Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Eugen Anton. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, excepţie ridicată de Gabriel Jelea în Dosarul nr. 4.748/120/2019 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.066D/2020. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, domnul avocat Victor Drăghicescu, din cadrul Baroului Bucureşti, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipseşte partea Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Dâmboviţa. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul avocatului autorului excepţiei, care solicită admiterea criticilor de neconstituţionalitate. Cu titlu introductiv, arată că susţine opinia instanţei asupra excepţiei de neconstituţionalitate, exprimată în cuprinsul încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale. Referitor la punctul de vedere al Guvernului, arată că, în cuprinsul acestuia, invocarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 746 din 2 iunie 2011 a fost realizată în mod greşit, deoarece în acel caz a fost constatată constituţionalitatea dispoziţiilor legale prin care se instituia eşalonarea plăţii unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar pe o perioadă de 3 ani, nu de 5 ani, aşa cum dispune textul legal criticat în prezenta cauză. Consideră că restrângeri ale exercitării drepturilor şi eşalonări pot avea loc în cauze excepţionale, cum este, spre exemplu, criza economică. Or, în cazul de faţă, motivarea Guvernului pentru adoptarea textului legal criticat se referă, printre altele, la finanţarea serbării Centenarului Marii Uniri în anul 2018. Niciunul dintre criteriile prevăzute de art. 53 din Constituţie nu este respectat în situaţia în care se adoptă un text de lege în vederea strângerii de fonduri pentru celebrarea Centenarului în anul 2018. Scopul statului modern nu este deturnarea justiţiei şi nici nerespectarea hotărârilor judecătoreşti. Prin raportare la art. 53 din Constituţie, solicită o extindere a analizei Curţii Constituţionale asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale criticate, în sensul responsabilizării Guvernului. 4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 289 din 17 mai 2022 şi Decizia nr. 716 din 2 noiembrie 2021. Arată că executarea uno ictu a anumitor titluri executorii constituie doar o altă modalitate de executare, fără ca aceasta să însemne că este unica posibilă modalitate de executare pe care Guvernul o poate aplica, iar aprecierea caracterului rezonabil al termenului de executare trebuie să ţină seama de interesele aflate în concurs, respectiv interesul general al societăţii şi interesul individual al persoanei beneficiare. 5. Având cuvântul în replică, avocatul autorului excepţiei arată că, deşi statul dispune de o marjă de apreciere în reglementarea modului în care se exercită drepturile şi există posibilitatea de eşalonare a plăţii sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rolul Curţii Constituţionale este de a stabili anumite limite. Consideră că una dintre aceste limite se referă la a împiedica eşalonarea executării unor hotărâri judecătoreşti, pentru a fi disponibilizate fonduri în scopul organizării unor festivităţi. Spre deosebire de dreptul de proprietate şi dreptul la respectarea hotărârilor judecătoreşti, festivităţile nu sunt prevăzute de Constituţie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 6. Prin Încheierea din 9 octombrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 4.748/120/2019, Tribunalul Dâmboviţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene. Excepţia a fost ridicată de Gabriel Jelea într-o cauză având ca obiect obligarea emiterii unui act administrativ prin care să fie pusă în executare o sentinţă judecătorească, cu plata sumelor şi actualizărilor datorate, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate încalcă exigenţele de claritate şi previzibilitate ale legii, deoarece noţiunea de hotărâri „devenite executorii“ în intervalul temporal 1 ianuarie - 31 decembrie 2018, utilizată de art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, nu este suficient de clară şi nu lămureşte dacă aceste prevederi sunt aplicabile şi hotărârilor executorii care nu pot fi atacate cu apel. Faţă de faptul că nu operează cu noţiunea de „hotărâre definitivă“, noţiune ce are un caracter clar definit din punctul de vedere al momentului la care devine aplicabilă, ci utilizează o noţiune care este egal aplicabilă la două momente diferite (pronunţarea hotărârii care poate fi atacată numai cu recurs şi respingerea recursului), nu este clar dacă textul legal se aplică sau nu următoarelor hotărâri: hotărâri pronunţate înainte de 1 ianuarie 2018 (executorii), atacate cu recurs şi rămase definitive în perioada 1 ianuarie 2018-31 decembrie 2018, hotărâri pronunţate în perioada 1 ianuarie 2018-31 decembrie 2018 (executorii) şi rămase definitive după 31 decembrie 2018, hotărâri pronunţate în perioada 1 ianuarie 2018-31 decembrie 2018 (executorii) şi rămase definitive în aceeaşi perioadă. De altfel, noţiunea „devenite executorii“ este greşit aleasă pentru că există două momente la care hotărârea „devine executorie“. Sunt invocate dispoziţiile art. 632 alin. (1) şi ale art. 633 pct. 2 din Codul de procedură civilă şi se susţine că textul de lege criticat nu are un caracter clar, fiind astfel contrar art. 1 alin. (5) din Constituţie, astfel cum acesta a fost interpretat în jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale. 8. De asemenea, se susţine că este încălcat art. 16 din Constituţie, sens în care se arată că autorităţile publice argumentează faptul că eşalonarea plăţii pe o perioadă de 5 ani reprezintă o diferenţiere justificabilă între creditorii care au obţinut hotărâri judecătoreşti executorii la diverse momente în timp în baza situaţiei economice în care se afla România în anul 2018 (preambulul actului normativ criticat). Aceste susţineri sunt false. În anul 2017, produsul intern brut a crescut cu peste 7%, iar justificarea adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 constă în nevoia de finanţare a festivităţilor legate de sărbătorirea Centenarului Marii Uniri. Statul român, ca stat de drept, care garantează drepturile cetăţenilor săi, amână plata drepturilor salariale în favoarea finanţării festivităţilor legate de sărbătorirea a 100 de ani pentru finanţarea a 100 de ani de la Unire. De asemenea, nu există nicio justificare obiectivă pentru care au fost aleşi exact creditorii care au obţinut titluri executorii în perioada vizată. 9. Totodată, se susţine că este încălcat art. 21 din Constituţie, sens în care se arată că accesul la justiţie poate fi restrâns prin lege, dar restrângerea nu trebuie să aducă atingere substanţei dreptului respectiv. În situaţia de faţă, termenul de 5 ani pentru plata drepturilor este exagerat şi aduce atingere chiar substanţei dreptului câştigat. Amânarea nejustificată şi exagerată a executării hotărârii judecătoreşti reprezintă deci o încălcare a accesului la justiţie. 10. În acelaşi timp, extinderea excesivă a termenului de plată a salariului aduce atingere posibilităţii realizării creanţei funcţionarului împotriva statului şi determină încălcarea art. 44 din Constituţie. 11. Se invocă şi încălcarea art. 53 din Constituţie, deoarece prevederile legale criticate nu îndeplinesc condiţiile impuse de norma fundamentală pentru restrângerea exerciţiului dreptului la plata salariului. Astfel, sărbătorirea Centenarului nu poate fi încadrată în niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 53 din Constituţie. De asemenea, amânarea plăţii salariului nu este necesară într-o societate democratică, nu prezintă proporţionalitate cu necesităţile bugetare sau cu starea economică şi este aplicată unei singure categorii de persoane îndreptăţite. Nu în ultimul rând, sărbătorirea Centenarului a avut loc numai în anul 2018, iar măsura eşalonării se întinde pe 5 ani, fără nicio corelare cu situaţia care a declanşat-o. 12. Tribunalul Dâmboviţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate pentru încălcarea art. 21 şi 53 din Constituţie. Prin instituirea unui termen de 5 ani, în care urmează să fie executate obligaţiile stabilite prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţiile şi autorităţile publice, se aduce atingere dreptului creditorului la soluţionarea în termen rezonabil a procesului civil, atât timp cât faza de executare silită a hotărârilor judecătoreşti face parte integrantă din procesul civil, astfel cum s-a reţinut în mod constant în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului - spre exemplu, Hotărârea din 17 iunie 2003, pronunţată în Cauza Ruianu împotriva României, paragraful 66. Astfel, spre deosebire de reglementările anterioare, care prevedeau un termen de executare integrală de 3 ani, în ipoteza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 se instituie un termen de 5 ani de la data la care hotărârea dobândeşte putere executorie. O perioadă de 5 ani, prin întinderea sa, este de natură să pună în discuţie însuşi caracterul rezonabil al termenului. Sunt invocate, în acest sens, aspecte din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia executarea unei hotărâri judecătoreşti nu poate fi împiedicată, anulată sau întârziată într-un mod excesiv (spre exemplu, Hotărârea din 19 martie 1997, pronunţată în Cauza Hornsby împotriva Greciei, Hotărârea din 7 mai 2002, pronunţată în Cauza Burdov împotriva Rusiei, Hotărârea din 6 martie 2003, pronunţată în Cauza Jasiūnienė împotriva Lituaniei, Hotărârea din 17 iunie 2003, pronunţată în Cauza Ruianu împotriva României, Hotărârea din 2 martie 2004, pronunţată în Cauza Sabin Popescu împotriva României). Mai mult decât atât, se observă că în primii 3 ani se realizează plata a mai puţin de jumătate din creanţă, respectiv 40% din valoarea totală a sumelor datorate, cea mai semnificativă tranşă - de 35% - fiind, de altfel, ultima programată, ceea ce reprezintă, în opinia instanţei, nu o măsură de eşalonare, ci o veritabilă măsură de amânare la plată, având în vedere că partea semnificativă a creanţei urmează să fie executată după 4 ani. De asemenea, instanţa apreciază că, în alegerea termenului de 5 ani şi a cuantumului tranşelor, cu accent pe ultimele două tranşe anuale, legiuitorul delegat nu a invocat motive care să justifice în mod rezonabil această opţiune, respectiv nu a arătat de ce alte măsuri, eventual alegerea unei perioade mai scurte - spre exemplu, 3 ani, aşa cum s-a întâmplat în cazurile anterioare analizate de Curte - sau o reaşezare a cuantumului tranşelor, nu constituie măsuri posibile. 13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 14. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Reţine că textul legal criticat are o redactare univocă, nefiind susceptibil de o interpretare abuzivă sau arbitrară, şi nu pot fi reţinute criticile formulate în raport cu art. 1 alin. (5) din Constituţie. Măsura criticată urmăreşte un scop legitim, respectiv asigurarea stabilităţii economice a ţării, şi este aplicată în mod egal tuturor persoanelor care intră sub incidenţa acesteia. De altfel, numai dacă dispune de suficiente resurse bugetare, statul va fi în măsură să îşi îndeplinească obligaţia fundamentală care i-a fost prescrisă prin art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituţie, respectiv să creeze condiţiile necesare pentru creşterea calităţii vieţii. În ceea ce priveşte criticile conform cărora susţinerile din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 sunt false, întrucât ar exista, de fapt, resurse bugetare la bugetul de stat pentru plata creanţelor salariale, dar acestea au fost destinate acoperirii cheltuielilor prilejuite de aniversarea Centenarului, Guvernul apreciază că acestea nu reprezintă veritabile critici de neconstituţionalitate, întrucât vizează oportunitatea reglementării şi veridicitatea celor afirmate de Guvern în preambulul actului normativ. Or, acestea sunt aspecte care nu intră în aria de control exercitată de instanţa de contencios constituţional. 15. De asemenea, prevederile legale criticate stabilesc 5 tranşe de efectuare a plăţilor precis determinate, asigură un termen de 5 ani pentru executarea integrală a creanţei şi acoperă orice devalorizare a sumei de bani prin actualizarea sumelor datorate în funcţie de indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică, fiind acordate şi dobânzi la aceste sume astfel actualizate. Astfel, actul normativ criticat cuprinde măsuri de natură să întărească finalitatea procesului judiciar, în sensul că reprezintă un prim pas important al debitorului în a-şi executa creanţa. În cauza de faţă, Guvernul nu numai că nu refuză executarea hotărârilor judecătoreşti, ci se obligă la plata eşalonată a sumelor prevăzute prin acestea, neputând fi reţinută, aşadar, o încălcare a art. 21 din Constituţie. În ceea ce priveşte critica realizată în raport cu art. 44 din Constituţie, se arată că prin eşalonarea plăţii creanţei pe durata a 5 ani nu se aduce atingere substanţei dreptului, întrucât acesta urmează a se concretiza în patrimoniul creditorului, etapizat, pe durata menţionată în lege. În acest sens, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 stabileşte o perioadă de 5 ani, ca termen maxim în care va fi realizată executarea totală a titlurilor, şi precizează nivelul şi termenele de efectuare a plăţilor intermediare. Pentru a evita devalorizarea sumelor ce fac obiectul titlurilor executorii, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 prevede că acestea se actualizează cu indicele preţurilor de consum, ceea ce garantează o executare în totalitate a creanţei. Acest mecanism asigură executarea integrală a titlului, acordând totodată statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume. Referitor la critica realizată prin raportare la art. 53 din Constituţie, reţine că dreptul la plata creanţelor salariale nu este restrâns, astfel că şi această critică este neîntemeiată. Sunt invocate aspecte din jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale (spre exemplu, Decizia nr. 190 din 2 martie 2010 şi Decizia nr. 746 din 2 iunie 2011). 16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile avocatului autorului excepţiei, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 973 din 7 decembrie 2017, care au următorul cuprins: "(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţiile şi autorităţile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2018, se va realiza astfel: a) în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 5% din valoarea titlului executoriu; b) în al doilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 10% din valoarea titlului executoriu; c) în al treilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu; d) în al patrulea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu; e) în al cincilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 35% din valoarea titlului executoriu.(2) Procedura de plată eşalonată prevăzută la alin. (1) se aplică şi în ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2018, având ca obiect acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.(3) În cursul termenului prevăzut la alin. (1), orice procedură de executare silită se suspendă de drept.(4) Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă, se actualizează cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică.(5) La sumele actualizate în condiţiile alin. (4) se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data la care hotărârea judecătorească a rămas executorie.(6) Prin ordin al ordonatorilor principali de credite va fi stabilită procedura de efectuare a plăţii titlurilor executorii, cu respectarea termenelor prevăzute la alin. (1)." 19. În opinia autorului excepţiei, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 44 privind dreptul de proprietate privată şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, exercitat prin prisma unor critici similare celor formulate în prezenta cauză (a se vedea Decizia nr. 78 din 2 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 607 din 3 iulie 2023, Decizia nr. 289 din 17 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 857 din 31 august 2022, Decizia nr. 198 din 7 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 784 din 8 august 2022, Decizia nr. 716 din 2 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 10 februarie 2022). 21. Astfel, analizând criticile de neconstituţionalitate formulate prin raportare la dispoziţiile art. 21 din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea a reţinut că prin dispoziţiile de lege criticate nu se refuză executarea hotărârilor judecătoreşti, ci, din contră, aceasta se recunoaşte şi legiuitorul îşi ia angajamentul ferm de a le executa întocmai, potrivit criteriilor rezonabile şi obiectivelor stabilite în actul normativ contestat. De asemenea, reglementarea criticată nu este o măsură prin care se interzice, nici măcar temporar, executarea unei hotărâri judecătoreşti. Curtea a precizat că autorităţile statului nu se pot prevala de lipsa fondurilor necesare executării unei hotărâri judecătoreşti îndreptate împotriva sa, dar, în situaţii de excepţie, cum ar fi îndatorarea excesivă, încetarea plăţilor, dificultăţi financiare deosebite, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa constantă, a apreciat că stabilirea unui termen rezonabil pentru executare este o măsură ce intră în marja de apreciere a statului, respectând atât dreptul de acces la justiţie, cât şi dreptul la un proces echitabil (sub aspectul duratei procedurii). Curtea a mai reţinut că mecanismul eşalonării plăţii, ca modalitate de executare a unei hotărâri judecătoreşti, poate fi considerat în concordanţă cu principiile consacrate de jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, dacă sunt respectate anumite condiţii: tranşe de efectuare a plăţilor intermediare precis determinate, termen rezonabil de executare integrală, acoperirea eventualei devalorizări a sumei datorate. Executarea eşalonată a unor titluri executorii ce au ca obiect drepturi băneşti nu este interzisă în niciun mod de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale; executarea uno ictu constituie doar o altă modalitate de executare, fără ca acest lucru să însemne că este singura şi unica posibilă modalitate de executare pe care Guvernul o poate aplica. Prin urmare, textul criticat nu încalcă nici art. 21 alin. (1) - (3) din Constituţie privind accesul liber la justiţie şi nici art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 22. De asemenea, instanţa de contencios constituţional are o bogată jurisprudenţă în privinţa soluţiilor legislative ce reglementează eşalonarea succesivă a plăţii sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011 şi în anii 2012-2017 (a se vedea Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, Decizia nr. 24 din 17 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 137 din 29 februarie 2012, Decizia nr. 384 din 1 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 699 din 14 noiembrie 2013, Decizia nr. 722 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015, Decizia nr. 310 din 12 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 15 iulie 2016, Decizia nr. 354 din 23 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 817 din 9 octombrie 2019, Decizia nr. 365 din 16 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 750 din 18 august 2020, Decizia nr. 393 din 10 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 863 din 9 septembrie 2021, Decizia nr. 6 din 18 ianuarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 3 mai 2022, sau Decizia nr. 60 din 28 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 7 iulie 2023). 23. Astfel, cu privire la critica raportată la încălcarea art. 16 din Constituţie, Curtea a invocat jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv şi rezonabil, aceasta însemnând că nu urmăreşte un scop legitim sau nu păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere (a se vedea Hotărârea din 23 iulie 1968, pronunţată în Cauza „Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene“ împotriva Belgiei, paragraful 10, Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunţată în Cauza Marckx împotriva Belgiei, paragraful 33, Hotărârea din 28 noiembrie 1984, pronunţată în Cauza Rasmussen împotriva Danemarcei, paragrafele 35, 38, 40, Hotărârea din 28 mai 1985, pronunţată în Cauza Abdulaziz, Cabales şi Balkandali împotriva Regatului Unit, paragraful 72, Hotărârea din 16 septembrie 1996, pronunţată în Cauza Gaygusuz împotriva Austriei, paragraful 42, Hotărârea din 18 februarie 1999, pronunţată în Cauza Larkos împotriva Ciprului, paragraful 29, şi Hotărârea din 6 iulie 2004, pronunţată în Cauza Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, paragraful 24). Totodată, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, statele beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă şi în ce măsură diferenţele dintre diversele situaţii similare justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcţie de anumite circumstanţe, de domeniu şi de context. 24. Curtea a statuat, în esenţă, că eşalonarea succesivă a plăţii sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar are în vedere rezolvarea unei situaţii extraordinare, prin reglementarea unor măsuri cu caracter temporar şi derogatorii de la dreptul comun în materia executării hotărârilor judecătoreşti. Măsurile instituite urmăresc un scop legitim - asigurarea stabilităţii economice a ţării - şi păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere - executarea eşalonată a hotărârilor judecătoreşti în cauză. În aceste condiţii, Curtea a constatat că situaţia particulară ivită şi motivată prin existenţa unei situaţii extraordinare este una ce reclamă o diferenţă evidentă de tratament juridic. Totodată, măsurile reglementate au un caracter pozitiv, în sensul că Guvernul recunoaşte obligaţia de plată a autorităţii statale şi se obligă la plata eşalonată a titlurilor executorii, modalitate de executare impusă de situaţia de excepţie pe care o reprezintă, pe de o parte, proporţia deosebit de semnificativă a creanţelor astfel acumulate împotriva statului şi, pe de altă parte, stabilitatea economică a statului român. Prin urmare, dispoziţiile art. 16 din Constituţie nu sunt încălcate (a se vedea Decizia nr. 6 din 18 ianuarie 2022, precitată, paragrafele 17 şi 18). 25. Referitor la dreptul de proprietate privată, garantat de art. 44 din Constituţie, Curtea a reţinut că instanţa de contencios al drepturilor omului a statuat că despăgubirea recunoscută printr-o decizie definitivă şi executorie constituie un „bun“, în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi că neexecutarea plăţii într-un termen rezonabil constituie deci o atingere adusă dreptului reclamantului la respectarea bunurilor, precum şi faptul că lipsa de lichidităţi nu poate justifica un asemenea comportament (Hotărârea din 19 octombrie 2000, pronunţată în Cauza Ambruosi împotriva Italiei, paragraful 40, şi Hotărârea din 7 mai 2002, pronunţată în Cauza Burdov împotriva Rusiei, paragraful 41). Însă Curtea a reţinut că Guvernul, prin adoptarea unor asemenea reglementări, nu neagă existenţa şi întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătoreşti şi nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate privată. Prin urmare, textul criticat nu încalcă dispoziţiile constituţionale şi convenţionale privind protecţia proprietăţii (a se vedea Decizia nr. 6 din 18 ianuarie 2022, precitată, paragraful 21). 26. În raport cu aceste considerente, nu a putut fi reţinută nici încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De altfel, invocarea prevederilor constituţionale referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi nu poate fi reţinută dacă nu s-a constatat încălcarea vreunei prevederi constituţionale care consacră drepturi sau libertăţi fundamentale, astfel cum sunt prevăzute în capitolul II - Drepturile şi libertăţile fundamentale din titlul II - Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale din Constituţie (spre exemplu, Decizia nr. 53 din 12 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 22 martie 2013, sau Decizia nr. 230 din 2 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1321 din 31 decembrie 2020, paragraful 121). 27. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele menţionate îşi păstrează în mod corespunzător valabilitatea şi în prezenta cauză. 28. Distinct, examinând în continuare criticile formulate de autorul excepţiei privind încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea constată caracterul neîntemeiat al acestora. În jurisprudenţa sa privind principiul respectării legilor, în componenta referitoare la calitatea actelor normative, Curtea Constituţională a statuat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013). În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justiţiabilului şi previzibilă în ceea ce priveşte efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerinţa de previzibilitate, trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrarului (a se vedea Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, şi Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66). Cu privire la sfera de cuprindere a unor situaţii ipotetice într-o lege, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, datorită principiului generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile-tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puţin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă şi a se putea adapta la schimbările de situaţie (de exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 31). 29. Aplicând aceste considerente de principiu la cauza de faţă, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate au un conţinut clar şi previzibil, neexistând niciun echivoc cu privire la categoria de personal aflat sub incidenţa reglementării, drepturile a căror plată se eşalonează şi perioadele de eşalonare. În acelaşi timp, referitor la critica adusă sintagmei „devenite executorii“ cu privire la hotărârile judecătoreşti vizate de ipoteza normei, Curtea precizează că prevederile legale criticate nu există izolat, ci acestea trebuie raportate atât la întreg ansamblul normativ din care fac parte, cât şi la ansamblul legislaţiei în materie. Astfel, „hotărârile executorii“ sunt reglementate, în principal, prin art. 633 din Codul de procedură civilă. De asemenea, în materia contenciosului administrativ, dispoziţiile art. 22 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004, stabilesc că sunt titluri executorii hotărârile judecătoreşti definitive pronunţate potrivit legii contenciosului administrativ. În această materie, hotărârile pronunţate în primă instanţă nu pot fi atacate cu apel, singura cale de atac de reformare ce poate fi exercitată fiind aceea a recursului, în condiţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004. Prin derogare de la regimul de drept comun prevăzut în Codul de procedură civilă, în contenciosul administrativ, recursul este, în toate cazurile, suspensiv de executare, aşadar hotărârea pronunţată în primă instanţă, împotriva căreia a fost formulat recurs, potrivit legii contenciosului administrativ, nu poate fi pusă în executare. 30. Având în vedere aceste repere legale, Curtea constată că prevederile art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 respectă exigenţele de calitate a normelor juridice şi, prin urmare, dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie nu sunt încălcate. 31. Cât priveşte susţinerile referitoare, în esenţă, la faptul că statul îşi permite să avanseze cheltuieli pentru aniversarea Centenarului Marii Uniri, dar amână plata sumelor aferente hotărârilor judecătoreşti, Curtea reţine că acestea nu reprezintă veritabile critici de neconstituţionalitate, ci aspecte privind oportunitatea reglementării criticate, asupra cărora nu are competenţa să se pronunţe. 32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gabriel Jelea în Dosarul nr. 4.748/120/2019 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Dâmboviţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 24 octombrie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
