Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cosmin-Marian │- │
│Văduva │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 alin. (2)-(3) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Corneliu Căileanu în Dosarul nr. 1.135/99/2017/a1 al Tribunalului Iaşi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.465D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei de neconstituţionalitate, procedura de citare fiind legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepţiei de neconstituţionalitate a depus la dosarul cauzei un înscris prin care formulează precizări cu privire la obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, în sensul că solicită Curţii să considere că excepţia de neconstituţionalitate vizează, în realitate, prevederile art. 200 alin. (3)-(4) din Codul de procedură civilă şi nu prevederile art. 200 alin. (2)-(3) din Codul de procedură civilă, având în vedere renumerotarea dată acestora prin republicarea Codul de procedură civilă. 4. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 1.930D/2017, nr. 2.105D/2017 şi nr. 2.694D/2017, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 din Codul de procedură civilă, excepţii ridicate de Oltiţa Manafu în Dosarul nr. 2.767/233/2017/a1 al Judecătoriei Galaţi, de Daniel Ilie în Dosarul nr. 30.818/3/2016/a1 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi de Borivoje Milan Srojkovic în Dosarul nr. 18.496/325/2017/a1 al Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă. 5. La apelul nominal se constată lipsa autorilor excepţiilor de neconstituţionalitate, procedura de citare fiind legal îndeplinită. 6. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarelor nr. 1.930D/2017, nr. 2.105D/2017 şi nr. 2.694D/2017 la dosarul nr. 1.465D/2017, care a fost primul înregistrat. 7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale, pentru a cărei modificare apreciază că nu există temeiuri. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 8. Prin Încheierea din 4 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.135/99/2017/a1, Tribunalul Iaşi - Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 alin. (2)-(3) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Corneliu Căileanu, petent într-o cauză având ca obiect reexaminarea unei încheieri de anulare a cererii de chemare în judecată. 9. Prin Încheierea nr. 356 din 19 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 2.767/233/2017/a1, Judecătoria Galaţi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Oltiţa Manafu, petentă într-o cauză având ca obiect reexaminarea unei încheieri de anulare a cererii de chemare în judecată. 10. Prin Încheierea din 22 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 3.0818/3/2016/a1, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 alin. (3)-(4) şi (7) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Daniel Ilie, petent într-o cauză având ca obiect reexaminarea unei încheieri de anulare a cererii de chemare în judecată. 11. Prin Încheierea din 23 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 18.496/325/2017/a1, Judecătoria Timişoara - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Borivoje Milan Srojkovic, petent într-o cauză având ca obiect reexaminarea unei încheieri de anulare a cererii de chemare în judecată. 12. În motivarea excepţiilor de neconstituţionalitate se arată că prevederile art. 200 din Codul de procedură civilă introduc un formalism excesiv, care are ca efect lipsirea justiţiabililor de accesul liber la justiţie. 13. Din perspectiva încălcării standardelor de claritate şi previzibilitate a legii, autorii susţin că dispoziţiile art. 200 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură civilă nu sunt corelate cu dispoziţiile legale care reglementează sancţiunile, inclusiv cea a nulităţii, care pot fi aplicate în cazul nerespectării obligaţiei de a insera în cuprinsul cererii de chemare în judecată elementele prevăzute de art. 194-197 din Codul de procedură civilă, respectiv prevederile art. 146, 149, 195-197, 249-254 şi următoarele din Codul de procedură civilă sau cele din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru referitoare la sancţiunea anulării totale sau parţiale a acţiunii în caz de netimbrare sau timbrare insuficientă. Această lipsă de corelare induce neclaritate, incertitudine cu privire la cazurile în care se poate pronunţa anularea cererii de chemare în judecată. Astfel, judecătorii pot anula sau, după caz, menţine cererea de chemare în judecată, în funcţie de dispoziţiile legale pe care le reţin când verifică conţinutul acesteia sau în funcţie de aprecierea asupra gravităţii lipsurilor acesteia. În opinia autorilor, soluţiile reţinute de către judecători, în aceste condiţii, sunt arbitrare. 14. Se mai arată că dispoziţiile art. 200 alin. (3)-(4) din Codul de procedură civilă îi permit judecătorului să anuleze, în întregime, cererea de chemare în judecată care conţine mai multe capete de cerere, deşi neregularităţile sunt constatate numai cu privire la unele dintre acestea. De asemenea, autorii mai semnalează situaţia în care reclamantul nu poate menţiona, în cererea de chemare în judecată, probele/înscrisurile, întrucât acestea nu se află în posesia sa, ci a unor terţi. 15. În continuare, se arată că neclaritatea prevederilor art. 200 din Codul de procedură civilă subzistă câtă vreme nu sunt indicate lipsurile care duc la anularea cererii de chemare în judecată şi pentru că există o contradicţie vădită între, pe de o parte, prevederile art. 200 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă, care se referă, în mod generic, la lipsuri şi, pe de altă parte, art. 196 din acelaşi act normativ, care prevede expres şi limitativ motivele de anulare a cererii sau pentru că nu se indică modalitatea de comunicare către reclamant a lipsurilor din cererea de chemare în judecată. Consecinţa neclarităţii modului de reglementare a procedurii regularizării, conduce, în opinia autorilor, la situaţia în care judecătorii stabilesc, „după cum doresc“, elementele care se comunică reclamantului, modul de comunicare, lipsurile care duc, de exemplu, la anularea cererii, precum şi la lipsa tratamentului egal între justiţiabili, atâta vreme cât modul de tratare a cererilor lor de chemare în judecată depinde de instanţa pe rolul cărora le-au formulat. 16. În opinia autorilor, procedura privind regularizarea cererii de chemare în judecată şi, în mod specific, prevederile art. 200 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură civilă nu respectă principiul proporţionalităţii, aducând atingere înseşi existenţei accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil. Există dispoziţii legale care asigură pe deplin exigenţe precum cele care ţin de stabilirea cadrului procesual, efectuarea procedurilor stabilite de lege în sarcina instanţei, aflarea adevărului şi pronunţarea unei hotărâri temeinice şi legale, sancţiunea anulării cererii de chemare în judecată fiind cea mai gravă sancţiune procedurală. 17. Autorii excepţiilor de neconstituţionalitate mai susţin că, deoarece încheierea de anulare a cererii de chemare în judecată nu se emite în şedinţă publică şi nu se citează reclamantul, sancţiunea anulării este dispusă fără nicio posibilitate de apărare pentru reclamant. 18. De asemenea, dispoziţiile art. 200 alin. (7) din Codul de procedură civilă împiedică acoperirea pretinselor lipsuri ale cererii de chemare în judecată şi analiza apărărilor reclamantului cu privire la regularitatea acesteia. În schimb, aceste prevederi permit judecătorului să analizeze doar o eventuală eroare a instanţei care a dispus anularea sau dacă remediile au fost înlăturate în termenul iniţial de 10 zile, prevăzut de art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Prin urmare, cererea de reexaminare nu reprezintă o cale de atac eficientă pentru respectarea drepturilor constituţionale. 19. Se mai susţine că dispoziţiile art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă permit judecătorului să le interpreteze şi aplice în mod greşit, eronat, părtinitor şi chiar abuziv, prin anularea acţiunii, cu scopul de a avea cât mai multe dosare soluţionate, în această manieră facilă. 20. Autorii excepţiilor de neconstituţionalitate mai arată că prevederile art. 200 alin. (3)-(4) şi (7) din Codul de procedură civilă sunt neclare şi, ca atare, generatoare de interpretări subiective. Efectul unei asemenea situaţii constă în „nejudecarea cauzei tale (când aceasta este afectată de un termen foarte scurt de exercitare/formulare a acţiunii), fapt ce contravine prevederilor art. 6, art. 13 şi art. 15 din Convenţia Europeană a drepturilor omului, prin aceea că nu se mai produce judecarea în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil a cererii de chemare în judecată şi nici a unui recurs efectiv (dubla jurisdicţie garantată) cu privire la aceasta, fiind în mod nejustificat «discriminată» faţă de cauze similare care însă sunt afectate de un termen de peste 3-6 luni (şi nu de doar 15 zile precum în cazul nostru).“ 21. Tribunalul Iaşi - Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Scopul adoptării dispoziţiilor legale criticate constă în acordarea posibilităţii instanţei de judecată de a fi învestită cu o cerere de chemare în judecată completă, care să conţină toate elementele necesare pentru soluţionarea ei şi în vederea scurtării duratei procesului, având în vedere că pârâtul va putea să formuleze întâmpinarea în condiţiile art. 205 din Codul de procedură civilă. Măsurile instituite de normele criticate nu înfrâng accesul la justiţie şi dreptul la apărare, întrucât partea este înştiinţată, în prealabil, cu privire la neregularităţile cererii de chemare în judecată, fiindu-i acordat un termen rezonabil pentru remedierea acestora. În plus, partea are la dispoziţie o cale de atac efectivă, cererea de reexaminare, în vederea verificării legalităţii aplicării sancţiunii nulităţii cererii de chemare în judecată. 22. Judecătoria Galaţi apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Instanţa invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, potrivit căreia procedura prevăzută de art. 200 din Codul de procedură civilă este constituţională, câtă vreme nu vizează însăşi judecata pe fond a litigiului. De asemenea, se arată că soluţia anulării cererii de chemare în judecată poate fi contestată pe calea unei cereri de reexaminare, o cale specifică de retractare. 23. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 24. Judecătoria Timişoara - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, iar, în motivarea opiniei, face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 479 din 21 noiembrie 2013. 25. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 26. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât există suficiente garanţii procedurale pentru asigurarea liberului acces la justiţie şi dreptului la apărare. Una dintre aceste garanţii este reprezentată de acordarea posibilităţii reclamantului de a solicita reexaminarea încheierii prin care a fost dispusă anularea cererii de chemare în judecată. În sprijinul soluţiei de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, se evocă decizii ale Curţii Constituţionale şi ale Curţii Europene a Drepturilor Omului şi se arată că, prin prevederile art. 200 din Codul de procedură civilă, s-a urmărit o justă şi eficientă soluţionare a cauzelor deduse judecăţii, prin eliminarea termenelor intermediare, care pot duce la tergiversarea soluţionării cauzei, judecătorul având obligaţia de a veghea la respectarea îndeplinirii actelor procedurale de către părţi şi la exercitarea drepturilor procedurale cu bună-credinţă. 27. Avocatul Poporului apreciază, aşa cum a mai făcut-o şi în alte dosare ale Curţii cu obiect similar, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât instituirea unor condiţii formale ale cererii de chemare în judecată nu poate fi considerată de plano drept o negare a efectivităţii dreptului de acces la justiţie, ci aceasta constituie o expresie a obligativităţii exercitării drepturilor şi libertăţilor cu bună-credinţă, în limitele instituite de lege. În plus, nerespectarea condiţiilor prescrise pentru conformitatea cererii introductive de instanţă nu atrage, în mod necondiţionat, anularea actului procedural, existând posibilitatea modificării sau completării acestuia în termenul stabilit de instanţă. Cu privire la prevederile art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă, Avocatul Poporului apreciază că procedura verificării cererii şi regularizarea acesteia nu privesc fondul cauzei deduse judecăţii, ci numai aspecte referitoare la elementele şi condiţiile pe care trebuie să le cuprindă cererea de chemare în judecată. În cazul în care se ajunge la anularea cererii de chemare în judecată, persoana interesată are posibilitatea să formuleze o nouă cerere care să îndeplinească condiţiile prevăzute de lege, fără să i se opună puterea de lucru judecat. Acest lucru este posibil având în vedere că instanţa de judecată nu s-a pronunţat asupra fondului cauzei, ci doar asupra unor aspecte care ţineau de buna administrare a justiţiei. 28. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiilor de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 29. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 30. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierile de sesizare, îl reprezintă dispoziţiile art. 200 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: "(1) Completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată este de competenţa sa şi dacă aceasta îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 194-197.(2) În cazul în care cauza nu este de competenţa sa, completul căruia i-a fost repartizată cererea dispune, prin încheiere dată fără citarea părţilor, trimiterea dosarului completului specializat competent sau, după caz, secţiei specializate competente din cadrul instanţei sesizate. Dispoziţiile privitoare la necompetenţă şi conflictele de competenţă se aplică prin asemănare.(3) Când cererea nu îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 194-197, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu menţiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancţiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancţiune obligaţia de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 202 alin. (3).(4) Dacă obligaţiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (3), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.(5) Împotriva încheierii de anulare, reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând motivat să se revină asupra măsurii anulării.(6) Cererea de reexaminare se face în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii.(7) Cererea se soluţionează prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de către un alt complet al instanţei respective, desemnat prin repartizare aleatorie, care va putea reveni asupra măsurii anulării dacă aceasta a fost dispusă eronat sau dacă neregularităţile au fost înlăturate în termenul acordat potrivit alin. (3).(8) În caz de admitere, cauza se retrimite completului iniţial învestit." 31. În opinia autorilor excepţiilor de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 referitor la statul român, art. 1 alin. (5) în componenta privind neclaritatea şi imprevizibilitatea, art. 11 referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 alin. (1) referitor la imposibilitatea de a beneficia de drepturile consacrate prin Constituţie şi prin celelalte legi, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 privind tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind dreptul de acces liber la justiţie şi la un proces echitabil, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei şi art. 148 referitor la integrarea în Uniunea Europeană, precum şi art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil, art. 13 referitor la dreptul la un remediu efectiv şi art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 32. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, cu referire la raţiunea reglementării procedurii verificării şi regularizării cererii de chemare în judecată, Curtea aminteşte că, potrivit pct. II lit. D.1. - Sesizarea instanţei - din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.527 din 12 decembrie 2007 pentru aprobarea Tezelor prealabile ale proiectului Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 27 decembrie 2007, „Cartea a II-a a Codului de procedură civilă, dedicată procedurii contencioase, în faţa primei instanţe şi în căile de atac, va fi regândită astfel încât să crească eficienţa activităţii de judecată şi să se reducă durata procesului civil, cu asigurarea tuturor garanţiilor procesuale. Astfel, declanşarea propriu-zisă a procesului civil, marcată prin fixarea primului termen de judecată, va fi condiţionată de existenţa unei cereri de chemare în judecată care îndeplineşte toate condiţiile de formă şi de fond prevăzute de lege. Înainte de a se stabili primul termen de judecată - ce va deveni momentul de referinţă în declanşarea procesului - şi de a fi comunicată pârâtului, cererea de chemare în judecată este supusă unui control „administrativ“ al completului, aleatoriu stabilit, şi unei proceduri de completare şi corectare a lipsurilor cererii, în interiorul unui termen stabilit de instanţă. În acest fel, se vor evita comunicarea către partea adversă a unor cereri informe, cu cheltuielile aferente angajării unui avocat, precum şi introducerea în circuitul procesual al instanţelor a unor asemenea cereri. Această fază premergătoare, presupunând corespondenţa scrisă numai cu autorul cererii de chemare în judecată, se va finaliza: - fie prin conformarea la cerinţele stabilite conform legii de instanţă şi fixarea primului termen de judecată, cu citarea pârâtului; - fie, în cazul în care obligaţiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite, prin anularea cererii, printr-o încheiere dată în camera de consiliu. Desigur, în acest caz, ca o garanţie a respectării legii, reclamantul va avea la îndemână posibilitatea de a solicita reexaminarea încheierii de anulare.“ 33. De asemenea, Curtea reţine că formalismul excesiv la care fac referire autorii excepţiei de neconstituţionalitate reprezintă, în realitate, aşa cum s-a arătat Curtea în Decizia nr. 167 din 16 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 6 iulie 2017, paragraful 19, instituirea unei discipline procesuale, tocmai pentru a garanta respectarea principiului accesului liber la justiţie, a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apărare. În privinţa cererii de chemare în judecată, Curtea a statuat că procedura regularizării cererii de chemare în judecată este justificată prin prisma finalităţii legitime urmărite de către legiuitor, şi anume fixarea corectă a cadrului procesual, în vederea evitării acordării de noi termene de judecată pentru complinirea lipsurilor, ceea ce conduce atât la asigurarea dreptului de apărare al pârâtului, aflat în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la obiectul cererii, motivele invocate şi probele solicitate, cât şi la asigurarea celerităţii procesului, permiţând, astfel, desfăşurarea judecăţii într-un termen optim şi previzibil, în sensul art. 6 din Codul de procedură civilă, element component al termenului rezonabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituţie. 34. Referitor la diversele critici privind lipsa de previzibilitate şi claritate a întregii proceduri a regularizării cererii de chemare în judecată, Curtea reţine, cu titlu general, că acestea tind să ignore un principiu care este pe deplin recunoscut şi aplicat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Astfel, în Decizia nr. 764 din 28 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 124 din 8 februarie 2018, Curtea a reţinut că „una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). În acest sens, Curtea a constatat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate fi dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013). Totodată, prin Decizia nr. 772 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 3 mai 2017, paragrafele 22 şi 23, Curtea Constituţională a reţinut că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba şi de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilităţii legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă (Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru Pidhorni împotriva României, paragraful 35, şi Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Sud Fondi SRL şi alţii împotriva Italiei, paragraful 109). Având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. Deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie. Rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor“. 35. În aplicarea acestor considerente la prezenta cauză, Curtea reţine că argumentele autorilor excepţiei de neconstituţionalitate prin care se invocă o presupusă neclaritate a dispoziţiilor criticate, lipsa de corelare cu alte dispoziţii legale sau chiar contradicţii, sunt formulate cu ignorarea faptului că, oricât de clar ar fi redactate normele juridice criticate, există un element inevitabil de interpretare judiciară. 36. În plus, Curtea reaminteşte că, potrivit competenţei sale, examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins violate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel s-ar ajunge, inevitabil, la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele. Rezultă, deci, că nu ne aflăm în prezenţa unei chestiuni privind constituţionalitatea, ci a unei simple contrarietăţi între norme legale din acelaşi domeniu, coordonarea legislaţiei în vigoare fiind de competenţa autorităţii legiuitoare (a se vedea, în acest sens, deciziile Curţii Constituţionale nr. 81 din 25 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 8 iulie 1999, nr. 409 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 26 august 2014, nr. 262 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 16 iunie 2015). 37. De asemenea, în contextul criticilor de neconstituţionalitate potrivit cărora neclaritatea dispoziţiilor criticate permite arbitrariul judecătoresc, Curtea reaminteşte că, în Decizia nr. 583 din 29 septembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 857 din 18 noiembrie 2015, paragraful 15, şi în Decizia nr. 167 din 16 martie 2017, paragraful 19, precitată, a constatat că instanţele de judecată sunt singurele competente să aprecieze, în concret, în ce măsură anumite lipsuri ale cererii de chemare în judecată au o suficientă gravitate pentru a justifica anularea cererii în procedura regularizării. 38. Autorii mai susţin că, din perspectiva prevederilor art. 16 privind egalitatea în drepturi, de vreme ce modul de tratare a cererilor lor depinde de instanţa la care au formulat cererea, se ajunge la un tratament discriminatoriu al justiţiabililor. Curtea reţine că, în procesul de interpretare şi aplicare a legilor, instanţele judecătoreşti pot ajunge, în mod inevitabil, la soluţii care prima facie nu sunt perfect consistente între ele. Dar aceasta se datorează unor factori precum necesitatea de a pronunţa soluţii care să ţină seama de particularităţile fiecărui caz, de diferenţele personale şi instituţionale care, în niciun caz, nu pot avea semnificaţia unui tratament discriminatoriu aplicabil justiţiabililor. Şi, în orice caz, legiuitorul constituant a stabilit, în sarcina Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, obligaţia de a asigura interpretarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, în caz de practică neunitară. 39. Cu referire la criticile formulate din perspectiva art. 21 privind liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, precum şi a prevederilor art. 24 referitor la dreptul la apărare, Curtea reiterează jurisprudenţa sa, reprezentată, de exemplu, de Decizia nr. 264 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 508 din 6 iulie 2016, Decizia nr. 708 din 27 noiembrie 2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 19 ianuarie 2015, Decizia nr. 410 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 30 iulie 2014, Decizia nr. 479 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 23 ianuarie 2014 sau Decizia nr. 580 din 29 septembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 5 noiembrie 2015, prin care a constatat că dispoziţiile care reglementează procedura regularizării cererii de chemare în judecată nu înfrâng prevederile referitoare la dreptul la un proces echitabil sau dreptul la apărare, întrucât procedura specială vizată nu se referă la fondul cauzelor, respectiv la drepturile civile, cum cere art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ci numai la aspectele de ordin pur legal, a căror examinare nu face cu nimic necesară o dezbatere, cu citarea părţilor. 40. Cu referire la criticile formulate din perspectiva principiului proporţionalităţii, Curtea reaminteşte că, în Decizia nr. 167 din 16 martie 2017, paragraful 20 şi în Decizia nr. 708 din 27 noiembrie 2014, paragraful 27, precitate, a reţinut că anularea cererii reclamantului nu constituie o ingerinţă disproporţionată în dreptul său de acces la instanţă, deoarece partea este informată atât asupra omisiunii sale, cât şi cu privire la sancţiunea susceptibilă de a-i fi aplicată. 41. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Corneliu Căileanu în Dosarul nr. 1.135/99/2017/a1 al Tribunalului Iaşi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, de Oltiţa Manafu în Dosarul nr. 2.767/233/2017/a1 al Judecătoriei Galaţi, de Daniel Ilie în Dosarul nr. 30.818/3/2016/a1 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi de Borivoje Milan Srojkovic în Dosarul nr. 18.496/325/2017/a1 al Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 200 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Iaşi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Judecătoriei Galaţi, Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 13 februarie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cosmin-Marian Văduva -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
