Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 543 din 2 iulie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 543 din 2 iulie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 989 din 27 octombrie 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Patricia Marilena │- │
│Ionea │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu. Excepţia a fost ridicată de Dumitru Dinu în Dosarul nr. 108/88/2018 al Tribunalului Tulcea - Secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 862D/2018.
    2. La apelul nominal lipsesc autorul excepţiei şi partea Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.042D/2018, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi dispoziţii de lege, excepţie ridicată de Valentin Lazăr în Dosarul nr. 5.147/101/2017/a1* al Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă.
    4. La apelul nominal lipsesc autorul excepţiei şi partea Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    5. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.573D/2018, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi dispoziţii de lege, excepţie ridicată de Ioan Drăgan în Dosarul nr. 1.289/62/2018 al Tribunalului Braşov - Secţia I civilă - Completul specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurărilor sociale.
    6. La apelul nominal lipsesc autorul excepţiei şi părţile Comisia de Contestaţii Pensii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    7. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentanta Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.042D/2018 şi nr. 1.573D/2018 la Dosarul nr. 862D/2018, care a fost primul înregistrat.
    8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată. În acest sens invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale prin Decizia nr. 687 din 31 octombrie 2019 şi Decizia nr. 849 din 12 decembrie 2019.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
    9. Prin Încheierea din 29 mai 2018, pronunţată în Dosarul nr. 108/88/2018, Tribunalul Tulcea - Secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu. Excepţia a fost ridicată de Dumitru Dinu cu prilejul soluţionării unei cauze privind recalcularea pensiei militare de stat.
    10. Prin Decizia nr. 1.513 din 23 mai 2018, pronunţată în Dosarul nr. 5.147/101/2017/a1*, Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu. Excepţia a fost ridicată de Valentin Lazăr cu prilejul soluţionării unei cauze privind calculul pensiei militare de stat.
    11. Prin Încheierea din 4 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 1.289/62/2018, Tribunalul Braşov - Secţia I civilă - Completul specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurărilor sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu. Excepţia a fost ridicată de Ioan Drăgan cu prilejul soluţionării contestaţiei formulate împotriva deciziei de pensionare.
    12. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 nu este motivată din punctul de vedere al urgenţei şi nu cuprinde justificarea situaţiei excepţionale care a determinat emiterea acestui act normativ. De asemenea, consideră că sunt încălcate şi prevederile art. 115 alin. (6) din Constituţie prin aceea că ordonanţele de urgenţă nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie.
    13. Totodată, autorii excepţiei critică dispoziţiile art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 din perspectiva lipsei de claritate şi previzibilitate.
    14. De asemenea, arată că dispoziţiile art. VII pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 sunt neconstituţionale, întrucât, exceptând pensiile militare de stat, toate pensiile din România, inclusiv cele publice, se indexează atât cu rata medie anuală a inflaţiei, cât şi cu 50% din creşterea câştigului salarial mediu brut. Această diferenţă de tratament juridic nu este justificată, fiind contrară art. 16 alin. (1) din Constituţie.
    15. În mod asemănător, dispoziţiile art. VII pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017, care elimină posibilitatea actualizării pensiilor militare de stat, produc încă o discriminare a militarilor în raport cu pensionarii din sistemul public de pensii, aceştia din urmă beneficiind de majorarea pensiei odată cu creşterea valorii punctului de pensie. În acelaşi context, arată că, pentru militari, la stabilirea pensiei sunt avute în vedere veniturile lunare nete, în timp ce pentru toate celelalte categorii de pensionari sunt avute în vedere veniturile brute.
    16. Autorii excepţiei precizează că instituirea pensiei de serviciu pentru cadrele militare nu a reprezentat un privilegiu, ci o compensaţie parţială a inconvenientelor care rezultă din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să se supună militarii, care sunt mult mai severe şi mai restrictive decât pentru celelalte categorii de beneficiari ai sistemului de pensii. De asemenea, amintesc că acest drept a fost recunoscut de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, în care s-a arătat că între militari şi magistraţi nu trebuie să existe discriminare din perspectiva acordării pensiei de serviciu.
    17. Totodată, autorii excepţiei susţin că actualizarea pensiei militare de stat raportată la soldele militarilor activi este un drept câştigat, drept ce a operat dintotdeauna în legislaţia privind pensiile militare de stat. Acest drept ţine de esenţa pensiei militare de stat, pensie cuvenită militarului în rezervă sau în retragere cu obligaţii militare pentru toată viaţa. Totodată, o lege ulterioară nu poate aduce atingere dreptului născut sub imperiul legii anterioare, deoarece ar însemna ca noua lege să fie aplicată retroactiv.
    18. Totodată, arată că legislaţia privind pensiile militarilor se încadrează în Pilonul al doilea privind schemele ocupaţionale, guvernate de Directiva Europeană 86/378/EEC modificată prin Directiva 97/96/EEC. În acest temei, pensiile militarilor din ţările membre se actualizează imediat după majorarea soldelor militarilor activi şi, periodic, în raport cu rata inflaţiei.
    19. În sfârşit, precizează că actualizarea pensiei militare de stat are şi rolul important de a înlătura şi preveni pe viitor discriminările între generaţiile de militari care deţin acelaşi grad, au îndeplinit aceeaşi funcţie şi au aceeaşi vechime în serviciu. Or, dispoziţiile de lege criticate au adâncit discriminările între militari, astfel că persoane având aceeaşi funcţie şi acelaşi grad, dar pensionate la date diferite au un cuantum al pensiei diferit.
    20. Tribunalul Tulcea - Secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt discriminatorii.
    21. Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă şi Tribunalul Braşov - Secţia I civilă - Completul specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurărilor sociale apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorii excepţiei.
    22. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    23. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.
    CURTEA,
    examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    24. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    25. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 7 august 2017. Dispoziţiile de lege criticate au următorul conţinut:
    - Art. VII:
    "Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 556 din 27 iulie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 3, după litera k) se introduc două noi litere, literele l) şi m), cu următorul cuprins:
    l) solda/salariu lunar net - solda/salariul lunar brut prevăzută/prevăzut la art. 28 alin. (1) din care se deduce contribuţia individuală la bugetul de stat, contribuţia individuală la bugetul asigurărilor sociale de sănătate şi impozitul pe venit, potrivit legislaţiei în vigoare;
    m) pensia netă - pensia militară de stat stabilită în cuantum brut din care se deduce impozitul pe venit, potrivit legislaţiei în vigoare.
    2. Articolul 59 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    ART. 59
    Cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează, din oficiu, în fiecare an, cu rata medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea şi comunicat de Institutul Naţional de Statistică. Dacă în urma actualizării rezultă un cuantum al pensiei mai mic, se păstrează cuantumul pensiei aflat în plată.
    3. Articolul 60 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    ART. 60
    La stabilirea pensiei militare de stat, pensia netă nu poate fi mai mare decât media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei."


    26. Autorii excepţiei consideră că aceste texte de lege sunt contrare următoarelor prevederi din Constituţie: art. 1 alin. (5) referitor la obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 2 alin. (2) referitor la suveranitate, art. 4 alin. (1) privind unitatea poporului român, art. 11 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 30 alin. (6) şi (7) referitoare la libertatea de exprimare, art. 31 alin. (1) şi (2) privind dreptul la informaţie, art. 41 alin. (2) şi (3) privind munca şi protecţia socială a muncii, art. 42 privind interzicerea muncii forţate, art. 44 alin. (1)-(4) referitor la dreptul de proprietate privată, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului, art. 115 alin. (1), (2) şi (6) referitoare la delegarea legislativă şi art. 118 alin. (1) referitor la forţele armate. De asemenea, sunt menţionate prevederile art. 1, 14, 17 şi 18 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, respectiv art. 1, 7 şi 25 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
    27. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate în raport cu critici asemănătoare celor invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 687 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 26 februarie 2020, paragraful 35, Curtea a reţinut, în esenţă, că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 a fost adoptată cu respectarea prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţie. În acest sens, a arătat că „în contextul în care o modificare legislativă de amploare, aşa cum este cea determinată de adoptarea unei noi legi-cadru de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, este susceptibilă să determine un impact bugetar semnificativ, ce reclamă adoptarea unor măsuri urgente menite să prevină apariţia unor consecinţe negative considerabile asupra bugetului de stat, aceasta poate fi privită ca o situaţie ce are caracter extraordinar, în sensul reţinut în jurisprudenţa Curţii Constituţionale“.
    28. Cu acelaşi prilej, referindu-se la dreptul legiuitorului de a modifica legislaţia în ceea ce priveşte modul de actualizare a pensiilor militare de stat, Curtea a amintit cele reţinute anterior prin Decizia nr. 1.237 din 6 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 24 noiembrie 2010, potrivit cărora art. 47 alin. (2) din Constituţie, deşi consacră dreptul la pensie, nu oferă garanţii şi cu privire la algoritmul de creştere a cuantumului acesteia în viitor. Din contră, aşa cum s-a statuat prin Decizia nr. 1.140 din 4 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 15 ianuarie 2008, „valoarea punctului de pensie, limita maximă a cuantumului pensiei, condiţiile de recalculare şi de recorelare a pensiilor anterior stabilite, ca şi indexarea acestora, nu se pot face decât în raport cu resursele fondurilor de asigurări sociale disponibile“. De asemenea, Curtea a arătat că, întrucât se realizează periodic, indexarea pensiei se supune prevederilor în vigoare la momentul indexării, potrivit principiului tempus regit actum, astfel că nu se poate vorbi de un drept câştigat în temeiul unor reglementări anterioare, care nu mai sunt în vigoare.
    29. Tot prin Decizia nr. 687 din 31 octombrie 2019, precitată, paragraful 31, Curtea a constatat că sunt neîntemeiate criticile referitoare la încălcarea prevederilor art. 16 din Constituţie, din perspectiva existenţei unei discriminări între militari şi magistraţi, reţinând că militarii, poliţiştii sau funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor nu au un statut constituţional şi legal similar magistraţilor, aceştia nebeneficiind de garanţiile de independenţă specifice magistraţilor.
    30. Curtea constată că, în prezenta cauză, sunt invocate şi alte aspecte de neconstituţionalitate, care nu au fost analizate prin Decizia nr. 687 din 31 octombrie 2019. Astfel, cât priveşte critica referitoare la existenţa unui tratament diferit între beneficiarii pensiilor militare de stat şi pensionarii din sistemul public de pensii, supuşi reglementării Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, Curtea reţine că, aşa cum a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa, principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (a se vedea Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Or, Curtea constată că cele două categorii de persoane comparate se află în situaţii obiectiv diferite, fapt relevat, de altfel, şi prin reglementarea separată, în acte normative distincte, a dreptului la pensie acordat militarilor şi a pensiilor din sistemul public. Curtea arată că, deşi după intrarea în vigoare a Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, pensiile militarilor au devenit pensii în sistemul public şi au constituit ulterior obiectul de reglementare al Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, legiuitorul, adoptând Legea nr. 223/2015, a înţeles să reinstituie un regim juridic diferit pentru militari şi să acorde beneficiul pensiei de serviciu, şi nu dreptul la pensie calculată în raport cu principiul contributivităţii. Prin urmare, existenţa unui mod diferit de calcul al pensiei, inclusiv sub aspectul actualizării cuantumului acesteia, nu este contrară principiului egalităţii în drepturi.
    31. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate potrivit căreia dispoziţiile de lege criticate au drept rezultat acordarea unui cuantum diferit al pensiei pentru persoane care au ocupat aceeaşi funcţie, dar au ieşit la pensie în perioade diferite, în temeiul unor acte normative distincte, Curtea apreciază că sunt relevante cele reţinute prin Decizia nr. 547 din 18 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 9 ianuarie 2019, paragrafele 25 şi 26, potrivit cărora persoanele care se pensionează se supun dispoziţiilor legale în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie, potrivit principiului tempus regit actum. Curtea a mai statuat, referitor la tratamentul juridic diferit căruia se supun persoanele în funcţie de data deschiderii dreptului la pensie, că situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări. Curtea a precizat că noile reglementări pot să fie avantajoase sau chiar dezavantajoase beneficiarilor de pensii, după cum permit sau impun, după caz, situaţia economico-financiară a ţării şi fondurile de asigurări sociale de stat disponibile. În oricare dintre aceste ipoteze dispoziţiile legale noi se aplică numai pentru viitor, pentru persoane care se vor înscrie la pensie după intrarea lor în vigoare, neputând atinge drepturile de pensie anterior stabilite. Prin urmare, legiuitorul este liber să modifice condiţiile de stabilire a dreptului la pensie pentru viitor, fără ca aceasta să aibă semnificaţia încălcării dreptului la pensie, iar dacă doreşte ca noile dispoziţii mai favorabile să fie aplicate şi persoanelor pensionate anterior, acest lucru trebuie prevăzut în mod expres de lege.
    32. În sfârşit, în ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia dispoziţiile de lege criticate ar aduce atingere prevederilor Directivei 86/378/CEE din 24 iulie 1986 privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în cadrul regimurilor profesionale de securitate socială, Curtea constată că acest act normativ a fost abrogat prin art. 34 alin. (1) din Directiva 2006/54/CE din 5 iulie 2006 privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de şanse şi al egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în materie de încadrare în muncă şi de muncă, nefiind aplicabil la data adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017.
    33. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dumitru Dinu în Dosarul nr. 108/88/2018 al Tribunalului Tulcea - Secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal, de Valentin Lazăr în Dosarul nr. 5.147/101/2017/a1* al Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă şi de Ioan Drăgan în Dosarul nr. 1.289/62/2018 al Tribunalului Braşov - Secţia I civilă - Completul specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurărilor sociale şi constată că dispoziţiile art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Tulcea - Secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă şi Tribunalului Braşov - Secţia I civilă - Completul specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurărilor sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 2 iulie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Patricia Marilena Ionea


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016