Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Bianca Drăghici │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, excepţie ridicată de Claudia Mocinică în Dosarul nr. 7.222/318/2018 al Judecătoriei Târgu Jiu - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.648D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 1.649D/2018, nr. 2.015D/2018, nr. 2.016D/2018, nr. 2.091D/2018, nr. 2.207D/2018, nr. 2.280D/2018, nr. 2.281D/2018, nr. 2.349D/2018, nr. 86D/2019 şi nr. 369D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, ridicată de Sorin Pantelimon Pănescu, de Angela Purcaru, de Ion Băloi, de Camelia Monica Boeriu, de Creola Enoiu, de Mariana Blendea, de Teodora Stănculete, de Maria C. Popescu şi de Claudia Carla Popescu în dosarele nr. 8.858/318/2018, nr. 7.784/318/2018, nr. 7.965/318/2018, nr. 7.354/318/2018, nr. 7.786/318/2018, nr. 7.220/318/2018, nr. 7.355/318/2018, nr. 7.966/318/2018 şi nr. 8.860/318/2018 ale Judecătoriei Târgu Jiu - Secţia civilă, precum şi de Adriana Tomulescu în Dosarul nr. 7.221/318/2018 al Tribunalului Gorj - Secţia I civilă. 4. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere identitatea de obiect al cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.649D/2018, nr. 2.015D/2018, nr. 2.016D/2018, nr. 2.091D/2018, nr. 2.207D/2018, nr. 2.280D/2018, nr. 2.281D/2018, nr. 2.349D/2018, nr. 86D/2019 şi nr. 369D/2019 la Dosarul nr. 1.648D/2018, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 7. Prin încheierile din 16 octombrie 2018, 15, 7, 8 şi 23 noiembrie 2018, precum şi prin Sentinţa civilă nr. 7.449/2018 din 23 noiembrie 2018, pronunţate în dosarele nr. 7.222/318/2018, nr. 8.858/318/2018, nr. 7.784/318/2018, nr. 7.965/318/2018, nr. 7.354/318/2018, nr. 7.786/318/2018, nr. 7.220/318/2018, nr. 7.355/318/2018, nr. 7.966/318/2018 şi nr. 8.860/318/2018, Judecătoria Târgu Jiu - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare. 8. Prin Încheierea din 7 februarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 7.221/318/2018, Tribunalul Gorj - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare. 9. Excepţia a fost ridicată de Claudia Mocinică, Sorin Pantelimon Pănescu, Angela Purcaru, Ion Băloi, Camelia Monica Boeriu, Creola Enoiu, Mariana Blendea, Teodora Stănculete, Maria C. Popescu, Claudia Carla Popescu şi Adriana Tomulescu în cauze având ca obiect o contestaţie la executare împotriva executării silite iniţiate în baza unor titluri executorii reprezentate de sentinţe civile. 10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că elementele cuprinse în nota de fundamentare a ordonanţei de urgenţă nu sunt de natură să justifice adoptarea acesteia, în condiţiile stabilite de art. 115 alin. (4) din Constituţie, ci a fost impusă de diverse situaţii cu implicaţii financiare legate de punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti, şi faptul că nu există o astfel de situaţie extraordinară, cel puţin în prezent, este dovedit de trendul economic ascendent, fiind de notorietate acest aspect, precum şi de măsurile care au avut drept scop nenumărate creşteri salariale. 11. Se arată că există o contrarietate vădită între soluţiile de eşalonare a unor drepturi pe o perioadă de 5 ani, justificând o anumită stare extraordinară de urgenţă, concomitent cu adoptarea unor măsuri în sensul creşterii nivelului salariilor şi pensiilor. 12. De asemenea, se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 784 din 12 mai 2009 şi opinia separată formulată la Decizia Curţii Constituţionale nr. 188 din 2 martie 2010 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar. Aşadar, se impune ca în soluţionarea acestei excepţii de neconstituţionalitate să fie avute în vedere atât jurisprudenţa Curţii Constituţionale, cât şi cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia executării hotărârilor judecătoreşti. 13. Totodată, se arată că, prin Decizia nr. 458 din 31 martie 2009, Curtea a statuat că „procesul civil parcurge două faze: judecata şi executarea silită, aceasta din urmă intervenind în cazul hotărârilor susceptibile de a fi puse în executare cu ajutorul forţei de constrângere a statului sau a altor titluri executorii, în măsura în care debitorul nu îşi execută de bunăvoie obligaţia. Caracterul unitar al procesului civil impune respectarea garanţiilor ce caracterizează dreptul la un proces echitabil atât în faza judecăţii, cât şi a executării silite, cea mai importantă dintre aceste garanţii fiind «dreptul la un tribunal» în sensul art. 21 din Constituţie şi al art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, adică liberul acces la o instanţă independentă şi imparţială, stabilită prin lege, şi controlul actelor efectuate în ambele faze ale procesului de către instanţele judecătoreşti“. 14. Autorii excepţiei, invocând deciziile Curţii Constituţionale nr. 6 din 11 noiembrie 1992 şi nr. 50 din 21 martie 2000, afirmă că executarea unei hotărâri judecătoreşti nu poate fi amânată de debitor în mod unilateral, fără acordul creditorului. 15. Se arată că instanţa europeană, în jurisprudenţa sa, a statuat că „Dreptul de acces la justiţie, garantat de art. 6 din Convenţie, protejează, de asemenea, şi executarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi obligatorii, care, într-un stat care respectă preeminenţa dreptului, nu pot rămâne fără efect în detrimentul unei părţi. În consecinţă, executarea unei hotărâri judecătoreşti nu poate fi împiedicată, anulată sau întârziată întrun mod excesiv“ (a se vedea, printre altele, Hotărârea din 19 martie 1997, pronunţată în Cauza Hornsby împotriva Greciei, Hotărârea din 7 mai 2002, pronunţată în Cauza Burdov împotriva Rusiei, Hotărârea din 6 martie 2003, pronunţată în Cauza Jasiuniene împotriva Lituaniei, Hotărârea din 17 iunie 2003, pronunţată în Cauza Ruianu împotriva României, Hotărârea din 2 martie 2004, pronunţată în Cauza Sabin Popescu împotriva României) şi că „Executarea unei sentinţe sau a unei decizii, indiferent de instanţa care o pronunţă, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din «proces», în sensul art. 6 alin. 1 din Convenţie. Dreptul de acces la justiţie ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă şi obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părţi [Immobiliare Saffi împotriva Italiei, Sandor împotriva României]“. 16. În final, autorii conchid că aceste debite reprezintă parte din salariul aferent muncii prestate care nu a fost acordat salariatului din motive de calcul greşit al componentelor salariale aferente domeniului specific de activitate, reglementate prin dispoziţii legale, şi că este obligaţia statului de a-şi organiza sistemul juridic în aşa fel încât autorităţile competente să îşi poată executa obligaţiile faţă de angajaţi în mod corect şi la timp, pentru ca aceştia să nu poată fi privaţi chiar temporar de aceste drepturi băneşti recunoscute prin hotărâre judecătorească definitivă. 17. Judecătoria Târgu Jiu - Secţia civilă apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale şi nu încalcă prevederile art. 1 alin. (4), ale art. 16 alin. (1), ale art. 21, ale art. 44 alin. (2), ale art. 53 şi ale art. 115 alin. (4) din Constituţia României, întrucât prin actul normativ criticat legiuitorul delegat nu refuză aplicarea hotărârilor judecătoreşti, ci stabileşte anumite măsuri pentru punerea în aplicare a acestora. Referitor la încălcarea art. 16 din Constituţia României, instanţa apreciază că nu se poate reţine existenţa discriminării între debitori, în sensul că statul ca debitor şi-ar aroga mai multe drepturi decât debitorii persoane de drept privat în ceea ce priveşte executarea hotărârilor judecătoreşti sau că ar fi discriminaţi creditorii, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 aplicându-se tuturor creditorilor care au creanţe de natură salarială împotriva statului. Măsura contestată urmăreşte un scop legitim, asigurarea stabilităţii economice, şi păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere, executarea eşalonată a hotărârilor judecătoreşti în cauză. Astfel, situaţia particulară ivită şi motivată prin existenţa unei situaţii extraordinare este una care reclamă o diferenţă evidentă de tratament juridic. De asemenea, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la eşalonarea unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale, instanţa arată că prin reglementarea criticată legiuitorul a urmărit realizarea acestor drepturi într-o manieră care să nu afecteze modul de îndeplinire a altor obligaţii financiare şi realizarea altor drepturi cuvenite personalului din sectorul bugetar prin insuficienţa fondurilor şi, totodată, apreciază că sunt îndeplinite condiţiile de constituţionalitate prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie. Cu privire la garantarea dreptului de proprietate, se constată că, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că despăgubirea recunoscută printr-o decizie definitivă şi executorie constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1; neexecutarea plăţii într-un termen rezonabil constituie deci o atingere a dreptului reclamantului la respectarea bunurilor, ca şi faptul că lipsa de lichidităţi nu poate justifica un asemenea comportament, însă, prin adoptarea art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016, nu se neagă existenţa şi întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătoreşti şi nu se refuză punerea în aplicare a acestora, măsura criticată fiind una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit, fiind deci o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituţie, în condiţiile unei implicaţii financiare majore. 18. Tribunalul Gorj - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 nu contravin art. 1 alin. (4), art. 16 alin. (1), art. 21, art. 44 alin. (2), art. 53 şi art. 115 alin. (4) din Constituţie. 19. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 20. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 21. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 22. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.035 din 22 decembrie 2016, aprobată prin Legea nr. 152/2017, dispoziţii care au următorul cuprins: "Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţiile şi autorităţile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2017, se va realiza astfel: a) în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 5% din valoarea titlului executoriu; b) în al doilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 10% din valoarea titlului executoriu; c) în al treilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu; d) în al patrulea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu; e) în al cincilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 35% din valoarea titlului executoriu." 23. În opinia autorilor excepţiei, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (4) care consacră principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 referitoare la accesul la justiţie, art. 44 alin. (2) privind garantarea proprietăţii private, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 115 alin. (4) privind delegarea legislativă. 24. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, cu privire la critica de neconstituţionalitate extrinsecă, formulată prin raportare la prevederile constituţionale ale art. 115 alin. (4), Curtea reţine că, potrivit acestei norme constituţionale, „Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora“. Referitor la condiţiile de adoptare a unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului, prin Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005, Curtea Constituţională a statuat că Guvernul poate adopta o ordonanţă de urgenţă în următoarele condiţii, întrunite în mod cumulativ: existenţa unei situaţii extraordinare; reglementarea acesteia să nu poată fi amânată; urgenţa să fie motivată în cuprinsul ordonanţei. Sintagma „situaţii extraordinare“ a fost analizată în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care, prin Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, precitată, a reţinut implicaţiile deosebirii terminologice dintre noţiunea de „caz excepţional“, utilizată în concepţia art. 114 alin. (4) din Constituţie anterior revizuirii, şi cea de „situaţie extraordinară“, arătând că, deşi diferenţa dintre cei doi termeni, din punctul de vedere al gradului de abatere de la obişnuit sau comun căruia îi dau expresie, este evidentă, acelaşi legiuitor a simţit nevoia să o pună la adăpost de orice interpretare de natură să minimalizeze o atare diferenţă, prin adăugarea sintagmei „a căror reglementare nu poate fi amânată“, consacrând astfel in terminis imperativul urgenţei reglementării. Prin aceeaşi decizie, Curtea a reamintit jurisprudenţa sa pronunţată anterior revizuirii Legii fundamentale, prin care a precizat că de esenţa cazului excepţional este caracterul său obiectiv, în sensul că „existenţa sa nu depinde de voinţa Guvernului care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacţioneze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanţei de urgenţă“ (Decizia nr. 83 din 19 mai 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998). Curtea a mai arătat, prin Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009, că, pentru îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie, este necesară existenţa unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public. Cât priveşte condiţia urgenţei, prevăzută de art. 115 alin. (4) din Constituţie, prin Decizia nr. 421 din 9 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007, Curtea Constituţională a statuat că „urgenţa reglementării nu echivalează cu existenţa situaţiei extraordinare, reglementarea operativă putându-se realiza şi pe calea procedurii obişnuite de legiferare“. 25. În cauză, Curtea constată că în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 se menţionează că reglementarea criticată a fost adoptată „având în vedere faptul că prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 [...] au fost aprobate măsurile privind salarizarea în anul 2016 a personalului din sectorul bugetar, precum şi alte măsuri fiscal-bugetare cu impact semnificativ de reducere a cheltuielilor publice, care îşi încetează aplicabilitatea la data de 31 decembrie 2016“ şi „luând în considerare faptul că în lipsa unei reglementări privind salarizarea personalului din sectorul bugetar pentru anul 2017, începând cu 1 ianuarie 2017 s-ar aplica în integralitate prevederile Legii-cadru nr. 284/2010 [...], ceea ce ar genera inclusiv reduceri ale salariilor pentru unele categorii pe personal“. Astfel, se precizează că „se impune prelungirea aplicării unor măsuri prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare, şi în perioada 1 ianuarie-28 februarie 2017“. 26. Având în vedere aceste precizări şi ţinând cont de jurisprudenţa sa, Curtea constată că împrejurările menţionate în preambulul ordonanţei de urgenţă a Guvernului criticate se pot încadra în conceptul constituţional de „situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată“, astfel cum acesta a fost definit în jurisprudenţa Curţii, ca stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pun în pericol un interes public, şi anume salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2017. 27. Pe de altă parte, Curtea reţine că urgenţa a fost motivată corespunzător în cuprinsul ordonanţei de urgenţă criticate, menţionându-se că aceasta a fost adoptată ţinând cont că „prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 [...] au fost aprobate măsurile privind salarizarea în anul 2016 a personalului din sectorul bugetar, precum şi alte măsuri fiscal-bugetare cu impact semnificativ de reducere a cheltuielilor publice, care îşi încetează aplicabilitatea la data de 31 decembrie 2016“. 28. Prin urmare, critica privind încălcarea art. 115 alin. (4) din Constituţie de către Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 este neîntemeiată, sens în care s-a mai pronunţat Curtea prin Decizia nr. 622 din 10 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 17 ianuarie 2020, paragrafele 22 şi 23. 29. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, Curtea reţine că dispoziţiile art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 nu au mai constituit, din punct de vedere formal, obiect al controlului de constituţionalitate. Însă, în jurisprudenţa sa, Curtea a mai analizat reglementări cu un conţinut normativ identic cu cel al art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016, dar aplicabile anterior anului 2017. Astfel de reglementări care au prevăzut eşalonarea succesivă a plăţii sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, şi în anii 2012-2016, sunt următoarele: art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 18 iunie 2009, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 230/2011 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 864 din 8 decembrie 2011; art. 14 din Ordonanţa Guvernului nr. 17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 24 august 2012; art. XI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2012 privind luarea unor măsuri în domeniul învăţământului şi cercetării, precum şi în ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 864 din 19 decembrie 2012; art. 21 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 15 noiembrie 2013; art. 34 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, şi art. 15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 11 decembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare. 30. Curtea Constituţională s-a pronunţat în mai multe rânduri cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, reţinând, în esenţă, că acestea au în vedere rezolvarea unei situaţii extraordinare, prin reglementarea unor măsuri cu caracter temporar şi derogatorii de la dreptul comun în materia executării hotărârilor judecătoreşti. Măsurile instituite urmăresc un scop legitim - asigurarea stabilităţii economice a ţării - şi păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere - executarea eşalonată a hotărârilor judecătoreşti în cauză. Totodată, măsurile reglementate au un caracter pozitiv, în sensul că Guvernul recunoaşte obligaţia de plată a autorităţii statale şi se obligă la plata eşalonată a titlurilor executorii, modalitate de executare impusă de situaţia de excepţie pe care o reprezintă, pe de o parte, proporţia deosebit de semnificativă a creanţelor astfel acumulate împotriva statului şi, pe de altă parte, stabilitatea economică a statului român în contextul de criză economică naţională şi internaţională. 31. Referitor la pretinsa încălcare a principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, prin Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, Curtea a arătat că pretinsa încălcare a prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4), coroborate cu cele ale art. 126 alin. (1) privind instanţele judecătoreşti, nu poate fi reţinută din moment ce nu se refuză aplicarea hotărârilor judecătoreşti, ci, din contră, acestea sunt recunoscute, iar statul îşi ia angajamentul ferm de a le executa întocmai potrivit criteriilor rezonabile şi obiective stabilite în actul normativ contestat. Prin urmare, reglementarea criticată nu este o măsură prin care se interzice nici măcar temporar executarea unei hotărâri judecătoreşti şi, în consecinţă, nu reprezintă o imixtiune a puterii legislative în procesul de realizare a justiţiei. 32. Cu privire la critica referitoare la încălcarea art. 16 din Constituţie, Curtea a constatat că nu se poate reţine existenţa nici unei discriminări între debitori, în sensul că statul ca debitor şi-ar aroga mai multe drepturi decât debitorii persoane de drept privat în ceea ce priveşte executarea hotărârilor judecătoreşti. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv şi rezonabil, aceasta însemnând că nu urmăreşte un scop legitim sau nu păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere (a se vedea hotărârile pronunţate în cauzele „Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene“ împotriva Belgiei, 1968, paragraful 10, Marckx împotriva Belgiei, 1979, paragraful 33, Rasmussen împotriva Danemarcei, 1984, paragraful 38, Abdulaziz, Cabales şi Balkandali împotriva Regatului Unit, 1985, paragraful 72, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, paragraful 42, Larkos împotriva Cipru, 1999, paragraful 29, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, 2004, paragraful 24). Totodată, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, statele beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă şi în ce măsură diferenţele între diversele situaţii similare justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcţie de anumite circumstanţe, de domeniu şi de context (a se vedea hotărârile pronunţate în cauzele „Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene“ împotriva Belgiei 1968, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, 2004). 33. Or, Curtea Constituţională a reţinut că măsura contestată urmăreşte un scop legitim - asigurarea stabilităţii economice a ţării - şi păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere - executarea eşalonată a hotărârilor judecătoreşti în cauză. În aceste condiţii, Curtea a constatat că situaţia particulară ivită şi motivată prin existenţa unei situaţii extraordinare este una care reclamă o diferenţă evidentă de tratament juridic (a se vedea în acest sens Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, precitată, Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, Decizia nr. 24 din 17 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 137 din 29 februarie 2012, şi Decizia nr. 384 din 1 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 699 din 14 noiembrie 2013). 34. Referitor la critica raportată la art. 21 alin. (3) din Constituţie privind dreptul la un proces echitabil, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, deoarece prin dispoziţiile art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 nu se refuză executarea hotărârilor judecătoreşti, ci, din contră, aceasta se recunoaşte şi legiuitorul îşi ia angajamentul ferm de a le executa întocmai potrivit criteriilor rezonabile şi obiective stabilite în actul normativ contestat. Este adevărat că prin Decizia nr. 458 din 31 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 17 aprilie 2009, Curtea a reţinut că procesul civil parcurge două faze: judecata şi executarea silită, aceasta din urmă intervenind în cazul hotărârilor susceptibile de a fi puse în executare cu ajutorul forţei de constrângere a statului sau al altor titluri executorii, în măsura în care debitorul nu îşi execută de bunăvoie obligaţia. Însă, aşa cum a statuat Curtea prin Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, precitată, reglementarea criticată nu este o măsură prin care se interzice nici măcar temporar executarea unei hotărâri judecătoreşti. 35. Totodată, aşa cum a reţinut Curtea prin Decizia nr. 190 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 9 aprilie 2010, este adevărat că autorităţile statale nu se pot prevala de lipsa fondurilor necesare executării unei hotărâri judecătoreşti îndreptate împotriva sa, dar, în situaţii de excepţie, cum ar fi îndatorare excesivă, încetare de plăţi, dificultăţi financiare deosebite, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa constantă, a apreciat că stabilirea unui termen rezonabil pentru executare este o măsură ce intră în marja de apreciere a statului, respectând atât dreptul de acces la justiţie, cât şi dreptul la un proces echitabil (sub aspectul duratei procedurii). 36. Prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut că mecanismul eşalonării plăţii, ca modalitate de executare a unei hotărâri judecătoreşti, poate fi considerat în concordanţă cu principiile consacrate de jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi Curţii Europene a Drepturilor Omului, dacă sunt respectate anumite condiţii: tranşe de efectuare a plăţilor intermediare precis determinate, termen rezonabil de executare integrală, acoperirea eventualei devalorizări a sumei datorate. Executarea eşalonată a unor titluri executorii ce au ca obiect drepturi băneşti nu este interzisă în niciun mod de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale; executarea uno ictu constituie doar o altă modalitate de executare, fără ca acest lucru să însemne că este singura şi unica posibilă modalitate de executare pe care Guvernul o poate aplica. 37. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 44 din Constituţie referitor la dreptul de proprietate privată, prin Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, precitată, Curtea a reţinut că instanţa de contencios al drepturilor omului a statuat că despăgubirea recunoscută printr-o decizie definitivă şi executorie constituie un „bun“ în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie şi că neexecutarea plăţii într-un termen rezonabil constituie deci o atingere a dreptului reclamantului la respectarea bunurilor, ca şi faptul că lipsa de lichidităţi nu poate justifica un asemenea comportament (Ambruosi împotriva Italiei, 2000, Burdov împotriva Rusiei, 2002). 38. Însă Curtea a reţinut că Guvernul, prin adoptarea reglementării criticate (art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar), nu neagă existenţa şi întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătoreşti şi nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate privată. 39. Faţă de cele de mai sus, nu a putut fi reţinută nici încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 40. Având în vedere această jurisprudenţă referitoare la dispoziţii cu conţinut normativ identic cu cel al art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016, însă aplicabile altor perioade de timp, se impun aceleaşi considerente şi aceeaşi soluţie de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. 41. De altfel, Curtea mai reţine că, în acelaşi sens, s-a pronunţat recent asupra dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 prin Decizia nr. 365 din 16 iunie 2020*), nepublicată la data pronunţării prezentei decizii. *) Decizia nr. 365 din 16 iunie 2020 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 740 din 18 august 2020. 42. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Claudia Mocinică, de Sorin Pantelimon Pănescu, de Angela Purcaru, de Ion Băloi, de Camelia Monica Boeriu, de Creola Enoiu, de Mariana Blendea, de Teodora Stănculete, de Maria C. Popescu şi de Claudia Carla Popescu în dosarele nr. 7.222/318/2018, nr. 8.858/318/2018, nr. 7.784/318/2018, nr. 7.965/318/2018, nr. 7.354/318/2018, nr. 7.786/318/2018, nr. 7.220/318/2018, nr. 7.355/318/2018, nr. 7.966/318/2018 şi nr. 8.860/318/2018 ale Judecătoriei Târgu Jiu - Secţia civilă, precum şi de Adriana Tomulescu în Dosarul nr. 7.221/318/2018 al Tribunalului Gorj - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Târgu Jiu - Secţia civilă şi Tribunalului Gorj - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 7 iulie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Bianca Drăghici -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
