Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Bianca Drăghici │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (2) din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, excepţie ridicată de Paul Dimitrie Paris în Dosarul nr. 21.608/3/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 315D/2018. 2. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, personal şi asistat de avocat Cristian Şapera, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că dosarul se află la al doilea termen de judecată, fiind amânat din data de 2 iunie 2020, dată la care Curtea a dispus acordarea unui nou termen de judecată în vederea refacerii procedurii de citare cu partea Comisia de aplicare a Legii nr. 9/1998, a Legii nr. 290/2003 şi a Legii nr. 393/2006 reprezentată prin prefect. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia, susţinând, în esenţă, că dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 9/1998 contravin art. 44, art. 16 şi art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât nu definesc sintagma „valoarea medie“ a categoriilor de teren şi limitează suprafaţa de teren pentru care se acordă compensaţii la suprafaţa prevăzută de Legea nr. 18/1991. Cu privire la dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 9/1998 se susţine că numirea membrilor comisiei de aplicare a legii prin ordin al prefectului este lipsită de transparenţă şi nu respectă criteriile de integritate. De asemenea, se apreciază că nici dispoziţiile art. 9 din lege, prin menţionarea comisiilor tehnice de specialitate, nu respectă criteriile menţionate. În final, se afirmă că, în funcţie de momentul la care se invocă „vechimea construcţiei“, se creează o diferenţă de valoare a imobilului. 5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, nefiind încălcate textele invocate din Legea fundamentală. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 6. Prin Decizia civilă nr. 5.121 din 29 noiembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 21.608/3/2016, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (2) din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940. Excepţia a fost ridicată de Paul Dimitrie Paris în calea de atac a recursului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 2.084 din 31 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 9/1998 sunt lipsite de claritate şi previzibilitate, întrucât stabilesc, în mod arbitrar, o valoare medie a categoriilor de teren şi prevăd că totalul suprafeţei de teren pentru care se acordă compensaţii nu poate să depăşească suprafaţa prevăzută de Legea fondului funciar nr. 18/1991. 8. Se apreciază că sintagma „vechimea construcţiei“ din cuprinsul lit. b) a alineatului (1) al art. 2 din Legea nr. 9/1998 afectează claritatea şi previzibilitatea normei, întrucât trebuie efectuată o expertiză de specialitate pentru stabilirea valorii construcţiei de la momentul încheierii tratatului, respectiv anul 1940. Ca atare, se susţine că în funcţie de momentul la care se invocă „vechimea construcţiei“ se creează o diferenţă de valoare a imobilului, având în vedere anul 1940 când a fost încheiat tratatul şi anul 2016 când este efectuată expertiza de specialitate. 9. În final, referindu-se la situaţia de fapt din dosar, autorul afirmă că, prin sentinţa pronunţată în cauză, Tribunalul Bucureşti a reţinut că s-a invocat valoarea arhitecturală deosebită a casei, însă, în opinia sa, legea prevede în mod arbitrar o compensaţie bănească mică, cu până la 50% în raport cu valoarea deosebită a construcţiei, sub condiţia prezentării unor dovezi în acest sens, dovezi care ar trebui făcute de către statul român, întrucât acesta este în posesia tuturor actelor. 10. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, neexistând nicio dispoziţie constituţională care să oblige statul la repararea prejudiciilor produse înaintea intrării în vigoare a Constituţiei din 1991, prin luarea în considerare a valorii la zi a bunurilor abandonate. Ca atare, principiul reparării integrale a prejudiciului produs anterior intrării în vigoare a Constituţiei nu se aplică, statul putând stabili dacă acordă sau nu despăgubiri, criteriile şi cuantumul acestora, în funcţie de politica economică, bugetară şi socială de la momentul adoptării legilor de reparaţie. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, întrucât îndeplinesc criteriile de claritate şi previzibilitate, fiind enunţate cu suficientă precizie pentru a permite destinatarului normei să îşi controleze conduita, să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. De asemenea, nu se poate reţine nici critica de neconstituţionalitate privind nesocotirea principiului egalităţii în faţa legii, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie, în condiţiile în care se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei. În privinţa nesocotirii dreptului de proprietate privată, garantat de prevederile art. 44 din Constituţie, arată că Tratatul dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, este un act juridic internaţional prin care statele semnatare au tranşat asupra frontierei dintre România şi Bulgaria, în sectorul cuprins între Dunăre şi Marea Neagră. Pe de altă parte, prin tratat statul român şi-a asumat obligaţia de despăgubire a persoanelor strămutate pe teritoriul său, fără să stabilească însă nici valoarea despăgubirilor şi nici criteriile de care trebuie să se ţină seama în stabilirea acestora. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat în materia despăgubirilor acordate prin unele legi cu caracter reparatoriu, statuând prin Decizia nr. 73 din 19 iulie 1995 că „Limitarea întinderii reparaţiilor are în vedere [...] posibilităţile economice şi financiare existente în raport cu alte necesităţi şi priorităţi economice şi sociale, în a căror evaluare şi satisfacere legiuitorul este suveran [...]. Referitor la reparaţia în ipoteza privării de proprietate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului [...] a stabilit, pe de o parte, că dreptul la indemnizare trebuie să aibă un cuantum rezonabil, iar pe de altă parte că metoda de evaluare a bunului trebuie să fie, la rândul ei, în mod manifest rezonabilă“. De asemenea, subliniază faptul că legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu cele particulare legitime ale altor subiecte de drept. În final, consideră că art. 21 şi 129 din Constituţie nu au incidenţă în cauză. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului autorului excepţiei, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (2) din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 18 aprilie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care au următorul cuprins: "(1) Despăgubirile se acordă celor îndreptăţiţi, sub forma unor compensaţii băneşti distincte pentru terenuri, pentru construcţii şi pentru recoltele neculese de porumb, bumbac şi floarea-soarelui, precum şi pentru plantaţii de pomi fructiferi şi/sau pepiniere de pomi fructiferi altoiţi, după cum urmează: a) pentru fiecare hectar de teren, o sumă calculată la valoarea medie a categoriilor de teren, stabilită în condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale pentru valoarea de patrimoniu a terenurilor ce constituie capital social, sau, la cerere, acţiuni la societăţile comerciale cu capital integral ori majoritar de stat în judeţul de domiciliu sau învecinat, fără ca totalul suprafeţei de teren pentru care se acordă compensaţii să depăşească suprafaţa prevăzută de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; b) pentru fiecare locuinţă - inclusiv anexele gospodăreşti -, precum şi pentru construcţiile cu alte destinaţii, o sumă calculată în raport cu suprafaţa construită şi cu materialele de construcţii folosite, precum şi cu vechimea construcţiei; în această sumă este inclusă şi compensaţia pentru terenul aferent construcţiei, respectiv terenul de sub construcţie şi curtea;(2) Comisia prevăzută la art. 6 va putea majora cu până la 50% compensaţia bănească prevăzută la alin. (1) lit. a), b) şi d), în raport cu valoarea deosebită a unor construcţii, terenuri intravilane urbane sau rurale, plantaţii de pomi fructiferi altoiţi, dacă o asemenea apreciere se justifică pe baza actelor prezentate de cei în cauză.“" 16. În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) potrivit căruia „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie“, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată şi ale art. 129 privind folosirea căilor de atac. 17. Cu titlu prealabil, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, prin Decizia nr. 113 din 10 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 302 din 4 mai 2015 şi Decizia nr. 1.592 din 13 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 14 februarie 2012, a statuat că „Legea nr. 9/1998 este o lege specială, care îi are ca destinatari doar pe cetăţenii români, fiind o concretizare a condiţiilor speciale prin care se poate dobândi un drept de creanţă asupra statului român de către foştii proprietari, cetăţeni români prejudiciaţi prin transferul de teritoriu intervenit în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi de către moştenitorii legali sau testamentari ai acestora, care au calitatea de cetăţeni români la data formulării cererii de acordare a măsurilor compensatorii prevăzute de lege“. Totodată, prin Decizia nr. 313 din 19 noiembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 26 februarie 2003, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) şi ale art. 2 alin. (2) din Legea nr. 9/1998, criticile de neconstituţionalitate fiind formulate din perspectiva art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi a art. 107 alin. (2) privind actele Guvernului din Constituţia din 1991, Curtea a reţinut că „Tratatul dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, nu are ca obiect de reglementare consacrarea unor drepturi fundamentale ale omului. Acesta este un act juridic internaţional prin care statele semnatare au tranşat asupra frontierei dintre România şi Bulgaria, în sectorul cuprins între Dunăre şi Marea Neagră. Dat fiind că schimbarea frontierei s-a făcut prin transfer de teritoriu şi schimb de populaţie, s-au încheiat şi acorduri privitoare la: modalităţile de evacuare şi de transferare a teritoriului, la schimbul de populaţie română şi bulgară şi la aspecte de ordin financiar (anexele B, C şi D). Aşadar, acest tratat a reglementat o suită de probleme juridice între cele două state în condiţiile istorice cunoscute. (…) Pe de altă parte, prin tratat statul român şi-a asumat obligaţia de despăgubire a persoanelor strămutate pe teritoriul său, fără să stabilească însă nici valoarea despăgubirilor şi nici criteriile de care trebuie să se ţină seama în stabilirea acestora. (…) În jurisprudenţa sa Curtea Constituţională s-a mai pronunţat în materia despăgubirilor acordate prin unele legi cu caracter reparatoriu, statuând prin Decizia nr. 73 din 19 iulie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995, că «Limitarea întinderii reparaţiilor are în vedere [...] posibilităţile economice şi financiare existente în raport cu alte necesităţi şi priorităţi economice şi sociale, în a căror evaluare şi satisfacere legiuitorul este suveran [...]. Referitor la reparaţia în ipoteza privării de proprietate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului [...] a stabilit, pe de o parte, că dreptul la indemnizare trebuie să aibă un cuantum rezonabil, iar pe de altă parte că metoda de evaluare a bunului trebuie să fie, la rândul ei, în mod manifest rezonabilă.»“. 18. Curtea reţine că stabilirea şi plata despăgubirilor acordate persoanelor prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 9/1998 se realizează potrivit prevederilor Legii nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 910 din 15 decembrie 2014. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor de lege criticate, persoanelor îndreptăţite la despăgubiri, pentru fiecare hectar de teren, li se acordă o sumă calculată la valoarea medie a categoriilor de teren, stabilită în condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale pentru valoarea de patrimoniu a terenurilor ce constituie capital social, sau, la cerere, acţiuni la societăţile comerciale cu capital integral ori majoritar de stat în judeţul de domiciliu sau învecinat, fără ca totalul suprafeţei de teren pentru care se acordă compensaţii să depăşească suprafaţa prevăzută de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. De asemenea, compensaţiile băneşti care se acordă pentru fiecare locuinţă - inclusiv anexele gospodăreşti -, precum şi pentru construcţiile cu alte destinaţii constau într-o sumă calculată în raport cu suprafaţa construită şi cu materialele de construcţii folosite, precum şi cu vechimea construcţiei; în această sumă este inclusă şi compensaţia pentru terenul aferent construcţiei, respectiv terenul de sub construcţie şi curtea. 20. Din analiza cadrului legislativ în materie, Curtea reţine că, potrivit art. 9 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 9/1998, pentru evaluarea terenurilor, construcţiilor şi a recoltelor neculese de porumb, bumbac şi floarea-soarelui, a plantaţiilor de pomi fructiferi şi/sau a pepinierelor de pomi fructiferi altoiţi, comisiile judeţene sau a municipiului Bucureşti desemnează una sau mai multe comisii tehnice de specialitate, după caz, formate din 3 membri specialişti în expertizări de construcţii şi evaluatori funciari şi agricoli, desemnaţi din cadrul instituţiilor publice, al serviciilor publice deconcentrate sau al consiliilor locale, iar rezultatul evaluării se consemnează într-un raport tehnic de evaluare semnat de toţi membrii comisiei tehnice, care se înaintează comisiei judeţene sau a municipiului Bucureşti. 21. De asemenea, Hotărârea Guvernului nr. 753/1998 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 458 din 30 noiembrie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, în cuprinsul capitolelor II şi III, reglementează criteriile şi metodologia de evaluare pentru terenurile agricole şi pentru locuinţe, inclusiv a anexelor gospodăreşti aferente. Aşadar, potrivit art. 8 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998: „(1) Persoanele îndreptăţite - proprietarii sau moştenitorii legali ai acestora - beneficiază opţional, la cerere, pentru terenurile pe care le-au avut în proprietate în judeţele Durostor şi Caliacra, de compensaţii, astfel: a) compensaţii în bani pentru suprafaţa de teren avută în proprietate, din care se scade, dacă este cazul, suprafaţa de teren reconstituită potrivit Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările ulterioare, dar nu mai mult decât suprafeţele prevăzute în această lege; b) acţiuni la societăţi comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, în judeţele de domiciliu sau învecinate ale petiţionarilor, stabilite de comisia judeţeană sau a municipiului Bucureşti de aplicare a Legii nr. 9/1998, luându-se în calcul valoarea în bani, calculată conform criteriilor menţionate la lit. a), corelate cu valoarea unei acţiuni stabilită de societatea comercială respectivă. (2) Cuantumul compensaţiei se stabileşte în temeiul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 9/1998, respectiv, pentru fiecare hectar de teren, o sumă calculată la valoarea medie a categoriilor de teren, stabilită prin Hotărârea Guvernului nr. 59/1994 pentru modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 746/1991 privind stabilirea valorii de patrimoniu a terenurilor agricole în vederea aplicării art. 36 şi 38 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, actualizată potrivit coeficientului de inflaţie existent la data plăţii compensaţiei, raportat la cel stabilit pentru luna martie 1994, astfel cum se prevede la art. 8 alin. (3) din Legea nr. 9/1998.“ 22. În ceea ce priveşte valoarea compensaţiilor care se acordă foştilor proprietari şi moştenitorilor legali ai acestora pentru imobilele cu destinaţia de locuinţă, inclusiv pentru anexele gospodăreşti aferente, potrivit art. 10 alin. (1) din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, aceasta „se determină pe baza prevederilor Decretului nr. 93/1977 referitor la preţurile de vânzare ale locuinţelor din fondul locativ de stat, astfel cum a fost modificat prin art. III din Decretul nr. 256/1984, ţinându-se seama de: tipul locuinţei, suprafaţa utilă, regimul de înălţime, starea tehnică, dotarea, gradul de finisaj, vechimea construcţiei la data trecerii în proprietatea statului bulgar şi alte elemente de construcţie care au ridicat gradul de confort şi de finisaj al locuinţelor“. 23. De asemenea, potrivit art. 17 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, vechimea construcţiei se stabileşte pe baza oricărui act în care sunt consemnate date privind vechimea imobilului respectiv în raport cu data trecerii în proprietatea statului bulgar. 24. Referitor la critica privind lipsa de claritate şi previzibilitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (2) din Legea nr. 9/1998, întrucât stabilesc, în mod arbitrar, o valoare medie a categoriilor de teren şi prevăd că totalul suprafeţei de teren pentru care se acordă compensaţii nu poate să depăşească suprafaţa prevăzută de Legea fondului funciar nr. 18/1991 şi nu definesc sintagma „vechimea construcţiei“, se constată netemeinicia acestei susţineri. 25. Astfel, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). În acest sens, Curtea a constatat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi de precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013). Totodată, prin Decizia nr. 772 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 3 mai 2017, paragrafele 22 şi 23, Curtea Constituţională a reţinut că instanţa de contencios al drepturilor omului a constatat că semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba şi de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilităţii legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă (Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru Pidhorni împotriva României, paragraful 35, şi Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Sud Fondi - S.R.L. şi alţii împotriva Italiei, paragraful 109). 26. Aplicând aceste considerente la cauza de faţă, Curtea constată că înţelesul sintagmelor criticate, respectiv „valoarea medie“ a categoriilor de teren şi „vechimea locuinţei“, este clarificat în Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998. Prin urmare, nu pot fi primite criticile formulate, câtă vreme înţelesul sintagmelor criticate este clar explicat printr-un act publicat în Monitorul Oficial al României, aşadar, accesibil şi suficient, potrivit rigorilor constituţionale şi convenţionale mai sus enunţate, pentru ca destinatarii normei să îşi poată adecva conduita (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 771 din 28 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 11 martie 2020). 27. Ca atare, critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, sub aspectul lipsei de claritate şi previzibilitate a normelor de lege criticate, este neîntemeiată. 28. În final, Curtea constată că, deşi autorul excepţiei invocă în mod formal prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată şi ale art. 129 privind folosirea căilor de atac, în realitate acesta nu motivează pretinsa contrarietate a dispoziţiilor de lege criticate cu prevederile constituţionale invocate. Or, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sesizările adresate Curţii Constituţionale trebuie motivate. Prin urmare, Curtea nu se poate substitui autorului excepţiei în ceea ce priveşte formularea unor motive de neconstituţionalitate. Acest fapt ar avea semnificaţia exercitării unui control de constituţionalitate din oficiu, ceea ce este inadmisibil în raport cu dispoziţiile art. 146 din Constituţie. 29. În final, cât priveşte critica referitoare la numirea, prin ordin al prefectului, a membrilor comisiei pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, Curtea reţine că aceasta a fost invocată direct în susţinerile orale ale avocatului autorului excepţiei în faţa instanţei de contencios constituţional, motiv pentru care aceste critici de neconstituţionalitate nu pot fi primite, întrucât, potrivit jurisprudenţei sale, cadrul procesual specific excepţiei de neconstituţionalitate rezultă din încheierea de sesizare şi din motivarea scrisă a autorului, iar aceasta din urmă nu poate fi completată în faţa Curţii Constituţionale cu elemente ce nu au fost puse în discuţia părţilor în faţa instanţei judecătoreşti (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 932 din 13 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882 din 22 decembrie 2012). 30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Paul Dimitrie Paris în Dosarul nr. 21.608/3/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (2) din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 7 iulie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Bianca Drăghici -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
