Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Eugen Anton. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 şi ale art. 92 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, excepţie ridicată de Sergiu Constantin Costea în Dosarul nr. 6.013/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.115D/2020. 2. La apelul nominal răspunde personal autorul excepţiei, asistat de domnul avocat Ştefan Vlad, din cadrul Baroului Bucureşti, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipseşte partea Agenţia Naţională de Integritate. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul avocatului autorului excepţiei, care solicită admiterea criticilor de neconstituţionalitate, invocând caracterul injust al normelor criticate cuprinse în art. 90 şi art. 92 alin. (1) din Legea nr. 161/2003. Precizează, cu titlu prealabil, că nu se contestă utilitatea Legii nr. 161/2003, constând în lupta anticorupţie, asigurarea garanţiilor de moralitate şi evitarea stării de incompatibilitate şi nu sunt invocate elementele subiective ale cazului concret, ci critica formulată vizează viciile de neconstituţionalitate a legii, care afectează, în general, orice consilier local. În esenţă, arată că, deşi legea este clară, aceasta afectează principiul previzibilităţii, în partea care priveşte imposibilitatea destinatarului normei de a-şi adapta comportamentul pentru a evita aplicarea unei sancţiuni. În speţă, drastica sancţionare cu încetarea mandatului de consilier local, atunci când o altă persoană, soţ sau rudă de gradul I, încheie un contract cu administraţia publică locală, pune destinatarul normei în situaţia implacabilă de a nu putea face nimic pentru a evita aplicarea acestei sancţiuni. Se instituie o răspundere obiectivă, independentă de orice culpă, în afara oricărei marje de decizie din partea destinatarului normei, care va fi obligat să suporte sancţiunea încetării mandatului. Este adevărat că dreptul românesc cunoaşte instituţia răspunderii obiective (spre exemplu, răspunderea părinţilor pentru faptele copiilor, răspunderea comitentului pentru fapta prepusului), însă toate aceste răspunderi sunt fundamentate pe teze corecte - autoritatea părintească, dreptul de direcţie şi control. Acestor situaţii de răspundere obiectivă li se adaugă situaţia consilierului local, care răspunde pentru o faptă săvârşită de altă persoană (soţ, rudă de gradul I), pe care nu o poate opri. Acceptând că fundamentul acestei răspunderi este lupta anticorupţie, arată că acest scop se poate realiza doar prin norme juridice previzibile, constituţionale. Totodată, asigurarea corectă a garanţiilor de moralitate în cazul consilierilor locali, ar implica includerea în conceptul de moralitate şi a posibilităţii consilierului de a controla şi direcţiona activitatea soţului/soţiei, rudei de gradul I, ceea ce este imposibil de realizat. Astfel, normele legale criticate pun consilierul local în situaţia de a nu avea nicio posibilitate de a-şi adapta comportamentul, astfel încât să evite sancţiunea încetării mandatului. De asemenea, din perspectiva testului proporţionalităţii, susţine că nu e îndeplinită condiţia justei proporţii, care presupune analiza adecvării intereselor tuturor celor implicaţi: pe o parte, statul preocupat de lupta anticorupţie, incompatibilităţi, iar, pe de altă parte, dreptul consilierului local de a-şi exercita funcţia, care este o parte componentă a dreptului de a fi ales, prevăzut de art. 37 din Constituţie. Rămâne Curţii Constituţionale să stabilească dacă aceste interese sunt adecvate situaţiei în care, în numele luptei anticorupţie, un consilier local pierde mandatul, deşi nu a făcut nimic. 4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 76 din 18 februarie 2020. Arată că dispoziţiile legale criticate stabilesc clar şi previzibil conduita pe care trebuie să o aibă un ales local. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 5. Prin Sentinţa civilă nr. 2.203 din 12 iulie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 6.013/2/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 şi ale art. 92 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Sergiu Constantin Costea într-o cauză având ca obiect cererea de anulare a unui raport de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate prin care s-a reţinut starea de incompatibilitate. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece nu întrunesc exigenţele de previzibilitate care trebuie să caracterizeze normele juridice. Astfel, se arată că art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 se referă la consilierii locali care deţin simultan şi alte funcţii şi instituie în sarcina acestora obligaţia de a nu încheia contracte cu autorităţile administraţiei publice din care fac parte. Simultaneitatea deţinerii acestor funcţii este fundamentul art. 90 alin. (1) din lege, iar sancţiunea care intervine în cazul în care consilierul local deţine concomitent aceste funcţii este clară, previzibilă şi justă. Din contră, în ceea ce priveşte art. 90 alin. (2) din lege, simultaneitatea funcţiilor nu mai este o condiţie de antrenare a răspunderii, deoarece în acest caz cel care încheie contracte nu este însuşi alesul local, ci soţul sau o rudă a acestuia. În cazul alin. (2), lipsa de claritate şi previzibilitate se manifestă prin trimiterea pe care o face la alin. (1). Se instituie o răspundere obiectivă a alesului local, indiferent de vinovăţia sa şi/sau de alte circumstanţe, acesta urmând să răspundă prin pierderea mandatului atunci când nu el, ci o altă persoană (soţ sau rudă) încalcă interdicţia de a încheia contracte. Se instituie astfel un caz de răspundere obiectivă (adică lipsită de vinovăţie), nu pentru fapta proprie, ci pentru fapta altuia. Într-o astfel de interpretare, textul art. 90 alin. (2) raportat la art. 92 din Legea nr. 161/2003 este lipsit de predictibilitate, cel puţin în situaţia în care alesul local nu ştie că ruda sa a încheiat un contract sau, chiar dacă află, el nu poate totuşi să controleze faptele rudei sale. Astfel, în situaţia în care faptele nu sunt săvârşite de el, ci de o altă persoană, destinatarul normei nu-şi poate adapta comportamentul, el fiind pus în faţa unui fapt împlinit ca urmare a acţiunilor unei alte persoane. Din perspectiva previzibilităţii, simpla deţinere a calităţii de rudă sau soţ nu este suficientă pentru aplicarea unei sancţiuni atât de severe - pierderea mandatului. Legiuitorul pleacă de la prezumţia că relaţiile dintre rude sau soţi sunt apropiate şi deci că alesul local ştie că soţul sau ruda sa a încheiat un contract cu administraţia publică unde funcţionează alesul local. Numai că, în practică, situaţiile pot fi diverse: există situaţii în care relaţiile dintre soţi sau dintre rude nu sunt apropiate şi deci alesul local nu ştie că ruda sa a încheiat un contract sau, chiar dacă ştie, el totuşi nu poate influenţa activitatea rudei sale. Mai mult, pot exista situaţii în care să nici nu cunoască starea de rudenie. Or, legea nu distinge în funcţie de astfel de situaţii, ci creează în mod unitar o prezumţie absolută potrivit căreia alesul local cunoaşte sau poate influenţa acţiunile soţului sau rudelor sale. De altfel, textele criticate nici nu permit alesului local să se apere invocând propria sa inocenţă, sancţiunea pierderii mandatului intervenind prin simpla săvârşire a unei fapte de către o altă persoană. 7. Se susţine, de asemenea, încălcarea art. 121 alin. (2) din Constituţie şi se arată că sintagma „nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte“ este neconstituţională în privinţa consilierilor locali, deoarece textul admite că un consiliu local ar putea să încheie contracte şi de aceea interzice astfel de contracte cu consilierii locali. În susţinerea criticii de neconstituţionalitate, este invocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 341 din 11 mai 2017. 8. Se arată, totodată, că textele de lege criticate încalcă principiul proporţionalităţii. Astfel, pierderea mandatului de ales local pentru o faptă săvârşită de o altă persoană reprezintă o sancţiune disproporţionată atunci când alesul local nu a avut nicio formă de participaţie sau influenţă asupra rudei sau soţului său. Antrenarea răspunderii alesului local pentru simpla deţinere a calităţii de soţ sau rudă de gradul întâi nu este o justificare suficientă, fiind necesar a se face dovada unei implicări a alesului local sau măcar a faptului că a ştiut că soţul sau ruda sa a încheiat un contract. 9. În consecinţă, se susţine că dispoziţiile art. 90 alin. (2) raportat la art. 92 din Legea nr. 161/2003 sunt neconstituţionale, în măsura în care se interpretează că alesul local pierde mandatul în cazul în care soţul sau ruda de gradul I încheie un contract cu autoritatea administraţiei publice locale din care face parte alesul local, cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori cu societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective, chiar dacă alesul local nu a avut nicio formă de participaţie la încheierea contractului. 10. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 305 din 13 iunie 2013, Decizia nr. 401 din 8 octombrie 2013, Decizia nr. 774 din 15 decembrie 2016, Decizia nr. 335 din 11 mai 2017, Decizia nr. 472 din 12 iulie 2018, Decizia nr. 659 din 17 octombrie 2019 şi Decizia nr. 76 din 18 februarie 2020. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei prin avocat, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 90 şi ale art. 92 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, care au următorul cuprins: - Art. 90: "(1) Consilierii locali şi consilierii judeţeni care au funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor ori alte funcţii de conducere, precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective.(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul în care funcţiile sau calităţile respective sunt deţinute de soţul sau rudele de gradul I ale alesului local.;" – Art. 92 alin. (1): „Încălcarea dispoziţiilor art. 90 atrage încetarea de drept a mandatului de ales local la data încheierii contractelor.“ 16. În opinia autorului excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) privind trăsăturile statului şi principiul legalităţii şi al supremaţiei Constituţiei şi art. 121 alin. (2) privind consiliile locale şi primarii. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 90 şi ale art. 92 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, iar Curtea Constituţională a constatat constituţionalitatea acestora. În acest sens, sunt, spre exemplu, Decizia nr. 1.076 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 26 august 2011, Decizia nr. 305 din 13 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 19 iulie 2013, Decizia nr. 401 din 8 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 730 din 27 noiembrie 2013, Decizia nr. 774 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 16 martie 2017, Decizia nr. 472 din 12 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 896 din 24 octombrie 2018, Decizia nr. 659 din 17 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 30 octombrie 2019, Decizia nr. 76 din 18 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 481 din 5 iunie 2020. 18. Examinând problema incompatibilităţilor privind aleşii locali, Curtea a statuat, cu valoare de principiu, că acestea reprezintă o măsură necesară pentru asigurarea transparenţei în exercitarea funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, precum şi pentru prevenirea şi combaterea corupţiei, măsură ce are ca scop garantarea exercitării cu imparţialitate a funcţiilor publice. Curtea a constatat că instituirea unei astfel de reglementări este impusă de necesitatea asigurării îndeplinirii cu obiectivitate de către persoanele care exercită o demnitate publică sau o funcţie publică de autoritate a atribuţiilor ce le revin potrivit Constituţiei, în deplină concordanţă cu principiile imparţialităţii, integrităţii, transparenţei deciziei şi supremaţiei interesului public (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 774 din 15 decembrie 2016, precitată, Decizia nr. 225 din 15 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 28 aprilie 2011, Decizia nr. 1.484 din 10 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 895 din 16 decembrie 2011, şi Decizia nr. 396 din 1 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 708 din 19 noiembrie 2013). 19. Curtea a reţinut, în esenţă, că incompatibilitatea consilierilor locali şi judeţeni care au funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor ori alte funcţii de conducere, precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi administrativ-teritoriale de a încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective a fost instituită de legiuitor ţinând cont de necesitatea prevenirii conflictelor de interese ale aleşilor locali. Astfel, prevederile de lege criticate dau expresie principiilor care stau la baza acestei preveniri, şi anume: imparţialitatea, integritatea, transparenţa deciziei şi supremaţia interesului public, astfel cum rezultă din prevederile art. 71 din Legea nr. 161/2003. Totodată, extinderea aplicării situaţiilor de incompatibilitate ale alesului local în cazul în care funcţiile sau calităţile prevăzute de art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 sunt deţinute de soţul sau rudele de gradul I ale acestuia exprimă, de asemenea, preocuparea legiuitorului de a înlătura orice suspiciuni de parţialitate în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice şi în mediul de afaceri, servind astfel la promovarea încrederii pe care aleşii locali trebuie să o inspire publicului într-o societate democratică (Decizia nr. 305 din 13 iunie 2013, precitată). 20. Sub aspectul exigenţelor de calitate a normelor juridice care decurg din dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 90 şi ale art. 92 din Legea nr. 161/2003 îndeplinesc aceste cerinţe, fiind norme clare, destinate unor scopuri bine determinate, care stabilesc cât se poate de precis conduita aleşilor locali, şi suficient de precise pentru a putea fi aplicate. 21. Distinct, referitor la pretinsa deficienţă de ordin calitativ a dispoziţiilor art. 90 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, Curtea observă că, sub aspectul tehnicii legislative, acestea sunt redactate sub forma unei norme de trimitere la dispoziţiile art. 90 alin. (1) din acelaşi act normativ, având un caracter complementar soluţiei legislative la care fac trimitere. Curtea reţine că, astfel cum redactate, dispoziţiile art. 92 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 au un conţinut clar, precis şi previzibil, fără a prezenta deficienţe de redactare de natură să contravină art. 1 alin. (5) din Constituţie. 22. În ceea ce priveşte susţinerea privind încălcarea principiului proporţionalităţii, Curtea reţine că, în scopul asigurării standardului legal de integritate a funcţiei publice, legiuitorul are competenţa constituţională de a stabili incompatibilităţi specifice fiecărei funcţii publice, având în vedere atribuţiile şi sarcinile proprii fiecărei funcţii. Astfel, din examinarea dispoziţiilor legale criticate rezultă că scopul urmărit de legiuitor este justificat de necesitatea exercitării funcţiei de consilier local în condiţii de integritate şi transparenţă decizională; prevederile legale criticate sunt adecvate scopului urmărit, fiind apte să ducă la atingerea acestuia. Cu privire la caracterul necesar al măsurii, se observă că acesta este justificat, întrucât exclude ca prin exercitarea unei funcţii private, specifice mediului de afaceri, să se manifeste un interes personal al consilierului local, care ar putea determina lipsa de obiectivitate a acestuia în adoptarea deciziilor de autoritate, ceea ce ar putea aduce atingere interesului public şi încrederii cetăţenilor în autorităţile administraţiei publice. De asemenea, dispoziţiile art. 92 alin. (6) din Legea nr. 161/2003 stabilesc că dispoziţiile referitoare la încetarea de drept a mandatului de ales local, care se constată prin ordin al prefectului, nu se aplică dacă, până la emiterea ordinului, se face dovada că încălcarea dispoziţiilor art. 90 din lege a încetat. 23. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la art. 121 alin. (2) din Constituţie, Curtea observă că instituirea prin lege a unor incompatibilităţi privind aleşii locali nu încalcă dispoziţiile constituţionale privind autorităţile comunale şi orăşeneşti. Aceste norme de referinţă constituţionalizează principiul legalităţii în ceea ce priveşte autorităţile comunale şi orăşeneşti, statuând că primarii şi consiliile locale funcţionează în condiţiile legii, principiu care are aplicabilitate, în contextul dat, în legătură cu prevederile art. 16 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora demnităţile şi funcţiile publice se exercită în condiţiile legii. Astfel, activitatea consilierilor locali trebuie să se circumscrie regulilor pe care, în aplicarea normelor constituţionale, legiuitorul le-a edictat, în vederea creării cadrului de funcţionare a autorităţilor administraţiei publice, fără ca aceasta să aibă semnificaţia încălcării Legii fundamentale (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 93 din 3 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 351 din 21 mai 2015, Decizia nr. 91 din 3 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 356 din 25 mai 2015, sau Decizia nr. 305 din 13 iunie 2013, precitată). 24. Referitor la invocarea considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 341 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 19 iulie 2017, Curtea constată că acestea nu pot fi aplicate mutatis mutandis, având în vedere că acestea vizează o ipoteză juridică distinctă de cea analizată în prezenta cauză. Astfel, în ceea ce priveşte consiliul local, prin decizia precitată, Curtea a reţinut că acesta nu are personalitate juridică şi, prin urmare, nu poate avea patrimoniu propriu, astfel încât nu poate exercita drepturi şi obligaţii proprii în cadrul raporturilor juridice. Dimpotrivă, unitatea administrativ-teritorială, în calitatea sa de subiect de drept public titular de patrimoniu, în sensul de drepturi şi obligaţii pe care le exercită în legătură cu bunurile din domeniul său public sau privat, este reprezentată în cadrul raporturilor juridice de către consiliul local, acesta din urmă exercitând drepturile şi asumându-şi obligaţiile existente în patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale. Or, în prezenta cauză, dispoziţiile art. 90 din Legea nr. 161/2003 nu atribuie consiliului local calitatea de titular al unui patrimoniu propriu. 25. În lumina considerentelor enunţate, Curtea constată că dispoziţiile legale supuse analizei instanţei de contencios constituţional nu contravin prevederilor din Legea fundamentală invocate, ci contribuie la crearea cadrului legal pentru îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor specifice funcţiei publice de consilier local, în scopul declarat al legii, de prevenire şi combatere a corupţiei. 26. În final, Curtea reiterează considerentele reţinute în jurisprudenţa sa, potrivit cărora stabilirea în concret a stării de incompatibilitate a alesului local revine instanţei judecătoreşti care, cu prilejul soluţionării acţiunii formulate împotriva raportului de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, analizează particularităţile fiecărei speţe, în lumina dispoziţiilor legale cu incidenţă în materie, astfel încât soluţia dispusă să corespundă scopului legii de asigurare a imparţialităţii, protejare a interesului social şi evitare a conflictului de interese (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 167 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 12 iunie 2015, paragraful 27, Decizia nr. 114 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 369 din 13 mai 2016, paragraful 21, Decizia nr. 472 din 12 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 896 din 24 octombrie 2018, paragraful 24, sau Decizia nr. 659 din 17 octombrie 2019, precitată, paragraful 14). Prin urmare, revine instanţei de judecată competente ca, prin administrarea probatoriului în cauză, să stabilească în mod definitiv răspunderea juridică a fiecărei persoane în cauză. 27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sergiu Constantin Costea în Dosarul nr. 6.013/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 90 şi ale art. 92 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 24 octombrie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
