Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 44 alin. (4) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, excepţie ridicată de Ionel Ciucanu în Dosarul nr. 4.395/325/2017 al Judecătoriei Bicaz. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.734D/2018. 2. La apelul nominal se prezintă personal domnul Ionel Ciucanu, autor al excepţiei de neconstituţionalitate. Lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autorul excepţiei de neconstituţionalitate a depus la dosar note scrise în sprijinul soluţiei de admitere a criticilor formulate. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul domnului Ionel Ciucanu care prezintă situaţia de fapt din speţă şi reiterează, pe scurt, argumentele deja prezentate cu prilejul invocării excepţiei de neconstituţionalitate. Concluzionând, acesta apreciază că prevederile art. 44 alin. (4) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012 sunt constituţionale doar în măsura în care terenurile pe care s-au construit instalaţii electrice au fost expropriate şi trecute în proprietatea statului, aşa cum s-a impus prin art. 23 din Decretul nr. 76/1950 şi legile ulterioare referitoare la energia electrică. 5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 6. Prin Încheierea civilă din 11 iulie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 4.395/325/2017, Judecătoria Bicaz a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 44 alin. (4) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Ionel Ciucanu într-o cauză civilă având ca obiect o revendicare imobiliară, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Energiei şi statul român prin Ministerul Finanţelor. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că art. 44 alin. (4) din Legea nr. 123/2012 este constituţional în măsura în care se specifică în conţinutul lui că terenul pe care se află reţelele electrice de distribuţie a fost în proprietatea statului român la momentul construirii lor ca urmare a obligativităţii de expropriere a terenului pentru o cauză de utilitate publică, conform legilor organice ale energiei electrice, sau statul român a dobândit dreptul de proprietate în condiţiile legii, conform art. 7 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia. Pentru a ajunge la această soluţie, autorul excepţiei face referire la succesiunea în timp a actelor normative care au reglementat regimul energiei electrice, şi anume la art. 23 din Decretul nr. 76/1950 pentru producerea, transportul, distribuţia şi vânzarea energiei electrice, art. 59 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/1998 privind energia electrică şi termică, art. 20 alin. (2) din Legea energiei electrice nr. 318/2003, unde apare pentru prima dată posibilitatea ca, pe lângă expropriere şi concesionare, titularii autorizaţiei de licenţă să poată cumpăra terenul, art. 21 din Legea energiei electrice nr. 13/2007 şi, în prezent, art. 17 din Legea energiei electrice nr. 123/2012, prin care se prevede că solicitantul autorizaţiei de înfiinţare are ca primă opţiune cumpărarea terenului de la proprietar sau să iniţieze procedura legală de expropriere a terenului pentru cauză de utilitate publică, cu despăgubirea proprietarului, în condiţiile legii, şi să obţină concesiunea acestuia, pe durata existenţei capacităţii energetice. În acest context, arată că în toate legile energiei electrice se prevede că, dacă terenul necesar înfiinţării şi funcţionării instalaţiilor electrice este proprietate privată, acesta trebuia să fie trecut în proprietatea statului prin expropriere şi apoi concesionat titularului autorizaţiei sau cumpărat de titularul de autorizaţie, existând, deci, două posibilităţi, şi anume fie exproprierea, fie cumpărarea. Aşa fiind, autorul excepţiei consideră că art. 44 alin. (4) din Legea nr. 123/2012 este constituţional doar în măsura în care terenurile pe care s-au construit instalaţii electrice au fost expropriate în prealabil şi trecute în proprietatea statului, aşa cum a fost impus prin art. 23 din Decretul nr. 76/1950 şi legile ulterioare referitoare la energia electrică. 8. Judecătoria Bicaz apreciază că sesizarea Curţii Constituţionale este admisibilă în parte, în sensul că dispoziţiile art. 44 alin. (4) din Legea nr. 123/2012 sunt constituţionale doar în măsura în care terenurile pe care s-au construit instalaţii electrice au fost expropriate în prealabil sau cumpărate de la vechiul proprietar. Apreciază că, deşi instanţa de contencios constituţional a statuat în jurisprudenţa sa că prevederile de lege criticate „nu consacră trecerea în proprietatea statului a terenului pe care se află reţelele de distribuţie, ci prevede că sunt şi rămân în proprietatea statului“, se impune totuşi o clarificare cu privire la ce înseamnă aceasta. Totuşi, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională nu a explicat în ce temei şi în baza căror legi au ajuns terenurile proprietate privată pe care se află reţele electrice în proprietatea statului român, deoarece prin prevederile criticate se prevede că terenurile pe care se află reţele electrice de distribuţie „sunt şi rămân în proprietatea statului“. În opinia instanţei, din analiza textului criticat ar rezulta că nu se face o naţionalizare a terenului, deoarece naţionalizările se fac prin legi distincte, şi nu printr-o enunţare într-un aliniat al unui articol de lege. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, înscrisurile depuse la dosar, susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 44 alin. (4) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 16 iulie 2012, potrivit cărora „Terenurile pe care se situează reţelele electrice de distribuţie existente la intrarea în vigoare a prezentei legi sunt şi rămân în proprietatea publică a statului“. 13. Curtea învederează că soluţia legislativă criticată, astfel cum este reglementată în prezent prin art. 44 alin. (4) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, a fost cuprinsă iniţial, cu un conţinut normativ identic, atât în art. 37 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 318/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iulie 2003, cât şi în art. 41 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 23 ianuarie 2007, aceste acte normative fiind în prezent abrogate. 14. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, aceste prevederi contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), potrivit cărora „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări“, ale art. 44 alin. (1)-(4) privind dreptul de proprietate privată şi celor ale art. 136 alin. (5), potrivit cărora „Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice“. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că soluţia legislativă criticată a mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, atât în redactarea anterioară cuprinsă în art. 37 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 318/2003 şi art. 41 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, în acest sens fiind Decizia nr. 232 din 21 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 23 iunie 2005, Decizia nr. 805 din 19 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 501 din 21 iulie 2009, şi Decizia nr. 17 din 17 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 7 martie 2012, cât şi cu privire la art. 44 alin. (4) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, criticat în speţă, în acest sens fiind Decizia nr. 605 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 27 noiembrie 2015, decizii prin care Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. 16. Astfel, prin Decizia nr. 805 din 19 mai 2009, Curtea a statuat că reglementarea legală criticată nu consacră trecerea în proprietatea statului a terenului pe care se află reţele electrice de distribuţie, ci prevede că acestea sunt şi rămân în proprietatea statului, instituind astfel un fine de neprimire a cererilor de retrocedare. Aşa fiind, această reglementare nu este în contradicţie cu art. 44 alin. (3) din Constituţie, ci, dimpotrivă, este în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 136 alin. (2) şi (4) din Legea fundamentală, potrivit cărora proprietatea publică aparţine statului şi unităţilor administrativ-teritoriale şi este inalienabilă. Curtea a mai arătat că „exercitarea drepturilor de uz şi servitute asupra proprietăţilor afectate de capacităţile energetice, cu titlu gratuit pe toată durata existenţei acestora, deşi are ca efect lipsirea celor interesaţi de o parte din veniturile imobiliare, nu se traduce într-o expropriere formală şi nici într-o expropriere de fapt, ci duce la un control al folosirii bunurilor, ceea ce nu contravine art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la protecţia proprietăţii private.“ Este ceea ce a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 19 decembrie 1989, pronunţată în Cauza Mellacher şi alţii împotriva Austriei, 1989, o speţă referitoare la reglementarea folosirii bunurilor. De asemenea, în Hotărârea din 23 septembrie 1982, pronunţată în Cauza Sporrong şi Lönnroth împotriva Suediei, 1982, instanţa europeană a arătat că, întrucât autorităţile nu au trecut la exproprierea imobilelor petiţionarilor, aceştia puteau să îşi folosească bunurile, să le vândă, să le lase moştenire, să le doneze sau să le ipotecheze. Prin urmare, s-a apreciat că nu se poate asimila situaţia cu o expropriere în fapt, deoarece, chiar dacă dreptul de proprietate a pierdut în substanţa sa, el nu a dispărut, titularul dreptului dispunând încă de celelalte atribute ale dreptului de proprietate. 17. De asemenea, prin Decizia nr. 232 din 21 aprilie 2005, precitată, şi Decizia nr. 1.066 din 14 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 540 din 4 august 2009, Curtea Constituţională a statuat că soluţia legislativă criticată nu contravine exigenţelor principiului garantării şi ocrotirii proprietăţii private, sens în care a reţinut că „încadrarea prin lege organică a terenurilor pe care se situează reţelele energetice de distribuţie în categoria terenurilor cu destinaţie specială, precum şi reglementarea unui regim juridic special al acestora, propriu domeniului public al statului, se justifică prin caracterul de bun public de interes naţional al fondului energetic şi corespund pe deplin regimului constituţional de protecţie a proprietăţii“. Dreptul de proprietate nu este un drept absolut, iar dispoziţiile art. 44 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege, coroborate cu cele ale art. 136 alin. (5), care consacră caracterul inviolabil al proprietăţii private în condiţiile legii organice, au în vedere tocmai circumstanţieri ale exerciţiului prerogativelor dreptului de proprietate, justificate de necesitatea ocrotirii interesului public. 18. Totodată, prin Decizia nr. 17 din 17 ianuarie 2012, precitată, Curtea a reţinut că „înfiinţarea instalaţiilor şi executarea lucrărilor la capacităţile energetice pentru buna funcţionare a acestora reprezintă un interes general major şi, ca atare, legiuitorul este pe deplin competent să stabilească condiţiile exercitării dreptului de proprietate“. În acest context, Curtea a constatat că, „nimic nu împiedică persoana care a suferit un prejudiciu, în urma operaţiunilor de realizare şi retehnologizare a capacităţilor energetice aflate pe terenurile proprietate privată, de a solicita repararea pagubelor produse, potrivit dispoziţiilor dreptului comun“. 19. Analizând jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curtea Constituţională a constatat că se lasă statului o marjă de apreciere, în funcţie de nevoia reală a comunităţii în adoptarea măsurii de privare de proprietate. Astfel, prin Decizia din 31 mai 2011, pronunţată în Cauza Mirela Cernea şi alţii împotriva României, paragraful 42, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că, „într-un domeniu atât de complex şi de delicat ca cel al strategiei naţionale în domeniul energetic, statul dispune de o marjă largă de apreciere pentru a-şi desfăşura politicile sale de interes general“. Prin decizia pronunţată în această cauză, instanţa europeană a reţinut că unul dintre principalele argumente prezentate de către toţi reclamanţii în sprijinul tezei conform căreia restricţiile aduse exercitării dreptului lor de proprietate ar fi disproporţionate se bazează pe faptul că nu au primit nicio despăgubire care să compenseze drepturile de uz şi de servitute concesionate titularei autorizaţiei de exploatare a capacităţii energetice amplasate pe terenul lor. Caracterul proporţional al unei atingeri aduse dreptului la respectarea bunurilor poate să depindă de existenţa unor garanţii de procedură, care să asigure că punerea în aplicare a sistemului şi impactul său asupra proprietarului nu sunt nici arbitrare, nici imprevizibile; or, legile naţionale adoptate succesiv în domeniul energetic conţin, într-adevăr, asemenea garanţii în ceea ce priveşte accesul titularilor de licenţe la terenul persoanelor pe care au fost înfiinţate capacităţi energetice, în vederea efectuării unor operaţiuni de revizie, de întreţinere şi de reparaţie, exercitarea dreptului de uz şi de servitute a fost condiţionată de respectarea principiilor echităţii şi minimei afectări a dreptului de proprietate; în plus, aceste legi definesc în mod clar drepturile şi obligaţiile care le revin titularilor de licenţe de funcţionare a capacităţilor energetice şi, respectiv, proprietarilor terenurilor pe care se află aceste capacităţi. 20. De altfel, şi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a reţinut că „drepturile fundamentale, în special dreptul de proprietate, nu apar ca prerogative absolute, ci trebuie luate în considerare prin raportare la funcţia lor în societate. Aceasta înseamnă că restricţiile ce răspund unor obiective de interes general nu constituie, în raport cu scopul urmărit, o intervenţie nemăsurată şi intolerabilă care ar aduce atingere însăşi substanţei dreptului garantat“. 21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează aplicabilitatea şi în prezenta cauză. 22. Distinct de cele mai sus menţionate, Curtea subliniază că prin Decizia nr. 27 din 11 noiembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 25 februarie 2020, instanţa supremă a reţinut că prevederile art. 35 alin. (3) şi art. 41 alin. (4) din Legea nr. 13/2007, respectiv art. 30 alin. (4) şi art. 44 alin. (4) din Legea nr. 123/2012 statuează că terenurile pe care se situează reţelele electrice de transport, respectiv de distribuţie existente la intrarea în vigoare a legii sunt şi rămân în proprietatea publică a statului pe durata de existenţă a reţelei. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a învederat faptul că „aceste texte legale nu consacră trecerea în proprietatea statului a terenului pe care se află reţelele electrice de transport şi de distribuţie, ci prevăd că ele sunt şi rămân în proprietatea statului, instituind un fine de neprimire a unor eventuale cereri de retrocedare, accepţiune subliniată de Curtea Constituţională în Decizia nr. 805 din 19 mai 2009, Decizia nr. 1.256 din 22 septembrie 2011, Decizia nr. 17 din 17 ianuarie 2012 sau în Decizia nr. 605 din 6 octombrie 2015. Prin urmare, terenurile pe care se situează reţelele electrice de transport şi de distribuţie existente la data intrării în vigoare a legii sunt şi rămân în proprietatea publică a statului şi sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile. Aşadar, nu există niciun conflict între drepturile de proprietate, pentru că terenurile pe care se află reţelele electrice de transport şi de distribuţie existente la data intrării în vigoare a legii nu au intrat niciodată în proprietatea privată, ci, dimpotrivă, erau şi au rămas în cea publică; prin urmare, în măsura în care reţeaua este amplasată, într-o exprimare generală, pe un teren proprietate privată, trebuie să se considere că suprafaţa de teren afectată reţelei (strict cea situată sub platforma pe care sunt amplasaţi stâlpi de electricitate, de exemplu) rămâne în proprietate publică, iar drepturile celor doi titulari nu se află în concurs, ci se întâlnesc la limita capacităţii energetice, fără a o putea depăşi. În niciun caz, o asemenea delimitare a proprietăţii nu are ca efect o expropriere, nici formală, nici de fapt, a titularului dreptului de proprietate privată afectat, ci duce la un control rezonabil şi lipsit de arbitrariu al folosirii bunurilor; aceasta, chiar dacă dreptul de proprietate privată (prin ipoteză, învecinat) ajunge să fie afectat; în substanţa sa, el însă nu dispare, căci titularul îl poate utiliza, vinde, dona, ceda, ipoteca ori lăsa moştenire. În aceste condiţii, nu există titluri care să poată fi opuse reciproc, iar titularul dreptului de proprietate afectat de capacităţi energetice existente la data intrării în vigoare a legii nu poate opune titlul său proprietarului terenului pe care se află respectivele reţele pentru a obţine o indemnizare pentru lipsa de folosinţă, întemeiată pe această cauză. În ceea ce priveşte reţelele noi care urmează a fi ridicate pe terenuri proprietate privată a unui terţ, ambele legi prevăd că acestea urmează a se edifica pe terenuri care fie vor fi cumpărate de la proprietar, fie vor fi expropriate, după cum indică art. 21 alin. (2) din Legea nr. 13/2007, preluate în art. 17 alin. (2) din Legea nr. 123/2012“. 23. În fine, referitor la susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate potrivit cărora art. 44 alin. (4) din Legea nr. 123/2012 este constituţional în măsura în care se specifică în conţinutul lui că terenul pe care se află reţelele electrice de distribuţie a fost în proprietatea statului român la momentul construirii lor ca urmare a obligativităţii de expropriere a terenului pentru o cauză de utilitate publică, conform legilor organice ale energiei electrice, sau că statul român a dobândit dreptul de proprietate în condiţiile legii, conform art. 7 din Legea nr. 213/1998, Curtea Constituţională apreciază că prin aceste critici autorul excepţiei tinde la o completare a reglementării criticate, ceea ce excedează însă competenţei Curţii Constituţionale. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ionel Ciucanu în Dosarul nr. 4.395/325/2017 al Judecătoriei Bicaz şi constată că dispoziţiile art. 44 alin. (4) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Bicaz şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 14 septembrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
