Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela Senia │- │
│Costinescu │magistrat-asistent-şef│
│ │delegat │
└───────────────┴──────────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, obiecţie formulată de un număr de 23 de senatori şi 51 de deputaţi aparţinând Uniunii Salvaţi România, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. 2. Cu Adresa nr. 2/11077 din 16 noiembrie 2021, secretarul general al Camerei Deputaţilor a trimis Curţii Constituţionale sesizarea formulată, care a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 9.056 din 16 noiembrie 2021 şi constituie obiectul Dosarului nr. 3.454A/2021. 3. În motivarea sesizării de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin că, prin conţinutul normativ pe care îl cuprinde, Legea pentru modificarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 contravine prevederilor art. 1 alin. (5), ale art. 35 alin. (1), ale art. 135 alin. (2) lit. d) şi e) şi ale art. 148 raportat la art. 20 din Constituţie, raportate la prevederile Directivei 2009/147/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind conservarea păsărilor sălbatice (Directiva „Păsări“). Noua formă a legii prevede modificări substanţiale care, odată intrate în vigoare, vor avea efecte devastatoare asupra biodiversităţii, incompatibile cu obligaţia pozitivă a statului de a asigura protecţia mediului. 4. O primă critică de neconstituţionalitate vizează modificările aduse art. 6 alin. (1) lit. f) şi h) şi art. 24 din Legea nr. 407/2006, precum şi anexei nr. 1 lit. B la Legea nr. 407/2006, modificări ce reglementează renunţarea la sistemul de cote de recoltă/vânătoare anuale pentru speciile de păsări migratoare şi înlocuirea acestuia cu „un sistem aleatoriu pe baza unui număr maxim admis zilnic“. Autorii sesizării arată că, potrivit definiţiei din Legea nr. 407/2006, cota de recoltă (de vânătoare) reprezintă „numărul de exemplare din fauna de interes cinegetic aprobat anual de către administrator pe specii şi gestionar (...), care se poate vâna în cadrul unui fond cinegetic“. Aşadar, cota are un rol esenţial în economia vânătorii şi protecţia mediului, reglementarea acesteia reprezentând îndeplinirea unei obligaţii importante a statului în planul dreptului constituţional, în garantarea dreptului la un mediu sănătos, fiind una dintre premisele şi garanţiile fundamentale ale protecţiei, conservării şi utilizării durabile a biodiversităţii (reprezentate de fauna de interes cinegetic) pentru că asigură o limitare certă a vânătorii prin stabilirea (pe baza unor studii/cercetări) a unui număr maxim fix de animale per specie (cu necesitate mai mic decât efectivele populaţiei) ce pot fi împuşcate anual, indiferent de câţi vânători (români sau străini) vânează acest număr de animale, pe parcursul sezonului respectiv. Cota de recoltă este menită deci să asigure predictibilitatea impactului vânătorii asupra efectivelor speciilor vânate, în condiţiile în care ea este stabilită şi cunoscută anterior debutului vânătorii (acoperind astfel dimensiunea preventivă obligatorie pe care trebuie să o îndeplinească orice măsură ce are ca scop protecţia mediului şi utilizarea durabilă a biodiversităţii) şi este în mod necesar mai mică (sau semnificativ mai mică) decât efectivul populaţiei asupra căreia se exercită vânătoarea pe un teritoriu, „reprezentând, deci, un procent/o fracţiune din populaţia respectivă (aspect ce presupune cunoaşterea/evaluarea efectivelor populaţiilor din care se extrage această cotă de recoltă)“, care se calculează printr-o metodologie ştiinţifică, astfel încât cota de recoltă să fie compatibilă cu exigenţele principiilor conservării şi utilizării durabile ale acestor specii. 5. Autorii obiecţiei de neconstituţionalitate susţin că legea supusă controlului „elimină obligaţia anuală a administratorului faunei de interes cinegetic (Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor) de a stabili cote de recoltă pentru speciile de păsări migratoare admise la vânătoare, permiţând astfel vânarea acestor păsări fără acordul administratorului şi într-un număr care nu mai este stabilit anual de administrator“, şi introduce „un număr maxim de exemplare de păsări/specie ce pot fi vânate într-o zi de către un vânător (de exemplu, un vânător poate vâna într-o zi un număr maxim de 25 de ciocârlii, 10 gâşte de vară, 10 gârliţe mari, 50 de grauri, 25 de prepeliţe, 20 de exemplare de turturică etc.)“. Această nouă soluţie legislativă nu prevede şi limitarea numărului de vânători care pot vâna numărul maxim de păsări/specie/zi într-un sezon de vânătoare, ceea ce înseamnă că numărul maxim de exemplare/specie ce pot fi vânate anual în România este impredictibil şi poate depăşi efectivele totale ale populaţiilor acestor specii care cuibăresc în România, care tranzitează în pasaj prin România sau care iernează în România. Aşadar, legea este contrară imperativelor constituţionale în domeniul protecţiei, conservării şi utilizării durabile a biodiversităţii, parte a dreptului la un mediu sănătos, întrucât nu ţine cont de efectivele speciilor de păsări admise la vânătoare şi nici de cerinţele sau de capacitatea acestor populaţii de a se reface. 6. O altă critică de neconstituţionalitate vizează modificarea art. 28 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 407/2006, noua prevedere scurtând stagiul de pregătire a candidatului la obţinerea permisului permanent de vânătoare, de la perioada de 1 an la o perioadă de numai şase luni. Autorii sesizării susţin că „timpul foarte scurt de pregătire a viitorilor vânători nu reprezintă o garanţie suficientă (în contextul existenţei acestei probleme şi în situaţia stagiului de 1 an) că le va permite acestora să fie apţi să recunoască speciile de păsări care nu se pot vâna şi speciile care se vânează, dar sunt asemănătoare cu speciile cinegetice, nici în acest moment nesolicitându-se vreo pregătire de specialitate a pretendenţilor la titlul de vânător. Neconstituţionalitatea modificărilor derivă din faptul că un proaspăt vânător poate ieşi la vânătoare de ciocârlii de câmp, fără cunoştinţe de bază referitoare la identificarea acestei specii, în condiţiile în care în România există, spre exemplu: ciocârlii de câmp, ciocârlii de Bărăgan, ciocârlii de pădure, ciocârlan şi ciocârlii de stol. Toate aceste specii sunt foarte asemănătoare, însă doar una poate fi vânată: ciocârlia de câmp (Alauda arvensis)“. Aşadar, reducerea perioadei de stagiu a solicitantului permisului de vânătoare este nefundamentată din perspectiva principiului utilizării raţionale a speciilor aparţinând faunei de interes cinegetic, întrucât sporeşte riscul de confuzie între speciile de păsări vânate, care reprezintă un aspect de incompatibilitate a vânătorii cu principiile utilizării durabile/raţionale, în expunerea de motive a legii neexistând nicio justificare în acest sens. Autorii sesizării fac referire la Cauza C-435/92, în care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a subliniat „riscul ca anumite specii pentru care sezonul de vânătoare s-a încheiat deja să fie supuse unei sărăciri indirecte, ca urmare a confuziei cu speciile pentru care vânătoarea este încă autorizată“, precum şi la dispoziţiile art. 7 alin. (4) din Directiva 2009/147/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind conservarea păsărilor sălbatice (Directiva „Păsări“), care au ca scop prevenirea expunerii unor specii riscului de a fi decimate ca urmare a vânării lor în timpul perioadei de migraţie prenupţială, sens în care s-a solicitat statelor membre să adopte toate măsurile necesare pentru a preveni vânătoarea în respectiva perioadă. 7. Prin urmare, autorii sesizării apreciază că o „pregătire insuficientă a vânătorilor, determinată de un stagiu de pregătire de numai 6 luni, conduce în mod inevitabil la acţiuni de braconaj (cel puţin accidental) şi, astfel, la ameninţarea biodiversităţii reprezentate de speciile de interes cinegetic, inclusiv de speciile pentru care vânarea este strict interzisă, ceea ce echivalează cu încălcarea dreptului la un mediu înconjurător sănătos, consacrat de art. 35 din Constituţie“. 8. Cu privire la încălcarea prevederilor art. 148 raportat la art. 20 din Constituţie, autorii sesizării susţin că legea criticată nu este corelată şi nu este compatibilă cu dreptul comunitar, reprezentat de Directiva „Păsări“. În susţinerea criticilor este invocat art. 2 din directivă potrivit căruia anumite păsări sălbatice pot fi vânate numai în condiţiile în care se respectă principiul utilizării durabile/raţionale şi se stabilesc şi se respectă limite fundamentate ştiinţific compatibile cu menţinerea acestor specii la un nivel de conservare favorabil. Se arată că Directiva „Păsări“ îşi are în fapt originea şi necesitatea de reglementare în împrejurarea că populaţiile de păsări sunt, în majoritate, specii migratoare şi reprezintă o moştenire a tuturor statelor membre, iar protecţia acestora constituie o problemă transfrontalieră ce reclamă responsabilităţi comune. Interpretarea dată art. 2 paragraful 8 din directivă de CJUE în Cauza C-247/85 este aceea că norma obligă statele membre să ia măsurile necesare pentru a menţine populaţiile de păsări la un anumit nivel sau pentru a adapta acel nivel care corespunde în mod particular cerinţelor ecologice, ştiinţifice şi culturale, cu luarea în considerare a cerinţelor economice şi recreaţionale. Directiva ia în considerare, pe de o parte, necesitatea unei protecţii efective a păsărilor şi, pe de altă parte, cerinţele din domeniile siguranţei şi sănătăţii publice, economiei, ecologiei, ştiinţei, agriculturii şi recreative. Astfel, statele membre trebuie să se asigure că activităţile de vânătoare sunt compatibile cu necesitatea menţinerii populaţiei la un nivel satisfăcător şi că vânătoarea nu reprezintă un pericol în eforturile de conservare atât a speciilor de interes cinegetic, cât şi a celor care sunt interzise a fi vânate, cu luarea în considerare a ariei de distribuţie a speciei. Astfel, dacă o specie face obiectul unor activităţi excesive de vânătoare pe parcursul rutei de migraţie, acest lucru poate periclita eforturile de conservare în alte regiuni ale Europei sau chiar în afara acesteia. Or, consideră autorii sesizării, „toate aceste cerinţe ale directivei nu pot fi implementate în mod precis, clar, previzibil decât dacă actele normative ce reglementează activitatea de vânătoare conţin date ştiinţifice şi tehnice suficient de obiective“. 9. Autorii obiecţiei de neconstituţionalitate apreciază că „pct. 8 din Preambulul Convenţiei pentru Diversitate Biologică (potrivit căruia este vitală anticiparea, prevenirea şi atacarea la sursă a cauzelor reducerii semnificative sau pierderii diversităţii biologice), pct. 23 din preambulul aceleiaşi convenţii (potrivit căruia conservarea şi utilizarea durabilă a diversităţii biologice se fac în beneficiul generaţiilor prezente şi viitoare), dispoziţiile art. 5 din OUG nr. 195/2005 (care reglementează dreptul persoanelor de a se adresa instanţelor într-un litigiu de mediu, chiar în absenţa unui prejudiciu), corelate cu prevederile pct. 5 (mai sus citat) din Preambulul Directivei „Păsări“ (care consacră faptul că asigurarea conservării păsărilor sălbatice este o condiţie a îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă şi dezvoltare durabilă), codifică principiul «acţiunii preventive», potrivit căruia protecţia şi conservarea mediului în general are o dimensiune preponderent preventivă“. Acesta este unul dintre principiile fundamentale, relevante pe plan constituţional prin intermediul art. 20 şi 148 din Constituţie, şi exprimă ideea că strategia de mediu cea mai adecvată şi mai eficientă constă în „prevenirea vătămărilor ecologice de orice natură, în locul reparării efectelor acestora. În acest sens, necesitatea aplicării măsurilor de prevenţie împotriva alterării calităţii componentelor mediului natural (printre care se numără şi biodiversitatea reprezentată de populaţiile de păsări migratoare) are în vedere interesul asigurării protecţiei mediului atât în prezent, cât şi pentru generaţiile viitoare, ceea ce înseamnă că mediul înconjurător trebuie să fie protejat în primul rând prin intermediul măsurilor preventive“. Or, cotele de vânătoare, în felul în care au fost modificate prin legea supusă controlului, încalcă principiul acţiunii preventive. 10. În continuare, autorii sesizării arată că prevederile art. 1 lit. h) din Legea nr. 407/2006 definesc noţiunea de „cotă de recoltă“, iar competenţa exclusivă de stabilire a cotelor, aşa cum rezultă din dispoziţiile legii, revine administratorului fondului cinegetic reprezentat de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. Aşadar, din perspectiva principiului conservării biodiversităţii şi a principiului acţiunii preventive care trebuie să guverneze legislaţia de protecţie a mediului, stabilirea anuală de către administratorul faunei de interes cinegetic, în baza art. 6 alin. (1) lit. f) şi h) din Legea nr. 407/2006, în forma aflată în vigoare, a unor cote de recoltă (de vânătoare) la speciile de păsări migratoare admise la vânătoare constituie o măsură de conservare/protecţie cu caracter preventiv care vizează biodiversitatea reprezentată de populaţiile de păsări migratoare exploatate prin vânătoare. Caracterul preventiv al cotelor de recoltă, ca măsură de protecţie şi conservare a mediului, reiese din împrejurarea că acestea reprezintă numărul maxim de păsări migratoare/specie ce pot fi vânate în timpul unui sezon de vânătoare pe teritoriul României (indiferent de numărul vânătorilor care vânează aceste păsări), ceea ce înseamnă că impactul realizării lor asupra mediului, sub aspectul biodiversităţii, este, în principiu, predictibil. Dimensiunea preventivă a cotelor de recoltă rezultă şi din periodicitatea stabilirii acestor cote (anual, înainte de data de 15 mai), dinamica accelerată a schimbării/degradării mediului înconjurător impunând ca normele concrete, tehnice de conservare a mediului prin prevenţie să fie revizuite şi aplicate periodic, în funcţie de informaţiile ştiinţifice provenite din acţiunile de monitorizare a stării mediului (biodiversităţii, în acest caz). 11. De asemenea, autorii mai arată că efectul modificării legislative asupra biodiversităţii este lipsit de predictibilitate, astfel că legea supusă controlului încalcă şi principiul securităţii juridice care decurge din principiul legalităţii statuat de art. 1 alin. (5) din Constituţie. „Prin contrast cu soluţia aprobării anuale a cotelor de recoltă, soluţia reglementării direct în lege a unui număr maxim de păsări ce poate fi vânat zilnic de un vânător nu poate fi asimilată unei norme preventive şi previzibile de conservare a speciilor de păsări migratoare supuse exploatării prin vânătoare în condiţiile în care nu are ca finalitate stabilirea/calcularea anuală, anterior debutului sezonului de vânătoare, a unui număr maxim de păsări migratoare/specie ce poate fi vânat în timpul unui sezon de vânătoare pe teritoriul României (indiferent de numărul vânătorilor care vânează aceste păsări), număr care să fie cu necesitate mai mic decât efectivele populaţionale asupra cărora se exercită vânătoarea (să fie un procent/o fracţiune din aceste efective.“ 12. Or, principiul prevenţiei în protecţia mediului este incompatibil cu impredictibilitatea, după cum principiul constituţional al asigurării unui mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic şi principiul constituţional al obligaţiei de a ameliora şi proteja mediul înconjurător sunt incompatibile cu norme legale care creează posibilitatea degradării mediului, oferind premisele unei exploatări nelimitate, teoretic până la extincţie, a unor componente esenţiale ale biodiversităţii, cum sunt populaţiile de păsări migratoare. 13. Autorii sesizării prezintă exemple simulate ale aplicării noilor prevederi, pornind de la premisa că „în România sunt aproximativ 70.000 de vânători, la care se pot adăuga alte mii de vânători străini care sunt invitaţi de asociaţiile româneşti“. Astfel, „într-o simulare în care numai 2.000 de vânători (ceva mai puţin de 3% din vânătorii români) vânează numărul maxim de păsări/zi în perioada sezonului de vânătoare, rezultă că, într-un an, s-ar putea vâna întregul efectiv populaţional al mai multor specii de păsări care folosesc teritoriul României pentru cuibărit, pasaj sau iernare sau chiar dublul/triplul/cvadruplul efectivului populaţional al mai multor specii de păsări care folosesc teritoriul României pentru cuibărit, pasaj sau iernare“. 14. Aşa fiind, concluzia autorilor sesizării este că stabilirea şi aprobarea anuală a unor cote de recoltă pentru speciile de păsări sălbatice, în baza art. 6 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 407/2006, în varianta dinaintea modificării adoptate, pot garanta, în principiu, respectarea de către statul român a dreptului la un mediu natural sănătos şi echilibrat ecologic, consacrat de art. 35 din Constituţie, în vreme ce modificarea legislativă sustrage de la controlul instanţelor de contencios administrativ actele administrative ale Guvernului în exercitarea atribuţiilor care îi revin în aplicarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 407/2006, încălcându-se astfel art. 1 alin. (4) şi art. 61 alin. (1) din Constituţie. 15. Autorii sesizării mai susţin că modificarea legislativă nu este justificată sub aspect ştiinţific, iar documentul de fundamentare (expunerea de motive) este atât formal, cât şi substanţial neconform din perspectiva normelor de tehnică legislativă prevăzute în Legea nr. 24/2000, aspect incompatibil cu principiul legalităţii statuat de art. 1 alin. (5) din Constituţie. Caracterul sumar al instrumentului de prezentare şi motivare, precum şi lipsa de fundamentare temeinică a actelor normative au fost sancţionate de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, în raport cu aceleaşi exigenţe de claritate, predictibilitate a legii şi securitate a raporturilor juridice impuse de art. 1 alin. (5) din Constituţie, cu invocarea deopotrivă a normelor de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Sunt invocate deciziile nr. 710 din 6 mai 2009, nr. 682 din 27 iunie 2012 şi nr. 139 din 13 martie 2019. 16. În continuare, autorii sesizării consideră că noua lege nu se integrează organic în sistemul legislativ, nefiind corelată cu alte prevederi ale Legii nr. 407/2006 sau ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, care transpun dispoziţiile Directivei „Păsări“ şi ale Directivei 92/43/CEE a Consiliului privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de floră şi faună sălbatice (Directiva „Habitate“), sau cu mai multe convenţii internaţionale ratificate de România, precum Convenţia privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice, adoptată la Bonn la 23 iunie 1979, ratificată prin Legea nr. 13/1998, Convenţia privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din Europa, adoptată la Berna la 19 septembrie 1979, ratificată prin Legea nr. 13/1993, Acordul privind conservarea păsărilor de apă migratoare african-eurasiatice, adoptat la Haga la 16 iunie 1995, ratificat prin Legea nr. 89/2000, şi Convenţia privind diversitatea biologică, semnată la Rio de Janeiro la 5 iunie 1992, ratificată prin Legea nr. 58/1994. 17. În fine, autorii sesizării susţin că legea criticată a fost adoptată de către Parlament cu exercitarea competenţei de autoritate legiuitoare în mod discreţionar, într-un domeniu care aparţine în exclusivitate actelor cu caracter infralegal, administrativ, fapt ce echivalează cu abaterea de la prerogativele constituţionale ale acestei autorităţi prevăzute de art. 61 alin. (1) din Constituţie. Competenţa exclusivă de stabilire a cotelor, aşa cum rezultă din dispoziţiile legii în vigoare, act adoptat tot de către Parlament, revine administratorului fondului cinegetic reprezentat de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. 18. În concluzie, în lipsa unor garanţii şi măsuri precum calcularea unor cote anuale de recoltă bazate pe metode ştiinţifice, cota 0 pentru orice specie care dobândeşte un statut de conservare de periclitare conform studiilor International Union for Conservation of Nature (I.U.C.N.) la nivel naţional, european sau global, reducerea cotelor pentru speciile care au o tendinţă populaţională descrescătoare, dobândirea dreptului de vânător după un stagiu de 1 an de cursuri de recunoaştere a speciilor, autorii obiecţiei de neconstituţionalitate susţin că populaţiile speciilor de păsări admise la vânătoare pot fi drastic afectate, normele juridice fiind incapabile să mai garanteze dreptul la un mediu sănătos, cu încălcarea Constituţiei şi a principiilor din domeniul protecţiei, conservării şi utilizării durabile a biodiversităţii reprezentate de fauna de interes cinegetic. 19. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a comunica punctele lor de vedere. 20. Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis, cu Adresa nr. 2/11.267 din 22 noiembrie 2021, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 9.327 din 23 noiembrie 2021, punctul său de vedere cu privire la sesizarea de neconstituţionalitate, prin care arată că aceasta este neîntemeiată. 21. Cu referire la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie arată că „argumentele prezentate de autori adaugă ipoteze circumstanţiale din perspectivă interpretativă care [...] excedează atât intenţiei avute în vedere de Parlament prin legea adoptată, cât şi jurisprudenţei amintite“. Actul normativ criticat respectă, în ansamblul său, cerinţele privind claritatea, precizia şi previzibilitatea normelor juridice. Este clar, întrucât în conţinutul său nu se regăsesc pasaje obscure sau soluţii normative contradictorii, este precis, fiind redactat într-un stil specific normativ dispozitiv, care prezintă norma instituită fără explicaţii sau justificări, prin folosirea cuvintelor în înţelesul lor curent din limba română, conceptele şi noţiunile utilizate sunt configurate în concordanţă cu dreptul pozitiv, iar stabilirea soluţiilor normative este departe de a fi ambiguă, acestea fiind redate previzibil şi univoc, cu respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 22. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 35 alin. (1), coroborat cu art. 135 alin. (2) lit. e) din Constituţie, preşedintele Camerei Deputaţilor arată că din însăşi expunerea de motive reiese că prin adoptarea Legii pentru modificarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 s-a urmărit corectarea unor situaţii, în conformitate cu obiectivele Directivei „Păsări“. Invocă Ghidul privind vânătoarea în temeiul Directivei 79/409/CEE a Consiliului privind conservarea păsărilor sălbatice, elaborat de Comisia Europeană („Ghidul privind vânătoarea“), în care s-a statuat că „vânătoarea reprezintă doar una dintre numeroasele întrebuinţări potenţiale ale siturilor NATURA 2000, pe lângă întrebuinţări cum ar fi agricultura, pescuitul şi alte forme de recreere. Nu există nicio prezumţie generală împotriva vânătorii în zonele NATURA 2000 în conformitate cu directivele referitoare la mediul natural. Cu toate acestea, vânătoarea şi alte activităţi umane pot genera o reducere temporară a utilizării habitatelor din interiorul unui sit. Astfel de cazuri pot fi determinate doar în baza unei examinări punctuale a fiecărui sit. Vânătoarea durabilă poate avea consecinţe favorabile cu privire la conservarea habitatelor în cadrul şi în apropierea siturilor. Garantarea faptului că vânătoarea sau alte activităţi nu conduc la perturbări semnificative va depinde de o multitudine de factori, cum ar fi natura, mărimea sitului şi activitatea acestuia, precum şi de speciile prezente. Este nevoie să fie înţelese motivele pentru care situl este important pentru conservarea naturii, motive care au condus la includerea acestuia în reţeaua NATURA 2000 şi care oferă baza pentru stabilirea obiectivelor sale de conservare. O astfel de înţelegere oferă un punct de plecare esenţial pentru stabilirea acţiunilor specifice de gestionare necesare pentru conservarea sitului. Pentru a reconcilia utilizarea umană cu obiectivele de conservare, Comisia susţine dezvoltarea de strategii de gestionare care să asigure garantarea faptului că activităţile din cadrul şi din apropierea ariilor de protecţie specială desemnate în conformitate cu Directiva «Păsări», precum şi siturile desemnate în conformitate cu Directiva «Habitate», cunoscute în mod colectiv ca formând reţeaua NATURA 2000, sunt compatibile cu exigenţele ecologice ale speciilor, sau cei care exploatează resurse naturale cum ar fi păsările sălbatice să aibă, de asemenea, responsabilitatea de a garanta că activităţile lor sunt durabile şi nedăunătoare pentru populaţiile în cauză“. Astfel, „pentru ca vânătoarea să nu conducă la declinul speciilor care pot fi vânate, abordarea generală a gestionării faunei sălbatice este aceea de a asigura că vânarea speciei se situează între nivelurile «maxim» şi, respectiv, «optim» durabil ale numărului de exemplare vânate. Acest concept ar părea să fie mai uşor de aplicat speciilor de păsări sedentare decât celor migratoare. În absenţa unor informaţii pertinente cu privire la dinamica populaţiei şi la numărul de exemplare vânate din speciile sedentare şi migratoare, ar trebui, în general, evitate niveluri mari de utilizare a resurselor“. 23. În lumina acestor argumente, preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că susţinerile autorilor sesizării sunt neîntemeiate, fiind fără echivoc faptul că legiuitorul distinge în mod expres, pentru fiecare specie în parte, un anumit sezon de vânătoare, vânarea acestor specii realizându-se doar într-un număr restrâns de zile din an, precum şi faptul că există un număr însemnat de zone strict protejate unde vânătoarea este interzisă (Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, parcuri naţionale, arii protejate). Astfel, potrivit modificărilor preconizate, vânătorii nu pot vâna decât periodic, rezultatul vânătorii depinzând, totodată, de regiunea aleasă, precum şi de condiţiile atmosferice. 24. Mai mult, luând în considerare faptul că „prin amendamentele adoptate în cadrul legii criticate s-a urmărit şi obţinerea unor consecinţe indirecte, precum stoparea extinderii pestei porcine africane (extindere cauzată şi de anumite specii de păsări), menţinerea controlului asupra răspândirii gripei aviare, concomitent cu stoparea sau, după caz, limitarea producerii de pagube însemnate agriculturii, viticulturii şi altor bunuri“, preşedintele Camerei Deputaţilor consideră că Legea pentru modificarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 are tocmai efectul de a proteja mediul înconjurător şi de a asigura cetăţenilor dreptul la un mediu sănătos. 25. Cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor art. 148 raportat la art. 20 din Constituţie, raportate la prevederile Directivei „Păsări“, preşedintele Camerei Deputaţilor invocă art. 7 din „Ghidul privind vânătoarea“ şi arată că „datorită efectivului populaţiei, distribuţiei geografice şi ratei de reproducere pe întreg teritoriul Comunităţii, legislaţia internă permite vânarea speciilor menţionate la anexa II. Statele membre se asigură că vânarea acestor specii nu aduce atingere eforturilor de conservare în aria lor de răspândire. Speciile menţionate la anexa II/1 pot fi vânate în zona geografică maritimă şi de uscat în care se aplică prezenta directivă. Speciile menţionate la anexa II/2 pot fi vânate numai în statele membre în dreptul cărora sunt indicate. [...] Statele membre se asigură în special că speciile cărora li se aplică legislaţia asupra vânătorii nu sunt vânate în perioada de maturizare, nici în diferitele etape de reproducere. În cazul speciilor migratoare, statele membre se asigură în special că speciile cărora li se aplică reglementările asupra vânătorii nu sunt vânate în perioada lor de reproducere sau pe parcursul rutei de întoarcere spre ariile de creştere. [...]“ Totodată, arată că Federaţia Asociaţiilor de Vânătoare şi Conservare a Faunei Sălbatice din Comunitatea Europeană (F.A.C.E.), referitor la practica ţărilor europene cu privire la vânarea păsărilor migratoare, afirmă că „în practică, astfel de cote nu sunt de obicei exprimate ca un număr total maxim de indivizi care pot fi recoltaţi la nivel naţional, ci mai degrabă prin stabilirea unor limitări precum ajustarea duratei sezonului de vânătoare sau ajustarea numărului de păsări care pot fi vânate pe zi/sezon/vânător, care duc la creşterea sau scăderea recoltei“. 26. Cu toate acestea, Curtea a stabilit că nu este de competenţa sa „să analizeze conformitatea unei dispoziţii de drept naţional cu textul Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene prin prisma art. 148 din Constituţie. O atare competenţă, şi anume aceea de a stabili dacă există contrarietate între legea naţională şi Tratat, aparţine instanţei de judecată, care, pentru a ajunge la o concluzie corectă şi legală, din oficiu sau la cererea părţii, poate formula o întrebare preliminară în sensul art. 267 din Tratat la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene“ (a se vedea Decizia nr. 1.249 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010, Decizia nr. 137 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 22 martie 2010, şi Decizia nr. 1.596 din 26 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 18 ianuarie 2010). Ca urmare, preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că nici această critică nu poate fi reţinută. 27. Referitor la modificarea art. 28 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 407/2006, sub aspectul diminuării perioadei de stagiatură a candidaţilor pentru obţinerea permisului de vânătoare permanent, preşedintele Camerei Deputaţilor menţionează că, în perioada de stagiatură, „candidatul trebuie să participe la acţiunile prevăzute la art. 7 din Legea nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv: 3 acţiuni de participare la vânătoare, 2 acţiuni de gospodărire a fondului cinegetic, o acţiune de vizitare a fondului cinegetic şi o acţiune de mânuire a armei de vânătoare, fără muniţie. Ca urmare, potrivit legii, candidatul are obligaţia realizării stagiului pe teren, pe lângă depunerea unor alte documente (fişă medicală, cazier judiciar, o recomandare etc.), obligaţii ce se pot efectua într-o perioadă de maximum 6 luni“. De aceea, consideră că perioada prevăzută de modificările aduse prin legea contestată este suficientă pentru candidat ca să participe la toate activităţile practice prevăzute de lege. În plus, examenul final, în baza căruia se obţine permisul de vânătoare permanent, se poate susţine o singură dată pe an, în fiecare judeţ, candidatul putând să participe pentru prima dată numai în judeţul unde a făcut stagiul de pregătire. În considerarea acestor argumente, apreciază că aspectele sesizate nu pot fi reţinute ca vicii de neconstituţionalitate a legii criticate, fiind mai degrabă o chestiune de oportunitate, faţă de care Parlamentul, în calitatea sa de unică autoritate legiuitoare, are deplină competenţă de apreciere. 28. Guvernul a transmis, cu Adresa nr. 5/7.587 din 13 decembrie 2021, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 10.022 din 13 decembrie 2021, punctul său de vedere cu privire la sesizarea de neconstituţionalitate, prin care arată că aceasta este neîntemeiată. 29. Cu privire la pretinsa încălcare a obligaţiei pozitive a statului de a asigura protecţia mediului, inclusiv prin protecţia biodiversităţii, rezultată din renunţarea la sistemul de cote de vânătoare anuale pentru speciile de păsări migratoare şi înlocuirea acestuia cu „un sistem aleatoriu“ pe baza unui număr maxim admis zilnic, apreciază că legiuitorul a prevăzut, de fapt, o modalitate mai eficientă de protecţie a mediului şi a biodiversităţii. Efectivele speciilor de păsări pentru care este propusă recoltarea unui număr de exemplare pe specie/zi/vânător sunt determinate în conformitate cu protocoalele prevăzute în „Ghidul standard de monitorizare a speciilor de păsări de interes comunitar din România, Bucureşti, 2014“, elaborat la solicitarea Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice - Direcţia dezvoltare durabilă şi protecţia naturii, întocmit de un colectiv de specialişti sub coordonarea ştiinţifică a Societăţii Ornitologice Române/BirdLife România şi Asociaţia pentru Protecţia Păsărilor şi a Naturii „Grupul Milvus“. Metodologia de lucru privind punerea în aplicare a protocoalelor anterior menţionate se bazează pe recomandările internaţionale şi ale portalului Uniunii Europene (UE) referitoare la raportarea întemeiată pe art. 12 din Directiva „Păsări“. Statutul de conservare şi trendul populaţional pentru fiecare specie de păsări pentru care este propusă recoltarea unui număr de exemplare/zi/vânător au fost determinate în conformitate cu standardele stabilite de I.U.C.N., autoritate globală care stabileşte statutul de conservare şi măsurile necesare pentru protejarea şi conservarea naturii. 30. Prin urmare, Guvernul susţine că „este de natura evidenţei faptul că numărul maxim de păsări ce pot fi recoltate în fiecare zi de către fiecare vânător este stabilit pe baza unor studii temeinice, realizate de specialişti în domeniu şi care vin să reglementeze efectiv modalitatea de realizare a vânătorii“. 31. Cu privire la lipsa de predictibilitate a actului normativ, Guvernul consideră că autorii sesizării „încearcă să inducă în eroare Curtea cu anumite calcule exagerate“, arătând că, spre deosebire de forma actuală a legii, în care, prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, se stabileşte numărul maxim de exemplare ce pot fi recoltate pe întreg cuprinsul ţării, dar nu se stabileşte un număr maxim pentru fiecare vânător în parte, astfel că „un vânător poate recolta întregul număr de exemplare admis la vânătoare, fără a avea cunoştinţă de faptul că, în acelaşi timp, un alt vânător a făcut acelaşi lucru“, noua reglementare „a venit să împiedice tocmai orice lipsă de predictibilitate, fiecare vânător ştiind, încă de la începutul zilei, numărul maxim de exemplare de păsări pe care îl poate vâna în ziua respectivă“. 32. Totodată, Guvernul arată că în România, potrivit Rapoartelor naţionale cu privire la starea şi structura populaţiilor de păsări, întocmite de autoritatea publică centrală care răspunde de protecţia mediului pentru perioadele 2008-2013 şi 2013-2018 şi transmise către UE, statutul de conservare a tuturor speciilor incluse în anexa nr. 1 la Legea nr. 407/2006 este „Least concern“ (preocupare minimă). Aşa fiind, susţinerea autorilor sesizării potrivit căreia modificarea legislativă ar permite vânarea a milioane de exemplare din speciile de păsări migratoare la care vânătoarea este permisă „nu are acoperire în realitate, întrucât acţiunea de vânătoare este supusă unui cumul de factori: condiţii atmosferice, condiţii de hrănire, îndemânarea şi interesul vânătorilor etc.“ Or, în lumina celor expuse, „rezultă că realizările de-a lungul a 10 ani au fost mult mai mici decât cotele de recoltă aprobate, ceea ce infirmă simulările pur teoretice prezentate în acţiunea prezentată Curţii“. 33. Cu privire la critica de neconstituţionalitate referitoare la scurtarea stagiului de pregătire a candidatului la obţinerea permisului permanent de vânătoare de la 1 an la o perioadă de numai 6 luni, Guvernul apreciază că aceasta este neîntemeiată, durata stagiaturii fiind o chestiune strict legată de oportunitate, suveran în acest sens fiind Parlamentul României. Reducerea stagiaturii pretendenţilor la calitatea de vânător nu poate avea ca rezultat încălcarea normelor de drept constituţional, autorii sesizării neputând să prezinte o dovadă solidă pentru care un stagiu de 6 luni ar fi neconstituţional, în timp ce unul de 1 an ar respecta Constituţia. Mai mult, criticile formulate nu prezintă aspecte practice concrete, ci pleacă de la prezumţia că în lipsa experienţei se vor produce erori care vor fi catalogate ca infracţiuni. 34. Referitor la criticile având ca obiect lipsa de fundamentare a actului normativ, Guvernul arată că, „în noua orientare jurisprudenţială, Curtea a respins ca inadmisibile sesizările care priveau lipsa de motivare, arătând că, de principiu, nu are competenţa de a controla modul de redactare a expunerilor de motive ale diverselor legi adoptate, întrucât expunerea de motive şi cu atât mai puţin modul său de redactare nu au consacrare constituţională. Astfel, exigenţele de calitate a legii şi cele privind modul de redactare a expunerii de motive sunt două chestiuni diferite între care nu se poate stabili o relaţie cauzală. În schimb, între acestea există o relaţie funcţională, în sensul că expunerea de motive poate ajuta la o mai bună înţelegere a dispoziţiilor normative, mai ales a celor tehnice, care, prin natura lor, au un limbaj mai greu accesibil. Curtea a subliniat că nu este de competenţa sa să analizeze consistenţa acestei relaţii funcţionale prin prisma modului de redactare a expunerii de motive şi a reţinut, totodată, că un viciu de neconstituţionalitate extrinsec al legii nu poate rezulta din chiar modul în care iniţiatorul ei şi-a motivat proiectul/propunerea legislativă, în condiţiile în care rezultatul activităţii de legiferare este legea adoptată de Parlament“ (deciziile nr. 238 din 3 iunie 2020, nr. 564 din 8 iulie 2020, nr. 642 din 24 septembrie 2020, nr. 644 din 24 septembrie 2020, nr. 724 din 7 octombrie 2020 şi nr. 850 din 25 noiembrie 2020). Aşa fiind, Guvernul apreciază că criticile de neconstituţionalitate raportate la modul de redactare a expunerii de motive a legii supuse controlului de constituţionalitate nu pot fi primite, sesizarea urmând a fi respinsă ca inadmisibilă. 35. În ceea ce priveşte criticile referitoare la lipsa studiilor de impact şi a lucrărilor de specialitate/ştiinţifice, Guvernul invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 845 din 18 noiembrie 2020 şi nr. 69 din 28 ianuarie 2021, arătând că instanţa constituţională a sintetizat şi a clarificat în jurisprudenţa sa aceste aspecte. Astfel, întrucât pentru adoptarea legii supuse controlului de constituţionalitate nu există obligaţia legală de întocmire a studiului de impact, nu pot fi primite criticile de neconstituţionalitate privind încălcarea art. 1 alin. (3) şi (5) din Legea fundamentală. 36. Cu privire la susţinerile autorilor sesizării potrivit cărora renunţarea la sistemul de cote de vânătoare anuale pentru speciile de păsări migratoare şi înlocuirea acestuia cu un sistem aleatoriu pe baza unui număr maxim admis zilnic încalcă prevederile art. 1 alin. (5), ale art. 35 alin. (1), ale art. 135 alin. (2) lit. d) şi e), ale art. 148 raportat la art. 20 din Constituţie, Guvernul apreciază că, deşi sunt invocate textele constituţionale, în motivare nu sunt prezentate argumente în sensul încălcării lor, „ci sunt exemplificate moduri de interpretare şi aplicare a soluţiei legislative. Totodată, se invocă inexistenţa unor dispoziţii legale care ar fi trebuit reglementate de legiuitor“. Or, astfel de critici referitoare la aplicarea şi interpretarea legii au fost respinse ca inadmisibile de către Curtea Constituţională. Sunt invocate considerente din deciziile Curţii Constituţionale nr. 393 din 18 iunie 2020, nr. 181 din 26 mai 2020, nr. 247 din 4 iunie 2020, nr. 397 din 18 iunie 2020, nr. 514 din 30 iunie 2020 şi nr. 170 din 26 mai 2020. De asemenea, cu privire la omisiunile legislative, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat constant că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este admisibilă doar în situaţia în care omisiunea are relevanţă constituţională, astfel încât Curtea să poată fi învestită cu soluţionarea acesteia (Decizia nr. 107 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 30 aprilie 2014, sau Decizia nr. 503 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 28 mai 2010). În schimb, dacă omisiunea legislativă nu are relevanţă constituţională, admiterea excepţiei de neconstituţionalitate ar echivala cu subrogarea Curţii Constituţionale în sfera de competenţă a legiuitorului, „încălcându-se astfel art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit căruia instanţa de contencios constituţional «se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului»“ (Decizia nr. 130 din 10 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 319 din 11 mai 2015, paragraful 17). Or, Guvernul susţine că „în speţă, prin modul de formulare a sesizării, se tinde către adăugarea unor texte privind numărul de zile în care se poate practica vânătoarea pentru o anumită specie, respectiv numărul de vânători care pot vâna numărul maxim de păsări/specie/zi într-un sezon de vânătoare, ceea ce nu reprezintă o omisiune legislativă care să genereze încălcarea unui drept fundamental astfel încât aceasta să aibă relevanţă constituţională“. În consecinţă, prin raportare la jurisprudenţa menţionată, criticile referitoare la modul de interpretare şi aplicare a legii, respectiv la omisiunile legislative sunt inadmisibile. 37. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea art. 148 raportat la art. 20 din Constituţie, Guvernul invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materia normelor de drept al Uniunii care intră în sfera de aplicare a art. 148 din Constituţie, respectiv Decizia nr. 148 din 16 aprilie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 12 mai 2003, Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 7 aprilie 2014, Decizia nr. 64 din 24 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 28 aprilie 2015. Prin raportare la jurisprudenţa menţionată, Guvernul apreciază că singurul act care, în virtutea caracterului său obligatoriu, ar fi putut constitui normă interpusă controlului de constituţionalitate realizat prin raportare la art. 148 din Constituţie, şi anume Directiva „Păsări“, „prin dispoziţiile şi obiectivele pe care le impune, nu are relevanţă constituţională, întrucât nu complineşte o lacună a Legii fundamentale şi nici nu dezvoltă normele acesteia prin stabilirea unui standard mai ridicat de protecţie. Astfel, deşi principiul acţiunii preventive al cărui conţinut exprimă ideea că cea mai adecvată şi mai eficientă strategie de mediu constă în prevenirea vătămărilor ecologice de orice natură, în locul reparării efectelor acestora, a fost dezvoltat cu claritate în jurisprudenţa CJUE, nu reprezintă o normă cu relevanţă constituţională în sensul jurisprudenţei constituţionale mai sus invocate“. Prin urmare, criticile de neconstituţionalitate raportate la art. 148 din Constituţie nu sunt întemeiate. 38. Guvernul consideră că obiecţia de neconstituţionalitate formulată prin raportare la art. 20 din Constituţie „nu poate fi primită, acest articol nefiind incident în speţă, întrucât face referire la prioritatea de aplicare a tratatelor internaţionale în materia drepturilor fundamentale ale omului. Cel mult, ar fi putut fi incident art. 11 alin. (1) din Legea fundamentală“. 39. Referitor la criticile privind existenţa unei necorelări a actului normativ supus controlului cu alte acte normative în vigoare, Guvernul invocă jurisprudenţa Curţii cu privire la chestiunea necorelărilor între acte normative inferioare ca forţă juridică Legii fundamentale (Decizia nr. 588 din 14 iulie 2020), în care Curtea a reţinut că pretinsele aspecte de necorelare legislativă nu au relevanţă constituţională, corelarea putându-se realiza cu uşurinţă pe calea interpretării coroborate a actelor normative invocate. 40. Guvernul susţine că criticile privind încălcarea obligaţiei pozitive a statului din perspectiva art. 35 alin. (2) din Constituţie sunt neîntemeiate. Dreptul la un mediu înconjurător sănătos, ca drept fundamental, poate avea printre componentele sale şi dreptul la vânătoare, care presupune eliminarea din fondul cinegetic a anumitor categorii de animale. Astfel, art. 3 din Legea nr. 407/2006 prevede că exercitarea vânătorii se face în scopul asigurării echilibrului ecologic, al ameliorării calităţii populaţiilor faunei de interes cinegetic, al cercetării ştiinţifice, precum şi în scop didactic sau recreativ-sportiv. Prin urmare, exercitarea dreptului la un mediu înconjurător sănătos presupune inclusiv desfăşurarea unor activităţi de exploatare a resurselor naturale în condiţii stabilite de legiuitor, astfel încât să se asigure un just echilibru între cerinţele asigurării dreptului la un mediu sănătos şi alte drepturi fundamentale. 41. În ceea de priveşte criticile referitoare la principiul securităţii raporturilor juridice, Guvernul face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 141 din 12 martie 2020, Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, Decizia nr. 404 din 10 aprilie 2008) şi apreciază că „reglementarea este clară şi previzibilă, interpretarea normei juridice urmând să fie realizată de instanţele judecătoreşti, principiul prevenţiei referitor la conservarea speciilor de păsări migratoare nereprezentând o componentă a principiului securităţii raporturilor juridice, din acest punct de vedere autorii sesizării fiind în confuzie cu privire la delimitarea conceptelor juridice“. 42. În fine, cu privire la criticile referitoare la încălcarea competenţei de legiferare a Parlamentului, prevăzută de art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, Guvernul arată că „Parlamentul este unica autoritate legiuitoare, iar în virtutea acestui monopol legislativ este singurul organ public ce adoptă legi. Astfel, de principiu, Parlamentul are posibilitatea constituţională de a legifera în orice domeniu şi în privinţa oricărui raport juridic, deţinând, în temeiul Legii fundamentale, monopolul legiferării“. Având în vedere obiectul soluţiilor normative, precum şi necesitatea ca normele să fie adoptate la nivelul legislaţiei primare, apreciază că susţinerile autorilor sesizării nu pot fi reţinute, astfel că, şi sub acest aspect, obiecţia este neîntemeiată. 43. Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate. 44. La dosarul cauzei au fost depuse, sub formă de amicus curiae, trei înscrisuri din partea Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România (A.G.V.P.S. din România), a Asociaţiei în Beneficiul Vânătorilor şi Activităţii de Vânătoare (A.B.V.A.V.) şi a Federaţiei Asociaţiilor Vânătoreşti (FeAV), prin care se solicită Curţii respingerea criticilor de neconstituţionalitate ca neîntemeiate. 45. În cererea formulată de A.G.V.P.S. din România, aceasta invocă corespondenţa cu F.A.C.E. privind practica ţărilor europene referitoare la vânarea păsărilor migratoare, respectiv la modul de reglementare a cotelor de vânătoare, în care s-a răspuns că „în practica europeană astfel de cote nu sunt de obicei exprimate ca un număr total maxim de indivizi care pot fi recoltaţi la nivel naţional, ci mai degrabă prin stabilirea unor limitări precum ajustarea duratei sezonului de vânătoare sau ajustarea numărului de păsări care pot fi vânate pe zi/sezon/vânător, care duc la creşterea sau scăderea recoltei“. Diferenţa este doar modul, perioada şi faptul că fiecare ţară are propria sa abordare despre fiecare specie în parte, dar fără a aduce atingere legislaţiei europene în materie. De asemenea, se invocă studiul realizat de F.A.C.E. în 2017 pentru evaluarea practicării vânătorii la speciile de păsări migratoare, din care a rezultat faptul că în unele ţări nu există limite maxime privind numărul de exemplare care pot fi vânate (de exemplu, Austria, Estonia, Germania, Olanda, Irlanda, Suedia), în unele există restricţii impuse de asociaţiile de vânători (de exemplu, Marea Britanie), iar în altele există cote/zi/vânător (de exemplu, Danemarca, Franţa, Italia, Grecia, Portugalia). 46. A.G.V.P.S. din România prezintă un tabel cuprinzând statistica ultimilor 10 ani privind recoltele realizate anual, raportate la cotele de recoltă aprobate anual pentru speciile de păsări migratoare admise la vânătoare. Analizând datele statistice, asociaţia apreciază că rezultă fără echivoc că, indiferent de cota maximă aprobată, recolta a fost realizată mult sub maxim. Arată că niciodată în perioada analizată „nu au fost realizate în totalitate cotele de recoltă maxime aprobate de autoritatea statului“, iar „numărul de exemplare de păsări din anumite specii, vehiculat de anumite organizaţii şi persoane, nu va fi recoltat niciodată practic, indiferent că există un plafon maxim la nivel naţional, acele cifre pretinse de contestatari fiind simple speculaţii teoretice“. 47. În cererea formulată de A.B.V.A.V., aceasta arată că până în prezent „evaluarea populaţiilor de păsări migratoare nu a fost necesară în stabilirea cotelor anuale de recoltă. Ordinele anuale emise de către Ministerul Mediului specificau clar această lipsă a cerinţei. Acest lucru este, de fapt, aproape imposibil, din cauza etologiei speciilor de păsări migratoare. Acestea folosesc culoare de migraţie şi nu se limitează, ca areal, la graniţele României sau la cele ale Uniunii Europene, nici măcar la cele geografice ale Europei. Studiile făcute asupra populaţiilor de păsări migratoare se întind pe cicluri multianuale. Practic, este nevoie mulţi ani ca să poată fi evaluate populaţiile, iar aceste evaluări rămân aproximative“. De asemenea, arată că „culoarele de migraţie parcurg ţări din Europa, Africa şi Asia. Cele mai multe dintre ele nu se supun reglementărilor europene. Culoarele care parcurg România sunt doar o mică parte din cele 8 principale culoare de migraţie de pe glob. […] Raportat la numărul de vânători din UE, vânătorii români sunt în raport de 0,6%, iar raportat la numărul de vânători din întreaga Europă (incluzând Rusia), vânătorii români nu sunt nici măcar în raport de 0,5%, dar împart cu aceştia culoarele de migraţie şi doar o parte din efectivul european de păsări migratoare. Acestea sunt împărţite şi cu ţările africane pe care le tranzitează, unele specii ajungând până în sudul acestui continent. Prin urmare, vânătorii din România nu pot influenţa mai deloc populaţiile de păsări migratoare, comparativ cu ţările din jur care nu au restricţiile impuse la noi“. Mai mult, păsările migratoare „se deplasează de două ori pe an pe teritoriul României şi se vânează doar în timpul deplasării dinspre Nord spre Sud, fiind protejate în timpul deplasării în sens invers, spre locurile de cuibărit“. 48. În memoriul depus de FeAV se arată că „România, chiar şi pe calea acestei reglementări normative, are unul dintre sistemele cele mai radicale de cote, faţă de alte ţări din UE. Astfel, următoarele state nu au un sistem de cote: Austria, Belgia, Danemarca (pentru o singură specie, gâsca cu picior roz, se face o ajustare anuală a sezonului de vânătoare), Estonia, Germania, Irlanda, Olanda, Marea Britanie (fiecare asociaţie cinegetică poate să îşi stabilească, dacă doreşte, o cotă - considerente etice), Suedia. În restul statelor europene, există cote de extracţie, dar strict la anumite specii determinate. România este singurul stat european care impune cote de extracţie la toate speciile din Anexa II;1 din Directiva «Păsări» - 2009/147/CE“. Cu privire la calculele exemplificative ale autorilor sesizării, consideră că „se întemeiază pe înmulţirea cotei zilnice, cu un vânător şi cu perioada totală de extracţie (sezonul de vânătoare), ceea ce denotă o interpretare absolut scoasă din context a impactului legii asupra populaţiei de păsări. Susţinem aceasta, deoarece impactul vânătorii asupra populaţiei de păsări trebuie estimat prin utilizarea de date reale, nu de exemple matematice cu date de input eronate. Astfel, la estimarea impactului, trebuie luate în considerare nu cotele propuse, ci cotele realizate efectiv; toate cotele anuale stabilite pe cale de ordine de ministru se realizau doar în proporţie de 70%. Vânătoarea se efectuează în zilele libere, nu în zilele de muncă, deci trebuie luate în considerare din întreg sezonul de vânătoare nu mai mult de 30% din zile. La toate speciile există o perioadă de extracţie clar determinată, diferită pentru fiecare specie în parte, astfel încât să nu fie afectate perioadele de reproducere a acestor păsări“. 49. De asemenea, la dosarul cauzei a fost depus un memoriu, sub formă de amicus curiae, din partea Federaţiei Coaliţia Natura 2000 România, prin care se susţin pe larg criticile formulate de autorii sesizării şi se solicită Curţii admiterea obiecţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor şi cel al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 50. Actul de sesizare are ca obiect al criticilor de neconstituţionalitate dispoziţiile Legii pentru modificarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, care prevăd: "ARTICOL UNIC Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 944 din 22 noiembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. La articolul 1, litera h) se modifică şi va avea următorul cuprins: "h) cotă de recoltă - numărul de exemplare din fauna de interes cinegetic aprobat anual de către administrator pe specii şi gestionar până la data de 15 aprilie pentru specia căprior şi până la 15 mai pentru celelalte specii sedentare admise la vânătoare, care se pot vâna în cadrul unui fond cinegetic;" 2. La articolul 6 alineatul (1), litera f) se modifică şi va avea următorul cuprins: "f) stabileşte şi aprobă anual, până la data de 15 aprilie pentru specia căprior şi până la 15 mai pentru celelalte specii sedentare admise la vânătoare, cu avizul autorităţii publice centrale care răspunde de protecţia mediului, cotele de recoltă pentru speciile din anexa nr. 1, care devin obligatoriu de realizat, fără alte avize, acorduri sau autorizări suplimentare;" 3. Articolul 24 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 24 (1) Speciile cinegetice se vânează în numărul, în locurile, prin metodele, în perioadele şi cu mijloacele admise de lege, cu respectarea reglementărilor subsidiare privind autorizarea, organizarea şi practicarea vânătorii. (2) Numărul maxim de exemplare de păsări care pot fi vânate într-o zi de către un vânător, din speciile de păsări admise la vânătoare, se face în limitele prevăzute la lit. B din anexa nr. 1, fără alte avize, acorduri sau autorizări suplimentare." 4. La articolul 28 alineatul (3), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins: "b) să fi efectuat 6 luni de stagiatură sub îndrumarea organizaţiei vânătoreşti care gestionează cel puţin un fond cinegetic, la care solicită să fie înscris, cu excepţia absolvenţilor de învăţământ superior cu profil cinegetic;" 5. Anexa nr. 1 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Anexa nr. 1 - Perioadele de vânare şi valoarea de despăgubire în cazul unor fapte ilicite pentru speciile la care vânarea este permisă precum şi numărul maxim de exemplare de păsări care pot fi vânate într-o zi de către un vânător [...]"" 51. Autorii sesizării susţin că dispoziţiile criticate contravin prevederilor art. 1 alin. (5), ale art. 35 alin. (1), ale art. 61 alin. (1), ale art. 135 alin. (2) lit. d) şi e) şi ale art. 148 raportat la art. 20 din Constituţie. 52. În vederea soluţionării prezentei obiecţii de neconstituţionalitate, Curtea va proceda la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a acesteia, prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sub aspectul titularului dreptului de sesizare, al termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi al obiectului controlului de constituţionalitate. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, iar cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează a fi cercetate în ordinea menţionată, constatarea neîndeplinirii uneia având efecte dirimante şi făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018, paragraful 27, sau Decizia nr. 385 din 5 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 13 iunie 2018, paragraful 32). 53. Sub aspectul titularului dreptului de sesizare, prezenta obiecţie de neconstituţionalitate a fost formulată de 23 de senatori şi 51 de deputaţi aparţinând Uniunii Salvaţi România. Curtea observă că, întrucât în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, au dreptul de a sesiza Curtea Constituţională pentru exercitarea controlului de constituţionalitate a priori „un număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori“, condiţia de admisibilitate privind titularul dreptului de sesizare este îndeplinită doar dacă este respectat numărul prevăzut de lege pentru fiecare dintre cele două categorii de membri ai Parlamentului. Or, Curtea constată că doar parlamentarii care au calitatea de deputaţi întrunesc numărul cerut de lege pentru legala sesizare a Curţii Constituţionale, astfel că va reţine ca fiind îndeplinită această condiţie doar cu privire la sesizarea formulată de aceştia. În ceea ce priveşte sesizarea formulată de cei 23 de senatori aparţinând Uniunii Salvaţi România, Curtea constată că aceasta nu îndeplineşte condiţia prevăzută de lege şi, în consecinţă, va fi respinsă ca inadmisibilă. 54. Cu privire la termenul în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional şi la obiectul controlului de constituţionalitate, Curtea constată că Legea pentru modificarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 a fost adoptată, în procedură ordinară, de Camera Deputaţilor, Cameră decizională, în data de 9 noiembrie 2021, a fost depusă, în data de 15 noiembrie 2021, la secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare cu privire la neconstituţionalitatea legii şi apoi a fost trimisă spre promulgare, în data de 20 noiembrie 2021. Prezenta sesizare a fost înregistrată la Curtea Constituţională în data de 16 noiembrie 2021. Într-o atare situaţie, luând act de faptul că sesizarea de neconstituţionalitate a fost formulată în interiorul termenului de 5 zile, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, şi că legea nu a fost promulgată de Preşedintele României, Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate este admisibilă sub aspectul respectării celor două condiţii. 55. Aşadar, nefiind incident un fine de neprimire a sesizării formulate de 51 de deputaţi aparţinând Uniunii Salvaţi România, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra constituţionalităţii prevederilor legale criticate. 56. Cu privire la cadrul legal în materia vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, Curtea reţine că, la nivel european, în anul 1979 a fost adoptată Directiva 79/409/CEE a Consiliului din 2 aprilie 1979 privind conservarea păsărilor sălbatice, care a fost actualizată în 2009 prin Directiva 2009/147/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind conservarea păsărilor sălbatice. Această reglementare, cunoscută sub denumirea de Directiva „Păsări“, este cea mai veche lege comunitară referitoare la mediu prin care s-a creat un sistem complet de protecţie pentru toate speciile de păsări sălbatice care se găsesc în mod natural pe teritoriul Uniunii Europene. Directiva a însemnat şi recunoaşterea faptului că păsările sălbatice, dintre care multe migratoare, reprezintă o moştenire comună a statelor membre şi că pentru conservarea lor eficientă este necesară cooperarea la nivel european. Directiva promovează cercetarea, gestionarea şi utilizarea sustenabilă a tuturor speciilor de păsări vizate de directivă (anexa V). De aceea, „conservarea, menţinerea sau restaurarea unei diversităţi suficiente şi a unei suprafeţe suficiente pentru habitate este esenţială pentru conservarea tuturor speciilor de păsări. Pentru anumite specii de păsări trebuie să se prevadă măsuri de conservare speciale în privinţa habitatelor acestora pentru a li se asigura supravieţuirea şi reproducerea în aria de răspândire. Astfel de măsuri trebuie să ia în considerare şi speciile migratoare şi trebuie să fie coordonate în vederea stabilirii unui cadru coerent“ (pct. 8 din preambulul directivei). În plus, „datorită efectivului populaţiei, a distribuţiei geografice şi a ratei de reproducere pe întreg teritoriul Comunităţii, anumite specii pot face obiectul vânătorii, ceea ce constituie un tip acceptabil de exploatare, în măsura în care se stabilesc şi se respectă anumite limite, astfel de acţiuni de vânătoare trebuind să fie compatibile cu menţinerea populaţiei din speciile respective la un nivel satisfăcător“ (pct. 10 din preambulul directivei). Directiva „Păsări“ interzice activităţile care ameninţă în mod direct păsările (omorârea sau capturarea intenţionată, distrugerea cuiburilor şi luarea ouălor) şi activităţile asociate acestora (comerţul de păsări vii sau moarte), cu câteva excepţii (enumerate în anexa III). Art. 7 din directivă recunoaşte vânătoarea ca fiind o activitate legitimă, dar care trebuie gestionată sustenabil (limitată la speciile enumerate în anexa II) şi include cerinţa ca păsările să nu fie vânate în perioadele de cea mai mare vulnerabilitate, cum ar fi migraţia cu scopul revenirii în zonele de cuibărit, reproducerea şi creşterea puilor. Statele membre sunt obligate să se asigure că „vânarea acestor specii nu aduce atingere eforturilor de conservare în aria lor de răspândire“ şi că practicarea vânătorii, desfăşurată conform măsurilor de drept intern în vigoare, „respectă principiile de utilizare raţională şi de control echilibrat ecologic al speciilor de păsări respective şi că această practică este compatibilă cu măsurile ce decurg din articolul 2, cu privire la populaţiile acestor specii, în special ale speciilor migratoare“. În scopul aplicării coerente a dreptului european în materie, statele membre sunt obligate să transmită Comisiei „toate informaţiile relevante privind punerea în aplicare efectivă a reglementărilor lor legislative asupra vânătorii“. Mai mult, art. 9 din directivă prevede posibilitatea statelor de a aplica derogări de la prevederile art. 7, în cazul în care nu există altă soluţie satisfăcătoare, pentru motive expres prevăzute, printre care şi acela de „a permite, în condiţii strict controlate şi pe bază selectivă, capturarea, păstrarea sau alte utilizări judicioase ale anumitor păsări în număr mic“ [alin. (1) lit. c)]. În astfel de cazuri, derogările trebuie să specifice „(a) speciile care fac obiectul derogărilor; (b) mijloacele, sistemele sau metodele autorizate pentru capturare sau sacrificare; (c) condiţiile de risc şi circumstanţele de timp şi spaţiu sub rezerva cărora pot fi acordate astfel de derogări; (d) autoritatea împuternicită să declare că sunt îndeplinite condiţiile impuse şi să decidă mijloacele, sistemele sau metodele care pot fi utilizate, în ce limite şi de către cine; (e) controalele care trebuie efectuate“ [alin. (2)]. 57. Astfel, obligaţia menţinerii populaţiei din speciile de păsări migratoare „la un nivel satisfăcător“ prin fixarea unor limite ale vânătorii întemeiate pe art. 7 rezultă implicit din coroborarea cu prevederile art. 9 alin. (1) lit. c) din directivă, care utilizează noţiunea de „număr mic“ atunci când face referire la derogări care vizează „capturarea, păstrarea sau alte utilizări judicioase ale anumitor păsări“. În Hotărârea din 27 aprilie 1988, pronunţată în Cauza C-252/85, Comisia împotriva Franţei, CJUE a analizat noţiunea de „număr mic“, reţinând că „criteriul numărului mic nu reprezintă un criteriu absolut, ci se referă mai curând la menţinerea nivelului populaţiei totale şi a situaţiei reproductive a speciilor în cauză“. Ulterior, în Hotărârea din 16 octombrie 2003, pronunţată în Cauza C-182/02, Ligue pour la protection des oiseaux şi alţii împotriva Primului Ministru şi Ministrului amenajării teritoriului şi mediului, CJUE a statuat că această condiţie, privind „anumite păsări în număr mic“, „nu poate fi îndeplinită dacă derogarea privind vânătoarea nu garantează menţinerea populaţiei speciilor în cauză la un nivel satisfăcător“. 58. La nivel naţional, dreptul la un mediu sănătos este consacrat expres ca drept fundamental în art. 35 din Constituţie. Recunoaşterea caracterului fundamental al dreptului persoanei la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic a fost o decizie firească a legiuitorului constituant derivat din anul 2003, care a avut în vedere tendinţele europene şi cerinţele aderării la Uniunea Europeană (UE), unde protecţia mediului reprezintă una dintre priorităţile politicilor fundamentale ale Uniunii, ale statelor membre şi ale societăţii civile. În mod corelativ acestui drept fundamental, legiuitorul constituţional a reglementat, în alin. (2) al art. 35, obligaţia statului de a asigura cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept, iar în art. 135 alin. (2) lit. d) şi e), obligaţiile statului de a asigura exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional, pe de o parte, şi refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător, precum şi menţinerea echilibrului ecologic, pe de altă parte. Obligaţiile constituţionale ale statului vizează, aşadar, inclusiv menţinerea biodiversităţii, ca parte integrantă a echilibrului ecologic şi a exploatării durabile a resurselor naturale, în acord cu interesul naţional privind asigurarea unui mediu natural sănătos. 59. În plan infraconstituţional, ţinând cont de necesitatea creării cadrului unitar prin care să se statueze principiile care guvernează întreaga activitate de protecţie a mediului şi care să traseze direcţiile de reglementare a activităţilor economice în vederea atingerii obiectivelor dezvoltării durabile, elemente care vizează interesul public, a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1196 din 30 decembrie 2005, care la art. 1 alin. (1) prevede că „obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă îl constituie un ansamblu de reglementări juridice privind protecţia mediului, obiectiv de interes public major, pe baza principiilor şi elementelor strategice care conduc la dezvoltarea durabilă“, iar la art. 3 prevede, printre principiile şi elementele strategice, principiul precauţiei în luarea deciziei, principiul acţiunii preventive şi principiul conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic natural. 60. De asemenea, în procesul de aderare al României la UE s-a impus armonizarea legislaţiei naţionale cu cerinţele europene privind sporirea componentei de protecţie a faunei cinegetice şi implicit a gradului de protejare a factorilor de mediu, astfel că a fost adoptată Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, care prevede că „exercitarea vânătorii se face în scopul asigurării echilibrului ecologic, ameliorării calităţii populaţiilor faunei de interes cinegetic, cercetării ştiinţifice, precum şi în scop didactic sau recreativ-sportiv“ [art. 3] şi care stabileşte criteriile de constituire a fondurilor cinegetice şi condiţiile de exploatare prin vânătoare a acestora. 61. În fine, având în vedere necesitatea compatibilizării legislaţiei naţionale cu cea în domeniul protecţiei naturii, Directiva „Păsări“ a fost transpusă în legislaţia naţională prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 442 din 29 iunie 2007. Aşa cum rezultă din cuprinsul art. 1 al actului normativ, scopul reglementării îl constituie garantarea conservării şi utilizării patrimoniului natural, obiectiv de interes public major care conferă legiuitorului legitimarea constituţională de a reglementa inclusiv un regim special al ariilor naturale protejate. Cu privire la protecţia speciilor de păsări, actul normativ prevede expres în art. 33 alin. (3) şi (4) că „speciile de păsări prevăzute în anexa nr. 5 C sunt acceptate la vânătoare, în afara perioadelor de reproducere şi creştere a puilor“, iar „în cazul speciilor de păsări migratoare prevăzute în anexa nr. 5 C, este interzisă vânarea acestora în perioada lor de reproducere sau pe parcursul rutei de întoarcere spre zonele de cuibărit“. 62. Sintetizând criticile de neconstituţionalitate formulate în prezenta cauză, Curtea reţine că acestea vizează în principal două aspecte: (A) eliminarea cotelor de recoltă anuale dintr-un sezon de vânătoare pentru speciile de păsări migratoare şi înlocuirea acestora cu o cotă de recoltă/zi/vânător/specie de păsări, care, în opinia autorilor sesizării, determină impredictibilitatea numărului maxim de exemplare/specie de păsări ce poate fi vânat anual în România, cu posibilitatea depăşirii efectivelor totale ale populaţiilor speciilor care cuibăresc, care tranzitează în pasaj sau care iernează în România, şi (B) scurtarea perioadei stagiului de pregătire a candidatului la obţinerea permisului permanent de vânătoare de la 1 an la 6 luni, care determină riscul de confuzie între speciile de păsări pentru care vânătoarea este permisă. 63. Cu privire la primul aspect, critica de neconstituţionalitate vizează dispoziţiile articolului unic pct. 1 cu referire la art. 1 lit. h) din Legea nr. 407/2006, pct. 2 cu referire la art. 6 alin. (1) lit. f) pct. 3 cu referire la art. 24 şi pct. 5 cu referire la anexa nr. 1 la Legea nr. 407/2006 şi este raportată la (i) principiul legalităţii şi principiul securităţii juridice, prevăzute de art. 1 alin. (5) din Constituţie, (ii) dreptul la un mediu sănătos, consacrat de art. 35 şi art. 135 alin. (2) lit. e) din Constituţie, precum şi de Directiva „Păsări“, aplicabilă în temeiul art. 148 raportat la art. 20 din Constituţie, respectiv la (iii) competenţa Parlamentului prevăzută la art. 61 alin. (1) din Constituţie. 64. Critica raportată la art. 1 alin. (5) din Constituţie vizează, pe de o parte, încălcarea principiului legalităţii, în componenta sa referitoare la calitatea legii, autorii sesizării susţinând că modificările operate prin legea supusă controlului nu întrunesc condiţiile de claritate şi previzibilitate ale normelor, şi, pe de altă parte, încălcarea principiului securităţii juridice, autorii susţinând că modificarea legislativă nu este justificată sub aspect ştiinţific, iar expunerea de motive a legii nu este conformă cu normele de tehnică legislativă prevăzute în Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010. 65. Cu privire la încălcarea principiului legalităţii, autorii obiecţiei îşi întemeiază argumentaţia pe analiza comparativă dintre textele normative în vigoare, care prevăd cota de recoltă aprobată anual pe specii care se poate vâna în cadrul unui fond cinegetic, şi noua reglementare, care înlocuieşte, în ceea ce priveşte speciile de păsări admise la vânătoare, cota de recoltă anuală cu o cotă de recoltă/zi/vânător, stabilind numărul maxim de exemplare de păsări care pot fi vânate într-o zi de către un vânător. Autorii susţin că în vreme ce cota de recoltă anuală este menită să asigure predictibilitatea impactului vânătorii asupra efectivelor speciilor vânate, fiind în mod necesar mai mică decât efectivul populaţiei asupra căreia se exercită vânătoarea pe un teritoriu, stabilirea prin lege a numărului maxim de exemplare de păsări care pot fi vânate într-o zi de către un vânător nu asigură această predictibilitate, împrejurare ce este de natură a afecta calitatea normelor modificatoare. 66. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia cota de recoltă anuală este menită să asigure predictibilitatea impactului vânătorii asupra efectivelor speciilor vânate, în vreme ce stabilirea prin lege a numărului maxim de exemplare de păsări care pot fi vânate într-o zi de către un vânător nu asigură această predictibilitate, Curtea reţine că această împrejurare nu este de natură a afecta calitatea normelor modificatoare. Autorii sesizării fac confuzie între predictibilitatea normelor şi predictibilitatea impactului vânătorii asupra efectivelor speciilor vânate. Astfel, în vreme ce predictibilitatea normei vizează conţinutul său intrinsec, respectiv aptitudinea normei de a determina o anumită conduită a destinatarului său, predictibilitatea pe care se întemeiază critica vizează efectele pe care aplicarea în timp a normei le poate avea asupra realităţii înconjurătoare. Or, deşi norma poate fi clară şi previzibilă în conţinutul său, determinând în mod concret că speciile de păsări admise la vânătoare pot fi vânate într-un număr maxim de exemplare într-o zi de către un vânător în limitele prevăzute la lit. B din anexa nr. 1, consecinţele pe care aplicarea în timp a acestei norme le produce asupra efectivelor speciilor vânate ar putea fi impredictibile la momentul adoptării sale. Curtea constată însă că analiza acestui aspect cade sub incidenţa controlului de constituţionalitate raportat la prevederile art. 35 şi ale art. 135 alin. (2) lit. e) din Constituţie, întrucât, în realitate, vizează o posibilă afectare a dreptului la un mediu sănătos. 67. În ceea ce priveşte critica raportată la principiul securităţii juridice, potrivit căreia modificarea legislativă nu este justificată sub aspect ştiinţific, expunerea de motive a legii nefiind neconformă cu normele de tehnică legislativă prevăzute în Legea nr. 24/2000, Curtea invocă Decizia nr. 238 din 3 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 666 din 28 iulie 2020, paragrafele 36 şi 39, în care a reţinut că, de principiu, nu are competenţa de a controla modul de redactare a expunerilor de motive ale diverselor legi adoptate. Observând că „expunerea de motive şi cu atât mai puţin modul său de redactare nu au consacrare constituţională“, Curtea a reţinut că „expunerea de motive, prin prisma art. 1 alin. (5) din Constituţie, este un document de motivare necesar în cadrul procedurii de adoptare a legilor, însă, odată adoptată legea, rolul său se reduce la facilitarea înţelegerii acesteia. Prin urmare, expunerea de motive a legii nu este decât un instrument al uneia dintre metodele de interpretare consacrate - metoda de interpretare teleologică. Aceasta presupune stabilirea sensului unei dispoziţii legale ţinându-se seama de finalitatea urmărită de legiuitor la adoptarea actului normativ din care face parte acea dispoziţie. Astfel, expunerea de motive este doar un instrument dintre multe altele ale unei metode interpretative. Faptul că aceasta nu este suficient de precisă sau că nu lămureşte toate aspectele de conţinut ale normei nu duce la concluzia că însăşi norma respectivă este neconstituţională pentru acest motiv, ea având doar o funcţie de suport în interpretarea normei adoptate“. Curtea a mai reţinut că un viciu de neconstituţionalitate a legii „nu poate rezulta din chiar modul în care iniţiatorul ei şi-a motivat proiectul/propunerea legislativă, în condiţiile în care rezultatul activităţii de legiferare este legea adoptată de Parlament. Aşadar, controlul de constituţionalitate vizează legea, şi nu opţiuni, dorinţe sau intenţii cuprinse în expunerea de motive a legii“. Pentru aceste argumente, Curtea urmează a respinge critica cu un atare obiect ca neîntemeiată. 68. Cu privire la critica raportată la dreptul constituţional la un mediu sănătos, consacrat de art. 35 şi art. 135 alin. (2) lit. e) din Constituţie, precum şi de Directiva „Păsări“, aplicabilă în temeiul art. 148 raportat la art. 20 din Constituţie, Curtea urmează a analiza în ce măsură noua reglementare se circumscrie obligaţiei constituţionale a statului care vizează protejarea şi conservarea biodiversităţii, ca parte integrantă a echilibrului ecologic şi a exploatării durabile a resurselor naturale, în acord cu interesul naţional privind asigurarea unui mediu natural sănătos. Curtea porneşte de la premisa că prezervarea unei diversităţi suficiente este esenţială pentru conservarea tuturor speciilor de păsări, astfel că pentru anumite specii de păsări trebuie să se prevadă măsuri de conservare speciale în privinţa habitatelor acestora pentru a li se asigura supravieţuirea şi reproducerea în aria de răspândire. Astfel de măsuri trebuie să ia în considerare şi speciile migratoare şi trebuie să fie coordonate în vederea stabilirii unui cadru coerent. 69. Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor Regulamentului din 4 iunie 2008 privind autorizarea, organizarea şi practicarea vânătorii, aprobat prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 353/2008, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 501 din 3 iulie 2008, vânătoarea este acţiunea desfăşurată de una sau de mai multe persoane care deţin dreptul legal de a practica vânătoarea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 407/2006, pe baza autorizaţiilor de vânătoare eliberate în cadrul cotelor de recoltă aprobate pentru sezonul de vânătoare respectiv sau al derogărilor prevăzute de legislaţia în vigoare, pe fiecare fond de vânătoare, de gestionarul fondului de vânătoare. Autorizaţia conferă dreptul titularului de a vâna exemplarele pentru care a fost eliberată, pe acel fond sau pe o porţiune din fondul de vânătoare, în ziua sau în perioada pentru care este valabilă. Aşa fiind, Curtea reţine că eliberarea autorizaţiilor de vânătoare se realizează doar cu respectarea cotelor de recoltă aferente speciilor admise la vânătoare, reglementarea acestora fiind esenţială în desfăşurarea activităţilor de vânătoare. 70. Noua reglementare legală înlocuieşte cota de recoltă aprobată anual pentru speciile de păsări migratoare care se poate vâna în cadrul unui fond cinegetic cu o cotă de recoltă/zi/vânător din speciile de păsări admise la vânătoare. Curtea reţine că, spre deosebire de actuala reglementare, potrivit căreia cota de recoltă este stabilită de administrator şi aprobată de gestionarul fondului de vânătoare şi reprezintă numărul de exemplare din fauna de interes cinegetic care poate fi vânat anual pe specii admise la vânătoare [art. 1 lit. h) din legea în vigoare], noua reglementare prevede o cotă de recoltă care este stabilită prin lege şi care reprezintă numărul maxim de exemplare de păsări care pot fi vânate într-o zi de către un vânător din speciile de păsări admise la vânătoare [art. 24 alin. (2), nou-introdus]. Mai întâi, Curtea observă că noua reglementare vizează exclusiv speciile de păsări admise la vânătoare. Apoi, Curtea observă că ambele reglementări care stabilesc cotele de recoltă fac referire la numărul de exemplare care poate fi vânat. Diferenţa constă în intervalul temporal pentru care se stabileşte acest număr (anual, respectiv zilnic) şi în modul de stabilire a numărului (nedistinct, la nivel naţional, indiferent de numărul de vânători, respectiv pe cap de vânător). Curtea mai observă că, în vreme ce actuala reglementare prevede stabilirea şi aprobarea cotei de recoltă prin acte infralegale de către autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare şi asigură administrarea faunei cinegetice, respectiv de către gestionarul fondului de vânătoare, noua reglementare prevede în chiar conţinutul normativ al legii cota de recoltă pentru speciile de păsări migratoare care se poate vâna în cadrul unui fond cinegetic, deci autoritatea competentă de a stabili cota este însuşi legiuitorul. 71. Cu privire la reglementarea unor cote de recoltă care reprezintă numărul maxim de exemplare de păsări care pot fi vânate în cadrul unui fond cinegetic, Curtea reţine că aceasta răspunde obligaţiei statului de a stabili limite acceptabile de exploatare pentru speciile care pot face obiectul vânătorii, astfel încât acţiunile de vânătoare să fie compatibile cu menţinerea populaţiei din speciile respective la un nivel satisfăcător. Aceasta asigură o limitare certă a vânătorii prin stabilirea (pe baza unor studii/cercetări) a unui număr maxim fix de animale per specie ce pot fi vânate. 72. Opţiunea pentru un anumit sistem de cote de recoltă intră în marja de apreciere a legiuitorului naţional şi se bazează pe practicile celorlalte ţări membre ale UE. Astfel cum a arătat Federaţia Asociaţiilor de Vânătoare şi Conservare a Faunei Sălbatice din Comunitatea Europeană - F.A.C.E. (asociaţie internaţională neguvernamentală care reprezintă asociaţiile naţionale de vânători din state membre ale UE şi din state membre afiliate) cu referire la modul de reglementare a cotelor de vânătoare privind păsările migratoare în ţările europene, „în practica europeană astfel de cote nu sunt de obicei exprimate ca un număr total maxim de indivizi care pot fi recoltaţi la nivel naţional, ci mai degrabă prin stabilirea unor limitări precum ajustarea duratei sezonului de vânătoare sau ajustarea numărului de păsări care pot fi vânate pe zi/sezon/vânător, care duc la creşterea sau scăderea recoltei“. Altfel spus, legiuitorul naţional are obligaţia de a stabili o serie de limitări ale modului de exploatare prin vânătoare a fondului cinegetic, precum: reglementarea speciilor pentru care este admisă vânătoarea, a perioadelor/sezoanelor de vânătoare sau a cotelor de recoltă, fiecare stat putând avea o abordare proprie cu privire la diferitele specii de vânat, în acord cu legislaţia europeană în materie care prevede „menţinerea populaţiei din speciile respective la un nivel satisfăcător“. Toate aceste limitări, deci şi cota de recoltă, indiferent de modul în care este stabilită, sunt menite să asigure predictibilitatea impactului vânătorii asupra efectivelor speciilor vânate, dând expresie caracterului preventiv obligatoriu, inerent oricărei măsuri de protecţie a mediului şi de utilizare durabilă a biodiversităţii. 73. Analizând noua reglementare din perspectiva criticilor formulate, Curtea reţine, în primul rând, că stabilirea prin lege a numărului maxim de exemplare de păsări care pot fi vânate într-o zi de către un vânător asigură un plus de predictibilitate şi stabilitate în exploatarea prin vânătoare a speciilor de păsări migratoare. Apoi, cu privire la intervalul temporal pentru care se stabileşte cota de recoltă pe fiecare specie de păsări admisă la vânătoare, Curtea reţine că studiile făcute asupra populaţiilor de păsări migratoare se întind pe cicluri multianuale, evaluarea concludentă a efectivelor speciilor migratoare realizându-se la nivel mondial la locurile de cuibărit, rezultatele fiind oficializate prin publicarea în Lista roşie, elaborată de International Union for Conservation of Nature (I.U.C.N.), care reprezintă inventarul cel mai complet al stării de conservare a speciilor de animale şi plante şi indicatorul stării biodiversităţii mondiale. Aşa fiind, apare ca fiind dificil de realizat evaluarea anuală a populaţiilor aparţinând speciilor de păsări migratoare la nivelul fondului cinegetic naţional. 74. Mai mult, în expunerea de motive la lege, iniţiatorii propunerii legislative arată că „legislaţia europeană nu prevede o metodologie ştiinţifică pentru evaluarea speciilor de păsări migratoare care să se desfăşoare pe teritoriile statelor membre şi nici pentru stabilirea mărimii cotelor de recoltă. […] Modul de stabilire a cotelor de recoltă pentru speciile de păsări migratoare în spaţiul comunitar se face luând în considerare tendinţa populaţiilor acestor specii, la nivel european, prezentată pe site-ul International Union for Conservation of Nature (I.U.C.N.), precum şi cotele de recoltă realizate în anii precedenţi. De asemenea, tendinţa populaţiilor speciilor de păsări admise la vânătoare din anexa nr. 1 lit. B la Legea nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, conform listei I.U.C.N., este în creştere, stabilă sau necunoscută. Valorile numerice ale efectivelor speciilor migratoare pot varia periodic, în creştere sau descreştere, în acest ultim caz fără a periclita existenţa populaţiilor, iar printre cauzele principale se numără agricultura, fragmentarea habitatelor, deşertificarea şi nicidecum vânătoarea reglementată pentru asigurarea sustenabilităţii“. Astfel, Curtea reţine că, în acord cu obligaţia statului de a menţine populaţia speciilor de păsări migratoare „la un nivel satisfăcător“, legiuitorul a prevăzut cote de recoltă/zi/vânător distincte pentru fiecare specie în parte, luând în considerare tendinţa populaţiilor acestor specii prezentată în studiile întocmite de I.U.C.N. şi în inventarul publicat în Lista roşie. Opţiunea sa sub acest aspect este rezultatul unei evaluări cu privire la oportunitatea măsurii legislative adoptate, fiind circumscrisă marjei de apreciere de care acesta beneficiază în temeiul art. 61 alin. (1) din Constituţie. 75. În concluzie, Curtea constată că reglementarea prin lege a cotei de recoltă a speciilor de păsări migratoare ca reprezentând numărul maxim de exemplare de păsări care pot fi vânate într-o zi de către un vânător din speciile de păsări admise la vânătoare nu afectează prevederile art. 35 şi ale art. 135 alin. (2) lit. e) din Constituţie, fiind în acord cu Directiva „Păsări“ şi respectând aşadar dispoziţiile art. 148 raportat la art. 20 din Constituţie. În sprijinul argumentaţiei prezentate este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care, în Decizia nr. 30 din 27 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 16 februarie 2016, paragraful 14, a statuat că „în temeiul prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora este unica autoritate legiuitoare a ţării, Parlamentul poate adopta orice soluţie pe care o consideră oportună şi necesară“. Totodată, în Decizia nr. 52 din 1 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 206 din 7 martie 2018, a arătat că „un ipotetic control cu privire la aceasta (oportunitate, n.r.) excedează în totalitate sferei de competenţă a Curţii Constituţionale, având în vedere că adoptarea măsurii în cauză ţine de marja de apreciere exclusivă a Parlamentului, a cărui opţiune în privinţa caracterului oportun al măsurii nu poate fi cenzurată“. 76. Pentru motivele expuse în paragrafele anterioare, Curtea apreciază că este neîntemeiată şi critica raportată la prevederile art. 61 alin. (1) din Constituţie, în ceea ce priveşte competenţa Parlamentului de a stabili prin lege cotele de recoltă. Reglementarea acestor aspecte nu vizează un domeniu care aparţine în exclusivitate actelor cu caracter infralegal, administrativ, aşa cum susţin autorii sesizării, astfel că, reglementând aceste limitări ale modului de exploatare prin vânătoare a fondului cinegetic, Parlamentul nu s-a abătut de la prerogativele sale constituţionale. 77. În ceea ce priveşte critica având ca obiect articolul unic pct. 4 relativ la art. 28 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 407/2006 referitoare la scurtarea perioadei stagiului de pregătire a candidatului la obţinerea permisului permanent de vânătoare de la 1 an la 6 luni, Curtea constată că aceasta este raportată la principiul legalităţii, prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituţie, şi la dreptul la un mediu sănătos, prevăzut de art. 35 şi art. 135 alin. (2) lit. e) din Constituţie, precum şi de Directiva „Păsări“, aplicabilă în temeiul art. 148 raportat la art. 20 din Constituţie. În esenţă, autorii sesizării susţin că norma criticată constituie premisa unei pregătiri insuficiente a candidaţilor, cu riscul de confuzie între speciile de păsări pentru care vânătoarea este permisă. 78. Examinând obiecţia formulată, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 407/2006, pe lângă condiţia (i) efectuării perioadei de stagiatură sub îndrumarea organizaţiei vânătoreşti care gestionează cel puţin un fond cinegetic, legea prevede şi alte condiţii pe care persoana trebuie să le îndeplinească, cumulativ, pentru a dobândi permis de vânătoare permanent: (ii) vârsta minimă de 18 ani; (iii) să fi luat parte la minimum o instruire practică într-un poligon de tir privind portul şi folosirea armelor şi muniţiilor de vânătoare; (iv) să fi fost declarat admis la examenul organizat pentru obţinerea permisului de vânătoare permanent; (v) în ultimii 5 ani să nu fi săvârşit fapte care sunt încadrate ca infracţiuni de prezenta lege şi (vi) să fie apt din punct de vedere fizic şi psihologic, la data examenului, pentru a deţine şi folosi armă letală. În temeiul art. 28 alin. (6) din lege, „examenul pentru obţinerea calităţii de vânător se organizează pe judeţe, în conformitate cu regulamentul aprobat prin ordin al administratorului“. 79. Potrivit art. 10 alin. (1) din Regulamentul din 25 august 2009 pentru obţinerea permiselor de vânătoare, aprobat prin Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 539/2009 pentru aprobarea regimului permiselor de vânătoare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 2 septembrie 2009, „examenul pentru dobândirea permisului de vânătoare permanent se organizează anual, la aceeaşi dată şi în acelaşi loc pentru toate organizaţiile vânătoreşti cu sediul în acelaşi judeţ, conform aprobării autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură“. Înscrierea la examen se face pe baza recomandării de absolvire din partea organizaţiei vânătoreşti sau a clubului de vânătoare la care stagiarul a efectuat stagiatura, eliberată în temeiul dispoziţiilor art. 3 din regulament, şi a fişei de stagiatură, în care organizatorul împuternicit de către asociaţia de vânătoare înscrie datele cu privire la fiecare acţiune practică la care stagiarul participă. Potrivit art. 7 din regulament, în perioada de stagiatură fiecare candidat are obligaţia de a participa la următoarele activităţi practice: (i) vizitarea fondului cinegetic pe care urmează să efectueze stagiatura, în vederea cunoaşterii elementelor componente ale acestuia (limite, biotop, faună, construcţii şi instalaţii vânătoreşti etc.); (ii) o prezentare practică privind portul şi mânuirea armei de vânătoare în fondul cinegetic, fără folosirea muniţiei reale, vizând încărcarea şi descărcarea armei de vânătoare în timpul vânătorii, portul armei în timpul deplasării vânătorului de la un stand la altul, în timpul aşteptării în stand, în repaus, în timpul recuperării vânatului împuşcat, mânuirea armei de vânătoare în timpul urmăririi vânatului în vederea declanşării focului, precum şi cu privire la regulile de prevenire a accidentelor în timpul practicării vânătorii şi obligaţiile vânătorilor; (iii) două acţiuni de ocrotire sau îngrijire a faunei cinegetice, precum estimarea efectivelor de vânat, producerea sau administrarea hranei pentru vânat, confecţionarea sau recondiţionarea instalaţiilor vânătoreşti; (iv) o instruire teoretică şi practică privind portul, mânuirea şi folosirea armelor de vânătoare cu ţevi ghintuite şi cu ţevi lise, urmată de o şedinţă de tragere cu arma de vânătoare; (v) cel puţin 3 acţiuni de vânătoare colectivă în grup mare, asistent în stand sau în goană, obligatoriu la cel puţin o acţiune organizată pentru speciile reprezentative în fondul cinegetic în care a realizat stagiatura: mistreţ, iepure, fazan. Fişa de stagiatură este însuşită de candidat şi de organizatorul activităţilor practice şi este verificată şi avizată de conducerea executivă a organizaţiei vânătoreşti la care a efectuat stagiatura. Stagiatura efectuată potrivit prevederilor menţionate este valabilă timp de 2 ani de la data începerii ei. Potrivit art. 16 alin. (4) din regulament, examenul pentru dobândirea permisului de vânătoare permanent constă în verificarea teoretică a candidaţilor cu privire la asimilarea noţiunilor privind domeniul cinegetic, printre altele din: biologia speciilor ce aparţin faunei de interes cinegetic, managementul speciilor de interes vânătoresc, exercitarea vânătorii, legislaţia în domeniul cinegetic şi etica vânătorească. 80. În ceea ce priveşte riscul de confuzie între diferite specii de păsări, Curtea reţine că acesta este recunoscut şi face obiectul a numeroase ghiduri de identificare specializate. Astfel, în „Ghidul privind vânătoarea“, se arată că, în baza criteriilor precum asemănarea în ceea ce priveşte aspectul şi penajul, utilizarea habitatului şi comportamentul (inclusiv apelurile), este posibilă clasificarea speciilor care pot fi vânate în „grupe de specii de păsări cu înfăţişare similară“ în vederea reducerii la minimum a riscului de confuzie. Răspunderea în această materie ar trebui să revină autorităţilor competente responsabile cu autorizarea sezoanelor de vânătoare pentru fiecare „grup de specii de păsări cu înfăţişare similară“ într-un mod care să asigure că nu există suprapuneri, fiind necesar ca aceste grupări să fie adaptate la circumstanţele temporale şi spaţiale în care are loc vânătoarea. Este adevărat că riscul de confuzie depinde şi de pregătirea şi experienţa vânătorului, cu relevanţă deosebită sub aspectul distingerii speciilor care pot fi vânate de cele care nu pot fi vânate. De aceea, sistemul de pregătire şi de formare destinat sprijinirii vânătorilor în ceea ce priveşte identificarea speciilor trebuie dezvoltat în mod corespunzător, fiind cunoscut faptul că, în timp, mulţi dintre aceştia se specializează în anumite grupe de specii de păsări, devenind în mod implicit experţi în identificarea speciilor-ţintă favorite. 81. În acest context, Curtea constată că scurtarea perioadei stagiului de pregătire a candidatului la obţinerea permisului permanent de vânătoare de la 1 an la 6 luni vizează exclusiv timpul în care candidatul are obligaţia de a participa la activităţile practice prevăzute de Regulamentul pentru obţinerea permiselor de vânătoare şi nu are nicio înrâurire asupra pregătirii sale teoretice cu privire la biologia speciilor ce aparţin faunei de interes cinegetic, necesară identificării acestora pe teren şi eliminării riscului de confuzie. Potrivit legii, examenul teoretic cu ocazia căruia se verifică dobândirea de către candidat a cunoştinţelor necesare practicării vânătorii în acord cu cadrul normativ în vigoare se organizează anual, interval care a fost prezumat de către legiuitor ca fiind suficient pentru ca o persoană care candidează la obţinerea permisului de vânătoare să îşi însuşească cunoştinţele impuse de lege şi regulamente. 82. Având în vedere aceste argumente, Curtea constată că dispoziţiile articolului unic pct. 4 cu referire la art. 28 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 407/2006 din actul normativ supus controlului de constituţionalitate sunt în acord cu prevederile art. 1 alin. (5), ale art. 20, ale art. 35, ale art. 135 alin. (2) lit. e) şi ale art. 148 din Constituţie, astfel că obiecţia urmează a fi respinsă ca neîntemeiată. 83. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, în ceea ce priveşte soluţia de la pct. 1, şi cu unanimitate de voturi, în ceea ce priveşte soluţia de la pct. 2, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, obiecţie formulată de 23 de senatori aparţinând Uniunii Salvaţi România. 2. Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de 51 de deputaţi aparţinând Uniunii Salvaţi România şi constată că articolul unic din Legea pentru modificarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 este constituţional în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 februarie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef delegat, Mihaela Senia Costinescu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
