Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Irina Loredana │- │
│Gulie │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (5) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, excepţie ridicată de instanţa de judecată, din oficiu, în Dosarul nr. 506/248/2013 al Tribunalului Covasna - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 623D/2018. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa din data de 3 decembrie 2019, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunţarea pentru data de 12 decembrie 2019, şi, ulterior, pentru data de 4 februarie 2020, când a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 3. Prin Încheierea din 10 aprilie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 506/248/2013, Tribunalul Covasna - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (5) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996. Excepţia a fost invocată de instanţa de judecată din oficiu, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei dezbateri succesorale, fiind solicitată, între altele, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui teren agricol situat în extravilan. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că textul de lege criticat a instituit, pentru perioada în care a fost în vigoare, respectiv 2 mai-19 iulie 2013, obligaţia încheierii în formă autentică a promisiunilor de vânzare, sub sancţiunea nulităţii absolute a actului, însă nu se poate reţine nicio raţiune obiectivă şi rezonabilă a opţiunii legislative criticate, respectiv a diferenţierii între antecontractele încheiate sub semnătură privată, pe de o parte, şi cele încheiate în formă autentică, pe de altă parte. În acest sens se apreciază că această diferenţiere nu înlătură nicio inegalitate de fapt sau de drept, ci instituie un tratament juridic diferenţiat, sub forma unui privilegiu, în favoarea părţilor unui antecontract de vânzare încheiat în formă autentică. 5. Sunt invocate şi cele statuate de Curtea Constituţională în Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, potrivit căreia forma încheierii antecontractului nu poate crea situaţii juridice diferite pentru părţile a două tipuri de antecontract (cel încheiat în formă autentică şi cel neautentificat), având în vedere faptul că, indiferent de forma acestuia, efectele produse sunt aceleaşi. Astfel, nici antecontractul încheiat în formă autentică, şi nici cel neautentificat nu realizează însuşi transferul dreptului de proprietate, generând doar obligaţia părţilor de a încheia în viitor contractul de vânzare-cumpărare. 6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 7. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele: 8. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 9. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl reprezintă prevederile art. 24 alin. (5) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 83 din 7 februarie 2013, introduse prin art. I cu referire la art. VII^5 pct. 3 din Legea nr. 127/2013 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 121/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 29 aprilie 2013, potrivit cărora: „(5) Promisiunea de a încheia un contract având ca obiect dreptul de proprietate asupra imobilului sau un alt drept real în legătură cu acesta şi actele de alipire şi dezlipire a imobilelor înscrise în cartea funciară se încheie în formă autentică, sub sancţiunea nulităţii absolute.“ Curtea reţine că prevederile art. 24 alin. (5) din Legea nr. 7/1996, introduse prin Legea nr. 127/2013, au fost abrogate expres prin art. II cuprins în Legea nr. 221/2013 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 12/2013 pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale şi prorogarea unor termene şi de modificare şi completare a unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 434 din 17 iulie 2013. Având în vedere că prevederile legale criticate, deşi nu mai sunt în vigoare, şi-au produs efectele în cauza dedusă soluţionării instanţei de judecată, devin incidente cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Prin urmare, Curtea urmează să se pronunţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost invocată. 10. În opinia instanţei de judecată care a invocat din oficiu excepţia de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi art. 44 alin. (2) teza întâi, referitoare la garantarea şi ocrotirea proprietăţii private în mod egal de lege, indiferent de titular. 11. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prin Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, s-a pronunţat asupra constituţionalităţii prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 12 martie 2014, şi a statuat că este neconstituţională introducerea unei diferenţieri între regimul juridic aplicabil antecontractelor de vânzare încheiate în formă autentică, pe de o parte, şi, respectiv, cel aplicabil antecontractelor încheiate sub semnătură privată, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 17/2014, pe de altă parte, în sensul exceptării de la aplicarea Legii nr. 17/2014 a antecontractelor autentificate la notariat, anterior intrării în vigoare a acestui act normativ. Prin decizia menţionată, Curtea a statuat (paragrafele 25 şi 26) că persoanele care au încheiat antecontracte de vânzare în formă autentică, pe de o parte, şi persoanele care au încheiat antecontracte de vânzare fie sub forma unui înscris sub semnătură privată, fie sub forma unui înscris atestat de către un avocat, pe de altă parte, având ca obiect terenuri agricole situate în extravilan, se află în aceeaşi situaţie juridică, întrucât natura juridică a actului (antecontract de vânzare), efectele produse de acesta (obligaţia de a încheia în viitor contractul de vânzare), precum şi momentul încheierii antecontractelor-anterior intrării în vigoare a Legii nr. 17/2014, sunt identice. Singura diferenţă ce poate fi reţinută între aceste două categorii de persoane se referă la forma încheierii antecontractului, aspect care nu este de natură a crea situaţii juridice diferite pentru părţile acestor două tipuri de antecontract, având în vedere faptul că, indiferent de forma acestuia, efectele produse sunt aceleaşi. Astfel, nici antecontractul încheiat în formă autentică, şi nici cel neautentificat nu realizau însuşi transferul dreptului de proprietate, generând doar obligaţia părţilor de a încheia în viitor contractul de vânzare. Astfel, Curtea reţine că, în contextul deciziei amintite, viciul de neconstituţionalitate a fost generat de faptul că dispoziţia legală criticată, având caracterul unei norme tranzitorii, scotea de sub incidenţa noii legi (Legea nr. 17/2014 - mai restrictivă în privinţa exercitării dreptului de preempţiune la vânzarea terenurilor agricole situate în extravilan), antecontractele încheiate în formă autentică, deşi efectele generate de către acestea erau acelaşi cu cele ale antecontractelor încheiate sub semnătură privată. Cu alte cuvinte, ceea ce interesa în contextul deciziei amintite nu era forma încheierii actului, ci faptul că efectele antecontractului erau aceleaşi. 12. În prezenta cauză, Curtea reţine că există o deosebire fundamentală faţă de ipoteza legislativă examinată prin Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, anterior citată. Astfel, prin decizia amintită, Curtea s-a raportat la antecontracte valabil încheiate, indiferent de forma încheierii acestora, autentică sau sub semnătură privată, şi a examinat efectele generate de acestea, statuând că exceptarea de la exigenţele Legii nr. 17/2014 a antecontractelor autentificate echivalează cu reglementarea unui privilegiu pentru părţile care le-au încheiat, spre deosebire de părţile din contractele neautentificate. Or, în prezenta cauză, nu poate fi reţinută o egalitate de situaţii juridice între părţile unui antecontract încheiat în formă autentică, cu respectarea cerinţelor de formă, instituite de textul de lege criticat pentru încheierea sa valabilă, pe de o parte, şi părţile unui antecontract care nu s-au conformat aceloraşi prescripţii legale imperative şi au încheiat actul sub forma semnăturii private, pe de altă parte. În acest din urmă caz, nefiind respectate cerinţele legale pentru însăşi încheierea valabilă a antecontractului, acesta nu putea produce efecte juridice, situaţie diferită de ipoteza unui antecontract încheiat cu respectarea cerinţelor imperative ale legii referitoare la formă. Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii, principiul constituţional al egalităţii în drepturi îşi găseşte aplicare în situaţii identice sau egale, care impun şi justifică instituirea aceluiaşi regim juridic. Per a contrario, când acestea se află în situaţii diferite, regimul juridic aplicabil fiecăreia nu poate fi decât diferit, soluţie legislativă care nu contravine, ci, dimpotrivă, decurge logic din chiar principiul enunţat (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 24 din 16 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 126 din 18 februarie 2019, paragraful 44). 13. În ceea ce priveşte invocarea încălcării dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (2) teza întâi, referitoare la garantarea şi ocrotirea proprietăţii private în mod egal de lege, indiferent de titular, Curtea reţine că, în situaţia nerespectării formei autentice a antecontractului, instituită de lege ad validitatem, manifestarea de voinţă a părţilor este nulă, astfel încât nu există un drept de creanţă născut în patrimoniul acestora, apt să beneficieze de prevederile constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul de proprietate privată. Dat fiind faptul că au fost încheiate cu încălcarea unor dispoziţii legale imperative, astfel de convenţii nu pot produce efecte, fiind desfiinţate de la data încheierii acestora, astfel încât nu pot constitui temeiul dobândirii valabile a dreptului de proprietate. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, principiul constituţional al garantării şi ocrotirii proprietăţii private operează în condiţiile dobândirii legale a dreptului de proprietate, nu şi în cazul în care dreptul este dobândit prin încălcarea normelor imperative ale legilor în vigoare la data încheierii actelor juridice, soluţia judicioasă pentru această situaţie fiind cea a aplicării sancţiunii nulităţii actului juridic civil (a se vedea în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 467 din 20 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 913 din 12 octombrie 2005). 14. Curtea mai reţine că, în materia formalităţilor instituite de lege ad validitatem, prevederile art. 1.244 din Codul civil consacră regula încheierii prin înscris autentic, sub sancţiunea nulităţii absolute, a contractelor translative sau constitutive de drepturi reale asupra imobilelor care urmează să fie înscrise în cartea funciară. Or, opţiunea legislativă potrivit căreia promisiunea de a contracta, având ca obiect dreptul de proprietate asupra imobilului sau un alt drept real în legătură cu acesta, trebuie încheiată în formă autentică, sub sancţiunea nulităţii absolute, intră în marja de apreciere a legiuitorului, care are deplina legitimare constituţională de a legifera în sensul în care, pentru a fi valabilă, promisiunea de a contracta trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii de formă precum contractul promis. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale referitoare la competenţa constituţională a legiuitorului de a stabili modalitatea de dobândire a dreptului de proprietate asupra imobilelor, legiuitorul are deplina opţiune de a stabili condiţiile în care se dobândesc drepturile reale imobiliare (a se vedea Decizia nr. 641 din 15 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 997 din 11 decembrie 2019, paragraful 19). 15. Curtea mai reţine că, în acord cu principiul constituţional al universalităţii drepturilor şi obligaţiilor, cuprins în art. 15 alin. (1), cetăţenii beneficiază de drepturile reglementate prin acte normative, dar în egală măsură trebuie să-şi îndeplinească şi obligaţiile ce le revin, în conformitate cu prescripţiile actelor normative incidente, în speţă referitoare la forma încheierii antecontractului de vânzare al unui imobil. Aşadar, forma instituită pentru valabila încheiere a antecontractului nu poate cuprinde în sine un viciu de neconstituţionalitate, atât timp cât este firesc ca destinatarii normelor juridice să se conformeze prescripţiilor acestora, în perioada în care acestea sunt în vigoare. 16. În fine, în legătură cu susţinerea că prevederea legală criticată a fost în vigoare o perioadă limitată, respectiv între 2 mai-19 iulie 2013, fiind ulterior abrogată în mod expres, Curtea reţine că acest argument nu poate constitui un motiv de neconstituţionalitate a normei. Curtea Constituţională nu poate cenzura aspecte ce ţin de opţiunea de reglementare a legiuitorului, câtă vreme aceasta nu contravine niciunei dispoziţii constituţionale, oportunitatea soluţiei legislative nefăcând obiectul controlului de constituţionalitate. 17. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de instanţa de judecată, din oficiu, în Dosarul nr. 506/248/2013 al Tribunalului Covasna - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 24 alin. (5) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Covasna - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 4 februarie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Irina Loredana Gulie -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
