Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, excepţie ridicată de Episcopia Romano-Catolică Oradea în Dosarul nr. 329/35/CA/2016 al Curţii de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.061D/2016. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent învederează Curţii că partea Guvernul României - Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a transmis la dosar note scrise, prin care precizează că, în opinia sa, excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 4. Preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât se solicită Curţii Constituţionale să se substituie legiuitorului, prin includerea în norma criticată şi a posibilităţii acordării de despăgubiri pentru imobilele demolate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 21 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 329/35/CA/2016, Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, excepţie ridicată de Episcopia Romano-Catolică Oradea într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de anulare a unei decizii a Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România prin care autoarei excepţiei i-a fost respinsă cererea de obţinere de despăgubiri pentru un imobil demolat. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine că textul de lege criticat este discriminatoriu, încălcând principiul egalităţii, potrivit căruia la situaţii egale trebuie să se aplice un tratament juridic egal. De asemenea, se nesocoteşte principiul de drept civil al reparaţiei integrale a pagubei, statuat de Codul civil în art. 1.385 şi de Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, neexistând niciun temei legal pentru ca persoanele fizice să beneficieze de măsuri compensatorii pentru clădirile care au fost demolate, în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, în timp ce persoanele juridice aparţinând cultelor religioase să fie exceptate expres de la reparaţii pentru imobilele demolate. Autoarea excepţiei mai arată că, în opinia sa, se încalcă şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în sensul că, deşi persoanelor juridice aparţinând cultelor religioase li se recunoaşte calitatea de persoană îndreptăţită la reparaţii pentru naţionalizările abuzive, născându-se astfel speranţa legitimă a foştilor proprietari că vor fi despăgubiţi integral şi echitabil, dreptul acestora la despăgubiri integrale este trunchiat în mod injust prin prevederile art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000. Aceasta, deoarece este vorba despre o exceptare explicită cu privire la imobilele demolate, neputându-se susţine că ar fi vorba despre o omisiune a legiuitorului, astfel că se impune constatarea neconstituţionalităţii acestui text de lege. 7. Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că textele de lege criticate nu încalcă prevederile constituţionale invocate. Consideră că reclamanta solicită, în fapt, modificarea normei legale criticate în sensul includerii unor reglementări care să aibă ca finalitate acordarea de despăgubiri pentru construcţii demolate. Arată că dispoziţiile legale în cauză se referă la două categorii de persoane aflate în situaţii juridice diferite. În această situaţie, un tratament juridic diferenţiat este pe deplin justificat, în lumina principiului egalităţii, care nu este sinonim cu uniformitatea, ci impune aplicarea unor soluţii diferite pentru situaţii diferite. Precizează că, în concordanţă cu prevederile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, statele sunt îndrituite să reglementeze exercitarea dreptului de proprietate în concordanţă cu interesul general, adoptând în acest sens legile necesare. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât pretinsa neconstituţionalitate a textului de lege criticat este, de fapt, o omisiune legislativă. Or, în temeiul art. 61 din Constituţie, „Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a ţării“, astfel încât modificarea sau completarea normelor juridice constituie atribuţii exclusive ale acestuia. Arată că în acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 596 din 19 iunie 2007 şi Decizia nr. 911 din 18 octombrie 2007, care au avut ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi dispoziţii legale şi cu o motivare similară. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise transmise la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 1 septembrie 2005, care au următoarea redactare: „(3) Sunt imobile, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, construcţiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităţilor, cu oricare dintre destinaţiile avute la data preluării în mod abuziv, precum şi terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităţilor, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi [Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, care a modificat şi completat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000]. Adăugirile aduse construcţiilor se preiau cu plată, numai dacă acestea nu depăşesc 50% din aria desfăşurată actuală. În caz contrar, nu se va dispune retrocedarea, considerându-se imobil nou în raport cu cel preluat. Nu se includ în această categorie lucrările de reparaţii curente, capitale, consolidări, modificări ale compartimentării iniţiale, îmbunătăţiri funcţionale şi altele asemenea.“ 13. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 4 alin. (2) care enumeră criteriile de nediscriminare, în art. 16 care consacră principiul egalităţii în faţa legii şi în art. 44 alin. (4) care interzice naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor. Prin raportare la art. 20 alin. (1) din Legea fundamentală, invocă şi dispoziţiile art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la respectarea vieţii private şi de familie şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la aceeaşi convenţie referitor la proprietatea privată. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, în esenţă, autoarea acesteia este nemulţumită de faptul că, pentru imobilele care au aparţinut cultelor religioase şi au fost preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, dar care, în prezent, nu mai există în materialitatea lor, fiind demolate, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea obţinerii de despăgubiri. Susţine că se instituie astfel un tratament juridic discriminatoriu prin comparaţie cu beneficiarii Legii nr. 10/2001, care sunt îndreptăţiţi la măsuri compensatorii chiar şi într-o asemenea situaţie, şi, totodată, se nesocoteşte dreptul de proprietate privată, invocând principiul de drept civil al reparaţiei integrale a pagubei. 15. Faţă de aceste critici, Curtea observă că textul de lege criticat în prezenta cauză stabileşte sfera de aplicare a ordonanţei de urgenţă, precizând că aceasta vizează, alături de terenuri, „construcţiile existente în natură“, excluzând, aşadar, implicit, construcţiile demolate sau distruse în orice alt mod. Ordonanţa de urgenţă în care este cuprins textul supus controlului de constituţionalitate face parte din ansamblul legislaţiei reparatorii, destinată corijării nedreptăţilor generate de măsurile luate în perioada regimului comunist de statul român cu privire la bunurile deţinute în proprietate privată de persoanele fizice şi juridice la momentul instaurării primului guvern comunist, 6 martie 1945. Alături de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 12 ianuarie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, retrocedarea către cultele religioase a fost reglementată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, act normativ care reprezintă legea specială în materie. Această concluzie rezultă şi din prevederile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care precizează în mod expres că regimul juridic al imobilelor care au aparţinut cultelor religioase, preluate de stat, este reglementat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, instituind astfel caracterul lex generali al Legii nr. 10/2001, faţă de acest act normativ cu caracter special (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 618 din 11 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 27 noiembrie 2016, paragraful 19). 16. Concepţia legislativă în materia reparaţiei către cultele religioase care a stat la baza reglementării cuprinse în ordonanţa de urgenţă menţionată constă în restituirea în natură a imobilelor asupra cărora acestea au exercitat dreptul de proprietate privată, singurele excepţii fiind reprezentate, conform art. 1 alin. (4), de situaţia terenurilor ocupate în totalitate, pentru care se vor stabili măsuri reparatorii în echivalent, şi, potrivit art. 6 alin. (1), de ipoteza imobilelor - terenuri şi/sau construcţii - ce au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989, în legătură cu care titularii cererilor de retrocedare pot opta pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent în condiţiile legii speciale. În orice altă situaţie, regula o reprezintă restituirea în natură, nefiind prevăzută posibilitatea acordării de despăgubiri pentru imobilele care, din varii motive, nu se mai regăsesc în concret. Chiar dacă diferă de modalitatea în care Parlamentul a abordat problematica similară a restituirii imobilelor către destinatarii celorlalte legi reparatorii, aceasta face parte din viziunea pe care legiuitorul român a adoptat-o, apreciind-o adecvată faţă de impactul financiar pe care oferirea de despăgubiri şi pentru imobilele demolate sau ruinate l-ar fi avut la nivelul bugetului de stat. 17. Sub acest aspect, Curtea reţine că, în Hotărârea din 1 decembrie 2005, pronunţată în Cauza Păduraru împotriva României, paragraful 89, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reafirmat următoarele considerente de principiu: „Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu impune statelor contractante nicio obligaţie specifică de reparare a nedreptăţilor sau prejudiciilor cauzate înainte ca ele să fi ratificat Convenţia. De asemenea, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie nu poate fi interpretat ca restrângând libertatea statelor contractante de a alege condiţiile în care ele acceptă să restituie bunurile ce le-au fost transferate înainte să ratifice Convenţia (Hotărârea din 28 septembrie 2004, pronunţată în Cauza Kopecky împotriva Slovaciei, paragraful 35). Adoptarea unor legi care să prevadă restituirea bunurilor confiscate sau despăgubirea persoanelor victime ale unor astfel de confiscări necesită o vastă analiză a numeroase aspecte de ordin moral, juridic, politic şi economic. Considerând un lucru normal ca legiuitorul să dispună de o mare marjă de apreciere în ceea ce priveşte politica economică şi socială, Curtea a declarat că respectă modul în care acesta concepe imperativele «utilităţii publice», cu excepţia cazului în care aprecierea sa se dovedeşte complet lipsită de o bază rezonabilă (Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunţată în Cauza James şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 46, şi Hotărârea din 23 noiembrie 2000, pronunţată în Cauza Fostul rege al Greciei şi alţii împotriva Greciei, paragraful 87). Acest lucru este valabil cu atât mai mult pentru modificările atât de fundamentale ale sistemului unei ţări, cum ar fi tranziţia de la un regim totalitar la o formă democratică de guvernare şi reforma structurii politice, juridice şi economice a statului, fenomene care duc inevitabil la adoptarea unor legi economice şi sociale la scară mare (Hotărârea din 22 iunie 2004, pronunţată în Cauza Broniowski împotriva Poloniei, paragraful 149)“. 18. Prin urmare, este justificat ca stabilirea modalităţii şi măsurii reparaţiilor să reprezinte opţiunea legiuitorului, Curtea Constituţională neavând competenţa de a cenzura concepţia de ansamblu pe care statul a considerat-o concordantă cu realităţile economice şi posibilităţile de realizare efectivă a acestui demers corectiv. Ca atare, neincluderea soluţiei normative constând în acordarea de despăgubiri pentru imobilele demolate preluate de la cultele religioase nu poate forma obiect al controlului de constituţionalitate, ţinând de optica generală a legiuitorului asupra acestei materii, care nu poate fi modificată sau completată de instanţa de contencios constituţional care, altminteri, s-ar erija în legiuitor pozitiv, contrar rolului său constituţional. 19. În ceea ce priveşte invocarea art. 44 alin. (4) din Constituţie, care interzice naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor, şi a dispoziţiilor art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la respectarea vieţii private şi de familie, Curtea observă că acestea nu au legătură cu criticile formulate. 20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, excepţie ridicată de Episcopia Romano-Catolică Oradea în Dosarul nr. 329/35/CA/2016 al Curţii de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 18 septembrie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
