Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 alin. (1) şi alin. (2) din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de Dumitru Melcete în Dosarul nr. 8.691/ 288/2016 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.259D/2016. 2. La apelul nominal se prezintă, personal, autorul excepţiei. Lipseşte cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care arată că legiuitorul nu a ţinut seama de Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016, prin care Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 318 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale. Astfel, sintagma „interes public“ este lipsită în continuare de claritate. În final, referă asupra considerentelor reţinute de instanţa de contencios constituţional în decizia de admitere. 4. Reprezentantul Ministerului Public apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Acesta arată că art. 318 din Codul de procedură penală a fost modificat de legiuitor, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, introducându-se patru criterii noi, care trebuie avute în vedere în evaluarea interesului public. Aşa fiind, reprezentantul Ministerului Public apreciază că legiuitorul s-a conformat deciziei Curţii Constituţionale, în prezent sintagma „interes public“ beneficiind de suficiente criterii pentru a putea fi definită. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 5. Prin Încheierea din 11 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 8.691/288/2016, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 alin. (1) şi alin. (2) din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de Dumitru Melcete cu ocazia soluţionării unei cauze penale. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţia criticată, chiar şi după modificarea acesteia prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, nu respectă cerinţele de claritate şi previzibilitate care decurg din prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie. Susţine că noile dispoziţii procesual penale nu respectă Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 31 martie 2016, prin care Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 318 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale. Astfel, sintagma „interes public“ este lipsită în continuare de claritate şi previzibilitate. Totodată, autorul excepţiei apreciază că dispoziţiile criticate nu respectă nici Decizia nr. 1.354 din 10 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 decembrie 2008. 7. Judecătoria Râmnicu Vâlcea apreciază că dispoziţiile legale criticate, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, sunt constituţionale. Susţine că, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2006, prevederile declarate neconstituţionale au fost puse de acord cu Legea fundamentală, cu luarea în considerare şi respectarea întocmai a deciziei Curţii Constituţionale. Astfel, art. 318 din Codul de procedură penală a fost modificat substanţial, atât sub aspectul cazurilor şi condiţiilor de dispunere a soluţiei de renunţare la urmărirea penală, cât şi sub aspectul supunerii acesteia din oficiu controlului şi încuviinţării instanţei de judecată, fiind instituită procedura confirmării de către judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă a tuturor soluţiilor de renunţare la urmărirea penală adoptate de procuror, în camera de consiliu, cu citarea persoanei care a făcut sesizarea/părţilor/subiecţilor procesuali/ persoanelor interesate. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Guvernul susţine că autorul excepţiei de neconstituţionalitate s-a mărginit să enumere o serie de prevederi constituţionale, despre care a afirmat că ar fi încălcate de dispoziţiile legale criticate, fără a arăta concret în ce constă contradicţia între acestea şi Constituţie, astfel că se impune respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate. În subsidiar, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că, drept urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 23 din 20 ianuarie 2016, Guvernul a adoptat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, legiuitorul reglementând un control al judecătorului asupra ordonanţei procurorului. Având în vedere dispoziţiile art. 318 alin. (12)-(16) din Codul de procedură penală, texte care se coroborează cu celelalte dispoziţii din acelaşi act normativ referitoare la renunţarea la urmărirea penală, Guvernul consideră că prevederile legale criticate sunt conforme cu dispoziţiile art. 126 din Constituţie, aşa cum au fost acestea interpretate în Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016. De asemenea apreciază că textele legale criticate, în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, îndeplinesc standardele de claritate, precizie şi previzibilitate ale legii penale, respectând şi principiul legalităţii procesului penal, fiind conforme cu prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie. 10. Avocatul Poporului arată că a transmis punctul său de vedere în Dosarul nr. 1.574D/2015, fiind reţinut în Decizia nr. 90 din 23 februarie 2016, în sensul că dispoziţiile art. 318 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală contravin principiului egalităţii în faţa legii şi principiului accesului liber la justiţie. Susţine că dispoziţiile legale criticate creează o disproporţie vădită între interesele generale ale societăţii (noţiune căreia i se circumscrie interesul public) şi celelalte valori constituţionale a căror apărare intră tot în competenţa procurorului, fără să existe o justificare rezonabilă şi echitabilă pentru această lipsă de proporţionalitate. Astfel, renunţarea la urmărirea penală ar putea încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare, fapt ce ar crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credinţa că justiţia nu acţionează suficient de ferm împotriva unor manifestări infracţionale. 11. Totodată, persoana vătămată ale cărei drepturi trebuie protejate pe calea procesului penal se poate afla în imposibilitatea de a cunoaşte criteriile de stabilire a interesului public, valoare apărată de autorităţile judiciare în defavoarea drepturilor sale vătămate prin săvârşirea faptei pentru care s-a declanşat urmărirea penală. Dispoziţiile criticate nu permit judecătorului identificarea normei aplicabile, analiza conţinutului şi adaptarea acesteia la faptele juridice stabilite, trăsături menite să asigure înfăptuirea justiţiei în numele legii. În continuare arată că, în Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 3 februarie 2009, pronunţată în Cauza Voiculescu împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că art. 2 din Convenţie impune statului obligaţia de a asigura dreptul la viaţă prin implementarea unei legislaţii penale concrete, care să descurajeze comiterea de infracţiuni contra persoanei şi care să se sprijine pe un mecanism de aplicare conceput pentru a preveni, împiedica şi pedepsi încălcările sale. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 318 alin. (1) şi alin. (2) din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut: "(1) În cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani, procurorul poate renunţa la urmărirea penală când constată că nu există un interes public în urmărirea faptei.(2) Interesul public se analizează în raport cu: a) conţinutul faptei şi împrejurările concrete de săvârşire a faptei; b) modul şi mijloacele de săvârşire a faptei; c) scopul urmărit; d) urmările produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârşirea infracţiunii; e) eforturile organelor de urmărire penală necesare pentru desfăşurarea procesului penal prin raportare la gravitatea faptei şi la timpul scurs de la data săvârşirii acesteia; f) atitudinea procesuală a persoanei vătămate; g) existenţa unei disproporţii vădite între cheltuielile pe care le-ar implica desfăşurarea procesului penal şi gravitatea urmărilor produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârşirea infracţiunii.“" 15. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit căruia, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, şi art. 126 alin. (1), potrivit căruia justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prin Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 31 martie 2016, a verificat dacă dispoziţiile art. 318 cuprind suficiente elemente de determinare a conţinutului sintagmei „interes public“. 17. Cu acel prilej Curtea a reţinut că enumerarea în cuprinsul prevederilor art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală a elementelor referitoare la conţinutul faptei, la modul şi mijloacele de săvârşire, la scopul urmărit, la împrejurările concrete de săvârşire şi la urmările produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârşirea infracţiunii, în completarea cărora art. 318 alin. (2) din Codul de procedură penală arată că, atunci când autorul faptei este cunoscut, la aprecierea interesului public sunt avute în vedere şi persoana suspectului sau a inculpatului, conduita acestuia anterioară săvârşirii infracţiunii şi eforturile depuse pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, nu este de natură a clarifica înţelesul sintagmei criticate. Astfel, Curtea a constatat că sintagma „interes public“ nu este determinată de legiuitor prin prevederile art. 318 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, iar elementele enumerate în cuprinsul acestora drept criterii de determinare a „interesului public“, nu sunt de natură a defini noţiunea anterior referită, acestea constituind criterii de individualizare a pedepselor, în cazul constatării de către o instanţă de judecată a săvârşirii unor infracţiuni. 18. În consecinţă, Curtea a constatat că textul criticat nu îndeplineşte standardele de claritate, precizie şi previzibilitate ale legii penale, încălcând principiul legalităţii procesului penal, reglementat la art. 2 din Codul de procedură penală, şi, prin urmare, prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, care reglementează obligativitatea respectării în România a Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor. 19. Curtea constată că, ulterior, prin art. II pct. 82 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, legiuitorul a modificat dispoziţiile art. 318 din Codul de procedură penală. În acest context, având în vedere criticile de neconstituţionalitate aduse de către autorul excepţiei, Curtea urmează să analizeze în ce măsură dispoziţiile modificate au înlăturat viciul de neconstituţionalitate constatat. 20. Astfel, comparând cele două reglementări, Curtea constată că legiuitorul, prin art. II pct. 82 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, pe lângă criteriile avute în vedere la momentul adoptării reglementării iniţiale, a adăugat criterii noi, şi anume: atitudinea suspectului sau a inculpatului după săvârşirea infracţiunii; eforturile organelor de urmărire penală necesare pentru desfăşurarea procesului penal prin raportare la gravitatea faptei şi la timpul scurs de la data săvârşirii acesteia; atitudinea procesuală a persoanei vătămate; existenţa unei disproporţii vădite între cheltuielile pe care le-ar implica desfăşurarea procesului penal şi gravitatea urmărilor produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârşirea infracţiunii. 21. În acest context, Curtea reţine că din paragraful 15 al Deciziei nr. 23 din 20 ianuarie 2016 rezultă că elementele comune avute în vedere în cele două variante ale textului nu sar putea circumscrie criteriilor care pot sta la baza analizării existenţei interesului public, instanţa de contencios constituţional reţinând că „acestea constituie criterii de individualizare a pedepselor, în cazul constatării de către o instanţă de judecată a săvârşirii unor infracţiuni“. 22. Cu alte cuvinte, luate singular, aceste elemente, comune celor două reglementări, nu pot sta la baza analizării existenţei interesului public în cazul renunţării la urmărirea penală. În completarea acestora legiuitorul a reglementat însă, astfel cum s-a arătat, alte elemente ce trebuie avute în vedere, iar, pe lângă acestea, a reglementat inclusiv modalitatea de control al soluţiei procurorului de renunţare la urmărirea penală. Astfel, legiuitorul a prevăzut că ordonanţa prin care s-a dispus renunţarea la urmărirea penală este verificată sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de procurorul ierarhic superior. Ordonanţa astfel verificată se comunică în copie, după caz, persoanei care a făcut sesizarea, părţilor, suspectului, persoanei vătămate şi altor persoane interesate şi se transmite, spre confirmare, în termen de 10 zile de la data la care a fost emisă, judecătorului de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă. Judecătorul de cameră preliminară stabileşte termenul de soluţionare şi hotărăşte, prin încheiere motivată, în camera de consiliu, asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiei de renunţare la urmărirea penală. 23. Totodată, în ceea ce priveşte exercitarea funcţiei de urmărire penală de către procuror, Curtea reţine că, potrivit art. 305 alin. (1) din Codul de procedură penală, când actul de sesizare îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la fapta săvârşită ori a cărei săvârşire se pregăteşte, chiar dacă autorul este indicat sau cunoscut. Potrivit art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală, atunci când există probe din care să rezulte bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală şi nu există vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) din acelaşi act normativ, organul de urmărire penală dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare faţă de aceasta, care dobândeşte calitatea de suspect. 24. De asemenea, potrivit art. 309 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi din Codul de procedură penală, acţiunea penală se pune în mişcare de procuror, prin ordonanţă, în cursul urmăririi penale, când acesta constată că există probe din care rezultă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi nu există vreunul dintre cazurile de împiedicare prevăzute la art. 16 alin. (1) din acelaşi act normativ, punerea în mişcare a acţiunii penale fiind comunicată inculpatului de către organul de urmărire penală care îl cheamă pentru a-l audia. 25. În continuare, Curtea observă că din modul de reglementare a instituţiei renunţării la urmărirea penală rezultă că aceasta poate fi dispusă în faza urmăririi penale in rem, în faza urmăririi penale in personam, precum şi după ce a fost pusă în mişcare acţiunea penală. Cu alte cuvinte, renunţarea la urmărirea penală va putea fi dispusă în condiţiile în care procurorul constată că nu există vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală, deoarece existenţa acestora determină în sarcina procurorului obligaţia pronunţării unei alte soluţii, nu cea de renunţare la urmărirea penală. 26. Totodată, Curtea constată că trebuie distins în funcţie de momentul pronunţării soluţiei de renunţare la urmărirea penală. Astfel, dacă soluţia de renunţare la urmărirea penală a fost pronunţată în cursul urmăririi penale in rem, prima analiză pe care procurorul este chemat să o realizeze este aceea a existenţei unei minime evidenţe că fapta săvârşită ori a cărei săvârşire se pregăteşte există, este prevăzută de legea penală, neexistând celelalte cazuri prevăzute de art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală. Pe de altă parte, dacă soluţia de renunţare la urmărirea penală a fost pronunţată în cursul urmăririi penale in personam sau după punerea în mişcare a acţiunii penale, prima analiză pe care procurorul este chemat să o realizeze este aceea a constatării existenţei unei bănuieli rezonabile că o anumită persoană a săvârşit fapta, respectiv că există probe din care rezultă că o persoană a săvârşit o infracţiune. Curtea constată că analiza realizată de procuror şi, subsecvent, de instanţa care verifică soluţia de renunţare la urmărirea penală este diferită de cea realizată de instanţa chemată să hotărască asupra învinuirii aduse inculpatului. Dacă în primul caz sunt avute în vedere, în funcţie de momentul pronunţării soluţiei de renunţare la urmărirea penală, fie minima existenţă a elementelor care determină concluzia că fapta săvârşită ori a cărei săvârşire se pregăteşte există, este prevăzută de legea penală, neexistând celelalte cazuri prevăzute de art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală, fie bănuielile rezonabile că o anumită persoană a săvârşit fapta, fie existenţa probelor din care rezultă că o persoană a săvârşit o infracţiune, în cel de-al doilea caz instanţa va constata, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat. 27. Ulterior acestei etape, procurorul va avea de analizat în ce măsură continuarea urmăririi penale este în favoarea interesului public. Referitor la acest concept, Curtea observă că, într-adevăr, acesta nu este definit de legislaţia în vigoare. Curtea reţine, în schimb, că acesta este utilizat în legătură cu diverse materii; de exemplu, există interes public în protejarea drepturilor fundamentale, cum, în egală măsură, poate exista un interes public pentru restrângerea exerciţiului acestor drepturi, există interes public, de exemplu, în domeniul legislativ, cum, în egală măsură, există interes public în alte sfere ale societăţii (sănătate, finanţe etc.). 28. Cu alte cuvinte, există concepte, interesul public fiind unul dintre acestea, pentru care oferirea unei definiţii abstracte, atotcuprinzătoare, este un deziderat imposibil de realizat. Aceasta deoarece, în funcţie de materia în legătură cu care interesul public este analizat, elementele luate în considerare vor fi diferite. 29. Astfel, Curtea constată că, în materie penală, chiar dacă prima facie interesul public este salvgardat prin sancţionarea tuturor faptelor penale, protejarea acestuia comportă, de fapt, nuanţări în funcţie de elementele specifice fiecărei cauze. Dacă, spre exemplu, în cazul prescripţiei răspunderii penale, legiuitorul a avut în vedere un element obiectiv în analiza subzistenţei interesului public, în cazul renunţării la urmărirea penală, având în vedere momentul în care aceasta poate fi dispusă, pe lângă elemente obiective, legiuitorul a reglementat şi elemente subiective ce trebuie avute în vedere. 30. Astfel, Curtea apreciază că, prin noua reglementare, care combină aceste elemente, legiuitorul a respectat cele statuate prin Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016, precitată, punând de acord dispoziţiile criticate cu prevederile Legii fundamentale. Elementele ce trebuie avute în vedere de procuror sunt de natură a clarifica înţelesul sintagmei interes public, legiuitorul prevăzând cu exactitate obligaţiile pe care le are fiecare organ judiciar, circumscrise modului concret de realizare a atribuţiilor acestora, prin stabilirea, în mod neechivoc, a operaţiunilor pe care acestea le îndeplinesc în exercitarea atribuţiilor lor. 31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dumitru Melcete în Dosarul nr. 8.691/288/2016 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea şi constată că dispoziţiile art. 318 alin. (1) şi alin. (2) din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Râmnicu Vâlcea şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 13 iulie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
