Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 246 alin. (1) şi ale art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Elena Cârcei în Dosarul nr. 22.257/301/2015 (1.665/2017) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.813D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 365 din 3 iunie 2021. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 25 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 22.257/301/2015 (1.665/2017), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 246 alin. (1) şi ale art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Elena Cârcei cu prilejul soluţionării recursului formulat împotriva Deciziei civile nr. 648A din 20 februarie 2017, respectiv împotriva Încheierii de şedinţă din data de 10 aprilie 2017, pronunţate de Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât Ministerul Justiţiei, într-o cauză având ca obiect pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia menţionează că, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, dezlegarea chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanţa care a solicitat dezlegarea de la data pronunţării deciziei, iar, pentru celelalte instanţe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I. În acest context, arată că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 a fost declarată neconstituţională condiţionarea exercitării căii de atac a recursului (în litigiile evaluabile în bani) de respectarea unui criteriu valoric. Prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a stabilit că, potrivit art. 27 din Codul de procedură civilă, hotărârile judecătoreşti pronunţate în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 de lei inclusiv, în procese începute anterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, respectiv data de 20 iulie 2017, nu sunt supuse recursului. Astfel, arată că instanţa supremă a ataşat Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 consecinţe străine voinţei judecătorului constituţional şi a încălcat astfel dispoziţiile art. 142 şi ale art. 147 din Constituţie, cu motivarea că, în calitatea sa de garant al supremaţiei Constituţiei, Curtea Constituţională este singura autoritate învestită să se pronunţe cu privire la conformitatea unui act normativ cu normele şi principiile constituţionale. Aşa fiind, contrar dispoziţiilor art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi-a încălcat competenţa constituţională stabilită de norma cuprinsă în art. 126 alin. (3) din Constituţie, în limita căreia poate proceda numai la interpretarea şi aplicarea unitară a legilor de către instanţe, nu şi a deciziilor Curţii Constituţionale, iar în această situaţie dezlegarea chestiunii de drept dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 este lipsită de caracterul obligatoriu reglementat de art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, ea fiind rezultatul unei aplicări şi interpretări a acestui text de lege cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), (4), (5), ale art. 126 alin. (3), ale art. 142 alin. (1) şi ale art. 147 alin. (1) şi (4). 6. În acest sens, invocă considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 206 din 29 aprilie 2013, prin care s-a reţinut că art. 126 alin. (3) din Constituţie stabileşte competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul că aceasta are obligaţia de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, cu respectarea principiului fundamental al separaţiei şi echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţia României. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are competenţa constituţională să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituţionalitate al acestora. Astfel, Curtea Constituţională decide asupra constituţionalităţii legilor, în timp ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin intermediul recursului în interesul legii, decide asupra modului de interpretare şi aplicare a conţinutului normelor juridice. Pe de altă parte, prin efectele produse, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, inclusiv pentru legiuitor, în timp ce deciziile pronunţate pe calea recursului în interesul legii se adresează judecătorului de la instanţele judecătoreşti. Prin urmare, faţă de textul constituţional de referinţă al art. 126 alin. (3), sintagma „dezlegarea dată chestiunilor de drept“, cuprinsă în art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, pe de o parte, nu poate privi decât interpretarea şi aplicarea unitară a conţinutului dispoziţiilor legale, cu sensul de acte normative, iar nu şi a deciziilor Curţii Constituţionale şi a efectelor pe care acestea le produc, şi, pe de altă parte, nu poate privi decât interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti, iar nu şi de către Curtea Constituţională, care este o autoritate distinctă de sistemul judecătoresc. Altfel spus, numai în aceste condiţii dezlegarea dată problemelor de drept judecate poate fi obligatorie, pentru că numai în aceste condiţii poate exista o compatibilitate cu normele constituţionale. Aşa fiind, autoarea excepţiei susţine că interpretarea art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, în sensul în care a permis Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dezlegarea chestiunii de drept dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3), (4) şi (5), ale art. 126 alin. (3), ale art. 142 alin. (1), precum şi ale art. 147 alin. (1) şi (4) referitoare la efectele deciziilor Curţii Constituţionale. 7. Referitor la sintagma „încălcarea unor norme de ordine publică“ din cuprinsul art. 246 alin. (1) din Codul de procedură civilă, autoarea excepţiei susţine că aceasta se află în legătură cu prevederile art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, fiind contrară dispoziţiilor art. 1 alin. (3), (4) şi (5) şi ale art. 142 alin. (1) din Constituţie, precum şi exigenţelor de calitate a legii reglementate de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, în măsura în care pe calea excepţiei procesuale invocată în recurs, normelor de drept li se substituie aceeaşi Decizie a Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, ca argument pentru inadmisibilitatea recursului. Apreciază că, dată fiind conexiunea procesuală a dispoziţiilor legale evocate, inadmisibilitatea recursului neputând fi invocată decât pe calea unei excepţii procesuale, excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „încălcarea unor norme de ordine publică“ din cuprinsul art. 246 alin. (1) din Codul de procedură civilă se impune a fi deopotrivă admisă cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, în măsura în care prin norme se înţelege decizii ale Curţii Constituţionale, iar nu dispoziţii legale, acte normative. 8. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată, iar prevederile art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă nu contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (3), (4) şi (5) din Constituţie, câtă vreme acestea nu încalcă demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic, ci urmăresc aplicarea unitară şi, deci, previzibilă de către instanţele de judecată a dezlegărilor date chestiunilor de drept de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, acestea urmând să se aplice de la momente diferite părţilor din litigiile nesoluţionate încă, după cum fac parte dintre cele care au formulat sesizarea sau nu. Învederează faptul că această dezlegare devine obligatorie în virtutea dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie, transpusă în dispoziţiile procedurale prin art. 521 alin. (1) din Codul de procedură civilă, instanţa supremă urmărind îndeplinirea rolului său constituţional de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale şi conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, neputându-se conchide că art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă ar încălca dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) şi (5). Într-adevăr, Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei, potrivit art. 142 alin. (1) din Constituţie, însă art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă nu încalcă această dispoziţie constituţională câtă vreme instanţa supremă supune analizei sale dispoziţiile de drept invocate în sesizare ce se cer a fi dezlegate, ţinând seama şi raportându-se şi la deciziile Curţii Constituţionale pronunţate până la acel moment. În acest sens, instanţa supremă, ca toate celelalte instituţii ale statului, are obligaţia respectării separaţiei puterilor în stat şi se supune, la rândul său, deciziilor Curţii Constituţionale, pronunţate de aceasta din urmă în virtutea atribuţiilor recunoscute de Constituţie prin art. 146, fără a se putea reţine însă că art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, prin conţinutul său normativ, ar permite încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 146 şi art. 147 alin. (1) şi (4). 9. Referitor la prevederile art. 246 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în opinia instanţei de judecată, acestea nu contravin art. 1 alin. (3), (4) şi (5) din Constituţie, neputându-se conchide că, în forma în care este redactată, această dispoziţie ar conduce la încălcarea demnităţii omului, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor, a liberei dezvoltări a personalităţii umane, a dreptăţii şi pluralismului politic, respectiv la încălcarea principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat sau la nerecunoaşterea forţei obligatorii a Constituţiei şi a legilor, ci urmăreşte o anumită ordine în care sunt dezbătute excepţiile asupra cărora trebuie să se pronunţe instanţa de judecată. Instanţa apreciază că prevederile art. 246 alin. (1) din Codul de procedură civilă nu contravin nici art. 142 alin. (1) din Constituţie, normă ce recunoaşte Curţii Constituţionale calitatea de garant al Constituţiei, câtă vreme se are în vedere, în mod corect de către instanţa de judecată, caracteristica de drept a unei norme şi, mai mult, aceea de a fi de ordine publică. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost reţinut în dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 246 alin. (1) şi ale art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015. Din examinarea notelor scrise prin care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă însă că autoarea excepţiei critică sintagma „încălcarea unor norme de ordine publică“ din cuprinsul art. 246 alin. (1) din Codul de procedură civilă, precum şi dispoziţiile art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, prin raportare la Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 din Codul de procedură civilă, cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituţia României, respectiv ale efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, prevederi care vor constitui, astfel, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate şi care au următorul conţinut normativ: - Art. 246 alin. (1): „Excepţiile absolute sunt cele prin care se invocă încălcarea unor norme de ordine publică.“; – Art. 521 alin. (3): „Dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanţa care a solicitat dezlegarea de la data pronunţării deciziei, iar pentru celelalte instanţe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.“ 14. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile criticate din Codul de procedură civilă contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) - „România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.“, (4) - „Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale.“ şi (5) - "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.“, art. 126 alin. (3) - „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale.“, art. 142 alin. (1) - „Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei.“ şi art. 147 alin. (1) şi (4) - Deciziile Curţii Constituţionale." 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prin Decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 3 ianuarie 2019, instanţa de contencios constituţional a constatat că prevederile art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt neconstituţionale. Astfel, Curtea a reţinut că, potrivit interpretării date de instanţa supremă prin intermediul hotărârii prealabile, deşi dispoziţia legală care suprima în mod expres calea de atac a recursului, în privinţa hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cererile evaluabile în bani de până la 1.000.000 de lei inclusiv, a fost constatată neconstituţională prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, aceasta continua să fie aplicabilă tuturor litigiilor în curs, înregistrate pe rolul instanţelor anterior datei publicării deciziei de constatare a neconstituţionalităţii. Curtea a precizat că o asemenea soluţie interpretativă are semnificaţia prelungirii în timp a efectelor unei norme constatate neconstituţionale, cu consecinţa aplicării acesteia în cadrul proceselor în curs, ceea ce conduce la încălcarea dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, care consacră efectul imediat şi general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, precum şi a art. 16 alin. (1) şi a art. 21 din Constituţie, referitoare la principiile egalităţii în drepturi şi accesului liber la justiţie. În acest sens, Curtea a învederat că negarea dreptului la exercitarea căii de atac a recursului, prin inaplicabilitatea dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în configuraţia dată prin constatarea neconstituţionalităţii sintagmei „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 de lei inclusiv“, pentru o anumită categorie de justiţiabili, în funcţie de data începerii procesului, este de natură să blocheze, în funcţie de valoarea pretenţiei deduse judecăţii, accesul la calea de atac a recursului, punând ab initio cetăţenii într-o situaţie diferită, fără a avea o justificare obiectivă şi rezonabilă. 16. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, în motivarea căreia se susţine că aceste prevederi legale reprezintă temeiul prin care instanţa supremă a impus tuturor instanţelor judecătoreşti o interpretare vădit neconstituţională cu privire la efectele pe care le produce Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, astfel că aceste prevederi legale, prin raportare la însăşi interpretarea care a fost dată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dispoziţiilor art. 27 din Codul de procedură civilă, sunt neconstituţionale, prin Decizia nr. 157 din 4 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 25 mai 2021, Curtea a reţinut că aceasta se referă, în realitate, tot la dispoziţia legală interpretată prin hotărârea prealabilă, respectiv la prevederile art. 27 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin urmare, nu poate fi reţinută ca o critică distinctă, în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, astfel încât a respins ca inadmisibilă o atare excepţie, soluţie care se impune şi în prezenta cauză. 17. De asemenea, întrucât din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate rezultă că autoarea acesteia deduce neconstituţionalitatea sintagmei „încălcarea unor norme de ordine publică“ din cuprinsul art. 246 alin. (1) din Codul de procedură civilă prin raportare directă la art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, pentru argumentele mai sus menţionate, Curtea constată că şi excepţia de neconstituţionalitate a art. 246 alin. (1) din Codul de procedură civilă este inadmisibilă. 18. Mai mult, Curtea observă că autoarea excepţiei invocă neconstituţionalitatea sintagmei „încălcarea unor norme de ordine publică“ din cuprinsul art. 246 alin. (1) din Codul procedură civilă, în măsura în care prin norme se înţelege decizii ale Curţii Constituţionale, iar nu dispoziţii legale, acte normative. Or, Curtea apreciază că autoarea excepţiei solicită, de fapt, instanţei de contencios constituţional o interpretare in extenso a reglementării criticate, o adăugare la textul normativ deja existent, ceea ce, potrivit competenţei Curţii Constituţionale, este inadmisibil. 19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează aplicabilitatea şi în prezenta cauză. 20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „încălcarea unor norme de ordine publică“ din cuprinsul art. 246 alin. (1) din Codul de procedură civilă, precum şi a dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, prin raportare la Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 din Codul de procedură civilă, cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituţia României, respectiv ale efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, excepţie ridicată de Elena Cârcei în Dosarul nr. 22.257/301/2015 (1.665/2017) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 14 septembrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
