Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi ale art. 281 alin. (1) şi art. 282 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioana Ionuţ Adrian, Florin Peteanu şi Cristian Liciu în Dosarul nr. 11.807/212/2014/a15 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.848D/2016. 2. La apelul nominal răspunde, pentru Ioana Ionuţ Adrian, autor al excepţiei, domnul avocat Ionel Haşotti, cu delegaţie depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că Ioana Ionuţ Adrian, autor al excepţiei, a depus la dosar note scrise în completarea motivelor de neconstituţionalitate, precum şi copii ale motivelor de apel depuse în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, ale încheierii de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate, ale recursului împotriva încheierii de sesizare şi ale deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care a fost respins, ca inadmisibil, recursul. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocatului autorului excepţiei, care arată că aceste înscrisuri au fost depuse, deoarece, deşi era obligată să le trimită, Curtea de Apel Constanţa nu a procedat în acest sens. În continuare, arată că autorul excepţiei nu a criticat dispoziţiile art. 282 alin. (4) din Codul de procedură penală. Totodată, solicită Curţii, ca, în temeiul art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, să îşi extindă controlul de constituţionalitate şi asupra dispoziţiilor art. 282 alin. (2) din Codul de procedură penală. Referitor la competenţa organelor de urmărire penală susţine că, în măsura în care în cuprinsul Deciziei nr. 302 din 4 mai 2017 nu au fost avute în vedere toate argumentele autorilor excepţiei din prezenta cauză, solicită Curţii ca aceasta să le aibă în vedere în decizia ce o va pronunţa. În continuare, susţine că dispoziţiile art. 282 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, deoarece invocarea nulităţilor relative de către procuror nu poate fi condiţionată de existenţa unui interes propriu. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 invocă considerentele reţinute în Decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016, apreciind că dispoziţia criticată nu îndeplineşte criteriile de claritate şi predictibilitate. 4. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, ca devenită inadmisibilă, având în vedere că instanţa de contencios constituţional a pronunţat Decizia nr. 302 din 4 mai 2017. În continuare, apreciază că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, pe lângă art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, dispoziţiile art. 281 alin. (1) şi art. 282 alin. (4) din Codul de procedură penală, aspecte ce rezultă atât din motivarea scrisă a autorului excepţiei, cât şi din considerentele încheierii de sesizare. Totodată, arată că din motivarea scrisă reiese expres că autorul excepţiei critică inclusiv dispoziţiile art. 282 alin. (4) din Codul de procedură penală. În continuare, arată că motivele de neconstituţionalitate se circumscriu solicitării Curţii de a stabili tipul de nulitate - relativă sau absolută - care ar trebui să intervină ca urmare a pronunţării de către aceasta a unei decizii de admitere. În mod evident, efectele unei decizii de admitere sunt cele prevăzute în art. 147 din Constituţie, iar incidenţa unei astfel de decizii într-o anumită cauză şi, subsecvent, constatarea intervenţiei unei nulităţi relative sau absolute, reprezintă o problemă de interpretare şi aplicare a dispoziţiei de drept penal. Acest fapt nu poate determina neconstituţionalitatea dispoziţiilor care reglementează cele două tipuri de nulităţi. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 arată că instanţa de contencios constituţional, prin Decizia nr. 50 din 2 februarie 2017, a constatat că norma este clară şi previzibilă. Calificarea unei informaţii ca fiind confidenţială sau clasificată este o problemă ce trebuie soluţionată de judecătorul cauzei, acesta trebuind să aprecieze în funcţie de legislaţia aplicabilă, fără ca acest aspect să reprezinte o problemă de constituţionalitate. În concluzie, solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 5. Prin Încheierea din 9 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 11.807/212/2014/a15, Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi ale art. 281 alin. (1) şi art. 282 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioana Ionuţ Adrian, Florin Peteanu şi Cristian Liciu cu ocazia soluţionării unei cauze penale. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin că dispoziţiile art. 281 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale dintr-o dublă perspectivă. O primă perspectivă vizează litera b) a alineatului (1) al articolului 281, autorii excepţiei apreciind că diferenţierea realizată de legiuitor între regimul sancţionator aplicabil încălcării regulilor de competenţă în cursul urmăririi penale, faţă de cel aplicabil încălcării aceloraşi reguli în faza judecăţii este neconstituţională. Atâta vreme cât, potrivit art. 131 alin. (2) din Constituţie, parchetele funcţionează pe lângă instanţele de judecată, soluţia legislativă firească referitoare la respectarea regulilor privind competenţa ar trebui să fie aceeaşi ca şi în cazul instanţelor de judecată. Astfel, neincluderea încălcării regulilor privind competenţa în cursul urmăririi penale în categoria celor care atrag nulitatea absolută a actului este discriminatorie şi dă posibilitatea organelor de urmărire penală să încalce aceste norme fără a exista o sancţiune. 7. A doua perspectivă vizează întreg alineatul (1) al articolului 281, autorii excepţiei susţinând că acesta este neconstituţional în măsura în care nu sancţionează cu nulitatea absolută actele întocmite în baza unui text legal declarat neconstituţional, dând astfel posibilitatea acoperirii nulităţii şi a ignorării caracterului de opozabilitate erga omnes a deciziilor Curţii Constituţionale. Declararea neconstituţionalităţii unui text legal nu se regăseşte printre cazurile care atrag nulitatea absolută a actelor întocmite în temeiul său, situaţie în care, per a contrario, aparent, ne-am afla în faţa unei nulităţi relative. Or, potrivit art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, iar Curtea a statuat în jurisprudenţa sa că dispoziţiile sale se aplică, în mod corespunzător, în cauzele aflate pe rolul instanţelor de judecată. Astfel, autorii excepţiei apreciază că, în acest caz, ar trebui să intervină nulitatea absolută, iar nu nulitatea relativă, în caz contrar ajungându-se la încălcarea caracterului general obligatoriu al hotărârilor Curţii Constituţionale, caracter prevăzut chiar în Constituţie, respectiv art. 147 alin. (4). 8. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 282 alin. (4) din Codul de procedură penală, autorii excepţiei apreciază că acesta este neconstituţional, deoarece nu reglementează situaţia pronunţării unei soluţii de admitere a unei excepţii de neconstituţionalitate şi nici care este remediul juridic în această situaţie. De asemenea, textul criticat foloseşte sintagma „intervenire“, aceasta fiind neclară, neînţelegându-se dacă în conţinutul său se include şi situaţia în care motivul ce atrage nulitatea a fost descoperit, stabilit sau constatat la un moment dat sau dacă se are în vedere numai momentul la care a fost efectiv întocmit actul contestat. Această situaţie este inechitabilă, persoana care, deşi este de bună-credinţă, nu a cunoscut o cauză ce ar fi atras nulitatea unui act, nu va mai putea să o invoce ulterior. 9. Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000 este neîntemeiată. Dispoziţiile de lege îndeplinesc condiţiile de claritate, precizie şi predictibilitate, fiind descrise în conţinutul constitutiv al infracţiunii acţiunile/inacţiunile incriminate. Totodată, arată că aceste norme legale sunt accesibile, fiind publicate în Monitorul Oficial al României, dând posibilitatea persoanelor cărora li se adresează să se conformeze normelor stabilite. 10. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) şi ale art. 282 alin. (4) din Codul de procedură penală, instanţa apreciază că aceasta este neîntemeiată, procedura de judecată şi competenţa instanţelor de judecată fiind prevăzute de lege, conform art. 126 alin. (2) din Constituţie. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Guvernul susţine că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) şi art. 282 alin. (4) din Codul de procedură penală este neîntemeiată. Soluţia legislativă adoptată prin Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, potrivit căreia încălcarea oricăror dispoziţii legale în afara celor prevăzute la art. 281 din Codul de procedură penală determină nulitatea actului atunci când prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus o vătămare drepturilor părţilor ori ale subiecţilor procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actului, această încălcare putând fi invocată numai până la închiderea procedurii de cameră preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în această procedură, nu este contrară dispoziţiilor constituţionale invocate de către autorii excepţiei. În continuare, Guvernul susţine că cele reţinute în Decizia nr. 612 din 12 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 30 iunie 2012, sunt valabile, mutatis mutandis, şi în prezenta cauză. Câtă vreme legiuitorul a apelat la un criteriu obiectiv, cel al datei la care se încheie procedura în camera preliminară, instituind un termen în interiorul căruia trebuie invocată nulitatea relativă a unor acte făcute în cursul urmăririi penale, dispoziţiile legale criticate nu afectează în niciun fel unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea pentru toţi a justiţiei, nu sunt de natură a afecta independenţa judecătorilor şi nici nu permit înfăptuirea justiţiei în alte condiţii decât în numele legii, motiv pentru care acestea sunt conforme cu prevederile art. 124 din Constituţie. 13. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, Guvernul apreciază că acestea sunt formulate clar, destinatarii acestei norme legale putându-şi orienta conduita astfel încât să nu comită fapte care constituie infracţiuni. De asemenea învederează că Legea nr. 78/2000 este o lege organică, astfel încât, nici sub aspectul pretinsei nerespectări a art. 23 alin. (12) şi art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 nu este întemeiată. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi ale art. 281 alin. (1) şi art. 282 alin. (4) din Codul de procedură penală. Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut: - Art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000: "Sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite: [...] b) folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.“;" – Art. 281 alin. (1) din Codul de procedură penală: "Determină întotdeauna aplicarea nulităţii încălcarea dispoziţiilor privind: a) compunerea completului de judecată; b) competenţa materială şi competenţa personală a instanţelor judecătoreşti, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente; c) publicitatea şedinţei de judecată; d) participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii; e) prezenţa suspectului sau a inculpatului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii; f) asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum şi a celorlalte părţi, atunci când asistenţa este obligatorie.“;" – Art. 282 alin. (4) din Codul de procedură penală: "Încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la alin. (1) poate fi invocată: a) până la închiderea procedurii de cameră preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în această procedură; b) până la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale, când instanţa a fost sesizată cu un acord de recunoaştere a vinovăţiei; c) până la următorul termen de judecată cu procedura completă, dacă încălcarea a intervenit în cursul judecăţii.“" 17. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) potrivit căruia în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 23 alin. (12) potrivit căruia nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii, art. 73 alin. (3) lit. h) referitor la categoriile de legi, art. 126 alin. (2) referitor la instanţele judecătoreşti, art. 131 alin. (2) referitor la rolul Ministerului Public şi art. 132 alin. (1) referitor la statutul procurorilor. De asemenea sunt invocate prevederile art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. 18. În ceea ce priveşte solicitarea avocatului autoarei excepţiei de a extinde obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că această solicitare nu poate fi primită. Astfel, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti (...)“, iar alin. (4) al aceluiaşi articol prevede că „Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi (...)“. Cadrul procesual specific al excepţiei de neconstituţionalitate este, aşadar, cel fixat prin actul de sesizare a Curţii Constituţionale de către instanţa de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia. Prin urmare, în faţa Curţii Constituţionale obiectul excepţiei nu poate fi altul decât cel stabilit prin încheierea de sesizare. O extindere a acestuia, ca urmare a admiterii cererii făcute în faţa Curţii de către o parte, excedează cadrului stabilit prin Legea nr. 47/1992. În acest sens Curtea s-a pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 528 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 15 iunie 2012. 19. Referitor la susţinerile avocatului autoarei excepţiei, în sensul că aceasta nu a criticat dispoziţiile art. 282 alin. (4) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că, prin Încheierea din 9 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 11.807/212/2014/a15, Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi ale art. 281 alin. (1) şi art. 282 alin. (4) din Codul de procedură penală. Astfel, Curtea constată că nu poate să ia act de eventuala renunţare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282 alin. (4) din Codul de procedură penală, întrucât excepţia de neconstituţionalitate este de ordine publică, prin invocarea ei punându-se în discuţie abaterea unor reglementări legale de la dispoziţiile Legii fundamentale. Totodată, potrivit art. 55 din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională, legal sesizată, procedează la examinarea constituţionalităţii, nefiind aplicabile dispoziţiile Codului de procedură civilă referitoare la [...] stingerea procesului [...]“. 20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, Curtea observă că autorii excepţiei critică sintagma „informaţii ce nu sunt destinate publicităţii“, apreciind că aceasta este lipsită de claritate şi previzibilitate. 21. Răspunzând unei critici identice, Curtea, prin Decizia nr. 50 din 2 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 28 aprilie 2017, paragrafele 33-37, a reţinut că sintagma „informaţii ce nu sunt destinate publicităţii“ are în vedere toate acele informaţii nepublice care pot fi de două categorii, şi anume, informaţii clasificate care intră sub incidenţa Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2002, şi informaţii confidenţiale pentru care există obligativitatea păstrării acestui caracter. Astfel, potrivit art. 15 lit. c) din Legea nr. 182/2002, legiuitorul a stabilit două clase de secretizare, respectiv secrete de stat şi secrete de serviciu, acestea din urmă vizând informaţiile a căror divulgare este de natură să determine prejudicii unei persoane juridice de drept public sau privat. În acord cu art. 7 din Legea nr. 182/2002, accesul la informaţii clasificate ce constituie secret de stat, respectiv secret de serviciu, potrivit art. 15 lit. d) şi e), este garantat, sub condiţia validării alegerii sau numirii şi a depunerii jurământului, inclusiv pentru judecători, procurori, magistraţi-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care, în concordanţă cu atribuţiile specifice, sunt îndreptăţiţi să aibă acces la informaţiile clasificate fără îndeplinirea procedurilor prevăzute la alin. (1)-(3), respectiv la art. 28, în baza unor proceduri interne ale instituţiilor din care aceştia fac parte. 22. În ce priveşte informaţiile secrete de serviciu, Curtea a constatat că legiuitorul a atribuit conducătorului persoanei juridice competenţa de a le stabili, pe baza normelor prevăzute prin hotărâre a Guvernului, sens în care neglijenţa în păstrarea lor atrage, potrivit legii penale, răspunderea persoanelor vinovate. Totodată, conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice sunt obligaţi să stabilească şi regulile de protecţie a acestora, să coordoneze activitatea şi să controleze măsurile privitoare la păstrarea secretului de serviciu, potrivit competenţelor, în conformitate cu normele stabilite prin hotărâre a Guvernului (a se vedea Hotărârea Guvernului nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 5 iulie 2002, Hotărârea Guvernului nr. 781/2002 privind protecţia informaţiilor secrete de serviciu, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 5 august 2002, şi Hotărârea Guvernului nr. 1.349/2002 privind colectarea, transportul, distribuirea şi protecţia, pe teritoriul României, a corespondenţei clasificate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 909 din 13 decembrie 2002). 23. Mai mult, potrivit art. 5 lit. c) din Legea nr. 182/2002, măsurile ce decurg din aplicarea legii sunt destinate să garanteze că informaţiile clasificate sunt distribuite exclusiv persoanelor îndreptăţite, potrivit legii, să le cunoască. Cât priveşte informaţiile confidenţiale, Curtea a constatat, în primul rând, că, potrivit art. 2 din Legea nr. 78/2000, persoanele prevăzute la art. 1 sunt obligate să îndeplinească îndatoririle ce le revin din exercitarea funcţiilor, atribuţiilor sau însărcinărilor încredinţate, cu respectarea strictă a legilor şi a normelor de conduită profesională, şi să asigure ocrotirea şi realizarea drepturilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor, fără să se folosească de funcţiile, atribuţiile ori însărcinările primite, pentru dobândirea pentru ele sau pentru alte persoane de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. Drept urmare, ţinând seama de natura şi diversitatea informaţiilor confidenţiale ce pot fi deţinute de subiectul activ al infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, Curtea a reţinut că legiuitorul nu avea cum să prevadă în textul criticat toată paleta de informaţii, motiv pentru care identificarea ori individualizarea lor se va face în funcţie de domeniul specific prevăzut în legile speciale, regulamente ori convenţii sau angajamente ale subiectului activ. 24. Prin urmare, Curtea a statuat că în sfera informaţiilor confidenţiale intră acele informaţii care, fără a avea caracter clasificat, sunt supuse unui regim restrictiv de circulaţie, unor limitări şi îngrădiri legale, impuse de interese sociale superioare. Aceasta nu înseamnă că orice diseminare de informaţii confidenţiale intră în sfera de aplicare a textului legal criticat, întrucât cerinţa esenţială instituită de legiuitor pentru existenţa infracţiunii nu este aceea a nerespectării unei clauze de confidenţialitate ori a unor norme legale, regulamentare, statutare etc., ci aceea ca permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţiile nedestinate publicităţii ori folosirea, în orice mod, direct sau indirect de astfel de informaţii obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiilor sau însărcinărilor încredinţate să fie realizată în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite. 25. Totodată, Curtea a constatat că informaţiile dintr-un dosar penal aflat în faza de urmărire penală pot fi fie informaţii clasificate ce intră sub incidenţa Legii nr. 182/2002, fiind informaţii ce pot intra în clasele de secretizare secret de stat ori secret de serviciu, fie informaţii confidenţiale. În acest sens, coroborând dispoziţiile art. 285 alin. (2) din actualul Cod de procedură penală, potrivit căruia „Procedura în cursul urmăririi penale este nepublică“, cu caracterul cel puţin confidenţial al informaţiilor dintr-un dosar penal, doctrina şi jurisprudenţa în materie au acceptat în mod unanim faptul că urmărirea penală are caracter nepublic. Această concluzie îşi găsea raţiunea sub vechea reglementare - şi care subzistă şi sub cea actuală - în faptul că unele activităţi cum sunt: strângerea probelor în vederea stabilirii vinovăţiei făptuitorului, conservarea unor urme care să ajute la aflarea adevărului, dejucarea unor planuri ale făptuitorilor care încearcă să denatureze sau să ascundă probe pentru a se sustrage răspunderii penale, luarea măsurilor preventive etc., ar fi mult îngreunate, iar unele chiar imposibil de realizat dacă persoanele cu interes direct în cauză, şi nu numai acestea, ar cunoaşte în amănunt întreaga strategie de cercetare a organelor de urmărire penală sau ar lua cunoştinţă de întregul material probator înainte de terminarea urmăririi penale. 26. Cu toate acestea, unele elemente de publicitate erau totuşi admise la efectuarea unor acte de cercetare penală ca, de exemplu, prezenţa unor martori asistenţi la efectuarea cercetării la faţa locului sau la percheziţii; existenţa publicului ocazional la investigaţiile făcute cu ocazia unui accident de circulaţie; inculpatul, eventual asistat de un apărător, avea dreptul să cunoască conţinutul dosarului cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală (art. 250 din Codul de procedură penală din 1968); expertul putea să ia cunoştinţă, cu încuviinţarea organului de urmărire penală, de materialele dosarului necesare expertizei (art. 121 din Codul de procedură penală din 1968). De asemenea, Curtea a constatat că, potrivit art. 12 lit. e) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 23 octombrie 2001, se exceptează de la accesul liber al cetăţenilor informaţiile privind procedura în timpul anchetei penale sau disciplinare, dacă se periclitează rezultatul anchetei, se dezvăluie surse confidenţiale ori se pun în pericol viaţa, integritatea corporală, sănătatea unei persoane în urma anchetei efectuate sau în curs de desfăşurare. 27. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 28. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 302 din 4 mai 2017*), nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunţării prezentei decizii, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, care nu reglementează în categoria nulităţilor absolute încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituţională.────────── *) Decizia Curţii Constituţionale nr. 302 din 4 mai 2017 a fost publicată ulterior în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017.────────── 29. Reţinând că Decizia Curţii Constituţionale nr. 302 din 4 mai 2017 a fost pronunţată la data de 4 mai 2017, iar încheierea de sesizare a instanţei de contencios constituţional în prezentul dosar este anterioară acestei date, Curtea va respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală. 30. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. a), c), d), e) şi f), precum şi art. 282 alin. (4) din Codul de procedură penală, Curtea observă că autorii acesteia solicită, în realitate, ca aceasta să pronunţe o soluţie prin care să stabilească modalitatea de aplicare a unei decizii de admitere (în speţă, Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016) în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate. 31. Din această perspectivă, Curtea reţine că, răspunzând unor critici identice, prin Decizia nr. 466 din 27 iunie 2017**), nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunţării prezentei decizii, a constatat că acestea nu reprezintă veritabile critici de neconstituţionalitate, fiind criticat, în realitate, modul de interpretare şi aplicare a normelor de procedură penală ce reglementează regimul nulităţilor (absolute şi relative), prin prisma efectelor deciziilor Curţii Constituţionale.────────── **) Decizia Curţii Constituţionale nr. 466 din 27 iunie 2017 a fost publicată ulterior în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 768 din 27 septembrie 2017.────────── 32. Or, Curtea a statuat, în jurisprudenţa sa, că nu este competentă să se pronunţe cu privire la aspectele ce ţin de aplicarea legii (Decizia nr. 1.402 din 2 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 9 decembrie 2010, Decizia nr. 357 din 22 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 9 iunie 2011, Decizia nr. 785 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 3 februarie 2016, paragraful 17, Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, paragraful 19, Decizia nr. 698 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2017, paragraful 23), aceste aspecte intrând în competenţa instanţei judecătoreşti învestite cu soluţionarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. 33. În continuare, Curtea a reţinut că atât interpretarea conţinutului normelor de procedură penală ce reglementează regimul nulităţilor (absolute şi relative), prin prisma efectelor deciziilor Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 februarie 2016 şi nr. 302 din 4 mai 2017, ca fază indispensabilă procesului de aplicare a legii la situaţiile de fapt deduse judecăţii, cât şi, în speţă, aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 februarie 2016 ca temei pentru constatarea intervenirii nulităţii sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti. În cazuri similare, Curtea a reţinut că a răspunde criticilor autorului excepţiei ar însemna o ingerinţă a Curţii Constituţionale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituţie, potrivit cărora justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege. 34. Având în vedere criticile formulate, Curtea apreciază că cele reţinute prin Decizia nr. 466 din 27 iunie 2017 sunt aplicabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză, excepţia de neconstituţionalitate fiind inadmisibilă. 35. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ioana Ionuţ Adrian, Florin Peteanu şi Cristian Liciu în Dosarul nr. 11.807/212/2014/a15 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie şi constată că dispoziţiile art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 2. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de aceiaşi autori în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe. 3. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. a), c)-f), precum şi art. 282 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de aceiaşi autori în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 13 iulie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof.univ.dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
