Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Oana-Cristina Puică│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) şi ale art. 440 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, precum şi ale art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, excepţie ridicată de Rudel Obreja în Dosarul nr. 568/1/2019/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.667D/2019. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, apărătorul ales, avocat Cipriana Pop, având împuternicire avocaţială depusă la dosar. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul avocatului autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia. Referitor la dispoziţiile art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală şi ale art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013, arată că textele de lege criticate limitează în mod nepermis sfera cazurilor de recurs în casaţie în materie penală spre deosebire de reglementarea existentă în materie civilă. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 440 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, susţine că acestea sunt neconstituţionale, întrucât numai unul dintre cei trei membri ai completului de judecată care urmează să soluţioneze cererea este abilitat să se pronunţe asupra admisibilităţii în principiu, iar judecata se desfăşoară fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului. 4. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, menţionează că unele motive de recurs în casaţie pot fi invocate atât pe latură penală, cât şi pe latură civilă. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 5. Prin Încheierea din 14 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. 568/1/2019/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) şi ale art. 440 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, precum şi ale art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale. Excepţia a fost ridicată de Rudel Obreja într-o cauză având ca obiect o cerere de recurs în casaţie aflată în etapa verificării admisibilităţii în principiu. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală şi ale art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 încalcă principiile fundamentale privind statul de drept, respectarea legilor, egalitatea cetăţenilor în faţa legii, accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, folosirea căilor de atac şi dreptul la un recurs efectiv. Arată, astfel, că în reglementarea actuală - prin limitarea sferei cazurilor de recurs în casaţie - această cale de atac a fost, practic, lipsită de conţinut, devenind inaptă să atingă obiectivul definit prin lege, în conflict vădit cu prevederile constituţionale şi reglementările internaţionale invocate. Consideră că, deşi are aceeaşi natură juridică şi aceeaşi finalitate, prin sfera extinsă a cazurilor în care poate fi exercitată, calea extraordinară de atac similară din materie civilă oferă un standard de protecţie a dreptului de acces la justiţie şi la înfăptuirea dreptăţii superior celui din procesul penal, deşi consecinţele unei hotărâri penale nelegale sunt mult mai dramatice decât cele ale unei hotărâri civile nelegale. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 440 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, susţine, în esenţă, că acestea încalcă principiile fundamentale privind respectarea legilor, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, precum şi independenţa şi inamovibilitatea judecătorilor. Consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, întrucât numai unul dintre cei trei membri ai completului de judecată care urmează să soluţioneze cererea este abilitat să se pronunţe asupra admisibilităţii în principiu, iar judecata se desfăşoară fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului, în condiţiile în care prevederile art. 440 alin. (2) din Codul de procedură penală îngăduie interpretarea potrivit căreia, cu ocazia verificării respectării dispoziţiilor art. 438 din acelaşi cod, judecătorul nu se limitează la o verificare formală a indicării cazurilor de recurs în casaţie şi a motivării lor, ci examinează dacă, în raport cu motivele arătate, sunt incidente cazurile de recurs în casaţie, antamând, astfel, judecata pe fondul cererii. De asemenea, arată că dispoziţiile art. 440 alin. (1) teza finală din Codul de procedură penală prevăd că examinarea admisibilităţii cererii de recurs în casaţie se realizează „fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului“. Or, având în vedere că termenii „citare“ şi „participare“ au accepţiuni complet diferite, s-ar putea interpreta că numai participarea procurorului este interzisă, nu şi a părţilor, care se pot prezenta, fără să fie citate, situaţie în care pot pune şi concluzii. 7. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, arată că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac ce are ca scop verificarea legalităţii hotărârilor judecătoreşti definitive. Pentru asigurarea specificului acestei căi extraordinare de atac, legiuitorul a stabilit că poate fi promovat cu privire la anumite probleme de legalitate ce vizează erori de drept, prin intermediul acestei căi de atac fiind analizată conformitatea cu regulile de drept a hotărârilor definitive atacate, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege. În Codul de procedură penală sunt stabilite expres hotărârile ce pot fi atacate cu recurs în casaţie, precum şi cele care nu sunt supuse acestei căi extraordinare de atac. Faţă de specificul recursului în casaţie, legea impune condiţii stricte cu privire la termenul de declarare, la cuprinsul cererii, la titularii căii de atac, precum şi cu privire la procedura de verificare a admisibilităţii în principiu a căii de atac, în scopul asigurării unei rigori şi discipline procesuale şi al evitării introducerii, în mod abuziv, a unor recursuri care nu se încadrează în motivele prevăzute de lege. Arată, de asemenea, că formalismul aparent excesiv ce caracterizează căile extraordinare de atac constituie, în esenţă, o expresie a garanţiilor necesare pentru asigurarea principiului securităţii raporturilor juridice, menit să împiedice repunerea în discuţie a unor chestiuni judecate în mod definitiv. Constatarea neconstituţionalităţii unui text de lege pentru considerente ce ţin de încălcarea accesului la justiţie, a actelor internaţionale la care România este parte, a dreptului la un proces echitabil şi pentru considerente ce ţin de înfăptuirea justiţiei ar presupune să se constate fie că părţilor nu li se recunoaşte un grad de jurisdicţie în condiţiile impuse de tratatele internaţionale, fie că pentru persoane aflate în aceeaşi situaţie se prevăd condiţii diferite de declarare şi examinare a căii de atac, fie că textele invocate limitează dreptul la apărare. În raport cu criticile formulate, apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt în acord cu prevederile constituţionale şi cu reglementările internaţionale invocate de autorul excepţiei, având în vedere că recursul în casaţie nu împiedică părţile interesate să apeleze la instanţele judecătoreşti, să fie apărate, să promoveze căile de atac ordinare prevăzute de lege şi să se prevaleze de garanţiile procesuale care condiţionează dreptul la un proces echitabil. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 438 alin. (1) şi ale art. 440 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, precum şi ale art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Prevederile pct. 1 al art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală au fost modificate prin dispoziţiile art. 102 pct. 266 din Legea nr. 255/2013, iar prevederile pct. 2-6, 9, 10, 13 şi 14 ale art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală au fost abrogate prin dispoziţiile art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013. Prevederile art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală au fost modificate prin articolul unic din Legea nr. 75/2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 29 aprilie 2016, iar dispoziţiile art. 440 alin. (2) din Codul de procedură penală au fost modificate prin prevederile art. I pct. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2016 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 866 din 31 octombrie 2016. Textele de lege criticate au următorul cuprins: - Art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală: "(1) Hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri: 1. în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente; 2-6. abrogate 7. inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; 8. în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal; 9-10. abrogate 11. nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată; 12. s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; 13-14. abrogate.“;" – Art. 440 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală: "(1) Admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent şi atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului.(2) Dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.“;" – Art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013: „Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010, se modifică şi se completează după cum urmează: [...] 267. La articolul 438 alineatul (1), punctele 2-6, 9, 10, 13 şi 14 se abrogă.“ 12. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept şi principiul legalităţii, ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, ale art. 124 alin. (3) privind independenţa judecătorilor, ale art. 125 alin. (1) referitor la inamovibilitatea judecătorilor, ale art. 129 referitor la folosirea căilor de atac, precum şi ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportat la prevederile art. 6 paragraful 1 fraza întâi şi paragraful 3 lit. c) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 13 referitor la dreptul la un recurs efectiv şi ale art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 privind interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenţie, respectiv ale art. 21 privind nediscriminarea, ale art. 47 paragraful 2 fraza întâi privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 48 paragraful 2 referitor la dreptul la apărare din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 438 alin. (1) şi ale art. 440 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, precum şi ale art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie, din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene - invocate şi în prezenta cauză - şi faţă de critici similare. 14. Astfel, prin Decizia nr. 91 din 10 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 10 iunie 2022, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) şi ale art. 440 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, precum şi ale art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013. Prin decizia menţionată, paragraful 25, Curtea a reţinut că, potrivit noului Cod de procedură penală, recursul a devenit o cale extraordinară de atac, denumită recurs în casaţie, ce are ca scop controlul legalităţii hotărârilor judecătoreşti definitive. Soluţionarea recursului în casaţie este de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Spre deosebire de contestaţia în anulare, care vizează îndreptarea erorilor de procedură, finalitatea recursului în casaţie este aceea de a înlătura erorile de drept comise de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel, prin raportare la cazuri de casare expres şi limitativ prevăzute de lege. Curtea Constituţională a reţinut, totodată, că, potrivit dispoziţiilor art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală, motivele de recurs în casaţie sunt limitate. De asemenea, conform prevederilor art. 438 alin. (2) din Codul de procedură penală, situaţiile prevăzute la alin. (1) pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deşi au fost invocate, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor. Prin urmare, toate celelalte motive de netemeinicie sau nelegalitate a unei hotărâri judecătoreşti pot fi invocate doar prin intermediul apelului sau al contestaţiei. În continuare, Curtea a observat că, potrivit dispoziţiilor art. 436 alin. (1) din Codul de procedură penală, titularii dreptului de a promova calea extraordinară de atac analizată sunt: procurorul, în ceea ce priveşte latura penală şi latura civilă; inculpatul, în ceea ce priveşte latura penală şi latura civilă, împotriva hotărârilor prin care s-a dispus condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei ori încetarea procesului penal; partea civilă şi partea responsabilă civilmente, în ceea ce priveşte latura civilă, iar referitor la latura penală, în măsura în care soluţia din această latură a influenţat soluţia în latura civilă. 15. Raportând prevederile de lege criticate la scopul recursului în casaţie, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 91 din 10 martie 2022, mai sus citată, paragrafele 26 şi 27, că restrângerea de către legiuitor a sferei hotărârilor ce pot fi supuse casării la cele prevăzute de dispoziţiile art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală, aşa cum acestea au fost modificate prin prevederile art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013, este justificată de finalitatea instituţiei analizate - aceea de verificare a conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile - şi de natura acesteia - de cale extraordinară de atac. Curtea a reţinut că, aşa cum reiese şi din expunerea de motive a Legii nr. 255/2013, prin reducerea numărului motivelor de recurs în casaţie prevăzute la art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală, legiuitorul a urmărit, pe de o parte, degrevarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar, pe de altă parte, asigurarea specificului căii extraordinare de atac a recursului în casaţie, astfel că mai multe dintre motivele de recurs din reglementarea anterioară au fost introduse de legea nouă drept cazuri de contestaţie în anulare, potrivit naturii acestei căi de atac. Totodată, Curtea a reţinut că - spre deosebire de situaţia analizată prin Decizia nr. 783 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404 din 15 iunie 2009, care a vizat recursul drept cale ordinară de atac -, potrivit noului Cod de procedură penală, recursul a devenit o cale extraordinară de atac. Legea procesual penală a revenit astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicţie, constând în fond şi apel, ceea ce înseamnă că în recurs nu se rejudecă fondul cauzei, ci se apreciază dacă hotărârea dată corespunde sau nu legii. 16. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 440 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, faţă de critica formulată de autor, potrivit căreia examinarea admisibilităţii cererii de recurs în casaţie se realizează fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului, prin Decizia nr. 91 din 10 martie 2022, mai sus menţionată, paragrafele 29-32, Curtea a reţinut că - anterior modificării dispoziţiilor art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală prin Legea nr. 75/2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 29 aprilie 2016 - a pronunţat Decizia nr. 591 din 1 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 861 din 19 noiembrie 2015, prin care a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală şi a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 440 alin. (2) din Codul de procedură penală, constatând că sintagma „dacă cererea este vădit nefondată“ din cuprinsul acestora este neconstituţională. Cu acel prilej, Curtea a examinat din punctul de vedere al constituţionalităţii, raportat la prevederile art. 21 şi 24 din Legea fundamentală, dispoziţiile art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală, reţinând (în paragrafele 18-23 ale Deciziei nr. 591 din 1 octombrie 2015), că dispoziţiile procesual penale ce reglementează soluţionarea recursului în casaţie nu prevăd în mod expres neparticiparea procurorului la procedura de examinare a admisibilităţii în principiu a cererii. Aşa fiind, având în vedere cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 3 din 19 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 150 din 2 martie 2015, Curtea a constatat că participarea procurorului la procedura reglementată prin dispoziţiile art. 440 din Codul de procedură penală apare ca fiind obligatorie, fiind aplicabilă în acest caz norma generală, respectiv prevederile art. 363 alin. (1) din Codul de procedură penală. Totodată, Curtea a observat că procedura de examinare a admisibilităţii cererii de recurs în casaţie, reglementată de dispoziţiile art. 440 din Codul de procedură penală, nu prevede în mod expres că aceasta se realizează fără citarea părţilor. Curtea a reţinut că prevederile art. 353 din Codul de procedură penală reglementează citarea la judecată, prevăzând la alin. (1) teza întâi că judecata poate avea loc numai dacă persoana vătămată şi părţile sunt legal citate şi procedura este îndeplinită; conform dispoziţiilor aceleiaşi norme, inculpatul, partea civilă, partea responsabilă civilmente şi, după caz, reprezentanţii legali ai acestora se citează din oficiu de către instanţă, care poate dispune şi citarea altor subiecţi procesuali, atunci când prezenţa acestora este necesară pentru soluţionarea cauzei. Analizând sistematic prevederile art. 353 şi 363 din Codul de procedură penală, Curtea a constatat că acestea sunt norme cu caracter general aplicabile oricărei proceduri de judecată, în lipsa unor dispoziţii speciale contrare. În aceste condiţii, Curtea a constatat că în procedura admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie ar urma să fie aplicabile dispoziţiile generale în materia citării, adică prevederile art. 353 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură penală, potrivit cărora inculpatul, partea civilă, partea responsabilă civilmente şi, după caz, reprezentanţii legali ai acestora se citează din oficiu de către instanţă. Concluzionând, Curtea a reţinut că examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie trebuie realizată cu citarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a părţilor, conform art. 353 alin. (1) din Codul de procedură penală, şi cu participarea procurorului, potrivit art. 363 alin. (1) din Codul de procedură penală. Aceasta, în condiţiile în care, dacă intenţia legiuitorului ar fi fost aceea de a exclude participarea procurorului şi citarea părţilor din procedura de examinare a admisibilităţii în principiu a recursului în casaţie, acest lucru ar fi fost reglementat în mod expres în cuprinsul Codului de procedură penală, ca excepţie de la dispoziţiile art. 353 alin. (1) şi ale art. 363 alin. (1). Curtea a observat însă că jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie relevă un aspect diferit de cel reţinut de instanţa de control constituţional, în sensul că, în toate cazurile, cererile de recurs în casaţie sunt examinate din perspectiva admisibilităţii în principiu a acestora fără participarea procurorului şi fără citarea părţilor, conform procedurii prevăzute la art. 440 din Codul de procedură penală. Astfel, Curtea a constatat că lipsa aplicării dispoziţiilor art. 353 alin. (1) şi ale art. 363 alin. (1) din Codul de procedură penală de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, prin urmare, examinarea admisibilităţii în principiu a recursului în casaţie fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului ridică doar o problemă de interpretare şi aplicare a legii, şi nu una de constituţionalitate a textului criticat, conform dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, din moment ce este asigurată egalitatea procesuală între părţi, pe de o parte, şi procuror, pe de altă parte. În aceste condiţii, având în vedere prevederile art. 2 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată“, Curtea a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală. 17. Tot prin Decizia nr. 91 din 10 martie 2022, paragrafele 33-35, Curtea a evidenţiat că, ulterior modificării dispoziţiilor art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală prin Legea nr. 75/2016, a pronunţat Decizia nr. 432 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 24 octombrie 2016, prin care a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile din Codul de procedură penală cuprinse în art. 436 alin. (2), art. 439 alin. (4^1) teza întâi şi art. 440 alin. (2) cu referire la menţiunile care decurg din obligativitatea formulării cererii de recurs prin avocat sunt neconstituţionale. În acelaşi timp, prin Decizia nr. 432 din 21 iunie 2016, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală, reţinând că, prin Legea nr. 75/2016, legiuitorul a prevăzut în mod expres că admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului. Curtea a constatat, în paragrafele 37 şi 38 ale Deciziei nr. 432 din 21 iunie 2016, precitată, că dispoziţiile art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală reglementează etapa admiterii în principiu a recursului în casaţie, procedură în care examinarea admisibilităţii cererii se realizează în camera de consiliu de un complet format dintr-un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent şi atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită. În urma acestei examinări, instanţa pronunţă, prin încheiere, o soluţie de admitere în principiu sau de respingere a cererii de recurs în casaţie. Totodată, Curtea a reamintit soluţia pronunţată prin Decizia nr. 591 din 1 octombrie 2015, apreciind că în cadrul procedurii admiterii în principiu nu are loc o judecată asupra temeiniciei recursului în casaţie, ci o judecată asupra îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru introducerea cererii, examinându-se numai admisibilitatea în principiu a recursului, iar nu şi temeinicia acestuia. Pentru aceste motive, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală nu încalcă accesul liber la justiţie şi nici dreptul la apărare reglementate de prevederile art. 21 şi 24 din Legea fundamentală. 18. În fine, prin Decizia nr. 91 din 10 martie 2022, paragraful 36, Curtea a constatat că, pentru aceleaşi considerente, pronunţarea soluţiei asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie doar de către unul dintre cei trei membri ai completului colegial ce urmează a judeca pe fond calea extraordinară de atac nu este de natură a aduce atingere prevederilor constituţionale şi convenţionale invocate. 19. În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 709 din 5 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 16 martie 2020, şi Decizia nr. 207 din 7 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 966 din 4 octombrie 2022. 20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 21. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Rudel Obreja în Dosarul nr. 568/1/2019/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători şi constată că dispoziţiile art. 438 alin. (1) şi ale art. 440 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, precum şi ale art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 noiembrie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Oana-Cristina Puică -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
