Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid-Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Aquavas - S.A., cu sediul în judeţul Vaslui, în Dosarul nr. 953/1/2019/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.854D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.870D/2019, care are un obiect identic al excepţiei de neconstituţionalitate, ridicată de Englmeier Johann în Dosarul nr. 3.880/2/2019 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie. 4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autorul excepţiei de neconstituţionalitate, Englmeier Johann, a depus la dosar un înscris prin care solicită judecarea cauzei în lipsă. 6. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 2.854D/2019 şi nr. 2.870D/2019, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere obiectul identic al excepţiilor de neconstituţionalitate, este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 2.870D/2019 la Dosarul nr. 2.854D/2019, care a fost primul înregistrat. 7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii Constituţionale acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, concretizată prin Decizia nr. 823 din 9 decembrie 2021. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 8. Prin Încheierea din 18 septembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 953/1/2019/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Aquavas - S.A. într-o cauză având ca obiect achiziţii publice. 9. Prin Încheierea din 2 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 3.880/2/2019, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Englmeier Johann cu prilejul soluţionării unei cereri de revizuire formulate de acesta împotriva Deciziei civile nr. 1.487 A din 22 mai 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă, într-o cauză având ca obiect succesiune. 10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că pentru exercitarea căii de atac a revizuirii este necesară cunoaşterea motivelor hotărârii judecătoreşti atacate pentru a stabili dacă există o încălcare a autorităţii de lucru judecat la nivel de considerente, astfel încât termenul de exercitare a revizuirii nu poate fi stabilit în raport cu data rămânerii definitive a hotărârii atacate, ci în raport cu data comunicării acestei hotărâri. Apreciază, astfel, că, reglementând un termen de exercitare a căii de atac extraordinare a revizuirii, care curge de la pronunţarea hotărârii, sunt încălcate cerinţele de claritate ale normei juridice, având în vedere că dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă nu sunt corelate cu cele ale art. 430 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ, care consacră autoritatea de lucru judecat. 11. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.854D/2019, apreciază că reglementarea criticată din Codul de procedură civilă nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate, întrucât condiţionarea valorificării unui drept de exercitarea sa în interiorul unui termen procedural nu reprezintă o negare sau o restrângere a accesului liber la justiţie ori a dreptului la apărare, ci are menirea de a asigura cadrul legal în vederea exercitării de către părţile interesate a dreptului de a se adresa instanţei de judecată pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime. Instanţa de judecată apreciază că instituirea unei anumite limitări, prin reglementarea unui termen de exercitare a cererii de revizuire, care curge de la rămânerea definitivă a hotărârii atacate, iar nu de la comunicarea acesteia, nu este de natură să afecteze dreptul părţii de a se adresa justiţiei şi nici dreptul la un proces echitabil, ci, dimpotrivă, reprezintă o garanţie a asigurării dreptului la soluţionarea cauzei cu celeritate şi într-un termen rezonabil, având în vedere specificul căii extraordinare de atac a revizuirii. Chiar în situaţia în care partea interesată s-a aflat într-o imposibilitate obiectivă de a lua cunoştinţă de existenţa unui caz de revizuire şi de a promova calea de atac extraordinară în termenul prevăzut de lege, această situaţie nu este tranşată prin intermediul examinării conformităţii textului de lege cu Constituţia, existând alt remediu procedural pus la dispoziţia părţii interesate, respectiv cererea de repunere în termenul de exercitare a cererii de revizuire. Prin urmare, textul de lege criticat, referitor la calcularea termenului de formulare a cererii de revizuire începând cu data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, nu este contrar dispoziţiilor Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, care ataşează autoritatea de lucru judecat atât dispozitivului, cât şi considerentelor hotărârii judecătoreşti, concursul dintre prevederile art. 511 alin. (1) pct. 8 şi cele ale art. 430 din Codul de procedură civilă urmând să fie examinat prin intermediul mecanismelor prevăzute de Codul de procedură civilă. 12. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.870D/2019, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Instanţa reţine, pe de o parte, că instituirea unor termene procesuale serveşte unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor, astfel că nu poate avea semnificaţia unei restrângeri nepermise a accesului la justiţie. Pe de altă parte, încălcarea autorităţii de lucru judecat prin pronunţarea a două hotărâri potrivnice nu poate să rezulte decât din măsurile dispuse prin dispozitivul hotărârilor, astfel că exercitarea revizuirii pentru acest motiv este posibilă chiar în condiţiile în care nu sunt cunoscute încă motivele pe care s-a întemeiat hotărârea pretins potrivnică. Împrejurarea că normele legale procedurale recunosc autoritatea de lucru judecat şi considerentelor unei hotărâri nu este de natură să conducă la o altă concluzie în condiţiile în care un astfel de efect nu funcţionează decât în ceea ce priveşte acele considerente care sprijină dispozitivul, iar acestea nu pot fi decât în concordanţă cu dispozitivul. Instanţa învederează, totodată, că jurisprudenţa Curţii Constituţionale este constantă în sensul celor arătate anterior, astfel cum rezultă, de exemplu, din Decizia nr. 524 din 5 iulie 2016 sau Decizia nr. 743 din 22 noiembrie 2018. 13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, potrivit cărora „(1) Termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti: [...] 8. în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.“ Curtea reţine că art. 509 alin. (1) pct. 8, la care face referire textul de lege criticat, consacră posibilitatea revizuirii unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. 17. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, aceste dispoziţii contravin normelor constituţionale ale art. 1 alin. (3) care consacră caracterul de stat de drept al statului român, ale art. 1 alin. (5) care consacră principiul legalităţii, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 44 care consacră dreptul de proprietate privată, ale art. 53 alin. (2) referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, precum şi celor ale art. 129 referitoare la folosirea căilor de atac. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, prin prisma unor critici similare şi prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Legea fundamentală invocate şi în prezenta cauză, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 8 din 14 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 27 mai 2020, Decizia nr. 495 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 963 din 20 octombrie 2020, Decizia nr. 536 din 2 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 969 din 21 octombrie 2020, Decizia nr. 351 din 3 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 6 decembrie 2021, Decizia nr. 366 din 3 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 722 din 22 iulie 2021, sau Decizia nr. 823 din 9 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 10 martie 2022, prin care Curtea a constatat că aceste dispoziţii de lege sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 19. Prin deciziile mai sus menţionate, Curtea a reţinut că textul de lege criticat stabileşte termenul în care poate fi introdusă o cerere de revizuire justificată de existenţa unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Acesta este de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, în condiţiile în care, potrivit art. 634 alin. (2) din Codul de procedură civilă, unele hotărâri devin definitive la data pronunţării (este vorba despre hotărârile date în recurs şi cele pentru care legea nu prevede posibilitatea atacării lor cu apel sau cu recurs). 20. În acord cu jurisprudenţa sa în materie, Curtea a reţinut că hotărârea atacată prin intermediul revizuirii - cale extraordinară de atac - nu este criticată în raport cu materialul dosarului existent la data pronunţării acelei hotărâri, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanţa de judecată la data pronunţării. De aceea, formularea şi motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoaşterea argumentării instanţei care a stat la baza pronunţării hotărârii atacate. În acest context, Curtea a arătat că prin art. 511 din Codul de procedură civilă s-au instituit termene diferite pentru formularea revizuirii, în funcţie de motivele pe care se întemeiază cererea, stabilind şi momentul de la care acestea încep să curgă. Astfel, în ceea ce priveşte termenul de revizuire în cazul prevăzut la art. 511 alin. (1) pct. 8 cu trimitere la prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, respectiv în cazul încălcării autorităţii de lucru judecat prin pronunţarea unei hotărâri contrare, termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri. 21. Curtea a observat că, potrivit art. 634 din Codul de procedură civilă, sunt hotărâri definitive: 1. hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului; 2. hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, neatacate cu recurs; 3. hotărârile date în primă instanţă, care nu au fost atacate cu apel; 4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs; 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii; 6. orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs. Aceste hotărâri devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării. 22. Curtea a reţinut că, în ceea ce priveşte autoritatea de lucru judecat, art. 430 din Codul de procedură civilă stipulează că hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului, iar când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. Hotărârea atacată cu contestaţia în anulare sau revizuire îşi păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre. 23. Curtea a subliniat, de asemenea, că, potrivit art. 513 alin. (4) teza a doua din Codul de procedură civilă, efectul admiterii revizuirii îl constituie anularea celei din urmă hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat. Revizuirea reprezintă o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă. De aceea, în cadrul judecării acesteia nu este permisă şi soluţionarea fondului pricinii. În ipoteza în care constată existenţa motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, instanţa competentă să soluţioneze cererea de revizuire nu examinează temeinicia hotărârii atacate şi nu decide care dintre hotărârile în discuţie este cea judicioasă, ci se rezumă la a anula ultima hotărâre cu privire la care constată că nesocoteşte autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare. Pentru a decide astfel, instanţa se pronunţă asupra identităţii de părţi, obiect şi cauză în procesele soluţionate prin hotărârile comparate, care indică încălcarea autorităţii de lucru judecat a celei mai întâi pronunţate. Or, în verificarea existenţei triplei identităţi menţionate, nu este necesar ca instanţa care soluţionează cererea de revizuire să analizeze considerentele pe care instanţele şi-au fondat soluţiile pronunţate, ci soluţia pronunţată şi impusă prin dispozitivul hotărârilor. Art. 461 alin. (1) din Codul de procedură civilă clarifică obiectul asupra căruia poartă orice cale de atac, stabilind că partea din hotărâre împotriva căreia se îndreaptă aceasta este soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii. 24. Aşadar, revizuirea, la fel ca orice altă cale de atac, indiferent de caracterul acesteia - ordinară sau extraordinară, de reformare sau de retractare, devolutivă sau nedevolutivă, se îndreaptă împotriva soluţiei cuprinse în dispozitivul hotărârii. Chiar dacă, în concepţia actuală a Codului de procedură civilă, se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât şi considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede art. 430 alin. (2) din acest act normativ, revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorităţii de lucru judecat nu poate viza decât soluţia pronunţată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este, aşa cum s-a arătat mai sus, anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăţi existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuţie. Este adevărat că art. 461 alin. (2) din Codul de procedură civilă reglementează şi problema considerentelor, în sensul că, potrivit acestuia, calea de atac poate să vizeze anumite considerente ale hotărârii, şi anume cele prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea. Într-o asemenea situaţie, instanţa, admiţând calea de atac, va înlătura acele considerente şi le va înlocui cu propriile considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate. Această ipoteză este valabilă însă numai în ceea ce priveşte căile de atac de reformare, întrucât necesită un control judiciar efectiv al hotărârii, iar nu şi în ceea ce priveşte căile de atac de retractare, aşa cum este revizuirea. Astfel, Curtea a observat că, în ceea ce priveşte considerentele decizorii, prin care a fost soluţionată pe cale incidentală o chestiune litigioasă, acestea nu pot constitui motiv de revizuire a celei de-a doua hotărâri ca urmare a faptului că ar contraveni considerentelor decizorii cuprinse într-o altă hotărâre anterioară. Aceasta, deoarece o astfel de ipoteză este exclusă de existenţa unei alte căi procedurale puse la îndemâna părţii interesate încă din timpul soluţionării celui de-al doilea proces, şi anume posibilitatea acesteia de a invoca excepţia autorităţii de lucru judecat cu referire la soluţia dată cu privire la aceeaşi chestiune litigioasă rezolvată pe cale incidentală într-o cauză precedentă. Prin urmare, în condiţii de diligenţă procesuală, se poate preveni apariţia unor considerente decizorii contradictorii, astfel încât să nu se mai pună problema unei eventuale revizuiri întemeiate pe un asemenea motiv. 25. În consecinţă, faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunţarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiţie al părţii şi dreptul la apărare şi nici nu contravine dispoziţiilor art. 129 din Constituţie referitoare la exercitarea căilor de atac, întrucât demonstrarea existenţei motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă nu presupune cu necesitate cunoaşterea considerentelor dezvoltate de instanţa care a pronunţat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenţei identităţii de părţi, obiect şi cauză din cele două procese, lucru posibil şi în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită. 26. În acest sens, Curtea a reţinut că obligaţia părţilor de aşi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor. Tot astfel, Curtea a statuat că, în toate cazurile în care legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu a procedat astfel în scopul restrângerii accesului liber la justiţie, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21. Curtea a constatat că formularea şi motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoaşterea argumentării instanţei care a stat la baza pronunţării hotărârii atacate, astfel că stabilirea momentului pronunţării ca început al termenului de introducere a revizuirii nu îngrădeşte accesul liber la justiţie al revizuentului şi nici dreptul său la un proces echitabil. 27. Concluzionând, Curtea a subliniat faptul că în virtutea dispoziţiilor constituţionale ale art. 126 alin. (2), potrivit cărora „competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, precum şi ale art. 129, care statuează că „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii“, legiuitorul are prerogativa stabilirii competenţei şi procedurii de judecată, inclusiv cu privire la condiţiile de exercitare a căilor de atac. 28. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Aquavas - S.A. cu sediul în judeţul Vaslui, în Dosarul nr. 953/1/2019/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, precum şi de către Englmeier Johann în Dosarul nr. 3.880/2/2019 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi constată că dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 10 noiembrie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ingrid-Alina Tudora ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
