Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 539 din 17 septembrie 2018 asupra constituţionalităţii Legii de revizuire a Constituţiei României

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 539 din 17 septembrie 2018 asupra constituţionalităţii Legii de revizuire a Constituţiei României

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 798 din 18 septembrie 2018

Comenteaza legea


┌────────────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu      │- preşedinte          │
├────────────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache       │- judecător           │
├────────────────────┼──────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu      │- judecător           │
├────────────────────┼──────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător           │
├────────────────────┼──────────────────────┤
│Daniel-Marius Morar │- judecător           │
├────────────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru│- judecător           │
├────────────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător           │
├────────────────────┼──────────────────────┤
│Simona-MayaTeodoroiu│- judecător           │
├────────────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila        │- judecător           │
├────────────────────┼──────────────────────┤
│Claudia-Margareta   │-                     │
│Krupenschi          │magistrat-asistent-şef│
└────────────────────┴──────────────────────┘

    1. Pe rol se află examinarea, din oficiu, a Legii de revizuire a Constituţiei României, cauză ce formează obiectul Dosarului nr. 1.307/L1/2018 al Curţii Constituţionale.
    2. În temeiul art. 154 alin. (5) din Regulamentul Senatului, republicat, cu modificările ulterioare, Senatul României a transmis Curţii Constituţionale, prin adresa înregistrată la Registratura Jurisdicţională a Curţii Constituţionale cu nr. 7.746/12 septembrie 2018, Legea de revizuire a Constituţiei României, adoptată de Camera Deputaţilor, în şedinţa din data de 9 mai 2017, şi de Senat, în şedinţa din data de 11 septembrie 2018.
    3. Potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. l) din Constituţie, coroborat cu art. 23 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţională, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea Constituţională se pronunţă, din oficiu, asupra legii de revizuire a Constituţiei.
    4. La dosar au fost depuse o serie de documente şi memorii amicus curiae, cuprinzând atât argumente în susţinerea constituţionalităţii Legii de revizuire a Constituţiei, cât şi în sensul neconstituţionalităţii acesteia.
    5. Astfel, prin Adresa nr. XVI/867 din 12 septembrie 2018, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 7.782/12 septembrie 2018, Grupul parlamentar al Uniunii Salvaţi România din Senatul României, reprezentat de liderul de grup, senator Vlad Alexandrescu, a depus un memoriu amicus curiae, completat prin Adresa cu nr. XVI/868/13 septembrie 2018, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 7.787/13 septembrie 2018, prin care susţine, în esenţă, neconstituţionalitatea Legii de revizuire a Constituţiei României prin raportare la prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, în sensul nerespectării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 431 din 21 iunie 2017, respectiv a considerentelor referitoare la aplicarea bicameralismului perfect în procedura parlamentară de adoptare a legii de revizuire a Constituţiei.
    6. În memoriile depuse de Asociaţia „Alianţa Familiilor din România“ şi Asociaţia „Pro Vita“ Bucureşti, înregistrate la Curtea Constituţională cu nr. 7.789/13 septembrie 2018 şi nr. 7.803/ 14 septembrie 2018, se susţin constituţionalitatea Legii de revizuire a Constituţiei, prin raportare la limitele revizuirii impuse de art. 152 din Actul fundamental, a procedurii parlamentare de adoptare a Legii de revizuire a Constituţiei, precum şi validitatea votului exprimat în fiecare dintre cele două Camere ale Parlamentului.
    7. Coaliţia Anti-discriminare (reţea de organizaţii neguvernamentale) şi Alianţa „Respect. Platforma pentru Drepturi şi Libertăţi“ (alianţă a peste 110 organizaţii neguvernamentale) a transmis documentul intitulat „Amicus curiae“, înregistrat la Curtea Constituţională cu nr. 7.807/ 14 septembrie 2018, prin care arată, în esenţă, faptul că textul propus prin legea de revizuire nu îndeplineşte condiţia de aplicare nediscriminatorie, impusă imperativ de art. 53 alin. (2) din Constituţie, aducându-se atingere existenţei dreptului la căsătorie, prin raportare la prevederile art. 4 alin. (2), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) din Constituţie precum şi, prin coroborare cu art. 11 alin. (1) şi art. 20 alin. (2) din aceasta, la evoluţia internaţională şi interpretarea consolidată în jurisprudenţa a Curţii Europene a Drepturilor Omului (Cauza Orlandi şi alţii împotriva Italiei, 2017) şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Cauza Coman, Hamilton şi ACCEPT împotriva Inspectoratului General pentru Imigrări, 2018).
    8. Entităţile Amnesty International, European Comission on Sexual Orientation Law (ECSOL) şi ILGA Europe (The European Region of the International Lesbian, Gay, Bisexual, Trans and Intersex Association) au trimis la dosarul cauzei un document intitulat „Amici curiae“, înregistrat la Curtea Constituţională cu nr. 7.808/14 septembrie 2018, prin care susţin că revizuirea constituţională propusă încalcă dreptul la egalitate în faţa legii şi la protecţia egală din partea legii, dreptul la respect pentru viaţa privată şi de familie şi dreptul de a se bucura de drepturi fără discriminare şi de a nu fi supus unei discriminări nejustificate de o autoritate publică - drepturi consacrate în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De asemenea, Legea de revizuire a Constituţiei generează o contradicţie cu legislaţia Uniunii Europene şi cu drepturile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, echivalente cu cele anterior menţionate, susţinându-se, în acest sens, faptul că, în Cauza Coman, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis că termenul de „soţ“/„soţie“ include căsătoriile între persoane de acelaşi sex.
    9. De asemenea, „Forul Naţional al Adolescenţilor împotriva Hărţuirii“ a transmis la dosarul cauzei un document autointitulat „scrisoare publică“, înregistrat la Registratura Jurisdicţională cu nr. 7.792 din 13 septembrie 2018, prin care se exprimă opinia potrivit căreia iniţiativa cetăţenească privind revizuirea art. 48 din Constituţie „se află sub semnul întrebării ca număr de semnături“, precum şi că aceasta contravine art. 16 alin. (2) şi art. 152 alin. (2) din Constituţie.
    10. Cu privire la toate aceste memorii, Curtea reiterează cele statuate constant în jurisprudenţa sa, în sensul că „procedeul intervenţiei în calitate de amicus curiae în procedura din faţa Curţii Constituţionale nu reprezintă o extindere a cadrului procesual existent [...] Depunerea de note scrise, în aceste condiţii, nu echivalează cu atribuirea vreunei calităţi procesuale [... ], ci are semnificaţia exprimării unei opinii/poziţii a unei terţe persoane faţă de litigiul constituţional asupra problemei deduse instanţei a quo, cu scopul de a sprijini instanţa de contencios constituţional în soluţionarea cauzei“ (Decizia nr. 887 din 15 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 15 martie 2016).
    CURTEA,
    examinând Legea de revizuire a Constituţiei României, adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din data de 9 mai 2017 şi de Senat în şedinţa din 11 septembrie 2018, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile Constituţiei, ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, precum şi ale Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, constată următoarele:
    11. Obiectul cauzei îl constituie Legea de revizuire a Constituţiei, adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din data de 9 mai 2017 şi de Senat în şedinţa din 11 septembrie 2018, care are următoarea redactare:
    "ART. I
    Alineatul (1) al articolului 48 din Constituţia României, revizuită prin Legea nr. 429/2003, aprobată prin referendumul naţional organizat în zilele de 18-19 octombrie 2003 şi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "Familia
    ART. 48
    (1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor."

    ART. II
    Revizuirea Constituţiei se supune aprobării prin referendum, organizat potrivit dispoziţiilor art. 151 alineatul (3) din Constituţia României, republicată.
    Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu respectarea prevederilor articolului 151 alineatul (1) din Constituţia României, republicată."

    (I) Competenţa Curţii Constituţionale de a se pronunţa asupra constituţionalităţii legii de revizuire a Constituţiei:
    12. Potrivit art. 146 lit. l) din Constituţie, coroborat cu art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă, din oficiu, asupra legii de revizuire a Constituţiei.
    13. Atribuţia Curţii de exercitare, din oficiu, a controlului de constituţionalitate asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei a fost prevăzută de legiuitorul constituant originar la art. 144 lit. a) teza finală din Constituţia din 1991.
    14. Cu prilejul revizuirii din anul 2003 a Constituţiei României, legiuitorul constituant derivat a redimensionat aria de competenţă a Curţii Constituţionale în materia procesului de revizuire constituţională, prevăzând, la art. 146 lit. l) din Legea fundamentală, că aceasta îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de legea sa organică. În temeiul acestei norme fundamentale, legiuitorul ordinar a operat modificări normative asupra legii organice a Curţii, astfel că, prin art. I pct. 19 din Legea nr. 232/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 502 din 3 iunie 2004, a fost introdus, în cadrul capitolului III - Competenţa Curţii Constituţionale, secţiunea a 2-a - Procedura jurisdicţională, un nou punct, intitulat „Verificarea constituţionalităţii iniţiativelor de revizuire a Constituţiei“. În urma republicării Legii nr. 47/1992, atât în anul 2004, cât şi în anul 2010, textele cuprinse în cadrul acestui punct, renumerotat ca subsecţiunea 2, au devenit, în urma renumerotării, cele ale art. 19-23 din lege, cu următorul conţinut:
    "ART. 19
    Înainte de sesizarea Parlamentului pentru iniţierea procedurii legislative de revizuire a Constituţiei, proiectul de lege sau propunerea legislativă, însoţită de avizul Consiliului Legislativ, se depune la Curtea Constituţională, care este obligată ca, în termen de 10 zile, să se pronunţe asupra respectării dispoziţiilor constituţionale privind revizuirea.
    ART. 20
    La primirea proiectului de lege sau a propunerii legislative, preşedintele Curţii numeşte un judecător-raportor şi stabileşte termenul de judecată.
    ART. 21
    (1) Curtea Constituţională se pronunţă asupra proiectului de lege sau a propunerii legislative cu votul a două treimi din numărul judecătorilor.
    (2) Decizia Curţii se comunică celor care au iniţiat proiectul de lege sau propunerea legislativă ori, după caz, reprezentantului acestora.
    ART. 22
    Proiectul de lege sau propunerea legislativă se prezintă Parlamentului numai împreună cu decizia Curţii Constituţionale, comunicată potrivit art. 21 alin. (2).
    ART. 23
    (1) În termen de 5 zile de la adoptarea legii de revizuire a Constituţiei, Curtea Constituţională se pronunţă, din oficiu, asupra acesteia, prevederile art. 20 şi 21 aplicându-se în mod corespunzător.
    (2) Decizia prin care se constată că nu au fost respectate dispoziţiile constituţionale referitoare la revizuire se trimite Camerei Deputaţilor şi Senatului, în vederea reexaminării legii de revizuire a Constituţiei, pentru punerea ei de acord cu decizia Curţii Constituţionale."

    15. Totodată, dispoziţiile art. 6 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 24 februarie 2000, astfel cum a fost modificată prin art. unic pct. 2 din Legea nr. 159/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 10 iulie 2018, prevăd: „(3) Proiectul legii constituţionale, adoptat de către fiecare Cameră a Parlamentului sau de către Camerele reunite în caz de divergenţă conform art. 151 alin. (2) din Constituţia României, republicată, se trimite de îndată Curţii Constituţionale, care procedează potrivit legii. Dacă se constată că iniţiativa legislativă de revizuire depăşeşte limitele revizuirii, aceasta se consideră nefinalizată şi se transmite Parlamentului, procedura urmând a fi reluată. (4) Dacă Curtea Constituţională constată că iniţiativa legislativă de revizuire nu depăşeşte limitele revizuirii, proiectul legii constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, împreună cu decizia Curţii Constituţionale. Cetăţenii României sunt chemaţi să îşi exprime voinţa prin vot în cadrul referendumului naţional cu privire la revizuirea Constituţiei, în ultima duminică a perioadei de 30 de zile prevăzută la art. 151 alin. (3) din Constituţia României, republicată, calculată de la data adoptării de către Parlament a proiectului legii constituţionale, Guvernul având obligaţia de a aduce la cunoştinţa publică, de îndată, prin mijloace de comunicare în masă, textul acestuia şi data referendumului naţional.“
    16. Atribuţia suplimentară conferită Curţii în materia revizuirii constituţionale cu prilejul revizuirii Constituţiei din anul 2003 vizează, aşadar, un al doilea tip de control, exercitat din oficiu asupra Legii de revizuire a Constituţiei, deci ulterior adoptării de către Parlament a propunerii legislative sau proiectului de lege referitor la revizuirea Constituţiei.
    17. Curte reţine, pe de o parte, că, până la momentul revizuirii Constituţiei din anul 2003, acest control, asupra legii constituţionale adoptate de Parlament, şi nu asupra iniţiativei de revizuire a Legii fundamentale, nu era reglementat la nivel constituţional ca atribuţie distinctă a Curţii, iar, pe de altă parte, că legea constituţională nu putea face nici obiectul unei sesizări de neconstituţionalitate formulate, în cadrul controlului a priori, în temeiul art. 144 lit. a) teza întâi din Constituţia din anul 1991, datorită regimului său constituţional cu totul diferit de cel al celorlalte legi - organice sau ordinare - adoptate de legiuitorul suveran şi trimise Preşedintelui statului spre promulgare (a se vedea pe larg, în acest sens, Decizia nr. 356 din 23 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 686 din 30 septembrie 2003, Decizia nr. 385 din 15 octombrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 728 din 17 octombrie 2003, şi Decizia nr. 612 din 3 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 922 din 23 noiembrie 2017, paragraful 44).
    18. În lumina Constituţiei revizuite în anul 2003, legea constituţională, în considerarea regimului său juridic cu totul specific, nu poate constitui obiect al controlului a priori de constituţionalitate reglementat de art. 146 lit. a) din Legea fundamentală, însă reprezintă, separat, obiect al unei atribuţii distincte a Curţii, şi anume controlul exercitat exclusiv din oficiu, în acord cu normele cuprinse la art. 23 din Legea nr. 47/1992, prin raportare la art. 146 lit. l) din Constituţie.
    19. Prin urmare, revenind la cauza de faţă, Curtea constată că, în acord cu prevederile constituţionale şi legale anterior menţionate, Senatul a transmis Curţii Constituţionale Legea de revizuire a Constituţiei României (L. 569/2016), adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din data de 9 mai 2017 şi de Senat în şedinţa din data de 11 septembrie 2018, pentru exercitarea, din oficiu, a competenţei Curţii prevăzute de art. 23 din Legea nr. 47/1992, prin raportare la art. 146 lit. l) din Constituţie.
    20. Aşa fiind, Curtea Constituţională, în temeiul art. 144 lit. l) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, este competentă să soluţioneze prezenta cauză, având ca obiect exercitarea, din oficiu, a controlului de constituţionalitate asupra Legii de revizuire a Constituţiei.

    (II) Limitele controlului exercitat din oficiu de Curtea Constituţională asupra Legii de revizuire a Constituţiei
    21. În considerarea art. 146 lit. a) şi l) din Constituţie, legiuitorul ordinar a reglementat în mod distinct, în cadrul Legii organice a Curţii Constituţionale, cap. III, secţiunea a 2-a, subsecţiunea 2 - „Verificarea constituţionalităţii iniţiativelor de revizuire a Constituţiei“, norme referitoare la procedura jurisdicţională aplicabilă în materia exercitării competenţei Curţii cu privire la procesul de revizuire a Constituţiei.
    22. Astfel, art. 19-22 din Legea nr. 47/1992, republicată, detaliază regulile procedurale incidente cu prilejul exercitării, din oficiu, a controlului de constituţionalitate cu privire la iniţiativele de revizuire, astfel cum această atribuţie este consacrată de art. 146 lit. a) teza finală din Constituţie, în timp ce art. 23 din aceeaşi lege vizează, distinct, controlul exercitat din oficiu asupra legii de revizuire a Constituţiei în temeiul art. 146 lit. l) din Constituţie, care nu se poate manifesta decât într-o etapă subsecventă adoptării în Parlament a propunerii legislative/proiectului de lege referitor la revizuirea Constituţiei. Prin urmare, intervenţia din oficiu a Curţii Constituţionale în cursul procesului de revizuire a Constituţiei este una etapizată şi obligatorie, inexistenţa oricăreia dintre cele două forme de control exercitat de Curte conducând în mod direct la blocarea cursului procesului de revizuire sau la afectarea caracterului său constituţional.
    23. Într-o primă etapă, aşadar, obiectul controlului de constituţionalitate exercitat din oficiu de Curte îl reprezintă iniţiativa de revizuire a Constituţiei. În ce priveşte limitele acestui prim control, art. 19 din Legea nr. 47/1992 prevede obligaţia Curţii de a se pronunţa „asupra respectării dispoziţiilor constituţionale privind revizuirea“. Indiferent de autorul iniţiativei de revizuire, în sensul că iniţiatorul acesteia este fie Preşedintele României, la propunerea Guvernului, fie cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor ori al senatorilor, fie cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot - subiecte de drept expres şi limitativ prevăzute de art. 150 alin. (1) din Constituţie -, aceasta se depune la Curtea Constituţională în vederea verificării de către instanţa constituţională a exigenţelor privind revizuirea. Decizia Curţii se comunică iniţiatorului/iniţiatorilor, iar iniţiativa de revizuire va fi prezentată Parlamentului, sub forma unui proiect de lege sau a unei propuneri legislative, după caz, numai împreună cu decizia Curţii Constituţionale.
    24. Raportat la această primă etapă, precum şi la obiectul prezentei cauze, Curtea constată că iniţiativa legislativă a cetăţenilor intitulată „Lege de revizuire a Constituţiei României“, prin care se propunea modificarea art. 48 alin. (1) din Constituţia României, a făcut obiectul controlului exercitat din oficiu de Curtea Constituţională în temeiul art. 146 lit. a) teza a doua din Constituţie, al prevederilor Legii nr. 47/1992, republicată, şi al prevederilor Legii nr. 189/1999 privind exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni, republicată, în urma căruia Curtea a pronunţat Decizia nr. 580 din 20 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 857 din 27 octombrie 2016.
    25. Controlul exercitat de Curte cu acel prilej s-a raportat la dispoziţiile constituţionale ale art. 150 - Iniţiativa de revizuire şi art. 152 - Limitele revizuirii şi la cele ale art. 7 din Legea nr. 189/1999 şi a vizat atât constituţionalitatea extrinsecă, cât şi cea intrinsecă a iniţiativei de revizuire.
    26. Sub aspect extrinsec, Curtea a verificat îndeplinirea condiţiilor de constituţionalitate referitoare la întrunirea numărului minim de susţinători pentru promovarea iniţiativei, prevăzut de art. 150 alin. (1) din Constituţie, respectarea dispersiei teritoriale în judeţe şi în municipiul Bucureşti, prevăzute de art. 150 alin. (2) din Constituţie, precum şi condiţiile impuse de Legea nr. 189/1999 în privinţa publicării iniţiativei legislative cetăţeneşti şi a atestării listelor de susţinători (a se vedea paragrafele 31-35 din decizia mai sus menţionată).
    27. Sub raportul constituţionalităţii intrinseci, controlul exercitat de Curte prin Decizia nr. 580 din 20 iulie 2016 a vizat respectarea art. 152 din Constituţie, respectiv respectarea limitelor revizuirii impuse de însăşi Actul fundamental prin textul normei menţionate.
    28. În acest demers, Curtea a avut de analizat, prin raportare la dispoziţiile art. 152 alin. (1) şi (2) din Constituţie, dacă obiectul revizuirii îl constituie caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială, precum şi dacă modificările propuse au ca efect suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale sau a garanţiilor acestora. Curtea a constatat că modificarea propusă nu pune în discuţie valorile expres şi limitativ enumerate de art. 152 alin. (1) din Constituţie, statuând că iniţiativa de revizuire a Constituţiei este constituţională prin raportare la dispoziţiile alin. (1) al art. 152 din Legea fundamentală.
    29. Analizând conformitatea modificării propuse cu prevederile alin. (2) al art. 152 din Legea fundamentală, referitoare la interdicţia suprimării vreunui drept sau libertăţi fundamentale sau a garanţiilor acestora, Curtea a examinat redactarea art. 48 alin. (1) din Constituţie, în forma propusă de iniţiatorii revizuirii, prin raportare la definiţia noţiunii „a suprima“, şi a constatat că aceasta nu este de natură să facă să dispară sau să înlăture, să elimine ori să anuleze instituţia căsătoriei şi că toate garanţiile dreptului la căsătorie, astfel cum sunt consacrate în textul constituţional de referinţă, rămân neschimbate. Prin înlocuirea sintagmei „între soţi“ cu sintagma "între un bărbat şi o femeie" se realizează doar o precizare în privinţa exercitării dreptului fundamental la căsătorie, în sensul stabilirii exprese a faptului că aceasta se încheie între parteneri de sex biologic diferit, aceasta fiind, de altfel, chiar semnificaţia originară a textului consacrat în Constituţia din anul 1991 (în acest sens, a se vedea considerentele cuprinse la paragrafele 36-42 din Decizia nr. 580 din 20 iulie 2016).
    30. Curtea a subliniat, la paragraful 30 al Deciziei nr. 580 din 20 iulie 2016, că nu intră în competenţa sa examinarea oportunităţii propunerii de revizuire a Constituţiei, aceasta revenind Parlamentului, în calitate de organ reprezentativ suprem, respectiv cetăţenilor, care îşi pot exprima direct voinţa prin referendumul ce constituie ultima etapă a procedurii de adoptare a legilor constituţionale, în conformitate cu art. 151 din Legea fundamentală.
    31. Al doilea control efectuat din oficiu de Curtea Constituţională în cursul procedurii de revizuire a Constituţiei intervine, în temeiul art. 146 lit. l) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, imediat după ce proiectul de lege sau, după caz, propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei a fost adoptat/ă de Parlament şi a devenit lege pentru revizuirea Constituţiei, deci după finalizarea procedurii legislative parlamentare de revizuire a Constituţiei. Obiectul controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională îl reprezintă, de această dată, legea de revizuire a Constituţiei. În privinţa limitelor acestui tip de control de constituţionalitate, legiuitorul ordinar nu a reglementat repere diferite faţă de cele fixate pentru exercitarea primului tip de control, având ca obiect proiectul de lege sau propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei. În acest sens, art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 prevede că „Decizia prin care se constată că nu au fost respectate dispoziţiile constituţionale referitoare la revizuire se trimite (...)“, sintagmă ce se regăseşte şi la art. 19 teza finală din legea menţionată.
    32. Din economia dispoziţiilor art. 19-23 ale Legii nr. 47/1992, raportat şi la succesiunea etapelor ce caracterizează procedura de revizuire a Constituţiei, rezultă concluzia potrivit căreia, la efectuarea celui de-al doilea tip de control, exercitat asupra legii de revizuire a Constituţiei, Curtea nu va reanaliza aceleaşi aspecte ce au constituit obiect al controlului exercitat asupra proiectului de lege sau a propunerii legislative referitoare la revizuirea Constituţiei, în măsura în care, în cursul procedurii parlamentare legislative de adoptare a respectivei/respectivului propuneri legislative sau proiect de lege, conţinutul acesteia/acestuia nu a suferit modificări de substanţă.
    33. În ipoteza în care nu se va constata o diferenţă specifică normativă de conţinut, Curtea îşi va raporta controlul - din sfera tuturor „dispoziţiilor constituţionale referitoare la revizuire“ şi care, în concret, se regăsesc la titlul VII - Revizuirea Constituţiei, art. 150-152 din Constituţie - doar la cele care nu au fost avute în vedere de Curte cu prilejul pronunţării deciziei anterioare, referitoare la constituţionalitatea iniţiativei de revizuire.
    34. Dacă, dimpotrivă, în exercitarea rolului său de autoritate suverană de legiferare, Parlamentul, în cadrul procedurii parlamentare de revizuire a Constituţiei, a adus modificări asupra propunerii legislative/proiectului de lege de revizuire şi se constată o diferenţă specifică de conţinut normativ substanţial la nivelul legii constituţionale, atunci revine Curţii obligaţia de a reevalua noul conţinut al legii de revizuire prin raportare la prevederile art. 152 din Constituţie, referitoare la limitele revizuirii.
    35. Condiţiile de constituţionalitate extrinsecă şi de legalitate pentru exercitarea dreptului de iniţiativă a revizuirii Constituţiei, odată validate prin decizia anterioară a Curţii referitoare la iniţiativa legislativă de revizuire a Constituţiei, nu vor mai face obiectul controlului de constituţionalitate exercitat asupra legii de revizuire a Constituţiei, deoarece, în lipsa vreunei modificări în ceea ce le priveşte, se vor menţine considerentele din decizia anterioară cu referire la respectarea acestora.
    36. În lumina acestor precizări cu titlu prealabil, raportat la obiectul specific cauzei de faţă, Curtea constată că cele reţinute prin Decizia nr. 580 din 20 iulie 2016, referitoare la respectarea condiţiilor privind iniţiativa revizuirii prevăzute în art. 150 din Constituţie, se menţin, mutatis mutandis, şi în prezentul dosar.

    (III) Analiza constituţionalităţii Legii de revizuire a Constituţiei
    37. În considerarea celor de mai sus, Curtea, raportat la cauza de faţă, urmează a verifica, mai întâi, dacă există o diferenţă specifică de conţinut normativ substanţial între legea constituţională ce constituie obiectul prezentei cauze, respectiv Legea de revizuire a Constituţiei, adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din data de 9 mai 2017 şi de Senat în şedinţa din data de 11 septembrie 2018, pe de o parte, şi, pe de altă parte, iniţiativa legislativă a cetăţenilor, intitulată „Legea de revizuire a Constituţiei“, ce a constituit obiectul controlului exercitat din oficiu de Curte, concretizat prin pronunţarea Deciziei nr. 580 din 20 iulie 2016.
    38. Astfel, Curtea constată că, prin iniţiativa de revizuire a Constituţiei examinată prin Decizia nr. 580 din 20 iulie 2016, se propunea o nouă redactare a alin. (1) al art. 48 din Constituţie, după cum urmează: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.“ (paragraful 38 al deciziei).
    39. Prin Decizia nr. 580 din 20 iulie 2016, analizând constituţionalitatea intrinsecă a iniţiativei de revizuire a art. 48 alin. (1) din Constituţie prin raportare la art. 152 alin. (2) din Legea fundamentală, Curtea a constatat, mai întâi «că textul propus a fi modificat are ca denumire marginală Familia, iar, în conţinut, stabileşte o serie de principii şi garanţii în privinţa căsătoriei. Având în vedere conţinutul reglementării, Curtea reţine că art. 48 din Constituţie consacră şi protejează dreptul la căsătorie, şi relaţiile de familie rezultând din căsătorie, distinct de dreptul la viaţă familială/respectarea şi ocrotirea vieţii familiale, cu un conţinut juridic mult mai larg, consacrat şi ocrotit de art. 26 din Constituţie, potrivit căruia „(1) Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată. (2) Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.“ Noţiunea de viaţă de familie este complexă, cuprinzând inclusiv raporturile de familie de fapt, distinct de relaţiile de familie rezultând din căsătorie, a căror importanţă a îndrituit legiuitorul constituant să evidenţieze distinct, în art. 48, protecţia relaţiilor de familie rezultând din căsătorie şi din legătura între părinţi şi copii. 41. Întrucât propunerea de revizuire a Constituţiei vizează doar căsătoria şi relaţiile de familie ce rezultă din căsătorie, iar nu viaţa de familie în sensul art. 26 din Constituţie, Curtea urmează să stabilească numai dacă prin modificarea propusă de iniţiatorii revizuirii Constituţiei se suprimă dreptul la căsătorie, ori o garanţie a acestuia.» (paragrafele 40 şi 41)
    40. Analizând comparativ acest text cu cel cuprins la art. I din Legea de revizuire a Constituţiei ce constituie obiectul prezentei cauze, Curtea constată că nu există nicio diferenţă de conţinut normativ substanţial.
    41. Faţă de forma propunerii legislative propusă de iniţiator, legea adoptată de Parlament şi supusă în prezent controlului Curţii cuprinde doar diferenţe formale de redactare, justificate de necesitatea unor corecţii ce ţin de rigorile tehnicii legislative. Pentru un spor de precizie normativă, astfel cum se recomandă şi în avizul Consiliului Legislativ, legiuitorul a operat modificări de structură a actului normativ, precum şi unele reformulări ale părţii introductive a articolului unic al propunerii legislative, astfel: dacă în forma iniţiatorului, iniţiativa de revizuire cuprindea un articol unic, legea adoptată de Parlament este structurată în 2 articole (art. I şi art. II), având în vedere necesitatea prevederii într-un articol distinct şi a normei privind supunerea spre aprobare prin referendum a revizuirii Constituţiei; partea introductivă a articolului unic din iniţiativa legislativă de revizuire, devenit art. I din lege, a suferit unele modificări pentru respectarea exigenţelor privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative [sintagma „alineatul (1)“ a fost plasată în faţa sintagmei „articolului 48“, iar după sintagma „Constituţia României“ a fost introdusă sintagma „revizuită prin Legea nr. 429/2003, aprobată prin referendumul naţional organizat în zilele de 18-19 octombrie 2003 şi“].
    42. Aceste intervenţii ale legiuitorului sunt inerente actului de legiferare şi nu afectează cu nimic intenţia iniţiatorului, materializată în propunerea legislativă cetăţenească de revizuire a Constituţiei ce vizează, în substanţa sa, modificarea art. 48 alin. (1) din Constituţie, în sensul înlocuirii sintagmei „între soţi“, din actuala redactare a normei constituţionale, cu sintagma „între un bărbat şi o femeie“.
    43. Prin urmare, în lipsa unei diferenţe specifice de conţinut normativ substanţial între legea constituţională ce constituie obiectul prezentei cauze şi iniţiativa legislativă a cetăţenilor, intitulată „Legea de revizuire a Constituţiei“, asupra căreia Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 580 din 20 iulie 2016, rezultă aplicarea, mutatis mutandis, a considerentelor pentru care instanţa de jurisdicţie constituţională a constatat, prin dispozitivul acestei decizii, că iniţiativa legislativă a cetăţenilor intitulată „Lege de revizuire a Constituţiei României“ îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 150 şi art. 152 din Constituţie. Această concluzie se răsfrânge inclusiv în privinţa respectării exigenţelor impuse de art. 152 alin. (3) din Legea fundamentală, având în vedere că, faţă de situaţia de fapt constatată prin Decizia nr. 580 din 20 iulie 2016 în ce priveşte îndeplinirea acestor condiţii, până în prezent, nu a intervenit niciuna dintre situaţiile enumerate în cuprinsul normei fundamentale - stare de asediu, stare de urgenţă sau timp de război - care să interzică revizuirea Constituţiei.
    44. Având în vedere faptul că examenul de constituţionalitate exercitat din oficiu de Curte în temeiul art. 23 din Legea nr. 47/1992, coroborat cu art. 146 lit. l) din Constituţie, se raportează, în concret, la dispoziţiile art. 150-152 ce formează titlul VII - Revizuirea Constituţiei din Constituţie, raportat la concluzia potrivit căreia considerentele referitoare la respectarea art. 150 şi art. 152 din Constituţie, reţinute în Decizia nr. 580 din 20 iulie 2016, se menţin şi în prezenta cauză, rezultă că, în continuare, Curtea urmează a analiza constituţionalitatea Legii de revizuire a Constituţiei prin raportare la prevederile art. 151 din Legea fundamentală, care au următorul cuprins:
    "Procedura de revizuire
    ART. 151
    (1) Proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere.
    (2) Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.
    (3) Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire."

    45. Dată fiind etapa în care se află în prezent procesul de revizuire a Constituţiei, Curtea va avea în vedere doar prevederile alineatelor (1) şi (2) ale art. 151. Verificarea respectării procedurii referendare şi confirmarea rezultatului referendumului reprezintă etape ulterioare în care Curtea, în temeiul art. 146 lit. i) din Constituţie, urmează să se pronunţe, pentru ca revizuirea Constituţiei să fie, potrivit art. 151 alin. (3) din Constituţie, definitivă.
    46. De altfel, de esenţa competenţei referitoare la exercitarea, din oficiu, a controlului de constituţionalitate asupra legii de revizuire a Constituţiei, atribuite Curţii de art. 23 din Legea nr. 47/1992, raportat la art. 146 lit. l) din Constituţie, este, prin definiţie, efectuarea controlului prin raportare la prevederile art. 151 alin. (1) şi (2) din Legea fundamentală, referitoare la regulile constituţionale aplicabile procedurii parlamentare de revizuire a Constituţiei, având în vedere faptul că obiectul acestui tip de control îl reprezintă legea de revizuire, astfel cum a fost aceasta adoptată de Parlament.
    47. Dispoziţiile art. 151 alin. (1) din Constituţie reglementează procedura parlamentară pentru adoptarea legilor constituţionale, prin stabilirea unor condiţii de vot şi de procedură speciale, astfel: a) adoptarea trebuie să aibă loc în fiecare Cameră a Parlamentului; b) majoritatea de vot trebuie să fie una calificată, respectiv de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere; c) în caz de divergenţă, iniţierea procedurii de mediere prin instituirea unei comisii paritare de mediere şi, după caz, adoptarea legii în şedinţă comună a celor două Camere ale Parlamentului, cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi al senatorilor.
    48. Analizând procedura parlamentară de adoptare a Legii de revizuire a Constituţiei, conform fişei sale legislative, Curtea constată că aceasta a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa de plen din data de 9 mai 2017. Conform menţiunilor finale din legea astfel adoptată, au fost respectate prevederile art. 151 alin. (1) din Constituţia României, republicată. Potrivit stenogramei şedinţei Camerei Deputaţilor din data de 9 mai 2017, pct. 9, propunerea legislativă (iniţiativă cetăţenească) de revizuire a Constituţiei a fost adoptată după cum urmează: 232 de voturi pentru, 22 împotrivă, 13 abţineri şi 3 deputaţi care nu au votat. Având în vedere totalul de 329 de deputaţi aleşi în Camera Deputaţilor în legislatura 2016-prezent, rezultă că a fost îndeplinită condiţia majorităţii calificate de două treimi, prevăzută de art. 151 alin. (1) din Constituţie, pentru adoptarea Legii de revizuire a Constituţiei de către Camera Deputaţilor.
    49. Cât priveşte adoptarea legii constituţionale în Senat, aceasta a avut loc în şedinţa din data de 11 septembrie 2018, prin exprimarea a 107 voturi pentru, 13 voturi împotrivă şi 7 abţineri, ceea ce echivalează cu îndeplinirea condiţiei majorităţii calificate de două treimi, raportat la totalul celor 136 de senatori aleşi în Senatul României în legislatura 2016-prezent.
    50. Comparând cele două forme ale legii de revizuire, adoptate de fiecare dintre cele două Camere ca urmare a exprimării votului în condiţiile art. 151 alin. (1) din Constituţie, Curtea reţine că nu există nicio diferenţă de redactare normativă. Prin urmare, neexistând nicio situaţie de divergenţă cu privire la conţinutul normativ al celor două forme adoptate de fiecare dintre cele două Camere ale Parlamentului, nu se poate pune în discuţie nici incidenţa alin. (2) al art. 152 din Constituţie, referitor la procedura medierii şi, respectiv, la cea a adoptării în şedinţă comună.
    51. Referitor la ordinea de adoptare în cadrul fiecărei Camere a legii de revizuire, Curtea constată că Legea fundamentală nu stabileşte, exclusiv cu privire la legile constituţionale, nicio ordine de sesizare a Camerelor, aşa cum procedează în cazul celorlalte legi, potrivit art. 75 din Constituţie.
    52. Procedura parlamentară de adoptare a legilor constituţionale, reglementată în Constituţia revizuită în anul 2003, este una distinctă de cea aplicată în cazul adoptării legilor organice sau ordinare şi corespunde, practic, procedurii prevăzute de Adunarea Constituantă originară în Constituţia din 1991, la art. 147 - Procedura revizuirii.
    53. Astfel, regula bicameralismului diferenţiat şi funcţional a fost consacrată de Constituţia revizuită în anul 2003 numai în privinţa legilor ordinare şi organice, în timp ce, în privinţa legilor constituţionale, legiuitorul constituant derivat a respectat voinţa Adunării Constituante originare şi a menţinut regula bicameralismului perfect, fără a institui, aşadar, o ordine prestabilită de sesizare sau de adoptare a legii constituţionale. Astfel cum rezultă din art. 147 din Constituţia din 1991 şi din art. 151 al Constituţiei revizuite în anul 2003, esenţială, în cadrul acestei proceduri speciale, este dezbaterea şi adoptarea legii de revizuire de către fiecare Cameră a Parlamentului în parte, prin întrunirea voinţei a cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere sau, în cazul adoptării în şedinţă comună, a cel puţin trei pătrimi din numărul total al deputaţilor şi senatorilor.
    54. În acest sens, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 431 din 21 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 20 iulie 2017, a reţinut următoarele: „Totuşi, în privinţa legilor constituţionale, legiuitorul constituant derivat nu a stabilit dihotomia Cameră de reflecţie/Cameră decizională şi nu a eliminat procedura medierii, păstrând-o neschimbată. Aşadar, deşi, în urma modificării Constituţiei în 2003, s-a eliminat din procedura legislativă generală instituţia medierii, în cazul procedurii de revizuire - ca expresie a legitimităţii egale a Camerelor Parlamentului - s-a menţinut medierea în caz de divergenţă între două texte adoptate diferit în cele două corpuri legiuitoare. Practic, în această procedură s-a menţinut bicameralismul perfect, voinţa niciuneia dintre Camere neputând să prevaleze ab initio celeilalte pentru raţiuni lesne de înţeles: importanţa procedurii şi necesitatea unui consens cât mai mare la nivel parlamentar pentru modificarea Constituţiei statului, Constituţie calificată drept rigidă sub aspectul modului său de revizuire. (...) 30. Aşadar, în privinţa iniţiativei de revizuire a Constituţiei, legiuitorul constituant a păstrat procedura parlamentară aplicabilă acesteia încă din anul 1991, astfel cum aceasta a fost concepută de legiuitorul constituant originar. Or, astfel cum s-a arătat, această procedură era similară cu cea de adoptare, anterior anului 2003, a legilor organice şi ordinare, iar elementele de similitudine se identifică şi în privinţa modului de sesizare a Camerelor, a procedurii de mediere şi a celei de divergenţă, dacă prin mediere nu se ajunge la un acord. Această procedură nu presupunea stabilirea unei prime Camere sesizate şi a uneia care decidea, consecutiv pronunţării primei, în mod definitiv, sesizarea Camerelor fiind lăsată la libera apreciere a iniţiatorului.“ (paragrafele 29 şi 30 din decizie).
    55. Potrivit adresei iniţiatorului, propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei a fost înaintată Senatului de către Comitetul de iniţiativă (cetăţenească) în temeiul „art. 150 din Constituţie şi al art. 89 din Regulamentul Senatului“, fiind înregistrată la Biroul permanent al Senatului în data de 23 mai 2016. Alin. (5) al art. 89 din Regulamentul Senatului atunci în vigoare prevedea că „Legile constituţionale pot fi iniţiate în condiţiile art. 150 şi 151 din Constituţia României, republicată.“
    56. În cursul procedurii legislative la Senat, Comisia juridică, de numiri, disciplină şi imunităţi, împreună cu Comisia pentru constituţionalitate, libertăţi civile şi monitorizare a executării hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului a elaborat o recomandare, aprobată de Biroul permanent la data de 8 februarie 2017, în urma căreia iniţiativa legislativă a fost transmisă la Camera Deputaţilor. În respectiva recomandare se propune „scoaterea propunerii legislative de pe ordinea de zi a plenului şi transmiterea acesteia Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, deoarece, potrivit art. 151 din Constituţia României, propunerea legislativă nu urmează circuitul specific legilor ordinare şi legilor organice.“ Subsecvent, în urma observaţiei potrivit căreia „nu există o reglementare a vreunei proceduri speciale de revizuire a Constituţiei în regulamentele parlamentare“, se propune Biroului permanent să sesizeze „Comisia pentru regulament şi Comisia pentru constituţionalitate, libertăţi civile şi monitorizare a executării hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului să elaboreze şi prezinte în regim de urgenţă propuneri de modificare a regulamentului Senatului şi a Regulamentului activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului privind procedurile referitoare la parcursul de legiferare a iniţiativelor de revizuire“, aspect ce se sugerează a fi analizat şi de către Camera Deputaţilor pentru a se asigura un parcurs legislativ în ambele Camere, inclusiv cu privire la procedura medierii sau a adoptării în şedinţă comună.
    57. Primind iniţiativa legislativă cetăţenească de revizuire a Constituţiei, Biroul permanent al Senatului, observând faptul că aceasta „nu urmează circuitul specific legilor ordinare şi legilor organice“, a înaintat-o Camerei Deputaţilor, pentru dezbatere şi adoptate, însă nu în calitate de Cameră de reflecţie, sesizată în sensul art. 75 din Constituţie, deoarece, aşa cum se afirmă, nu se aplică regulile competenţei diferenţiate a fiecărei Camere, specifice legilor ordinare şi celor organice.
    58. Curtea reţine că, în privinţa legilor constituţionale, Legea fundamentală nu prestabileşte o ordine de sesizare şi adoptare de către fiecare dintre cele două Camere ale Parlamentului. Succesiunea de sesizare şi adoptare este una cu semnificaţie exclusiv cronologică şi fără niciun efect în privinţa constituţionalităţii procedurii parlamentare de adoptare a acestora. Evident că una dintre cele două Camere va fi prima sesizată, fără ca prin aceasta să însemne că dobândeşte calitatea de for de reflecţie, aşa cum nici a doua Cameră care va adopta legea de revizuire nu poate dobândi calitatea de Cameră decizională. În acest sens, prin Decizia nr. 431 din 21 iunie 2017, paragraful 38, Curtea a statuat faptul că „art. 151 alin. (1) din Constituţie nu stabileşte o ordine de sesizare a celor două Camere, având în vedere că, în tot cuprinsul Constituţiei, denumirile membrilor celor două Camere sau a celor două Camere sunt ordonate alfabetic, aspect care nu indică nicio ordine de precădere sau importanţă (a se vedea şi Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 7 aprilie 2014, pronunţată asupra unei iniţiative de revizuire a Constituţiei care şi-a propus, printre altele, inversarea ordinii de enumerare a subiectelor antereferite, fără să se fi adus în discuţie vreo modificare a ordinii de sesizare a Camerelor în cadrul art. 151 din Constituţie)“.
    59. Faptul că, ulterior, Senatul a adoptat Hotărârea nr. 37 din 18 aprilie 2017 privind modificarea şi completarea Regulamentului Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 21 aprilie 2017, prin care a reglementat dispoziţiile art. 149^1, art. 149^2 alin. (6), art. 149^3 şi art. 149^4 din Regulamentul Senatului, constatate apoi ca neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 431 din 21 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 20 iulie 2017, nu prezintă nicio relevanţă în privinţa constituţionalităţii procedurii parlamentare de adoptare a Legii de revizuire a Constituţiei ce constituie obiectul prezentei cauze, deoarece aceste texte au fost adoptate ulterior datei la care Biroul permanent al Senatului a hotărât transmiterea propunerii legislative Camerei Deputaţilor, pentru dezbatere şi adoptare.
    60. Faţă de această situaţie de fapt specifică prezentului proces de revizuire a Constituţiei, demarat prin exercitarea iniţiativei legislative cetăţeneşti, Curtea precizează că, odată cu depunerea iniţiativei, sub formă de propunere legislativă, la una dintre cele două Camere ale Parlamentului, rolul iniţiatorului se încheie, deschizându-se de drept o nouă procedură, cea parlamentară. În cadrul acestei proceduri este imperativă regula egalităţii celor două Camere, în sensul că nu există, la nivel constituţional, o ordine prestabilită ce dă prevalenţă unei Camere, în calitate de for decizional, în faţa celeilalte Camere. Or, prin Decizia nr. 431 din 21 iunie 2017, Curtea a constatat neconstituţionalitatea unor dispoziţii din Regulamentul Senatului prin care era predeterminată tocmai o atare ordine de sesizare şi adoptare a propunerii legislative de revizuire a Constituţiei, neprevăzută de Legea fundamentală, respectiv prima Cameră - Camera Deputaţilor şi Senatul, ultima Cameră. Aşadar, autorul iniţiativei de revizuire are libertatea de a depune la oricare dintre cele două Camere respectiva propunere legislativă, dar simplul fapt al sesizării uneia dintre acestea (în mod aleatoriu sau nu, exclusiv în funcţie de libera sa apreciere) nu prestabileşte, la rândul său, ireversibil, ordinea în care propunerea legislativă urmează să intre în circuitul propriu reglementării legii constituţionale, prin dezbaterea şi adoptarea de către fiecare dintre cele două Camere şi nu poate obliga Camerele la o atare ordine. Faptul că, în acest caz, Senatul, forul la care iniţiatorul a ales să depună propunerea legislativă, a hotărât să o trimită Camerei Deputaţilor spre dezbatere şi aprobare nu are semnificaţia unui comportament specific forului decizional, ci reprezintă, pur şi simplu, expresia colaborării şi dialogului dintre cele două Camere, în spiritul legitimităţii lor egale în calitate de corpuri ale aceleiaşi entităţi indivizibile a Parlamentului, care, în temeiul art. 61 alin. (1) din Constituţie, reprezintă unica autoritate legiuitoare a ţării. Un astfel de dialog este firesc pentru eficientizarea actului de legiferare, lipsa lui generând, în cazul de faţă, riscul ivirii unui real conflict negativ de competenţă. Prin urmare, Curtea nu poate da valenţe constituţionale simplului fapt al transmiterii de la o Cameră a Parlamentului la cealaltă a propunerii legislative de revizuire a Constituţiei, din moment ce acest fapt nu are nicio consecinţă în planul respectării rigorilor impuse de Legea fundamentală în privinţa procedurii parlamentare legislative de adoptare a legii constituţionale.
    61. Aşadar, fiind îndeplinită cerinţa adoptării de către fiecare Cameră a Parlamentului cu majoritatea impusă de legiuitorul constituant, respectiv două treimi din numărul membrilor fiecăreia dintre acestea, şi nefiind incidentă ipoteza reglementată de art. 151 alin. (2) din Constituţie, referitoare la iniţierea procedurii de mediere, concluzia nu poate fi decât aceea a respectării procedurii de revizuire prevăzute de art. 151 alin. (1) din Legea fundamentală, norma constituţională de referinţă în cadrul controlului de constituţionalitate exercitat din oficiu în prezenta cauză.
    62. Cu privire la documentele depuse la dosar cu titlu de amicus curiae, Curtea reiterează cele reţinute în paragraful 30 al Deciziei nr. 580 din 20 iulie 2016, în sensul că aspectele privind oportunitatea revizuirii Constituţiei prin prezenta lege de revizuire nu pot fi analizate de instanţa de contencios constituţional, acestea revenind Parlamentului, în calitate de organ reprezentativ suprem, respectiv cetăţenilor, care îşi pot exprima direct voinţa la referendumul ce constituie ultima etapă a procedurii de adoptare a legilor constituţionale, în conformitate cu prevederile art. 151 din Constituţie. Pe de altă parte, Curtea subliniază faptul că Legea de revizuire a Constituţiei, care vizează modificarea art. 48 alin. (1) din Legea fundamentală, se referă exclusiv la dreptul la căsătorie şi relaţiile de familie ce rezultă din căsătorie. Alte drepturi fundamentale, la care fac referire memoriile amicus curiae depuse la dosar, nu sunt puse în discuţie de această lege şi, prin urmare, nu pot face obiectul analizei de constituţionalitate a acesteia.

    63. Având în vedere aceste considerente, dispoziţiile art. 146 lit. l) din Constituţie, prevederile art. 23 din Legea nr. 47/1992, precum şi dispoziţiile Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificările şi completările ulterioare, republicată, cu majoritate de voturi, exprimate în condiţiile art. 21 alin. (1), raportat la art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Constată că Legea de revizuire a Constituţiei României respectă dispoziţiile constituţionale referitoare la revizuire.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din 17 septembrie 2018.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent-şef
                    Claudia-Margareta Krupenschi

    OPINIE SEPARATĂ la Decizia Curţii Constituţionale nr. 539 din 17 septembrie 2018
    În dezacord cu opinia majoritară, considerăm că iniţiativa legislativă a cetăţenilor intitulată „Lege de revizuire a Constituţiei României“ trebuia respinsă şi constatată neconstituţionalitatea dispoziţiilor modificatoare ale art. 48 alin. (1) din Constituţie, motivat de încălcarea art. 152 alin. (2) din Constituţie, întrucât acestea suprimă dreptul la căsătorie şi garanţii ale acestuia.
    Iniţiativa de revizuire are ca obiect un text cuprins în titlul II al Constituţiei - Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale, respectiv art. 48 - Familia, care are în prezent următorul cuprins:
    "(1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.
(2) Condiţiile de încheiere, de desfacere şi de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege. Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă.
(3) Copiii din afara căsătoriei sunt egali în faţa legii cu cei din căsătorie."

    Se propune o nouă redactare a alin. (1) al art. 48 din Constituţie, după cum urmează: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.“ Deosebirea faţă de redactarea actuală a aceluiaşi alineat constă în înlocuirea sintagmei „între soţi“ cu sintagma „între un bărbat şi o femeie“.
    În acest context, apreciem necesară determinarea noţiunii de „soţ“, care este în mod inerent legată de viaţa de familie şi, în consecinţă, de protecţia conferită de art. 26 din Constituţie, de art. 7 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum şi de art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    Potrivit articolului 52 alineatul (3) din carta menţionată, înţelesul şi întinderea drepturilor ce corespund unor drepturi garantate prin Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sunt aceleaşi cu cele prevăzute de convenţie. Aşa fiind, drepturile garantate la articolul 7 din cartă corespund drepturilor garantate la articolul 8 din convenţie, având acelaşi înţeles şi aceeaşi întindere cu acestea. În continuare, reţinem că, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituţie, „Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte“, iar potrivit art. 20 alin. (2), „Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile“. Cu alte cuvinte, Constituţia României garantează prin intermediul art. 20 nivelul cel mai sporit de protecţie juridică acordat drepturilor fundamentale ale omului.
    Cu privire la nivelul/standardul de protecţie acordat în materia dreptului la viaţă privată şi de familie, este semnificativă evoluţia jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la articolul 8 din convenţie. Astfel, „dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului confirmă în mod constant libertatea statelor de a oferi posibilitatea căsătoriei persoanelor de acelaşi sex (n.r. a se vedea Hotărârea din 9 iunie 2016, pronunţată în Cauza Chapin şi Charpentier împotriva Franţei, paragrafele 38, 39 şi 48), aceasta a considerat, la începutul anilor 2010, că era „artificial să se continue să se considere că, spre deosebire de un cuplu heterosexual, un cuplu homosexual nu poate cunoaşte o «viaţă de familie» în sensul articolului 8 [din CEDO]“ (n.r. a se vedea Hotărârea din 24 iunie 2010, pronunţată în Cauza Schalk şi Kopf împotriva Austriei, paragraful 94). De atunci, această interpretare a fost confirmată în mai multe rânduri (Hotărârea din 7 noiembrie 2013, pronunţată în Cauza Vallianatos şi alţii împotriva Greciei, paragraful 73, Hotărârea din 23 februarie 2016, pronunţată în Cauza Pajić împotriva Croaţiei, paragraful 64, Hotărârea din 14 iunie 2016, pronunţată în Cauza Aldeguer Tomás împotriva Spaniei, paragraful 75, precum şi Hotărârea din 30 iunie 2016, pronunţată în Cauza Taddeucci şi McCall împotriva Italiei, paragraful 58). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a confirmat de asemenea că articolul 8 din CEDO impunea statelor obligaţia de a oferi cuplurilor homosexuale posibilitatea de a obţine o recunoaştere legală şi protecţia juridică a cuplului lor (Hotărârea din 21 iulie 2015, pronunţată în Cauza Oliari şi alţii împotriva Italiei, paragraful 185). Incidenţa acestei evoluţii în înţelegerea vieţii de familie asupra dreptului la căsătorie este certă. Potrivit Curţii Europene a Drepturilor Omului, deşi „protecţia familiei tradiţionale poate constitui, în anumite circumstanţe, un scop legitim […], [ea] consideră că, în domeniul în cauză, şi anume acordarea unui permis de şedere pentru un motiv legat de familie unui partener străin homosexual, protecţia respectivă nu poate constitui un motiv «deosebit de solid şi de convingător», de natură să justifice, în circumstanţele speţei, o discriminare pe motive de orientare sexuală“. Curtea Europeană a Drepturilor Omului consideră că o diferenţă de tratament care se întemeiază doar - sau în mod decisiv - pe consideraţii legate de orientarea sexuală a reclamantului este pur şi simplu inacceptabilă în raport cu CEDO (Hotărârea din 23 februarie 2016, pronunţată în Cauza Pajić împotriva Croaţiei, paragrafele 59 şi 84 sau Hotărârea din 30 iunie 2016, pronunţată în Cauza Taddeucci şi McCall împotriva Italiei, paragraful 89)“. Cu alte cuvinte, în temeiul art. 8 coroborat cu art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, astfel cum a fost interpretat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, pentru obţinerea reunificării familiale, discriminarea dintre cupluri necăsătorite de acelaşi sex şi cupluri necăsătorite de sex diferit, bazată doar pe orientarea sexuală, constituie o discriminare interzisă potrivit Convenţiei. Curtea a observat că tocmai lipsa posibilităţii, pentru cuplurile homosexuale, de a avea acces la o formă de recunoaştere legală (situaţie similară celei din România), i-a plasat pe reclamanţi într-o situaţie diferită de cea a unui cuplu heterosexual necăsătorit. Chiar dacă s-ar presupune că, la momentul litigiului, Convenţia nu obliga statul membru să prevadă, pentru persoanele de acelaşi sex angajate într-o relaţie stabilă şi serioasă, posibilitatea de a încheia o uniune civilă sau un parteneriat înregistrat care să le ateste statutul şi să le garanteze anumite drepturi esenţiale, aceasta nu schimbă cu nimic constatarea că, spre deosebire de un cuplu heterosexual, cel de-al doilea reclamant nu dispunea, în Italia, de niciun mijloc legal pentru a i se recunoaşte statutul de „membru al familiei“ primului reclamant şi, astfel, pentru a putea beneficia de un permis de şedere pe motive de reunificare a familiei (paragraful 95 din Hotărârea din 30 iunie 2016). În opinia Curţii, interpretarea restrictivă a noţiunii de „membru al familiei“ aplicată celui de-al doilea reclamant nu a luat în considerare situaţia personală a reclamanţilor şi, în special, imposibilitatea lor de a obţine în Italia un mod de recunoaştere juridică a relaţiei lor (paragraful 96). În lumina celor de mai sus, Curtea a considerat că, la momentul litigiului, prin decizia de a trata, în vederea acordării permisului de şedere pe motive de reunificare a familiei, cuplurile homosexuale la fel ca şi cuplurile heterosexuale care nu şi-au regularizat situaţia, statul a încălcat dreptul reclamanţilor de a nu face obiectul unei discriminări bazate pe orientare sexuală în exercitarea drepturilor lor din perspectiva articolului 8 din Convenţie.
    Plecând de la premisa că dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, garantat de articolul 7 din Carta drepturilor fundamentale, este un drept fundamental, având acelaşi domeniu de aplicare precum cel garantat de articolul 8 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi având în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia relaţia pe care o are un cuplu format din persoane de acelaşi sex este susceptibilă să intre în sfera noţiunii „viaţă privată“, precum şi a noţiunii „viaţă de familie“ la fel ca cea a unui cuplu heterosexual care se află în aceeaşi situaţie (Hotărârea din 7 noiembrie 2013, pronunţată în Cauza Vallianatos şi alţii împotriva Greciei, sau Hotărârea din 14 decembrie 2017, pronunţată în Cauza Orlandi şi alţii împotriva Italiei), constatăm că modificarea operată prin legea de revizuire a Constituţiei încalcă interdicţia suprimării vreunui drept sau libertate fundamentală sau a garanţiilor acestora, consacrată de art. 152 alin. (2) din Constituţie, întrucât restrânge sfera de incidenţă a instituţiei căsătoriei. Dispoziţiile art. 48 cu titlul marginal Familia consacră şi protejează dreptul la căsătorie şi relaţiile de familie rezultând din căsătorie, parte integrantă, iar nu distinctă, a dreptului la viaţă familială/respectarea şi ocrotirea vieţii familiale, cu un conţinut juridic mult mai larg, consacrat şi ocrotit de art. 26 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia „Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată“.
    Potrivit Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, prin noţiunea „a suprima“ se înţelege „a face să dispară, a înlătura, a elimina, a anula“. Examinând redactarea art. 48 alin. (1) din Constituţie, propusă de iniţiatorii revizuirii, constatăm că, deşi aceasta nu este de natură să facă să dispară sau să înlăture, elimine ori anuleze instituţia căsătoriei, prin înlocuirea sintagmei „între soţi“, neutră din punct de vedere al sexului persoanelor căsătorite, cu sintagma „între un bărbat şi o femeie“ nu se realizează „doar o precizare în privinţa exercitării dreptului fundamental la căsătorie“, aşa cum se susţine în opinia majoritară. Stabilirea expresă a faptului că aceasta se încheie între parteneri de sex biologic diferit înlătură orice altă interpretare, restrângând în mod nepermis sfera de incidenţă a instituţiei căsătoriei, cu suprimarea dreptului la căsătorie al persoanelor de acelaşi sex.
    În anul 1991, când Constituţia României a fost adoptată, deşi căsătoria era privită în accepţiunea sa tradiţională, ca uniunea între un bărbat şi o femeie, reglementarea normativă, consacrată constituţional, nu s-a limitat la o astfel de uniune. Opţiunea legiuitorului constituant din 1991 pentru sintagma „între soţi“ (nelimitată la uniunea dintre un bărbat şi o femeie) demonstrează viziunea sa democratică şi progresistă, care a impus o soluţie suplă, adaptabilă modificărilor care pot surveni în societate. Această idee este susţinută de evoluţia ulterioară a legislaţiei europene şi internaţionale în materia dreptului familiei. Astfel, prezintă relevanţă studiul de drept comparat cu privire la legislaţia statelor europene în vederea identificării formelor legale de protecţie a dreptului fundamental la viaţă intimă, familială şi privată în privinţa persoanelor care formează cupluri homosexuale. Potrivit datelor statistice, treisprezece state membre ale Uniunii Europene au recunoscut căsătoria între persoane de acelaşi sex [în ordine cronologică, Regatul Ţărilor de Jos, Regatul Belgiei, Regatul Spaniei, Regatul Suediei, Republica Portugheză, Regatul Danemarcei, Republica Franceză, Regatul Unit al Marii Britanii (cu excepţia Irlandei de Nord), Marele Ducat al Luxemburgului, Irlanda, Republica Finlanda, Republica Federală Germania şi Republica Malta], iar aceasta va fi, de asemenea, posibilă în Austria cel târziu la 1 ianuarie 2019 (prin Hotărârea din 4 decembrie 2017 - G 258-259/2017, Curtea Constituţională austriacă a anulat dispoziţiile Codului civil care limitează dreptul la căsătorie la cuplurile heterosexuale şi a statuat, în plus, că, în lipsa unei intervenţii a legiuitorului anterior acestei date, căsătoria între persoanele de acelaşi sex va fi posibilă începând de la 1 ianuarie 2019). Această recunoaştere juridică a căsătoriei între persoane de acelaşi sex nu face decât să reflecte o evoluţie generală a societăţii în privinţa acestei chestiuni. De asemenea reţinem că şi alte state din afara Uniunii Europene autorizează căsătoria între persoane de acelaşi sex, fie pe cale legislativă, în Canada, Noua Zeelandă, Africa de Sud, Argentina, Uruguay sau în Brazilia, fie pe cale jurisprudenţială, în Mexic, Statele Unite ale Americii, Columbia sau în Taiwan.
    Contrar acestor evoluţii pe plan internaţional şi, deşi textul constituţional al art. 48 în vigoare nu limitează căsătoria la uniunea între un bărbat şi o femeie, legiuitorul infraconstituţional român, prin modificările operate în noul Cod civil, intrat în vigoare în anul 2011, a stabilit în art. 277 interdicţia căsătoriei dintre persoane de acelaşi sex, nerecunoaşterea în România a căsătoriilor dintre persoane de acelaşi sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini, precum şi nerecunoaşterea în România a parteneriatelor civile dintre persoane de sex opus sau de acelaşi sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini. Cu alte cuvinte, în prezent, legislaţia română nu numai că nu oferă nicio formă de protecţie juridică relaţiilor dintre persoane de acelaşi sex, ci, tributară unei viziuni retrograde, nici nu recunoaşte căsătoriile sau parteneriatele civile dintre persoane de acelaşi sex încheiate sau contractate în străinătate.
    Mai mult, ignorând evoluţia legislativă internaţională în materia protecţiei drepturilor persoanelor aflate în relaţii de cuplu cu persoane de acelaşi sex, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, legiuitorul constituant român, prin legea supusă controlului de constituţionalitate, consacră chiar la nivelul Legii fundamentale în stat restrângerea sferei de incidenţă a instituţiei căsătoriei. Justificarea prezentată în expunerea de motive care însoţeşte propunerea legislativă a cetăţenilor este aceea că noua reglementare înlătură orice echivoc pe care utilizarea termenului de „soţi“ în cuprinsul art. 48 alin. (1) din Constituţie ar putea să-l creeze în conturarea noţiunii de „familie“, a raportului dintre „familie“ şi dreptul fundamental al bărbatului şi al femeii de a se căsători şi de a întemeia o familie. Se arată că prin înlocuirea termenului de „soţi“, cu expresia „bărbat şi femeie“, se asigură implementarea precisă şi literală a unor expresii consacrate cu puterea unor garanţii imuabile destinate ocrotirii familiei. Or, atât din punct de vedere terminologic, cât şi din punct de vedere al evoluţiei instituţiei căsătoriei în plan juridic, este evident că noţiunea de „soţi“ nu este identică cu cea de „bărbat şi femeie“, astfel că, prin această modificare, nu se realizează doar o precizare terminologică (aşa cum a reţinut Curtea în Decizia nr. 580 din 20 iulie 2016, paragraful 42; de altfel, valabilitatea acestui argument ar pune sub semnul întrebării însăşi utilitatea demersului revizionist), ci se suprimă dreptul la căsătorie al persoanelor de acelaşi sex, drept garantat de art. 48 din Constituţie în forma în vigoare la data revizuirii, precum şi dreptul la viaţă de familie al acestora, garantat de art. 26 din Constituţie.
    Pentru toate aceste argumente apreciem că „Legea de revizuire a Constituţiei României“ încalcă limitele revizuirii prevăzute de art. 152 alin. (2) din Constituţie, astfel că trebuia respinsă ca neconstituţională.

                    Judecător,
                    Daniel Marius Morar

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email