Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Irina-Loredana │- │
│Gulie │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26, art. 28 şi art. 29 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată de Nagy Attila în Dosarul nr. 13.716/320/2016 al Tribunalului Mureş - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.910D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepţiei a depus la dosar note scrise prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens arată că existenţa unor acte normative diferite, pentru regiuni distincte ale ţării, nu este de natură să creeze discriminări, invocând în acest sens deciziile Curţii Constituţionale nr. 205 din 9 iulie 2002, nr. 653 din 10 iunie 2008 şi nr. 420 din 15 aprilie 2010. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 7 noiembrie 2017, astfel cum a fost îndreptată prin Încheierea din 11 decembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 13.716/320/2016, Tribunalul Mureş - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26, art. 28 şi art. 29 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare, cu modificările ulterioare. Excepţia a fost ridicată de Nagy Attila într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în uzucapiune imobiliară. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale în temeiul cărora instanţa de judecată a făcut aplicarea dispoziţiilor Decretului-lege nr. 115/1938 în speţa dedusă soluţionării sale, respectiv prevederile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, sunt neconstituţionale, deoarece încalcă principiul constituţional al egalităţii în drepturi. Se arată, în acest sens, că cetăţenii domiciliaţi în regiunile din ţară unde se aplică regimul de carte funciară reglementat de Decretul-lege nr. 115/1938 sunt discriminaţi, deoarece acestora nu li se aplică prevederile Codului civil din 1864 referitoare la uzucapiunea de 10 ani şi care nu reglementează condiţia ca proprietarul tabular să fie decedat. Se mai susţine că menţinerea, în anumite regiuni, a regimului de carte funciară reglementat de Decretul-lege nr. 115/1938 echivalează cu restrângerea drepturilor similare conferite de Codul civil din 1864, în sensul că, în ipoteza aplicării acestor din urmă prevederi legale, ar fi putut opera uzucapiunea de 10 ani, chiar împotriva unui proprietar tabular nedecedat. În schimb, în ipoteza aplicării prevederilor Decretului-lege nr. 115/1938, uzucapiunea poate opera doar pentru o posesie exercitată timp de 20 de ani, împotriva unui proprietar tabular decedat. Se mai arată că, pentru aceleaşi motive, sunt neconstituţionale şi dispoziţiile art. 26, art. 28 şi art. 29 din Decretul-lege nr. 115/1938. 7. Se mai susţine că prevederile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta sa referitoare la calitatea legii, prin raportare la normele de tehnică legislativă cuprinse în art. 2, art. 64 şi următoarele din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, deoarece nu stabilesc o dată exactă de abrogare a Decretului-lege nr. 115/1938, ci doar condiţii care trebuie îndeplinite în vederea abrogării acestui din urmă act normativ. Se arată, în acest sens, că textul de lege criticat face o trimitere vagă la momentul abrogării acestui act normativ, prin constatarea de către alte instituţii decât organul legislativ, respectiv oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară judeţene, a momentului ieşirii din vigoare. Se mai susţine că, în acest mod, respectiv prin abrogarea la date diferite a Decretului-lege nr. 115/1938, în funcţie de finalizarea lucrărilor de cadastru pentru fiecare judeţ, se încalcă principiul constituţional al statului unitar, ce presupune aplicarea unei legislaţii unitare pe întreg teritoriul ţării. 8. Tribunalul Mureş - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens se apreciază că menţinerea în vigoare a dispoziţiilor legale care stabilesc condiţiile uzucapiunii, cuprinse în Decretul-lege nr. 115/1938, este justificată prin faptul că în anumite judeţe este aplicabil regimul de carte funciară, iar imobilul respectiv este înscris în cartea funciară. Se arată că textele de lege criticate nu reglementează diferenţieri nejustificate între cetăţeni, în funcţie de dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, invocând cele statuate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, precum şi în cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, referitoare la principiul egalităţii. Se mai apreciază că aplicabilitatea tranzitorie a dispoziţiilor art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938 este justificată obiectiv şi raţional de procesul de definitivare a lucrărilor de cadastru şi a registrelor de publicitate imobiliară pentru întreg teritoriul ţării. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 10. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens invocă cele statuate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 205 din 9 iulie 2002, Decizia nr. 653 din 10 iunie 2008 şi Decizia nr. 420 din 15 aprilie 2010, potrivit cărora din reglementarea Legii nr. 7/1996 rezultă voinţa legiuitorului de a institui o aplicare treptată a noii legi, cu consecinţa incidenţei, în continuare, a vechilor dispoziţii ale Decretului-lege nr. 115/1938 în regimul de carte funciară. De asemenea invocă Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. LXXXVI (86) din 10 decembrie 2007, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, potrivit căreia, în situaţia prescripţiilor achizitive începute sub imperiul Decretului-lege nr. 115/1938 şi împlinite după intrarea în vigoare a Legii nr. 7/1996, acţiunile în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, în regim de carte funciară, sunt guvernate de dispoziţiile legii vechi, respectiv ale Decretului-lege nr. 115/1938. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl reprezintă prevederile art. 26, art. 28 şi art. 29 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 95 din 27 aprilie 1938. Având în vedere că notele scrise depuse în susţinerea excepţiei se referă şi la dispoziţiile art. 72 alin. (2) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 26 martie 1996, Curtea reţine ca obiect al excepţiei atât aceste din urmă dispoziţii legale, cât şi pe cele ale art. 26, art. 28 şi art. 29 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare. În ceea ce priveşte stabilirea obiectului excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea, în jurisprudenţa sa, a statuat, cu valoare de principiu, că, în exercitarea controlului de constituţionalitate, instanţa de contencios constituţional trebuie să ţină cont de voinţa reală a părţii care a ridicat excepţia de neconstituţionalitate (în acest sens, Decizia nr. 775 din 7 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.006 din 18 decembrie 2006; Decizia nr. 297 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012). 14. De asemenea, în legătură cu obiectul excepţiei, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 230 lit. g) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011: „La data intrării în vigoare a Codului civil se abrogă: (…) g) Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 95 din 27 aprilie 1938, cu modificările ulterioare;“. Deşi dispoziţiile legale criticate nu mai sunt în vigoare, având în vedere considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să analizeze dispoziţiile legale criticate, având în vedere că ele sunt aplicabile cauzelor deduse soluţionării instanţei de judecată. Prevederile legale criticate au următorul conţinut: - Art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938: „Drepturile reale se vor dobândi fără înscriere în cartea funciară din cauză de moarte, accesiune, vânzare silită, şi expropriere; titularul nu va putea însă dispune de ele prin carte funciară, decât după ce sa făcut înscrierea.“; – Art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938: „Cel ce a posedat un bun nemişcător în condiţiunile legii, timp de 20 ani, după moartea proprietarului înscris în cartea funciară, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat. De asemenea, va putea cere înscrierea dreptului său, cel ce a posedat un bun nemişcător în condiţiunile legii, timp de 20 ani, socotiţi de la înscrierea în cartea funciară a declaraţiunii de renunţare la proprietate.“; - Art. 29 din Decretul-lege nr. 115/1938: „Regulile privitoare la prescripţiune se vor aplica prin asemănare la socotirea termenelor de uzucapiune, precum şi la întreruperea şi suspendarea ei.“; – Art. 72 alin. (2) din Legea nr. 7/1996: „(2) La data finalizării lucrărilor cadastrale şi a registrelor de publicitate imobiliară pentru întreg teritoriul administrativ al unui judeţ îşi încetează aplicabilitatea, pentru judeţul respectiv, următoarele dispoziţii legale: (...) Decretul-lege nr. 115 din 27 aprilie 1938 pentru unificarea dispoziţiilor referitoare la cărţile funciare, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 95 din 27 aprilie 1938, cu modificările ulterioare; (...)“. 15. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3), în ceea ce priveşte referirea la statul unitar, art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta sa referitoare la calitatea legii, precum şi art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938 reglementează în mod limitativ cazurile în care un drept real imobiliar poate fi dobândit fără înscriere în cartea funciară, respectiv dobândirea prin moştenire, accesiune imobiliară, vânzare silită sau expropriere. Potrivit tezei a doua din acest text de lege, actele de dispoziţie, în legătură cu dreptul real astfel dobândit, nu sunt posibile decât după înscrierea dreptului. Analizând actul de sesizare a Curţii, precum şi înscrisurile ataşate sesizării, respectiv Sentinţa civilă nr. 2.339 din 10 mai 2017, pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş în Dosarul nr. 13.716/320/2016, Curtea reţine că obiectul cauzei deduse soluţionării instanţei de judecată l-a constituit cererea privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate, prin uzucapiune, asupra unui imobil situat în Târgu Mureş, ca urmare a posesiunii utile şi netulburate pentru o perioadă de 10 ani, în temeiul art. 1895-1899 din Codul civil din 1864. Instanţa de judecată a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată, cu motivarea că, date fiind, pe de o parte, locul situării imobilului, unde a funcţionat regimul de carte funciară reglementat de Decretul-lege nr. 115/1938, iar, pe de altă parte, data începerii cursului prescripţiei achizitive, dispoziţiile legale aplicabile sunt cele corespunzătoare cuprinse în art. 28 teza întâi din Decretul-lege nr. 115/1938. Prin urmare, dispoziţiile art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938 nu îndeplinesc condiţia de admisibilitate referitoare la legătură cu soluţionarea cauzei, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. În acord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, „legătura cu soluţionarea cauzei“ presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului [a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 179 din 1 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 3 iunie 2014, paragraful 23, Decizia nr. 540 din 15 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 960 din 30 decembrie 2014, paragraful 26, Decizia nr. 376 din 26 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 598 din 7 august 2015, paragraful 26, sau Decizia nr. 108 din 7 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 423 din 8 iunie 2017, paragraful 20]. Or, prevederile art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938 nu se referă la dobândirea unui drept real ca efect al uzucapiunii, astfel încât nu este aplicabil cauzei deduse soluţionării instanţei de judecată. În aceste condiţii, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938 urmează să fie respinsă ca inadmisibilă. 17. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 28 şi 29 din Decretul-lege nr. 115/1938, precum şi ale art. 72 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, Curtea reţine că, până la intrarea în vigoare a Codului civil din 2009, regimul dobândirii drepturilor reale imobiliare prin uzucapiune a fost reglementat prin două acte normative: pe de o parte, Codul civil din 1864, titlul XX - Despre prescripţie, aplicabil în regiunile în care a funcţionat sistemul de publicitate imobiliară bazat pe registrele de transcripţiuni şi inscripţiuni (în care se operau transcrierea actelor juridice referitoare la proprietate şi înscrierea anumitor menţiuni referitoare la ipoteci sau privilegii, în registre speciale, ţinute de judecătorii), iar, pe de altă parte, în regiunile supuse regimului de publicitate imobiliară prin vechile cărţi funciare, uzucapiunea a operat în condiţiile prevăzute în art. 27 şi 28 din Decretul-lege nr. 115/1938. 18. Prevederile art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938, textul de lege criticat în prezenta cauză, reglementează două cazuri de uzucapiune extratabulară, respectiv uzucapiunea care operează în favoarea unei persoane care nu este înscrisă în cartea funciară. Potrivit acestui text de lege, în care cazul în care o persoană posedă neîntrerupt un imobil timp de 20 de ani, fie de la decesul titularului înscris în cartea funciară, fie de la data înscrierii declaraţiei de renunţare a acestuia la dreptul tabular, atunci se va putea solicita instanţelor de judecată atât constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, cât şi înscrierea în cartea funciară a drepturilor reale imobiliare astfel dobândite. Totodată, art. 29 din Decretul-lege nr. 115/1938, textul de lege criticat în prezenta cauză, reglementează regulile privind calcularea termenelor prescripţiei achizitive, precum şi întreruperea şi suspendarea acestora, în sistemul cărţii funciare instituit de acest act normativ. 19. De asemenea, Curtea reţine că Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996 a reglementat un singur sistem de publicitate imobiliară, la nivelul întregii ţări, respectiv cel al cărţii funciare, fiind aplicabilă uzucapiunea de drept comun, astfel cum este reglementată în Codul civil din 1864, respectiv Codul civil din 2009. În absenţa unor dispoziţii tranzitorii cuprinse în Legea nr. 7/1996, prin Decizia nr. LXXXVI (86) din 10 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 697 din 14 octombrie 2008, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea unui recurs în interesul legii, s-a pronunţat în legătură cu dispoziţiile legale aplicabile în cazul acţiunilor care au ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, în teritoriile în care s-au aplicat prevederile Decretului-lege nr. 115/1938, în materia prescripţiilor achizitive împlinite după intrarea în vigoare a Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996. Prin această decizie, Înalta Curte a reţinut că, având în vedere prevederile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, potrivit cărora dispoziţiile Decretului-lege nr. 115/1938 îşi încetează aplicabilitatea la data finalizării lucrărilor cadastrale şi a registrelor de publicitate imobiliară pentru întreg teritoriul administrativ al unui judeţ, legea veche (Decretul-lege nr. 115/1938) ultraactivează în întregul ei, acţiunea sa neputând înceta decât în momentul fixat de legiuitor. În consecinţă, s-a reţinut că, pentru posesia imobilelor situate în regimul de carte funciară, începute sub imperiul Decretuluilege nr. 115/1938, acţiunea în constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune este reglementată de prevederile acestui decret chiar şi după data intrării în vigoare a Legii nr. 7/1996. De asemenea, prin aceeaşi decizie, Înalta Curte a reţinut, în legătură cu raportul dintre legea veche (normele cuprinse în art. 27 şi 28 din Decretul-lege nr. 115/1938) şi legea nouă (prevederile Codului civil din 1864 referitoare la uzucapiune), că, în absenţa unor dispoziţii tranzitorii, trebuie să se recurgă la interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 69 alin. (2) şi (3) cu referire la art. 56 alin. (1) şi art. 58 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 3 martie 2006. Potrivit art. 69 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, republicată, numai la finalizarea lucrărilor cadastrale şi a registrelor de publicitate imobiliară pentru întreg teritoriul administrativ al unui judeţ îşi încetează aplicabilitatea Decretul-lege nr. 115/1938, iar, în conformitate cu dispoziţia alin. (3) al aceluiaşi articol, doar ca urmare a definitivării cadastrului la nivelul întregii ţări intervine şi abrogarea acestui decret. Astfel, din interpretarea coroborată a acestor dispoziţii legale, Înalta Curte a subliniat voinţa neîndoielnică a legiuitorului de a institui o aplicare treptată a noii legi, cu consecinţa incidenţei, în continuare, a vechilor dispoziţii ale Decretului-lege nr. 115/1938 în regimul de carte funciară. 20. Curtea reţine, în acest context, că prevederile art. 69 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 7/1996, republicată, au preluat, cu modificări, dispoziţiile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, textul de lege criticat care formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate. În prezenta cauză, critica de neconstituţionalitate priveşte, în esenţă, faptul că, prin menţinerea în vigoare a prevederilor Decretului-lege nr. 115/1938, se aduce atingere egalităţii în drepturi, aplicânduli-se unor cetăţeni un statut juridic discriminatoriu faţă de cetăţenii care nu cad sub incidenţa acestui act normativ. 21. În legătură cu aceste susţineri, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 1.054 din 14 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 13 august 2009, a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27, art. 28 şi art. 29 din Decretul-lege nr. 115/1938, prin raportare la dispoziţiile art. 16 din Constituţie şi cu o motivare identică celei formulate şi în prezenta cauză. Prin această decizie, Curtea a reţinut că principiul egalităţii în faţa legii nu înseamnă uniformitate, aşa încât, în cazul unor situaţii diferite, un tratament diferit este posibil atunci când acesta se justifică în mod obiectiv şi raţional. Or, aplicabilitatea tranzitorie a dispoziţiilor art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938 este justificată obiectiv şi raţional de procesul de definitivare a lucrărilor de cadastru şi a registrelor de publicitate imobiliară pentru întregul teritoriu al ţării. De asemenea, Curtea a mai reţinut că aplicarea concomitentă a celor două reglementări, cărţile funciare şi registrele de transcripţiuni şi inscripţiuni, în regiuni diferite ale ţării, nu demonstrează existenţa unei discriminări între cetăţeni. Aceasta întrucât coexistenţa temporară a unor reglementări ce reflectă rezultatul unei evoluţii istorice se aplică în mod egal tuturor cetăţenilor, iar nu în funcţie de persoana uneia sau a celeilalte părţi, într-un act juridic prin care se transmit drepturi reale imobiliare, determinant fiind doar locul situării imobilului. Or, egalitatea în drepturi a cetăţenilor nu este cu nimic afectată atunci când legea se aplică diferit unor subiecte de drepturi şi obligaţii aflate în situaţii diferite. 22. În legătură cu susţinerile referitoare la faptul că, în temeiul prevederilor art. 72 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, abrogarea Decretului-lege nr. 115/1938 se realizează la date diferite, în funcţie de finalizarea lucrărilor de cadastru pentru fiecare judeţ, ceea ce contravine principiului constituţional al statului unitar român, Curtea reţine că, în jurisprudenţa menţionată, a statuat că existenţa unor acte normative aplicabile numai în anumite zone ale ţării nu este de natură să afecteze caracterul unitar al statului, ci pune numai problema aplicării în spaţiu a respectivelor acte. Ca efect al aplicării Legii nr. 7/1996, este în curs de realizare unificarea legislativă a regimului de publicitate imobiliară, care urmează să se aplice pe întreg teritoriul ţării, dar, din cauza complexităţii condiţiilor tehnice, nu dintr-o dată, ci treptat. Esenţial în această materie este faptul că, în ceea ce priveşte coexistenţa în spaţiu a două ori chiar a mai multe reglementări legale, există o singură autoritate legiuitoare de la care emană acestea, nefiind vorba despre un conflict de suveranitate - care priveşte dreptul internaţional public - şi nici despre existenţa unor reglementări multiple întrun stat federal (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 205 din 9 iulie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 25 iulie 2002). 23. De asemenea, în prezenta cauză, autorul excepţiei de neconstituţionalitate mai susţine că prevederile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta sa referitoare la calitatea legii, prin raportare la normele de tehnică legislativă cuprinse în art. 2, art. 64 şi următoarele din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, deoarece nu stabilesc o dată exactă de abrogare a Decretului-lege nr. 115/1938, ci doar condiţii care trebuie îndeplinite în vederea abrogării acestui din urmă act normativ. În legătură cu aceste susţineri, Curtea reţine că, potrivit textului de lege criticat, la data finalizării lucrărilor cadastrale şi a registrelor de publicitate imobiliară pentru întreg teritoriul administrativ al unui judeţ îşi încetează aplicabilitatea, pentru judeţul respectiv, Decretul-lege nr. 115/1938. Prin urmare, textul de lege criticat reglementează în mod expres momentul abrogării implicite a Decretului-lege nr. 115/1938, în funcţie de finalizarea lucrărilor de cadastru şi a registrelor de publicitate imobiliară, astfel încât nu pot fi reţinute susţinerile autorului excepţiei. Faptul realizării operaţiunilor tehnice de cadastru de către oficiile teritoriale de cadastru şi publicitate imobiliară nu echivalează cu învestirea acestora cu atribuţia de abrogare a unui act normativ, atribuţie ce aparţine în mod exclusiv legiuitorului. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată de Nagy Attila în Dosarul nr. 13.716/320/2016 al Tribunalului Mureş - Secţia civilă. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că prevederile art. 28 şi 29 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare, precum şi ale art. 72 alin. (2) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Mureş - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 18 septembrie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Irina-Loredana Gulie ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
