Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 1.675/1/2019
┌──────────┬───────────────────────────┐
│Eugenia │- preşedintele Secţiei a │
│Voicheci │II-a civile - preşedintele │
│ │completului │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Ruxandra │- judecător la Secţia a │
│Monica │II-a civilă │
│Duţă │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│George │- judecător la Secţia a │
│Bogdan │II-a civilă │
│Florescu │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Rodica │- judecător la Secţia a │
│Dorin │II-a civilă │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Iulia │- judecător la Secţia a │
│Petronela │II-a civilă │
│Niţu │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Mărioara │- judecător la Secţia a │
│Isailă │II-a civilă │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Iulia │- judecător la Secţia a │
│Manuela │II-a civilă │
│Cîrnu │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Rodica │- judecător la Secţia a │
│Zaharia │II-a civilă │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Roxana │- judecător la Secţia a │
│Popa │II-a civilă │
└──────────┴───────────────────────────┘
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 1.675/1/2019 este constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă, raportat la art. XIX din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare, şi ale art. 27^4 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Eugenia Voicheci, preşedintele Secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. La şedinţa de judecată participă doamna Mihaela Lorena Mitroi, magistrat-asistent desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă în Dosarul nr. 4.975/100/2011/a24, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar au fost depuse practica judiciară identificată şi punctele de vedere teoretice ale instanţelor naţionale, precum şi raportul întocmit de judecătorul-raportor. Se mai referă asupra faptului că raportul a fost comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind depus de către intimata-debitoare prin administratorul judiciar un punct de vedere privind chestiunea de drept supusă judecăţii. Doamna judecător Eugenia Voicheci, preşedintele completului, constată că nu există chestiuni prealabile sau excepţii, iar Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra admisibilităţii sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 1. Curtea de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă a dispus, prin Încheierea din data de 27 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. 4.975/100/2011/a24, sesizarea din oficiu a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: "1. dacă măsurile de executare silită individuală în cadrul procedurii colective a insolvenţei vizează şi cauzele asupra cărora s-a deschis procedura în condiţiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare;2. dacă în această procedură de executare silită individuală este posibilă poprirea contului unic de insolvenţă;3. dacă măsurile de executare silită individuală, ce sunt demarate de către titularii creanţelor curente care îndeplinesc condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale, revin în sarcina judecătorului-sindic spre soluţionare." II. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-au invocat chestiunile de drept 2. La data de 4 martie 2019, societatea debitoare a luat cunoştinţă de faptul că prin Adresa nr. xxxx/2019 creditoarea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a dispus înfiinţarea popririi asupra contului unic al debitoarei, indisponibilizarea sumelor existente, precum şi cele viitoare în lei sau valută, rezultate din relaţiile contractuale existente sau viitoare, în vederea stingerii obligaţiilor fiscale/bugetare în cuantum de 3.544.920 lei. 3. Organul fiscal a procedat la înfiinţarea popririi fără a respecta dispoziţiile art. 230 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare (Codul de procedură fiscală), prevalându-se de dispoziţiile art. IX din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul insolvenţei şi a altor acte normative (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018). 4. Măsura indisponibilizării contului unic al debitoarei a fost contestată de administratorul judiciar al acesteia, invocându-se mai multe motive de nelegalitate a măsurii adoptate de către creditorul fiscal. Astfel, s-a susţinut pe de o parte că procedura aplicată de către creditorul fiscal nu respectă prevederile Codului de procedură fiscală referitoare la instituirea măsurii de executare silită, iar pe de altă parte că executarea silită individuală nu este permisă într-o procedură colectivă şi că prevederile art. IX din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 nu sunt aplicabile cauzei pendinte. 5. Prin Sentinţa civilă nr. 406 din 20 martie 2019 a Tribunalului Maramureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. 4.975/ 100/2011/a24, judecătorul-sindic al societăţii debitoare a apreciat că revine în competenţa acestuia soluţionarea contestaţiei formulate, a admis în parte cererea, a dispus anularea Adresei de înfiinţare a popririi nr. xxxx/4.03.2019 asupra conturilor bancare ale debitoarei pentru suma de 3.544.920 lei şi suspendarea tuturor măsurilor de executare silită emise în dosarul execuţional, respingând Cererea privind anularea titlului executoriu nr. xxxxx/12.02.2019 emis de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş. 6. Judecătorul-sindic a reţinut, în esenţă, că prevederile art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 85/2014), nu sunt aplicabile în cauză, întrucât vizează o procedură de insolvenţă care se derulează în condiţiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 85/2006), iar prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 nu sunt aplicabile procedurilor care se derulează sub regimul acestei legi. De asemenea s-a arătat că executarea silită individuală prin poprire nu are suport legal în dispoziţiile Legii nr. 85/2006, astfel că desfiinţarea acestora este justificată, câtă vreme continuarea urmăririlor silite individuale înseamnă blocarea activităţii curente a debitoarei, care ar determina imposibilitatea realizării planului de reorganizare. 7. Prin recursul declarat în cauză, recurenta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş a solicitat modificarea soluţiei judecătorului-sindic în sensul respingerii cererii de suspendare a măsurii popririi instituite şi menţinerea măsurilor de executare silită individuală realizată prin poprire. 8. În esenţă, s-a susţinut că măsura judecătorului-sindic este nelegală întrucât nesocoteşte prevederile art. IX din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018, care permit atât executarea silită individuală în procedura insolvenţei, cât şi aplicarea acestor modificări pe seama debitorilor care derulează o procedură de insolvenţă în temeiul Legii nr. 85/2006. III. Motivele reţinute de titularul sesizării care susţin admisibilitatea procedurii 9. Prin Încheierea din data de 27 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. 4.975/100/2011/a24, Curtea de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă a apreciat că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, arătând următoarele: 10. Sesizarea pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile a fost formulată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul curţii de apel, iar instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă această cauză în ultimă instanţă, fiind legal învestită cu soluţionarea recursului, potrivit dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 85/2006. 11. Instanţa de trimitere a arătat că de lămurirea chestiunii de drept invocate pe calea sesizării depinde soluţionarea pricinii pe fond, în contextul în care obiectul judecăţii îl reprezintă contestaţia formulată de debitoarea aflată în insolvenţă împotriva măsurilor de executare silită individuale, prin poprire, realizate într-o procedură colectivă de unul dintre creditori. 12. Elementul de noutate este conferit de faptul că problema de drept dedusă judecăţii nu a mai făcut obiectul unei analize şi al unei dezlegări jurisprudenţiale consecvente, neputându-se vorbi despre cristalizarea unei practici judiciare în această privinţă; de altfel, din perspectiva expunerii elementului de noutate, instanţa de sesizare a apreciat că acesta corespunde jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (de exemplu, Decizia nr. 3 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 142 din 24 februarie 2017). 13. S-a mai subliniat faptul că, în prezenta sesizare, chestiunea care presupune o dezlegare din partea instanţei supreme vizează competenţa, modalitatea de aplicare, dar şi admisibilitatea unor măsuri (executări silite individuale în cadrul unei proceduri colective de insolvenţă) care au fost introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018, act normativ care a intrat în vigoare la data de 2 octombrie 2018. 14. De asemenea s-a arătat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra acesteia prin decizii în casaţie sau prin recurs în interesul legii şi nici pe calea unei alte hotărâri prealabile, aşa cum rezultă din consultarea site-ului instanţei supreme. IV. Punctul de vedere al titularului sesizării cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept 15. Opinia completului de judecată al Curţii de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă cu privire la chestiunile de drept ce fac obiectul sesizării este următoarea: 16. Referitor la prima chestiune s-a arătat că demersul judiciar al administratorului judiciar al societăţii debitoare vizează suspendarea măsurii popririi instituite de către creditorul bugetar în temeiul art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2014. 17. Instanţa de trimitere apreciază că, în speţă, dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 nu sunt aplicabile pentru următoarele considerente: (i) art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 stabileşte că sunt supuse modificării şi completării în baza acestei ordonanţe de urgenţă prevederile Legii nr. 85/2014: „Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: (…)“; (ii) nicăieri în cuprinsul ordonanţei de urgenţă nu se face trimitere la Legea nr. 85/2006 şi nici nu există norme tranzitorii; (iii) art. IX alin. (1) din acelaşi act normativ face trimitere, când se referă la efectul retroactiv, doar la „termenele“, iar nu la „prevederile“ care ar permite eventual o analiză din perspectiva dreptului de a cere executarea silită individuală şi în procedurile supuse Legii nr. 85/2006: „Termenele prevăzute la art. 75 alin. (3) şi art. 143 alin. (1) şi (3), precum şi prevederile art. 75 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost modificate prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se aplică şi pentru cererile formulate în cadrul proceselor începute înainte de data intrării în vigoare a acesteia, inclusiv celor nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă“. 18. Se poate observa că norma de la art. IX alin. (1) dinOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 este în sine o excepţie, de strictă interpretare, de la principiul neretroactivităţii legii. Art. 15 alin. (2) din Constituţia României arată că legea dispune numai pentru viitor, în timp ce art. 24 şi 25 din Codul de procedură civilă reiterează principiul conform căruia procesele începute sunt guvernate de legea existentă la momentul începerii lor. 19. S-a concluzionat, astfel, că executarea silită individuală reglementată în condiţiile art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018, este permisă doar în procesele de insolvenţă iniţiate începând cu data de 2 octombrie 2018 (calculate de la data înregistrării cererii de deschidere a procedurii). 20. În ceea ce priveşte cea de-a doua chestiune, instanţa de sesizare a apreciat că executările silite la care legiuitorul se referă în art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018, nu pot interveni decât în perioada de reorganizare, excluse fiind perioada de observaţie şi falimentul, deoarece art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 este situat în secţiunea a 6-a „Reorganizarea“, subsecţiunea §2 „Perioada de reorganizare“. 21. Se poate observa că executarea silită individuală permisă de text vizează creanţele curente, iar regula privind tratamentul creanţelor curente este instituită de art. 75 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, text care a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018, în sensul că: „Titularul unei creanţe curente, certe, lichide şi exigibile ce a fost recunoscută de către administratorul judiciar ori cu privire la care acesta a omis să se pronunţe în termen de 10 zile de la depunerea cererii de plată sau recunoscută de judecătorul-sindic potrivit alin. (3), în cazul în care cuantumul creanţei depăşeşte valoarea-prag, poate solicita pe parcursul duratei perioadei de observaţie deschiderea procedurii de faliment al debitorului dacă aceste creanţe nu sunt achitate în termen de 60 de zile de la data luării măsurii administratorului judiciar de admitere sau omitere a pronunţării asupra cererii de plată ori a hotărârii instanţei de judecată. Prevederile art. 143 alin. (2) şi (3) se vor aplica în mod corespunzător.“ 22. Cu toate că textul a fost modificat substanţial, legiuitorul a făcut trimitere doar la prevederile alin. (2) şi (3) din art. 143, deşi dreptul de a obţine executarea individuală este menţionat la alin. (1) al aceluiaşi articol. S-a considerat că excluderea nu este întâmplătoare. Astfel, dacă s-ar permite demararea executărilor individuale în perioada de observaţie, şansa de reorganizare ar fi în mod evident compromisă, întrucât s-ar trece la executarea bunurilor vandabile ale debitorului fără a se ţine seama de importanţa acestora în realizarea planului de reorganizare. Apoi, opţiunea limitării executării silite doar la intervalul temporal care debutează după confirmarea planului de reorganizare poate fi justificată, pe de o parte, de imperativul acordării celei de-a doua şanse, reglementat de art. 4 pct. 2 din Legea nr. 85/2014, cunoscută fiind şi apropiata intrare în vigoare a Directivei privind cadrele de restructurare preventivă, a doua şansă şi măsurile de sporire a eficienţei procedurilor de restructurare, de insolvenţă şi de remitere de datorie şi de modificare a Directivei 2012/30/UE, iar, pe de altă parte, de scopul procedurii, astfel cum este el menţionat în art. 2 din Legea nr. 85/2014. 23. Instanţa de trimitere a apreciat că, în raport cu prevederile art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, trebuie stabilit dacă: (i) pot fi executate silit oricare dintre bunurile debitorului insolvent, în condiţiile dreptului comun sau (ii) executarea este supusă unor limitări determinate de legea specială a insolvenţei. 24. Legiuitorul a stabilit, prin art. 143 alin. (1) fraza finală din Legea nr. 85/2014, că „se poate începe executarea silită“. 25. Legea nr. 85/2014 nu cuprinde dispoziţii exprese care să stabilească reguli privind executarea bunurilor în procedură, însă normele Codului de procedură civilă sunt aplicabile în măsura compatibilităţii acestora şi, de asemenea, pot fi desprinse din aplicarea principiilor insolvenţei prevăzute la art. 4 din lege: maximizarea gradului de valorificare a activelor şi de recuperare a creanţelor (pct. 1); acordarea unei şanse debitorilor de redresare eficientă şi efectivă a afacerii, fie prin intermediul procedurilor de prevenire a insolvenţei, fie prin procedura de reorganizare judiciară (pct. 2); asigurarea unui grad ridicat de transparenţă şi previzibilitate în procedură (pct. 5); recunoaşterea drepturilor existente ale creditorilor şi respectarea ordinii de prioritate a creanţelor, având la bază un set de reguli clar determinate şi uniform aplicabile (pct. 6); valorificarea în timp util şi într-o manieră cât mai eficientă a activelor (pct. 11). 26. Aşa fiind, din coroborarea dispoziţiilor legale amintite, s-a apreciat că pot fi supuse unei executări silite (i) doar bunuri libere de sarcini, nu şi cele asupra cărora există constituită o cauză de preferinţă, întrucât altminteri drepturile creditorilor ar fi nesocotite (iar art. 4 pct. 6 încălcat), (ii) apoi doar bunurile care nu sunt necesare desfăşurării activităţii curente pot fi vizate de normele amintite, iar executarea acestora nu ar împiedica reorganizarea debitorului, asigurându-i acordarea unei şanse de redresare eficientă (art. 4 pct. 1, 2 şi 11), întrucât bunurile necesare activităţii curente, dar şi cele utile reorganizării debitorului fac parte din planul de reorganizare care, confirmat fiind, este titlu executoriu ce nu mai poate fi nesocotit. 27. Cât priveşte contul unic de insolvenţă, s-a apreciat că trebuie ţinut seama de prevederile art. 163 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora „Contul de insolvenţă deschis în condiţiile art. 39 alin. (2) nu va putea fi în niciun mod indisponibilizat prin nicio măsură de natură penală, civilă sau administrativă dispusă de organele de cercetare penală, de organele administrative sau de instanţele judecătoreşti“. 28. Prin urmare, măsurile de executare silită individuală realizate în condiţiile art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018, pot viza doar bunuri libere de sarcini, precum şi bunurile care nu sunt necesare desfăşurării activităţii curente, excluse fiind alte bunuri, dar şi contul unic. 29. Cât priveşte cea de-a treia chestiune, s-a arătat că, potrivit art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, „Atribuţiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului judiciar şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei. Atribuţiile manageriale aparţin administratorului judiciar ori lichidatorului judiciar sau, în mod excepţional, debitorului, dacă acestuia nu i s-a ridicat dreptul de a-şi administra averea. Deciziile manageriale ale administratorului judiciar, lichidatorului judiciar sau debitorului care şi-a păstrat dreptul de administrare pot fi controlate sub aspectul oportunităţii de către creditori, prin organele acestora“. 30. Instanţa de trimitere a apreciat că ori de câte ori măsurile de executare individuală ale deţinătorilor de creanţe curente, care pot proceda la executare silită individuală în condiţiile art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, vizează bunurile debitoarei care nu pot fi supuse unei astfel de executări, ne aflăm în prezenţa unei acţiuni care se desfăşoară în procedura de insolvenţă a debitorului. Aceste acţiuni pot fi contestate de către participanţii la procedură în condiţiile Legii nr. 85/2014, acţiuni care se subsumează sintagmei „procese şi cereri de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei“ care revin, în temeiul art. 45 alin. (2) din lege, în competenţa judecătorului-sindic. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 31. Recurenta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş nu şi-a exprimat poziţia procesuală cu privire la oportunitatea declanşării procedurii hotărârii prealabile. 32. Administratorul judiciar al debitoarei, prin poziţia procesuală exprimată în faţa instanţei de trimitere, s-a opus sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la dezlegarea problemei de drept, apreciind că nu este necesară pronunţarea unei astfel de hotărâri, întrucât este evident că în speţă nu sunt aplicabile prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018, câtă vreme procedura de insolvenţă a debitoarei a fost deschisă sub imperiul Legii nr. 85/2006. De asemenea poprirea contului unic nu este posibilă, întrucât acesta are o afectaţiune specială, iar judecătorul-sindic este cel în competenţa căruia revine soluţionarea cererilor referitoare la debitoarea în insolvenţă. 33. După comunicarea raportului, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, administratorul judiciar al intimatei-debitoare a depus un punct de vedere prin care a arătat următoarele: 34. Executarea silită individuală reglementată prin art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018, este aplicabilă doar procedurilor de insolvenţă deschise după data de 2 octombrie 2018, iar măsurile de executare silită individuală în cadrul procedurii colective a insolvenţei declanşate în baza acestui temei legal vizează doar cauzele asupra cărora s-a deschis procedura în condiţiile Legii nr. 85/2014. 35. Nimeni nu poate urmări individual niciun bun din patrimoniul care devine unic şi nicio sumă din contul unic, iar distribuţiile se fac numai în conformitate cu regulile impuse neechivoc de art. 159 şi 161 din Legea nr. 85/2014. Executarea silită individuală declanşată concomitent cu procedura de insolvenţă nu va putea avea ca obiect contul unic. 36. Prin urmare, în procedura insolvenţei, care este tot o procedură execuţională, contul unic (contul de distribuţie), în care se regăsesc şi sumele rezultate din valorificarea bunurilor din averea debitoarei, nu poate face obiectul unei popriri. 37. Referitor la ultima chestiune, s-a arătat că, în cazul contestaţiei la executare individuală, este evident că ne aflăm în situaţia unui litigiu ce derivă, la origine, din procedura insolvenţei, din moment ce chiar temeiul juridic constă în dispoziţiile art. 163 alin. (3) din Legea nr. 85/2014. 38. Pe cale de consecinţă, s-a opinat în sensul competenţei judecătorului-sindic, dat fiind că, fără existenţa stării de insolvenţă, acest litigiu cu privire la executarea silită individuală în privinţa contului unic nu ar putea exista. VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie Din datele comunicate de instanţele naţionale la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au rezultat următoarele aspecte: 39. Cu privire la prima întrebare din sesizare, practica judiciară este unitară, în acelaşi sens fiind şi opiniile teoretice exprimate de colectivele de judecători (cu o singură excepţie, Tribunalul Bihor - Secţia a II-a civilă). Astfel, la nivelul Curţii de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă, Curţii de Apel Bucureşti - secţiile a V-a şi a VI-a civile, la Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a civilă, Tribunalul Teleorman, Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Neamţ, Tribunalul Bacău, Curtea de Apel Timişoara, Tribunalul Caraş-Severin (majoritar), Curtea de Apel Suceava şi tribunalele din circumscripţia sa teritorială, Tribunalul Maramureş, Tribunalul Sălaj, Curtea de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă, Tribunalul Vaslui, Curtea de Apel Piteşti şi tribunalele din circumscripţia sa teritorială, Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă, Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Galaţi, Tribunalul Galaţi - Secţia a II-a civilă, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia a II-a civilă, Curtea de Apel Târgu Mureş, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Mehedinţi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Dolj - Secţia a II-a civilă, Tribunalul Gorj - Secţia a II-a civilă s-a apreciat că măsurile de executare silită individuală în cadrul procedurii colective a insolvenţei nu vizează şi cauzele asupra cărora s-a deschis procedura în condiţiile Legii nr. 85/2006. 40. Referitor la cea de-a doua întrebare din sesizare, practica judiciară este unitară, în acelaşi sens fiind şi opiniile teoretice exprimate de colectivele de judecători (cu o singură excepţie, Tribunalul Dolj - Secţia a II-a civilă). Astfel, Tribunalul Prahova, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a civilă, Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Neamţ, Tribunalul Bacău, Curtea de Apel Timişoara, Tribunalul Caraş-Severin, Curtea de Apel Suceava şi tribunalele din circumscripţia sa teritorială, Tribunalul Maramureş, Tribunalul Sălaj, Curtea de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă, Tribunalul Vaslui, Tribunalul Iaşi, Curtea de Apel Piteşti şi tribunalele din circumscripţia sa teritorială, Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă, Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Bihor - Secţia a II-a civilă, Tribunalul Tulcea - Secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Galaţi, Tribunalul Galaţi - Secţia a II-a civilă, Curtea de Apel Târgu Mureş, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Mehedinţi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Gorj - Secţia a II-a civilă au apreciat că în această procedură de executare silită individuală nu este posibilă poprirea contului unic de insolvenţă. 41. În ceea ce priveşte cea de-a treia întrebare din sesizare, se constată că atât practica judiciară, cât şi opiniile exprimate la nivel teoretic sunt divergente, existând două puncte de vedere diferite. Într-o opinie, împărtăşită de Curtea de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a civilă, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Bacău, Curtea de Apel Timişoara, minoritar, Tribunalul Maramureş, Tribunalul Sălaj, Curtea de Apel Piteşti şi tribunalele din circumscripţia sa teritorială, Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Satu Mare, Tribunalul Bihor - Secţia a II-a civilă, Tribunalul Galaţi - Secţia a II-a civilă, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia a II-a civilă, Tribunalul Dolj – Secţia a II-a civilă, Tribunalul Gorj - Secţia a II-a civilă s-a apreciat că măsurile de executare silită individuală ce sunt demarate de către titularii creanţelor curente care îndeplinesc condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale nu revin în sarcina judecătorului-sindic spre soluţionare, deoarece judecătoria, ca instanţă de drept comun, este competentă să soluţioneze contestaţiile la executare. Într-o altă opinie, regăsită la Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Neamţ, Curtea de Apel Timişoara, majoritar, Tribunalul Caraş-Severin, Curtea de Apel Suceava şi tribunalele din circumscripţia sa teritorială, Curtea de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă, Tribunalul Iaşi, Tribunalul Vaslui, Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă, Curtea de Apel Galaţi - Secţia a II-a civilă, Curtea de Apel Târgu Mureş, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Mehedinţi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a apreciat că soluţionarea unor astfel de acţiuni aferente procedurii de insolvenţă revine în competenţa judecătorului-sindic. 42. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia judiciară - Serviciul judiciar civil, prin Adresa nr. 1.515/C/2163/III-5/2019 din 19 iulie 2019, a comunicat că nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul prezentei sesizări. VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 43. Nu a fost identificată jurisprudenţă relevantă a Curţii Constituţionale cu privire la chestiunile de drept ce fac obiectul prezentei sesizări. VIII. Raportul asupra chestiunii de drept 44. Prin raportul întocmit în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (7) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate din perspectiva aplicării legii în timp. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 45. Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: 46. Prealabil analizei îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, se reţine că în litigiul care a ocazionat formularea întrebării prealabile nu este aplicabil mecanismul prevăzut de art. 519-521 din Codul de procedură civilă, din perspectiva acţiunii legii în timp. 47. Actualul Cod de procedură civilă, care a intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013, conţine norme tranzitorii cu caracter general, menite să reglementeze orice succesiune viitoare de norme de procedură civilă, ivită după intrarea sa în vigoare (art. 24 şi următoarele din Codul de procedură civilă). Aceste articole nu sunt menite să reglementeze conflictele de legi rezultate din intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă. 48. Pentru aceasta s-a adoptat Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 76/2012), care prevede cu titlu general prin art. 3 alin. (1) că dispoziţiile noului cod „se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare“. 49. Această din urmă normă reglementează legea aplicabilă proceselor şi executărilor silite în curs la data intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă, iar nu dispoziţiile tranzitorii din cuprinsul acestuia, care au un câmp de acţiune temporală ulterior. 50. Cu toate acestea, interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 3 şi următoarele din Legea nr. 76/2012 trebuie să pornească de la principiul diferit instituit în materia dreptului intertemporal de art. 24 din Codul de procedură civilă, în conformitate cu care „Dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare“. 51. Scopul acestei norme generale de drept tranzitorii, reluată în cuprinsul art. 3 din Legea nr. 76/2012, normă special edictată pentru conflictele de legi rezultate din intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă, este acela de a fixa legea aplicabilă întregii proceduri, în funcţie de data începerii procesului. 52. Raportat la aceste dispoziţii legale de drept intertemporal, mecanismul hotărârii prealabile prevăzut de art. 519 din Codul de procedură civilă, ca instituţie nouă de unificare a practicii judiciare, se aplică doar proceselor începute după intrarea în vigoare a actualului Cod de procedură civilă. 53. Potrivit informaţiilor furnizate de instanţa de trimitere, contestaţia formulată de debitoarea aflată în insolvenţă împotriva executării silite prin poprire, în temeiul prevederilor art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018, a fost soluţionată de judecătorul-sindic în procedura insolvenţei. 54. Instanţa de trimitere este învestită cu soluţionarea recursului împotriva hotărârii pronunţate de judecătorul-sindic în soluţionarea contestaţiei la executare, în condiţiile art. 8 din Legea nr. 85/2006, în forma în vigoare la data formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, anterior modificărilor aduse prin art. 59 pct. 2 din Legea nr. 76/2012. 55. Deschiderea procedurii generale a insolvenţei, în litigiul în care este invocată chestiunea de drept, s-a dispus la data de 6 mai 2011, în temeiul dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din Legea nr. 85/2006. 56. Dispoziţiile Legii nr. 85/2006 se completează, în măsura compatibilităţii lor, cu cele ale Codului de procedură civilă, Codului civil, Codului comercial şi ale Regulamentului (CE) nr. 1.346/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind procedurile de insolvenţă, aşa cum rezultă din prevederile art. 149 din lege, cuprinse în capitolul VI denumit „Dispoziţii tranzitorii şi finale“. 57. Aşadar, atât introducerea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, cât şi pronunţarea hotărârii de deschidere a procedurii se plasează, temporal, sub incidenţa Codului de procedură civilă de la 1865. 58. Se reţine, astfel, că derularea procedurii insolvenţei în temeiul Legii nr. 85/2006, în litigiul pendinte, se completează în măsura compatibilităţii cu prevederile Codului de procedură civilă de la 1865. 59. Abrogarea Legii nr. 85/2006, la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/2014, nu are nicio consecinţă asupra proceselor începute înainte de intrarea în vigoare a acestei legi. În aplicarea principiului supravieţuirii legii vechi, prin dispoziţiile cuprinse în reglementarea art. 343 din Legea nr. 85/2014 s-a prevăzut că „Procesele începute înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse legii aplicabile anterior acestei date“. 60. Ca urmare, din perspectiva dreptului intertemporal şi a intenţiei legiuitorului de a permite stabilirea certă a legii aplicabile întregii faze a procesului civil (în cazul analizat, întregii proceduri de insolvenţă), cererile formulate în legătură cu derularea procedurii insolvenţei şi aferente acestei proceduri trebuie supuse aceleiaşi legi care a guvernat deschiderea procedurii insolvenţei. 61. Aşa fiind, soluţia aplicării legii vechi trebuie generalizată pentru toate cererile formulate în cadrul procedurii de insolvenţă, chiar dacă în legătură cu aceste cereri se constituie un dosar asociat nou, după intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă actual. 62. Noţiunea de dosar asociat a fost reglementată iniţial prin Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 958 din 28 octombrie 2005, astfel cum a fost modificat şi completat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.049/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 732 din 7 octombrie 2014, prin art. 114^21 alin. (4) şi (5), potrivit cărora „(4) Orice cerere contencioasă în urma căreia se pronunţă o hotărâre intermediară în legătură cu un dosar de insolvenţă existent se înregistrează ca dosar asociat chiar de la depunerea ei şi se repartizează manual aceluiaşi judecător-sindic. (5) Dosarul de fond, în procedurile privind insolvenţa, este constituit din dosarul de bază şi, dacă este cazul, din dosare asociate [...].“ 63. În prezent, prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 970 din 28 decembrie 2015, s-a aprobat un nou regulament de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, care prevede prin art. 142 alin. (2) că „Dosarul de fond, în procedurile privind insolvenţa, este constituit din dosarul de bază şi, dacă este cazul, din dosare asociate. [...].“ 64. Aşadar, pornind de la această dispoziţie din regulamentul de ordine interioară al instanţelor se poate reţine, pe cale de interpretare logică şi gramaticală, că dosarele asociate sunt parte componentă a dosarului de fond. 65. Dosarul de fond este constituit, în litigiul pendinte, prin efectul înregistrării cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă. 66. Potrivit regulii instituite de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, se constată că procesul care a ocazionat formularea întrebării prealabile este guvernat de Codul de procedură civilă de la 1865, ceea ce face inaplicabil mecanismul de unificare a practicii judiciare referitor la sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. 67. Pentru aceste considerente, reţinând incidenţa dispoziţiilor Codului de procedură civilă de la 1865, se constată că sesizarea întemeiată pe dispoziţiile art. 519 şi următoarele din actualul Cod de procedură civilă este inadmisibilă din perspectiva aplicării legii în timp. 68. Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 4.975/100/2011/a24, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: "1. dacă măsurile de executare silită individuală în cadrul procedurii colective a insolvenţei vizează şi cauzele asupra cărora s-a deschis procedura în condiţiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare;2. dacă în această procedură de executare silită individuală este posibilă poprirea contului unic de insolvenţă;3. dacă măsurile de executare silită individuală, ce sunt demarate de către titularii creanţelor curente care îndeplinesc condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale, revin în sarcina judecătorului-sindic spre soluţionare." Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 noiembrie 2019. PREŞEDINTELE SECŢIEI A II-A CIVILE JUDECĂTOR EUGENIA VOICHECI Magistrat-asistent, Mihaela Lorena Mitroi ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
