Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 732 alin. (4) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Emanuela Raluca Iancu şi Adriana Bârlădeanu (Iancu) în Dosarul nr. 3.643/303/2017 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 430D/2018. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, în principal, ca inadmisibilă, deoarece autoarele acesteia deduc neconstituţionalitatea prevederilor criticate prin compararea normelor de procedură civilă cu cele de drept material substanţial, respectiv cu cele cuprinse în art. 935 din Codul civil, argumente care nu se circumscriu conţinutului unei veritabile excepţii de neconstituţionalitate. În subsidiar, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile criticate nu aduc atingere dispoziţiilor constituţionale invocate în susţinerea acesteia. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 18 ianuarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 3.643/303/2017, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 732 alin. (4) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Emanuela Raluca Iancu şi Adriana Bârlădeanu (Iancu) într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelurilor formulate împotriva unei sentinţe prin care a fost admisă, în parte, contestaţia la executare. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 732 alin. (4) din Codul de procedură civilă sunt în contradicţie cu prevederile art. 935 din Codul civil, deoarece conţinutul acestui ultim articol instituie prezumţia de proprietate a persoanei care se află în posesia unui mobil, iar primul text instituie prezumţia că bunurile mobile aflate la sediul ori la reşedinţa debitorului ori la sediul social sau punctul de lucru al debitorului aparţin acestuia din urmă, până la proba contrară, iar în speţă ar trebui să opereze prezumţia de proprietate. Se arată că, în procedura urmăririi mobiliare, respectiv a aplicării sechestrului asupra bunurilor debitorului, prevederile criticate instituie o restricţie abuzivă a exercitării drepturilor persoanei care este proprietarul unui imobil ce constituie şi domiciliul unei persoane care are calitatea de debitor, calitate străină proprietarului imobilului, mai ales că proba trebuie efectuată cu înscrisuri cu dată certă, instanţa judecătorească fiind limitată în efectuarea analizei posesiei asupra bunurilor mobile din perspectiva Codului civil. Or, la achiziţionarea bunurilor mobile nu se eliberează înscrisuri cu dată certă, ci bonuri fiscale, chitanţe sau facturi. În acest context, se învederează că, în speţă, este vorba de o situaţie în care proprietarul unui imobil a luat în spaţiu o persoană care, ulterior, a dobândit calitatea de debitor, iar prin procedura executării silite se poate pătrunde într-un imobil al cărui proprietar nu este debitorul. Prin urmare, toate aceste aspecte sunt contrare prevederilor constituţionale care consacră dreptul de acces la instanţă şi dreptul de proprietate privată, precum şi viaţa intimă, familială, privată şi inviolabilitatea domiciliului. 6. Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 7. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 732 alin. (4) din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: „(4) Bunurile mobile aflate în locul care constituie domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul social sau punctul de lucru al debitorului se prezumă, până la proba contrară, că aparţin acestuia din urmă. În cazul în care se afirmă că unele bunuri aparţin altei persoane, dar drepturile acesteia nu rezultă din înscrisuri cu dată certă, executorul va sechestra bunurile, însă va face menţiune în procesul-verbal de sechestru despre drepturile pretinse.“ 11. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale cuprinse în art. 26 - Viaţa intimă, familială şi privată, art. 27 - Inviolabilitatea domiciliului şi art. 44 - Dreptul de proprietate privată. De asemenea, din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate reiese că sunt vizate şi prevederile art. 21 - Accesul liber la justiţie. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile art. 732 alin. (4) din Codul de procedură civilă fac parte din Cartea a V-a: Despre executarea silită, titlul II: Urmărirea silită asupra bunurilor debitorului, capitolul I: Urmărirea mobiliară, secţiunea a 2-a: Procedura urmăririi mobiliare, art. 731 şi următoarele, şi reglementează procedura privind aplicarea sechestrului asupra bunurilor debitorului. În procedura executării silite, dacă în termen de o zi de la comunicarea somaţiei însoţite de încheierea de încuviinţare a executării, debitorul nu plăteşte suma datorată, executorul judecătoresc va proceda la sechestrarea bunurilor mobile urmăribile ale debitorului, în vederea valorificării lor, chiar dacă acestea sunt deţinute de un terţ, context în care bunurile mobile aflate în locul care constituie domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul social sau punctul de lucru al debitorului se prezumă, până la proba contrară, că aparţin acestuia din urmă. În cazul în care se afirmă că unele bunuri aparţin altei persoane, dar drepturile acesteia nu rezultă din înscrisuri cu dată certă, executorul va sechestra bunurile, însă va face menţiune în procesul-verbal de sechestru despre drepturile pretinse [art. 732 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură civilă]. 13. Astfel, categoria bunurilor mobile asupra cărora legea instituie o prezumţie legală că aparţin debitorului sunt acelea care se găsesc de către executorul judecătoresc la domiciliul, reşedinţa, sediul social sau punctul de lucru al debitorului, astfel cum aceste noţiuni sunt definite de dispoziţiile legale, prezumţie ce are caracter relativ, aceasta putând fi răsturnată prin proba contrară efectuată cu prezentarea unor documente justificative de natură a demonstra persoana care are calitatea de proprietar al acestora. În acest context, legiuitorul impune cerinţa prezentării unui înscris cu dată certă pentru a proba că bunul aparţine unei alte persoane decât debitorul, astfel că, pentru excluderea de la urmărire a unui bun mobil care se află în locul care constituie domiciliul, reşedinţa, sediul social sau punctul de lucru al debitorului, este necesar a se prezenta înscrisuri cu dată certă, astfel cum acestea sunt circumscrise de Codul de procedură civilă, spre exemplu, la art. 269 cu privire la înscrisul autentic, art. 272 şi art. 278 cu privire la înscrisuri sub semnătură privată şi la data certă a înscrisului sub semnătură privată. De asemenea, în virtutea art. 752 alin. (2) din acelaşi cod, terţul care contestă executarea va putea dovedi cu martori dreptul său de proprietate asupra bunurilor mobile sechestrate în locuinţa sau întreprinderea debitorului urmărit în cazul când, faţă de profesia sau comerţul contestatorului ori debitorului, o asemenea dovadă devine admisibilă. 14. Faţă de această împrejurare, Curtea observă că, prin critica de neconstituţionalitate, autoarele acesteia consideră că în cadrul legislativ activ există două prezumţii legale contradictorii. Astfel, pe lângă prezumţia legală prevăzută prin dispoziţiile art. 732 alin. (4) din Codul de procedură civilă, mai sus dezvoltate şi criticate în prezenta cauză, există şi prezumţia de titlu de proprietate legiferată prin art. 935 din Codul civil şi care ar trebui să primeze în soluţionarea speţei. Prin dispoziţiile art. 935 din Codul civil se instituie prezumţia de titlu de proprietate, respectiv oricine se află la un moment dat în posesia unui bun mobil este prezumat că are un titlu de dobândire a dreptului de proprietate asupra bunului, prevederi care fac parte din cartea a III-a: Despre bunuri, titlul VIII: Posesia, capitolul III: Efectele posesiei, secţiunea a 3-a: Dobândirea proprietăţii mobiliare prin posesia de bună-credinţă. 15. Prin urmare, Curtea reţine că pretinsa neconstituţionalitate este dedusă din compararea celor două instituţii prevăzute de Codul de procedură civilă şi de Codul civil, pretinzându-se prioritatea aplicării normelor cuprinse în Codul civil. Având însă în vedere aceste aspecte, precum şi dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, conform cărora „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată [...]“, se constată, pe de o parte, că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere conformitatea acestui text cu dispoziţiile şi principiile constituţionale pretins violate, iar nu compararea unor prevederi legale dintr-o lege ori a prevederilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei, astfel că, din această perspectivă, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. 16. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte aplicarea cu prioritate a prevederilor unuia dintre codurile în discuţie, respectiv Codul de procedură civilă şi/sau Codul civil, se reţine că interpretarea şi aplicarea normelor la litigiul dedus judecăţii reprezintă atribuţia instanţelor de judecată. Astfel, printr-o jurisprudenţă constantă, Curtea Constituţională s-a pronunţat cu privire la competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti de a soluţiona probleme care ţin de interpretarea şi/sau aplicarea legii. Astfel, prin Decizia nr. 504 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 22 decembrie 2014, paragraful 14, Curtea s-a pronunţat în sensul că, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta asigură controlul de constituţionalitate a legilor, a ordonanţelor Guvernului, a tratatelor internaţionale şi a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispoziţiile şi principiile Constituţiei. Aşadar, nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte aplicarea şi interpretarea legii, acestea fiind de resortul exclusiv al instanţei de judecată care judecă fondul cauzei, precum şi, eventual, al instanţelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie. Prin urmare, şi din această perspectivă, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. 17. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 732 alin. (4) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Emanuela Raluca Iancu şi Adriana Bârlădeanu (Iancu) în Dosarul nr. 3.643/303/2017 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 14 septembrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
