Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Neculai Mihăilă în Dosarul nr. 36/64/2018 al Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 892D/2018. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, în principal, ca inadmisibilă, întrucât criticile privesc probleme de interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce nu se constituie într-o veritabilă excepţie de neconstituţionalitate şi excedează controlului de constituţionalitate. În subsidiar, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile criticate nu aduc atingere dispoziţiilor constituţionale invocate în susţinerea acesteia, sens în care menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie şi solicită păstrarea soluţiei, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina schimbarea acesteia. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Decizia nr. 1.020/R din 10 mai 2018, pronunţată în Dosarul nr. 36/64/2018, Curtea de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Neculai Mihăilă într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii în anulare. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 442 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevăd posibilitatea îndreptării oricăror erori materiale cuprinse în orice tip de hotărâri, fie că sunt sau nu sunt definitive. De asemenea, prevederile art. 503 din Codul de procedură civilă stabilesc situaţiile în care hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate prin intermediul unei căi extraordinare de atac, printre acestea regăsindu-se şi situaţia în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale. Astfel, problema se pune cu privire la sintagma „eroare materială“ din cuprinsul prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din Codul de procedură civilă, al căror înţeles, în general în doctrină, este analizat prin opoziţie cu sintagma „eroarea de judecată“, subliniindu-se că aceasta vizează erori cu caracter formal, procedural sau situaţii în care se confundă ori se omit date materiale importante ale cauzei, nefiind permisă însă reexaminarea fondului prin prisma reaprecierii probelor administrate. În concret, se susţine că prevederile criticate sunt neconstituţionale, „în sensul că ridică un semn de întrebare referitor la înţelesul sintagmei «eroare materială», care este pusă în contrapondere cel mai des cu greşeala de judecată, aspect realizat chiar de către partea adversă în cauză prin apărările formulate faţă de contestaţia în anulare“. Prin urmare, referitor la speţa dedusă judecăţii, se consideră că aprecierea eronată de către o instanţă de control judiciar a unui element faptic din punctul de vedere al intervenirii prescripţiei, care constă într-o eroare pur materială privind calculul termenului de prescripţie, respectiv împlinirea termenului în zi nelucrătoare, ar trebui supusă analizei instanţei judecătoreşti pe calea contestaţiei în anulare, aspect ce nu ar conduce în mod obligatoriu la reaprecierea probelor, ci doar la o eventuală evaluare a fondului cauzei, cu scopul evident al corectării erorii instanţei judecătoreşti. Din această perspectivă, se apreciază că sintagma „eroare materială“ cuprinsă în art. 503 alin. (2) pct. 2 din Codul de procedură civilă este neclară şi lasă loc interpretărilor, contrar art. 1 alin. (5) din Constituţie. 6. Curtea de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 7. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: "(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: [...] 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; [...] În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) în componenta privind calitatea legii." 11. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prevederile art. 442 alin. (1) din Codul de procedură civilă, menţionate în motivarea acesteia, dispun că erorile sau omisiunile, precum şi orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu ori la cerere, fiind enumerate exemplificativ acele tipuri de erori care se încadrează în ipoteza normei. Astfel, erorile materiale vizează greşeli sau omisiuni cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau de calcul, precum şi orice alte erori materiale, a căror corectare nu are influenţă asupra soluţiei pronunţate cu privire la litigiul dedus judecăţii. Prin instituţia îndreptării (precum şi prin cea a lămuririi şi completării) unei hotărâri judecătoreşti, legiuitorul a urmărit să asigure celeritatea în soluţionarea cauzelor aflate pe rolul instanţelor de judecată, evitând exercitarea unei căi de atac pentru repararea omisiunii instanţei, atunci când aceasta priveşte erori materiale şi nu are incidenţă asupra fondului dreptului substanţial dedus judecăţii. Pentru detalii referitoare la instituţia îndreptării, lămuririi şi completării hotărârii, a se vedea jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, spre exemplu, Decizia nr. 699 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 29 ianuarie 2020, Decizia nr. 142 din 27 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 6 iulie 2018, Decizia nr. 304 din 7 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 637 din 31 iulie 2019, sau Decizia nr. 34 din 11 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 22 februarie 2007. 12. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 503 din Codul de procedură civilă, din ansamblul cărora fac parte şi cele criticate în prezenta cauză, Curtea constată că acestea reglementează obiectul şi motivele contestaţiei în anulare. Cu privire la contestaţia în anulare, instanţa de contencios constituţional reţine că aceasta este o cale extraordinară de atac, de retractare şi nesuspensivă de executare, prin care se cere înseşi instanţei ce a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, să îşi anuleze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată, context în care Curtea a arătat că sunt prevăzute două categorii de contestaţii în anulare, calificate în funcţie de tipul hotărârilor judecătoreşti şi de motivele exercitării acestora, respectiv contestaţia în anulare obişnuită, de drept comun, şi contestaţia în anulare specială (Decizia nr. 483 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 633 din 20 august 2015, paragraful 14). 13. Astfel, reglementată prin art. 503 alin. (1) din Codul de procedură civilă, calea de atac extraordinară a contestaţiei în anulare obişnuite, de drept comun, are ca obiect hotărârile definitive, care pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata. În ceea ce priveşte contestaţia în anulare specială, se observă că aceasta este reglementată la art. 503 alin. (2) din Codul de procedură civilă, care statuează că hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare pentru următoarele motive expres şi limitativ reglementate, şi anume atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia; 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; 4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză. 14. În ceea ce priveşte critica referitoare la faptul că sintagma „eroare materială“ cuprinsă în art. 503 alin. (2) pct. 2 din Codul de procedură civilă este neclară şi lasă loc interpretărilor, ceea ce este contrar art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea observă că instanţa de contencios constituţional a analizat această critică, spre exemplu, prin Decizia nr. 355 din 23 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 987 din 9 decembrie 2019, paragrafele 16-20, constatând că este neîntemeiată. 15. Aşa cum s-a arătat mai sus, dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din Codul de procedură civilă reglementează motivul de contestaţie în anulare specială pentru situaţia în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale (greşeli materiale), care se referă la aspecte formale ale judecării recursului şi care au drept consecinţă pronunţarea unei soluţii greşite. Astfel, greşeala pe care o comite instanţa trebuie să se realizeze prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care sunt determinante în pronunţarea soluţiei (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 96 din 16 ianuarie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă, sau Decizia nr. 4.743 din 28 martie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal). 16. Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, numai erorile de fapt ce nu devin vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securităţii raporturilor juridice pe motivul că ele nu au putut fi corectate prin intermediul căilor ordinare de atac (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 14 februarie 2008, pronunţată în Cauza Pshenichnyy împotriva Rusiei, paragraful 26). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai reţinut că unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluţia dată de către instanţe în mod definitiv oricărui litigiu să nu mai fie rejudecată, deoarece securitatea raporturilor juridice presupune respectarea autorităţii de lucru judecat, adică a caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti [a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 7 iulie 2009 (definitivă la 7 octombrie 2009), pronunţată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 14 martie 2011, paragraful 99]. 17. Or, principiul potrivit căruia, după pronunţarea hotărârii, judecătorii nu mai pot reveni asupra deciziei luate reprezintă o componentă esenţială a ideii de justiţie, a asigurării autorităţii de lucru judecat şi a ocrotirii drepturilor procesuale ale părţilor, ca element fundamental al statului de drept. Principiul autorităţii lucrului judecat (res judicata) se coroborează cu regula că, odată pronunţată hotărârea definitivă, misiunea judecătorului care a participat la judecată se încheie (lata sententia, judex desinit esse judex). Ca efect juridic al acestei reguli, care ţine de ordinea publică, pronunţarea hotărârii are şi efect de desistare a instanţei, iar judecătorul care s-a pronunţat nu poate reveni asupra părerii sale în respectiva cauză, cu menţiunea că părţilor le rămâne posibilitatea de a cere doar îndreptarea greşelilor materiale care s-ar strecura în hotărâre. După pronunţarea unei hotărâri definitive, instanţele nu mai pot reveni asupra acesteia, singura posibilitate de schimbare sau corectare a soluţiei rămânând exercitarea căilor de atac recunoscute de lege (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 478 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 630 din 21 iulie 2006). 18. Aşadar, dispoziţia legală criticată are în vedere erorile materiale de natură procedurală, în legătură cu aspecte formale ale judecăţii, şi nu acele greşeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural (a se vedea Decizia nr. 355 din 23 mai 2019, precitată, paragraful 19). 19. Prin aceeaşi decizie antereferită, paragraful 20, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la lipsa unei definiţii a noţiunii de „eroare materială“ din cuprinsul art. 503 alin. (2) pct. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea a reţinut că această noţiune nu ar fi putut fi conturată de legiuitor, având în vedere situaţiile ce pot fi caracterizate drept erori materiale. Astfel, diversitatea situaţiilor nu justifică o listă exhaustivă a acestora. Prin urmare, instanţa de judecată este cea care, prin raportare la situaţia existentă în dosar la data pronunţării hotărârii ce se atacă, poate aprecia dacă soluţia reprezintă sau nu rezultatul unei erori materiale. 20. De altfel, orice normă juridică trebuie să aibă un anumit grad de abstractizare. În sensul celor de mai sus, referitor la principiul aplicabilităţii generale a legilor, pot fi menţionate şi hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din 22 noiembrie 1995, 24 mai 2007, 12 februarie 2008 şi 21 octombrie 2013, pronunţate în cauzele S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 şi 37, Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, şi Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 şi 93, în care s-a reţinut că formularea legilor nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară. Nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. Deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie. Rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, paragraful 46, şi Decizia nr. 772 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 3 mai 2017, paragraful 23). 21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă şi, prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din Codul de procedură civilă, în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie este neîntemeiată. 22. Distinct de acestea, Curtea observă că pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor criticate este dedusă şi din compararea celor două instituţii cuprinse în Codul de procedură civilă la art. 442 alin. (1) referitor la îndreptarea hotărârii şi la art. 503 alin. (2) pct. 2 cu referire la obiectul şi motivele contestaţiei în anulare. Având în vedere aceste aspecte, precum şi dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, conform cărora „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată [...]“, se constată, pe de o parte, că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere conformitatea acestui text cu dispoziţiile şi principiile constituţionale pretins violate, iar nu compararea unor prevederi legale dintr-o lege ori a prevederilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. 23. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Neculai Mihăilă în Dosarul nr. 36/64/2018 al Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 14 septembrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
