Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Afrodita Laura │- │
│Tutunaru │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 104 alin. (2) din Codul penal şi art. 104 alin. (2) cu referire la art. 43 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată de Ciprian Daniel Lungu în Dosarul nr. 16.811/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.464D/2016. 2. La apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei şi asistat de apărătorul ales, domnul avocat Daniel Caraman din cadrul Baroului Bucureşti, cu delegaţie la dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului autorului excepţiei, care pune concluzii de admitere a acesteia. Astfel, în fapt, autorul excepţiei a fost condamnat, sub imperiul Codului penal din 1969, la o pedeapsă cu închisoare, din care a fost liberat condiţionat. În cursul liberării a beneficiat de un câştig ca urmare a zilelor muncite de 224 de zile. În urma acestui câştig, printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, intrată în puterea lucrului judecat, s-a constatat că îndeplineşte condiţiile pentru a fi liberat condiţionat. De asemenea, al doilea termen al recidivei constă în pedeapsa stabilită într-o altă hotărâre prin care s-a pronunţat o pedeapsă pe care o execută în prezent. În această hotărâre s-a stabilit că, drept urmare a situaţiei de recidivă anterioare, i se aplică şi restul rămas neexecutat din pedeapsa anterioară, în modalitatea prevăzută în dispoziţiile art. 43 alin. (1), respectiv art. 104 alin. (2) din noul Cod penal, apreciindu-se că legea penală nouă este mai favorabilă în mod global şi că, prin această modalitate, ultima instanţă de judecată a repus în vigoare şi în executare cele 224 de zile pentru care se pronunţase o hotărâre anterioară de liberare condiţionată. Situaţia juridică pe care o critică ar fi aceea că modalitatea în care a fost aplicată legea penală cu privire la pedeapsa stabilită în caz de recidivă cu aplicarea revocării sunt instituţii care se aplică ca urmare a dispoziţiilor penale noi şi care, evident, ca urmare a dezlegării date de Curtea Constituţională, se aplică global. În aceste condiţii, în care s-a aplicat legea penală nouă, solicită Curţii Constituţionale să observe două aspecte care nu au fost lămurite prin dispoziţii tranzitorii odată cu aplicarea noului Cod penal. Astfel, dispoziţiile privitoare la calculul termenului de recidivă, la aplicarea pedepsei în caz de recidivă şi, respectiv, la revocarea restului rămas neexecutat contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (5) şi art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală. Aşa fiind, apreciază că dispoziţiile legale criticate ar trebui să primească din partea Curţii Constituţionale o decizie interpretativă şi că această modalitate de aplicare a legii prin retroactivarea acelei părţi din pedeapsă încalcă autoritatea de lucru judecat şi funcţiile justiţiei. 4. Potrivit legii penale vechi calculul pedepsei în caz de recidivă se realiza prin cumul juridic, iar potrivit art. 43 alin. (1) din Codul penal pedeapsa în caz de recidivă se calculează prin cumul aritmetic. Aceasta este o problemă care ar trebui să primească o decizie interpretativă, în sensul că, în cazul în care se combină situaţii juridice reglementate de legea veche cu situaţii juridice reglementate legea nouă, acea soluţie, odată intrată în puterea lucrului judecat, nu poate să primească interpretarea din noul Cod penal. Aşa fiind, dispoziţiile art. 43 alin. (1) din Codul penal sunt neconstituţionale, în măsura în care permit combinarea dispoziţiilor penale din legi diferite, fiind, de asemenea, şi o problemă de predictibilitate. Solicită să se constate că situaţia adusă în faţa Curţii Constituţionale are o substanţă care trebuie supusă dezlegării în sensul de a se stabili dacă Decizia Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014 produce efecte erga omnes şi faţă de această speţă sau permite combinarea acestor dispoziţii şi situaţiilor juridice anterior stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive. 5. De asemenea, autorul excepţiei depune concluzii scrise şi arată că, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014, nu pot fi combinate dispoziţii mai favorabile din legi succesive. Susţine că, deşi a solicitat instanţei de judecată să i se ia încadrarea din noul Cod penal şi să se contopească pe vechea lege, cererea a fost respinsă, întrucât acest lucru nu este posibil din cauza deciziei mai sus amintite. Or, dacă nu se pot combina dispoziţiile din legi succesive înseamnă că nu este permis nici să i se ia restul de pedeapsă din legea veche şi să i se adauge la pedeapsa stabilită potrivit legii noi. 6. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Arată că inculpatul a fost condamnat la 6 ani închisoare pentru o faptă care pare a fi săvârşită sub imperiul legii vechi şi s-a revocat un rest de pedeapsă de 1.311 zile rămas neexecutat tot dintr-o sentinţă penală aplicată în baza legii vechi. Acestei situaţii juridice i s-a aplicat legea nouă, în sensul că s-a revocat restul neexecutat şi s-a adăugat la pedeapsa nouă. Apreciază că, în cauză, instanţele de judecată au făcut aplicarea principiilor constituţionale la care face referire autorul excepţiei şi nu există niciun motiv pentru a se admite excepţia. Hotărârea judecătorească care trebuie avută în vedere este acea hotărâre prin care s-a dispus o pedeapsă cu închisoare şi cea prin care judecătorul a constatat că pentru fapta veche inculpatul trebuie să execute o anumită pedeapsă. Împrejurarea că s-a dispus liberarea condiţionată ca urmare a muncii prestate are relevanţă doar pentru liberarea condiţionată, însă, atunci când se apreciază recidiva, adică faptul că inculpatul a săvârşit o nouă faptă după ce fusese condamnat anterior, trebuie avută în vedere nu liberarea condiţionată, ci pedeapsa care a fost stabilită anterior. Prin urmare, ceea ce s-a întâmplat în cauză este chiar o aplicare a principiului potrivit căruia justiţia se înfăptuieşte în numele legii. Acestei situaţii juridice i-a fost aplicată legea nouă, care spune că, atunci când se săvârşeşte o nouă faptă, în termenul liberării condiţionate, restul de pedeapsă se adaugă. Nu se poate intra în aprecierea a ceea ce a făcut judecătorul fondului, care a considerat că legea nouă este mai favorabilă. În plus, ceea ce a făcut judecătorul fondului constă în aceea că a aplicat Decizia Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014 şi a dat eficienţă art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit căruia legea penală mai favorabilă este o lege care retroactivează. Aşa fiind, niciun text constituţional nu este încălcat prin aplicarea acestor prevederi legale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 7. Prin Sentinţa penală nr. 1.570/F din 23 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 16.811/3/2016, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor „art. 104 alin. (2) din Codul penal şi art. 104 alin. (2) cu referire la art. 43 alin. (1) din Codul penal“, excepţie ridicată de Ciprian Daniel Lungu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare. 8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, „atât timp cât prin aplicarea art. 104 alin. (2) din Codul penal se dispune asupra revocării fracţiei de pedeapsă care este considerată ca executată pe baza muncii prestate sau a instruirii şcolare şi formării profesionale, aşa cum rezultă din art. 96 alin. (2) din Legea nr. 254/2013“. 9. De asemenea, prevederile art. 104 alin. (2) din Codul penal raportate la art. 43 alin. (1) din Codul penal sunt în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale ale art. 61 alin. (1) referitor la Parlament ca organ reprezentativ suprem şi art. 15 alin. (2) referitor la principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, deoarece permit combinarea instituţiilor de drept penal din ambele coduri penale, creându-se, astfel, o a treia lege, lex tertia. 10. Atât timp cât liberarea condiţionată şi restul de pedeapsă rămas după liberare au fost dispuse în baza vechiului Cod penal - unde nu se prevedea liberarea condiţionată sub supraveghere şi nici adunarea restului de pedeapsă rămas la pedeapsa nouă, în cazul comiterii unei infracţiuni până la expirarea în întregime a pedepsei anterioare, ca în cazul noului Cod penal -, este interzisă adunarea restului de pedeapsă din vechiul Cod penal cu pedeapsa aplicată în baza noului Cod penal, în raport cu timpul săvârşirii infracţiunii şi momentul tragerii la răspundere penală, întrucât nu se poate reţine că o normă din Codul penal care reglementează o anumită instituţie de drept penal (recidivă, concurs de infracţiuni, prescripţie, rest de pedeapsă) este independentă de legea căreia îi aparţine. 11. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, legiuitorul face o delimitare clară şi fără echivoc între cele două instituţii, respectiv condiţiile liberării condiţionate, când se are în vedere perioada executată ca urmare a muncii prestate, precum şi condiţiile în care se impune revocarea restului neexecutat din pedeapsa anterioară. 12. Aşa fiind, norma prevăzută de art. 104 alin. (2) din Codul penal corespunde principiilor constituţionale invocate şi respectă valorile statului de drept, în care drepturile persoanelor private de libertate sunt garantate. 13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 14. Guvernul apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, intervenirea liberării condiţionate după intrarea în vigoare a noului Cod penal nu modifică esenţial raportul juridic general legat de tragerea la răspundere penală a unei persoane, aşa încât, analiza legii aplicabile revocării liberării condiţionate se face de către instanţa de judecată, ţinând cont de succesiunea legilor penale în timp intervenite de la momentul condamnării definitive şi până la momentul pronunţării definitive asupra revocării. Chiar în cazul în care se stabileşte o pedeapsă principală potrivit legii noi şi se revocă beneficiul liberării condiţionate din executarea altei pedepse, potrivit art. 61 din Codul penal din 1969, nu se produce o lex tertia, întrucât raporturile juridice de drept penal sunt diferite. Unul vizează tragerea la răspundere penală pentru fapta nouă săvârşită, iar celălalt vizează, în principal, executarea unei pedepse anterioare pentru care se dispusese liberarea condiţionată. 15. De altfel, aceasta este, în realitate, o problemă de aplicare şi interpretare a legii care excedează competenţei Curţii Constituţionale, revenind instanţei de judecată sarcina de a stabili, în concret, modalitatea de revocare a liberării condiţionate şi de executare a restului de pedeapsă. 16. În ce priveşte fracţia de pedeapsă ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate, aceasta este reglementată de art. 100 alin. (3) din Codul penal şi prezintă relevanţă doar la acordarea liberării condiţionate, nu şi la revocarea acesteia în cazul comiterii unei noi infracţiuni, unde se are în vedere doar restul de pedeapsă rămas neexecutat. 17. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, acestea stabilesc cu suficientă precizie principiile care trebuie avute în vedere de judecător în situaţia în care revocă liberarea condiţionată, urmare a săvârşirii unei noi infracţiuni, care a fost descoperită în termenul de supraveghere şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen. 18. De altfel, în cauza de faţă se relevă, în realitate, o problemă de aplicare a legii care excedează competenţei Curţii Constituţionale, revenind exclusiv instanţei de judecată sarcina de a stabili în concret modalitatea de calculare a pedepsei rămase de executat, în funcţie de situaţia de fapt şi de aspectele caracteristice ale acesteia. 19. De asemenea, pretinsa contradicţie între vechea reglementare şi cea nouă, susţinută de autorul excepţiei sub aspectul adăugirii, respectiv a contopirii restului de pedeapsă rămas neexecutat, nu constituie o chestiune de constituţionalitate, întrucât instanţa de contencios constituţional nu exercită controlul specific prin compararea mai multor texte de lege şi sancţionarea eventualelor neconcordanţe, ci se raportează exclusiv la dispoziţiile Constituţiei. 20. Prin Decizia nr. 1.105 din 8 septembrie 2011, Curtea Constituţională a statuat că o eventuală diferenţă de tratament juridic rezultată în urma modificării legii nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, ci una de succesiune în timp a legii, ce se aplică numai pentru viitor. Astfel, ori de câte ori o lege nouă modifică dispoziţiile legale anterioare cu privire la anumite raporturi sociale, toate efectele produse înainte de intrarea ei în vigoare nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii reglementări. 21. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susţinerile autorului excepţiei şi ale apărătorului acestuia, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 22. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 23. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare, dispoziţiile „art. 104 alin. (2) din Codul penal şi art. 104 alin. (2) cu referire la art. 43 alin. (1) din Codul penal“. În realitate, autorul excepţiei critică cele două articole, respectiv art. 43 alin. (1) referitor la Pedeapsa în caz de recidivă şi art. 104 alin. (2) referitor la Revocarea liberării condiţionate, ambele din Codul penal şi care au următorul conţinut: - Art. 43 alin. (1): „(1) Dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.“; – Art. 104 alin. (2): „(2) Dacă după acordarea liberării cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune, care a fost descoperită în termenul de supraveghere şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă liberarea şi dispune executarea restului de pedeapsă. Pedeapsa pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor de la recidivă sau pluralitate intermediară.“ 24. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi (5) referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi la obligativitatea respectării Constituţiei şi a legilor, art. 15 alin. (2) referitor la principiul neretroactivităţii legii cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, art. 61 alin. (1) referitor la Parlament ca organ reprezentativ suprem şi art. 124 referitor la Înfăptuirea justiţiei. 25. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate reglementează condiţiile în care se poate dispune revocarea liberării condiţionate şi criteriile de stabilire a pedepsei pentru noua infracţiune care se va executa, potrivit dispoziţiilor de la recidivă sau pluralitate intermediară. 26. Liberarea condiţionată reprezintă o individualizare post iudicium a executării pedepsei închisorii sau detenţiunii pe viaţă şi implică punerea în libertate a condamnatului mai înainte de executarea integrală a pedepsei. Prin urmare, legiuitorul a creat acest instrument juridic prin care se constată că nu mai este necesară continuarea executării pedepsei în regim de detenţie până la împlinirea integrală a duratei stabilite cu ocazia condamnării, întrucât condamnatul a dovedit că a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale. Acesta nu este, însă, un drept al condamnatului, ci o facilitate pe care în anumite circumstanţe o poate primi, având, prin urmare, numai o vocaţie la care poate accede, dacă sunt îndeplinite anumite condiţii legale. 27. Consecinţele liberării condiţionate decurg din stabilirea unui termen de supraveghere, respectiv de 10 ani de la data liberării condiţionate din pedeapsa detenţiunii pe viaţă, şi, respectiv, intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei cu închisoare - a se vedea art. 99 alin. (3) şi art. 100 alin. (6) din Codul penal. 28. Astfel, o pedeapsă se consideră executată dacă în intervalul de timp de la liberare şi până la împlinirea duratei pedepsei cel condamnat nu a săvârşit din nou o infracţiune. 29. În schimb, dacă după acordarea liberării cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune, care a fost descoperită în termenul de supraveghere şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, instanţa revocă liberarea şi dispune executarea restului de pedeapsă, pedeapsa pentru noua faptă urmând să se stabilească şi să se execute potrivit dispoziţiilor de la recidivă sau pluralitate intermediară. 30. În prezenta cauză, prin Sentinţa penală nr. 332/F din 26 februarie 2015, Tribunalul Bucureşti - Secţia penală a dispus condamnarea inculpatului Ciprian Daniel Lungu la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie. În baza art. 104 alin. (2) din Codul penal s-a dispus revocarea liberării condiţionate pentru restul de 1.311 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 670/2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti. În baza art. 43 alin. (1) din Codul penal, a fost adăugat la pedeapsa de 6 ani închisoare restul rămas neexecutat de 1.311 zile ca urmare a revocării liberării condiţionate, în final inculpatul având de executat pedeapsa de 6 ani şi 1.311 zile. 31. Aşa fiind, autorul excepţiei susţine neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale ale art. 43 alin. (1) şi art. 104 alin. (2) din Codul penal - pe care s-a fundamentat hotărârea de condamnare - prin trimitere şi la art. 96 alin. (2) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, potrivit cărora „Reducerea fracţiunii de pedeapsă care este considerată ca executată pe baza muncii prestate sau a instruirii şcolare şi formării profesionale nu poate fi revocată“, susţinând că, în restul de pedeapsă de 1.311 zile rămas de executat, au fost luate în calcul şi cele 224 de zile câştigate ca urmare a muncii prestate şi care nu trebuiau să fie revocate. 32. O astfel de critică nu poate fi primită, deoarece, prin invocarea excepţiei, autorul acesteia tinde la exercitarea de către Curtea Constituţională a unui control ce ţine de fondul cauzei. Împrejurarea că zilele câştigate ca urmare a muncii prestate au fost revocate sau nu nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, cu atât mai mult cu cât dispoziţiile legale criticate, respectiv art. 43 alin. (1) şi art. 104 alin. (2) din Codul penal, nu stabilesc nimic în ceea ce priveşte partea din durata pedepsei care este considerată ca executată pe baza muncii prestate şi/sau a instruirii şcolare şi formării profesionale. 33. În plus, potrivit art. 100 alin. (3) din Codul penal, în calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute de lege în vederea liberării condiţionate în cazul pedepsei închisorii se va ţine seama de partea din durata pedepsei ce poate fi considerată ca executată pe baza muncii prestate. Prin urmare, această durată a pedepsei ce poate fi considerată ca executată în baza muncii prestate poate fi avută în vedere exclusiv la calculul fracţiunilor de pedeapsă ce constituie condiţii ale liberării condiţionate potrivit art. 100 alin. (3) din Codul penal. 34. De asemenea, nu poate fi primită nici critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 61 alin. (1) referitor la Parlament ca organ reprezentativ suprem şi art. 15 alin. (2) referitor la principiul neretroactivităţii legii cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile. Astfel, este atributul exclusiv al legiuitorului de a stabili condiţiile în care poate fi acordată liberarea condiţionată şi mijloacele de stimulare a condamnaţilor în vederea îndeplinirii scopurilor pedepsei, liberarea condiţionată, fiind deci doar o vocaţie pe care o au, prin voinţa acestuia, toţi condamnaţii care, după ce au executat fracţiunile de pedeapsă stabilite de lege, după criteriile arătate, îndeplinesc, de asemenea, şi condiţia de a fi disciplinaţi şi de a da dovezi temeinice de îndreptare, inclusiv atunci când nu prestează muncă. Tot astfel, este dreptul legiuitorului de a dispune cu privire la consecinţele săvârşirii unei noi infracţiuni pe durata supravegherii. 35. Prin urmare, fiind o creaţie a legiuitorului, este firesc ca acesta să determine nu numai condiţiile, dar şi sfera de incidenţă a nerespectării lor, respectiv revocarea liberării şi executarea restului de pedeapsă, pedeapsa pentru noua infracţiune stabilindu-se potrivit dispoziţiilor de la recidivă sau pluralitate intermediară. Câtă vreme aplicarea acestei măsuri se face prin hotărâre judecătorească, pronunţată ca urmare a finalizării procesului penal, nu poate fi primită susţinerea în sensul că reglementarea criticată ar aduce atingere înfăptuirii actului de justiţie, independenţei judecătorului sau nesocotirii rolului Parlamentului, judecătorul nefăcând altceva decât să aplice, potrivit procedurii şi condiţiilor prevăzute, în acord cu art. 126 alin. (2) din Constituţie, legea stabilită de Parlament. 36. De asemenea, nu poate fi pusă în discuţie problema aplicării legii penale mai favorabile în ce priveşte tratamentul sancţionator al recidivei/pluralităţii intermediare, întrucât noua faptă este comisă sub imperiul legii noi, care reglementează cu privire la aceste instituţii. De altfel, Curtea Constituţională a statuat, prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, par. 48, că nu este permisă o a treia formă de tratament sancţionator ce combină dispoziţii atât din legea veche, cât şi din legea nouă şi că, pentru a satisface cerinţele constituţionale ale art. 16 alin. (1) potrivit cărora „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări“, este interzisă alternarea instituţiilor de drept penal din cele două legi, deoarece, în caz contrar, în aplicarea legii penale mai favorabile, s-ar crea o discriminare pozitivă cu consecinţa creării unui privilegiu pentru infractorul care este judecat în perioada de tranziţie a legii. Mai mult, în materie penală, cu excepţia legii penale mai favorabile care va fi privită ca interzicând o lex tertia, legea nouă este aplicabilă de îndată tuturor situaţiilor ce se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum şi tuturor efectelor produse de raporturile juridice nou-create. De aceea, inculpatul care a înţeles să încalce legea nouă prin săvârşirea unei noi infracţiuni s-a expus consecinţelor care derivă din acest fapt, aşa încât aplicarea dispoziţiilor legii noi în privinţa recidivei sau a pluralităţii intermediare era previzibilă pentru acesta. 37. Aşa fiind, analizând dispoziţiile legale criticate, Curtea constată că acestea nu contravin nici prevederilor art. 124 din Constituţie ce consacră unicitatea, egalitatea şi imparţialitatea justiţiei, atât timp cât regulile pe care le instituie se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţii identice sau similare. 38. De asemenea, spre deosebire art. 32 din Codul penal din 1969, potrivit căruia prin pluralitate de infracţiuni se înţelegea concurs de infracţiuni sau recidivă, în actuala reglementare, potrivit art. 35 şi următoarele, legiuitorul a stabilit trei forme ale pluralităţii de infracţiuni reţinute în doctrina penală şi confirmate de practica judiciară, şi anume concursul de infracţiuni, recidiva şi pluralitatea intermediară. 39. Aşa fiind, potrivit art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, „Tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă“. Cu alte cuvinte, a statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, dacă cel puţin una dintre infracţiunile concurente a fost comisă după intrarea în vigoare a noului Cod penal, se va aplica legea penală mai favorabilă numai la individualizarea pedepsei pentru infracţiunile comise sub legea veche, iar tratamentul sancţionator al concursului va fi în mod obligatoriu cel prevăzut de noul Cod penal, chiar dacă este mai sever, deoarece sub imperiul acestuia s-a desăvârşit configuraţia concursului. Art. 10 din Legea nr. 187/2012 reglementează tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni care şi-a desăvârşit configuraţia prin comiterea ultimei infracţiuni sub legea nouă, aşa încât pedeapsa rezultantă urmează să se aplice potrivit principiului legii mai conforme cu interesele apărării sociale, care este legea nouă, şi că stabilirea limitelor apărării sociale este atributul exclusiv al legiuitorului, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. Prin urmare, principiul aplicării legii penale mai blânde pentru infractor nu trebuie privit în mod absolut, ci în raport cu interesul apărării sociale, care nu permite crearea unei situaţii juridice mult prea favorabile acestuia. În aceste condiţii, este obligatorie aplicarea legii noi tratamentului sancţionator al concursului de infracţiuni, aşadar doar atunci când cel puţin una dintre infracţiunile concurente a fost săvârşită după intrarea în vigoare a noii legi, nefiind obligatorie aplicarea legii noi atunci când toate faptele sunt comise sub legea veche, dar judecarea lor are loc sub legea nouă, în această din urmă ipoteză urmând a se face aplicarea celor statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 (a se vedea Decizia nr. 822 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 18 februarie 2016, paragrafele 12, 15 şi 16). 40. În ce priveşte critica raportată la dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi (5) referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi la obligativitatea respectării Constituţiei şi a legilor, Curtea constată că autorul excepţiei nu a motivat-o, limitându-se la simpla indicare a unor temeiuri constituţionale pretins afectate. 41. De asemenea, critica potrivit căreia există o neconcordanţă între prevederile art. 43 alin. (1) şi art. 104 alin. (2) din Codul penal şi cele ale art. 96 alin. (2) din Legea nr. 254/2013, nu poate fi primită, întrucât examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins a fi încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel s-ar ajunge, inevitabil, la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele (a se vedea Decizia nr. 39 din 3 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 26 februarie 2015, paragraful 18, sau Decizia nr. 293 din 22 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 573 din 31 iulie 2014, paragraful 18). 42. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ciprian Daniel Lungu în Dosarul nr. 16.811/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 43 alin. (1) şi art. 104 alin. (2) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 19 septembrie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
