Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Daniel Marius Morar │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Afrodita Laura Tutunaru│- magistrat-asistent│
├───────────────────────┴────────────────────┤
│ │
└────────────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Occhipinti Rosario în Dosarul nr. 896/86/2016 al Tribunalului Suceava - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 281D/2016. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că în cauză s-a prezentat doamna interpret autorizat de limba italiană Beatrice-Cristina Baciu. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece, în cazul soluţionării unei propuneri de arestare preventivă, nicio dispoziţie legală nu condiţionează judecătorul de a se pronunţa înainte de expirarea termenului de reţinere. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 4 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 896/86/2016, Tribunalul Suceava - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Occhipinti Rosario într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei propuneri de arestare preventivă formulată împotriva sa în faza de urmărire penală, inculpatul aflându-se în stare de reţinere. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, în măsura în care sunt interpretate în sensul că nerespectarea termenului prevăzut în acestea nu conduce la aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală. În acest sens, face trimitere la argumentele avute în vedere de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015. 7. Tribunalul Suceava - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, prevederile art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală trebuie coroborate cu cele ale art. 225 alin. (2) din acelaşi cod, care instituie obligaţia judecătorului de drepturi şi libertăţi de a fixa termenul de soluţionare a propunerii de arestare preventivă înainte de expirarea duratei reţinerii. Totodată, Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, invocată de autor şi incidentă în materie de propunere de prelungire a măsurii arestului preventiv, nu se aplică prin analogie în materie de propunere de arestare preventivă cu inculpat reţinut, în acest din urmă caz neexistând vreun impediment legal sau de fapt de a se proceda la judecarea şi soluţionarea propunerii de arestare preventivă cu inculpatul aflat în stare de libertate, ca urmare a expirării termenului pentru care s-a dispus reţinerea, cu respectarea deplină a tuturor garanţiilor de echitate impuse de o astfel de procedură judiciară, respectiv atât dreptul judecătorului învestit, cât şi cel al inculpatului de a studia dosarul şi dreptul inculpatului de a fi asistat de un avocat pentru asigurarea dreptului la apărare şi a unei judecăţi drepte, cu deplina cunoaştere a probelor de la dosar invocate în susţinerea propunerii de arestare preventivă. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 9. Guvernul apreciază că argumentele Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015, paragrafele 30, 31, 42, 47-49, sunt valabile mutatis mutandis şi în ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală. Aşa fiind, excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, în măsura în care nerespectarea termenului „cu cel puţin 6 ore înainte de expirarea duratei reţinerii acestuia“ atrage incidenţa art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală. 10. Avocatul Poporului învederează că „dispoziţiile art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală, pe care autorul excepţiei le critică cu referire la natura juridică a termenului stabilit, de recomandare, iar nu de decădere, în considerarea argumentelor expuse în Decizia Curţii Constituţionale nr. 336 din 30 aprilie 2015, au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate.“ În acest sens arată că a transmis punctul său de vedere în dosarele nr. 111D/2016, nr. 784D/2015, nr. 1.791D/2015 şi altele. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 209 alin. (16) - Reţinerea din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: „(16) Procurorul sesizează judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa competentă, în vederea luării măsurii arestării preventive faţă de inculpatul reţinut, cu cel puţin 6 ore înainte de expirarea duratei reţinerii acestuia.“ 14. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 24 referitor la Dreptul la apărare, precum şi dispoziţiile art. 6 paragraful 3 lit. b) referitor la dreptul oricărui acuzat de a dispune de timpul şi înlesnirile necesare pregătirii apărării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul acesteia critică faptul că dispoziţiile legale contestate sunt neconstituţionale în măsura în care sunt interpretate în sensul că termenul de 6 ore prevăzut în cuprinsul acestora este unul de recomandare, făcând trimitere la raţiunile avute în vedere de Curtea Constituţională cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015, prin care instanţa de contencios constituţional a constatat că dispoziţiile art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care nerespectarea termenului „cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive“ atrage incidenţa art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală. 16. Examinând criticile formulate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 83 din 23 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 6 mai 2016, şi Decizia nr. 316 din 17 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 9 august 2016, s-a mai pronunţat asupra unor critici similare. Astfel, Curtea a arătat că prin Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care nerespectarea termenului „cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive“ atrage incidenţa art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală. Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea a observat că, potrivit normelor procesual penale cuprinse în art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, propunerea de prelungire a arestării preventive împreună cu dosarul cauzei se depun la judecătorul de drepturi şi libertăţi cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia, alin. (2) al aceluiaşi articol, în prima şi ultima teză, stabilind că judecătorul de drepturi şi libertăţi fixează termen pentru soluţionarea propunerii de prelungire a arestării preventive înainte de expirarea duratei măsurii, avocatul inculpatului este încunoştinţat şi i se acordă, la cerere, posibilitatea de a studia dosarul cauzei. Reglementarea acestui termen are drept scop acordarea unui interval de timp suficient pentru ca atât propunerea de prelungire a arestării preventive, cât şi, eventual, contestaţia formulată de procuror în temeiul art. 204 alin. (5) din Codul de procedură penală, în caz de respingere a propunerii de prelungire a arestării preventive, să fie soluţionate cu respectarea dreptului la apărare şi garantarea libertăţii individuale a inculpatului arestat, înainte de expirarea duratei măsurii preventive (a se vedea paragraful 19 din decizia precitată). Plecând de la premisa potrivit căreia atât propunerea de prelungire a arestării preventive, cât şi contestaţia formulată de procuror în temeiul art. 204 alin. (5) din Codul de procedură penală trebuie soluţionate înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior, Curtea a statuat că, prin calificarea termenului „cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive“ ca fiind un termen de recomandare a cărui nerespectare nu atrage incidenţa art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, se ajunge la încălcarea art. 24 din Constituţie şi art. 6 paragraful 3 lit. c) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 17. În ceea ce priveşte reţinerea şi soluţionarea propunerii luării măsurii arestării preventive faţă de inculpatul reţinut, Curtea, prin Decizia nr. 83 din 23 februarie 2016, a constatat că măsura reţinerii este reglementată în cuprinsul art. 209-210 din Codul de procedură penală, fiind o măsură privativă de libertate ce se caracterizează, printre altele, prin faptul că poate fi dispusă exclusiv în cursul urmăririi penale. Din această perspectivă, Curtea a constatat că, în analiza criticilor de neconstituţionalitate formulate, trebuie pornit de la coroborarea dispoziţiilor art. 209-210 din Codul de procedură penală cu cele ale art. 203-204 şi art. 223-227 din acelaşi act normativ. Astfel, potrivit art. 209 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură penală, organul de cercetare penală sau procurorul poate dispune reţinerea, pentru cel mult 24 de ore, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 202 din acelaşi cod. Totodată, conform art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală, procurorul sesizează judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa competentă, în vederea luării măsurii arestării preventive faţă de inculpatul reţinut, cu cel puţin 6 ore înainte de expirarea duratei reţinerii acestuia. 18. Aşa fiind, Curtea a constatat că procurorul, dacă apreciază că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, întocmeşte o propunere motivată de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpat, cu indicarea temeiului de drept, propunere care, împreună cu dosarul cauzei, se prezintă judecătorului de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia, în a cărei circumscripţie se află locul de reţinere, locul unde s-a constatat săvârşirea infracţiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea. Potrivit art. 225 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, judecătorul de drepturi şi libertăţi sesizat stabileşte termenul de soluţionare a propunerii de arestare preventivă, fixând data şi ora la care soluţionarea va avea loc, în cazul inculpatului aflat în stare de reţinere, termenul de soluţionare a propunerii de arestare preventivă trebuind fixat înainte de expirarea duratei reţinerii. Judecătorul de drepturi şi libertăţi, dacă apreciază că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, admite propunerea procurorului şi dispune arestarea preventivă a inculpatului, prin încheiere motivată, iar dacă apreciază că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru arestarea preventivă a inculpatului, respinge, prin încheiere motivată, propunerea procurorului, dispunând punerea în libertate a inculpatului reţinut [a se vedea art. 226 alin. (1) şi art. 227 alin. (1) din Codul de procedură penală]. Împotriva acestor încheieri, inculpatul şi procurorul pot formula contestaţie, în termen de 48 de ore de la pronunţare sau, după caz, de la comunicare, potrivit art. 204 alin. (1) din Codul de procedură penală. 19. În ceea ce priveşte soluţionarea contestaţiei, Curtea a constatat că prevederile art. 204 alin. (5) din Codul de procedură penală dispun în sensul în care contestaţia formulată de procuror împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea propunerii de prelungire a arestării preventive, revocarea unei măsuri preventive sau înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă se soluţionează înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior. Astfel, din conţinutul acestui articol reiese că, spre deosebire de situaţia respingerii propunerii de prelungire a arestării preventive, în situaţia respingerii propunerii luării măsurii arestării preventive, soluţionarea contestaţiei formulate de procuror nu este ţinută să se realizeze înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior, adică înainte de expirarea măsurii reţinerii. 20. Având în vedere argumentele invocate, Curtea a reţinut că, din punct de vedere temporal, în cazul soluţionării propunerii luării măsurii arestării preventive faţă de inculpatul reţinut, obligaţiile ce incumbă procurorului şi instanţei judecătoreşti, din perspectiva criticilor de neconstituţionalitate, sunt cele referitoare la sesizarea instanţei judecătoreşti şi la fixarea termenului de soluţionare a propunerii înainte de expirarea duratei reţinerii. Astfel, pronunţarea efectivă asupra propunerii luării măsurii arestării preventive faţă de inculpatul reţinut, prin admiterea sau respingerea acesteia, precum şi soluţionarea contestaţiei formulate de procuror împotriva respingerii acestei propuneri pot interveni, în funcţie de circumstanţele cauzei, şi după încetarea duratei reţinerii. 21. Prin urmare, avocatul inculpatului poate solicita el însuşi un termen pentru studierea dosarului şi formularea apărării, în cazul în care consideră că timpul scurs între momentul la care a luat cunoştinţă de data şi ora la care soluţionarea propunerii va avea loc şi soluţionarea acesteia nu este suficient pentru realizarea unei apărări eficiente şi adecvate. Totodată, instanţa de judecată, dacă apreciază că este necesar, poate amâna pronunţarea în scopul studierii dosarului cauzei pentru a putea delibera şi dispune în cunoştinţă de cauză cu privire la propunerea luării măsurii privative de libertate, astfel încât să fie înlăturat arbitrariul din soluţia sa. 22. De asemenea, Curtea a mai reţinut că soluţionarea propunerii luării măsurii arestului preventiv trebuie realizată în acord cu prevederile art. 5 paragraful 4 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin pronunţarea asupra măsurii „în termen scurt“. Astfel, judecătorul de drepturi şi libertăţi învestit cu soluţionarea propunerii luării măsurii arestului preventiv, în funcţie de circumstanţele fiecărei cauze, trebuie să pună în balanţă toate elementele specifice cauzei, pentru satisfacerea atât a dreptului la apărare, cât şi a dreptului de soluţionare a cauzei într-un termen rezonabil. 23. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina modificarea acestei jurisprudenţe, atât soluţia, cât şi considerente deciziilor anterior analizate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Occhipinti Rosario în Dosarul nr. 896/86/2016 al Tribunalului Suceava - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Suceava - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 2 februarie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
