Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 1.267/1/2021
┌──────────────┬───────────────────────┐
│ │- vicepreşedintele │
│Gabriela Elena│Înaltei Curţi de │
│Bogasiu │Casaţie şi Justiţie - │
│ │preşedintele │
│ │completului │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Laura-Mihaela │- preşedintele Secţiei │
│Ivanovici │I civile │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marian Budă │- preşedintele Secţiei │
│ │a II-a civile │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Denisa │- preşedintele Secţiei │
│Angelica │de contencios │
│Stănişor │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mioara Iolanda│- judecător la Secţia I│
│Grecu │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Carmen Elena │- judecător la Secţia I│
│Popoiag │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Lavinia │- judecător la Secţia I│
│Dascălu │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Valentin Mitea│- judecător la Secţia I│
│ │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mirela Vişan │- judecător la Secţia I│
│ │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Roxana Popa │- judecător la Secţia a│
│ │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Valentina │- judecător la Secţia a│
│Vrabie │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Iulia Manuela │- judecător la Secţia a│
│Cîrnu │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cosmin Horia │- judecător la Secţia a│
│Mihăianu │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ileana Izabela│- judecător la Secţia a│
│Dolache-Bogdan│II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marius Ionel │- judecător la Secţia │
│Ionescu │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Luiza Maria │- judecător la Secţia │
│Păun │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia │
│Cezar Hîncu │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Carmen Maria │- judecător la Secţia │
│Ilie │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mariana │- judecător la Secţia │
│Constantinescu│de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
└──────────────┴───────────────────────┘
1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 1.267/1/2021, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 37 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 3. La şedinţa de judecată participă domnul magistrat-asistent Cristian Balacciu, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulament. 4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti - Secţia I civilă în Dosarul nr. 757/90/2020 în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. 5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că: la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, fiind comunicat părţilor, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; intimaţii au depus un punct de vedere la raport, în termenul legal, prin care au susţinut că sesizarea este inadmisibilă. 6. Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 7. Curtea de Apel Piteşti - Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 7 aprilie 2021, în Dosarul nr. 757/90/2020, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Interpretarea dispoziţiilor art. I pct. 1 din Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, cu referire la art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, privind egalizarea în cadrul familiei ocupaţionale „Justiţie“, între valoarea de referinţă sectorială acordată consilierilor de probaţiune şi cea acordată magistraţilor. II. Dispoziţiile legale ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile 8. Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, cu modificările ulterioare (Legea nr. 71/2015) Articolul I pct. 1 "Art. I pct. 1 Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, cu următoarele modificări şi completări: La articolul 1, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (5^1), cu următorul cuprins: "(5^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."" 9. Legea nr. 293/2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, cu modificările ulterioare (Legea nr. 293/2015) Art. II "(1) Începând cu drepturile aferente lunii decembrie 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul din cadrul sistemului public de asistenţă socială, astfel cum este definit în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2014 privind salarizarea personalului din cadrul sistemului public sanitar şi sistemului public de asistenţă socială în anul 2015, cu modificările ulterioare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 185/2015, se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna septembrie 2015." 10. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 250/2016, cu modificările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016) Art. III "Începând cu luna august 2016, prevederile art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe se aplică şi personalului de probaţiune, prin raportare la cuantumul brut al salariilor de bază aferent lunii iulie 2016." III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept 11. Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea - Secţia I civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale la 4 martie 2020 cu nr. 757/90/2020, mai mulţi reclamanţi (judecători) au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Craiova şi Tribunalul Dolj: - obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi salariale aferente, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 lei, începând cu 1 august 2016; – obligarea pârâţilor Curtea de Apel Craiova şi Tribunalul Dolj la plata, proporţional cu perioada lucrată, a diferenţelor între drepturile salariale cuvenite şi cele încasate, precum şi actualizarea diferenţelor cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare, de la scadenţa fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la achitarea lor. 12. În motivarea acţiunii, reclamanţii au susţinut că drepturile lor salariale se calculează în funcţie de valoarea de referinţă sectorială de 484,18 lei, fără a fi inclusă majorarea de 25% acordată personalului de probaţiune, începând cu luna august 2016. 13. Or, acest mod de calcul contravine Deciziei nr. 794 din 15 decembrie 2016, prin care Curtea Constituţională a statuat că trebuie eliminate diferenţele salariale între personalul din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale care a obţinut hotărâri judecătoreşti definitive de recunoaştere a majorărilor salariale şi cel care nu a obţinut asemenea hotărâri. 14. Pârâţii au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată. 15. În apărare, au susţinut că majorarea de 25% prevăzută de art. II din Legea nr. 293/2015, raportat la art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, se aplică personalului de probaţiune, nu şi magistraţilor. În plus, majorarea respectivă se aplică la cuantumul brut al salariului de bază, iar nu la valoarea de referinţă sectorială ce reprezintă o parte a salariului de bază. 16. Prin Sentinţa civilă nr. 1.121 din 2 noiembrie 2020, Tribunalul Vâlcea - Secţia I civilă a admis acţiunea şi l-a obligat pe pârâtul Ministerul Justiţiei la recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi salariale aferente, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 lei, pentru perioada 4 martie 2017 şi până la zi, iar pe pârâţii Tribunalul Dolj şi Curtea de Apel Craiova i-a obligat la plata diferenţelor salariale începând cu aceeaşi dată, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală de la scadenţa fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la achitarea lor. 17. Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat că, prin Sentinţa civilă nr. 1.668 din 12 noiembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 1.580/115/2019, rămasă definitivă prin respingerea apelului, Tribunalul Caraş-Severin a obligat-o pe pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune la plata către reclamanţii având funcţia de consilier de probaţiune a diferenţei dintre drepturile salariale lunare şi cele recalculate prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,18 lei, la care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, începând cu 8 august 2016 şi până la zi. 18. A mai reţinut că personalul de probaţiune face parte din familia ocupaţională de funcţii bugetare „Justiţie“, cu atribuţii în domeniul justiţiei penale, având ca ordonator principal de credite pe Ministerul Justiţiei, iar salarizarea acestuia se realizează prin înmulţirea valorii de referinţă sectorială din domeniul justiţiei cu un coeficient de ierarhizare, la care se adaugă sporurile prevăzute de lege. 19. Ca atare, tribunalul a constatat că reclamanţii au făcut dovada că personalul din cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare „Justiţie“ a beneficiat de hotărâri judecătoreşti prin care drepturile salariale le-au fost calculate prin raportare la o valoare de referinţă sectorială majorată. 20. Faţă de statuările din Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale, prima instanţă a apreciat că se impune recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi salariale ale reclamanţilor, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 lei. 21. Fiecare pârât a declarat apel împotriva acestei sentinţe. 22. În motivarea apelurilor au susţinut că între judecători şi personalul de probaţiune la care face trimitere art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 nu există identitate de funcţie, grad/treaptă/gradaţie, iar cele două categorii profesionale nu îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. De altfel, salarizarea judecătorilor este reglementată la capitolul I din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), în timp ce salarizarea personalului de probaţiune este reglementată la capitolul VII din aceeaşi anexă. În acest context, apelanţii au subliniat că majorarea de 25% este prevăzută de art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 în favoarea personalului de probaţiune, nu şi a magistraţilor. În plus, au menţionat că majorarea respectivă se aplică la cuantumul brut al salariului de bază, iar nu la valoarea de referinţă sectorială. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii 23. Instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. 24. Astfel, a arătat că este învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă şi că de lămurirea modului de interpretare a art. I pct. 1 din Legea nr. 71/2015, raportat la art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014), respectiv egalizarea în cadrul familiei ocupaţionale „Justiţie“ între valoarea de referinţă sectorială acordată consilierilor de probaţiune şi cea acordată magistraţilor, depinde soluţionarea pe fond a cauzei, fiind evocate în acest sens divergenţele existente între părţi. 25. Chestiunea de drept enunţată este nouă, deoarece Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra acestei chestiuni, iar sesizarea înregistrată pe rolul acestei instanţe cu nr. 411/1/2021, soluţionată prin Decizia nr. 29 din 17 mai 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 13 iulie 2021, se referă la o altă chestiune de drept. 26. A mai arătat că litigiile având acest obiect nu intră în competenţa secţiilor instanţei supreme, fiind soluţionate definitiv de curţile de apel, şi că problema de drept nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 27. Instanţa de sesizare a apreciat că nu se poate dispune egalizarea între cele două categorii profesionale având în vedere că trebuie să se analizeze şi funcţia/gradul/treapta şi gradaţia, iar nu numai apartenenţa la familia ocupaţională „Justiţie“. 28. Astfel, a arătat că legiuitorul a intenţionat ca egalizarea să vizeze personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivelul maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice, însă a stabilit şi ca ea să aibă în vedere fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, iar activitatea să se desfăşoare în aceleaşi condiţii. 29. Or, nu se poate reţine că ar exista o corespondenţă între activitatea desfăşurată de un magistrat şi cea prestată de un consilier de probaţiune şi nici între funcţiile/gradele/treptele şi gradaţiile acestora. 30. Sub aspectul salarizării, între magistraţi şi personalul de probaţiune nu există o situaţie juridică identică, după cum rezultă şi din reglementarea diferită a salariilor de bază ale acestora prin Legea-cadru nr. 153/2017. 31. Astfel, salariul de bază al magistraţilor este stabilit la capitolul I din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, în timp ce salariul personalului de probaţiune este stabilit la capitolul VII al aceleiaşi anexe. 32. În consecinţă, pentru a beneficia de dispoziţiile legale care reglementează egalizarea salariului de încadrare la nivelul maxim recunoscut, magistraţii trebuie să probeze recunoaşterea în favoarea categoriei profesionale din care fac parte a valorii de referinţă sectorială de 605,225 lei, aceasta reprezentând premisa esenţială pentru uniformizarea modului de calcul al salariului. 33. În plus, nu poate fi acceptată premisa că statuările din Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale ar duce la concluzia că apartenenţa la aceeaşi familie ocupaţională şi subordonarea faţă de acelaşi ordonator de credite ar determina automat egalizarea prevăzută de textul legal, iar instanţa de contencios constituţional ar fi renunţat la condiţia identităţii de funcţii, atribuţii şi condiţii de muncă între salariaţi. 34. Astfel, considerentele de la paragraful 31 din decizia anterior evocată fac referire strictă la salariul corespunzător fiecărei/fiecărui funcţii, grad/trepte, gradaţii, vechimi în funcţie sau în specialitate, care trebuie să fie acelaşi. 35. Din lecturarea celorlalte considerente ale deciziei respective rezultă că instanţa de contencios constituţional nu sa abătut de la premisele egalizării statuate de legiuitor, rămânând consecventă cerinţei ca situaţia juridică a personalului bugetar care solicită egalizarea să fie identică celei la care se raportează. 36. Prin urmare, considerentele Deciziei nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale relevă că premisele egalizării la care se referă textul de lege ce a fost obiectul excepţiei nu pot avea în vedere două categorii profesionale distincte, chiar dacă fac parte din aceeaşi familie ocupaţională şi sunt subordonate aceluiaşi ordonator principal de credite. VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie 37. La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, curţile de apel Alba Iulia, Bucureşti, Craiova, Iaşi, Oradea, Ploieşti, Suceava şi Târgu Mureş au transmis practică judiciară relevantă cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, iar curţile de apel Bucureşti, Cluj, Craiova, Galaţi, Ploieşti şi Suceava au comunicat punctele de vedere ale judecătorilor asupra acestei chestiuni. 38. Din răspunsurile primite au rezultat două opinii. 39. Într-o primă opinie s-a apreciat că se impune egalizarea între valoarea de referinţă sectorială acordată consilierilor de probaţiune şi cea acordată magistraţilor la nivelul maxim recunoscut prin hotărâri judecătoreşti. 40. În fundamentarea primei opinii s-a arătat că atât magistraţii, cât şi consilierii de probaţiune fac parte din aceeaşi familie ocupaţională. Or, conform celor statuate prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale, valoarea de referinţă sectorială trebuie să fie unică pentru întreaga familie ocupaţională „Justiţie“ (Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a de conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Galaţi, Tribunalul Dâmboviţa - Secţia I civilă, Tribunalul Buzău - Secţia I civilă, Tribunalul Prahova - Secţia I civilă, Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia I civilă, Tribunalul Sălaj şi Tribunalul Gorj - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale). 41. În sensul primei opinii au fost identificate următoarele hotărâri judecătoreşti definitive: - Sentinţa civilă nr. 1.253/2020 din 30 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Alba - Secţia I civilă (definitivă prin respingerea apelului); – deciziile civile nr. 424/2021 din 1 februarie 2021, nr. 1.859 din 1 aprilie 2021 şi nr. 3.176 din 3 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale; – deciziile nr. 365 din 18 februarie 2021 şi nr. 930 din 15 aprilie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti - Secţia I civilă; – Sentinţa nr. 27 din 4 februarie 2021 (definitivă prin neapelare) şi Sentinţa nr. 629/2020 din 23 iulie 2020 (definitivă prin respingerea apelului), pronunţate de Tribunalul Mehedinţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale; – deciziile nr. 23/A din 20 ianuarie 2021 şi nr. 13/A din 14 ianuarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia I civilă. 42. Într-o a doua opinie s-a considerat că nu se poate efectua egalizarea în cadrul familiei ocupaţionale „Justiţie“ între valoarea de referinţă sectorială acordată consilierilor de probaţiune şi cea acordată magistraţilor. 43. În argumentarea celei de-a doua opinii s-a arătat că cele două categorii profesionale se află în situaţii juridice diferite, astfel încât nu poate fi aplicat un tratament egal. În plus, s-a subliniat că valoarea de referinţă sectorială trebuie raportată la fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, iar nu la familia ocupaţională „Justiţie“ (Tribunalul Ilfov şi Curtea de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal). 44. În sensul celei de-a doua opinii au fost identificate următoarele hotărâri judecătoreşti definitive: - Sentinţa civilă nr. 1.081/2020 din 12 august 2020, pronunţată de Tribunalul Hunedoara - Secţia I civilă (definitivă prin neapelare); – Sentinţa civilă nr. 929 din 1 octombrie 2020, pronunţată de Tribunalul Vaslui - Secţia civilă (definitivă prin respingerea apelului ca tardiv); – Sentinţa civilă nr. 970/LM/2020 din 27 noiembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Bihor - Secţia I civilă (definitivă prin neapelare). 45. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil se află în lucru propunerea de promovare a unui recurs în interesul legii vizând următoarele probleme de drept: „Dacă prevederile art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscalbugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, coroborate cu prevederile art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe au a se aplica inclusiv judecătorilor şi procurorilor, în virtutea/în baza principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, prevăzut de art. 16 din Constituţia României, în care se include şi principiul egalizării veniturilor personalului bugetar având aceeaşi/acelaşi funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, prin raportare la nivelul maxim, astfel cum este precizat în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, ori, dimpotrivă, prevederile legale sus-indicate se aplică exclusiv consilierilor de probaţiune? În cazul unui răspuns afirmativ, dacă majorarea de 25% prevăzută de art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 şi de art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 se calculează la indemnizaţia de bază brută/salariul de bază brut sau la valoarea de referinţă sectorială, ca element de calcul al indemnizaţiei de bază?“ VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 46. Prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 21 decembrie 2016, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituţionale. În considerentele de la paragraful 32 din această decizie s-a reţinut că: „În consecinţă, ca efect al neconstituţionalităţii art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016), «nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare», la care se face egalizarea prevăzută de art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.“ VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 47. În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în procedurile de unificare a practicii judiciare au fost identificate mai multe decizii care prezintă relevanţă în analiza sesizării de faţă. 48. Prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 9 noiembrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 28.884/3/2015, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma «salarizat la acelaşi nivel» are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice.“ 49. Prin Decizia nr. 54 din 3 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 747 din 18 septembrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 8.944/30/2015, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma «salarizat la acelaşi nivel» are în vedere şi personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.“ 50. Prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 5.630/3/2017, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere şi majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare.“ 51. Prin Decizia nr. 56 din 17 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 985 din 21 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 2.402/84/2017, cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept privind interpretarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 3^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare, în forma indicată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscalbugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 250/2016, cu modificările ulterioare, în ceea ce priveşte acordarea aceleiaşi valori de referinţă sectorială pentru toţi angajaţii din cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare „Justiţie“, de la data punerii acesteia în plată pentru salariaţi făcând parte din aceeaşi familie ocupaţională. 52. Prin Decizia nr. 14 din 15 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 376 din 12 aprilie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, cu privire la următoarea chestiune de drept: interpretarea Deciziei nr. 36 din 4 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018, în sensul de a şti dacă instituie precedentul judiciar ca izvor de drept în materia salarizării personalului din justiţie. 53. Prin Decizia nr. 29 din 17 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 13 iulie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 213/117/2020, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă în interpretarea art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscalbugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 250/2016, cu modificările şi completările ulterioare, cu trimitere la art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, cu modificările ulterioare, se va concluziona că majorarea de 25% are în vedere componenta valorii de referinţă sectorială în formula de calcul al salariului/indemnizaţiei de bază brute lunare a beneficiarilor legii sau această majorare vizează în mod special cuantumul brut al salariilor de bază ale destinatarilor legii. IX. Raportul asupra chestiunii de drept 54. Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 55. Examinând admisibilitatea sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“. 56. Analiza condiţiilor de admisibilitate instituite în cuprinsul articolului de lege mai sus citat conduce spre concluzia că acestea nu sunt întrunite. 57. În doctrină, dar şi în jurisprudenţa Înaltei Curţi, condiţiile de admisibilitate au fost identificate după cum urmează: a) existenţa unei cauze în curs de judecată, în ultimă instanţă; b) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; c) chestiunea de drept invocată să prezinte caracter de noutate; d) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra respectivei chestiuni de drept, iar aceasta nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare; e) ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată. 58. În examinarea primelor două condiţii de admisibilitate se constată că instanţa de trimitere (curtea de apel), învestită cu soluţionarea unui apel împotriva unei sentinţe date într-un conflict asimilat celor de muncă, va pronunţa o decizie definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4, cu aplicarea art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă; prin urmare, aceste cerinţe de admisibilitate sunt întrunite. 59. În schimb, condiţia referitoare la noutatea chestiunii de drept a cărei dezlegare se solicită nu este îndeplinită. 60. În situaţia de faţă, chestiunea de drept cu privire la care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vizează interpretarea dispoziţiilor art. I pct. 1 din Legea nr. 71/2015, cu referire la art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, privind egalizarea în cadrul familiei ocupaţionale „Justiţie“, între valoarea de referinţă sectorială acordată consilierilor de probaţiune şi cea acordată magistraţilor. 61. Rezolvarea acestei probleme de drept se află în corelaţie directă cu modalitatea în care pot fi interpretate prevederile art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 cu trimitere la art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015. 62. După cum în mod constant Înalta Curte a subliniat în practica sa, relevantă în evaluarea cerinţei noutăţii este dezvoltarea unei jurisprudenţe în materie. 63. Din această perspectivă au fost emise adrese către toate curţile de apel, care au procedat la verificări ale jurisprudenţei la nivelul instanţelor judecătoreşti situate în circumscripţiile lor teritoriale şi au comunicat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie că au identificat hotărâri judecătoreşti în materia care face obiectul sesizării de faţă; analiza acestora relevă că instanţele naţionale nu au o abordare unitară asupra problemei de drept dezbătute. 64. Cum caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor de judecată şi întrucât asemenea dezlegări există deja, rezultă că cerinţa noutăţii nu este întrunită. 65. În ceea ce priveşte condiţia de admisibilitate care impune ca asupra chestiunii de drept Înalta Curte să nu fi statuat, se reţine că, deşi textul art. 519 din Codul de procedură civilă nu prevede în mod expres, spre deosebire de legislaţia procesual penală internă, modalitatea de statuare asupra chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, cerinţa legală este îndeplinită, întrucât problema de drept semnalată nu a fost soluţionată printr-o hotărâre prealabilă sau recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 66. În acest context se cuvine subliniat că, deşi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil se află în lucru propunerea de promovare a unui recurs în interesul legii ce vizează inclusiv problema de drept ce formează obiectul prezentei sesizări, examinarea datelor informatice a relevat că un asemenea recurs în interesul legii nu a fost înregistrat pe rolul instanţei supreme până la data soluţionării prezentei sesizări. 67. Este util de notat şi că secţiile instanţei supreme nu au competenţă în materia legislaţiei muncii, aşa încât nu pot fi identificate nici decizii de speţă. 68. Referitor la condiţia de admisibilitate care impune ca soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, Înalta Curte reţine că o asemenea legătură poate fi identificată, cât timp consecinţele pe care le implică rezolvarea sunt apte să influenţeze dezlegarea pe fond a pricinii, în etapa procesuală în care se află. 69. Distinct de aceste argumente, în mod constant Înalta Curte a subliniat că este necesar ca problema de drept să fie una veritabilă, ca în sesizare să fie identificată o problemă de drept care prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia sa în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii. 70. În cazul analizat, titularul sesizării solicită interpretarea unor dispoziţii legale care nu comportă o reală dificultate şi care pot fi dezlegate printr-o analiză de conţinut şi corelată a normelor incidente, în considerarea aspectelor ce urmează a fi prezentate. 71. Actele normative anterioare intrării în vigoare a Legiicadru nr. 153/2017, care au reglementat drepturile salariale ale magistraţilor, au stabilit că indemnizaţia de încadrare a acestora este rezultatul înmulţirii unei valori de referinţă sectorială cu un coeficient de multiplicare, specific atât nivelului instanţei/parchetului, cât şi funcţiei ocupate. 72. În acest sens pot fi identificate dispoziţiile cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 347/2003, cu modificările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002), în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, în Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (Legea-cadru nr. 330/2009), Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 284/2010) şi cele din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscalbugetare, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015) şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscalbugetare, pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor legale, cu modificările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016). 73. Fundamentul acestor acte normative l-a constituit ideea ca diferenţierea veniturilor magistraţilor - în considerarea fie a nivelului instanţei/parchetului la care îşi desfăşoară activitatea, fie a funcţiei pe care o ocupă - să fie făcută, în mod exclusiv, prin aplicarea unor coeficienţi de multiplicare distincţi, nivelul valorii de referinţă sectorială rămânând însă constant. 74. O atare abordare este pe deplin justificată şi dă expresie înseşi raţiunii instituirii unui atare reper, care trebuie să fie unic, de referinţă în sectorul în care este incident. 75. Exemplificativ, vin să întărească această concluzie prevederile din anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002, care au instituit o valoare de referinţă sectorială de 1.833.754 ROL, majorată ulterior, succesiv, până la 2.571.040 ROL. 76. După schimbarea paradigmei legiuitorului, care a apreciat necesar să reglementeze în mod unitar salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ca urmare a adoptării Legii-cadru nr. 284/2010 s-a procedat scriptic la încadrarea acestui personal în familii ocupaţionale. 77. Acest act normativ a preluat în mare parte dispoziţiile din Legea-cadru nr. 330/2009, astfel că urmează a fi valorificate, la nivel teoretic, principiile pe care le consfinţeşte, chiar dacă în concret Legea-cadru nr. 284/2010 nu a fost aplicată [potrivit art. 7 din Legea-cadru nr. 284/2010, aplicarea legii urma a se realiza etapizat, prin legi speciale anuale de aplicare, astfel că a fost succedată de următoarele acte normative: a) Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare; b) Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, prin care se stabilea salarizarea în anul 2012 a personalului plătit din fonduri publice; c) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Legea nr. 36/2014, cu modificările ulterioare, cu referire la salarizarea în anul 2012 a personalului plătit din fonduri publice; d) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare; e) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014; f) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015. Deşi scopul declarat de legiuitor la instituirea unui sistem unic de salarizare a fost acela de a aduce transparenţă şi previzibilitate în materia salarizării, în realitate, drepturile salariale s-au calculat pornind de la cuantumul stabilit potrivit legislaţiei anterioare, prin fiecare din legile speciale anuale făcându-se trimitere la cuantumul drepturilor salariale din anul precedent]. 78. Astfel, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010 au prevăzut ca salariile de bază, soldele/salariile de funcţie şi indemnizaţiile lunare de încadrare să se stabilească prin înmulţirea coeficienţilor de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare cu valoarea de referinţă, iar în conformitate cu alin. (3) al aceluiaşi articol, valoarea de referinţă corespunzătoare coeficientului de ierarhizare 1,00 se stabilea anual prin legea pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar potrivit Legii responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Ministerului Finanţelor Publice. 79. De asemenea, art. 14 din Legea-cadru nr. 284/2010 a statuat în mod neechivoc că „Diferenţierea salariilor de bază, a soldelor/salariilor de funcţie şi a indemnizaţiilor lunare de încadrare se realizează prin utilizarea unor coeficienţi de ierarhizare cuprinşi în intervalul 1,00, pentru funcţia cu cea mai mică responsabilitate, şi 15,00, pentru funcţia cu cea mai mare responsabilitate în stat“. 80. Aşadar, examinând sesizarea în limitele ei, Înalta Curte subliniază că şi în sistemul reglementat de Legea-cadru nr. 284/2010, în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale diferenţierea veniturilor se realizează prin utilizarea coeficienţilor de multiplicare, însă nu prin modificarea valorii de referinţă sectorială, care trebuie să fie unică pentru întregul sector. 81. Prin urmare, în măsura în care în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale este stabilit un anumit nivel al valorii de referinţă sectorială, acesta este aplicabil întregii familii ocupaţionale, iar diferenţierea veniturilor rezultă în mod exclusiv din utilizarea unor coeficienţi de multiplicare caracteristici, care variază în raport cu funcţia ocupată şi cu celelalte criterii indicate de legiuitor. 82. Mai mult decât atât, analiza jurisprudenţei naţionale relevă, aşa cum s-a arătat mai sus, că deja au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti definitive, care au recunoscut dreptul magistraţilor la o indemnizaţie calculată pe baza valorii de referinţă sectorială de 605,225 lei, incidentă în cadrul familiei ocupaţionale „Justiţie“ şi care îi vizează pe toţi ordonatorii principali de credite din acest sistem. 83. Prin urmare, dacă în cadrul familiei ocupaţionale „Justiţie“ există deja astfel de hotărâri judecătoreşti, indemnizaţiile de încadrare ale tuturor celorlalţi magistraţi trebuie stabilite la nivelul maxim aflat în plată, în aplicarea art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi a art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, pentru că hotărârile pronunţate au examinat prevederi legale cuprinse în acte normative cu aplicabilitate generală. 84. În raţionamentul juridic expus, în prezent a devenit irelevant elementul salarial care a condus, în aprecierea instanţelor, la conturarea unei indemnizaţii de încadrare la nivelul maxim, în cadrul instituţiei în care îşi desfăşoară activitatea magistraţii cărora li s-a recunoscut dreptul ca, la baza veniturilor lor, să se afle valoarea de referinţă sectorială aplicabilă consilierilor de probaţiune, aflaţi în aceeaşi familie ocupaţională, dată fiind finalitatea aplicării normelor din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, anume aceea a asigurării, în cadrul instituţiei, a indemnizaţiei de încadrare sau a salariului de bază la nivelul celui maxim aflat în plată, şi aceasta, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordinele de salarizare corespunzătoare, după cum s-a statuat prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. 85. Aşadar, în prezent urmează să se facă aplicarea prevederilor legale referitoare la egalizarea indemnizaţiei de încadrare la nivelul celui maxim aflat în plată din cadrul instituţiei în care îşi desfăşoară activitatea magistraţii, iar această împrejurare este, prin ea însăşi, suficientă pentru a releva inadmisibilitatea sesizării de faţă, întrucât mecanismul de unificare a jurisprudenţei nu poate fi utilizat decât pentru a se obţine interpretarea unitară a unor dispoziţii legale, nu şi în măsura în care aduce în dezbatere modalitatea în care acestea se aplică. 86. În consecinţă, nu sunt asigurate aceste premise atunci când sesizarea vizează aplicarea unei dispoziţii legale neechivoce la elemente de fapt ale cauzei, respectiv modalitatea în care judecătorii extrag esenţa unei norme cu caracter general şi impersonal şi o aplică situaţiei concrete, revenind instanţei de judecată rolul de a realiza o aplicare cazuală, care presupune studiul circumstanţelor particulare ale cererii, iar apoi calificarea ei juridică şi, ulterior, pentru emiterea actului jurisdicţional final, aplicarea normei de drept incidente. Instanţa supremă nu poate fi învestită, în cadrul acestei proceduri, cu însăşi aplicarea legii în scopul soluţionării cauzei respective, un astfel de atribut intrând şi fiind necesar să rămână în sfera de competenţă a instanţei de judecată ce soluţionează pricina în fond. 87. Astfel, dacă în cadrul aceleiaşi funcţii ocupaţionale, hotărâri definitive au acordat altor magistraţi diferenţe de drepturi salariale, indemnizaţiile de încadrare ale celorlalţi trebuie egalizate la nivelul celui maxim aflat în plată, pe temeiul dispoziţiilor cuprinse în ordonanţele de urgenţă ale Guvernului nr. 83/2014, nr. 57/2015, nr. 20/2016 şi nr. 43/2016 şi al Deciziei nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale; or, plecând de la premisa că un nivel al valorii de referinţă sectorială de 605,225 lei a fost deja recunoscut altor magistraţi aflaţi în situaţii identice, instanţele de judecată au a examina discriminarea reglementărilor succesive şi de statuat asupra necesităţii egalizării indemnizaţiei de încadrare la nivelul celui maxim aflat în plată. 88. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 519, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 757/90/2020, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Interpretarea dispoziţiilor art. I pct. 1 din Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, cu referire la art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, privind egalizarea în cadrul familiei ocupaţionale „Justiţie“ între valoarea de referinţă sectorială acordată consilierilor de probaţiune şi cea acordată magistraţilor. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 septembrie 2021. VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE GABRIELA ELENA BOGASIU Magistrat-asistent, Cristian Balacciu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
