Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 43 alin. (1) şi ale art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, excepţie ridicată de Societatea I.V.A.R. S.p.A. cu sediul în Prevalle, provincia Brescia, Italia, în Dosarul nr. 595/93/2015/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 485D/2018. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a depus o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care arată că în materie există jurisprudenţă a Curţii Constituţionale şi nu au intervenit elemente noi care să conducă la schimbarea acesteia. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 20 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 595/93/2015/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 43 alin. (1) şi ale art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, excepţie ridicată de Societatea I.V.A.R. S.p.A. cu sediul în Prevalle, provincia Brescia, Italia, într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului declarat împotriva unei decizii întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 85/2014. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile criticate sunt neconstituţionale, deoarece hotărârile pronunţate în materia insolvenţei nu sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs, putând fi supuse numai apelului, împrejurare care reprezintă o încălcare nejustificată a garanţiei privind egalitatea în faţa legii şi a principiului accesului liber la justiţie. În acest context, se învederează că instanţa de contencios constituţional a arătat în jurisprudenţa sa că, în viziunea actualului Cod de procedură civilă, recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu excepţiile prevăzute de lege, examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Se susţine că, prin urmare, competenţa de soluţionare a recursului aparţine, cu excepţiile prevăzute de lege, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deoarece rolul acesteia, ca instanţă de casaţie, este acela de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, rol consacrat prin art. 126 alin. (3) din Constituţie. Prin urmare, se impune eliminarea menţiunii „pot fi atacate, separat, numai cu apel“ din cuprinsul art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014. În contextul criticilor de neconstituţionalitate se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. 7. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materia căilor de atac şi a gradelor de jurisdicţie. De altfel, în mod constant, şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat faptul că statele au obligaţia de a recunoaşte o cale efectivă de atac în faţa unei instanţe imparţiale şi independente, nu şi numărul căilor de atac, cu excepţia materiei penale. În ceea ce priveşte menţionarea dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie, rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de interpretare şi aplicare unitară a legii se exercită potrivit competenţei sale. 8. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 483 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 43 alin. (1) şi ale art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014. 12. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 483 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă, raportat la cauza de faţă, se constată că aplicarea acestor dispoziţii a fost prorogată, succesiv, pentru data de 1 ianuarie 2019, potrivit art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2015 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 964 din 24 decembrie 2015, şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene, precum şi pentru instituirea unor măsuri necesare pregătirii punerii în aplicare a unor dispoziţii din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1009 din 15 decembrie 2016. Totodată, prin dispoziţiile art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 s-a stabilit că nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului, soluţie legislativă care este similară cu cea cuprinsă în dispoziţiile art. 483 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă şi a cărei aplicabilitate a fost menţinută prin modificările succesive operate prin ordonanţele de urgenţă antereferite. 13. Faţă de această împrejurare, Curtea reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile art. 43 alin. (1) şi ale art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, precum şi ale art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013, care au următorul cuprins: - Art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014: „(1) Curtea de apel va fi instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic. Hotărârile curţii de apel sunt definitive.“; – Art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014: „(1) Hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii şi pot fi atacate, separat, numai cu apel.“; – Art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013: „(2) [...] De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.“ 14. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) - Egalitatea în drepturi, ale art. 21 - Accesul liber la justiţie şi ale art. 126 alin. (3) - Competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, Curtea observă că prevederile criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, în raport cu prevederi constituţionale şi critici parţial similare, sens în care este Decizia nr. 532 din 2 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 25 ianuarie 2021, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate. 16. Cu privire la pretinsa discriminare, care este susţinută raportat la căile de atac din dreptul comun, Curtea, având în vedere jurisprudenţa sa anterioară în materie, constată că nu sunt încălcate prevederile constituţionale care consacră principiul egalităţii în drepturi, întrucât dispoziţiile legale supuse controlului de constituţionalitate nu instituie nicio discriminare între destinatarii normei juridice, aplicându-se în mod egal tuturor celor aflaţi în ipoteza acesteia. Existenţa unor reglementări diferenţiate sub aspectul normelor de procedură în funcţie de specificul materiei reglementate nu reprezintă o nesocotire a principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, ci o particularizare la specificităţile şi necesităţile fiecăreia dintre acestea. În jurisprudenţa sa constantă, Curtea a statuat că egalitatea nu înseamnă uniformitate, situaţiilor diferite fiind firesc să le corespundă tratamente juridice diferite [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 532 din 2 iulie 2020, precitată, paragraful 26]. 17. Astfel, principiul accesului liber la justiţie, consacrat de Legea fundamentală, implică între altele adoptarea de către legiuitor a unor reguli de procedură clare, în care să se prescrie cu precizie condiţiile şi termenele în care justiţiabilii îşi pot exercita drepturile lor procesuale, inclusiv cele referitoare la căile de atac împotriva hotărârilor pronunţate de instanţele de judecată [Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006], astfel încât să fie reglementată respectarea pentru toate părţile a garanţiilor care caracterizează dreptul la un proces echitabil. 18. De asemenea, potrivit art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudenţa sa, cu titlu general, că art. 6 paragraful 1 din Convenţie garantează oricărei persoane dreptul de a aduce în faţa unei instanţe orice pretenţie referitoare la drepturi şi obligaţii cu caracter civil [a se vedea Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragraful 36, şi Hotărârea din 20 decembrie 2011, pronunţată în Cauza Đokić împotriva Serbiei, paragraful 35]. 19. Totodată, Curtea observă că art. 2 al Protocolului nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prevede dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală, însă nu există obligativitatea extinderii acestui principiu şi în materie civilă. Faţă de această împrejurare, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a reţinut că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părţilor interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti considerate defavorabilă. Lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunţate în instanţă echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiţie devenind astfel un drept iluzoriu şi teoretic [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 192 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014, paragraful 13]. 20. Or, Legea nr. 85/2014, care reglementează regimul juridic al procedurilor de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cuprinde în titlul II: Procedura insolvenţei, capitolul I: Dispoziţii comune, secţiunea a 2-a: Organele care aplică procedura. Participanţii la procedură - printre care se regăsesc şi instanţele de judecată -, art. 40-44, şi aspecte care transpun principiul constituţional al accesului liber la justiţie şi al dreptului la un proces echitabil în această materie a insolvenţei [în acest sens, a se vedea Decizia nr. 532 din 2 iulie 2020, paragraful 18 şi următoarele]. 21. În consonanţă cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin care s-a reţinut cu titlu de principiu că accesul liber la justiţie este pe deplin respectat ori de câte ori partea interesată, în vederea valorificării unui drept sau a unui interes legitim, a putut să se adreseze cel puţin o singură dată unei instanţe naţionale [Decizia nr. 71 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 27 ianuarie 2009], prevederile Legii nr. 85/2014 stabilesc accesul la justiţie pentru toate procedurile prevăzute de capitolul din care fac parte dispoziţiile criticate şi care sunt de competenţa tribunalului sau, dacă este cazul, a tribunalului specializat în a cărui circumscripţie debitorul şi-a avut sediul social/profesional cel puţin 6 luni anterior datei sesizării instanţei, iar dacă în cadrul tribunalului a fost creată o secţie specială de insolvenţă, acesteia îi aparţine competenţa pentru derularea procedurilor prevăzute de lege [art. 41 din Legea nr. 85/2014]. 22. În acest context, sunt prevăzute şi căi de atac, curtea de apel fiind instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic, potrivit art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, iar prevederile art. 43 alin. (2) din aceeaşi lege dispun că termenul de apel este de 7 zile de la comunicarea hotărârii, realizată prin publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă, dacă prin lege nu se prevede altfel. 23. Prin urmare, tocmai caracterul distinct al procedurii a impus adoptarea unor reguli de procedură speciale care derogă de la normele dreptului comun. Aceste norme de procedură stabilite prin Legea nr. 85/2014 sunt o aplicare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 126 alin. (2), în virtutea cărora competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, coroborate cu ale art. 129 din Legea fundamentală, care prevăd faptul că împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii, atribuind exclusiv legiuitorului prerogativele stabilirii condiţiilor de exercitare a căilor de atac, inclusiv a gradelor de jurisdicţie şi a căilor extraordinare de atac. 24. De asemenea, Curtea reţine că înfăptuirea justiţiei, în numele legii, are semnificaţia că actul de justiţie izvorăşte din normele legale, iar forţa lui executorie derivă tot din lege [a se vedea Decizia nr. 972 din 21 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2012], respectiv competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, care în prezenta cauză este reprezentată de Legea nr. 85/2014. Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate avea competenţa de instanţă de judecată, în contextul în care legiuitorul optează pentru această posibilitate de a-i oferi aceste prerogative, în virtutea art. 126 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege, iar, în virtutea art. 126 alin. (3) din Constituţie, are rolul de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale prevăzute de lege. 25. Prin urmare, legiuitorul se bucură de atributul exclusiv de a stabili normele de procedură, putând să instituie prevederi speciale, derogatorii de la dreptul comun, în vederea unor situaţii specifice, fără ca prin acestea să fie adusă atingere principiului egalităţii sau al discriminării în ceea ce priveşte accesul la justiţie, inclusiv prin utilizarea căilor de atac, reglementat de normele legale în materie de insolvenţă în raport cu cele de drept comun reprezentate de Codul de procedură civilă. 26. Pentru identitate de raţiune, considerentele mai sus prezentate sunt valabile şi raportat la dispoziţiile art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013, potrivit cărora „(...) nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului“, având în vedere că aceleaşi motive care susţin constituţionalitatea prevederilor criticate din Legea nr. 85/2014 sunt aplicabile şi în ceea ce priveşte dispoziţiile în discuţie cuprinse în normele de procedură civilă, respectiv legiuitorul fiind, în virtutea prevederilor constituţionale, cel care stabileşte gradele de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac. 27. De altfel, în sensul celor de mai sus este de menţionat Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 3 august 2017, paragraful 24, prin care Curtea a subliniat că legiuitorul, în materia căilor extraordinare de atac, are posibilitatea de a reglementa condiţii de admisibilitate a acestora, care sunt circumscrise materiei în care a fost pronunţată hotărârea, în cazul respectiv aceasta fiind pronunţată în materie de carte funciară. De asemenea, prin Decizia nr. 871 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 25 aprilie 2019, Curtea a constatat constituţionalitatea exceptării cererilor formulate în materia conflictelor de muncă şi asigurări sociale de la accesul la calea de atac a recursului. Aşadar, aceste decizii au vizat procedura comună/generală de judecată, aspect reiterat prin Decizia nr. 389 din 18 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 791 din 28 august 2020, paragraful 36. 28. Faţă de cele prezentate, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor criticate, în raport cu prevederile art. 16 alin. (1), ale art. 21 şi ale art. 126 alin. (3) din Constituţie, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată. 29. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea I.V.A.R. S.p.A. cu sediul în Prevalle, provincia Brescia, Italia, în Dosarul nr. 595/93/2015/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 43 alin. (1) şi ale art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi ale art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 14 septembrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
