limitate sau competenţe digitale reduse ar putea avea dificultăţi în a-şi apăra drepturile. Or, ordonanţa de urgenţă criticată nu prevede explicit dreptul cetăţenilor şi al operatorilor economici de a solicita revizuirea sau anularea deciziilor luate de autorităţile implicate în implementarea sistemelor informatice, astfel încât lipsa unor dispoziţii clare privind căile de atac disponibile şi procedurile de contestare afectează negativ posibilitatea efectivă de a se adresa justiţiei. În acest context, autorii susţin că, fără garanţii procedurale clare şi accesibile, cetăţenii sunt lăsaţi într-o poziţie vulnerabilă, în care drepturile lor pot fi restrânse fără posibilitatea de a beneficia de protecţia judiciară necesară. 16. Autorii sesizării menţionează că, deşi în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 116/2023 se prevede posibilitatea ca datele şi informaţiile din „modulele de valorificare a datelor şi informaţiilor“ să fie accesate de un număr mare de entităţi publice pe bază de protocol (art. 6) sau entităţi private [art. 5 lit. i)], nicio normă nu indică o procedură prin care un cetăţean să aibă un drept real şi efectiv de a afla cine a accesat datele şi informaţiile care îl privesc existente în aceste module, în ce calitate, la ce moment, care era temeiul legal etc., astfel încât, dacă în mod abuziv sunt accesate datele şi informaţiile care îl privesc, acesta să se poată adresa instanţei cu o plângere pentru ca abuzul exercitat împotriva sa să fie stopat. În opinia autorilor sesizării, această restrângere nejustificată a accesului la justiţie nu doar că încalcă normele constituţionale, dar contravine şi standardelor internaţionale în materia drepturilor omului, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale garantând, prin art. 6, dreptul la un proces echitabil, Curtea europeană subliniind, totodată, în jurisprudenţa sa, importanţa accesului efectiv la justiţie, ca element esenţial al statului de drept. 17. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţia de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele de vedere. 18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate. 19. La termenul de judecată fixat pentru data de 17 septembrie 2024, Curtea a dispus, succesiv, amânarea începerii dezbaterilor asupra cauzei, pentru data de 15 octombrie 2024 şi, respectiv, pentru 29 octombrie 2024, dată când a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, examinând obiecţia de neconstituţionalitate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, înscrisurile depuse la dosar, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 20. Obiectul controlului de constituţionalitate, astfel cum a fost formulat de autorii sesizării, îl constituie Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 116/2023 privind unele măsuri pentru gestionarea şi evidenţierea veniturilor curente ale bugetului public prin implementarea unor proiecte de digitalizare, precum şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2023 privind unele măsuri pentru gestionarea şi evidenţierea veniturilor curente ale bugetului public prin implementarea unor proiecte de digitalizare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1138 din 15 decembrie 2023. Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 116/2023, criticată în speţă, are următorul conţinut normativ: "ARTICOL UNIC Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116 din 14 decembrie 2023 privind unele măsuri pentru gestionarea şi evidenţierea veniturilor curente ale bugetului public prin implementarea unor proiecte de digitalizare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1138 din 15 decembrie 2023." 21. Curtea reţine însă că din motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se constată că autorii acesteia critică Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 116/2023 privind unele măsuri pentru gestionarea şi evidenţierea veniturilor curente ale bugetului public prin implementarea unor proiecte de digitalizare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2023, în ansamblul său, şi, în special, dispoziţiile art. 1-8 din această ordonanţă de urgenţă, reglementare care va constitui, astfel, obiect al sesizării şi asupra căruia Curtea urmează să se pronunţe. 22. Autorii obiecţiei de neconstituţionalitate invocă atât critici de neconstituţionalitate care privesc modalitatea de adoptare a ordonanţei de urgenţă criticate, prin raportare la dispoziţiile constituţionale ale art. 115 alin. (4) şi (6), cât şi critici de neconstituţionalitate intrinsecă prin raportare la art. 1 alin. (3) şi (5), care consacră statul de drept şi principiul legalităţii, în componenta sa privind calitatea legii, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale (prin raportare la art. 26 şi 28 care consacră dreptul la viaţă privată şi la secretul corespondenţei). 23. În prealabil examinării obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea are obligaţia verificării condiţiilor de admisibilitate ale acesteia, prin prisma titularului dreptului de sesizare, a termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi a obiectului controlului de constituţionalitate. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că dacă primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează să fie cercetate în ordinea antereferită, iar constatarea neîndeplinirii uneia dintre ele are efecte dirimante, făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (a se vedea în acest sens Decizia nr. 904 din 28 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1236 din 28 decembrie 2021, paragraful 22, sau Decizia nr. 247 din 4 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 31 mai 2022, paragraful 15). 24. Astfel, se constată că obiecţia de neconstituţionalitate îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, atât sub aspectul titularilor dreptului de sesizare, întrucât a fost formulată de un număr de 54 de deputaţi, cât şi sub aspectul obiectului, fiind vorba despre o lege adoptată, dar nepromulgată încă. 25. Cu privire la termenul în care poate fi sesizată instanţa de contencios constituţional, Curtea reţine că, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, acesta este de 5 zile de la data depunerii legii adoptate la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, respectiv de două zile, începând de la acelaşi moment, dacă legea a fost adoptată în procedură de urgenţă. Totodată, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Legea fundamentală, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, care, potrivit art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, se face în termen de cel mult 20 de zile de la primirea legii adoptate de Parlament. 26. Curtea constată că Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege, în procedură ordinară, în şedinţa din 12 februarie 2024, iar Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, a adoptat-o în data de 18 iunie 2024. La data de 25 iunie 2024 aceasta a fost depusă la secretarul general al Camerei Deputaţilor în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, fiind apoi trimisă spre promulgare Preşedintelui României. 27. Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională în data de 26 iunie 2024, iar într-o atare situaţie, luând act de faptul că aceasta a fost formulată în interiorul termenului de protecţie prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate este admisibilă sub aspectul respectării termenului în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional, nefiind tardiv introdusă ( a se vedea Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 13 martie 2018, paragraful 70). 28. Având în vedere obiectul sesizării, ce priveşte atât Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 116/2023, cât şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2023, în ansamblul său, şi în mod punctual art. 1-8 din această ordonanţă de urgenţă, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale constante, ordonanţele Guvernului aprobate de Parlament prin lege, în conformitate cu prevederile art. 115 alin. (7) din Constituţie, încetează să mai fie acte normative de sine stătătoare şi devin, ca efect al aprobării de către autoritatea legiuitoare, acte normative cu caracter de lege, chiar dacă, din raţiuni de tehnică legislativă, alături de datele legii de aprobare, conservă şi elementele de identificare atribuite la adoptarea lor de către Guvern (a se vedea în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 198 din 24 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 21 aprilie 2021, paragraful 51). De asemenea, Curtea este competentă să analizeze în cadrul controlului de constituţionalitate a priori ce priveşte însăşi legea de aprobare îndeplinirea de către ordonanţa de urgenţă aprobată a condiţiilor prevăzute de art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie, iar în cadrul controlului de constituţionalitate a priori exercitat asupra legilor de aprobare a ordonanţelor se poate contesta şi, implicit, Curtea poate efectua controlul atât asupra aspectelor de constituţionalitate extrinsecă, cât şi a celor de constituţionalitate intrinsecă privind ordonanţa astfel aprobată, aşadar asupra tuturor condiţiilor impuse de art. 115 - Delegarea legislativă, în privinţa adoptării ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului (Decizia nr. 198 din 24 martie 2021, precitată, paragrafele 52 şi 53). 29. Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că viciul de constituţionalitate al unei ordonanţe simple sau al unei ordonanţe de urgenţă emise de Guvern nu poate fi acoperit prin aprobarea de către Parlament a ordonanţei respective. Legea care aprobă o ordonanţă de urgenţă neconstituţională este ea însăşi neconstituţională (a se vedea în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 738 din 19 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 din 8 octombrie 2012, sau Decizia nr. 55 din 5 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 25 februarie 2014). 30. Drept urmare, prin prisma jurisprudenţei menţionate, Curtea constată că pot constitui obiect al controlului de constituţionalitate a priori dispoziţiile Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 116/2023 privind unele măsuri pentru gestionarea şi evidenţierea veniturilor curente ale bugetului public prin implementarea unor proiecte de digitalizare, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 116/2023, în ansamblul său, şi, în special, dispoziţiile art. 1-8 din ordonanţa de urgenţă. 31. În consecinţă, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate. 32. Analizând obiecţia de neconstituţionalitate prin prisma criticilor de natură extrinsecă formulate, Curtea reţine că, în ceea ce priveşte exigenţele cuprinse în art. 115 alin. (4) din Legea fundamentală, potrivit jurisprudenţei sale (de exemplu, Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005, sau Decizia nr. 68 din 27 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181 din 14 martie 2017), Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă în următoarele condiţii, întrunite în mod cumulativ: existenţa unei situaţii extraordinare; reglementarea acesteia să nu poată fi amânată şi urgenţa să fie motivată în cuprinsul ordonanţei. În ceea ce priveşte „situaţiile extraordinare“, Curtea a statuat că acestea exprimă un grad mare de abatere de la obişnuit sau comun şi au un caracter obiectiv, în sensul că existenţa lor nu depinde de voinţa Guvernului, care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacţioneze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanţei de urgenţă (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 83 din 19 mai 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998). De asemenea, în accepţiunea Deciziei nr. 258 din 14 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 17 aprilie 2006, inexistenţa sau neexplicarea urgenţei reglementării situaţiilor extraordinare constituie în mod evident o barieră constituţională în calea adoptării de către Guvern a unei ordonanţe de urgenţă. A decide altfel înseamnă a goli de conţinut dispoziţiile art. 115 din Constituţie privind delegarea legislativă şi a lăsa libertate Guvernului să adopte în regim de urgenţă acte normative cu putere de lege, oricând şi - ţinând seama de împrejurarea că prin ordonanţă de urgenţă se poate reglementa şi în materii care fac obiectul legilor organice - în orice domeniu (a se vedea şi Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014, paragraful 31). Aşa fiind, pentru emiterea unei ordonanţe de urgenţă este necesară existenţa unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public. 33. Din analiza jurisprudenţei menţionate rezultă că numai existenţa unor elemente cu caracter obiectiv, care nu au putut fi prevăzute, poate determina apariţia unei situaţii a cărei reglementare se impune cu celeritate. Constatarea acestor elemente se realizează de Guvern, care este obligat să motiveze intervenţia sa în preambulul actului normativ adoptat. Prin urmare, aşa cum Curtea a reţinut în jurisprudenţa sa, oportunitatea legiferării se limitează la decizia de a adopta actul normativ sau de a nu adopta, de a avea o conduită activă sau pasivă, în condiţiile în care sunt demonstrate elementele cu caracter obiectiv, cuantificabil, prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie. Cu alte cuvinte, decizia legiferării aparţine în exclusivitate legiuitorului delegat, care, dacă hotărăşte reglementarea unei anumite situaţii juridice, are obligaţia de a se conforma exigenţelor constituţionale (a se vedea în acest sens Decizia nr. 68 din 27 februarie 2017, precitată, paragraful 87, precum şi Decizia nr. 237 din 3 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 16 iunie 2020, paragraful 47). 34. Raportat la prezenta sesizare, Curtea reţine că în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 116/2023 Guvernul motivează intervenţia legislativă având în vedere ţinta de deficit bugetar asumată de România pentru anii 2023 şi 2024 prin Programul de convergenţă, ceea ce presupune un program amplu de colectare a veniturilor bugetului de stat, de reducere a evaziunii fiscale, dar şi de utilizare corespunzătoare a fondurilor alocate din bugetul de stat pentru diferite categorii de cheltuieli publice. De asemenea, se arată că nerespectarea angajamentelor asumate de statul român în faţa Comisiei Europene, în condiţiile Regulamentului pentru mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi ale Regulamentului specific Politicii de coeziune, poate duce la aplicarea de măsuri sancţionatoare cum ar fi suspendarea alocării de fonduri europene sau chiar reducerea fondurilor alocate României, atât în cadrul Politicii de coeziune, cât şi în cadrul mecanismului de redresare şi rezilienţă. Se învederează că în anul 2024, din bugetul de stat urmează să fie finanţate o serie de cheltuieli publice pentru asigurarea unor drepturi suplimentare pentru beneficiarii sistemului public de pensii, pentru finanţarea unor cheltuieli aferente sistemului de învăţământ preuniversitar şi a celui universitar, dar şi pentru cofinanţarea unor proiecte de investiţii care dezvoltă infrastructura de transport, dar şi cea destinată comunităţilor locale, iar pentru acestea sunt necesare fonduri suplimentare alocate din bugetul de stat, situaţie ce impune luarea de măsuri prompte şi eficiente pentru a rezolva problema de deficit bugetar, dar şi de sustenabilitate a finanţelor publice, precum şi pentru a evita riscul de suspendare a fondurilor alocate prin Planul naţional de redresare şi rezilienţă şi Politica de coeziune, inclusiv de creştere a costului finanţărilor pentru refinanţarea datoriei publice şi de reducere a deficitului bugetar. Se arată, de asemenea, că în contextul în care beneficiile digitalizării administraţiilor fiscale şi vamale sunt larg recunoscute în Uniunea Europeană şi de către statele membre, care se confruntă cu o cerere puternică a părţilor interesate de a oferi servicii în timp real, în România, gestionarea veniturilor curente ale bugetului de stat, dar şi organizarea inspecţiilor fiscale şi a controalelor inopinate nu este complet digitalizată, nefiind valorificat complet potenţialul fiscal pe care Romania îl are. Se menţionează că Sistemul informatic al Ministerului Finanţelor, care deserveşte întreaga administraţie fiscală şi vamală, este cel mai mare dintre sistemele informatice ale administraţiei publice din România, atât din punctul de vedere al complexităţii şi specificităţii aplicaţiilor dezvoltate, al întinderii teritoriale, cât şi al numărului de entităţi publice şi private deservite, fiind totodată integrat cu numeroase funcţionalităţi ale tuturor instituţiilor publice din România şi unele din Uniunea Europeană. Se arată că situaţia extraordinară în care se află statul român a impus instituirea de urgenţă a unor măsuri eficiente pentru combaterea şi reducerea fenomenului de evaziune fiscală, în vederea creşterii gradului de colectare a veniturilor bugetare şi reducerii pierderilor la bugetul de stat, situaţie ce impune dezvoltarea unor sisteme informatice esenţiale pentru urmărirea evoluţiei încasărilor la bugetul general consolidate, inclusiv utilizarea unor module de valorificare a volumelor uriaşe de date şi informaţii furnizate prin aceste sisteme, în procesul de administrare fiscal. Aşa fiind, pentru îmbunătăţirea capacităţii operative a administraţiei fiscale în prevenirea şi combaterea fenomenelor de neconformare fiscală sunt necesare implementarea unor sisteme informatice, precum şi asigurarea interoperabilităţii volumelor de tip big data furnizate prin acestea, în categoria acestora încadrându-se: factura electronică RO e-factura; monitorizarea transporturilor de bunuri cu risc fiscal prin Sistemul naţional RO e-Transport; fişierul standard de control fiscal; casele de marcat electronice fiscale şi registrul naţional de evidenţă a aparatelor de marcat electronice fiscale instalate în judeţe şi în sectoarele municipiului Bucureşti; utilizarea formularului electronic al decontului de TVA precompletat pentru a asigura corecta declarare a operaţiunilor. 35. Prin urmare, ţinând cont că problemele de combatere şi de reducere a fenomenului de evaziune fiscală vizează interesul public şi strategic al României şi având în vedere urgenţa obţinerii veniturilor suplimentare pentru asigurarea sustenabilităţii bugetului de stat pentru anul 2024, pentru gestionarea fondurilor europene şi implementarea proiectelor de infrastructură, toate acestea constituind o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu putea fi amânată, s-a impus adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă. Faţă de considerentele enunţate, având în vedere că a existat o situaţie extraordinară şi o urgenţă a reglementării, precum şi faptul că aceasta a fost motivată corespunzător, luând în considerare faptul că digitalizarea administraţiei fiscale reprezintă un obiectiv strategic imediat şi urgent, Curtea apreciază ca fiind neîntemeiate criticile de neconstituţionalitate formulate în raport cu dispoziţiile art. 115 alin. (4) din Constituţie. 36. Referitor la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă formulate prin raportare la art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, Curtea reţine că autorii obiecţiei susţin, în esenţă, că dispoziţiile art. 1-8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2023 nu sunt clare şi previzibile, făcând trimitere, în principal, la modulele de valorificare a datelor şi informaţiilor, termeni pe care îi apreciază ca fiind insuficient definiţi, lăsând loc pentru interpretări variabile şi subiective. În opinia autorilor sesizării, ordonanţa de urgenţă analizată introduce reglementări ambigue şi neclare privind implementarea unor sisteme informatice, iar această lipsă de precizie a reglementării generează un climat de incertitudine juridică şi încalcă principiul previzibilităţii legii. Mai mult, aceştia consideră că ordonanţa de urgenţă nu prevede măsuri adecvate de protecţie a datelor şi de respectare a confidenţialităţii, lăsând loc pentru abuzuri şi afectând negativ drepturile fundamentale ale cetăţenilor. 37. Curtea apreciază aceste susţineri ca fiind neîntemeiate, context în care învederează că transformarea digitală a Ministerului Finanţelor, a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi Autorităţii Vamale Române reprezintă un obiectiv de interes strategic naţional, care cuprinde procesul de transformare digitală atât la nivelul serviciilor publice în domeniul fiscal şi vamal din România, cât şi la nivelul mediului de afaceri, motiv pentru care Guvernul a adoptat atât Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2023 privind înfiinţarea, dezvoltarea şi administrarea unui hub financiar la nivelul Ministerului Finanţelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1111 din 11 decembrie 2023, cât şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2023 privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţilor tehnice necesare funcţionării sistemului informatic al Ministerului Finanţelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1092 din 5 decembrie 2023. Aceste două acte normative au drept principal scop înfiinţarea şi dezvoltarea, la nivelul Ministerului Finanţelor, a unui centru de servicii şi date financiare, fiscale şi vamale al administraţiei publice, denumit hub financiar, bazat pe o structură hardware şi software omogenă, de interes esenţial pentru securitatea financiară a statului, dezvoltată în condiţii de securitate cibernetică, constând într-un ansamblu de resurse informatice, alcătuit cel puţin din următoarele componente: infrastructura de bază, infrastructura ca serviciu (IaaS), platforma ca serviciu (PaaS), software-ul ca serviciu (SaaS), precum şi sistemele informatice găzduite pe această infrastructură. Se urmăreşte, totodată, instituirea unor măsuri tehnice şi administrative necesare retehnologizării centrului de date din municipiul Braşov, aflat în administrarea Ministerului Finanţelor, constând în găzduirea intermediară a sistemelor de comunicaţii şi de tehnologia informaţiei relocate din acesta, precum şi în consolidarea capacităţilor tehnice necesare dezvoltării şi funcţionării sistemului informatic al Ministerului Finanţelor de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, prin construirea unui nou centru de date care să asigure găzduirea sistemelor de comunicaţii şi de tehnologia informaţiei ale Ministerului Finanţelor. 38. Având în vedere că pentru îmbunătăţirea capacităţii operative a administraţiei fiscale în prevenirea şi combaterea fenomenelor de neconformare fiscală a fost necesară implementarea unor sisteme informatice de interes strategic naţional, în scopul asigurării veniturilor bugetare necesare sustenabilităţii financiare a statului român, a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2023, act normativ prin care Ministerul Finanţelor este abilitat să utilizeze şi/sau să implementeze module de valorificare a datelor şi informaţiilor furnizate prin intermediul sistemelor informatice de interes strategic naţional în domeniul administrării fiscale, în scopul asigurării veniturilor bugetare necesare sustenabilităţii financiare a statului român. 39. Curtea constată că, potrivit art. 2 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2023, prin sistem informatic de interes strategic naţional (S.I.I.S.N.) se înţelege ansamblul de componente hardware şi software aflate în administrarea şi/sau utilizarea Ministerului Finanţelor, prin Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare, care deserveşte obiectivul de interes strategic naţional de asigurare a veniturilor bugetare necesare sustenabilităţii financiare a statului român. La art. 2 alin. (3) din această ordonanţă de urgenţă, se precizează că sunt sisteme informatice de interes strategic naţional următoarele: Sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura, prevăzut la art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 120/2021 privind administrarea, funcţionarea şi implementarea sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura şi factura electronică în România, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărţii de identitate a vehiculului şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere în vederea introducerii pe piaţă, punerii la dispoziţie pe piaţă, înmatriculării sau înregistrării în România, precum şi supravegherea pieţei pentru acestea, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 139/2022, cu modificările şi completările ulterioare; Sistemul naţional RO e-Transport, prevăzut la art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2022 pentru instituirea Sistemului naţional privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri cu risc fiscal ridicat RO e-Transport şi de abrogare a art. XXVIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare; Sistemul naţional RO e-Sigiliu, reprezentând sigiliul electronic al mărfurilor, prevăzut la art. LVII din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, cu modificările şi completările ulterioare; Sistemul informatic naţional RO e-SAF-T, reprezentând fişierul standard de control fiscal, reglementat prin art. 59^1 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare; Sistemul informatic naţional RO e-Case de marcat electronice, reprezentând Registrul naţional de evidenţă a aparatelor de marcat electronice fiscale instalate în judeţe şi în sectoarele municipiului Bucureşti, prevăzut la art. 3^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi Sistemul informatic naţional RO e-TVA, al cărui scop este de a precompleta informaţii privind operaţiunile impozabile în deconturile de TVA şi de a le pune la dispoziţia persoanelor impozabile prin intermediul Spaţiului privat virtual. 40. Toate aceste sisteme informatice, precum şi datele şi informaţiile furnizate de către modulele de valorificare prin intermediul acestor sisteme informatice de interes strategic naţional în domeniul administrării fiscale sunt necesare pentru prevenirea, reducerea şi combaterea evaziunii fiscale şi a fraudelor fiscale, prin instrumente de administrare fiscală, în scopul obţinerii informaţiilor referitoare la profiluri de risc specifice contribuabililor persoane fizice şi juridice, precum şi pentru a identifica neconcordanţe şi/sau inconsistenţe între datele şi informaţiile furnizate de S.I.I.S.N., prin corelare cu datele şi informaţiile din sistemul de declarare/evidenţă contabilă şi fiscală. 41. Curtea subliniază că sistemele informatice de interes strategic naţional mai sus menţionate se află în administrarea, operarea, mentenanţa Ministerului Finanţelor, prin Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare, centru care are printre principalele atribuţii şi responsabilităţi: să asigure serviciile specifice de stocare, administrare, operaţionalizare, mentenanţă a echipamentelor hardware necesare, inclusiv, dacă este cazul, efectuarea demersurilor pentru găzduirea S.I.I.S.N. în centrele de date ale Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, până la data dezvoltării hubului financiar; să asigure integrarea S.I.I.S.N. în hubul financiar; să asigure interoperabilitatea volumelor de big data din cadrul fiecărui sistem pentru S.I.I.S.N. şi să dezvolte module de valorificare a informaţiilor, folosind inclusiv instrumente de data mining, machine-learning, Artificial Intelligence; să asigure securitatea cibernetică pentru S.I.I.S.N., ca parte a sistemului informatic general al Ministerului Finanţelor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare; să dezvolte module de valorificare specifice în funcţie de informaţiile de specialitate furnizate de S.I.I.S.N., precum şi informaţiile rezultate din prelucrarea volumelor de big data furnizate de S.I.I.S.N.; să îndeplinească orice alte atribuţii prevăzute de lege sau necesare pentru a asigura operaţionalizarea/administrarea/mentenanţa S.I.I.S.N.; să colaboreze cu diverse entităţi publice sau private în vederea dezvoltării de module de valorificare a datelor şi informaţiilor furnizate prin intermediul S.I.I.S.N. şi, în acest scop, să pună la dispoziţie datele şi informaţiile gestionate către acestea, cu respectarea confidenţialităţii şi securităţii datelor, pentru utilizarea, cu titlu gratuit, a modulelor de către Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare. 42. Curtea constată că, potrivit art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2023, modulele de valorificare a datelor şi informaţiilor furnizate prin intermediul sistemului informatic de interes strategic naţional sunt: RO e-Factură; RO e-Case de marcat electronice; RO e-Sigiliu; RO e-Transport; RO e-TVA; alte module. Modulele de valorificare elaborate pe baza informaţiilor furnizate de S.I.I.S.N. se află în administrarea şi/sau utilizarea Ministerului Finanţelor, prin Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare. Prin implementarea acestor module s-au avut în vedere următoarele obiective: extinderea capacităţii de analiză pentru datele şi informaţiile colectate prin S.I.I.S.N.; utilizarea informaţiilor furnizate prin S.I.I.S.N. în vederea eficientizării colectării impozitelor şi taxelor, îmbunătăţirii şi consolidării gradului de colectare a TVA şi prevenirii/combaterii evaziunii fiscale; facilitarea detectării timpurii, prevenirea, reducerea şi combaterea evaziunii fiscale şi a fraudelor fiscale; creşterea gradului de conformare la declararea şi plata de către contribuabili a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor, ca urmare a restrângerii oportunităţilor de sustragere de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. 43. Curtea învederează că, potrivit art. 6 din ordonanţa de urgenţă criticată, organele abilitate ale statului cu atribuţii în domeniul combaterii evaziunii fiscale sau care desfăşoară activitate de cercetare penală în domeniul evaziunii fiscale sau în domenii conexe acesteia au acces la informaţiile şi bazele de date furnizate de S.I.I.S.N., respectiv modulele de valorificare, pe bază de protocol încheiat între părţi şi în conformitate cu condiţiile menţionate în protocol, cu obligaţia păstrării secretului fiscal. În scopul prevenirii şi combaterii fraudei şi evaziunii fiscale, pentru a furniza informaţiile necesare pentru S.I.I.S.N. şi modulele de valorificare, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi Compania Naţională de Investiţii Rutiere sunt obligate, la solicitarea Ministerului Finanţelor, să furnizeze informaţii şi să asigure interoperabilitatea bazelor de date de care dispun cu S.I.I.S.N. ca parte componentă a hubului financiar al Ministerului Finanţelor, pe bază de protocol, cu respectarea prevederilor legale privind datele cu caracter personal. 44. Curtea reţine că în nota de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 116/2023 s-a învederat că, în prezent, diverse entităţi, cum ar fi Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, sistemul bancar, Banca Naţională a României, Uniunea Naţională a Notarilor Publici, au încheiat cu Ministerul Finanţelor şi structurile subordonate o serie de protocoale de colaborare şi schimb de informaţii, acestea urmând să fie actualizate în scopul asigurării interoperabilităţii bazelor de date de care dispun cu S.I.I.S.N., ca parte componentă a hubului financiar al Ministerului Finanţelor. Suplimentar faţă de acestea, prin ordonanţa de urgenţă criticată se creează posibilitatea ca Ministerul Finanţelor să interconecteze bazele de date cu entităţile care gestionează datele şi informaţiile din domeniul transporturilor rutiere, care sunt absolut necesare Ministerului Finanţelor în exercitarea atribuţiilor acestuia, în special pentru sistemele naţionale RO e-Sigiliu şi RO e-Transport şi în desfăşurarea activităţii de vămuire a mărfurilor provenite din import. 45. Potrivit art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2023, datele şi informaţiile furnizate potrivit prevederilor art. 6 din acest act normativ se utilizează de către Ministerul Finanţelor şi instituţiile sale subordonate pentru îndeplinirea funcţiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 28 ianuarie 2009, cu modificările şi completările ulterioare. Totodată, aşa cum se precizează la art. 9 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2023, începând cu data de 1 ianuarie 2024, la nivelul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală s-a înfiinţat Evidenţa operativă a veniturilor din digitalizare, care are drept scop evidenţierea/urmărirea/ monitorizarea lunară a veniturilor suplimentare rezultate din utilizarea S.I.I.S.N. şi a modulelor de valorificare pentru gestionarea veniturilor publice. 46. Având în vedere cele mai sus menţionate, Curtea consideră că nu sunt întemeiate susţinerile autorilor sesizării referitoare la faptul că reglementările din cuprinsul ordonanţei de urgenţă criticate ar fi lipsite de claritate, în sensul că nu se precizează cu suficientă claritate modalitatea de funcţionare a sistemelor informatice reglementate, ceea ce ar conduce la aplicarea discreţionară a legii şi, implicit, la o lipsă de predictibilitate pentru cetăţeni şi operatorii economici care interacţionează cu aceste sisteme informatice. 47. Mai mult decât atât, aşa cum a subliniat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, în conformitate cu principiile enunţate în teoria generală a dreptului, norma juridică se interpretează în mod sistematic prin coroborare cu alte dispoziţii normative care ţin de aceeaşi instituţie juridică sau de aceeaşi ramură de drept. Raţiunea procedeelor sistematice de interpretare se întemeiază pe natura sistemică a ansamblului normelor de drept, în care normele se află într-o legătură funcţională, caracteristică elementelor unei structuri. Aşa fiind, fiecare normă se completează prin celelalte şi îşi dezvăluie întregul sens în cadrul sistemului de norme care este dreptul. În acest context, norma criticată nu poate fi privită în mod individual, izolat, ci se va interpreta în mod sistematic, prin coroborare cu celelalte prevederi normative din actul în care se regăseşte (a se vedea în acest sens Decizia nr. 180 din 26 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 12 august 2024, paragraful 28). 48. O altă critică are în vedere faptul că dispoziţiile art. 1-8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2023 sunt contrare art. 21 din Constituţie, din perspectiva accesului liber la justiţie, dat fiind faptul că ordonanţa de urgenţă criticată nu prevede explicit dreptul cetăţenilor şi al operatorilor economici de a solicita revizuirea sau anularea deciziilor luate de autorităţile implicate în implementarea sistemelor informatice. Or, în opinia autorilor sesizării, lipsa unor dispoziţii clare privind căile de atac disponibile şi a procedurilor de contestare afectează negativ posibilitatea efectivă de a se adresa justiţiei. 49. Prin prisma criticilor astfel formulate, Curtea apreciază că în lipsa unor prevederi exprese în cuprinsul ordonanţei de urgenţă criticate, care să reglementeze în mod concret posibilitatea atacării în justiţie a măsurilor reglementate de către aceasta, justiţiabilii pot apela la dreptul comun, respectiv la Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că principiul accesului liber la justiţie implică, inter alia, adoptarea de către legiuitor a unor reguli de procedură clare, în care să se prescrie cu precizie condiţiile şi termenele în care justiţiabilii îşi pot exercita drepturile lor procesuale, inclusiv cele referitoare la căile de atac împotriva hotărârilor pronunţate de instanţele de judecată (a se vedea în acest sens Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006). În ceea ce priveşte înţelesul dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, în mod constant Curtea Constituţională a statuat că principiul accesului liber la justiţie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiţionări (Decizia nr. 221 din 21 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 17 iunie 2005, sau Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). 50. În jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a statuat în mod constant că accesul liber la justiţie nu presupune dreptul de acces la toate structurile judecătoreşti - judecătorii, tribunale, curţi de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - şi nici la toate căile de atac prevăzute de lege - apel, recurs, contestaţie în anulare, revizuire. Mai mult, nicio dispoziţie cuprinsă în Legea fundamentală nu instituie obligativitatea legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicţie, ci, dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituţie, căile de atac pot fi exercitate în condiţiile legii (a se vedea, de exemplu, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, precitată, Decizia nr. 66 din 14 aprilie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 24 decembrie 1997, Decizia nr. 1.137 din 13 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 5 octombrie 2011, sau Decizia nr. 396 din 26 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 31 mai 2012). 51. Acest mod de reglementare a accesului la justiţie este în acord cu Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia dreptul de acces la justiţie presupune tocmai asigurarea accesului oricărei persoane la un tribunal instituit de lege, prin garantarea unei proceduri judiciare în vederea realizării efective a acestui drept. În acest sens, Curtea Europeană a statuat că dreptul de acces la justiţie nu este absolut, el poate permite restricţii admise implicit, întrucât, prin chiar natura sa, este reglementat de către stat, iar statele se bucură de o anumită marjă de apreciere în acest sens (a se vedea Hotărârea din 28 mai 1985, pronunţată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit, paragraful 57, Hotărârea din 6 decembrie 2001, pronunţată în Cauza Yagtzilar şi alţii împotriva Greciei, paragraful 26, Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, sau Hotărârea din 17 ianuarie 2012, pronunţată în Cauza Stanev împotriva Bulgariei, paragraful 230). 52. De asemenea, reglementările internaţionale în materie nu impun nici măcar un anumit număr al gradelor de jurisdicţie sau un anumit număr al căilor de atac, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie. Prin urmare, Curtea constată ca fiind neîntemeiată şi critica privind încălcarea art. 21 din Constituţie, coroborat cu art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 53. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 115 alin. (6) din Constituţie, Curtea reţine că autorii sesizării susţin, în esenţă, că din contextul reglementării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 116/2023 reiese că atât Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile subordonate, cât şi diverse entităţi publice şi private vor avea acces la un număr nelimitat de date şi informaţii privitoare la cetăţenii României, ceea ce ar determina o restrângere a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, simpla accesare a acestor date reprezentând, în opinia acestora, o restrângere a drepturilor constituţionale la viaţă privată sau la secretul corespondenţei, reglementate de art. 26 şi, respectiv, de art. 28 din Constituţie. 54. În jurisprudenţa sa privind interpretarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, Curtea a stabilit că interdicţia adoptării de ordonanţe de urgenţă este totală şi necondiţionată atunci când menţionează că „nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale“ şi că „nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică“. În celelalte domenii prevăzute de text, ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate dacă „afectează“, dacă au consecinţe negative, dar, în schimb, pot fi adoptate dacă, prin reglementările pe care le conţin, au consecinţe pozitive în domeniile în care intervin (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008). Cu alte cuvinte, Guvernul nu are nicio competenţă de legiferare în domeniul legilor constituţionale („ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale“) şi în cel al legilor care vizează măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică („ordonanţele de urgenţă nu pot viza măsuri de trecere silită“), acestea fiind în competenţa de legiferare exclusivă a Parlamentului, sub toate aspectele pe care le reglementează în conţinutul lor normativ, şi are o competenţă de legiferare limitată în domeniile care vizează regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie şi drepturile electorale („ordonanţele de urgenţă nu pot afecta“), cu privire la care aplicarea interdicţiei constituţionale exprese este condiţionată de adoptarea unor reglementări care suprimă, aduc atingere, prejudiciază, vatămă, lezează, în general, antrenează consecinţe negative asupra drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor constituţionale. În această din urmă ipoteză, dacă reglementările nu produc consecinţele juridice menţionate, Guvernul partajează competenţa de legiferare cu Parlamentul, fiind ţinut însă de obligaţia de a motiva în conţinutul actului normativ existenţa unei situaţii extraordinare, a cărei reglementare nu poate fi amânată, precum şi urgenţa reglementării. 55. În acelaşi sens, prin Decizia nr. 150 din 12 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 17 martie 2020, paragraful 61, Curtea a mai statuat că interdicţiile constituţionale prevăzute la art. 115 alin. (6), de a nu adopta ordonanţe de urgenţă care „pot afecta“ regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale, au avut în vedere „restrângerea competenţei Guvernului de a legifera în aceste domenii esenţiale în locul Parlamentului, iar nu lipsirea totală de competenţa de a legifera în materie“. 56. Aplicând considerentele deciziilor invocate la cauza de faţă, Curtea subliniază că nu există o interdicţie absolută cu privire la competenţa Guvernului de a legifera în materia reglementată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2023, astfel încât nu se poate reţine încălcarea, de plano, a drepturilor fundamentale invocate. 57. În jurisprudenţa sa, Curtea a învederat că dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie cuprind eo ipso o condiţie de constituţionalitate extrinsecă a actului normativ strâns legată de conţinutul normativ concret al ordonanţei de urgenţă a Guvernului sau a unei dispoziţii din cuprinsul acesteia (a se vedea Decizia nr. 650 din 15 decembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1262 din 28 decembrie 2022, paragraful 34). Pornind de la premisele stabilite în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi luând act de obiectul de reglementare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 116/2023, Curtea precizează că acest act normativ are în vedere instituirea unor măsuri pentru gestionarea şi evidenţierea veniturilor curente ale bugetului public prin implementarea unor proiecte de digitalizare, Ministerul Finanţelor fiind abilitat să utilizeze şi/sau să implementeze module de valorificare a datelor şi informaţiilor furnizate prin intermediul sistemelor informatice de interes strategic naţional în domeniul administrării fiscale, în scopul asigurării veniturilor bugetare necesare sustenabilităţii financiare a statului român. 58. Referitor la susţinerile autorilor obiecţiei privind pretinsa încălcare a dreptului la viaţă privată şi a secretului corespondenţei, prevăzute de art. 26 şi, respectiv, de art. 28 din Constituţie, Curtea subliniază că regimul juridic de protecţie a drepturilor şi libertăţilor fundamentale este guvernat de dreptul comun în materie, respectiv Legea nr. 363/2018 privind protecţia persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autorităţile competente în scopul prevenirii, descoperirii, cercetării, urmăririi penale şi combaterii infracţiunilor sau al executării pedepselor, măsurilor educative şi de siguranţă, precum şi privind libera circulaţie a acestor date, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 13 din 7 ianuarie 2019. Aceste exigenţe sunt respectate de legiuitor prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 116/2023, context în care Curtea subliniază că, aşa cum prevede art. 6 alin. (4) din acest act normativ, toate structurile implicate în prelucrarea informaţiilor furnizate de S.I.I.S.N., precum şi în prelucrarea informaţiilor furnizate de modulele de valorificare au obligaţia de a păstra secretul fiscal, precum şi obligaţia de respectare a confidenţialităţii şi securităţii datelor. 59. Aşadar, întrucât nu a fost reţinută afectarea vreunui drept sau a vreunei libertăţi fundamentale prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 116/2023, Curtea apreciază că au fost respectate exigenţele impuse prin dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 844 din 14 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 16 martie 2022, paragraful 69). 60. Totodată, având în vedere că nu s-a constatat restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale, Curtea reţine că invocarea dispoziţiilor art. 53 din Constituţie nu are relevanţă pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate. 61. Prin urmare, pentru toate argumentele expuse, Curtea constată că reglementarea criticată nu încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5), ale art. 21, ale art. 53 şi ale art. 115 alin. (4) şi (6) din Legea fundamentală şi nici prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 62. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de 54 de deputaţi şi constată că Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 116/2023 privind unele măsuri pentru gestionarea şi evidenţierea veniturilor curente ale bugetului public prin implementarea unor proiecte de digitalizare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2023 privind unele măsuri pentru gestionarea şi evidenţierea veniturilor curente ale bugetului public prin implementarea unor proiecte de digitalizare, în ansamblul său, precum şi, în special, dispoziţiile art. 1-8 din această ordonanţă de urgenţă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 29 octombrie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ingrid-Alina Tudora -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
