Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Daniel Marius Morar │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Afrodita Laura Tutunaru│- magistrat-asistent│
├───────────────────────┴────────────────────┤
│ │
└────────────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ciprian Alexandru Ghiţă în Dosarul nr. 1.860/54/2015 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 296D/2016. 2. La apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorului excepţiei, care pune concluzii de admitere. Astfel, în măsura în care dispoziţiile art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt interpretate în sensul că, în baza art. 2 alin. (2) din Codul de procedură civilă, împiedică aplicarea prevederilor art. 127 alin. (1) din acest din urmă cod, se aduce atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi art. 124 alin. (1)-(3) referitor la înfăptuirea justiţiei, precum şi dispoziţiilor art. 6 referitoare la Dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Sintagma „la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă“ din art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală nu poate fi interpretată astfel încât să excludă aplicarea în procedura de cameră preliminară a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia „Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.“. Excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, deoarece, deşi procesul penal este guvernat de principiul oficialităţii, nu înseamnă că în cadrul unui astfel de proces nu pot fi aplicate şi prevederi din Codul de procedură civilă. Totodată, în procesul penal sunt aplicabile atât norme cu caracter imperativ, cât şi norme permisive. De exemplu, competenţa teritorială a instanţei nu este o normă cu caracter imperativ, nefiind sancţionată cu nulitatea absolută. Prin urmare, nu tot procesul penal este reglementat de norme cu caracter imperativ. În sfârşit, faptul că în procesul penal există instituţia strămutării nu înseamnă, în mod automat, că este înlăturată aplicarea art. 127 alin. (1) din Codul de procedură civilă, deoarece, pe de o parte, şi în procesul civil există instituţia strămutării iar, pe de altă parte, instituţia strămutării din procesul penal, spre deosebire de cea reglementată în Codul de procedură penală din 1968, nu mai permite obţinerea automată a strămutării. Există decizii ale Curţii Constituţionale care abordează problema imparţialităţii obiective a instanţei, respectiv Decizia nr. 732 din 7 mai 2009, Decizia nr. 873 din 23 octombrie 2012, Decizia nr. 75 din 21 februarie 2013 şi Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014, prin care s-a statuat destul de clar ce rol are în cadrul unui proces art. 127 alin. (1) din Codul de procedură civilă, şi anume rolul de a aduce orice cerere în faţa unei instanţe imparţiale. Aşa fiind, nu există niciun impediment ca, în baza art. 2 alin. (2) din Codul de procedură civilă, să se aplice şi în procesul penal prevederile art. 127 alin. (1) din acelaşi cod. Depune la dosar un set de înscrisuri. 4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, există o practică judiciară unanimă, în sensul că plângerile împotriva soluţiilor de clasare sau renunţare la urmărire penală se soluţionează întotdeauna de către judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar revenit competenţa să judece cauza pe fond. Aşa fiind, textul criticat este constituţional pentru simplul motiv că în procedura penală există remediul strămutării. Face trimitere la jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg în materie de imparţialitate obiectivă, respectiv Hotărârea din 15 octombrie 2009, pronunţată în Cauza Micallef împotriva Maltei. Potrivit paragrafului 97 al hotărârii, este necesar să se stabilească în fiecare cauză dacă legătura respectivă este de natură şi în măsură să inducă o lipsă de imparţialitate din partea instanţei. De asemenea, în paragraful 99, s-a statuat că existenţa unor proceduri naţionale pentru a garanta imparţialitatea, şi anume a unor norme privind recuzarea judecătorilor, constituie un factor relevant, şi, pe lângă asigurarea absenţei unei părtiniri reale, acestea sunt menite să înlăture orice aparenţă de parţialitate şi astfel să contribuie la încrederea pe care instanţele trebuie să o insufle populaţiei. 5. Aşa fiind, reprezentantul Ministerului Public arată că ceea ce este esenţial constă în posibilitatea de a se stabili în fiecare caz în parte dacă există o lipsă de imparţialitate obiectivă şi dacă există proceduri naţionale de remediu. Drept urmare, în cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate există instituţia strămutării, care permite înlăturarea unei aparenţe de imparţialitate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 6. Prin Încheierea nr. 27 din 18 februarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.860/54/2015, Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ciprian Alexandru Ghiţă într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva ordonanţei procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti prin care s-a dispus clasarea cauzei faţă de magistratul judecător din cadrul Curţii de Apel Bucureşti sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual şi abuz în serviciu prevăzute de art. 321 alin. (1) şi art. 297 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 38 alin. (2) Codul penal. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale în măsura în care sintagma „la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă“ ar fi interpretată ca fiind o normă cu caracter imperativ, care împiedică aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.“ 8. Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că, în privinţa procedurii penale, principiul oficialităţii presupune instituirea unui sistem de norme care se aplică în mod general şi obligatoriu tuturor persoanelor şi tuturor situaţiilor care îndeplinesc condiţiile legii pentru exercitarea procedurilor penale respective, organelor judiciare cărora le-au fost stabilite atribuţii jurisdicţionale revenindu-le obligaţia legală de a acţiona în condiţii de imparţialitate şi obiectivitate; datorită acestor deziderate, legiuitorul a prevăzut, în cazul bănuielii legitime de nerespectare a garanţiilor de imparţialitate şi obiectivitate, remediul procesual al strămutării, care implică verificarea temeiniciei suspiciunii într-o procedură instrumentată de o instanţă superioară ierarhic. Pe cale de consecinţă, judecătorul de cameră preliminată a observat că desfăşurarea procesului penal este reglementată prin norme imperative de la care nu se poate deroga printr-o interpretare analogică, legiuitorul fiind singurul abilitat să menţină sau să modifice cadrul legislativ aplicabil. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 10. Guvernul apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie „competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. Pentru ipoteza avută în vedere de autorul excepţiei, legiuitorul a reglementat instituţia strămutării, tocmai pentru scopul de a garanta caracterul echitabil al procedurii şi înfăptuirea justiţiei în condiţii de imparţialitate şi egalitate pentru toţi justiţiabilii. Atunci când imparţialitatea judecătorilor este afectată din pricina împrejurărilor cauzei sau calităţii părţilor ori când există pericol de tulburare a ordinii publice, atât părţile, cât şi procurorul pot formula cerere de strămutare, iar admiterea acesteia determină prorogarea judecătorească a competenţei instanţei la care se dispune strămutarea. 11. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale. Astfel, îşi menţine opinia exprimată cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 663 din 11 noiembrie 2014, prin care a susţinut, că în ce priveşte procedura camerei preliminare, aceasta are în vedere soluţionarea aspectelor ce ţin în mod special de legalitatea trimiterii în judecată şi a administrării probelor, asigurându-se premisele soluţionării cu celeritate a cauzei în fond, care sunt strâns şi exclusiv legate de asigurarea caracterului echitabil al procedurii. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 340 alin. (1) cu denumirea marginală Plângerea împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată din Codul de procedură penală. Ulterior sesizării Curţii, dispoziţiile art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală au fost modificate prin art. II pct. 89 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Având în vedere, însă, că în cauză a produs efecte norma de procedură prevăzută de art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală în forma în vigoare la data sesizării Curţii, aceasta se va pronunţa asupra dispoziţiilor art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală în redactarea anterioară modificării lor prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016. Prin urmare, prevederile de lege criticate au următorul conţinut: "(1) Persoana a cărei plângere împotriva soluţiei de clasare sau renunţare la urmărirea penală, dispusă prin ordonanţă sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă." 15. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei, precum şi dispoziţiile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul excepţiei a criticat dispoziţiile art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală susţinând că, dacă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (1) din Codul de procedură civilă, instanţa competentă să judece cauza pe fond va fi instanţa la care judecătorul îşi desfăşoară activitatea, instanţă asupra căreia există suspiciunea rezonabilă că imparţialitatea judecătorilor săi este afectată, aceştia fiind colegi cu partea care a formulat plângerea. Într-o atare situaţie, partea interesată va uza de procedura recuzării sau a strămutării, afectându-se astfel termenul rezonabil de soluţionare a cauzei. 17. Cu privire la aceste critici, Curtea constată că, în esenţă, autorul excepţiei este nemulţumit de inexistenţa unei instituţii similare celei din Codul de procedură civilă referitoare la competenţa facultativă a instanţei. Or, aşa cum rezultă din art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) din Codul de procedură civilă, acest act normativ cuprinde regulile de competenţă şi de judecare a cauzelor civile, precum şi cele de executare a hotărârilor instanţelor şi a altor titluri executorii, în scopul înfăptuirii justiţiei în materie civilă, constituind procedura de drept comun în materie civilă. Or, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul este singura autoritate constituţională să stabilească prin lege competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată, inclusiv regulile referitoare la asigurarea unor garanţii de imparţialitate obiectivă. De altfel, dispoziţiile art. 127 alin. (1) din Codul de procedură civilă reprezintă o normă specială şi derogatorie de la dreptul comun al competenţei teritoriale şi, ca regulă de excepţie, nu poate fi interpretată extensiv prin analogie. Aceasta a fost şi raţiunea pentru care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul în interesul legii, a statuat prin Decizia nr. 7 din 16 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 22 iunie 2016, că sintagma „instanţa la care îşi desfăşoară activitatea“ din cuprinsul art. 127 alin. (1) din Codul de procedură civilă trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situaţia în care judecătorul îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanţă şi nicidecum în sens larg ce vizează necompetenţa teritorială absolută a tuturor instanţelor aflate în circumscripţia curţii de apel în care îşi desfăşoară activitatea judecătorul/ procurorul/asistentul judiciar/grefierul reclamant. 18. Împrejurarea că, în cauzele penale, nu există o instituţie similară celor civile referitoare la competenţa facultativă nu este de natură a afecta dreptul la un proces echitabil şi înfăptuirea actului de justiţie, deoarece eventualele bănuieli legitime ce ar putea plana asupra imparţialităţii instanţei învestite cu soluţionarea plângerii împotriva soluţiei de clasare, atunci când această instanţă este aceea la care petentul îşi desfăşoară activitatea, pot fi înlăturate prin mecanisme alternative de garantare a imparţialităţii puse la dispoziţie de Codul de procedură penală, respectiv abţinere, recuzare sau strămutare în condiţiile art. 64 alin. (1) lit. f), art. 66-68, art. 71-75. 19. De asemenea, nu poate fi primită nici critica referitoare la încălcarea principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, deoarece dispoziţiile legale criticate se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza normativă, neexistând privilegii sau discriminări. 20. În sfârşit, critica potrivit căreia există o neconcordanţă între prevederile art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală şi cele ale art. 127 alin. (1) din Codul de procedură civilă, nu poate fi primită, întrucât examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins a fi încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel s-ar ajunge, inevitabil, la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele. (a se vedea Decizia nr. 39 din 3 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 26 februarie 2015, paragraful 18, Decizia nr. 293 din 22 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 573 din 31 iulie 2014, paragraful 18). 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ciprian Alexandru Ghiţă în Dosarul nr. 1.860/54/2015 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 2 februarie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
