Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 100 alin. (1) lit. b) din Codul penal şi ale art. 36 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Mircea Munteanu în Dosarul nr. 2.508/175/2017 al Judecătoriei Aiud, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.243D/2017. 2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Se susţine că dispoziţiile legale criticate oferă suficiente garanţii persoanelor încarcerate, pe parcursul executării pedepsei, date fiind termenele prevăzute de Legea nr. 254/2013, şi că obligaţia impusă comisiei de supraveghere de a examina la intervale precis determinate situaţia persoanei condamnate îi conferă acesteia din urmă posibilitatea de a trece dintr-un regim de executare a pedepsei mai restrictiv în unul uşor, aşa încât aceasta să poată beneficia, la un moment dat, de liberarea condiţionată. Se arată că aceeaşi lege oferă garanţii şi persoanei condamnate, care execută pedeapsa cu închisoarea într-un regim mai uşor de detenţie, de a-şi păstra acest regim de detenţie, în ambele ipoteze anterior menţionate schimbarea regimului de încarcerare depinzând, în mod exclusiv, de conduita persoanei încarcerate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 12 iulie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 2.508/175/2017, Judecătoria Aiud a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 100 alin. (1) lit. b) din Codul penal şi ale art. 36 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Mircea Munteanu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de liberare condiţionată. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că nicio persoană privată de libertate, care execută pedeapsa privativă de libertate în regim închis sau de maximă siguranţă, nu va putea beneficia vreodată de instituţia liberării condiţionate, deşi, potrivit art. 16 alin. (1) din Constituţie, cetăţenii sunt egali în faţa legii. Se susţine că prevederile art. 100 alin. (1) lit. b) din Codul penal sunt neconstituţionale întrucât acestea lasă la latitudinea instanţei de judecată acordarea liberării condiţionate şi că regimul deschis sau semideschis la care face trimitere textul criticat nu constituie o condiţie imperativă pentru pronunţarea acestei soluţii. Se arată, totodată, că dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 254/2013 sunt neconstituţionale întrucât, dacă liberarea condiţionată este amânată pentru 12 luni, astfel cum a propus Comisia pentru stabilirea, individualizarea şi schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Aiud în prezentul dosar, persoana condamnată va executa pedeapsa integral sau chiar va depăşi termenul de executare al acesteia. 6. Judecătoria Aiud apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că, atâta vreme cât Legea nr. 254/2013 oferă condamnaţilor încadraţi iniţial în regim închis sau de maximă siguranţă garanţiile necesare pentru a ajunge, în cazul unui comportament adecvat în cadrul penitenciarului, înainte de executarea fracţiei minime obligatorii de pedeapsă pentru a putea fi liberaţi condiţionat, la un regim semideschis sau deschis, iar celor încadraţi iniţial în unul dintre aceste două ultime regimuri de executare a pedepsei posibilitatea de a menţine regimul de încarcerare în cauză până la analizarea cererii de liberare condiţionată, impunerea de către legiuitor a condiţiei prevăzute la art. 100 alin. (1) lit. b) din Codul penal nu aduce atingere principiului constituţional al egalităţii în drepturi. Referitor la prevederile art. 36 din Legea nr. 254/2013, se arată că acestea sunt în acord cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, atât timp cât toate persoanele care execută pedeapsa închisorii mai mare de 3 ani, dar care nu depăşeşte 13 ani, vor fi incluse iniţial în regimul închis de executare a pedepsei, cu excepţiile prevăzute la art. 36 alin. (2) din Legea nr. 254/2013. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la considerentele Deciziei nr. 540 din 12 iulie 2016, paragraful 21. Se arată că, dacă, după efectuarea fracţiei minime de pedeapsă pentru a putea solicita liberarea condiţionată, persoana condamnată se află într-un regim închis de detenţie, rezultă că aceasta nu a dat dovezi de îndreptare. Se arată că principiul egalităţii în faţa legii presupune aplicarea unui regim juridic diferit unor persoane aflate în situaţii diferite. Se susţine însă că dispoziţiile legale criticate se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică, motiv pentru care acestea nu contravin dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, şi, de asemenea, că textele criticate nu înlătură posibilitatea persoanei împotriva căreia s-a formulat o acuzaţie în materie penală de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanţă independentă, imparţială, stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 100 alin. (1) lit. b) din Codul penal şi ale art. 36 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, care au următorul conţinut: - Art. 100 alin. (1) lit. b) din Codul penal: „(1) Liberarea condiţionată în cazul închisorii poate fi dispusă, dacă: [...] b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;“; – Art. 36 din Legea nr. 254/2013: "(1) Regimul închis se aplică iniţial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 3 ani, dar care nu depăşeşte 13 ani.(2) În mod excepţional, natura şi modul de săvârşire a infracţiunii, persoana condamnatului, precum şi comportarea acesteia până la stabilirea regimului de executare pot determina includerea persoanei condamnate în regimul de executare imediat inferior sau superior ca grad de severitate, în condiţiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.(3) Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim închis sunt cazate, de regulă, în comun, prestează muncă şi desfăşoară activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, moral-religioase, instruire şcolară şi formare profesională, în grupuri, în interiorul penitenciarului, sub pază şi supraveghere, în condiţiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.(4) Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim închis pot presta munca şi pot desfăşura activităţi educative şi culturale în afara penitenciarului, sub pază şi supraveghere continuă, cu aprobarea directorului penitenciarului.(5) Măsurile de siguranţă specifice regimului închis se aplică persoanelor condamnate, altele decât cele din regimul de maximă siguranţă, transferate temporar într-un alt penitenciar, pentru prezentarea în faţa organelor judiciare.(6) Măsurile de siguranţă specifice regimului închis se aplică deţinuţilor internaţi în penitenciare-spital şi în infirmeria penitenciarului." 12. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, precum şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 100 alin. (1) lit. b) din Codul penal au mai fost suspuse controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare, fiind pronunţată în acest sens Decizia nr. 239 din 16 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 5 iulie 2019, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată. 14. Prin Decizia nr. 239 din 16 aprilie 2019, paragrafele 14-20, Curtea a reţinut că prevederile art. 100 din Codul penal reglementează condiţiile liberării condiţionate în cazul pedepsei închisorii. Liberarea condiţionată nu reprezintă un drept recunoscut condamnatului de a nu executa pedeapsa până la termen, ci un instrument juridic prin care instanţa de judecată constată că nu mai este necesară continuarea executării pedepsei în regim de detenţie până la împlinirea integrală a duratei stabilite prin condamnare, întrucât condamnatul, prin conduita avută pe toată durata executării pedepsei, dovedeşte că a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale, iar liberarea sa anticipată nu prezintă niciun pericol pentru colectivitate. În acest sens, prin Decizia nr. 238 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 417 din 10 iulie 2013, Curtea a reţinut că liberarea condiţionată nu este un drept fundamental, ci doar o posibilitate care se aplică facultativ, dacă sunt îndeplinite şi constatate de către instanţă condiţiile legale, măsura constituind un stimulent important pentru reeducarea celui condamnat. 15. Sub aspectul condiţiilor de acordare a liberării condiţionate, prin aceeaşi decizie, Curtea a constatat că noile dispoziţii relative la liberarea condiţionată în cazul pedepsei închisorii prevăd că aceasta poate fi dispusă dacă, pe lângă celelalte condiţii impuse de legiuitor, cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis. În aceste condiţii, Curtea a reţinut că regimul iniţial de executare a pedepsei închisorii se stabileşte potrivit dispoziţiilor art. 39 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, de către Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, la prima întrunire a acesteia, după terminarea perioadei de carantină şi observare sau după aplicarea regimului provizoriu. La stabilirea regimului de executare se au în vedere durata pedepsei privative de libertate, gradul de risc al persoanei condamnate, antecedentele penale, vârsta şi starea de sănătate ale persoanei condamnate, conduita persoanei condamnate, pozitivă sau negativă, inclusiv în perioadele de detenţie anterioare, nevoile identificate şi abilităţile persoanei condamnate, necesare includerii în programe educaţionale, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială, respectiv disponibilitatea persoanei condamnate de a presta muncă şi de a participa la activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, moral-religioase, instruire şcolară şi formare profesională. Regimul de maximă siguranţă se aplică iniţial persoanelor condamnate la pedeapsa detenţiunii pe viaţă şi persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 13 ani, precum şi celor care prezintă risc pentru siguranţa penitenciarului [art. 34 alin. (1) din Legea nr. 254/2013], iar regimul închis se aplică iniţial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 3 ani, dar care nu depăşeşte 13 ani [art. 36 alin. (1) din Legea nr. 254/2013]. 16. Tot prin Decizia nr. 239 din 16 aprilie 2019, Curtea a constatat că, potrivit art. 40 alin. (2) din Legea nr. 254/2013, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate are obligaţia ca, după executarea a 6 ani şi 6 luni, în cazul pedepselor cu detenţiunea pe viaţă, şi a unei cincimi din durata pedepsei cu închisoarea, să analizeze conduita persoanei condamnate şi eforturile pentru reintegrare socială, întocmind un raport care se aduce la cunoştinţa persoanei condamnate, sub semnătură, putând dispune trecerea în regimul imediat inferior ca grad de severitate. Aceeaşi comisie poate dispune schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate într-unul mai sever, în orice moment al executării pedepsei, dacă persoana condamnată a comis o infracţiune sau a fost sancţionată disciplinar pentru o abatere disciplinară foarte gravă sau pentru mai multe abateri disciplinare grave [art. 40 alin. (6) din Legea nr. 254/2013], iar dacă persoana condamnată a fost inclusă în categoria celor cu grad de risc pentru siguranţa penitenciarului se dispune schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate în regimul de maximă siguranţă [art. 40 alin. (7)]. Totodată, comisia are obligaţia de a analiza periodic situaţia persoanei condamnate, în acest caz termenul neputând fi mai mare de un an de la ultima analiză, pentru a dispune referitor la menţinerea sau schimbarea regimului de executare a pedepsei. În acest context, Curtea observă că deciziile Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate sunt supuse controlului judecătoresc, împotriva hotărârii comisiei condamnatul putând formula plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate delegat la penitenciar, în temeiul art. 40 alin. (11) din Legea nr. 254/2013, iar împotriva încheierii prin care se soluţionează plângerea se poate formula contestaţie la judecătoria în circumscripţia căreia se află unitatea de penitenciar, în condiţiile art. 40 alin. (13) din Legea nr. 254/2013, cu respectarea dreptului la un proces echitabil al persoanei condamnate. 17. Curtea a reţinut, totodată, că, potrivit art. 100 alin. (1) lit. a) din Codul penal, liberarea condiţionată în cazul închisorii poate fi dispusă dacă, pe lângă îndeplinirea celorlalte condiţii, cel condamnat a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani, sau cel puţin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani. 18. Faţă de cele reţinute anterior, Curtea a constatat că îndeplinirea condiţiei reglementate la art. 100 alin. (1) lit. b) din Codul penal, referitoare la executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis, pentru a se putea dispune liberarea condiţionată în cazul pedepsei închisorii, depinde de conduita persoanei condamnate, din momentul încarcerării şi până la executarea porţiunii din pedeapsă ce reprezintă fracţia minimă obligatorie. Cu alte cuvinte, persoanelor care execută pedeapsa închisorii în regim de maximă siguranţă li se poate schimba regimul de executare a pedepsei închisorii, în urma unui comportament adecvat în penitenciar şi a eforturilor depuse pentru reintegrare socială, în mod succesiv, până la regimul semideschis, după executarea unei cincimi din pedeapsă în regim închis şi, maximum, a încă unui an de închisoare, aşadar, anterior executării efective a trei pătrimi din durata pedepsei. Totodată, condamnaţii incluşi iniţial în regimul de executare a pedepsei închisorii închis pot ajunge, prin hotărârea comisiei, la regim semideschis după executarea unei cincimi din pedeapsă, anterior executării efective a două treimi din pedeapsă. În mod corelativ, în cazul celor ce execută pedeapsa închisorii în regim semideschis sau deschis, în ipoteza pedepselor cu închisoarea de până la trei ani, regimul de executare se poate schimba într-unul superior ca grad de severitate în cazul comiterii unei infracţiuni, a unei abateri disciplinare grave sau a mai multor abateri disciplinare grave. 19. Aşadar, cadrul normativ relativ la executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal reglementează suficiente garanţii pentru ca, în situaţia unei conduite adecvate în penitenciar, condamnaţii să poată ajunge la regim semideschis şi deschis pentru a putea beneficia de liberarea condiţionată, anterior executării fracţiei minime obligatorii din pedeapsă. În aceste condiţii, Curtea nu a putut reţine încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. Aşa cum a statuat Curtea în jurisprudenţa sa, art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, şi Decizia nr. 323 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 29 iunie 2015). 20. De altfel, în jurisprudenţa sa, prin Decizia nr. 145 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, Curtea a statuat că este atributul exclusiv al legiuitorului de a stabili condiţiile în care poate fi acordată liberarea condiţionată şi mijloacele de stimulare a condamnaţilor în vederea îndeplinirii scopurilor pedepsei, liberarea condiţionată nefiind un drept al acestora, ci doar o vocaţie pe care o au, prin voinţa legiuitorului. 21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa mai sus invocată, atât soluţia, cât şi considerentele din decizia analizată îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 22. Referitor la dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 254/2013, Curtea constată că autorul excepţiei nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, ci invocă o situaţie de fapt referitoare la amânarea soluţionării cererii pe care a formulat-o, potrivit art. 36 din Legea nr. 254/2013, în vederea schimbării regimului său de detenţie, în vederea liberării condiţionate. Aceasta este însă o problemă de aplicare a dispoziţiilor legale criticate, ce excedează competenţei instanţei de contencios constituţional, care, conform prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată. 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Mircea Munteanu în Dosarul nr. 2.508/175/2017 al Judecătoriei Aiud. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că prevederile art. 100 alin. (1) lit. b) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Aiud şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 26 septembrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
