Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Afrodita Laura │- │
│Tutunaru │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Viorel Istrate în Dosarul nr. 8.288/333/2016 al Judecătoriei Vaslui şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.590D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că părţile Vasile Pavăl şi Eduard Lăcătuşu au depus concluzii scrise, prin care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că autorul acesteia critică art. 336 alin. (1) din Codul de procedură penală, apreciind că împotriva soluţiei procurorului ar trebui să facă plângere orice persoană, şi nu numai persoana ale cărei drepturi şi interese legitime sunt vătămate. Or, art. 336 din Codul de procedură penală este identic cu art. 21 din Constituţie. Aşa fiind, a constata neconstituţionalitatea textului contestat pentru motivele invocate de autor echivalează cu neconstituţionalitatea dispoziţiilor constituţionale consacrate de art. 21. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 24 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 8.288/333/2016, Judecătoria Vaslui a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Viorel Istrate într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva soluţiei de clasare. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece, în situaţia în care sunt interpretate în sensul nerecunoaşterii dreptului oricărui cetăţean de a formula plângeri împotriva unor soluţii de neurmărire netemeinice şi nelegale date de procurorul de caz şi menţinute de procurorul ierarhic, se ajunge la situaţia în care făptuitorii să nu mai fie cercetaţi şi trimişi în judecată. 7. Totodată, în cazul în care organele de urmărire penală nu se sesizează din oficiu cu privire la comiterea unei astfel de fapte, este dreptul şi obligaţia oricărui cetăţean de a sesiza organele de urmărire penală, care la rândul lor sunt obligate să efectueze şi să finalizeze cercetările. 8. În situaţia în care nu s-ar recunoaşte dreptul oricărui cetăţean de a formula plângeri, sesizări, denunţuri, memorii, inclusiv plângeri împotriva unor soluţii netemeinice şi nelegale date de procurori în astfel de cazuri, ar fi încălcate principii general consacrate în Constituţie, care într-o formă sau alta sunt reluate în Codul de procedură penală, în capitolul consacrat principiilor dreptului penal. 9. Art. 15 din Constituţie stabileşte că cetăţenii beneficiază de drepturile şi libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea, iar art. 16 din Constituţie stabileşte egalitatea în drepturi a cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. Este adevărat că art. 21 din Constituţie referitor la accesul liber al oricărui cetăţean la justiţie stabileşte că exercitarea acestui drept se face pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, însă aceasta nu înseamnă că cetăţenii nu se pot adresa justiţiei pentru apărarea unui interes general, ocrotit de lege. De asemenea, în cazul în care prevederile legale criticate sunt interpretate în sensul nerecunoaşterii oricărui cetăţean a dreptului de a formula plângere împotriva unor soluţii de neurmărire netemeinice şi nelegale, se ajunge la situaţia restrângerii unor drepturi şi libertăţi recunoscute cetăţenilor prin art. 53 din Constituţie. 10. Sintetizând, autorul excepţiei susţine că art. 336 alin. (1) din Codul de procedură penală este neconstituţional în contextul în care nu conferă oricărui cetăţean (nu numai celui vătămat prin săvârşirea faptei) posibilitatea de a formula plângeri, sesizări, denunţuri, memorii, inclusiv plângeri împotriva unor soluţii netemeinice şi nelegale date de procurori cu privire la săvârşirea unor infracţiuni care se urmăresc şi din oficiu. 11. Judecătoria Vaslui opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, potrivit art. 288 din Codul de procedură penală, organul de urmărire penală este sesizat prin plângere sau denunţ, prin actele încheiate de alte organe de constatare prevăzute de lege ori se sesizează din oficiu. 12. Faţă de dispoziţiile art. 290 din Codul de procedură penală, se constată că orice persoană este îndreptăţită să încunoştinţeze despre săvârşirea unei infracţiuni. Prin urmare, chiar şi în situaţiile în care organul de cercetare penală nu se sesizează din oficiu cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, poate fi sesizat de către orice persoană care a aflat despre o faptă penală. 13. Pe de altă parte, în mod just, nu orice persoană poate formula plângere împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală, ci doar acelea care au fost vătămate în vreun fel în interesele lor legitime. Dispoziţiile art. 336 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale, respectiv cu cele ale art. 21, potrivit cărora accesul liber la justiţie este garantat oricărei persoane pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor sale legitime. 14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 15. Guvernul apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Întrucât au valoare de principiu, fiind aplicabile - în virtutea normei de trimitere de la art. 339 alin. (6) din Codul de procedură penală - inclusiv plângerilor privind actele de urmărire penală, măsurile sau soluţiile de clasare dispuse de procuror, prevederile art. 336 alin. (1) din Codul de procedură penală determină concluzia că, indiferent de obiectul plângerii şi de organul judiciar căreia îi este adresată, dreptul de a o formula este recunoscut numai celui care a fost vătămat într-un interes personal şi legitim prin măsura sau actul de urmărire penală contestat. 16. În opinia Guvernului, reglementarea criticată nu îngrădeşte accesul la justiţie. Justificarea unui interes în contestarea soluţiei de clasare constituie o condiţie de admisibilitate compatibilă cu prevederile art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea fundamentală, căci acestea garantează accesul la justiţie oricărei persoane care se adresează justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. 17. De asemenea, câtă vreme cel care justifică un interes în desfiinţarea soluţiei de clasare nu se află în aceeaşi situaţie cu acela care nu probează un astfel de interes, se apreciază că diferenţa de tratament din perspectiva admisibilităţii plângerii nu poate fi calificată drept discriminatorie. 18. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, în ceea ce priveşte aprecierea autorului excepţiei faţă de faptul că textul de lege este neconstituţional în contextul în care nu conferă oricărui cetăţean posibilitatea de a formula plângeri, sesizări, denunţuri, memorii, inclusiv plângeri împotriva unor soluţii netemeinice şi nelegale date de procurori cu privire la săvârşirea unor infracţiuni care se urmăresc şi din oficiu, Avocatul Poporului menţionează că, potrivit art. 288 alin. (1) din Codul de procedură penală, „Organul de urmărire penală este sesizat prin plângere sau denunţ, prin actele încheiate de alte organe de constatare prevăzute de lege ori se sesizează din oficiu“, iar, în conformitate cu art. 289 alin. (1) şi art. 290 din acelaşi cod, „Plângerea este încunoştinţarea făcută de o persoană fizică sau juridică referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracţiune“, iar „Denunţul este încunoştinţarea făcută de o persoană fizică sau juridică despre săvârşirea unei infracţiuni“. Astfel, potrivit celor de mai sus, orice persoană este îndreptăţită să aducă la cunoştinţa organelor de urmărire penală săvârşirea unei infracţiuni în cazul în care are cunoştinţă despre săvârşirea unei fapte penale. 19. Pe cale de consecinţă, Avocatul Poporului apreciază că prin dispoziţiile legale criticate se asigură tocmai accesul liber la justiţie, prin formularea plângerii împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală, dacă prin aceasta s-a adus o vătămare intereselor legitime ale persoanei vătămate. 20. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse de părţi, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 21. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 22. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 336 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Dreptul de a face plângere, care au următorul conţinut: „Orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime.“ 23. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi şi art. 21 referitor la Accesul liber la justiţie. 24. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul acesteia critică dispoziţiile art. 336 alin. (1) din Codul de procedură penală, susţinând că sunt neconstituţionale în contextul în care nu conferă oricărui cetăţean (nu numai celui vătămat prin săvârşirea faptei) posibilitatea de a formula plângeri, sesizări, denunţuri, memorii, inclusiv plângeri împotriva unor soluţii netemeinice şi nelegale date de procurori cu privire la săvârşirea unor infracţiuni care se urmăresc şi din oficiu. Cu alte cuvinte, autorul excepţiei susţine că ar trebui să fie posibilă formularea unor plângeri împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată dispuse de procuror de către orice persoană, indiferent dacă a fost sau nu vătămată în vreun fel prin acţiunea făptuitorului. 25. Analizând această critică, Curtea reţine că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, stabilirea procedurii de judecată constituie atributul exclusiv al legiuitorului, acesta fiind ţinut, desigur, ca în procesul de legiferare să se circumscrie cadrului constituţional. Or, reglementările deduse controlului de constituţionalitate satisfac exigenţele impuse de normele constituţionale şi dau expresie principiului constituţional al accesului liber la justiţie, întrucât reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferită prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept, subiectiv sau procesual, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa cu rea-credinţă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite. 26. Aşa fiind, accesul la justiţie nu este un drept absolut, putând fi limitat prin anumite condiţii de formă şi de fond impuse de legiuitor, prin raportare la dispoziţiile art. 21 din Constituţie. Aceste condiţionări nu pot fi acceptate dacă afectează dreptul fundamental în chiar substanţa sa. Prin urmare, limitările aduse dreptului fundamental sunt admisibile doar în măsura în care vizează un scop legitim şi există un raport de proporţionalitate între mijloacele folosite de legiuitor şi scopul urmărit de acesta (a se vedea în acest sens Decizia nr. 176 din 24 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 356 din 27 aprilie 2005). 27. Dispoziţiile legale criticate nu conţin, aşa cum în mod eronat susţine autorul excepţiei, interdicţia de a formula plângere penală împotriva soluţiei procurorului de netrimitere în judecată. Dimpotrivă, orice persoană care se consideră vătămată printr-o infracţiune într-un drept al său se poate adresa cu plângere penală în condiţiile textului legal criticat. A extinde însă această posibilitate în mod necondiţionat de existenţa unei vătămări directe prin infracţiune echivalează cu exercitarea, în mod abuziv, a drepturilor şi libertăţilor care, potrivit art. 57 din Constituţie, se face cu bună-credinţă, fără să se încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi. Aceasta, deoarece o soluţie de netrimitere în judecată, chiar dacă este nelegală şi netemeinică, nu poate fi apreciată ipso facto ca fiind rezultatul unei infracţiuni. În acest sens, Curtea constată că susţinerile autorului excepţiei conţin în sine o prezumţie de incompetenţă sau de subiectivism a procurorilor ori a celor ierarhici superiori, în sensul că nu vor instrumenta cauzele corect şi ar fi nevoie de orice persoană, chiar neinteresată, să le conteste actele. Or, existenţa interesului de a acţiona are o importanţă deosebită, dat fiind faptul că prin această condiţie se poate stabili dacă persoana în cauză a formulat cu adevărat o cerere justă, temeinică, prin intermediul căreia urmăreşte realizarea unui drept sau apărarea unui interes legitim, iar nu în scop pur şicanator, încărcând astfel inutil rolul instanţelor de judecată cu cereri lipsite de un interes real şi realizabil. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, de regulă, interesul, ca o cerinţă necesară pentru existenţa dreptului la acţiune, conferă calitatea de parte în acord cu art. 21 alin. (1) din Legea fundamentală, potrivit căruia „Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime“. 28. Totodată, potrivit art. 288 alin. (1) din Codul de procedură penală „Organul de urmărire penală este sesizat prin plângere sau denunţ prin actele încheiate de alte organe de constatare prevăzute de lege ori se sesizează din oficiu“, iar, în conformitate cu art. 289 alin. (1) şi art. 290 din acelaşi cod, „Plângerea este încunoştinţarea făcută de o persoană fizică sau juridică referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracţiune“, iar „Denunţul este încunoştinţarea făcută de o persoană fizică sau juridică despre săvârşirea unei infracţiuni“. 29. Cu alte cuvinte, nimic nu îl opreşte pe orice cetăţean să sesizeze organele de urmărire penală prin denunţ despre săvârşirea unei infracţiuni. Aceasta nu înseamnă că denunţătorul are aceleaşi drepturi şi obligaţii cu persoana vătămată, căreia i s-a cauzat direct prin infracţiune o vătămare, deoarece se află în situaţii juridice diferite. 30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Viorel Istrate în Dosarul nr. 8.288/333/2016 al Judecătoriei Vaslui şi constată că dispoziţiile art. 336 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Vaslui şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 22 ianuarie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
