Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────┬──────────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Cristian Deliorga│- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Claudia-Margareta│- │
│Krupenschi │magistrat-asistent-şef│
└─────────────────┴──────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Eugen Anton. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3) şi ale art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Ionel Comănescu, Aura Eugenia Comănescu şi Spiridon-Constantin Voinescu în Dosarul nr. 1.616/3/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.315D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent-şef învederează Curţii că autorul Spiridon-Constantin Voinescu a depus la dosarul cauzei note scrise prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. 4. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În analiza soluţiei legislative criticate trebuie pornit de la scopul şi esenţa ce rezultă din interpretarea teleologică a dispoziţiilor Legii nr. 165/2013, şi anume ocrotirea dreptului de proprietate al titularilor dreptului de proprietate, al foştilor proprietari şi al moştenitorilor legali şi testamentari ai acestora. În jurisprudenţa sa în materie - de exemplu, Decizia nr. 171 din 26 martie 2019 sau Decizia nr. 750 din 22 noiembrie 2018, Curtea a arătat că politicile de restituire au la bază două componente esenţiale - cea reparatorie, morală, şi cea patrimonială -, ambele referindu-se la titularii iniţiali ai drepturilor de proprietate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 28 noiembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 1.616/3/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3) şi ale art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Ionel Comănescu, Aura Eugenia Comănescu şi Spiridon-Constantin Voinescu într-o cauză aflată în apel având ca obiect contestarea unei decizii de compensare sub aspectul stabilirii titularilor de drepturi la despăgubiri şi al plafonării cuantumului acordat, în temeiul textelor de lege criticate pentru neconstituţionalitate. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că situaţia cesionarilor dobânditori de drepturi succesorale, în care se află autorii excepţiei, este diferită de cea a cesionarilor de drepturi litigioase, astfel încât în privinţa primei categorii nu se justifică aplicarea aceluiaşi tratament sub aspectul acordării măsurilor reparatorii prevăzute de legile de restituire. Dacă referitor la cesionarii de drepturi litigioase se justifică limitarea cuantumului despăgubirilor la un anumit plafon stabilit în mod suveran de legiuitor, în scopul eliminării operaţiunilor speculative, în cazul cesionarilor de drepturi succesorale această justificare nu mai subzistă şi se impune acelaşi tratament juridic aplicabil şi titularului originar, fostului proprietar sau moştenitorilor acestuia, întrucât, prin dobândirea succesiunii, cesionarii succesorali preiau dreptul de a culege o moştenire deschisă, întregul activ succesoral, cu efecte retroactive, dobândind inclusiv vocaţia la măsuri reparatorii, aidoma cedentului. Prin urmare, dispoziţiile de lege criticate nu pot primi, în cazul cesionarilor succesorali, interpretarea dată prin Decizia nr. 42 din 21 noiembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, întrucât aceasta se referă în mod evident la situaţia cesionarilor de drepturi litigioase. În caz contrar, prevederile art. 1 alin. (3) şi ale art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 contravin principiului nediscriminării şi al egalităţii în faţa legii, având în vedere că prin moştenirea legală sau testamentară se dobândeşte vocaţia succesorală, întocmai ca în cazul cesiunii de drepturi succesorale. 7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale raportat la art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20, art. 44, art. 53 şi art. 124 alin. (1) şi (2) din Constituţie. Menţionează, în acest sens, Decizia nr. 179 din 1 aprilie 2014, prin care Curtea Constituţională a arătat că cesionarii drepturilor de creanţă izvorâte din legile de restituire nu se bucură de un bun în sensul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, astfel că nu pot invoca încălcarea dreptului de proprietate. Totodată, în jurisprudenţa constituţională s-a stabilit că nu orice diferenţă de tratament semnifică în mod automat încălcarea principiului egalităţii şi al nediscriminării, astfel că şi acordarea măsurilor reparatorii poate fi diferită, în funcţie de beneficiarii acestora, în cazul de faţă existând o diferenţă obiectivă chiar în cadrul aceleiaşi categorii de persoane îndreptăţite, între titularii originari ai dreptului la măsuri reparatorii şi moştenitorii acestora, pe de o parte, şi terţele persoane, respectiv cele care au dobândit drepturile cuvenite în temeiul legilor de restituire a proprietăţii, pe de altă parte, diferenţă ce constă în scopul legiuitorului de a recompensa persoanele care au fost în mod direct afectate în regimul comunist sub aspectul dreptului lor de proprietate, şi nu de a crea noi drepturi pentru terţe persoane. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 1 alin. (3) şi ale art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, care au următorul conţinut: - Art. 1 alin. (3): „În situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietăţii, singura măsură reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2), (3) şi (4).“; – Art. 24 alin. (2): „În dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6).“ 12. Normele constituţionale invocate în motivarea excepţiei sunt cele ale art. 1 alin. (5) referitor la calitatea legii, ale art. 16 alin. (1) şi (2), cu referire la principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, ale art. 44 - Dreptul de proprietate privată, ale art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 124 alin. (1) şi (2) referitor la principiile înfăptuirii justiţiei: legalitate, unicitate, imparţialitate şi egalitate pentru toţi. De asemenea, prin raportare la art. 20 din Legea fundamentală, sunt menţionate prevederile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională reţine că, în esenţă, autorii acesteia pretind crearea unei stări de discriminare între cesionarii de drepturi litigioase şi cei de drepturi succesorale, deoarece, deşi au o situaţie juridică diferită, ambelor categorii li se aplică aceeaşi regulă a limitării cuantumului despăgubirilor acordate ca măsură reparatorie în temeiul legilor de restituire a proprietăţii. Consideră că cesionarii de drepturi succesorale pot fi asimilaţi, din perspectiva vocaţiei la despăgubirile stabilite de legile reparatorii, titularului originar al dreptului la despăgubire, astfel că şi nivelul despăgubirilor obţinute trebuie să fie acelaşi, adică integral, şi nu plafonat, aşa cum dispun prevederile criticate ale art. 1 alin. (3) şi ale art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013. 14. În jurisprudenţa sa referitoare la prevederile cuprinse în Legea nr. 165/2013, Curtea Constituţională a arătat în mod constant că singura derogare de la principiul prevalenţei restituirii în natură, consacrat, de altfel, expressis verbis prin art. 2 lit. a) din Legea nr. 165/2013, este reprezentată de situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile ce i se cuveneau potrivit legilor anterioare de restituire a proprietăţii. Prevederile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 stabilesc că, în situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile ce i se cuveneau în temeiul legilor anterioare de restituire, singura măsură reparatorie acordată de legea nouă este cea a compensării prin puncte, în condiţiile art. 24 alin. (2) din lege, fără a mai putea beneficia de măsurile reparatorii instituite prin legile reparatorii anterioare sau de măsurile reparatorii ale compensării integrale prin puncte. Potrivit acestei din urmă prevederi legale, cesionarii drepturilor izvorâte din legile de restituire beneficiază de un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate, la care se adaugă şi o cotă de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului, astfel cum aceasta rezultă din grila notarială valabilă la data intrării în vigoare a legii (Decizia nr. 440 din 23 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 962 din 20 octombrie 2020, paragraful 18, Decizia nr. 87 din 27 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 378 din 3 mai 2018, paragrafele 15-17, sau Decizia nr. 7 din 15 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 27 mai 2019, paragrafele 17-20). 15. Curtea a observat că acordarea unor măsuri reparatorii diferite, în funcţie de beneficiarii acestora, echivalează cu instituirea unui tratament juridic diferit, dar care nu constituie o discriminare, întrucât, în sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale, nu orice diferenţă de tratament semnifică, în mod automat, încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie sau a celor convenţionale referitoare la interzicerea discriminării. Justificarea obiectivă şi rezonabilă care legitimează diferenţa de tratament juridic rezidă, în cazul de faţă, în însuşi scopul Legii nr. 165/2013, care constă în acordarea unor măsuri reparatorii în considerarea suferinţei cauzate de stat prin preluarea abuzivă, din perioada regimului comunist, a imobilelor proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice private. Politicile de restituire îmbină, prin urmare, două componente: o componentă reparatorie/morală şi una patrimonială ce priveşte dreptul de proprietate. Cele două aspecte ale politicii de restituire sunt strâns legate între ele şi îi privesc, în realitate, numai pe titularii iniţiali ai dreptului de proprietate, foşti proprietari, şi pe moştenitorii legali ori testamentari ai acestora. Aşadar, doar aceste persoane au, în principiu, vocaţia unei reparaţii integrale şi, pe cât posibil, în natură, întrucât numai această categorie de persoane a fost în mod real afectată, direct sau indirect, prin pierderea dreptului de proprietate asupra imobilelor preluate în mod abuziv de stat (în acest sens, Decizia nr. 179 din 1 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 3 iunie 2014, paragrafele 27-38, Decizia nr. 172 din 26 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 12 iunie 2019, paragraful 19). 16. Faptul că aceasta a fost voinţa şi opţiunea legiuitorului rezultă fără echivoc din prevederile art. 1 alin. (3) şi ale art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 şi nu constituie o discriminare, fiind justificat în mod obiectiv şi rezonabil. Cât priveşte distincţia pe care autorii prezentei excepţii o fac între cesionarii de drepturi succesorale - pe care îi asimilează titularilor originari - şi cesionarii de drepturi litigioase, Curtea constată că nici Legea nr. 165/2013, în general, şi nici prevederile legale criticate, în special, nu operează o astfel de distincţie, esenţială fiind operaţiunea de înstrăinare - cu titlu oneros sau gratuit - către un terţ care, spre deosebire de titularii iniţiali ai dreptului de proprietate, foşti proprietari, moştenitorii legali ori testamentari ai acestora, nu a fost afectat în mod direct sau indirect prin preluările abuzive ale imobilelor aflate în proprietatea lor (sau a autorului lor) privată din perioada regimului comunist. Desigur că latura oneroasă a cesiunii drepturilor litigioase justifică în mod legitim intenţia legiuitorului de a limita operaţiunile speculative în materia acordării măsurilor reparatorii stabilite prin lege, însă, pe lângă faptul că şi cesiunea drepturilor succesorale poate avea caracter oneros, elementul comun al celor două tipuri de cesiuni este acela că dreptul la despăgubire a fost înstrăinat, pierzându-se astfel legătura morală - directă sau indirectă - dintre abuzul statului şi persoana afectată de acest abuz. Aceeaşi condiţie esenţială a înstrăinării distinge categoria cesionarilor de drepturi succesorale de cea a moştenitorilor legali sau testamentari ai titularului iniţial al dreptului la despăgubire, astfel că nu se poate pretinde egalitate de tratament între cele două categorii de subiecţi de drept menţionate. 17. În ceea ce priveşte situaţia particulară a cesiunii drepturilor succesorale cu titlu gratuit, este relevantă Decizia nr. 613 din 5 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 250 din 21 martie 2018, paragraful 37, prin care Curtea a explicitat motivele care justifică diferenţa de tratament prevăzută de Legea nr. 165/2013, între cei care au dobândit dreptul de a obţine măsurile compensatorii prin donaţie (donatari) şi cei care l-au obţinut prin intermediul unui testament (moştenitorii testamentari), şi ale cărei considerente se menţin mutatis mutandis şi în prezenta cauză. Deşi ambele sunt liberalităţi, acte juridice cu titlu gratuit prin care autorul dispune de bunurile sale în mod liber, Curtea a reţinut că între donaţie şi testament există o deosebire de esenţă constând în natura lor şi momentul la care îşi produc efectele. Astfel, în cazul testamentului, care este un act încheiat mortis causa, transferul dreptului de proprietate are loc la momentul decesului testatorului (eveniment pur aleator), iar în cazul donaţiei - act juridic inter vivos - trecerea din patrimoniul donatorului în cel al donatarului se realizează în momentul încheierii donaţiei, în timpul vieţii proprietarului originar/donatorului, la un moment cert determinat în timp, individualizat prin voinţa părţilor. Or, ţinând cont de aceste realităţi juridice, legiuitorul a ales să lase donatarii în afara sferei persoanelor care se bucură de despăgubire integrală, incluzând aici doar foştii proprietari şi moştenitorii acestuia, legali sau testamentari, soluţie legislativă justificată prin intenţia de a evita crearea, prin chiar prevederile cuprinse în lege, a unui mecanism care să faciliteze eludarea scopului legii, acela de reparaţie pentru măsurile abuzive aplicate în timpul regimului comunist, ale căror consecinţe negative le-au suportat direct foştii proprietari şi moştenitorii legali ai acestora, aceştia din urmă fiind ab initio purtătorii unei vocaţii succesorale a cărei satisfacere a fost zădărnicită prin privările nelegale de proprietate pe care statul român le-a realizat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. În ceea ce priveşte moştenitorii testamentari, recunoaşterea dreptului lor de a obţine despăgubiri în aceleaşi condiţii ca şi foştii proprietari şi moştenitorii lor legali este justificată de faptul că gratificarea acestora reprezintă actul de ultimă voinţă al titularului dreptului, dreptul litigios urmând să se transmită în patrimoniul moştenitorului testamentar la momentul decesului testatorului. Până atunci, acesta din urmă, în calitate de titular al dreptului, îşi păstrează intactă aptitudinea de a-i fi recunoscută, potrivit legii, calitatea de proprietar şi, implicit, de persoană îndreptăţită la restituirea bunului sau obţinerea de despăgubiri în echivalent. În schimb, încheierea unei donaţii având ca obiect dreptul litigios a cărui recunoaştere a fost iniţiată prin depunerea notificării, în temeiul Legii nr. 10/2001, de persoana care se consideră îndreptăţită, fost proprietar al bunului imobil din al cărei patrimoniu acesta a fost preluat în mod abuziv de statul român în perioada menţionată, ar putea prezenta riscul pervertirii intenţiei legiuitorului - acela de a acorda despăgubiri integrale doar celor în al căror patrimoniu s-a aflat bunul. Aceasta, deoarece bunul va ieşi din patrimoniul donatorului încă din timpul vieţii acestuia, or, într-o asemenea ipoteză, neacceptată de lege, donatarul ar avea posibilitatea de a se substitui integral în dreptul adevăratului proprietar încă din timpul vieţii acestuia, ceea ce ar echivala cu o denaturare a scopului legii, de a acorda reparaţii doar foştilor proprietari şi moştenitorilor acestora. Situaţia donatarilor este analogă, din această perspectivă, cu a subdobânditorilor, astfel că este pe deplin justificată opţiunea legiuitorului de despăgubire parţială. 18. Pentru aceste argumente, Curtea constată, în acord cu jurisprudenţa sa mai sus indicată, că dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi ale art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 nu sunt contrare exigenţelor ce corespund principiului egalităţii în faţa legii şi al nediscriminării, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, excepţia de neconstituţionalitate fiind neîntemeiată. 19. În ceea ce priveşte prevederile art. 1 alin. (5), ale art. 16 alin. (1) şi (2), ale art. 20, 44, 53 şi ale art. 124 alin. (1) şi (2) din Constituţie, Curtea reţine că acestea sunt doar indicate în mod generic în cuprinsul motivării excepţiei, fără însă ca autorii să dezvolte o minimă critică de neconstituţionalitate care să susţină pretinsa relaţie de contrarietate a textelor de lege criticate faţă de prevederile constituţionale mai sus menţionate. Or, simpla enumerare a unor dispoziţii constituţionale sau convenţionale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate, cu atât mai mult cu cât instanţa de contencios constituţional nu se poate substitui autorilor excepţiei de neconstituţionalitate în formularea unor critici de neconstituţionalitate, deoarece acest demers ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă, în temeiul prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, care precizează că „sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi“ (a se vedea, în acelaşi sens, Decizia nr. 750 din 22 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 26 martie 2019, paragraful 21). 20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ionel Comănescu, Aura Eugenia Comănescu şi Spiridon-Constantin Voinescu în Dosarul nr. 1.616/3/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi ale art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 24 octombrie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent-şef, Claudia-Margareta Krupenschi -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
