Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a sintagmei „transportul vânatului dobândit în condiţiile art. 42“, cuprinsă în dispoziţiile art. 44 lit. d) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, excepţie ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 840/213/2018/a2. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 35D/2020. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că dispoziţiile criticate sunt clare şi previzibile. Infracţiunea comisă prin una dintre modalităţile prevăzute de art. 44 lit. d) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 se sancţionează separat. Astfel, vor fi stabilite două pedepse pentru cele două infracţiuni care devin concurente, cea prevăzută de textul de lege criticat şi cea de braconaj. Această pluralitate de infracţiuni este opţiunea legiuitorului de a pedepsi distinct persoana care desfăşoară activităţi ilicite, în baza probelor administrate legal, în condiţii de oralitate, contradictorialitate, cu respectarea tuturor garanţiilor constituţionale şi convenţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea nr. 16 din 9 decembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 840/213/2018/a2, Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „transportul vânatului dobândit în condiţiile art. 42“, cuprinsă în dispoziţiile art. 44 lit. d) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, excepţie ridicată, din oficiu, de instanţa judecătorească odată cu soluţionarea apelului declarat într-o cauză penală în care inculpaţii au fost condamnaţi în primă instanţă pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de dispoziţiile criticate. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa judecătorească a reţinut că transportul vânatului dobândit în condiţiile art. 42, la fel ca infracţiunile de tăinuire, favorizare a infractorului sau spălare a banilor, este o infracţiune distinctă de cea de braconaj din care provine vânatul (produs al infracţiunii). Caracterul subsecvent al acestei infracţiuni - transportul vânatului - rezultă din împrejurarea că derivă dintr-o altă infracţiune care constituie situaţia premisă. Dacă în cazul transportului vânatului găsit împuşcat ori tranşat în teren rezultă fără echivoc faptul că subiectul activ al celor două infracţiuni nu poate fi una şi aceeaşi persoană, în cazul transportului vânatului dobândit în condiţiile 42, nu este exclusă posibilitatea ca participantul la infracţiunea de braconaj să fie concomitent şi subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 44 lit. d) din acelaşi act normativ. Susţine că elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 44 lit. d), în modalitatea transportului vânatului dobândit din braconaj de către subiectul activ al acestei infracţiuni, este o acţiune care se poate realiza ulterior momentului consumării infracţiunii de braconaj, potrivit unei rezoluţii infracţionale distincte, însă, prin natura sa, activitatea de braconaj urmăreşte dobândirea şi folosirea vânatului, iar acţiunea de transport (în sensul deplasării, mutării, schimbării locului vânatului, cu sau fără ajutorul unui vehicul sau a unui animal utilizat pentru aport) este de la sine înţeleasă în realizarea acestui scop, astfel că nu presupune existenţa unei rezoluţii infracţionale distincte. Drept urmare, fiind circumscrisă folosirii vânatului rezultat din comiterea infracţiunii de braconaj de către subiectul activ al infracţiunii săvârşite, incriminarea transportului nu corespunde scopului avut în vedere de legiuitor cu ocazia reglementării celorlalte modalităţi ale infracţiunii prevăzute de art. 44 lit. d), acela de a disimula provenienţa ilicită a vânatului, ci implică tragerea autorului la răspundere penală, de două ori, pentru săvârşirea aceleiaşi fapte, în anumite situaţii concrete, neputându-se stabili nici unde se termină acţiunea de dobândire a vânatului şi unde începe cea de transport. 6. În continuare, instanţa judecătorească arată că dispoziţiile art. 44 lit. d), ce incriminează transportul vânatului dobândit în condiţiile art. 42, nu reprezintă o reglementare nouă, ci reproduce textul fostului art. 44 lit. b) din Legea nr. 407/2006 care a fost în vigoare până la intrarea în vigoare a Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, când sintagma „transportul vânatului dobândit în condiţiile art. 42“ a fost eliminată. Legea nr. 187/2012 a intrat în vigoare la 1 februarie 2014, dată la care în Parlamentul României se derula procesul legislativ având ca obiect propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr. 407/2006, proces finalizat ulterior acestei date prin adoptarea Legii nr. 149 din 16 iunie 2015. Susţine că în procesul legislativ al Legii nr. 149/2015 s-a făcut abstracţie de modificările aduse dispoziţiilor art. 44 lit. b) prin art. 188 pct. 3 din Legea nr. 187/2012 (deşi acestea erau deja integrate în actul de bază). Altfel spus, deşi dispoziţiile art. 44 lit. b) nu mai aveau în configuraţia lor sintagma „transportul vânatului dobândit în condiţiile art. 42“, aceasta a fost preluată ca atare în corpul noului act normativ modificator, iar prin renumerotare a devenit actualul art. 44 lit. d). Făcând referire la dispoziţiile art. 62 din Legea nr. 24/2000, susţine că instanţa de contencios constituţional trebuie să stabilească dacă parcurgerea procesului legislativ în această manieră respectă principiul legalităţii dedus din dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie sintagma „transportul vânatului dobândit în condiţiile art. 42“ cuprinsă de dispoziţiile art. 44 lit. d) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 944 din 22 noiembrie 2006. Dispoziţiile art. 44 lit. d) au următorul conţinut: „Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă: [...] d) transportul vânatului dobândit în condiţiile art. 42 sau găsit împuşcat ori tranşat în teren, comercializarea, naturalizarea şi orice operaţiuni privind vânatul sau părţi ori produse uşor identificabile provenite de la acesta, dobândite fără respectarea condiţiilor legii.“ 11. Instanţa judecătorească susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit căruia, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, şi art. 23 alin. (12) referitor la principiul legalităţii. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor de lege criticate dintr-o perspectivă similară, respingând excepţia ca neîntemeiată. Astfel, prin Decizia nr. 630 din 13 decembrie 2022*), nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunţării prezentei decizii, Curtea a reţinut că răspunderea penală este o formă a răspunderii juridice angajate ca urmare a încălcării unei dispoziţii de drept penal, fapt ce dă naştere unui raport juridic de constrângere, născut ca efect al săvârşirii infracţiunii, raport ce are ca părţi statul, pe de o parte, şi persoana care săvârşeşte infracţiunea, pe de altă parte. Conţinutul raportului juridic penal de constrângere este format din dreptul statului de a trage la răspundere persoana care a săvârşit infracţiunea, prin aplicarea sancţiunii corespunzătoare, prevăzută de legea penală, şi din obligaţia persoanei în cauză de a executa sancţiunea aplicată (Decizia nr. 682 din 30 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 971 din 21 octombrie 2020, paragraful 26, sau Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018). Astfel, Curtea a recunoscut că, în domeniul politicii penale, legiuitorul se bucură de o marjă de apreciere destul de întinsă, având în vedere că acesta se află într-o poziţie care îi permite să aprecieze, în funcţie de o serie de criterii, necesitatea unei anumite politici penale. Cu toate acestea, Curtea a reţinut că, deşi, în principiu, Parlamentul se bucură de o competenţă exclusivă în reglementarea măsurilor ce ţin de politica penală a statului, această competenţă nu este absolută în sensul excluderii exercitării controlului de constituţionalitate asupra măsurilor adoptate. Astfel, Curtea a constatat că incriminarea/dezincriminarea unor fapte ori reconfigurarea elementelor constitutive ale unei infracţiuni ţine de marja de apreciere a legiuitorului, marjă care nu este absolută, ea fiind limitată de principiile, valorile şi exigenţele constituţionale. În acest sens, Curtea a statuat că legiuitorul trebuie să dozeze folosirea mijloacelor penale în funcţie de valoarea socială ocrotită, Curtea putând cenzura opţiunea legiuitorului numai dacă aceasta contravine principiilor şi exigenţelor constituţionale. De asemenea, Curtea a constatat că, potrivit art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, respectarea Constituţiei este obligatorie, aşadar, Parlamentul nu îşi poate exercita competenţa de incriminare şi de dezincriminare a unor fapte antisociale decât cu respectarea normelor şi a principiilor consacrate prin Constituţie (Decizia nr. 682 din 30 septembrie 2020, paragraful 31). *) Decizia Curţii Constituţionale nr. 630 din 13 decembrie 2022 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 397 din 9 mai 2023. 13. Plecând de la aceste premise, Curtea a observat că legiuitorul a statuat, potrivit dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Codul penal, că există concurs real de infracţiuni când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, prin acţiuni sau inacţiuni distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele. Există concurs real de infracţiuni şi atunci când una dintre infracţiuni a fost comisă pentru săvârşirea sau ascunderea altei infracţiuni. Concursul real de infracţiuni cunoaşte două modalităţi, şi anume concursul real simplu şi concursul real calificat (caracterizat/cu conexitate). Concursul real simplu se caracterizează prin aceea că între faptele concurente nu există altă legătură decât cea dată de identitatea subiectului infracţiunilor. Concursul real calificat presupune săvârşirea unei infracţiuni pentru a înlesni sau a ascunde o altă infracţiune; conexitatea poate fi etiologică (o infracţiune este comisă pentru înlesnirea săvârşirii altei infracţiuni), caz în care există două infracţiuni, una scop şi una mijloc, ambele comise cu intenţie, ori poate fi consecvenţială, infractorul săvârşind o infracţiune pentru a ascunde o altă infracţiune săvârşită anterior. 14. Aşa fiind, Curtea a observat că dispoziţiile art. 42 din Legea nr. 407/2006 incriminează infracţiunea de braconaj, fiind reglementate mai multe variante alternative de săvârşire a acesteia. În ceea ce priveşte elementul material al laturii obiective a infracţiunii de braconaj, Curtea a reţinut că acesta se circumscrie, în principal, activităţii de vânătoare desfăşurată fără respectarea condiţiilor legale, iar în cazul anumitor variante alternative, emiterii de autorizaţii de vânătoare prin care se depăşesc cotele de recoltă şi cifrele de intervenţie aprobate pentru fiecare gestionar, urmăririi vânatului rănit pe alt fond cinegetic aparţinând altui gestionar, fără acordul acestuia, trecerii pe un asemenea fond cu arma de vânătoare neînchisă în toc şi în afara căilor de comunicaţie sau utilizării, indiferent de scop, a substanţelor chimice care provoacă intoxicarea, sterilitatea sau moartea exemplarelor de faună cinegetică. În acest context, Curtea a observat că, potrivit art. 1 lit. ad) din Legea nr. 407/2006, vânătoarea reprezintă acţiunea de pândire, căutare, stârnire, urmărire, hăituire sau orice altă activitate având ca scop capturarea ori uciderea exemplarelor din speciile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 la legea anterior menţionată, aflate în stare de libertate. 15. În continuare, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 44 lit. d) din Legea nr. 407/2006 incriminează infracţiunea ce constă în transportul vânatului dobândit în condiţiile săvârşirii infracţiunii de braconaj sau găsit împuşcat ori tranşat în teren, comercializarea, naturalizarea şi orice operaţiuni privind vânatul sau părţi ori produse uşor identificabile provenite de la acesta, dobândite fără respectarea condiţiilor legii. În ceea ce priveşte elementul material al infracţiunii reglementate de dispoziţiile de lege criticate, Curtea a reţinut că acesta constă în acţiuni alternative, precum transportul vânatului dobândit în condiţii de braconaj sau găsit împuşcat ori tranşat în teren, comercializarea, naturalizarea şi orice operaţiuni privind vânatul sau părţi ori produse uşor identificabile provenite de la acesta. 16. Astfel, Curtea a observat că actele de conduită interzise prin cele două texte de lege se referă la acţiuni diferite, legiuitorul reglementând sancţionarea diferită a acestora, ca infracţiuni distincte. Cu alte cuvinte, deşi unele comportamente interzise prin dispoziţia de lege criticată sunt în strânsă legătură cu infracţiunea de braconaj, acestea nu se confundă cu cele avute în vedere în cazul infracţiunii de braconaj. Astfel, voinţa legiuitorului a fost aceea de a nu stabili o unitate legală de infracţiune atunci când a reglementat infracţiunea de braconaj, ci a apreciat că se impun incriminarea şi sancţionarea distinctă a actelor prevăzute de art. 42 din Legea nr. 407/2006 în raport cu cele menţionate în art. 44 lit. d) din acelaşi act normativ. 17. Aşa fiind, Curtea a constatat că, în esenţă, relaţia dintre comiterea infracţiunii de braconaj şi săvârşirea infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 44 lit. d) din Legea nr. 407/2006 este caracterizează printr-o legătură între mijlocul utilizat şi scopul urmărit. Dacă faptele prevăzute ca modalităţi alternative de realizare a elementului material al laturii obiective a infracţiunii de braconaj au fost urmate de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 44 lit. d) din Legea nr. 407/2006, atunci se aplică regulile privind concursul de infracţiuni. 18. În acest context, Curtea a reţinut că principiul de drept procesual penal non bis in idem presupune că nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit încă o dată pentru aceeaşi faptă pentru care a fost deja urmărit sau condamnat. Condiţia fundamentală pentru a putea fi invocat dreptul pe care acest text îl consacră este ca persoana în cauză să fi suferit o condamnare, să fi fost achitată sau să se fi dispus încetarea urmăririi penale pentru fapta penală în legătură cu care este din nou urmărită sau judecată (Decizia nr. 783 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 6 din 6 ianuarie 2016, paragraful 15). 19. Având în vedere, astfel cum s-a precizat anterior, că infracţiunea de braconaj presupune alte acte materiale decât fapta incriminată de prevederile art. 44 lit. d) din Legea nr. 407/2006, Curtea a apreciat că dispoziţiile criticate nu contravin principiului ne bis in idem - consacrat de prevederile art. 4 referitor la dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori din Protocolul nr. 7 la Convenţie. Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că textul criticat nu contravine nici art. 23 alin. (12) din Constituţie, astfel cum acestea sunt interpretate prin prisma exigenţelor textelor convenţionale antereferite. 20. Prin urmare, Curtea a constatat că nu pot fi reţinute criticile autorului excepţiei de neconstituţionalitate, în sensul că aplicarea regulilor privind concursul de infracţiuni ar presupune aplicarea a două pedepse pentru aceeaşi faptă, cu încălcarea principiului ne bis in idem, precum şi că fapta incriminată prin prevederile art. 44 lit. d) din Legea nr. 407/2006 nu constituie, în realitate, o infracţiune autonomă faţă de cea de braconaj. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată, din oficiu, de instanţa judecătorească, în Dosarul nr. 840/213/2018/a2 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că sintagma „transportul vânatului dobândit în condiţiile art. 42“, cuprinsă în dispoziţiile art. 44 lit. d) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, este constituţională în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 februarie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
