Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 591/1/2017
┌────────────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│Iulia Cristina Tarcea │- preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului│
├────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Lavinia Curelea │- preşedintele delegat al Secţiei I civile │
├────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Eugenia Voicheci │- preşedintele Secţiei a II-a civile │
├────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Ionel Barbă │- preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal │
├────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Cristina Petronela Văleanu │- judecător la Secţia I civilă │
├────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Eugenia Puşcaşiu │- judecător la Secţia I civilă │
├────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Raluca Moglan │- judecător la Secţia I civilă │
├────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Dragu Creţu │- judecător la Secţia I civilă │
├────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Elena Floarea │- judecător la Secţia I civilă │
├────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Minodora Condoiu │- judecător la Secţia a II-a civilă │
├────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Virginia Florentina Duminecă│- judecător la Secţia a II-a civilă │
├────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Constantin Brânzan │- judecător la Secţia a II-a civilă │
├────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Veronica Magdalena Dănăilă │- judecător la Secţia a II-a civilă │
├────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Mirela Poliţeanu │- judecător la Secţia a II-a civilă │
├────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Laura-Mihaela Ivanovici │- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal │
├────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Rodica Florica Voicu │- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal │
├────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Angelica Denisa Stănişor │- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal │
├────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Eugenia Marin │- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal │
├────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Claudia Emilia Vişoiu │- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal │
└────────────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 591/1/2017 este constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 27^5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. La şedinţa de judecată participă doamna Mihaela Lorena Mitroi, magistrat-asistent desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulament. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 8.944/30/2015 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind depuse de către părţi puncte de vedere formulate în scris privind chestiunea de drept supusă judecăţii. La dosar au fost transmise de către instanţele naţionale hotărârile judecătoreşti relevante ce au fost identificate. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii. Doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, constată că nu există chestiuni prealabile sau excepţii, iar completul rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 1. Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din data de 1 februarie 2017, în Dosarul nr. 8.944/30/2015, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014), respectiv dacă aceste prevederi legale sunt aplicabile şi personalului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 284/2010). II. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-au invocat chestiunile de drept menţionate 2. Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Timiş cu nr. 8.944/30/2015, la data de 27 noiembrie 2015, reclamantele i-au chemat în judecată pe pârâţii Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea primilor doi pârâţi să calculeze şi să plătească drepturile salariale rezultate din neaplicarea dispoziţiilor art. I pct. 6 din Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, cu modificările ulterioare (Legea nr. 71/2015), începând cu data de 9 aprilie 2015 şi în continuare, actualizate cu indicele de inflaţie, cu cheltuieli de judecată. 3. În motivarea acţiunii, reclamantele au arătat că, după apariţia modificărilor aduse de Legea nr. 71/2015, acestea nu au beneficiat de dreptul salarial aferent, în cuantum de 15% din salariul de bază, discriminarea fiind evidentă, câtă vreme şi după apariţia Legii nr. 71/2015 se menţine, în mod nelegal şi complet nerezonabil, diferenţa de tratament între salariaţii care aveau sporul anterior datei de 31 decembrie 2009. 4. Pârâta Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş a formulat întâmpinare solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată, susţinând, în esenţă, că diferenţele de tratament apărute în urma aplicării dispoziţiilor legale nu echivalează cu încălcarea principiului nediscriminării, întrucât pot exista diferenţe salariale între funcţionarii publici salarizaţi potrivit legii noi şi cei salarizaţi în baza vechii legi (deşi persoanele sunt încadrate în posturi identice). 5. Prin Sentinţa civilă nr. 824 din 25 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 8.944/30/2015, Tribunalul Timiş a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâţilor Ministerul Finanţelor Publice şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a respins acţiunea formulată de reclamante în contradictoriu cu aceşti pârâţi, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesual pasivă; a respins excepţia inadmisibilităţii şi excepţia tardivităţii acţiunii; a admis acţiunea formulată de reclamante în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi a obligat pârâta Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş să calculeze şi să plătească reclamantelor sporul salarial de 15% din salariul de bază pentru titlul de doctor în medicină veterinară, prin includerea acestuia în indemnizaţia lunară, începând cu data de 9 aprilie 2015, actualizat cu rata inflaţiei la data plăţii. 6. Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamantele sunt îndreptăţite ca, începând cu data de 9 aprilie 2015, data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, să beneficieze de recunoaşterea diferenţei de drepturi salariale aferente condiţiilor de studii ale acestora - deţinătoare de titluri ştiinţifice de doctor, ceea ce echivalează cu un procent de 15% din salariul de bază, şi că legiuitorul a urmărit înlăturarea inechităţii în salarizare, respectiv a discriminării identificate între personalul din instituţiile şi autorităţile publice, salarizat din fonduri publice, respectiv dintre funcţionarii publici care au beneficiat de sporul de doctorat până la data de 31 decembrie 2009 şi care, ulterior, ca urmare a apariţiei Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare (Legea-cadru nr. 330/2009), şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010), au beneficiat în continuare de acesta, cu titlu de sume compensatorii incluse în salariul de bază, şi funcţionarii publici care au obţinut ulterior titlul de doctor şi care nu au beneficiat de aceste sume acordate în considerarea titlului de doctor, datorită abrogării sporului de doctorat prin Legea nr. 330/2009. 7. S-a concluzionat că legiuitorul, prin adoptarea Legii nr. 71/2015, a eliminat aceste diferenţe de tratament care, în aceleaşi condiţii de fapt şi de drept, reprezintă discriminare. 8. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş, susţinând, în esenţă, că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 nu ar fi aplicabile. III. Aspectele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării 9. Prin Încheierea de sesizare din data de 1 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 8.944/30/2015, Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal a constatat admisibilă sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în raport cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, având în vedere următoarele aspecte: 10. De lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea-cadru nr. 284/2010, depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât autoritatea pârâtă Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş este o instituţie finanţată atât din venituri proprii, cât şi din subvenţii acordate de la bugetul de stat, iar prima instanţă a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014. Pe de altă parte, recurenta-pârâtă contestă aplicabilitatea art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi propriilor funcţionari publici, pe considerentul că acest text de lege ar viza doar instituţiile şi autorităţile finanţate integral de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale. 11. Astfel, dacă interpretarea corectă a dispoziţiilor menţionate este aceea că ele se aplică tuturor funcţionarilor plătiţi din fonduri publice, indiferent de modalitatea de finanţare a autorităţilor/instituţiilor publice, toate acţiunile întemeiate pe dispoziţiile art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 ar urma să fie considerate întemeiate. În schimb, dacă se interpretează că doar o parte din funcţionarii plătiţi din fonduri publice [respectiv personalul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010] ar beneficia de norma juridică ce înlătură discriminarea, acţiunile personalului încadrat în autorităţi/instituţii cu finanţare mixtă ar urma să fie considerate neîntemeiate. 12. Problema de drept enunţată este nouă deoarece, prin consultarea jurisprudenţei, s-a constatat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra acesteia printr-o altă hotărâre. 13. Instanţa supremă s-a pronunţat doar cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 personalului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010. Astfel, prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 9 noiembrie 2016, s-a statuat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, sintagma „salarizat la acelaşi nivel“ are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate la art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010. 14. Însă, din considerentele deciziei menţionate rezultă că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu s-a pronunţat cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 în ce priveşte personalul din instituţiile şi autorităţile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea-cadru nr. 284/2010. 15. Altfel spus, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a analizat problema finanţării autorităţilor şi instituţiilor publice, aspect care interesează în cauza de faţă, şi nici nu a exclus de la aplicarea normei favorabile vreo categorie de personal discriminat, nefăcând nicio apreciere cu privire la personalul plătit din fondurile publice, încadrat în instituţiile şi autorităţile publice prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea-cadru nr. 284/2010. 16. Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consultate la data formulării sesizării. 17. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat cu privire la drepturile salariale în discuţie, însă doar în ce priveşte interpretarea dispoziţiilor art. 30 alin. (6) şi art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea-cadru nr. 330/2009, art. 4 alin. (1), art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fondurile publice (Legea nr. 285/2010) şi art. 8 din anexa nr. 5 la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, cu modificările ulterioare (Decizia nr. 21/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii). 18. Cu acel prilej, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a analizat doar problema sumelor compensatorii acordate în baza vechilor legi-cadru de salarizare (legile-cadru nr. 330/2009 şi nr. 284/2010), până la apariţia Legii nr. 71/2015 (paragraful 52 din Decizia în interesul legii nr. 21/2016). Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu s-a pronunţat cu privire la efectele Legii nr. 71/2015 ori asupra modului de interpretare a dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, coroborate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea-cadru nr. 284/2010, respectiv aplicabilitatea legilor noi în funcţie de sursa de finanţare a instituţiilor/autorităţilor publice. IV. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 19. După comunicarea raportului, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părţile au formulat următoarele puncte de vedere asupra chestiunii de drept supuse judecăţii: 20. Intimata-pârâtă Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a apreciat că prevederile art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 se referă doar la personalul din autorităţile şi instituţiile publice prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010. 21. În argumentarea acestui punct de vedere partea a arătat că, începând cu anul 2010, sporul pentru titlul ştiinţific de doctor a fost acordat sub forma unei sume compensatorii cu caracter tranzitoriu, care să acopere suma aferentă acestui spor, numai persoanelor care au beneficiat de acesta în luna decembrie 2009 şi dacă drepturile salariale determinate în conformitate cu Legea-cadru nr. 330/2009 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 erau mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului pentru funcţia respectivă pentru luna decembrie 2009. Aceste sume compensatorii erau incluse în salariul de bază şi nu se luau în calcul la determinarea altor drepturi de natură salarială care se stabileau în funcţie de acesta. 22. Începând cu data de 1 ianuarie 2011 au intrat în vigoare Legea-cadru nr. 284/2010, precum şi Legea nr. 285/2010, acte normative care nu cuprind dispoziţii privind acordarea sporului pentru titlul ştiinţific de doctor în cazul personalului plătit din fonduri publice care a obţinut titlul ştiinţific de doctor ulterior lunii decembrie 2009. 23. S-a mai arătat că direcţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene şi a municipiului Bucureşti nu fac parte dintre instituţiile publice limitativ prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010, acestea nefiind finanţate integral din bugetul de stat, ci, aşa cum rezultă din dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale acestor direcţii se asigură din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat. 24. S-a considerat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 23/2016 dată în Dosarul nr. 1.733/1/2016, nu s-a pronunţat în sensul că dispoziţiile art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 sunt aplicabile şi personalului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea-cadru nr. 284/2010, ci această decizie vizează doar personalul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010. 25. Personalul care a obţinut ulterior datei de 31 decembrie 2009 titlul ştiinţific de doctor, care îşi desfăşoară activitatea în domeniul în care a obţinut acest titlu şi care nu a beneficiat de suma compensatorie inclusă în anul 2010 în salariul de bază, beneficiază, în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare, de suma compensatorie aferentă titlului ştiinţific de doctor, începând cu luna august 2016, stabilită la nivelul similar în plată pentru aceeaşi funcţie, grad/treaptă profesională şi gradaţie corespunzătoare vechimii în muncă sau, după caz, vechime în funcţie în cazul celorlalte categorii de personal, din instituţia sau autoritatea publică respectivă sau, după caz, dintr-o instituţie sau autoritate publică similară. 26. Intimatul-pârât Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, a apreciat că, din interpretarea sistematică a textelor de lege în discuţie, rezultă că dispoziţiile art. I pct. 1 din Legea nr. 71/2015 [prin care s-a introdus un nou alineat - alin. (5^1)], prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 care prevăd menţinerea salarizării la acelaşi nivel cu salarizarea pentru luna decembrie 2014, se pot aplica doar celor trei categorii limitativ enumerate de legiuitor, beneficiind astfel de salarizarea la nivel maxim: (1) personalul din aparatul de lucru al Parlamentului; (2) personalul din celelalte instituţii şi autorităţi publice, care este salarizat la acelaşi nivel cu personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului; (3) personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi. 27. În aceste condiţii, s-a considerat că prevederile art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, alineat introdus prin Legea nr. 71/2015, nu se aplică personalului din toate instituţiile şi autorităţile publice, ci doar personalului din anumite instituţii şi autorităţi publice, cu condiţia să fie salarizat la acelaşi nivel cu personalul din aparatul de lucru al Parlamentului. V. Punctul de vedere al titularului sesizării cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 28. Completul de judecată al Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi-a exprimat prin Încheierea de sesizare din 1 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 8.944/30/2015, următorul punct de vedere: 29. Dispoziţiile art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 sunt aplicabile tuturor categoriilor de personal plătite din fondurile publice, astfel cum sunt menţionate aceste categorii la art. 2 alin. (1) lit. a)-d) din Legea-cadru nr. 284/2010. 30. Se poate observa că alin. (1) al art. 1 din acest act normativ face referire expresă la personalul plătit din fondurile publice. De asemenea, alineatul menţionat face trimitere la anexele Legii-cadru nr. 284/2010, fără să distingă între diferitele categorii de personal plătite din fondurile publice. 31. Aşa cum a reţinut şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 23/2016, art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 nu face altceva decât să instituie o excepţie de la art. 1 alin. (1) şi (2), respectiv de la menţinerea la acelaşi nivel a salariilor, soldelor, indemnizaţiilor. 32. Prin urmare, şi domeniul de aplicare al art. 1 alin. (5^1) vizează acelaşi personal plătit din fondurile publice la care face referire art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aşa cum rezultă şi din denumirea actului normativ aflat în discuţie, respectiv „salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015“. 33. Odată stabilit că art. 1 alin. (5^1) se aplică întregului personal plătit din fonduri publice (mai puţin în situaţia în care legea prevede în mod expres o excludere de la aplicarea legilor de salarizare ca, de exemplu, art. 2 din Legea-cadru nr. 284/2010), trebuie stabilite categoriile care alcătuiesc „personalul plătit din fonduri publice“. 34. Or, dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) stabilesc mai multe categorii de personal cărora li se aplică Legea-cadru nr. 284/2010. Se poate observa că dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 se referă la personalul din autorităţi şi instituţii publice finanţate integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, în timp ce dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. b) se referă la personalul din autorităţi şi instituţii publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale. 35. Prin urmare, legiuitorul a înţeles să includă în noţiunea de „personal plătit din fondurile publice“, care apare în denumirea Legii-cadru nr. 284/2010, atât personalul din autorităţile şi instituţiile finanţate integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, cât şi personalul din autorităţile şi instituţiile finanţate atât din bugetele menţionate, cât şi din venituri proprii. 36. Modalitatea în care a procedat legiuitorul se bazează pe împrejurarea că şi veniturile proprii ale autorităţilor şi instituţiilor publice sunt venituri/fonduri publice, aşa cum rezultă din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv din dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi alin. (2) lit. f) coroborate cu dispoziţiile art. 2 pct. 27 şi 30 din lege. 37. Având în vedere că şi veniturile proprii ale autorităţilor şi instituţiilor publice sunt venituri/fonduri publice, analiza coroborată a textelor de lege în discuţie conduce la concluzia incidenţei art. (1) alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 la întregul personal plătit din fonduri publice, indiferent de sursa de finanţare a instituţiilor şi a autorităţilor publice, şi, prin urmare, la concluzia că dispoziţiile art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 se aplică şi autorităţilor şi instituţiilor publice menţionate la art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea-cadru nr. 284/2010. 38. Este adevărat că, prin Decizia nr. 23/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, sintagma „salarizat la acelaşi nivel“ are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate la art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010, însă, din considerentele deciziei menţionate nu rezultă că instanţa supremă s-ar fi pronunţat cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) personalului din instituţiile şi autorităţile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea-cadru nr. 284/2010. 39. Din motivarea acestei decizii rezultă că instanţa supremă a interpretat în mod extensiv dispoziţiile art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, iar nu în mod restrictiv. Altfel spus, în cadrul deciziei nu se menţionează că textul analizat s-ar aplica doar anumitor instituţii şi autorităţi publice, condiţionat de forma de finanţare. 40. De fapt, instanţa supremă nici nu a analizat aspectul referitor la finanţarea autorităţilor şi instituţiilor publice şi nici nu a exclus vreo categorie de la aplicarea normei favorabile persoanelor discriminate, nefăcând nicio apreciere cu privire la personalul încadrat în instituţiile şi autorităţile publice prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea-cadru nr. 284/2010. 41. Un ultim argument vizând aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi personalului din autorităţile şi instituţiile cu finanţare mixtă, prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea-cadru nr. 284/2010, îl constituie, în opinia instanţei de trimitere, împrejurarea că ordonanţele succesive de salarizare anuale au aceleaşi raţiuni şi finalitate ca şi Legea-cadru de salarizare nr. 284/2010, fiind greu de acceptat ca ordonanţele anuale de salarizare să se aplice numai unor categorii de personal plătit din fondurile publice, iar legea-cadru de salarizare să se aplice tuturor categoriilor publice de personal plătit din fondurile publice. Or, o astfel de interpretare ar lăsa fără reglementare anuală o mare parte din funcţionarii publici şi personalul contractual la care face referire legea-cadru de salarizare. VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie 42. În urma solicitării adresate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au înaintat hotărârile judecătoreşti identificate şi care prezintă relevanţă pentru problema de drept în discuţie, relevând următoarele aspecte: 43. La nivelul Curţii de Apel Timişoara - instanţa care a formulat prezenta sesizare - s-a înregistrat o reorientare parţială a jurisprudenţei după pronunţarea Deciziei nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în sensul respingerii acţiunilor pe considerentul că decizia menţionată face referire doar la personalul prevăzut de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010. Anterior acestei decizii a instanţei supreme, practica judiciară fusese unitară în sensul admiterii acţiunilor întemeiate pe dispoziţiile art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, indiferent de forma de finanţare a autorităţilor şi instituţiilor publice în care erau încadraţi funcţionarii publici reclamanţi, pe considerentul că ordonanţa de urgenţă se aplică tuturor categoriilor de personal finanţat din fonduri publice, astfel cum sunt enumerate aceste categorii la art. 2 alin. (1) lit. a)-d) din Legea-cadru nr. 284/2010. 44. Practica judiciară identificată la nivelul Curţii de Apel Cluj, Curţii de Apel Iaşi şi Curţii de Apel Alba Iulia este în sensul că dispoziţiile art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 se aplică şi categoriilor de personal indicate la art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea-cadru nr. 284/2010, având în vedere că art. 1 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă se referă în mod expres la personalul plătit din fonduri publice, fără a distinge între diversele categorii de personal. 45. La nivelul Curţii de Apel Constanţa există o cauză similară, dosarul fiind suspendat în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (4) din Codul de procedură civilă până la soluţionarea prezentei sesizări. 46. Celelalte instanţe naţionale nu au identificat practică judiciară. 47. Punctele de vedere teoretice exprimate de judecătorii din cadrul curţilor de apel Craiova, Galaţi, Suceava şi Bacău conturează opinia majoritară în sensul că dispoziţiile art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 se aplică şi personalului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea-cadru nr. 284/2010. 48. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Adresa nr. 699/C/1.111/III-5/2017 din 6 aprilie 2017, a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil, nu s-a verificat şi nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul sesizării de faţă. VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 49. În raport cu obiectul sesizării de faţă prezintă relevanţă Decizia nr. 242 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 28 iunie 2016. 50. În cuprinsul acestei decizii, Curtea Constituţională a reţinut că textul de lege criticat - art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, introdus prin art. I pct. 1 din Legea nr. 71/2015, a instituit o altă excepţie de la art. 1 alin. (1) şi (2) referitoare la menţinerea aceluiaşi cuantum al salariilor de bază, sporurilor şi al celorlalte elemente ale salariului ca cel din decembrie 2014. 51. Analizând din punct de vedere sistematic conţinutul normativ al art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, Curtea Constituţională a observat că alin. (1) şi (2) instituite regula menţinerii în anul 2015 a aceluiaşi cuantum al salariilor de bază, sporurilor şi al celorlalte elemente ale salariului personalului plătit din fonduri publice ca cel din decembrie 2014, iar art. 1 alin. (5), (5^1), (5^2), (5^4), (5^5), (5^6), (6) , (7), (7^1) şi alin. (11) prevăd excepţii de la această regulă. Cu privire la aceste excepţii, Curtea Constituţională a reţinut că acestea se referă la anumite categorii profesionale pentru care legiuitorul a considerat oportună acordarea de creşteri salariale, fiind instituite în considerarea statutului acestora, având aşadar o justificare obiectivă şi rezonabilă, deoarece legiuitorul are libertatea de a reglementa atât salarizarea în sistemul public, cât şi creşteri salariale pentru o anumită categorie de personal plătit din fonduri publice, evident cu respectarea prevederilor Constituţiei. 52. Astfel, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, art. 16 din Constituţie „vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui“ (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002). Totodată, principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (a se vedea Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). 53. Ţinând cont de această jurisprudenţă, Curtea Constituţională a constatat, pe de-o parte, că legiuitorul este liber să stabilească reguli şi excepţii referitoare la salarizarea personalului plătit din fonduri publice, iar, pe de ală parte, că personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi nu se află în aceeaşi situaţie juridică cu celălalt personal plătit din fonduri publice. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 54. Analizând jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în procedurile de unificare a practicii judiciare, au fost identificate următoarele hotărâri relevante: 55. Decizia nr. 23/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în Dosarul nr. 1.733/1/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 9 noiembrie 2016, prin care sa admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 28.884/3/2015, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, şi, în consecinţă, s-a stabilit că: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma „salarizat la acelaşi nivel“ are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice. 56. Decizia nr. 21/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii în Dosarul nr. 20/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.002 din 13 decembrie 2016, prin care s-a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 30 alin. (6) şi art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea nr. 330/2009, art. 4 alin. (1), art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 şi art. 8 din anexa nr. 5 a Legii nr. 63/2011, au dreptul la sume compensatorii persoanele care au dobândit titlul de doctor după intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009. 57. Prin Decizia nr. 8/2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în Dosarul nr. 3.285/1/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 202 din 23 martie 2017, s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 152/119/2016, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dispoziţiile art. 5 alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează sau nu în sensul că se aplică persoanelor care au dobândit titlul de doctor după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, cu modificările şi completările ulterioare?“. 58. În considerentele acestei decizii instanţa supremă a reţinut că cerinţa noutăţii chestiunii de drept nu este îndeplinită, pentru că, din studierea jurisprudenţei puse la dispoziţie de instanţele naţionale rezultă că la nivelul curţilor de apel din întreaga ţară a fost pronunţat un număr important de hotărâri definitive prin care s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014. În cuprinsul tuturor acestor hotărâri, curţile de apel au apreciat că beneficiază de dispoziţiile menţionate şi salariaţii din sectorul public care au dobândit titlul ştiinţific de doctor după intrarea în vigoare a Legii nr. 284/2010. 59. De asemenea, ca un argument suplimentar în sensul inadmisibilităţii sesizării, s-a reţinut că problema de drept indicată în actul de sesizare a fost implicit rezolvată de instanţa supremă prin Decizia nr. 21 din 21 noiembrie 2016, pronunţată în interesul legii, menţionată mai sus, prin care s-a stabilit că au dreptul la sumele compensatorii prevăzute de legile-cadru de salarizare în sectorul public şi persoanele care au dobândit titlul de doctor după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009. IX. Raportul asupra chestiunii de drept 60. Prin raportul întocmit în cauză s-au propus următoarele variante de soluţie: 61. Într-o primă variantă s-a apreciat că nu ar fi îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, sub aspectul noutăţii chestiunii de drept invocate în raport cu argumentele prezentate în considerentele Deciziei nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. 62. Asupra rezolvării de principiu a chestiunii de drept sesizate, pentru ipoteza în care completul desemnat în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile ar ajunge la concluzia întrunirii condiţiilor de admisibilitate, opinia judecătorilor-raportori a fost, într-o variantă, în sensul că dispoziţiile art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 se aplică şi personalului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea-cadru nr. 284/2010, iar în cealaltă variantă de soluţie s-a apreciat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, sintagma „salarizat la acelaşi nivel“ are în vedere şi personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea-cadru nr. 284/2010. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 63. Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori, punctele de vedere formulate de către părţi şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: 64. Potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“ 65. Astfel cum rezultă din conţinutul normei citate, legiuitorul a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, după cum urmează: - existenţa unei cauze în curs de judecată, în ultimă instanţă; – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să o soluţioneze în ultimă instanţă; – ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; – o chestiune de drept cu caracter de noutate şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 66. Analizând, prioritar, aceste condiţii de admisibilitate a sesizării se constată că primele două cerinţe legale sunt îndeplinite. 67. Astfel, Cauza înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Timiş cu nr. 8.944/30/2015 are ca obiect acţiunea formulată de reclamante în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Ministerul Finanţelor Publice, prin care au solicitat instanţei să se dispună obligarea primilor doi pârâţi la calcularea şi la plata drepturilor salariale rezultate din neaplicarea dispoziţiilor art. I pct. 6 din Legea nr. 71/2015, începând cu 9 aprilie 2015 şi în continuare, actualizate cu indicele de inflaţie, cu cheltuieli de judecată. 68. Conform art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare: „Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe.“ 69. Prima instanţă a pronunţat în cauză Sentinţa civilă nr. 824 din 25 aprilie 2016, iar împotriva acesteia a promovat recurs pârâta Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş, calea de atac fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal, instanţă ce soluţionează pricina în ultimă instanţă, pronunţând o hotărâre definitivă, având în vedere dispoziţiile art. 96 pct. 3 raportat la art. 634 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, coroborate cu art. 10 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. 70. Şi condiţia de admisibilitate a sesizării referitoare la ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată este îndeplinită. 71. Instanţa de recurs a arătat, în actul de sesizare, că recurenta Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş contestă aplicabilitatea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi propriilor funcţionari publici, pe considerentul că acestea ar viza doar instituţiile şi autorităţile finanţate integral de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale şi că această autoritate este o instituţie finanţată atât din venituri proprii, cât şi din subvenţii acordate de la bugetul de stat, iar prima instanţă a reţinut aplicabilitatea, în speţă, a dispoziţiilor respectivei ordonanţe de urgenţă. 72. În funcţie de interpretarea acestor dispoziţii se poate stabili dacă ele se aplică tuturor funcţionarilor plătiţi din fonduri publice, indiferent de modalitatea de finanţare a autorităţilor/instituţiilor publice, şi toate acţiunile întemeiate pe dispoziţiile art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 ar urma să fie considerate întemeiate. Însă, dacă aceste dispoziţii vor fi interpretate în sensul că doar o parte din funcţionarii plătiţi din fonduri publice [respectiv personalul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010] ar beneficia de norma juridică ce înlătură discriminarea, atunci acţiunile personalului încadrat în autorităţi/instituţii cu finanţare mixtă ar urma să fie considerate neîntemeiate. 73. Condiţia noutăţii chestiunii de drept ce face obiectul sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile reprezintă o condiţie distinctă de admisibilitate, iar verificarea acesteia implică nu numai a se constata că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat deja asupra acesteia, dar şi că problema de drept dedusă soluţionării în această procedură nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 74. În absenţa unei definiţii legale a noţiunii de „noutate“, verificarea întrunirii acesteia ţine de exercitarea atributului de apreciere a completului învestit cu pronunţarea prezentei hotărâri. 75. Aşa cum chiar Curtea de Apel Timişoara a arătat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut, prin Decizia nr. 23/2016, că art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 nu face altceva decât să instituie o excepţie de la art. 1 alin. (1) şi (2), respectiv de la menţinerea la acelaşi nivel a salariilor, soldelor, indemnizaţiilor, şi că, dintre autorităţile şi instituţiile publice pentru care este instituită derogarea de la regula menţinerii - şi în anul 2015 - a nivelului salariului de bază şi al sporurilor acordate în anul 2014, acest text enumeră explicit doar personalul din aparatul de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi şi indică numai de o manieră implicită şi personalul celorlalte autorităţi şi instituţii publice, fără a detalia care sunt aceste autorităţi şi instituţii publice. 76. În raport cu limitele învestirii, interpretarea textului s-a făcut numai prin raportare la dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010, astfel că prezenta sesizare întruneşte cerinţele de noutate a chestiunii de drept a cărei lămurire se solicită. 77. Ca atare, având în vedere că prin Decizia nr. 23/2016 instanţa supremă s-a pronunţat numai cu privire la personalul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010, prezenta sesizare fiind admisibilă, urmează a se da o interpretare dispoziţiilor legale, aşa cum s-a solicitat de către instanţa de trimitere. 78. Pornind de la cele statuate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 23/2016 se poate considera că personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice în favoarea cărora este edictată norma din art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, este nu numai cel ce se regăseşte în enumerarea de la art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010, dar şi personalul din autorităţile şi instituţiile publice indicate în mod neechivoc în cuprinsul art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 - personalul din aparatul de lucru al Parlamentului, din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, precum şi personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea-cadru nr. 284/2010. 79. Această concluzie se desprinde atât din denumirea actului normativ (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice), cât şi din conţinutul art. 1 alin. (1) din acest act normativ ce se referă la „personalul plătit din fondurile publice“. 80. Dacă art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 se referă la autorităţi şi instituţii publice finanţate integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, art. 2 alin. (1) lit. b) din aceeaşi lege-cadru vizează autorităţi şi instituţii publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale. 81. Faptul că autoritatea sau instituţia publică este finanţată din venituri proprii sau subvenţii presupune tot utilizarea fondurilor publice, având în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi alin. (2) lit. f) coroborate cu cele ale art. 2 pct. 27 şi 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, asemenea fonduri sunt şi cele destinate instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetul fondurilor speciale. 82. Un alt argument în sensul că autorităţile şi instituţiile publice finanţate din venituri proprii sunt considerate ca fiind beneficiare ale veniturilor publice îl reprezintă şi prevederile art. 2 pct. 30 din legea finanţelor publice ce le defineşte ca fiind asemenea autorităţi sau instituţii pe toate cele finanţate din bugetele prevăzute de art. 1 alin. (2) din lege, între care şi cele finanţate integral sau parţial de la bugetul de stat. 83. De aceea, se poate considera că interpretarea corectă a prevederilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 este aceea că ele se aplică tuturor funcţionarilor publici plătiţi din fonduri publice, astfel cum acestea sunt definite de Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, adică indiferent de sursa de finanţare a autorităţii sau instituţiei publice, fiind astfel aplicabile şi personalului din instituţiile şi autorităţile publice prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea-cadru nr. 284/2010. 84. Aşa cum s-a arătat şi în considerentele Deciziei nr. 23/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, această concluzie se desprinde şi din principiile reglementate de art. 3 din aceeaşi Lege-cadru nr. 284/2010, în special cel definit la lit. c): „echitate şi coerenţă, prin crearea de oportunităţi egale şi remuneraţie egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor şi normelor unitare privind stabilirea şi acordarea salariului şi a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetar“, iar acest principiu denotă în mod esenţial asumarea de către legiuitor a egalităţii de tratament juridic, respectiv un tratament juridic echitabil şi nediscriminatoriu între categoriile de personal din sectorul bugetar care desfăşoară muncă de valoare egală, în sensul de a se asigura acestora, prin aplicarea dispoziţiilor legii de salarizare, o remuneraţie egală. 85. Dacă s-ar da o altă interpretare textului, aceasta ar fi contrară scopului şi substanţei normei, s-ar menţine inechităţile ori diferenţele salariale în cadrul aceleiaşi categorii de personal şi, în consecinţă, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenţionat să o elimine prin edictarea acestei reglementări, pentru a pune în acord legislaţia internă cu prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dar şi cu cele ale dreptului Uniunii Europene. 86. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 519, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 8.944/30/2015, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma „salarizat la acelaşi nivel“ are în vedere şi personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 iulie 2017. PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE IULIA CRISTINA TARCEA Magistrat-asistent, Mihaela Lorena Mitroi -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
