Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71, art. 72 alin. (1) şi (2) şi art. 73 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ion Mihai Dincă în Dosarul nr. 1.063/46/2016 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.072D/2016. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei, arătând că autorul excepţiei a depus note scrise prin care ridică excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b), art. 112 alin. (1) lit. a)-f) şi ale art. 291 alin. (1) din Codul penal, precum şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 alin. (1) lit. a), art. 70 alin. (2), art. 141 alin. (1), art. 143 alin. (1) şi (4), art. 328 şi ale art. 438 din Codul de procedură penală. De asemenea, magistratul-asistent învederează că autorul excepţiei a depus la dosar hotărâri pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, precum şi acte întocmite de către procuror în dosarul de fond. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care apreciază că excepţiile ridicate direct în faţa Curţii Constituţionale sunt inadmisibile. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate cu care Curtea a fost sesizată prin încheiere, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea acesteia, ca inadmisibilă. În acest sens, învederează că autorul excepţiei s-a mărginit în a invoca mai multe prevederi constituţionale, fără a arăta, concret, în ce constă contrarietatea dintre textele criticate şi dispoziţiile din Legea fundamentală invocate. Apreciază că neconstituţionalitatea dispoziţiilor criticate decurge din nemulţumirea autorului excepţiei referitoare la respingerea cererilor de strămutare, aceste aspecte neputând atrage neconstituţionalitatea dispoziţiilor criticate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 27 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.063/46/2016, Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71, art. 72 alin. (1) şi (2) şi art. 73 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ion Mihai Dincă într-o cauză ce are ca obiect strămutarea unui dosar al Tribunalului Argeş. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că, în situaţia în care cererea sa de strămutare este respinsă, va fi judecat de completul pe care l-a criticat prin cererea sa de strămutare, încălcându-i-se dreptul la apărare prevăzut de dispoziţiile art. 21 şi art. 24 din Legea fundamentală. De asemenea, autorul excepţiei apreciază că, atât timp cât nu se citează autorul cererii de strămutare cu menţiunea obligaţiei de a fi prezent în faţa instanţei de judecată pentru susţinerea cererii de strămutare, se încalcă dreptul la un proces echitabil. 6. Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că art. 126 alin. (1) şi (2) din Constituţie prevede că justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege, iar competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, neexistând obligaţia ca toate procedurile judiciare să fie realizate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În ceea ce priveşte procedura de soluţionare a cererii de strămutare, dispoziţiile art. 73 alin. (2) din Codul de procedură penală impun încunoştinţarea părţilor cu privire la introducerea cererii de strămutare şi termenul fixat pentru soluţionarea acesteia, părţile având dreptul să trimită memorii şi să se prezinte la termenul fixat pentru soluţionarea strămutării. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul arată că dispoziţiile art. 71 din Codul de procedură penală instituie drept motiv de strămutare „bănuiala legitimă“, când din pricina împrejurărilor cauzei ori a calităţii părţilor există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorilor este afectată. De asemenea, în cazul în care „bănuiala legitimă“ îi vizează pe judecătorii unei curţi de apel, competenţa de soluţionare a cererii de strămutare aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care va strămuta judecarea cauzei „de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel“. Aşadar, în ipoteza în care împrejurările cauzei sau calitatea părţilor justifică temerea afectării imparţialităţii nu doar a judecătorilor de la tribunal, ci şi a judecătorilor de la curtea de apel în circumscripţia căreia se află tribunalul respectiv, textul legal prevede soluţia, şi anume: cererea de strămutare se va judeca de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar, în cazul admiterii sale, cauza va fi strămutată la o altă curte de apel. 9. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 73 alin. (2) din Codul de procedură penală, Guvernul apreciază că dreptul de a se prezenta în instanţă la acel termen şi dreptul de a depune memorii ar fi doar drepturi iluzorii, în ipoteza în care petentul se află în stare de deţinere sau de arest preventiv, întrucât, potrivit tezei a doua a art. 73 alin. (4) din Codul de procedură penală, într-o asemenea situaţie, instanţa poate dispune aducerea petentului la judecarea strămutării. Cu toate acestea, apreciază că evaluarea instanţei în sensul necesităţii prezenţei petentului constituie o chestiune de judecată, iar nu una de constituţionalitate. 10. În continuare, Guvernul arată că, deşi invocă încălcarea anumitor dispoziţii constituţionale, autorul excepţiei nu îşi motivează excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, neexplicând în concret în ce constă relaţia de contrarietate dintre acestea din urmă şi normele fundamentale invocate. Or, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, „sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate“. Aşa fiind, întrucât excepţia invocată nu satisface cerinţa motivării sale, Guvernul apreciază că aceasta este inadmisibilă. 11. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi reţinută. Arată că strămutarea nu este o procedură de soluţionare în fond a procesului, ci constituie o procedură specială, de stabilire a competenţei teritoriale a instanţei de judecată, cu scopul asigurării condiţiilor unui proces echitabil, în care părţile să dispună de aceleaşi mijloace de apărare şi să aibă posibilitatea să îşi exercite dreptul la apărare în mod efectiv şi eficient. Totodată, menţionează că imparţialitatea magistratului, ca garanţie a dreptului la un proces echitabil, poate fi apreciată într-un dublu sens: un demers subiectiv, aşa-numita imparţialitate subiectivă, şi un demers obiectiv, ceea ce semnifică aşa-numita imparţialitate obiectivă. Invocând Decizia Curţii Constituţionale nr. 438 din 21 iunie 2016, susţine că revine instanţei competente ca, prin raportare la circumstanţele fiecărei speţe, să stabilească dacă, într-adevăr, imparţialitatea judecătorului este afectată şi să decidă în consecinţă. Referitor la pretinsa încălcare a art. 16 alin. (1) şi alin. (2) din Constituţie, Avocatul Poporului apreciază că aceasta nu poate fi reţinută, întrucât normele supuse controlului de constituţionalitate se aplică în mod egal tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 124 alin. (1) şi alin. (2) din Legea fundamentală, Avocatul Poporului susţine că dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere principiului constituţional care consacră că justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi şi se înfăptuieşte în numele legii. Totodată, arată că este de competenţa exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie care rezultă din dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (2). 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 71, art. 72 alin. (1) şi (2) şi art. 73 alin. (2) din Codul de procedură penală. Dispoziţiile art. 72 alin. (1) din Codul de procedură penală au fost modificate prin art. II pct. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut: "ART. 71 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, iar curtea de apel strămută judecarea unei cauze de la un tribunal sau, după caz, de la o judecătorie din circumscripţia sa la o altă instanţă de acelaşi grad din circumscripţia sa, atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorilor instanţei este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calităţii părţilor ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice. Strămutarea judecării unei cauze de la o instanţă militară competentă la o altă instanţă militară de acelaşi grad se dispune de curtea militară de apel, prevederile prezentei secţiuni privind strămutarea judecării cauzei de către curtea de apel competentă fiind aplicabile. ART. 72 (1) Strămutarea poate fi cerută de părţi, de persoana vătămată sau de procuror. (2) Cererea se depune la instanţa de unde se solicită strămutarea şi trebuie să cuprindă indicarea temeiului de strămutare, precum şi motivarea în fapt şi în drept. ART. 73 [...] (2) Preşedintele instanţei ierarhic superioare celei la care se află cauza ia măsuri pentru încunoştinţarea părţilor despre introducerea cererii de strămutare, despre termenul fixat pentru soluţionarea acesteia, cu menţiunea că părţile pot trimite memorii şi se pot prezenta la termenul fixat pentru soluţionarea cererii." 15. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 15 referitor la universalitate, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei şi art. 126 referitor la instanţele judecătoreşti. 16. În ceea ce priveşte solicitarea autorului excepţiei de a extinde obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că această solicitare nu poate fi primită. Astfel, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti (...)“, iar alin. (4) al aceluiaşi articol prevede că „Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi (...)“. Cadrul procesual specific al excepţiei de neconstituţionalitate este, aşadar, cel fixat prin actul de sesizare a Curţii Constituţionale de către instanţa de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia. Prin urmare, în faţa Curţii Constituţionale, obiectul excepţiei nu poate fi altul decât cel stabilit prin încheierea de sesizare. O extindere a acestuia, ca urmare a admiterii cererii făcute în faţa Curţii de către o parte, excedează cadrului stabilit prin Legea nr. 47/1992. În acest sens Curtea s-a pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 528 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 15 iunie 2012. Aşa fiind, Curtea se va pronunţa asupra excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum aceasta a fost formulată în faţa instanţei de judecată. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată prin încheiere, Curtea observă că, în jurisprudenţa sa, a statuat că strămutarea nu este o procedură de soluţionare în fond a procesului, ci constituie o procedură specială, de stabilire a competenţei teritoriale a instanţei de judecată, cu scopul asigurării condiţiilor unui proces echitabil, în care părţile să dispună de aceleaşi mijloace de apărare şi să aibă posibilitatea să îşi exercite dreptul la apărare în mod efectiv şi eficient (a se vedea Decizia nr. 226 din 7 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 31 martie 2006). De asemenea, Curtea a reţinut că doctrina a arătat că strămutarea este acea „deplasare a competenţei“ care constă în trecerea, pentru serioase temeiuri, a unei cauze de la o instanţă care avea competenţa obişnuită la o altă instanţă, de acelaşi fel şi de acelaşi grad, în a cărei competenţă teritorială nu intră acea cauză. Deci, prin strămutare, rămân nealterate competenţa materială, funcţională şi cea după calitatea persoanei, aceasta având efecte numai asupra competenţei teritoriale (Decizia nr. 438 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 857 din 27 octombrie 2016, paragraful 15). 18. Analizând dispoziţiile procesual civile referitoare la strămutare, Curtea a statuat că strămutarea reprezintă unul dintre mijloacele procesuale care contribuie la asigurarea caracterului efectiv al imparţialităţii judecătorilor, garanţie instituţională a dreptului la un proces echitabil (a se vedea Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 10 decembrie 2014). În acest context, reţinem că dispoziţiile art. 71 din Codul de procedură penală reglementează cazurile de strămutare, respectiv existenţa unei suspiciuni rezonabile că imparţialitatea judecătorilor instanţei este afectată datorită împrejurărilor cauzei sau a calităţii părţilor şi existenţa pericolului de tulburare a ordinii publice. 19. Astfel, Curtea a reţinut că imparţialitatea magistratului, ca garanţie a dreptului la un proces echitabil, poate fi apreciată într-un dublu sens: un demers subiectiv, ce tinde a determina convingerea personală a unui judecător într-o cauză anume, ceea ce semnifică aşa-numita imparţialitate subiectivă, şi un demers obiectiv, cu scopul de a determina dacă acesta a oferit garanţii suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privinţa sa, ceea ce semnifică aşa-numita imparţialitate obiectivă. De asemenea, Curtea a constatat că imparţialitatea subiectivă este prezumată până la proba contrară, în schimb, aprecierea obiectivă a imparţialităţii constă în a analiza dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite împrejurări care pot fi verificate dau naştere unor suspiciuni de lipsă de imparţialitate (a se vedea Decizia nr. 333 din 12 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 17 iulie 2014). 20. Curtea a apreciat că, în cazul strămutării unei cauze penale, suspiciunea rezonabilă presupune existenţa unor date sau informaţii referitoare la împrejurările cauzei sau la calitatea părţilor, de natură să convingă un observator obiectiv şi neutru că imparţialitatea judecătorilor este afectată. Astfel, simpla părere sau supoziţie, chiar dacă este susţinută de bună-credinţă, nu poate fi confundată cu suspiciunea rezonabilă, aceasta trebuie să se bazeze pe fapte sau împrejurări care să permită conturarea unui grad de probabilitate cuantificabil, acela de a convinge un observator obiectiv şi neutru că imparţialitatea judecătorului este afectată (Decizia nr. 438 din 21 iunie 2016, precitată, paragraful 22). 21. Din cele expuse anterior, precum şi din analiza dispoziţiilor de lege criticate rezultă că scopul reglementării instituţiei strămutării este acela ca părţile sau persoana vătămată să beneficieze de un proces echitabil, neafectat de lipsa de imparţialitate a judecătorului. Pentru a analiza temeinicia cererii de strămutare şi pentru a dispune în consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau curtea de apel competentă poate, potrivit art. 72 alin. (6) din Codul de procedură penală, să solicite informaţii de la preşedintele instanţei de unde se solicită strămutarea sau de la preşedintele instanţei ierarhic superioare celei la care se află cauza a cărei strămutare se cere. Totodată, instanţa competentă cu soluţionarea cererii de strămutare are acces la motivarea în fapt şi în drept a cererii, la înscrisurile pe care aceasta se întemeiază, precum şi la eventualele memorii trimise de părţi. 22. Astfel, Curtea constată că respingerea cererii de strămutare echivalează, în fapt, cu constatarea existenţei imparţialităţii judecătorilor, suspiciunile de lipsă de imparţialitate neavând un suport real, formularea unei cereri de strămutare neputând crea premisele unei lipse de imparţialitate a instanţei de la care se solicită strămutarea. Aşadar, părţile sau partea vătămată se pot bucura de un proces echitabil inclusiv în faţa instanţei de la care se solicită strămutarea. În mod contrar, s-ar ajunge ca, prin introducerea unei cereri de strămutare, în mod formal, fără a exista vreo suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorilor instanţei este afectată, să se eludeze atât dispoziţiile referitoare la recuzarea judecătorului (art. 67 şi art. 68 din Codul de procedură penală), cât şi cele referitoare la strămutarea cauzei. Aşa fiind, Curtea apreciază că nu poate fi reţinută critica potrivit căreia este încălcat dreptul la apărare prevăzut de prevederile art. 21 şi art. 24 din Legea fundamentală prin judecarea cauzei de către instanţa de la care a fost solicitată strămutarea, ca urmare a respingerii acesteia. 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ion Mihai Dincă în Dosarul nr. 1.063/46/2016 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi constată că dispoziţiile art. 71, art. 72 alin. (1) şi (2) şi art. 73 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 13 iulie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
