Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 555 din 29 octombrie 2024 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. (1), art. 72 lit. a) şi g) şi art. 77 din Legea acvaculturii

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 555 din 29 octombrie 2024 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. (1), art. 72 lit. a) şi g) şi art. 77 din Legea acvaculturii

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 306 din 7 aprilie 2025

Comenteaza legea


┌───────────────┬───────────────────────┐
│Marian Enache  │- preşedinte           │
├───────────────┼───────────────────────┤
│Mihaela        │- judecător            │
│Ciochină       │                       │
├───────────────┼───────────────────────┤
│Cristian       │- judecător            │
│Deliorga       │                       │
├───────────────┼───────────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan│- judecător            │
│Licu           │                       │
├───────────────┼───────────────────────┤
│Laura-Iuliana  │- judecător            │
│Scântei        │                       │
├───────────────┼───────────────────────┤
│Gheorghe Stan  │- judecător            │
├───────────────┼───────────────────────┤
│Livia Doina    │- judecător            │
│Stanciu        │                       │
├───────────────┼───────────────────────┤
│Elena-Simina   │- judecător            │
│Tănăsescu      │                       │
├───────────────┼───────────────────────┤
│Varga Attila   │- judecător            │
├───────────────┼───────────────────────┤
│Benke Károly   │-                      │
│               │prim-magistrat-asistent│
└───────────────┴───────────────────────┘

    1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii acvaculturii, obiecţie formulată de Preşedintele României.
    2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 6.321 din 8 iulie 2024 şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.309A/2024.
    3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se arată că, la data de 1 iulie 2024, în urma reexaminării determinate de pronunţarea de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 19 din 15 februarie 2023, Parlamentul a transmis Preşedintelui României, în vederea promulgării, Legea acvaculturii (PL-x nr. 474/2021). Prin decizia precitată, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 14 alin. (1) şi (4), ale art. 21 alin. (1) şi ale art. 30 alin. (1), precum şi cele ale art. 71 lit. f), ale art. 73 şi ale art. 74 alin. (1)-(3) din Legea acvaculturii sunt neconstituţionale.
    4. Parlamentul, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 19 din 15 februarie 2023, în procedura de reexaminare, a operat o serie de modificări şi completări asupra conţinutului normativ al legii analizate. Cu toate acestea, legea conţine dispoziţii ce contravin unor norme şi principii constituţionale privind depăşirea limitelor reexaminării prin introducerea unor noi norme fără legătură cu decizia Curţii sau cu obiectul de reglementare al legii, dar şi dispoziţii care, prin noul lor conţinut normativ, încalcă art. 1 alin. (3) şi (5), art. 44, 102, 136 şi art. 147 alin. (2) şi (4) din Constituţie.
    5. Astfel, se invocă motive de neconstituţionalitate extrinsecă, respectiv depăşirea limitelor reexaminării şi încălcarea art. 147 alin. (2) şi (4) din Constituţie. În acest sens se menţionează că, în procedura de reexaminare, la Camera Deputaţilor, Cameră decizională, s-a introdus un nou articol, art. 77, referitor la posibilitatea de a amplasa instalaţii de producere a energiei fotovoltaice pe maximum 25% din suprafaţa amenajării piscicole concesionate, arendate sau închiriate fără a fi nevoie de autorizaţie de construire, cu acordul administratorului, ceea ce reprezintă o normă introdusă cu depăşirea limitelor reexaminării, fără nicio legătură cu obiectul legii, cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 19 din 15 februarie 2023 sau cu considerentele acesteia.
    6. În mod constant, în viziunea instanţei constituţionale, în procedura de reexaminare, competenţa Parlamentului este strict limitată la normele care au fost declarate neconstituţionale şi la eventuale intervenţii legislative pentru corelarea dispoziţiilor şi asigurarea unei reglementări unitare, nefiind cazul unor astfel de operaţiuni în situaţia de faţă. În consecinţă, introducerea art. 77 în cuprinsul legii criticate, în forma rezultată în urma reexaminării în scopul punerii în acord cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 19 din 15 februarie 2023, este de natură să contravină art. 147 alin. (2) şi (4) din Constituţie, în raport cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la limitele sesizării Parlamentului.
    7. De altfel, derogarea de la cadrul general privind autorizarea lucrărilor de construcţii a fost introdusă direct la Camera Deputaţilor, Cameră decizională, şi cu încălcarea principiului bicameralismului prevăzut de art. 61 alin. (2) din Constituţie, sustrăgând prevederile introduse de la analiza şi votul primei Camere sesizate. Mai mult, o derogare de această natură pune în discuţie însăşi raţiunea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, al cărei scop este de a organiza intervenţiile inclusiv asupra unor terenuri proprietate privată, stabilind limitele exercitării acestui drept.
    8. Cu privire la motivele de neconstituţionalitate intrinsecă, se arată că art. 30 alin. (1) din legea criticată încalcă art. 1 alin. (5), art. 44, 136 şi art. 147 alin. (2) şi (4) din Constituţie.
    9. Această prevedere stabilea obligaţia vânzării directe a terenurilor din domeniul privat al statului pe care sunt construite amenajări piscicole şi a terenurilor aferente, obligaţie ce trebuie executată atunci când se formulează o intenţie de cumpărare. În critica sa iniţială, Preşedintele României a subliniat inexistenţa unor garanţii suficiente pentru protejarea dreptului de proprietate al statului, lipsa unor criterii minimale şi a unui mecanism de stabilire a preţului, pentru ca operaţiunile să se desfăşoare cu reflectarea valorii reale a bunurilor proprietate a statului. Prin Decizia nr. 19 din 15 februarie 2023, paragraful 100, instanţa constituţională a reţinut criticile aduse art. 30 alin. (1) din lege ca fiind întemeiate, prin faptul că s-a instituit o reglementare derogatorie de la dreptul comun reprezentat de Codul administrativ, fără folosirea expresiei „prin derogare de la“ şi, implicit, fără corelarea noii reglementări cu actualul cadru normativ, respectiv prin lipsa oricărei prevederi referitoare la perioada pentru care cumpărătorul se obligă să menţină activitatea de acvacultură pe terenul cumpărat. De asemenea, Curtea a stabilit că pentru evaluarea terenurilor propuse spre vânzare, criteriile pot fi detaliate fie în cuprinsul legii, fie în cuprinsul unor acte de reglementare secundară, fie prin sistemul de evaluare aplicat de evaluator.
    10. În procedura de reexaminare, Parlamentul a modificat art. 30 alin. (1)-(3) din lege, păstrând alin. (4) şi (5) şi reconfigurând mecanismul de vânzare a terenurilor prin intervenţia Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA).
    11. Se arată că art. 30 alin. (1) instituie un mecanism derogatoriu de la procedura prevăzută de Codul administrativ pentru vânzarea bunurilor proprietate privată a statului pentru o categorie de bunuri reprezentată de „terenurile din domeniul privat al statului pe care sunt construite amenajări piscicole şi terenurile aferente acestora“. Astfel, terenurile se vor putea vinde direct, în baza unui studiu de oportunitate realizat de ANPA şi aprobat prin hotărâre a Guvernului, proprietarilor de active piscicole care transmit o scrisoare de intenţie, care fac dovada că au desfăşurat activităţi de acvacultură în ultimii 5 ani şi care se obligă să menţină activitatea de acvacultură pentru minimum 25 de ani.
    12. Derogarea instituită în cuprinsul art. 30 alin. (1) înlătură de la aplicare prevederile Codului administrativ care impun ca vânzarea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale să se facă prin licitaţii publice, cu realizarea unei documentaţii de atribuire, a unui caiet de sarcini şi parcurgerea unei proceduri de transparenţă. Se apreciază că, în noua sa redactare, mecanismul, astfel cum a fost instituit, aduce atingere unei garanţii a dreptului de proprietate privată a statului prevăzută de Codul administrativ, lege organică, şi, implicit, art. 136 alin. (5) din Constituţie.
    13. Regimul juridic aplicabil proprietăţii private este definit de art. 44 şi art. 136 alin. (5) din Constituţie, în timp ce la art. 136 alin. (2) - (5) sunt stabilite reperele regimului juridic aplicabil proprietăţii publice. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a analizat situaţia înstrăinării unor bunuri din domeniul privat al statului şi a clarificat, prin considerente, competenţa legiuitorului, respectiv garanţiile dreptului de proprietate privată a statului, sens în care se invocă Decizia nr. 139 din 3 martie 2021, paragraful 109.
    14. Art. 30 alin. (1) din legea criticată este necorelat cu prevederile Codului administrativ şi instituie un mecanism neclar, cu responsabilităţi difuze ale autorităţilor implicate şi cu consecinţe directe în planul garantării proprietăţii private a statului. În condiţiile în care, potrivit legislaţiei în vigoare, singura modalitate de înstrăinare a bunurilor proprietate privată a statului prin vânzare se realizează de către Guvern, prin licitaţie publică, se apreciază că un astfel de mecanism derogatoriu trebuie să stabilească, în mod precis şi clar, etapele, responsabilităţile şi garanţiile pentru valorificarea bunurilor proprietate privată a statului, atunci când Parlamentul apreciază oportunitatea unei astfel de intervenţii.
    15. În primul rând, este neclar dacă derogarea introdusă în cuprinsul art. 30 alin. (1) se referă doar la modalitatea de vânzare a terenurilor prin licitaţie publică, acestea putând fi vândute direct proprietarilor de active piscicole, sau dacă derogarea vizează şi regulile stabilite de art. 334-336 din Codul administrativ care se referă la aspecte precum regulile ofertei sau parcurgerea unei etape de transparenţă a procedurii.
    16. În al doilea rând, din cuprinsul art. 30 alin. (1) se deduce că, în urma unei scrisori de intenţie transmise de proprietarii de active piscicole, ANPA realizează un studiu de oportunitate, aprobat prin hotărâre a Guvernului. Or, această atribuţie a ANPA este necorelată cu cele stabilite în cuprinsul art. 4 din legea criticată referitoare la elaborarea de studii de oportunitate. Aşadar, în cuprinsul atribuţiei de elaborare a studiilor de oportunitate se numără doar operaţiunile de concesionare, închiriere sau arendare, nu şi cea de vânzare a bunurilor. Această necorelare creează o confuzie în aplicare şi lipseşte norma de claritate, precizie şi previzibilitate, contrar standardelor dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituţie. Potrivit art. 4 alin. (2) din legea criticată, atribuţiile ANPA au fost reconfigurate şi se apreciază că noua formulare a art. 30 alin. (1) nu este corelată cu atribuţiile ANPA, nefiind clar dacă aceasta dispune şi de dreptul de dispoziţie, ca atribut al dreptului de proprietate asupra terenurilor proprietate privată a statului.
    17. În al treilea rând, deşi ANPA elaborează studiul de oportunitate privind vânzarea respectivelor terenuri, este neclar cui aparţine dreptul de dispoziţie asupra acestora. Potrivit normei criticate, Guvernul doar aprobă studiul de oportunitate prin hotărâre, însă este neclar dacă acest studiu cuprinde şi preţul de vânzare sau acest preţ este stabilit ulterior aprobării studiului de oportunitate, aspect ce contravine art. 1 alin. (5) din Constituţie. Mai mult, norma creează o suprapunere şi o confuzie între prerogativele şi rolul ANPA în acest mecanism şi rolul Guvernului prevăzut de art. 102 din Constituţie şi dezvoltat în Codul administrativ din perspectiva art. 363 alin. (2) coroborat cu art. 287, potrivit cărora Guvernul exercită dreptul de proprietate privată a statului. De altfel, nu este clar nici dacă vânzarea efectivă a terenurilor respective se realizează prin aprobarea studiului de oportunitate sau, ulterior, printr-un act administrativ distinct şi, în acest caz, nici care este autoritatea care îl adoptă sau emite. În lipsa unei astfel de clarificări, însuşi regimul tuturor terenurilor proprietate privată a statului pe care se află amenajări piscicole şi al terenurilor aferente acestora este pus în discuţie, fiind lipsit de o serie de garanţii minimale pentru protejarea patrimoniului statului român. Noua normă nu stabileşte cine decide cu privire la vânzarea unui teren din domeniul privat al statului, respectiv dacă este vorba despre ANPA, printr-un act administrativ emis de această autoritate, sau despre Guvernul României, prin hotărâre. Instituirea unui mecanism special de vânzare a unor terenuri din domeniul privat al statului, date fiind impactul unor astfel de operaţiuni, implicaţiile de ordin financiar, economic, concurenţial, asupra mediului şi domeniului acvaculturii la nivel naţional, precum şi compatibilitatea cu reglementările europene în materie, implică respectarea unor exigenţe ridicate din punctul de vedere al calităţii legii şi instituirea unor norme clare, coerente şi predictibile, ţinând cont de exigenţele constituţionale şi de jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. Ca atare, textul criticat este de natură să contravină atât normelor de tehnică legislativă, cât şi art. 1 alin. (5) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie.
    18. În al patrulea rând, se poate observa că, prin efectul normelor din Codul administrativ antereferite, constructorii de bună-credinţă care deţin construcţii pe terenuri aflate în proprietatea privată a statului au deja stabilit un drept de preempţiune. Din această perspectivă, noua formulare a art. 30 alin. (1) din legea criticată nu face nicio distincţie între constructorii de bună-credinţă ai amenajărilor piscicole sau cei de rea-credinţă, simpla transmitere a unei scrisori de intenţie declanşând procedura vânzării terenurilor respective, inclusiv pentru constructorii de rea-credinţă. Absenţa oricărei distincţii în acest sens în cuprinsul art. 30 alin. (1) din legea criticată este de natură să încalce o garanţie a dreptului de proprietate privată a statului, contrar art. 1 alin. (5), art. 44 şi art. 136 alin. (5) din Constituţie.
    19. În al cincilea rând, folosirea sintagmei „terenurile din domeniul privat al statului pe care sunt construite amenajări piscicole şi terenurile aferente acestora“ este una neclară prin raportare la definiţia acestora conferită de art. 2 pct. 8 din legea criticată. Astfel, inclusiv în situaţia în care, spre exemplu, un proprietar de rea-credinţă amplasează o vivieră flotabilă pe un teren aparţinând domeniului privat al statului, acesta poate deveni proprietarul terenului în urma unei scrisori de intenţie transmise, dat fiind că noile criterii introduse nu îi impun acestuia să demonstreze derularea de activităţi de acvacultură în ultimii 5 ani pe respectivul teren, ci reprezintă o condiţie generală pentru obiectul de activitate al respectivei entităţi economice. Potrivit art. 30 alin. (1) din legea criticată, singura condiţie impusă proprietarilor este să facă dovada cu documente financiar-contabile că au desfăşurat activităţi de acvacultură în ultimii 5 ani, condiţia nefiind circumscrisă exercitării activităţii pe terenul vizat de scrisoarea de intenţie de cumpărare.
    20. Prin raportare la definiţia amenajărilor piscicole din cuprinsul art. 2 al legii, noul mecanism reglementat pune în discuţie întregul regim juridic al terenurilor aferente acestor amenajări piscicole, aflate în prezent în patrimoniul statului.
    21. Din interpretarea coroborată a definiţiei date amenajamentului piscicol de la art. 2 din legea analizată şi a sferei bunurilor care fac obiect exclusiv al proprietăţii publice potrivit art. 136 alin. (2) şi (3) din Constituţie - ce includ şi marea teritorială şi resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental - şi a căror protecţie este garantată la nivel constituţional, reiese că erau necesare clarificarea sferei de aplicare a actului normativ şi instituirea unor garanţii clare pentru protejarea terenurilor statului.
    22. Nu în ultimul rând, se arată că există o contradicţie între prevederile art. 30 alin. (1) teza finală şi alin. (2) al aceluiaşi articol din legea criticată . Dacă, potrivit art. 30 alin. (1) teza finală, cumpărătorul se obligă să menţină activitatea de acvacultură minimum 25 de ani, potrivit alin. (2) interdicţia de înstrăinare va opera pentru o durată fixă de 25 de ani, chiar dacă durata pentru care cumpărătorul s-a obligat să menţină activitatea de acvacultură poate fi mai îndelungată.
    23. Dat fiind că mecanismul derogator de la dreptul comun este instituit de legiuitor în considerarea unei activităţi anterioare de acvacultură derulate de cumpărător anterior încheierii contractului de vânzare, este neclară, având în vedere modul deficitar de redactare a normei, intenţia legiuitorului de a permite vânzarea unui teren după împlinirea termenului de 25 de ani, către orice persoană, chiar dacă cumpărătorul este obligat să menţină activitatea de acvacultură peste 25 de ani. Dacă s-ar interpreta că interdicţia de înstrăinare încetează la împlinirea termenului de 25 de ani, noul cumpărător nu va fi ţinut să facă dovada că a desfăşurat activităţi de acvacultură şi nici să menţină activitatea de acvacultură până la împlinirea duratei iniţiale din contractul de vânzare a terenului încheiat între statul român şi proprietarul de active piscicole pe acesta.
    24. În concluzie, mecanismul neclar, normele eliptice, lipsa corelărilor cu dispoziţiile aplicabile în continuare din Codul administrativ, competenţele instituţionale suprapuse sunt de natură să afecteze însăşi proprietatea privată a statului, cu încălcarea art. 1 alin. (5), a art. 44, 136 şi a art. 147 alin. (2) şi (4) din Constituţie.
    25. Se susţine că art. 72 din legea criticată încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta sa referitoare la securitatea raporturilor juridice, la previzibilitatea şi claritatea legislaţiei.
    26. Prin Decizia nr. 19 din 15 februarie 2023, Curtea a reţinut că există o suprapunere normativă privind fapta care este susceptibilă să întrunească conţinutul atât al contravenţiei de la art. 72 lit. f) - pescuitul fără drept, prin orice mijloace, în amenajări piscicole -, cât şi al infracţiunii de la art. 73 - extragerea peştelui din amenajările piscicole fără acordul administratorului fermei piscicole.
    27. În urma reexaminării, Parlamentul a exclus din cuprinsul art. 74 alin. (1) trimiterea la „furtul piscicol“, iar din cuprinsul art. 72 a eliminat lit. f), respectiv contravenţia referitoare la „pescuitul fără drept, prin orice mijloace, în amenajări piscicole“. Astfel, art. 72 lit. h) din legea criticată sancţionează contravenţional cu amendă de la 40.000 la 80.000 lei neinstalarea sau distrugerea dispozitivelor care împiedică intrarea peştilor în sistemele de alimentare cu apă, irigaţii, precum şi în instalaţiile hidroenergetice, dacă nu constituie infracţiune potrivit legii penale.
    28. Se arată că art. 54 lit. e) din Legea pescuitului şi a protecţiei resursei acvatice vii nr. 176/2024 sancţionează contravenţional cu amendă de la 6.000 la 10.000 lei neinstalarea sau distrugerea dispozitivelor care împiedică intrarea peştilor în sistemele de alimentare cu apă, irigaţii, precum şi în instalaţiile hidroenergetice, dacă fapta nu constituie infracţiune potrivit legii penale.
    29. Mai mult, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura sancţionează contravenţional cu amendă de la 4.000 la 8.000 lei neinstalarea sau distrugerea dispozitivelor care împiedică intrarea peştilor în sistemele de alimentare cu apă, irigaţii, precum şi în instalaţiile hidroenergetice, dacă nu constituie infracţiune potrivit legii penale.
    30. În procedura de reexaminare, în virtutea funcţiei sale legislative şi a obligaţiei de a asigura calitatea legislaţiei adoptate, Parlamentul avea obligaţia de a corela soluţia legislativă propusă cu dispoziţiile din alte legi aflate în vigoare şi de a evita un paralelism legislativ reglementând aceeaşi faptă, cu o sancţiune diferită, contrar Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dar şi standardelor de calitate a legii dezvoltate constant în jurisprudenţa Curţii prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituţie.
    31. Prin urmare, este imposibil de determinat pentru destinatarii legii care va fi sancţiunea aplicabilă pentru neinstalarea sau distrugerea dispozitivelor care împiedică intrarea peştilor în sistemele de alimentare cu apă, irigaţii, precum şi în instalaţiile hidroenergetice. Totodată, aceeaşi stare de insecuritate juridică, determinată de sancţionarea aceleiaşi fapte cu o amendă diferită, prin două acte normative distincte, se menţine şi în cazul faptei prevăzute la art. 72 lit. a) din legea criticată. În sensul celor de mai sus se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu referire specială la domeniul contravenţional prin raportare la exigenţele de calitate a legii (Decizia nr. 197 din 9 aprilie 2019, paragraful 31, Decizia nr. 381 din 8 iunie 2021, paragraful 49, sau Decizia nr. 367 din 29 iunie 2022). Dată fiind materia contravenţională în care sunt instituite normele criticate, asigurarea unor dispoziţii clare, apte să configureze o conduită previzibilă pentru destinatarii normelor reprezintă un imperativ care decurge din principiul legalităţii şi cel al statului de drept, potrivit art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie.
    32. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţia de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele de vedere.
    33. Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    34. Cu privire la critica de neconstituţionalitate privind art. 77 din lege, se arată că acest text se circumscrie obiectului specific de reglementare al legii contestate. Ca urmare, instalarea panourilor fotovoltaice reglementată de art. 77 reprezintă o măsură/acţiune prin care se asigură protecţia mediului şi exploatarea eficientă a amenajărilor piscicole.
    35. Se precizează că una dintre cele mai importante măsuri luate la nivel european o reprezintă adoptarea Strategiei UE pentru energia solară, potrivit căreia statele membre au obligaţia de a „pune în aplicare cu prioritate măsurile din cadrul acestei iniţiative“. În acest context, se apreciază că, raportat la situaţia socioeconomică actuală şi la măsurile de combatere a creşterii excesive a preţurilor la energie luate la nivelul Uniunii Europene, având în vedere obligaţiile României ce decurg din calitatea sa de stat membru al comunităţii europene, precum şi rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării, conţinutul normativ al art. 77 din legea criticată ţine exclusiv de obiectul de reglementare al acesteia. În susţinerea argumentaţiei se mai invocă şi art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie.
    36. Pe de altă parte, cu privire la criticile privind oportunitatea reglementării, se apreciază că acestea nu pot constitui motiv de neconstituţionalitate, sens în care se invocă şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 30 din 27 ianuarie 2016. Art. 77 din lege reprezintă o reflectare în cadrul legislaţiei din domeniul acvaculturii a respectării principiului legalităţii şi a garantării dreptului constituţional privind asigurarea unui nivel de trai decent, consfinţit la art. 47 alin. (1) din Legea fundamentală, prin raportare la rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării, astfel că nu poate fi reţinută ca argument de neconstituţionalitate, fiind mai degrabă un aspect de oportunitate, Parlamentul, în calitatea sa de unică autoritate legiuitoare, având deplină competenţă de apreciere.
    37. Cu privire la încălcarea limitelor reexaminării şi a principiului bicameralismului, se arată că, în calitate de Cameră decizională, Camera Deputaţilor a completat legea cu o reglementare din aceeaşi materie pe care a reglementat-o şi Senatul, iar impactul asupra conţinutului legii nu a fost major, fiind, de altfel, astfel cum s-a arătat, în legătură directă cu obiectul legii.
    38. Raportat la textul actual al legii criticate, se constată că în procesul de reexaminare toate textele de lege au fost modificate şi corelate potrivit considerentelor reţinute în Decizia Curţii Constituţionale nr. 19 din 15 februarie 2023 şi în acord cu jurisprudenţa constituţională în materie. Prin urmare, art. 77 din legea criticată respectă dispoziţiile art. 147 alin. (2) şi (4) din Constituţie.
    39. Referitor la motivele de neconstituţionalitate intrinsecă formulate cu privire la art. 30 alin. (1) din legea criticată, se arată că acestea sunt neîntemeiate, întrucât obiecţiile nu sunt fundamentate pe dispoziţii constituţionale, fiind în esenţă ipoteze circumstanţiale din perspectivă interpretativă, situaţie care excedă atât intenţiei avute în vedere de Parlament prin legea adoptată, cât şi jurisprudenţei constituţionale.
    40. Astfel, art. 30 alin. (1) din lege îndeplineşte criteriile de legalitate, este clar şi precis, detaliile procedurale ale vânzării terenurilor în cauză urmând să fie reglementate de legislaţia secundară în materie, respectiv de normele metodologice de aplicare a legii, prevăzute la art. 79. De altfel, însăşi instanţa de contencios constituţional a reţinut prin Decizia nr. 19 din 15 februarie 2023 că detalierea criteriului în funcţie de care trebuie să fie evaluat terenul propus spre vânzare poate forma fie obiectul legii, fie al unor acte de reglementare secundară, fie al sistemului de evaluare aplicat de evaluator.
    41. În ceea ce priveşte critica privind neclaritatea derogării prevăzute la art. 30 alin. (1) din lege, din perspectiva interpretării logico-juridice şi gramaticale a normei derogatorii de la prevederile art. 363 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, reiese intenţia legiuitorului de a excepta vânzarea terenurilor din domeniul privat al statului pe care sunt construite amenajări piscicole şi a terenurilor aferente acestora de la procedura de licitaţie publică, inclusiv de la regulile stabilite la art. 334-336 din acelaşi act normativ. Art. 363 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 prevede că vânzarea bunurilor din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale se face prin licitaţie publică, „cu excepţia cazurilor în care prin lege se prevede altfel“, ceea ce înseamnă că regulile şi principiile invocate sunt aplicabile doar procedurii de vânzare prin licitaţie publică.
    42. Cu privire la critica adusă faţă de necorelarea atribuţiilor ANPA stabilite la art. 4 alin. (2) şi la art. 30 alin. (1) din legea criticată, se arată că între cele două norme există un raport de complementaritate. Din acest punct de vedere, neregăsirea expresă a atribuţiei de realizare a unui studiu de oportunitate privind vânzarea, printre atribuţiile ANPA menţionate la art. 4 alin. (2) din legea criticată, nu poate fi reţinută ca motiv de neconstituţionalitate.
    43. Faţă de obiecţia referitoare la neclaritatea normei cu privire la identificarea titularului dreptului de dispoziţie în cazul vânzării terenurilor din domeniul privat al statului pe care sunt construite amenajări piscicole şi a terenurilor aferente acestora, se consideră că din modalitatea de redactare a art. 30 alin. (1) reies cu claritate atribuţiile părţilor implicate în procesul de vânzare. Astfel, ANPA elaborează un studiu de oportunitate, iar Guvernul aprobă studiul, prin hotărâre. Se arată că nu este necesară derogarea expresă de la prevederile art. 363 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, întrucât acest alineat detaliază procedura aplicabilă în cazul vânzării bunurilor imobile proprietate publică a statului prin licitaţie publică, or, în cazul de faţă, terenurile din domeniul privat al statului pe care sunt construite amenajări piscicole şi terenurile aferente acestora pot fi vândute fără aplicarea procedurii de licitaţie publică, astfel cum rezultă prin derogarea de la dispoziţiile art. 363 alin. (1) din actul normativ anterior amintit. Raportat la structura art. 363 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, reiese că alin. (3) detaliază modalitatea de aplicare a ipotezei juridice prezentate la alin. (1), de la care prin legea criticată se instituie o derogare expresă. Astfel, nu este necesar ca legea supusă controlului de constituţionalitate să conţină derogare şi de la alin. (3) al art. 363 din actul normativ mai sus menţionat.
    44. Referitor la criticile formulate faţă de lipsa distincţiei dintre constructorii de bună-credinţă şi cei de rea-credinţă, precum şi la neclaritatea sintagmei „terenurile din domeniul privat al statului pe care sunt construite amenajări piscicole şi terenurile aferente acestora“, se consideră că acestea reprezintă opinii bazate pe interpretarea normelor. Ipotezele juridice la care se raportează autorul obiecţiei de neconstituţionalitate au existat încă de la momentul adoptării iniţiale a legii, respectiv al primei sesizări adresate Curţii Constituţionale, fapt pentru care se apreciază că argumentele prezentate ar fi trebuit să constituie obiectul sesizării iniţiale a Curţii Constituţionale, ţinând seama de momentul procedural în care legea se regăseşte în prezent. Întrucât reformulările adoptate au avut în vedere doar transpunerea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 19 din 15 februarie 2023, se consideră că obiecţiile sunt inadmisibile. Se mai invocă Decizia nr. 733 din 10 iulie 2012, prin care Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra aspectelor privitoare la lipsa de claritate şi previzibilitate în sensul că, în acea speţă, acestea nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituţionalitate. În consecinţă, Parlamentul, în calitate de unică autoritate legiuitoare, a adoptat actul normativ în mod legitim şi asumat, conform Constituţiei, principiul legalităţii stând la baza oricăror acte adoptate de organul reprezentativ suprem al poporului român.
    45. Totodată, se consideră neîntemeiate criticile autorului obiecţiei referitoare la o posibilă contradicţie între teza finală a art. 30 alin. (1) şi alin. (2) al aceluiaşi articol, având în vedere că procedura de înscriere în cartea funciară este reglementată de Codul civil şi de alte acte normative specifice, de la care legea supusă criticii nu derogă, ci, prin urmare, se completează cu aceste dispoziţii speciale. Mai mult, alin. (3) al art. 30 din legea contestată reglementează mecanisme de control pentru respectarea obligaţiilor stabilite la alin. (1) şi (2) ale aceluiaşi articol de lege, astfel încât situaţia ipotetică prezentată de Preşedintele României este nefundamentată. În acest sens, dispoziţiile reglementate conţin suficiente garanţii pentru respectarea principiului legalităţii, consfinţit la art. 1 alin. (5) din Constituţie.
    46. În consecinţă, art. 30 alin. (1) din Legea acvaculturii nu încalcă prevederile art. 1 alin. (5), ale art. 44, 136 şi ale art. 147 alin. (2) şi (4) din Constituţie.
    47. Cu privire la criticile aduse art. 72 lit. g) [şi nu h)] din legea contestată raportate la art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta sa referitoare la securitatea raporturilor juridice şi la previzibilitatea şi claritatea legislaţiei, se arată că atât legea criticată, cât şi Legea nr. 176/2024 conţin menţiunea de abrogare din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 a oricăror „alte dispoziţii contrare prevederilor prezentei legi“. Raportat inclusiv la Decizia Curţii Constituţionale nr. 19 din 15 februarie 2023, prin care s-a reţinut că abrogarea expresă indirectă nu este un procedeu neconstituţional în sine, astfel că problemele pe care aceasta le ridică sub aspectul succesiunii normelor ţin de interpretarea şi aplicarea legii, critica formulată nu poate fi reţinută, art. 63 lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 nemaifăcând parte din dreptul pozitiv.
    48. Prin considerarea art. 72 lit. g) din legea criticată şi a art. 54 lit. e) din Legea nr. 176/2024 ca fiind paralelism legislativ - de aici şi confuzia cu privire la aplicarea unei sancţiuni diferite pentru aceeaşi faptă - autorul se află în eroare, întrucât domeniul de reglementare al celor două acte normative este diferit. Acest aspect rezultă din art. 1 al Legii nr. 176/2024, care reglementează protecţia, conservarea, repopularea, administrarea şi exploatarea eficientă a resurselor acvatice vii din habitatele acvatice naturale enumerate expres în art. 2 al aceleiaşi legi. Prin urmare, chiar dacă fapta reglementată în cele două acte normative este identică, nu se poate vorbi despre existenţa unui paralelism legislativ, atât timp cât săvârşirea ei priveşte un domeniu de aplicare diferit. Pentru un plus de claritate, relevantă este şi expunerea de motive a legii criticate, în cuprinsul căreia se regăseşte argumentată diferenţa dintre cele două domenii de aplicare, respectiv cel al acvaculturii şi cel al pescuitului. În susţinerea celor prezentate anterior este chiar sancţiunea diferită aplicabilă celor două fapte, legiuitorul fiind pe deplin competent să aplice sancţiuni diferite, proporţionale cu fapta săvârşită, prin raportare la forma dreptului de proprietate şi titularul acestuia.
    49. Ca atare, art. 77 lit. g) îndeplineşte toate criteriile obligatorii la redactarea actelor normative, fapt ce asigură claritate şi previzibilitate legii. Argumentele prezentate sunt valabile şi faţă de obiecţia formulată cu privire la art. 72 lit. a) din legea criticată.
    50. Guvernul apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este întemeiată în raport cu art. 147 alin. (2) din Constituţie şi neîntemeiată în raport cu celelalte texte constituţionale invocate.
    51. Art. 77 din legea criticată cuprinde o soluţie legislativă care nu vine să corecteze carenţele de constituţionalitate constatate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 19 din 15 februarie 2023, ci reprezintă manifestarea unei voinţe noi, distincte de legiferare în domeniul acvaculturii. Or, în procedura de reexaminare derulată ca urmare a unei decizii de admitere a Curţii Constituţionale, Parlamentul are obligaţia de a opera exclusiv numai acele modificări de fond şi formă care sunt necesare punerii legii în cauză în acord cu decizia antereferită. Prin urmare, critica formulată cu privire la art. 77 din lege este întemeiată.
    52. Referitor la criticile privind încălcarea principiului bicameralismului, se arată că, deşi reglementarea criticată nu se regăseşte în forma adoptată de Senat, ci doar în cea adoptată de Camera Deputaţilor, aceasta nu este de natură să determine o concluzie în sensul existenţei unor diferenţe majore de conţinut sau de configuraţie, iar soluţia legislativă se circumscrie obiectului legii analizate, simplificând procedura de autorizare a amplasării instalaţiilor de producere a energiei fotovoltaice pe suprafeţele amenajărilor piscicole. Prin urmare, critica de neconstituţionalitate raportată la principiul bicameralismului este neîntemeiată.
    53. Cu privire la criticile referitoare la art. 30 din legea analizată, se arată că posibilitatea instituirii unui regim derogator de la vânzarea bunurilor proprietate privată a statului prin licitaţie publică este consacrată chiar în cuprinsul Codului administrativ. Întrucât art. 363 alin. (1) din Codul administrativ, text de la care se derogă, face trimitere în cuprinsul său la prevederile art. 334-346 din acelaşi cod, astfel că derogarea instituită prin art. 30 alin. (1) are în vedere întreaga procedură de vânzare a bunurilor din domeniul privat al statului, inclusiv în ceea ce priveşte regulile stabilite de art. 334-336 din Codul administrativ, care se referă la aspecte precum regulile ofertei sau parcurgerea unei etape de transparenţă a procedurii.
    54. Cu privire la faptul că atribuţia ANPA de la art. 30 din lege nu se regăseşte în art. 4 al aceleiaşi legi, se arată că acest aspect nu reprezintă un aspect de necorelare a legii.
    55. În temeiul art. 102 alin. (1) din Constituţie şi al art. 15 lit. d) coroborat cu art. 287 din Codul administrativ, revine în sarcina Guvernului funcţia de administrare a proprietăţii publice şi private a statului. În temeiul art. 287 din Codul administrativ, exercitarea dreptului de proprietate se realizează de către Guvern prin ministerele de resort sau prin organele de specialitate ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului sau a ministerelor de resort, astfel că ANPA exercită, în numele Guvernului, dreptul de proprietate, aspect ce este consacrat expres în cuprinsul art. 4 alin. (2) lit. a) din legea criticată.
    56. Cu privire la sfera de aplicare a art. 30 din legea criticată, se arată că aceasta este clar delimitată, legea având ca obiect exclusiv terenuri din domeniul privat al statului, astfel că nu se pune în discuţie afectarea proprietăţii publice a statului. Prin urmare, criticile ce vizează încălcarea normelor constituţionale referitoare la proprietatea publică sunt neîntemeiate.
    57. Referitor la criticile de neconstituţionalitate privind existenţa unei contradicţii între art. 30 alin. (1) teza finală şi alin. (2) din lege, se arată că în discuţie este mai degrabă o chestiune de corelare şi revine Curţii Constituţionale competenţa să decidă dacă o asemenea chestiune are relevanţă constituţională.
    58. Cu privire la criticile referitoare la art. 72 lit. a) şi h) din lege, se arată că Parlamentul nu a intervenit substanţial, ci doar formal asupra acestora, limitându-se la îndeplinirea obligaţiei prevăzute de art. 147 alin. (2) din Constituţie, în urma Deciziei nr. 19 din 15 februarie 2023. Ca atare, critica formulată cu privire la acest text este inadmisibilă.
    59. Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate.
    60. La dosarul cauzei, Patronatul Peştelui din România, cu sediul în Bucureşti, în calitate de amicus curiae, a depus un înscris prin care solicită respingerea obiecţiei de neconstituţionalitate.
    61. La termenul de judecată fixat pentru data de 24 septembrie 2024, Curtea a dispus amânarea dezbaterilor asupra cauzei pentru data de 15 octombrie 2024, apoi pentru data de 29 octombrie 2024, când a pronunţat prezenta decizie.
    CURTEA,
    examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    62. Obiectul controlului de constituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie Legea acvaculturii. Curtea observă că, în realitate, sunt criticate punctual art. 30 alin. (1), art. 72 lit. a) şi g) şi art. 77 din lege, texte asupra cărora urmează să se pronunţe prin prezenta decizie şi care au următorul cuprins:
    - art. 30 alin. (1): „(1) Prin derogare de la prevederile art. 363 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare, terenurile din domeniul privat al statului pe care sunt construite amenajări piscicole şi terenurile aferente acestora, în baza unui studiu de oportunitate realizat de către ANPA şi aprobat prin hotărâre a Guvernului, se pot vinde direct proprietarilor de active piscicole amplasate pe acestea care transmit o scrisoare de intenţie, fac dovada cu documente financiar-contabile că au desfăşurat activităţi de acvacultură în ultimii 5 ani şi se obligă să menţină activitatea de acvacultură minimum 25 de ani.“;
    – art. 72 lit. a) şi g):
    "Următoarele fapte constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 40.000 lei la 80.000 lei:
    a) distrugerea sau degradarea din culpă a digurilor, barajelor şi canalelor, a taluzurilor şi malurilor, a instalaţiilor hidrotehnice aferente amenajărilor piscicole, dacă nu constituie infracţiune potrivit legii penale;
    [...]
    g) neinstalarea sau distrugerea dispozitivelor care împiedică intrarea peştilor în sistemele de alimentare cu apă, irigaţii, precum şi în instalaţiile hidroenergetice, dacă nu constituie infracţiune potrivit legii penale."

    – Art. 77
    "(1) Prin derogare de la prevederile art. 3 alin. (1) lit. c) şi ale anexei nr. 2 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, amplasarea de instalaţii de producere a energiei fotovoltaice pe suprafeţele amenajărilor piscicole din domeniul public/privat al statului, şi aflate în administrarea Agenţiei Naţionale de Pescuit şi Acvacultură, de către concesionari, arendaşi sau chiriaşi, se face cu acordul administratorului, conform avizului de gospodărire a apelor, cu respectarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Administratorul îşi dă acordul pentru amplasarea instalaţiilor prevăzute la alin. (1) pentru maximum 25% din suprafaţa amenajării piscicole concesionată, arendată sau închiriată şi pentru o perioadă valabilă până la încetarea contractului în baza căruia este exploatată amenajarea piscicolă."

    63. Textele constituţionale invocate în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept, securitatea juridică şi calitatea legii, ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată, ale art. 61 alin. (2) privind principiul bicameralismului, ale art. 102 privind rolul Guvernului, ale art. 136 privind proprietatea şi ale art. 147 alin. (2) şi (4) privind deciziile Curţii Constituţionale.
    (1) Admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate
    64. În prealabil examinării obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea are obligaţia verificării condiţiilor de admisibilitate ale acesteia, prin prisma titularului dreptului de sesizare, a termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi a obiectului controlului de constituţionalitate. Dacă primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează să fie cercetate în ordinea antereferită, iar constatarea neîndeplinirii uneia dintre ele are efecte dirimante, făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (Decizia nr. 66 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 9 martie 2018, paragraful 38, şi Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018, paragraful 27).
    65. Obiecţia de neconstituţionalitate îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie sub aspectul titularului dreptului de sesizare, întrucât a fost formulată de Preşedintele României.
    66. Cu privire la termenul în care poate fi sesizată instanţa de contencios constituţional, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, acesta este de 5 zile de la data depunerii legii adoptate la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, respectiv de 2 zile, începând de la acelaşi moment, dacă legea a fost adoptată în procedură de urgenţă. Totodată, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Legea fundamentală, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, care, potrivit art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, se face în termen de cel mult 20 de zile de la primirea legii adoptate de Parlament, iar, potrivit art. 77 alin. (3) din Constituţie, în termen de cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare.
    67. Din coroborarea informaţiilor cuprinse în fişele legislative publicate pe paginile de internet ale celor două Camere ale Parlamentului rezultă că propunerea legislativă a fost adoptată tacit de Senat la 11 octombrie 2021, după care a fost transmisă Camerei Deputaţilor, care a adoptat-o, în calitate de Cameră decizională, la data de 29 iunie 2022. La aceeaşi dată a fost depusă la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului în vederea exercitării dreptului de sesizare asupra constituţionalităţii legii, la data de 4 iulie 2022 a fost trimisă Preşedintelui României pentru promulgare, iar la data de 22 iulie 2022 a fost formulată o obiecţie de neconstituţionalitate, care a fost admisă de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 19 din 15 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 25 aprilie 2023. Prin urmare, legea a fost transmisă Parlamentului în vederea reexaminării dispoziţiilor constatate ca fiind neconstituţionale pentru punerea lor în acord cu decizia Curţii Constituţionale. În procedura de reexaminare, Senatul a adoptat legea la 11 martie 2024, iar Camera Deputaţilor la 26 iunie 2024. Legea a fost trimisă la promulgare la data de 1 iulie 2024, iar obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională în data de 8 iulie 2024, astfel încât Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată în interiorul termenului de 10 zile prevăzut de art. 77 alin. (3) din Constituţie. Prin urmare, din acest punct de vedere obiecţia de neconstituţionalitate formulată este admisibilă.
    68. Sub aspectul obiectului sesizării, Curtea constată că aceasta vizează o lege care nu a fost încă promulgată, astfel că poate forma obiectul controlului de constituţionalitate prevăzut de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie.
    69. În consecinţă, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate.

    (2) Analiza obiecţiei de neconstituţionalitate

    (2.1) Critici de neconstituţionalitate extrinsecă

    (2.1.1) Critica privind încălcarea limitelor reexaminării legii [art. 147 alin. (2) din Constituţie]
    70. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că reexaminarea realizată conform art. 147 alin. (2) din Constituţie presupune deschiderea de drept a procedurii de reexaminare a legii de către Parlament pentru punerea în acord a prevederilor neconstituţionale cu decizia Curţii Constituţionale. În cadrul acestei proceduri, Parlamentul poate modifica şi alte prevederi legale, numai dacă acestea se găsesc într-o legătură indisolubilă cu dispoziţiile declarate ca fiind neconstituţionale, pentru a asigura caracterul unitar al reglementării, şi, în măsura în care se impune, va recorela celelalte dispoziţii ale legii ca operaţiune de tehnică legislativă, fără a putea aduce alte modificări de substanţă legii în cauză (Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 15 februarie 2018, paragraful 187). De aceea, în măsura în care un text legal nu a format obiectul reexaminării în procedura de punere în acord a dispoziţiilor constatate ca fiind neconstituţionale cu decizia de neconstituţionalitate, el nu poate forma obiectul controlului de constituţionalitate a legii reexaminate [a se vedea Decizia nr. 252 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 din 9 mai 2018, paragraful 129].
    71. Curtea a reţinut că art. 147 alin. (2) din Constituţie se referă la reexaminarea unei legi sau a unor dispoziţii legale a căror neconstituţionalitate a fost constatată printr-o decizie a Curţii Constituţionale, pronunţată în exercitarea controlului de constituţionalitate a priori, şi că limitează reluarea procesului legislativ de reexaminare numai cu privire la dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale (Decizia nr. 515 din 24 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.195 din 14 decembrie 2004). Din perspectiva limitelor de legiferare impuse legiuitorului prin decizia de admitere a obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea a statuat că Parlamentul nu are competenţa constituţională să modifice nici prevederile legale care nu au fost contestate din perspectiva constituţionalităţii şi nici pe cele contestate, dar a căror constituţionalitate a fost constatată prin actul jurisdicţional al Curţii. Parlamentul are competenţa să legifereze doar în sensul punerii în acord a prevederilor constatate ca fiind neconstituţionale cu decizia Curţii Constituţionale. Pe de altă parte, pentru a asigura caracterul unitar al reglementării, Curtea a statuat că legiuitorul poate modifica şi alte prevederi legale, dar numai dacă acestea se găsesc într-o legătură indisolubilă cu dispoziţiile neconstituţionale, şi, în măsura în care se impune, va recorela celelalte dispoziţii ale legii, ca operaţiune de tehnică legislativă (Decizia nr. 1.177 din 12 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 871 din 20 decembrie 2007, deciziile nr. 872 şi nr. 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 11 august 2010, Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 15 februarie 2018, paragraful 187, Decizia nr. 45 din 30 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 5 martie 2018, paragraful 240, sau Decizia nr. 418 din 3 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 31 iulie 2019, paragrafele 31 şi 32).
    72. Raportat la cauza de faţă, Curtea constată că în procedura de reexaminare a legii analizate, la Camera Deputaţilor, Cameră decizională, s-a introdus un nou articol, art. 77, referitor la posibilitatea de a amplasa instalaţii de producere a energiei fotovoltaice pe maximum 25% din suprafaţa amenajării piscicole concesionate, arendate sau închiriate, fără a fi nevoie de autorizaţie de construire, cu acordul administratorului. Acest text legal nu a fost introdus ca urmare a constatării ca fiind neconstituţională a unei dispoziţii din Legea acvaculturii prin Decizia nr. 19 din 15 februarie 2023 - decizie prin care s-a constatat neconstituţionalitatea unor dispoziţii din cuprinsul Legii acvaculturii în cadrul controlului a priori de constituţionalitate - şi nici nu se află într-o legătură indisolubilă cu alte dispoziţii declarate ca fiind neconstituţionale. O asemenea modificare este o încălcare a limitelor reexaminării în interiorul cărora Parlamentul avea competenţa de a pune în acord dispoziţiile neconstituţionale cu decizia Curţii Constituţionale. Aceasta din urmă nu a vizat nici direct, nici indirect aspectele constatate ca fiind neconstituţionale, astfel încât modificarea operată apare ca fiind o depăşire a limitelor reexaminării prevăzute de art. 147 alin. (2) din Constituţie. Prin urmare, Curtea constată încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 147 alin. (2).
    73. În aceste condiţii, Curtea reţine şi încălcarea art. 147 alin. (4) din Constituţie, care se referă la caracterul general obligatoriu al deciziilor instanţei constituţionale. Parlamentul a nesocotit, astfel, jurisprudenţa Curţii Constituţionale în raport cu redeschiderea procedurii legislative ca urmare a constatării neconstituţionalităţii unei dispoziţii dintr-o lege în cadrul controlului a priori de constituţionalitate.

    (2.1.2) Critica privind încălcarea principiului bicameralismului [art. 61 alin. (2) şi art. 75 din Constituţie]
    74. Curtea reţine că desfăşurarea procedurii parlamentare propriu-zise în cazul reexaminării legii presupune stabilirea limitelor normative ale reexaminării şi, ulterior, parcurgerea tuturor etapelor procedurale necesare adoptării legii. Astfel, din punct de vedere metodologic, evaluarea constituţionalităţii extrinseci a legii se realizează, mai întâi, prin raportare la limitele cererii de revizuire şi, subsecvent, în măsura în care legea este concordantă cu aceste cerinţe constituţionale, Curtea va verifica respectarea principiului bicameralismului. Or, din moment ce soluţia cuprinsă în art. 77 din lege nu poate fi normativizată în acest cadru al procesului legislativ în considerarea depăşirii limitelor cererii de reexaminare, înseamnă că nu mai este necesară examinarea respectării principiului bicameralismului cu referire la introducerea textului menţionat în cuprinsul legii analizate.

    (2.2) Critici de neconstituţionalitate intrinsecă

    (2.2.1) Critica de neconstituţionalitate privind art. 30 alin. (1) din lege
    75. Principalele critici de neconstituţionalitate se referă la faptul că, prin derogare de la prevederile art. 363 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019, art. 30 alin. (1) din legea criticată stabileşte că terenurile din domeniul privat al statului pe care sunt construite amenajări piscicole şi terenurile aferente acestora, în baza unui studiu de oportunitate realizat de către Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA) şi aprobat prin hotărâre a Guvernului, se pot vinde direct proprietarilor de active piscicole amplasate pe acestea, fără a fi necesară organizarea unei licitaţii publice. O asemenea chestiune ţine de opţiunea legiuitorului, care poate deroga de la regula generală impusă prin Codul administrativ. Celelalte nemulţumiri ale autorului obiecţiei de neconstituţionalitate referitoare la faptul că această derogare se referă doar la modalitatea de vânzare a terenurilor prin licitaţie publică sau dacă vizează şi regulile stabilite de art. 334-336 din Codul administrativ, ce se referă la aspecte precum documentaţia de atribuire, regulile ofertei sau parcurgerea unei etape de transparenţă a procedurii, sunt chestiuni de interpretare şi aplicare a legii.
    76. Curtea observă că textul criticat derogă de la art. 363 alin. (1) din Codul administrativ, care prevede că: „(1) Vânzarea bunurilor din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale se face prin licitaţie publică, organizată în condiţiile prevăzute la art. 334-346, cu respectarea principiilor prevăzute la art. 311, cu excepţia cazurilor în care prin lege se prevede altfel.“ Art. 15 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, prevede că „(3) Reglementarea este derogatorie dacă soluţiile legislative referitoare la o situaţie anume determinată cuprind norme diferite în raport cu reglementarea-cadru în materie, aceasta din urmă păstrându-şi caracterul său general obligatoriu pentru toate celelalte cazuri“, ceea ce înseamnă că ţine de competenţa exclusivă a legiuitorului reglementarea normelor derogatorii de la cadrul general în materie, cu respectarea prevederilor Constituţiei, cadrul general urmând să se aplice numai în măsura în care sfera respectivă de relaţii sociale nu este acoperită de normele derogatorii.
    77. Astfel, legea criticată valorizează exact ultima teză a art. 363 alin. (1) din Codul administrativ, în sensul că derogă de la modul obişnuit/general în care se realizează vânzările bunurilor din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale. Vânzarea acestor bunuri prin licitaţie publică presupune o anumită procedură subsecventă, iar o derogare de la însuşi modul de realizare a vânzării şi instituirea unui alt mod de transmitere oneroasă a bunului imobil presupun reglementarea unei proceduri corelative, precum cea stabilită în legea criticată. Ca atare, derogarea de la modul de realizare a vânzării presupune şi o procedură subsecventă distinctă, care poate fi completată cu regulile/principiile generale din reglementarea-cadru numai în măsura în care nu contravin reglementării derogatorii.
    78. Criticile autorului obiecţiei referitoare la faptul că nu este clar dacă vânzarea efectivă a terenurilor respective se realizează prin aprobarea studiului de oportunitate sau, ulterior, printr-un act administrativ distinct şi, în acest caz, care este autoritatea care îl adoptă sau emite sunt chestiuni de interpretare şi aplicare a legii, care excedează competenţei Curţii Constituţionale. Aceeaşi concluzie se impune şi în privinţa criticilor potrivit cărora nu este clar cine decide cu privire la vânzarea unui teren din domeniul privat al statului, respectiv dacă este vorba despre ANPA, printr-un act administrativ emis de această autoritate, sau de Guvernul României, prin hotărâre.
    79. Cu privire la faptul că textul criticat nu face nicio distincţie între constructorii de bună-credinţă ai amenajărilor piscicole şi cei de rea-credinţă, simpla transmitere a unei scrisori de intenţie declanşând procedura vânzării terenurilor respective, inclusiv pentru constructorii de rea-credinţă, Curtea reţine că legea reglementează, ca principiu, situaţia constructorilor de bună-credinţă, întrucât, potrivit art. 57 din Constituţie, principiul bunei-credinţe reprezintă premisa oricărei conduite. Rezultă că, în lipsa unor reglementări care să se refere expres la situaţia constructorilor de rea-credinţă, legea criticată se referă la constructorii de bună-credinţă.
    80. Cu privire la faptul că atribuţiile ANPA au fost reconfigurate şi că noua formulare a art. 30 alin. (1) nu este corelată cu atribuţiile ANPA, nefiind clar dacă aceasta dispune şi de dreptul de dispoziţie, ca atribut al dreptului de proprietate asupra terenurilor proprietate privată a statului, Curtea constată că nu există o necorelare între art. 4 alin. (2) şi art. 30 alin. (1) din lege, cele două reglementări corelându-se în privinţa atribuţiilor ANPA. Art. 4 alin. (2) din lege reprezintă cadrul general în privinţa atribuţiilor ANPA, iar faptul că acest text nu reglementează expressis verbis competenţa acesteia de a întocmi studii de oportunitate pe baza cărora să se ia decizia vânzării, şi nu o decizie privind concesionarea/închirierea/ arendarea terenurilor pe care sunt amplasate [art. 4 alin. (2) lit. d)], evidenţiază că în discuţie sunt chestiuni de tehnică legislativă care nu afectează constituţionalitatea textului. De altfel, Curtea, observând principiul generalităţii legilor, apreciază că elementele de conţinut ale acestora nu pot prezenta precizie absolută. Una dintre tehnicile-tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive, iar sub aspectul reglementării atribuţiilor unei entităţi publice trebuie reţinut faptul că legiuitorul poate stabili atribuţiile principale ale acesteia, sub forma unei liste, la care se adaugă şi alte atribuţii reglementate în sarcina acesteia prin alte dispoziţii ale legii, precum în cazul de faţă. Astfel, în acest mod, se întregeşte competenţa entităţii respective, atribuţiile stabilite corelându-se şi integrându-se în mod organic în cadrul sferei de activitate a acesteia.
    81. Faptul că noua reglementare nu impune cumpărătorului să demonstreze derularea de activităţi de acvacultură în ultimii 5 ani pe terenul supus vânzării, ci o condiţie generală de 5 ani de experienţă pentru obiectul de activitate al respectivei entităţi economice este o chestiune de opţiune legislativă, fără relevanţă constituţională. Nu ţine de competenţa şi rolul Curţii Constituţionale să condiţioneze respectiva vânzare de desfăşurarea de activităţi de acvacultură pe respectivul teren, fiind irelevant locul unde a fost dobândită experienţa în domeniu (pe terenul supus vânzării sau pe alte terenuri).
    82. Cu privire la critica potrivit căreia sintagma „terenurile din domeniul privat al statului pe care sunt construite amenajări piscicole şi terenurile aferente acestora“ este una neclară, întrucât dacă un proprietar de rea-credinţă amplasează o vivieră flotabilă devine eligibil să cumpere respectivul teren, Curtea constată că aceasta aduce în discuţie aspecte de interpretare şi aplicare a legii care nu intră în sfera sa de competenţă.
    83. Cu privire la faptul că, în accepţiunea noii reglementări, interdicţia de înstrăinare încetează la împlinirea termenului de 25 de ani şi că noul cumpărător nu va fi ţinut nici să facă dovada că a desfăşurat activităţi de acvacultură şi nici să menţină activitatea de acvacultură până la împlinirea duratei iniţiale din contractul de vânzare a terenului dintre statul român şi proprietarul de active piscicole amplasate pe acesta şi a terenurilor aferente, Curtea constată că aceste aspecte sunt chestiuni de interpretare şi aplicare a legii. Fiind un contract de vânzare cu sarcini in rem, cumpărătorii succesivi trebuie să menţină activitatea de acvacultură pentru termenul iniţial fixat, chiar dacă nu îndeplinesc condiţiile cerute cu privire la eligibilitatea cumpărătorului iniţial. După expirarea termenului de 25 de ani încetează aceste sarcini ce incumbă proprietarului, ceea ce înseamnă că vânzătorul iniţial (statul) trebuie să selecţioneze cu atenţie în studiul de oportunitate întocmit imobilele ce pot fi supuse vânzării conform art. 30 alin. (1) din lege. Toate cele menţionate demonstrează că, în cauză, se ridică probleme de interpretare şi aplicare a legii, şi nu de constituţionalitate.
    84. Menţiunea din cuprinsul actului de sesizare referitoare la faptul că erau necesare clarificarea sferei de aplicare a actului normativ şi instituirea unor garanţii clare pentru protejarea terenurilor statului nu aduce în discuţie decât opţiuni legislative, fără ca dispoziţiile Constituţiei să instituie condiţii pentru vânzarea imobilelor din proprietatea privată a statului în sensul menţionat de autorul obiecţiei.

    (2.2.2) Critica de neconstituţionalitate privind art. 72 lit. a) şi g) din lege
    85. Principala critică se referă la existenţa unei suprapuneri normative între art. 72 lit. g) din legea criticată şi art. 54 lit. e) din Legea pescuitului şi a protecţiei resursei acvatice vii nr. 176/2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 3 iunie 2024, lege adoptată în paralel cu desfăşurarea procedurii de reexaminare a legii criticate, ambele sancţionând contravenţional, cu amenzi în cuantum diferit, neinstalarea sau distrugerea dispozitivelor care împiedică intrarea peştilor în sistemele de alimentare cu apă, irigaţii, precum şi în instalaţiile hidroenergetice, dacă nu constituie infracţiune.
    86. Curtea reţine că legea criticată reglementează acvacultura, respectiv activitatea de creştere sau cultivare de organisme acvatice utilizând tehnici destinate creşterii producţiei organismelor în cauză prin populare, asigurarea resurselor de hrană, protecţia faţă de dăunători, într-un cadru în care organismele respective rămân proprietatea unei persoane fizice sau juridice pe întreaga perioadă de creştere/cultivare şi recoltare, pe când Legea nr. 176/2024 vizează protecţia, conservarea, repopularea, administrarea şi exploatarea eficientă a resurselor acvatice vii din habitatele acvatice naturale, precum şi comercializarea produselor obţinute din pescuit. Ca atare, deşi cele două norme contravenţionale sunt similare ca redactare, ele reglementează sfere normative diferite: acvacultura, respectiv habitatele acvatice naturale.
    87. Se mai arată că art. 72 lit. a) şi g) din legea criticată se suprapun cu art. 63 lit. a) şi e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 10 martie 2008, însă cu privire la această critică trebuie observat că este vorba despre o succesiune implicită între textele analizate, şi nu de o existenţă concomitentă a acestora. De altfel, confuzia provine din faptul că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 reglementează atât acvacultura, cât şi resursa acvatică vie. Or, legea criticată şi Legea nr. 176/2024 despart cele două domenii, care urmează, astfel, să fie reglementate prin două acte normative distincte. Astfel, dacă lit. a) şi e) ale art. 63 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 reglementau fiecare câte o contravenţie comună pentru cele două activităţi, odată cu adoptarea Legii nr. 176/2024 şi a legii criticate sunt menţinute în aceste legi aceleaşi fapte contravenţionale, sancţionate cu amenzi diferite, pentru activităţile specifice obiectului de reglementare al celor două acte normative. Prin urmare, din această perspectivă, nu se pune problema unui paralelism legislativ sancţionat de art. 1 alin. (5) din Constituţie. Totuşi, rămâne ca legiuitorul, în procesul de reexaminare a legii, să clarifice relaţia normativă existentă între art. 72 lit. f) şi g) din legea analizată ca aspect de tehnică legislativă în noul context legislativ existent. Ca atare, reexaminarea legii trebuie să ţină cont de evoluţiile legislative intervenite între timp şi să coreleze legea reexaminată cu dreptul pozitiv.

    88. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi în privinţa art. 72 lit. a) şi g) şi a art. 77 din Legea acvaculturii şi cu majoritate de voturi în privinţa art. 30 alin. (1) din aceeaşi lege,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    1. Admite obiecţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile art. 77 din Legea acvaculturii sunt neconstituţionale.
    2. Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile art. 30 alin. (1) şi ale art. 72 lit. a) şi g) din Legea acvaculturii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 29 octombrie 2024.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Prim-magistrat-asistent,
                    Benke Károly

    ------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 555 din 29 octombrie 2024

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 555 din 29 octombrie 2024 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. (1), art. 72 lit. a) şi g) şi art. 77 din Legea acvaculturii

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 555 din 29 octombrie 2024 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. (1), art. 72 lit. a) şi g) şi art. 77 din Legea acvaculturii