Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Mircea Ştefan │- judecător │
│Minea │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Doina Livia │- judecător │
│Stanciu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Claudia-Margareta│- │
│Krupenschi │magistrat-asistent-şef│
└─────────────────┴──────────────────────┘
1. Pe rol se află examinarea cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională între prim-ministrul României, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte, generat de emiterea, de către prim-ministru, a Deciziei nr. 247/2018 pentru exercitarea unor atribuţii, potrivit căreia, în perioada 6-13 august 2018, domnul Paul Stănescu, viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, exercită atribuţiile prim-ministrului privind conducerea operativă a activităţii Guvernului României (Decizia nr. 247/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 31 iulie 2018). 2. Cererea fost formulată în temeiul art. 146 lit. e) din Constituţie şi al art. 11 alin. (1) lit. A.e) şi art. 34 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 7.404 din 3 august 2018 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.235E/2018. 3. Preşedintele Curţii Constituţionale, în temeiul dispoziţiilor art. 216 alin. (1) din Codul de procedură civilă, coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, declară deschise lucrările şedinţei de judecată. 4. Magistratul-asistent-şef referă asupra faptului ca autorităţile aflate în conflict, respectiv prim-ministrul şi Preşedintele României au comunicat punctele lor de vedere cu privire la conţinutul conflictului şi la căile de soluţionare a acestuia în data de 14 august 2018. 5. La apelul nominal răspunde, pentru autorul sesizării, doamna Mihaela Ciochină, consilier prezidenţial din cadrul Departamentului Legislativ al Administraţiei Prezidenţiale, cu împuternicire depusă la dosar. Pentru prim-ministrul României răspunde doamna Sofia Mariana Moţ, secretar de stat în cadrul Ministerului Justiţiei, cu împuternicire depusă la dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită. 6. Preşedintele Curţii Constituţionale, în temeiul dispoziţiilor art. 216 alin. (2) din Codul de procedură civilă, coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, acordă cuvântul reprezentantului autorului sesizării pentru susţinerea acesteia. 7. Doamna consilier prezidenţial precizează circumstanţele cauzei ce au generat formularea prezentei cereri de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională, acestea constând în emiterea, de către prim-ministru, a Deciziei nr. 247/2018, potrivit căreia, în perioada 6-13 august 2018, unul dintre viceprim-miniştri este numit pentru a exercita conducerea operativă a activităţii Guvernului. Actul astfel emis este de natură a încălca normele constituţionale sub două aspecte esenţiale: pe de o parte, sunt afectate atribuţiile Preşedintelui României prevăzute de art. 107 alin. (1) şi (3), raportat la art. 110 alin. (2) din Constituţie, cu referire la prerogativa sa exclusivă de a desemna un prim-ministru interimar în situaţia în care prim-ministrul în funcţie se află în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile; pe de altă parte, este nesocotit art. 1 alin. (5) din Constituţie, având în vedere faptul că decizia atacată afectează rolul constituţional, structura şi desfăşurarea activităţii Guvernului, fragmentând atribuţiile acestuia în funcţii (denumite generic) „operative“ şi funcţii „non-operative“, în condiţiile în care legislaţia incidentă nu prevede o asemenea clasificare sau distincţie, aspect de natură a crea confuzie atât din partea persoanei delegate a îndeplini aceste atribuţii, cât şi din partea destinatarilor actelor emise de acea persoană în această calitate. 8. Problematica de drept ce trebuie dezlegată în prezenta cauză constă, în esenţă, în determinarea posibilităţii/prerogativei prim-ministrului de a-şi desemna singur un înlocuitor, atunci când apreciază că nu poate să-şi exercite în mod direct atribuţiile. Se arată, în acest sens, că, în ipoteza în care prim-ministrul „se îndepărtează de activitatea Guvernului“, acesta fie îşi exercită atribuţiile de la distanţă, fie comunică Preşedintelui situaţia în care se află, pentru desemnarea unui prim-ministru interimar. În orice caz, chiar şi în absenţa sa temporară, atribuţiile prim-ministrului nu pot fi cedate altei persoane şi nu pot fi fragmentate, singura soluţie prevăzută de Constituţie fiind rezultată din coroborarea art. 107 alin. (1) şi (3) şi a art. 110 alin. (2), potrivit căreia Preşedintele României are un drept propriu şi exclusiv de desemnare a unui prim-ministru interimar, pentru o perioadă de maximum 45 de zile. „Instituţia“ desemnării înlocuitorului prim-ministrului chiar de către acesta din urmă nu cunoaşte reglementare juridică, iar numirea, în concret, a unei persoane în această calitate ar putea depăşi chiar şi termenul de 45 de zile, ceea ce ar fi evident contrar normelor fundamentale mai sus indicate. 9. În al doilea rând, se relevă faptul că Decizia nr. 247/2018 nu prevede condiţiile, motivele şi nici efectele delegării acelor atribuţii ale prim-ministrului privind conducerea operativă a activităţii Guvernului României. Ambiguitatea actului administrativ criticat vizează inclusiv nedeterminarea cu exactitate a atribuţiilor delegate, ceea ce este de natură a afecta relaţia Guvernului cu autorităţile publice de rang constituţional (Preşedintele României, Parlamentul). Se arată că, deşi utilizează, la nivel terminologic, un „artificiu lingvistic“, referindu-se strict la componenta operativă a activităţii Guvernului, decizia prim-ministrului implică, în realitate, delegarea conducerii şi coordonării activităţii Guvernului, ceea ce Constituţia nu permite. Atribuţiile prim-ministrului nu pot fi împărţite în „operative“ şi „non-operative“, de aceea art. 107 alin. (3) din Legea fundamentală consacră soluţia potrivit căreia, în lipsa prim-ministrului titular, Preşedintele statului desemnează un prim-ministru interimar care are aceeaşi competenţă cu a titularului de drept al funcţiei. O interpretare diferită ar naşte ipoteza/posibilitatea ca, la un moment dat, să existe, concomitent, doi prim-miniştri, fiecare exercitând atribuţii diferite, dar specifice prim-ministrului, ceea ce nu poate fi admis. 10. Reprezentantul Preşedintelui României conchide, arătând că esenţa acestui conflict juridic de natură constituţională rezidă în modalitatea în care se asigură conducerea activităţii Guvernului de către prim-ministru, în special în contextul imediat al preluării de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. Făcând trimitere şi la argumentele expuse pe larg atât în motivarea cererii, cât şi în punctul de vedere transmis la dosarul cauzei, acesta arată că, deşi efectele Deciziei nr. 247/2018 s-au epuizat, consecinţele persistă, astfel că solicită Curţii Constituţionale constatarea existenţei conflictului juridic de natură constituţională şi stabilirea conduitei de urmat de către prim-ministru, într-o situaţie viitoare identică. 11. Având cuvântul în calitate de reprezentant al Guvernului, doamna secretar de stat Sofia Mariana Moţ susţine, mai întâi, că prezenta cauză nu îndeplineşte condiţiile stabilite în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 53 din 28 ianuarie 2005 şi Decizia nr. 97 din 7 februarie 2008) pentru a ne afla în prezenţa unui veritabil conflict juridic de natură constituţională. Deşi temeiul cererii formulate de Preşedintele României îl reprezintă art. 85 şi art. 107 din Legea fundamentală, situaţia de facto nu este cea descrisă în această cerere, astfel încât să fie îndeplinite condiţiile constituţionale privind instituirea interimatului. Astfel, potrivit art. 107 alin. (3) din Constituţie, doar cazurile reglementate la art. 106 din aceasta, precum şi imposibilitatea prim-ministrului de a-şi exercita atribuţiile sunt cele care justifică şi impun, în acelaşi timp, desemnarea unui prim-ministru interimar de către Preşedintele României, până la formarea noului Guvern. Or, în perioada efectuării unui concediu de odihnă de 7 zile, prim-ministrul în funcţie nu s-a aflat nicio clipă în vreuna dintre ipotezele prevăzute de art. 107 alin. (3) din Constituţie. De aceea, prin Decizia nr. 247/2018 nu se prevede delegarea vreunei atribuţii constituţionale a prim-ministrului. În timpul concediului legal de odihnă, prim-ministrul păstrează exerciţiul deplin al competenţei sale şi are, de asemenea, disponibilitatea de a-şi exercita atribuţiile. Totodată, pentru această perioadă nu au fost „delegate“ atribuţii proprii ale prim-ministrului, cum ar fi cea de reprezentare, de emitere a unor acte de dispoziţie, de conducere a activităţii unor organisme colegiale aflate în subordinea Guvernului etc. În concret, se precizează că, în perioada antereferită, nu au fost programate şedinţe de Guvern, nu au avut loc numiri în funcţii sau revocări din funcţii, nu au avut loc şedinţe ale Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, în care prim-ministrul are calitatea de vicepreşedinte şi nici nu a fost exercitată vreo altă atribuţie exclusivă a prim-ministrului, prevăzută de Constituţie sau de art. 13 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor. 12. O altă condiţie necesară pentru a se putea reţine existenţa unui conflict juridic de natură constituţională este aptitudinea acestuia de a crea un blocaj instituţional. Or, se poate constata cu uşurinţă faptul că nu a existat un atare blocaj şi nici nu s-a încălcat principiul loialităţii constituţionale şi colaborării între autorităţile statului, astfel cum acesta a fost dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. 13. Reprezentantul Guvernului face referire şi la practica guvernamentală din trecutul apropiat, în sensul că, atât în ianuarie 2015, cât şi în august 2017, pot fi identificate decizii ale prim-ministrului în funcţie cu acelaşi obiect ca şi cel al Deciziei nr. 247/2018, fără ca acestea să fi fost contestate de Preşedintele României, spre deosebire de cazul de faţă. De asemenea, se poate detecta un singur caz, în anul 2015, când Preşedintele României, având în vedere situaţia medicală ce determina o imposibilitate reală, efectivă, a prim-ministrului în funcţie de a-şi exercita atribuţiile, a desemnat un prim-ministru interimar, însă acea situaţie este cu totul diferită de cea prezentă în cauza de faţă. 14. Conchide prin a sublinia că prim-ministrul nu a avut, pe parcursul celor 7 zile de concediu de odihnă, reprezentarea că se află în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile. Prin urmare, nu se poate susţine existenţa unui conflict pozitiv sau negativ de competenţă sau a unei situaţii conflictuale reale care să rezide în textul Constituţiei, nu a existat o perioadă de interimat a prim-ministrului, pentru a se exercita atribuţia Preşedintelui prevăzută de art. 107 alin. (3) din Constituţie, de desemnare a unui prim-ministru interimar, iar prim-ministrul în funcţie a avut o atitudine conformă cu textele şi principiile constituţionale, fără ca actul emis de acesta să conducă la crearea vreunui blocaj instituţional. Solicită Curţii să respingă cererea şi să constate că în cauză nu există conflict juridic de natură constituţională. 15. Doamna judecător Livia Doina Stanciu întreabă reprezentantul Guvernului care sunt argumentele pentru motivarea emiterii Deciziei nr. 247/2018, în condiţiile în care se susţine că prim-ministrul nu s-a aflat în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile. 16. Doamna secretar de stat în cadrul Ministerului Justiţiei arată că este necesară o analiză a efectelor actului contestat, în sensul de a se observa că prin acesta nu au fost „delegate“ niciuna dintre atribuţiile proprii prim-ministrului, ci doar conducerea operativă a activităţii Guvernului, noţiune ce se regăseşte în cuprinsul Legii nr. 90/2001, astfel că nu se poate vorbi despre o fragmentare a atribuţiilor exclusive ale prim-ministrului. Scopul concret al Deciziei nr. 247/2018 a fost acela ca, în lipsa efectivă, fizică, a prim-ministrului, viceprim-ministrul nominalizat să supervizeze activitatea specifică Guvernului şi să-l informeze pe prim-ministru. 17. Doamna judecător Livia-Doina Stanciu îl întreabă, în continuare, pe reprezentantul Guvernului, care ar fi, în optica acestuia, sensul sintagmei „imposibilitatea exercitării atribuţiilor“, pentru a se argumenta susţinerea potrivit căreia Decizia nr. 247/2018 nu implică incidenţa art. 107 alin. (3) din Constituţie. 18. Reprezentantul Guvernului subliniază faptul că legislaţia în vigoare nu oferă o definiţie a sintagmei „imposibilitate de exercitare a atribuţiilor“, însă, potrivit doctrinei, aceasta denotă o situaţie de o gravitate suficientă încât imposibilitatea să fie reală, efectivă, cum ar fi o problemă medicală gravă. Ilustrativ pentru o atare ipoteză este Decretul nr. 565/2015 pentru desemnarea unui membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, emis de Preşedintele României pe fondul unei situaţii medicale a prim-ministrului care îl făcea inapt a-şi exercita propriile atribuţii. Se arată că situaţia de imposibilitate se apreciază fie de către prim-ministrul însuşi, fie de un organism competent să emită un act prin care se atestă imposibilitatea în care se află prim-ministrul, iar nu de către Preşedintele statului, exclusiv. 19. În replică, reprezentantul autorului sesizării, doamna consilier prezidenţial Mihaela Ciochină, doreşte să intervină asupra a două chestiuni punctuale: 1) cu privire la activităţile de natură „operativă“, se arată că Legea nr. 90/2001 cuprinde doar în art. 18 o astfel de referire terminologică, în sensul că prim-ministrul, prin decizie, poate constitui consilii, comisii şi comitete interministeriale în scopul rezolvării unor probleme operative; or, în absenţa unei definiţii legale, nu se poate cunoaşte dacă „asigurarea conducerii operative a activităţii Guvernului“ se referă la exercitarea unui ansamblu de atribuţii ale prim-ministrului sau numai la unele dintre acestea, astfel că Decizia nr. 247/2018 are, în general, un caracter neclar şi, în special, este neclară pentru destinatarul acestui act; 2) cu privire la precedentul existent în materia „imposibilităţii de exercitare a atribuţiilor prim-ministrului“, constând în Decretul nr. 565/2015, se admite că acesta există, însă raţiunea ieşirii din pasivitate de această dată constă în proxima preluare, de către România, a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, astfel că se impune asigurarea unui climat politic stabil şi lămurirea, în prealabil, a unor chestiuni care ar putea naşte, în perioada ianuarie-iunie 2019, riscul unor conflicte juridice de natură constituţională pe marginea aceloraşi aspecte încă neelucidate. 20. Preşedintele Curţii Constituţionale, având în vedere dispoziţiile art. 394 alin. (1) din Codul de procedură civilă, coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, declară dezbaterile închise. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 21. Prin Adresa nr. 1.296 din 3 august 2018, Preşedintele României a sesizat Curtea Constituţională cu cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională între prim-ministrul României şi Preşedintele României, determinat de emiterea Deciziei nr. 247/2018 pentru exercitarea unor atribuţii, potrivit căreia, în perioada 6-13 august 2018, domnul Paul Stănescu, viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, exercită atribuţiile prim-ministrului privind conducerea operativă a activităţii Guvernului României. 22. Prin actul de sesizare, se solicită Curţii Constituţionale constatarea existenţei unui conflict juridic de natură constituţională (conflict pozitiv de competenţă) între prim-ministrul României, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte, determinat de desemnarea, prin decizie a prim-ministrului, a unui alt membru al Guvernului în vederea exercitării cu caracter temporar a unor atribuţii ale prim-ministrului, în condiţiile în care Preşedintele României are, potrivit art. 107 alin. (3) din Constituţie, competenţa de a desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, în situaţia în care prim-ministrul se află în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile. Pornind de la această situaţie de fapt, se solicită Curţii analizarea şi stabilirea întinderii şi conţinutului sintagmei „imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile“ din cuprinsul art. 107 alin. (3) prin raportare la art. 110 alin. (2) din Constituţie. Totodată, se subliniază faptul că soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională implică statuarea, prin decizia Curţii, a conduitei de urmat de către prim-ministru în vederea reinstaurării ordinii constituţionale. 23. Cu privire la admisibilitatea conflictului juridic de natură constituţională, se arată că, prin jurisprudenţa sa, respectiv Deciziile nr. 53 din 28 ianuarie 2005, nr. 148 din 16 aprilie 2003, nr. 108 din 5 martie 2014, nr. 270 din 10 martie 2008 sau nr. 901 din 17 iunie 2009, Curtea Constituţională a stabilit trăsăturile specifice conflictului juridic de natură constituţională între autorităţi publice, trăsături ce au caracter cumulativ şi nicidecum alternativ, astfel că neîndeplinirea vreuneia dintre ele reprezintă, ab initio, o cauză de respingere a sesizării. 24. Autorul sesizării demonstrează îndeplinirea, în prezenta cauză, a tuturor cerinţelor de admisibilitate stabilite de Curte pe cale jurisprudenţială. Astfel, în ceea ce priveşte autorităţile constituţionale ce pot apărea ca subiecte ale unui conflict juridic de natură constituţională, se arată că atât Preşedintele României, cât şi prim-ministrul pot fi părţi într-un conflict juridic de natură constituţională, astfel cum a statuat Curtea prin jurisprudenţa sa, respectiv Decizia nr. 838 din 27 mai 2009 şi Decizia nr. 358 din 30 mai 2018. Totodată, aspectele invocate vizează un conflict de competenţă (pozitiv sau negativ) născut între autorităţile publice constituţionale, sau o situaţie conflictuală a cărei naştere rezidă în mod direct din textul Constituţiei. În speţă, conflictul juridic de natură constituţională rezidă direct dintr-un text fundamental, respectiv prevederile art. 107 alin. (1)-(3), coroborate cu cele ale art. 85 alin. (1) din Constituţie. Conduita imputată prim-ministrului reprezintă o problemă de constituţionalitate prin ea însăşi şi se subsumează unui raport de drept constituţional pur, având în vedere faptul că problema de drept ce trebuie dezlegată de Curtea Constituţională vizează posibilitatea prim-ministrului de a desemna un alt membru al Guvernului în vederea exercitării cu caracter temporar a atribuţiilor de prim-ministru. În acest cadru, Curtea Constituţională urmează să analizeze şi să stabilească întinderea şi conţinutul sintagmei „imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile“ din cuprinsul art. 107 alin. (3) prin raportare la art. 110 alin. (2) din Constituţie. Fiind în prezenţa unor raporturi constituţionale între prim-ministru şi Preşedintele României, dezlegarea prezentei probleme litigioase nu intră în competenţa altor autorităţi şi instituţii publice, ci doar în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, în conformitate cu art. 146 lit. e) din Constituţie şi în acord cu jurisprudenţa constituţională (Decizia nr. 358 din 30 mai 2018). În fine, referitor la existenţa unui blocaj instituţional ca şi trăsătură specifică noţiunii de conflict juridic de natură constituţională, se susţine că, prin emiterea Deciziei nr. 247/2018, funcţionarea Guvernului este plasată în afara cadrului constituţional, cu consecinţe multiple ce vizează imposibilitatea Preşedintelui României de a-şi îndeplini competenţa constituţională de a desemna un prim-ministru interimar. Pe de altă parte, consecinţele acestei conduite - respectiv omisiunea prim-ministrului de a aduce la cunoştinţa Preşedintelui României imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile - afectează rolul constituţional al Guvernului, structura acestuia, desfăşurarea activităţii Guvernului ca organ colegial, întrunit în şedinţe legal constituite şi conduce la fragmentarea arbitrară a atribuţiilor acestei autorităţi constituţionale în atribuţii operative şi atribuţii non-operative. 25. Cu privire la existenţa conflictului juridic de natură constituţională, se arată că prezentul conflict juridic de natură constituţională este generat de omisiunea prim-ministrului de a aduce la cunoştinţa Preşedintelui României imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile şi acţiunea acestuia de a desemna un alt membru al Guvernului care să exercite, cu caracter temporar, atribuţiile de prim-ministru, prin emiterea unui act cu depăşirea competenţelor stabilite de Legea fundamentală. 26. În acest sens, se arată că prim-ministrul are, potrivit Constituţiei şi Legii nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, un statut juridic distinct şi bine determinat. Art. 85, art. 103 şi art. 107 alin. (1) din aceasta indică faptul că atât desemnarea, cât şi formarea întregului Guvern sunt indisolubil legate de persoana ce urmează a îndeplini funcţia de prim-ministru, respectiva persoană având drept de opţiune asupra listei Guvernului şi a programului de guvernare ce urmează a fi supuse procedurii de învestitură, respectiv de aprobare în Parlament. De asemenea, Legea nr. 90/2001 conferă prim-ministrului o poziţie distinctă, potrivit căreia acesta conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, având o serie de atribuţii proprii, cum ar fi convocarea şi conducerea şedinţelor de Guvern, semnarea în numele Guvernului a actelor acestuia şi promovarea lor, reprezentarea instituţiei în relaţia cu celelalte autorităţi şi luarea oricărei alte decizii în limita competenţelor sale. Toate aceste atribuţii se exercită de prim-ministru până la încetarea mandatului Guvernului. Potrivit art. 110 alin. (2) din Constituţie, Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate sau dacă prim-ministrul se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 106, cu excepţia revocării, ori este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 45 de zile. 27. Referitor la ipoteza în care prim-ministrul este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, este indicat art. 107 alin. (3) din Constituţie, precum şi art. 9 din Legea nr. 90/2001, autorul sesizării precizând că, în considerarea poziţiei constituţionale a prim-ministrului, în cazul în care acesta se află în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, Preşedintele României urmează să desemneze un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile prim-ministrului. Legiuitorul constituant nu a avut în vedere posibilitatea ca prim-ministrul să îşi delege atribuţiile, indiferent de motiv (lipseşte din ţară sau absentează din alt motiv, imposibilitatea este generată de o situaţie medicală sau personală etc.). Prim-ministrul interimar numit de Preşedintele României într-o atare situaţie va exercita toate atribuţiile prim-ministrului, Legea fundamentală neconţinând vreo dispoziţie din care să rezulte o limitare a exercitării acestora, o asemenea ipoteză fiind prevăzută numai în ceea ce priveşte atribuţiile Preşedintelui interimar al României [art. 98 alin. (2)]. 28. Din coroborarea dispoziţiilor constituţionale menţionate rezultă că, în relaţia cu prim-ministrul, Preşedintele României este singura autoritate competentă să constate imposibilitatea exercitării de către acesta a atribuţiilor, caz în care desemnează un prim-ministru interimar dintre ceilalţi membri ai Guvernului. Legea fundamentală nu îl obligă pe prim-ministru să justifice motivul ce generează imposibilitatea exercitării atribuţiilor, astfel că, ori de câte ori intervine o împrejurare care face imposibilă exercitarea atribuţiilor de către prim-ministru, se aplică procedura interimatului. Prim-ministrul nu are un drept de a propune persoana ce va fi desemnată în calitate de interimar, Constituţia recunoscând un drept exclusiv al Preşedintelui României de a alege dintre membrii Guvernului persoana ce va fi desemnată prim-ministru interimar. Interimatul nu poate dura mai mult de 45 de zile. 29. Întrucât nici Legea fundamentală şi nici Legea nr. 90/2001 nu cuprind vreo menţiune care să definească noţiunea de „imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile“, rezultă, potrivit autorului sesizării, că voinţa legiuitorului constituant a fost aceea ca interimatul să intervină în cazul survenirii oricăror împrejurări de fapt care conduc la o imposibilitate. Orice altă interpretare ar fi contrară Constituţiei şi ar goli de conţinut dispoziţiile art. 107 alin. (3) din aceasta, în ceea ce priveşte exercitarea unei competenţe proprii a Preşedintelui României şi, totodată, ar nesocoti rolul constituţional al prim-ministrului. Dacă s-ar admite că prim-ministrul ar putea proceda în acest sens, fără a se apela la procedura constituţională a interimatului, ar însemna să se permită ca exercitarea atribuţiilor prim-ministrului de către o altă persoană decât cea învestită de Parlament să fie posibilă pe o durată nelimitată. Or, o atare ipoteză nu beneficiază de niciun regim juridic (durată, condiţii şi efecte), iar, spre deosebire de aceasta, interimatul funcţiei de prim-ministru are prevăzută durata maximă, precum şi consecinţa depăşirii termenului constituţional, respectiv încetarea mandatului Guvernului, în condiţiile art. 110 alin. (2) din Constituţie. Mai mult, conducerea Guvernului nu poate fi exercitată de către o persoană desemnată printr-un act subsecvent acordării votului de încredere de către Parlament, respectiv în baza unui act emis de prim-ministru, ci numai de către o persoană desemnată printr-un decret al Preşedintelui României, în conformitate cu art. 107 alin. (3) din Constituţie. 30. În concret, cu privire la Decizia nr. 247 din 31 iulie 2018 emisă de prim-ministrul României, potrivit căreia domnul Paul Stănescu, viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice exercită atribuţiile prim-ministrului privind conducerea operativă a activităţii Guvernului, se arată că persoana astfel desemnată nu poate să conducă şedinţele Guvernului şi nici să semneze valabil actele adoptate de Guvern, aceste atribuţii revenind, în condiţiile art. 24 şi art. 27 din Legea nr. 90/2001, în mod exclusiv prim-ministrului învestit de Parlament. 31. Totodată, noţiunea de „conducere operativă“ nu se regăseşte în Constituţie şi nici nu beneficiază de o definiţie legală, deoarece competenţa Guvernului are un caracter unitar şi este atribuită de textul constituţional exclusiv prim-ministrului, fără ca acesta să o poată fracţiona exclusiv prin propria voinţă. Legea nr. 90/2001 utilizează noţiunea de „operativ“ în cuprinsul art. 18 alin. (1), raportându-se la înţelesul său comun, reglementând posibilitatea prim-ministrului de a constitui, în scopul rezolvării unor probleme operative, prin decizie, consilii, comisii şi comitete interministeriale. Diferenţierile pe care Legea nr. 90/2001 le face în privinţa atribuţiilor prim-ministrului - de reprezentare, în domeniul apărării naţionale, privind relaţiile cu Parlamentul sau cu Preşedintele ţării, de numire şi eliberare din funcţii publice - au ca scop organizarea activităţii Guvernului şi nu pot fi interpretate în sensul că ar permite fragmentarea atribuţiilor prim-ministrului. Ca atare, în absenţa unei definiţii legale a sintagmei „conducerea operativă a activităţii Guvernului“, nu se poate stabili dacă, prin decizia emisă, prim-ministrul a avut în vedere ansamblul atribuţiilor sale sau doar o parte a acestora, în această ultimă situaţie neputându-se stabili care dintre ele au fost vizate. Fiind neclare care sunt atribuţiile prim-ministrului cedate, va fi neclară şi conduita persoanei desemnate a le exercita, ceea ce afectează funcţionarea Guvernului în ansamblul său, situaţie ce atrage încălcarea principiului legalităţii, prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituţie în componenta privind calitatea legii. 32. În final, se subliniază imperativul ca raporturile instituţionale dintre prim-ministru şi Guvern, pe de o parte, şi dintre aceste autorităţi şi Preşedintele României, pe de altă parte, să funcţioneze în cadrul constituţional al loialităţii şi al colaborării, aceasta fiind o condiţie necesară şi esenţială pentru buna funcţionare a autorităţilor publice ale statului. 33. În temeiul art. 35 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, au fost solicitate punctele de vedere ale părţilor aflate în conflict asupra conţinutului conflictului şi a eventualelor căi de soluţionare a acestuia. 34. În punctul de vedere transmis cu Adresa nr. 5/4.604/2018 şi înregistrat la Curtea Constituţională cu nr. 7.516 din 14 august 2018, prim-ministrul României apreciază că elementul fundamental pe care este construită cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională constă în pretinsa uzurpare a atribuţiilor constituţionale ale Preşedintelui României referitoare la desemnarea unui candidat pentru funcţia de prim-ministru [art. 85 alin. (1) din Constituţie] şi la desemnarea unui membru al Guvernului ca prim-ministru interimar [art. 107 alin. (3) din Constituţie]. 35. Se apreciază, însă, că acest raţionament este viciat, întrucât se bazează pe ipoteze artificiale şi care nu se verifică în realitate, respectiv că, prin Decizia nr. 247/2018, prim-ministrul în funcţie ar fi desemnat un alt prim-ministru şi că prim-ministrul în funcţie se află în imposibilitatea exercitării atribuţiilor. 36. Astfel, cu privire la pretinsa desemnare a unui alt prim-ministru, se precizează faptul că, încă din titlul Deciziei nr. 247/2018, se vorbeşte despre „exercitarea unor atribuţii“, fiind evident că nu este vorba despre împuternicirea unui nou prim-ministru şi nici măcar despre o delegare a tuturor atribuţiilor prim-ministrului, de vreme ce textul deciziei în discuţie se referă la „conducerea operativă“ a activităţii Guvernului. În lipsa unei definiţii legale a acestei sintagme, delimitarea sferei sale semantice se poate raporta la sensul utilizat în materia managementului, în art. 18 din Legea nr. 90/2001, precum şi într-o multitudine de acte normative cu acelaşi conţinut, fiind exclusă delegarea atribuţiilor date de lege în mod expres prim-ministrului. Concluzia este că această sintagmă are un pronunţat caracter practic şi are în vedere luarea şi punerea în practică a deciziilor curente, de rutină, pentru un orizont scurt de timp. Se precizează, în acest sens, că atât în perioada 6-13 august 2018, menţionată în decizie, cât şi în perioadele indicate în alte decizii similare, nu au fost programate şedinţe de Guvern, nu s-au realizat numiri în funcţii publice ş.a. 37. Se mai arată că, din punctul de vedere al motivului ce a condus la emiterea sa şi al naturii atribuţiilor delegate, Decizia nr. 247/2018 are un pronunţat caracter propriu actelor aparţinând sferei dreptului muncii, astfel că se poate afirma că ne găsim în faţa unei veritabile delegări de atribuţii, de vreme ce aceste atribuţii nu îi sunt recunoscute doar delegantului în mod exclusiv, iar delegarea de atribuţii (putere) apare ca admisibilă şi în cazul instituţiilor şi autorităţilor publice. 38. Se apreciază că nu ne aflăm în situaţia unei imposibilităţi de exercitare a atribuţiilor, prim-ministrul fiind în fapt oricând disponibil dacă nevoia o cere, iar delegarea unor atribuţii de rutină are sensul din dreptul muncii, de asigurare a continuităţii activităţilor curente, interimatul nefiind nici necesar şi nici util în situaţia dată. Prin urmare, pretinsa stare de imposibilitate de exercitare a atribuţiilor prim-ministrului nu poate fi reţinută. Se arată că, în istoria recentă, a existat un singur caz în care, prin decret, respectiv Decretul nr. 565/2015, Preşedintele României a desemnat un prim-ministru interimar pentru perioada imposibilităţii exercitării atribuţiilor de către prim-ministrul în funcţie, motivele ce au condus la constatarea stării de imposibilitate fiind, în respectivul caz, de ordin medical. 39. Astfel, în lipsa unor precizări în cuprinsul Constituţiei, se înţelege că motivele ce conduc la imposibilitatea exercitării atribuţiilor prim-ministrului trebuie să fie suficient de importante, că pot fi de lungă durată şi că ţin strict de persoana prim-ministrului. Prin urmare, un concediu de odihnă nu constituie o situaţie care aduce prim-ministrul în imposibilitatea exercitării atribuţiilor, nici din punct de vedere obiectiv, nici din punct de vedere subiectiv, neexistând vreun act emanând de la prim-ministru care să afirme existenţa stării de imposibilitate. De aceea, decizia criticată nu face nicio referire la „vacanţa“ sau „concediul de odihnă“ în care s-ar afla prim-ministrul, acestea fiind doar informaţii prezentate în spaţiul public. Aprecierea concediului de odihnă drept ipoteză ce determină imposibilitatea temporară a prim-ministrului de exercitare a atribuţiilor nu face decât să ducă în derizoriu această instituţie, iar situaţia de faţă în care chiar Preşedintele României susţine acest fapt tinde să conducă la uzurparea funcţiei prim-ministrului prin crearea în mod artificial a unor motive care ar conduce la activarea dreptului Preşedintelui de a desemna un prim-ministrul interimar, tocmai o asemenea împrejurare fiind de natură să afecteze funcţionarea Guvernului. 40. În fine, cu privire la pretinsa încălcare a principiilor constituţionale ale loialităţii şi colaborării între instituţiile publice, se subliniază că Decizia nr. 247/2018 se înscrie într-o practică administrativă constantă a Guvernului, existând o serie de decizii similare emise, de-a lungul timpului, de prim-miniştri în funcţie (deciziile nr. 587/2017, nr. 90/2017, nr. 162/2015, nr. 304/2014, nr. 496/2013) care nu au atras critici din partea Preşedintelui României, cu atât mai puţin declanşarea unui demers atât de semnificativ precum un conflict juridic de natură constituţională. De aceea, se poate aprecia că principiile constituţionale mai sus indicate au fost încălcate tocmai de către autorul prezentei cereri, „care a preferat să se adreseze Curţii Constituţionale, în loc să iniţieze un dialog cu Guvernul pe această temă.“ 41. În concluzie, întrucât din analiza Deciziei nr. 247/2018 rezultă că este vorba despre o delegare a unor atribuţii curente, prim-ministrul neaflându-se într-o situaţie de interimat, aşa cum acesta este definit de dispoziţiile art. 107 alin. (3) din Constituţie, se apreciază că solicitarea Preşedintelui României este inadmisibilă. 42. Prin punctul de vedere nr. CP1/1346/14.08.2018, înregistrat la Curtea Constituţională cu nr. 7.522 din 14 august 2018, Preşedintele României arată, în prealabil, faptul că, deşi la data soluţionării conflictului juridic de natură constituţională, se vor fi epuizat efectele Deciziei nr. 247/2018, rămâne Curţii Constituţionale a se pronunţa asupra conflictului juridic de natură constituţională dintre prim-ministrul României şi Preşedintele României, generat de omisiunea prim-ministrului de a aduce la cunoştinţa Preşedintelui imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile în perioada 6-13 august 2018 şi de acţiunea prim-ministrului de a desemna un alt membru al Guvernului să exercite, cu caracter temporar, atribuţiile de prim-ministru prin emiterea unui act, cu depăşirea competenţelor stabilite de Legea fundamentală. Epuizarea efectelor acestei decizii nu constituie un impediment în analiza pe fond a cererii, în acest sens fiind atât dispoziţiile Legii nr. 47/1992, cât şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, fiind indicate Decizia nr. 158 din 19 martie 2014, paragraful 43, Decizia nr. 356 din 5 aprilie 2007 şi Decizia nr. 63 din 8 februarie 2017, paragrafele 84-86. 43. Suplimentar faţă de motivele prezentate în susţinerea sesizării, autorul acesteia arată că, din interpretarea istorică a prevederilor art. 107 alin. (1)-(3), coroborate cu art. 85 din Legea fundamentală, dar şi din analiza dispoziţiilor Legii nr. 90/2001, rezultă că voinţa constituantului originar - neechivocă şi nesusceptibilă de interpretări - a fost aceea de a nu permite prim-ministrului să desemneze un locţiitor care să preia temporar funcţia prim-ministrului sau atribuţii ale acestuia, dacă acesta este în imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţiile. Cât priveşte Legea nr. 90/2001, aceasta prevede, potrivit art. 48 coroborat cu art. 51, doar posibilitatea ca un ministru care, din diferite motive, nu-şi poate exercita atribuţiile curente, să desemneze un secretar de stat în vederea exercitării acestor atribuţii, fără a reglementa, însă, o asemenea ipoteză şi pentru prim-ministru. Mai mult, în literatura de specialitate a fost exprimată opinia potrivit căreia prim-ministrul nu-şi poate delega atribuţiile, chiar dacă lipseşte din ţară sau absentează din alt motiv şi că numai Preşedintele României poate da o asemenea delegare prin numirea unui prim-ministru interimar. 44. Situaţiile obiective sau subiective ce pot interveni în viaţa persoanei care deţine funcţia de prim-ministru nu sunt de natură să o plaseze automat în imposibilitatea exercitării atribuţiilor. Aflat într-o împrejurare în care prim-ministrul ar fi nevoit să se îndepărteze pentru o perioadă determinată de activitatea Guvernului - în măsura în care este posibil -, acesta urmează să aprecieze cu privire la exercitarea propriilor atribuţii, fie în sensul păstrării şi continuării exercitării acestora (mai ales în condiţiile dezvoltării tehnologiei în domeniul comunicaţiilor), fie în sensul înştiinţării Preşedintelui României asupra situaţiei apărute, pentru a fi desemnat un prim-ministru interimar. Doar o asemenea soluţie este în acord cu voinţa legiuitorului constituant şi este compatibilă cu votul de încredere primit de prim-ministru din partea Parlamentului, fiind asigurată şi respectarea principiului simetriei actelor juridice. 45. În consecinţă, prin sintagma „imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile“ se înţelege orice împrejurare care, prin propria apreciere a prim-ministrului sau prin efectul unei evaluări externe (medicale, spre exemplu), îl pune pe acesta în situaţia de a nu-şi putea exercita atribuţiile. În oricare dintre ipoteze, prim-ministrul nu-şi poate desemna un locţiitor pentru tot sau pentru o parte dintre atribuţiile sale. Singura soluţie prevăzută de constituant este mecanismul desemnării unui prim-ministru interimar de către Preşedintele României, doar astfel asigurându-se deplina respectare a art. 85, art. 103 şi art. 107 alin. (3) din Constituţie, precum şi înlăturarea posibilităţii de eludare, prin recurgerea la delegare, a consecinţelor prevăzute de art. 110 alin. (2) din Legea fundamentală. 46. Preşedintele României mai semnalează faptul că Decizia nr. 247/2018 nu cuprinde, în preambulul său, nici motivul de fapt şi nici temeiul juridic ce ar permite desemnarea unui alt membru al Guvernului să exercite atribuţiile prim-ministrului, unicul temei de drept invocat fiind reprezentat de art. 19 din Legea nr. 90/2001, care se referă la competenţa generală a prim-ministrului de a emite decizii. Însă această competenţă generală poate fi exercitată numai dacă prim-ministrul are, potrivit legii, atribuţia respectivă; or, nici Constituţia şi nici Legea nr. 90/2001 nu recunosc prim-ministrului dreptul de a-şi delega atribuţiile. 47. Cât priveşte eventualele căi de soluţionare a prezentului conflict juridic de natură constituţională, se arată că, potrivit art. 146 lit. e) din Constituţie şi jurisprudenţei Curţii, acestea urmează a fi arătate de instanţa de contencios constituţional, pentru ca autoritatea publică ce a generat conflictul a cărui existenţă a fost constatată în urma analizei Curţii să respecte şi să se conformeze deciziei Curţii. În acest sens, se solicită Curţii să stabilească conduita de urmat de către prim-ministru şi măsurile ce se impun în vederea reinstaurării ordinii de drept constituţionale, iar, pentru viitor, obligarea prim-ministrului ca, ori de câte ori consideră că se află într-o împrejurare care îl pune în imposibilitatea exercitării atribuţiilor, să urmeze procedura prevăzută de art. 107 alin. (3) din Constituţie. CURTEA, examinând cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre prim-ministru, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte, punctele de vedere ale prim-ministrului şi ale Preşedintelui României, înscrisurile depuse, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului Preşedintelui României şi cele ale reprezentantului Guvernului, prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine următoarele: I. Admisibilitatea cererii formulate 48. În conformitate cu dispoziţiile art. 146 lit. e) din Constituţie, Curtea Constituţională soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, la cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, a prim-ministrului sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii. În jurisprudenţa sa în materie, Curtea a arătat că subiectele de drept pe care Legea fundamentală le îndrituieşte a sesiza Curtea sunt limitativ prevăzute, dispoziţia constituţională nedistingând după cum autorităţile pe care le reprezintă sunt sau nu părţi în conflictul cu care sesizează Curtea. Autorităţile publice care ar putea fi implicate într-un conflict juridic de natură constituţională sunt numai cele cuprinse în titlul III din Constituţie, şi anume: Parlamentul, alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat, Preşedintele României, ca autoritate publică unipersonală, Guvernul, organele administraţiei publice centrale şi ale administraţiei publice locale, precum şi organele autorităţii judecătoreşti (a se vedea, de pildă, Decizia nr. 988 din 1 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 784 din 24 noiembrie 2008). Raportat la prezenta cauză, Curtea reţine că Preşedintele României este titular al dreptului constituţional de a formula cereri cu privire la soluţionarea conflictelor juridice de natură constituţională dintre prim-ministrul României, pe de parte, ca reprezentant al Guvernului şi Preşedintele României, pe de altă parte, autorităţi publice susceptibile a avea calitatea de părţi într-un conflict juridic de natură constituţională. 49. În ceea ce priveşte noţiunea de conflict juridic de natură constituţională dintre autorităţi publice, Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa evolutivă în materie, a statuat faptul că aceasta „vizează orice situaţii juridice conflictuale a căror naştere rezidă în mod direct în textul Constituţiei“ (a se vedea Decizia nr. 53 din 28 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 17 februarie 2005, Decizia nr. 97 din 7 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 5 martie 2008, Decizia nr. 901 din 17 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 21 iulie 2009). Sub aspectul obiectului cererii, Curtea constată că cererea formulată vizează constatarea existenţei unui conflict juridic de natură constituţională între prim-ministrul României, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte, generat de omisiunea prim-ministrului de a aduce la cunoştinţa Preşedintelui imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile în perioada 6-13 august 2018 şi acţiunea acestuia de a desemna un alt membru al Guvernului să exercite, temporar, unele atribuţii ale prim-ministrului, prin emiterea Deciziei nr. 247/2018, cu depăşirea competenţelor stabilite de art. 107 alin. (3) coroborat cu art. 85 alin. (1) Legea fundamentală. Aşadar, autorul sesizării reclamă un conflict pozitiv de competenţă constituţională, ceea ce conferă cererii caracter de admisibilitate şi din prisma obiectului său. 50. Cât priveşte aspectul de natură temporală reprezentat de faptul că, la data judecării prezentei cereri de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională, s-au epuizat deja efectele Deciziei nr. 247/2018 - actul emis de prim-ministrul României ce a generat, în fapt, formularea sesizării de către Preşedintele României -, prin depăşirea intervalului 6-13 august 2018 pentru care decizia în cauză a fost emisă, se constată că acesta nu poate reprezenta un fine de neprimire a sesizării. În acest sens, Curtea a stabilit: „Cu privire la evenimentele care au legătură directă cu obiectul conflictului juridic de natură constituţională, dar care survin ulterior sesizării Curţii Constituţionale cu soluţionarea acestuia, Curtea, într-o jurisprudenţă constantă, a reţinut că ele nu pot influenţa cadrul procesual al exercitării acestei atribuţii a Curţii, procedură care îşi însuşeşte toate trăsăturile unei proceduri jurisdicţionale de drept public“ (pe larg, în acest sens, a se vedea Decizia nr. 63 din 8 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 27 februarie 2017, paragrafele 84-86). 51. Aşadar, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. e) din Constituţie şi ale art. 1, 10, 34-36 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, să se pronunţe asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre prim-ministru, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte. II. Analiza pe fond a cererii formulate de către Preşedintele României 52. Raportat la situaţia de fapt litigioasă, Curtea reţine că prim-ministrul a emis Decizia nr. 247/2018 prin care a delegat unele dintre atribuţiile sale operative unui viceprim-ministru, pentru perioada 6-13 august 2018. Întrucât Constituţia nu distinge în privinţa împrejurărilor ce determină imposibilitatea prim-ministrului de a-şi exercita, personal, atribuţiile, autorul sesizării - Preşedintele României - solicită Curţii să definească sintagma „imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile“ din cuprinsul art. 107 alin. (3) din Legea fundamentală şi să constate, în consecinţă, existenţa unui conflict juridic de natură constituţională generat, pe de o parte, de omisiunea prim-ministrului de a-l informa în privinţa stării sale de imposibilitate şi, pe de altă parte, de acţiunea acestuia de a emite Decizia nr. 247/2018, cu depăşirea competenţei constituţionale exclusive a Preşedintelui în această materie. 53. Pentru a se stabili însă existenţa unui conflict juridic de natură constituţională în sensul art. 146 lit. e) din Constituţie, Curtea trebuie mai întâi să determine dacă autorităţile publice implicate în acest diferend au încălcat vreun text constituţional sau au avut o conduită contrară normelor fundamentale. Altfel spus, dacă s-a produs un conflict nu doar juridic (şi cu atât mai puţin, de ordin politic), ci şi de natură constituţională. 54. În raport cu specificul prezentei speţe şi al motivării autorului sesizării, Curtea urmează să analizeze următoarele aspecte: a) semnificaţia sintagmei „imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile“ din cuprinsul art. 107 alin. (3) din Constituţie; b) dacă, prin emiterea Deciziei nr. 247/2018, prim-ministrul a procedat într-un mod contrar art. 107 alin. (3) din Constituţie, în raport cu interpretarea constituţională a acestei sintagme ce rezultă în urma analizei de la lit. a); c) în ipoteza unui răspuns afirmativ la chestiunea de la lit. b), dacă respectiva conduită este/a fost generatoare a unui blocaj instituţional. 55. Pentru a ajunge, punctual, la aspectele de mai sus, Curtea va analiza, în prealabil, rolul şi atribuţiile Guvernului, configurate la nivelul Constituţiei şi al legislaţiei incidente, precum şi poziţia pe care prim-ministrul o are în cadrul Guvernului şi în relaţia cu alte autorităţi/instituţii publice fundamentale. 56. Potrivit art. 102 alin. (1) din Constituţie, „(1) Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.“ Textul atribuie Guvernului un dublu rol fundamental: un rol politic şi un rol administrativ. Rolul politic se reflectă în aplicarea programului său de guvernare, acceptat de Parlament odată cu învestirea, în planul politicii interne şi externe a ţării; rolul administrativ se concretizează prin exercitarea conducerii generale a administraţiei publice, în scopul asigurării aducerii la îndeplinire a măsurilor adoptate în vederea realizării rolului său politic. Rolul Guvernului astfel stabilit în Constituţie se concretizează în atribuţiile acestuia, reglementate în legea organică proprie - Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 2 aprilie 2001, cu modificările şi completările ulterioare. 57. Prim-ministrul deţine un loc aparte - primus inter pares - în structura Guvernului, Constituţia asigurându-i, pe lângă prerogativa esenţială de conducere a Guvernului şi coordonare a activităţii membrilor acestuia, cu respectarea atribuţiilor ce le revin [art. 107 alin. (1)], un statut special şi o poziţie de autoritate executivă de sine stătătoare, cu prerogative proprii, exclusive. Acestea vizează, în esenţă, raporturile sale cu Parlamentul şi cu Preşedintele României, raporturi ce sunt, însă, indisolubil legate de rolul constituţional al Guvernului. Astfel, Preşedintele României desemnează candidatul pentru funcţia de prim-ministru [art. 85 alin. (1)], urmând ca acesta să ceară votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului [art. 103 alin. (2)]; prim-ministrul poate cere participarea Preşedintelui României la şedinţele Guvernului şi în alte situaţii decât cele prevăzute de art. 87 alin. (1); prim-ministrul contrasemnează decretele emise de Preşedintele României în exercitarea atribuţiilor sale prevăzute în art. 91 alin. (1) şi (2), art. 92 alin. (2) şi (3), art. 93 alin. (1) şi art. 94 lit. a), b) şi d) [art. 100 alin. (2)]; prim-ministrul prezintă Camerei Deputaţilor sau Senatului rapoarte şi declaraţii cu privire la politica Guvernului, care se dezbat cu prioritate [art. 107 alin. (1) fraza a doua]; prim-ministrul propune Preşedintelui numirea şi revocarea unor membri ai Guvernului [art. 85 alin. (2)], precum şi desemnarea unor interimari [art. 107 alin. (4)]; propune Parlamentului aprobarea noii structuri sau compoziţii politice a Guvernului, în caz de remaniere guvernamentală [art. 85 alin. (2) şi (3)]; semnează hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern [art. 108 alin. (4)]; prim-ministrul are dreptul de a sesiza Curtea Constituţională cu o cerere pentru soluţionarea unui conflict juridic de natură constituţională [art. 146 lit. e)]; Guvernul este demis dacă prim-ministrul se află într-una din cazurile de încetare a funcţiei de membru al Guvernului, prevăzute la art. 106 sau se află în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 45 de zile [art. 110 alin. (2)]; spre deosebire de ceilalţi membri ai Guvernului, prim-ministrul nu poate fi revocat de Preşedintele statului [art. 107 alin. (2)]. Toate aceste competenţe/prerogative de ordin constituţional îl vizează direct, exclusiv şi personal pe prim-ministru. 58. Dezvoltând cadrul constituţional, Legea nr. 90/2001 prevede, la rândul său, o serie de alte atribuţii exercitate personal şi exclusiv de prim-ministru, exemplificative fiind cele reglementate la art. 4, art. 6 - potrivit cărora ia act de demisiile membrilor Guvernului, art. 8, toate atribuţiile prevăzute în secţiunea a 4-a - Primul-ministru, art. 13-19, din Legea nr. 9/2001, care vizează, în esenţă, calitatea acestuia de vicepreşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi toate atribuţiile ce decurg din această calitate, precum şi atribuţii legate de numiri şi eliberări din funcţii în cadrul Guvernului, art. 24 - potrivit căruia „Şedinţele Guvernului se convoacă şi sunt conduse de primul-ministru“, art. 27 - referitor la dreptul distinct de decizie al prim-ministrului în lipsa consensului, precum şi la semnarea hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului sau art. 37 - cu privire la solicitarea adresată Parlamentului cu privire la modificarea structurii Guvernului. 59. Aşa fiind, Curtea constată că atribuţiile/prerogativele exercitate exclusiv de prim-ministru în realizarea rolului politic al Guvernului sunt, în primul rând, cele de conducere şi de reprezentare a Guvernului în raporturile cu celelalte autorităţi publice constituţionale, cum ar fi Preşedintele României, Parlamentul, Curtea Constituţională, precum şi de coordonare a activităţii membrilor Guvernului, cu respectarea atribuţiilor ce le revin. Aceste atribuţii concretizează rolul eminamente politic şi exclusiv al prim-ministrului în realizarea programului de guvernare, prin asigurarea îndeplinirii măsurilor adoptate în planul politicii interne şi externe a ţării. Este evident că aceste atribuţii exclusive, fiind direct legate de rolul politic al prim-ministrului în structura statutului de drept, nu pot fi delegate, fiind indisolubil legate de persoana prim-ministrului titular, numit în funcţie potrivit normelor constituţionale. 60. Dincolo de aceste atribuţii ce justifică poziţia deosebită a prim-ministrului în rândul membrilor Guvernului şi calitatea sa de autoritate executivă administrativă distinctă, prim-ministrul îndeplineşte şi alte sarcini, specifice oricărui conducător al unei autorităţi/instituţii publice sau oricărei entităţi juridice. Acestea presupun activităţi zilnice, de rutină, prin care se asigură buna funcţionare a autorităţii/instituţiei publice. Funcţionarea Guvernului în bune condiţii impune ca aceste activităţi cu caracter administrativ să fie exercitate, în lipsa prim-ministrului, de către un alt membru al Guvernului, care urmează să vegheze asupra executării acţiunilor deja hotărâte şi la buna desfăşurare/derulare a activităţilor aflate în curs. 61. În mod evident, toate aceste activităţi, curente sau urgente, nu pot face obiectul unor reglementări de nivel constituţional sau legal, în sensul restrâns al termenului. O enumerare exhaustivă a unor astfel de atribuţii ar fi imposibil de efectuat într-un act normativ primar sau secundar, având în vedere caracterul lor practic, punctual, legat de desfăşurarea tuturor activităţilor de conducere administrativă. În acest sens, Curtea observă art. 18 alin. (2) din Legea nr. 90/2001, potrivit căruia „(2) Primul-ministru îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute în Constituţie şi de lege sau care decurg din rolul şi funcţiile Guvernului.“ Aceste atribuţii nu se pot suprapune celor expres prevăzute în competenţa prim-ministrului, nu definesc rolul său constituţional şi nici nu sunt indisolubil legate de persoana numită în funcţia de prim-ministru, astfel că pot fi obiect al unui act de delegare. 62. În această categorie de atribuţii se pot înscrie şi cele care vizează „conducerea operativă a activităţii Guvernului României“, la care Decizia nr. 247/2018 face referire. Având în vedere definiţia din Dicţionarul explicativ al limbii române - potrivit căreia „operativ“ înseamnă „care lucrează repede, expeditiv, activ; care are efect (rapid); eficace, eficient; care necesită luarea unor măsuri imediate, rapide şi eficiente“ -, rezultă că măsurile luate punctual, pentru asigurarea conducerii operative a activităţii Guvernului nu pot avea, prin natura lor, capacitatea de a completa, modifica sau afecta programul de guvernare, politica internă şi externă a ţării sau componenţa ori structura Guvernului. 63. Cât priveşte pretinsa lipsă de claritate a sintagmei „atribuţiile prim-ministrului privind conducerea operativă a activităţii Guvernului“ din cuprinsul articolului unic al Deciziei nr. 247/2018, Curtea reţine că înţelesul acesteia nu poate fi determinat decât în legătură directă cu dublul rol al Guvernului, cu prerogativele expres rezervate de Constituţie şi de Legea nr. 90/20001 prim-ministrului, în exclusivitate, precum şi cu întreaga concepţie a legiuitorului ordinar ce se degajă din economia Legii nr. 90/2001, aşa cum au fost acestea prezentate mai sus. Curtea nu poate reţine susţinerea potrivit căreia din formula „atribuţiile prim-ministrului privind conducerea operativă a activităţii Guvernului României“ nu se poate determina, în concret, care dintre atribuţii urmează a fi exercitate de către persoana desemnată în acest sens. Este adevărat că, dat fiind specificul lor, aceste atribuţii de natură „operativă“, efectiv vizate de decizia prim-ministrului, nu puteau fi enumerate în concret şi nici exhaustiv, fiind imposibil de prevăzut. Însă, date fiind câmpul său de aplicare, precum şi destinatarul actului normativ, este evident că actul normativ contestat nu poate crea confuzie. În cazul de faţă, norma are un pronunţat caracter tehnic, de specialitate, iar destinatarul său direct - viceprim-ministrul desemnat să exercite acele atribuţii privind conducerea operativă a activităţii Guvernului - este un membru al Guvernului, deci o persoană de specialitate, familiarizată cu tipurile de activităţi curente desfăşurate de prim-ministrul titular şi care nu se poate afla în dificultate cu privire la sensul sintagmei „conducerea operativă“. În acelaşi sens Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018*), nepublicată încă în Monitorul Oficial al României la data pronunţării prezentei decizii, paragrafele 47 şi 48, prin care a statuat următoarele: „Semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba şi de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi.“ Aşa fiind, criticile autorului sesizării referitoare la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie nu sunt întemeiate. *) Decizia Curţii Constituţionale nr. 454 din 4 iulie 2018 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018. a) Semnificaţia sintagmei „imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile“ din cuprinsul art. 107 alin. (3) din Constituţie 64. Potrivit art. 107 alin. (3) din Constituţie: „(3) Dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106, cu excepţia revocării, sau este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, Preşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului-ministru, până la formarea noului Guvern. Interimatul, pe perioada imposibilităţii exercitării atribuţiilor, încetează dacă primul-ministru îşi reia activitatea în Guvern.“ 65. Întrucât dispoziţiile art. 107 alin. (3) din Constituţie nu fac niciun fel de precizare cu privire la natura împrejurărilor ce determină imposibilitatea exercitării atribuţiilor prim-ministrului, care să definească sensul sintagmei „imposibilitatea exercitării atribuţiilor“, autorul sesizării afirmă faptul că aceasta se referă la orice fel de imposibilitate, indiferent de persistenţa în timp sau de motivele ce o determină, având în vedere regula potrivit căreia normele constituţionale sunt limitative şi de strictă interpretare. Prin urmare, în această optică, prim-ministrul este obligat ca, indiferent de motivul şi de durata pentru care apreciază că se află în imposibilitate, să-l anunţe pe Preşedintele României, pentru ca acesta să numească, prin decret, un prim-ministru interimar. 66. În consecinţă, Curtea urmează a defini, în cadrul sintagmei „imposibilitatea exercitării atribuţiilor“, sensul noţiunii de „imposibilitate“, astfel cum acesta apare în cuprinsul art. 107 alin. (3) din Constituţie. 67. În acest sens, Curtea observă, mai întâi, definiţia din Dicţionarul explicativ al limbii române a noţiunii analizate, potrivit căreia „imposibilitate“ denotă caracterul sau situaţia a ceea ce nu este posibil, faptul de a nu putea face ceva, care nu se poate îndeplini, irealizabil, ceea ce este (aproape) cu neputinţă de realizat; imposibil de făcut, de conceput în mod logic; lucru imposibil; ceea ce împiedică realizarea a ceva; ceea ce nu poate exista; ceea ce nu se poate face, ceea ce nu se poate produce, nu poate fi realizat. 68. Sensul noţiunii de „imposibilitate“ care se degajă din aceste definiţii este cel al unei imposibilităţi reale şi obiective, şi nu relative, care nu depinde de persoană, exterioare acesteia. De asemenea, prin caracterul obiectiv al imposibilităţii se subînţelege faptul că respectiva situaţie este insurmontabilă, nu poate fi împiedicată sau îndepărtată, deci nu se poate interveni spre a înlătura respectivul motiv ce a determinat imposibilitatea, utilizându-se metode/mijloace/acţiuni obişnuite, uzuale. De aici rezultă caracterul său extraordinar, ieşit din comun, în afara naturii fireşti. Trăsătura caracteristică definitorie a „imposibilităţii“ este aceea că aceasta trebuie să fie reală, obiectivă şi de natură insurmontabilă, cu neputinţă de împiedicat. 69. În concluzie, Curtea constată că sensul sintagmei „imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile“, cuprinsă în art. 107 alin. (3) din Constituţie, trebuie să se raporteze, invariabil, la caracterul obiectiv, real, cert şi demonstrabil/comensurabil al unor evenimente ce au loc independent de conduita subiectivă sau voinţa unei persoane, exterioare acesteia şi care o împiedică în mod evident să-şi exercite prerogativele specifice mandatului. b) Odată explicitat sensul sintagmei „imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile“, Curtea urmează a analiza dacă, prin emiterea Deciziei nr. 247/2018, prim-ministrul a procedat într-un mod contrar art. 107 alin. (3) din Constituţie, în raport cu interpretarea constituţională a acestei sintagme. 70. Decizia nr. 247 din 31 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 31 iulie 2018, semnată de prim-ministrul în funcţie şi contrasemnată de secretarul general al Guvernului, are următorul conţinut: "În temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, prim-ministrul emite prezenta decizie. ARTICOL UNIC În perioada 6-13 august 2018, domnul Paul Stănescu, viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, exercită atribuţiile prim-ministrului privind conducerea operativă a activităţii Guvernului României." 71. Potrivit susţinerilor autorului cererii, prin emiterea acestei decizii, prim-ministrul s-a plasat în afara cadrului constituţional, încălcând competenţa exclusivă a Preşedintelui României de a numi, în temeiul art. 107 alin. (3) din Constituţie, un prim-ministru interimar, în considerarea imposibilităţii prim-ministrului titular de a-şi exercita direct atribuţiile. Constituţia nu prevede posibilitatea acestuia de a-şi delega propriile atribuţii, această operaţiune realizându-se exclusiv în conformitate cu norma fundamentală anterior menţionată, respectiv prin Decret al Preşedintelui de numire a unuia dintre membrii Guvernului în calitate de prim-ministru interimar. 72. Revine Curţii a examina incidenţa art. 107 alin. (3) din Constituţie la speţa de faţă, respectiv emiterea unei decizii prin care prim-ministrul îşi deleagă unele atribuţii, respectiv pe cele privind conducerea operativă a activităţii Guvernului României, unui viceprim-ministru, prin raportare la criticile formulate în prezenta sesizare. 73. Potrivit art. 107 alin. (3) din Legea fundamentală, interimatul prim-ministrului intervine dacă acesta se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106, cu excepţia revocării, sau este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile. Preşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile prim-ministrului, până la formarea noului Guvern. Interimatul, pe perioada imposibilităţii exercitării atribuţiilor, încetează dacă prim-ministrul îşi reia activitatea în Guvern. Articolul 106 din Constituţie, cu titlul marginal Încetarea funcţiei de membru al Guvernului, prevede că „Funcţia de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.“ Coroborând cele două texte fundamentale, rezultă că situaţiile limitativ prevăzute de Constituţie pentru care se declanşează procedura instituirii interimatului prim-ministrului sunt: demisia, pierderea drepturilor electorale, starea de incompatibilitate, decesul sau imposibilitatea exercitării atribuţiilor, ori alte cazuri prevăzute de lege. 74. Curtea constată că toate situaţiile enumerate în art. 106 din Constituţie au ca element comun survenirea, în timpul exercitării mandatului, a unui act sau unei stări de fapt sau de drept obiective, care împiedică în mod indiscutabil exercitarea atribuţiilor specifice mandatului, determinând încetarea funcţiei de membru al Guvernului. Această caracteristică comună dezvăluie raţiunea pentru care legiuitorul constituant, atunci când a reglementat interimatul prim-ministrului, a făcut trimitere, în art. 107 alin. (3) din Constituţie, la situaţiile limitativ şi expres prevăzute în art. 106, aplicabile oricărui membru al Guvernului, alăturând acestora, în considerarea calităţii sale cu totul distincte prin raportare la ceilalţi membri ai Guvernului, şi pe cea referitoare la imposibilitatea exercitării atribuţiilor prim-ministrului. Doar acest element comun, al factorului obiectiv, explică în mod raţional enumerarea acestor cazuri în cuprinsul aceleiaşi norme constituţionale a art. 107 alin. (3), prin utilizarea tehnicii normei de trimitere la art. 106, pentru a defini în mod sistematizat, coerent şi complet ipotezele ce justifică interimatul prim-ministrului. Astfel, dacă în cuprinsul art. 106, cazurile de încetare a funcţiei de membru al Guvernului sunt determinate precis, limitativ şi expres - demisia, revocarea, pierderea drepturilor electorale, starea de incompatibilitate şi decesul -, legiuitorul constituant a utilizat sintagma analizată, ce are caracter de generalitate, pentru a acoperi orice altă situaţie care se caracterizează prin aceleaşi trăsături cu ale cazurilor limitativ enumerate, respectiv să fie real, obiectiv şi insurmontabil şi care conduce la acelaşi efect, cel al împiedicării obiective - de jure sau de facto - a exercitării în continuare a prerogativelor mandatului de prim-ministru. 75. Decizia nr. 247/2018 reprezintă actul administrativ al prim-ministrului prin care un viceprim-ministru este împuternicit să exercite atribuţiile privind conducerea operativă a activităţii Guvernului României în perioada 6-13 august 2018. Analizând conţinutul şi efectele juridice ale acestei decizii, prin raportare la sensul sintagmei „imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile“, cuprins în art. 107 alin. (3) din Constituţie, astfel cum a fost explicitat în prealabil, Curtea constată că nu sunt întrunite elementele caracteristice unei situaţii de imposibilitate a exercitării atribuţiilor specifice mandatului de prim-ministru, în considerarea argumentelor ce urmează a fi expuse. 76. Astfel, decizia fixează o perioadă scurtă de timp în care doar unele dintre atribuţiile prim-ministrului, şi nu toate, urmează a fi exercitate de un alt membru al Guvernului. Potrivit Deciziei nr. 247/2018, titularul de drept al funcţiei de prim-ministru îşi menţine celelalte atribuţii specifice, ceea ce indică, în mod indubitabil, deplina sa capacitate fizică, psihică şi intelectuală de a le exercita. Or, art. 107 alin. (3) din Constituţie, prin utilizarea substantivului „atribuţiilor“, are în vedere, în mod evident, o imposibilitate totală, care vizează neputinţa generală, absolută de exercitare a tuturor atribuţiilor specifice mandatului. Doar astfel imposibilitatea poate fi obiectivă, deoarece, în discuţie fiind capacitatea fizică şi intelectuală a persoanei de a analiza şi decide, nu se poate concepe că, în privinţa anumitor atribuţii, aceasta are posibilitatea de a decide, iar cu privire la altele, nu. 77. Pe de altă parte, utilizarea substantivului „atribuţiilor“ la forma articulată a pluralului în cuprinsul dispoziţiilor art. 107 alin. (3) din Legea fundamentală indică plenitudinea de competenţă de care se bucură prim-ministrul interimar. Aşadar, mandatul constituţional al prim-ministrului interimar nu cunoaşte niciun fel de limitare, acesta fiind îndrituit direct de norma constituţională invocată să exercite aceleaşi atribuţii ca şi titularul de drept. 78. Din cele de mai sus rezultă, raportat la obiectul cererii de constatare a conflictului, că numirea unuia dintre viceprim-miniştri pentru a exercita unele atribuţii ale prim-ministrului nu poate echivala cu instituirea de facto a unui prim-ministru interimar, deoarece din cuprinsul Deciziei nr. 247/2018 nu rezultă, pe de o parte, existenţa unei stări de imposibilitate totale, care ar împiedica în mod real, obiectiv şi insurmontabil prim-ministrul titular de la exercitarea tuturor atribuţiilor sale, iar, pe de altă parte, din conţinutul acesteia lipseşte elementul esenţial al plenitudinii de competenţă de care beneficiază, în temeiul Constituţiei, prim-ministrul interimar. Cu alte cuvinte, nu se poate susţine că Decizia nr. 247/2018 ar avea, în fapt, aceleaşi efecte juridice cu cele specifice decretului prin care Preşedintele României numeşte, în temeiul art. 107 alin. (3) din Constituţie, un prim-ministru interimar care să exercite (toate) atribuţiile prim-ministrului, până la formarea noului Guvern. Decizia contestată are natura unui act administrativ prin care şeful Guvernului împuterniceşte unul dintre viceprim-miniştri să exercite unele dintre atribuţiile sale, şi anume cele referitoare la conducerea operativă a activităţii Guvernului, pentru o perioadă scurtă şi determinată. 79. Curtea reţine că, spre deosebire de efectul Deciziei nr. 247/2018, interimatul reglementat de art. 107 alin. (3) din Constituţie survine ca urmare a unui eveniment extraordinar intervenit în cursul exercitării mandatului prim-ministrului titular şi reprezintă, prin urmare, o soluţie temporară, tranzitorie şi de excepţie, prin care se menţin stabilitatea, continuitatea şi buna funcţionare a Guvernului, până la formarea unui nou Guvern, dacă starea imposibilităţii în care se află prim-ministrul titular nu încetează în termen de 45 de zile. Interimatul astfel instituit are în vedere, prin urmare, imposibilitatea obiectivă, reală şi insurmontabilă în care se află prim-ministrul, fără a fi cunoscută perioada de timp în care această situaţie va persista. De aceea, pentru conducerea şi coordonarea aceluiaşi Guvern, prim-ministrul interimar se bucură de plenitudine de competenţă, identică cu cea a prim-ministrului titular de drept, pe durata maximală a termenului de 45 de zile, însă lipsa titularului de drept al funcţiei peste acest termen determină, potrivit art. 110 alin. (2) din Constituţie, demiterea Guvernului şi declanşarea procedurii formării unui nou Guvern. 80. Or, în speţa de faţă, nu se poate pune problema riscului creării unei situaţii de instabilitate sau întrerupere a activităţii guvernamentale, prin absenţa prim-ministrului de la coordonarea şi conducerea, în mod direct, a activităţii Guvernului pentru o perioadă de 8 zile (6-13 august 2018). Dimpotrivă, Decizia este emisă cu intenţia evidentă de a asigura continuitatea în aceleaşi condiţii a activităţilor specifice Guvernului, prin delegarea atribuţiilor cu caracter operativ unui viceprim-ministru. Prin urmare, nici ipoteza cuprinsă în art. 107 alin. (3) fraza întâi, ultima teză - „până la formarea noului Guvern“ - nu îşi găseşte aplicarea în cazul de faţă. 81. În concluzie, Curtea constată că situaţia de drept şi de fapt exprimată prin Decizia nr. 247/2018 a prim-ministrului României nu corespunde ipotezei instituite de legiuitorul constituant la art. 107 alin. (3) din Legea fundamentală, de vreme ce aceasta nu poate fi caracterizată drept o „imposibilitate de exercitare a atribuţiilor“ ce configurează mandatul prim-ministrului, deoarece: a) lipseşte elementul de obiectivitate, de veridicitate şi de insurmontabilitate specific imposibilităţii de exercitare a atribuţiilor; b) competenţa atribuită prin actul prim-ministrului nu este una plenară, totală (ca în cazul prim-ministrului interimar desemnat prin decret al Preşedintelui), ci una partajată, limitată doar la acele atribuţii ale prim-ministrului privind conducerea operativă a activităţii Guvernului; c) elementul temporal al pretinsei imposibilităţi este clar şi de la bun început strict determinat în decizia prim-ministrului, fiind, în mod concret, limitat la 8 zile; d) împrejurările de fapt şi de drept ce au generat emiterea Deciziei nr. 247/2018 nu pot constitui ipoteze valide pentru instituirea interimatului prim-ministrului, ce are ca scop final şi esenţial formarea noului Guvern. Prin urmare, art. 107 alin. (3) din Constituţie nu poate fi incident în cauză. 82. Întrucât nu sunt întrunite condiţiile art. 107 alin. (3) din Legea fundamentală cu privire la starea de imposibilitate a prim-ministrului de a-şi exercita atribuţiile, nu poate fi reţinută nici critica autorului sesizării referitoare la „omisiunea“ prim-ministrului de a-l înştiinţa pe Preşedinte cu privire la imposibilitatea în care acesta se află. Aşadar, prim-ministrul nu s-a aflat într-o stare de imposibilitate care să necesite încunoştinţarea Preşedintelui în scopul iniţierii procedurii pentru numirea unui prim-ministru interimar, în conformitate cu art. 107 alin. (3) din Constituţie. 83. De altfel, Curtea observă că Decizia nr. 247/2018 se înscrie în practica guvernamentală constantă în materie care demonstrează faptul că, în decursul anilor, prim-miniştrii în funcţie au procedat similar cu privire la delegarea atribuţiilor prim-ministrului privind conducerea operativă a activităţii Guvernului României. Astfel, în perioada decembrie 2013 - august 2017, prim-miniştrii au emis în total 7 decizii similare ca obiect cu Decizia nr. 247/2018, fără a fi contestate de şeful statului, cu atât mai puţin să constituie motiv de sesizare a Curţii Constituţionale pentru soluţionarea unei cereri de constatare a unui conflict juridic de natură constituţională. 84. Practica prezidenţială în materie este de asemenea constantă, în sensul că, în perioada decembrie 1999 - ianuarie 2018 pot fi identificate 5 cazuri de decrete ale Preşedintelui statului pentru desemnarea unui membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, în toate aceste cazuri fiind vorba despre decrete prealabile formării unui nou Guvern, cu o singură excepţie, respectiv Decretul nr. 565/2015, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 445 din 22 iunie 2015, emis ca urmare a unei scrisori a prim-ministrului în funcţie adresate Preşedintelui, prin care informa cu privire la starea sa de sănătate, ce a constituit motiv de imposibilitate a exercitării atribuţiilor. Această situaţie de fapt şi de drept este, însă, cu totul diferită de cea care a justificat emiterea Deciziei nr. 247/2018 a prim-ministrului - contestată prin prezenta cerere. 85. În sfârşit, analizând dispoziţiile constituţionale şi legale din 18 state din Europa, referitoare la procedura de înlocuire a prim-ministrului pe perioada absenţei sale, Curtea constată că în 15 state, legislaţia prevede prerogativa prim-ministrului de a numi, prin act propriu, un înlocuitor pe perioada absenţei/concediului sau imposibilităţii sale temporare de a-şi exercita atribuţiile. Acesta este, de regulă, viceprim-ministrul (sau unul dintre aceştia) sau ministrul cu cea mai mare vechime în funcţie/cel mai în vârstă sau un alt ministru (Austria, Bulgaria, Cehia, Estonia, Finlanda, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia); c) Posibilitatea creării unui blocaj instituţional 86. Dată fiind concluzia de la pct. b) al analizei de faţă, Curtea urmează să constate, în consecinţă, faptul că, nefiind incident textul constituţional pretins încălcat, respectiv art. 107 alin. (3) din Constituţie, nu a existat nici aptitudinea/capacitatea pretinsului conflict de a genera un blocaj instituţional. Condiţiile stabilite de Curtea Constituţională pe cale jurisprudenţială pentru a fi constatată existenţa unui conflict juridic de natură constituţională sunt subsecvente şi cumulative. Constatarea încălcării unui text fundamental reprezintă condiţia sine qua non pentru examinarea în continuare a condiţiei privind generarea unui blocaj instituţional. Doar întrunirea cumulativă a acestor condiţii conduce la concluzia existenţei unui veritabil conflict juridic de natură constituţională, în sensul acestui concept precizat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Or, neexistând o încălcare a textului constituţional invocat, acesta nefiind incident, Curtea constată că nu a existat nici posibilitatea generării unui blocaj instituţional. 87. Având în vedere considerentele expuse, dispoziţiile art. 146 lit. e) din Constituţie, precum şi prevederile art. 11 alin. (1) lit. A.e), ale art. 34 şi 35 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge cererea formulată de Preşedintele României şi constată că nu există conflict juridic de natură constituţională între prim-ministrul României, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte, în legătură cu emiterea de către prim-ministru a Deciziei nr. 247/2018 pentru exercitarea unor atribuţii. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din 12 septembrie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Claudia-Margareta Krupenschi OPINIE SEPARATĂ la Decizia Curţii Constituţionale nr. 538 din 12 septembrie 2018 În dezacord cu soluţia pronunţată, cu majoritate de voturi, de Curtea Constituţională formulăm prezenta opinie separată, considerând că cererea formulată de Preşedintele României se impunea a fi admisă, să se constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între prim-ministrul României, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte, şi să se dispună obligarea prim-ministrului ca, ori de câte ori apreciază că se află într-o împrejurare care îl pune în imposibilitatea exercitării atribuţiilor, să urmeze procedura prevăzută de art. 107 alin. (3) din Constituţie, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare: 1. Motivarea autorului sesizării În motivarea cererii formulate, Preşedintele României a solicitat Curţii Constituţionale să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între prim-ministrul României, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte, determinat de desemnarea, prin decizie a prim-ministrului, a unui alt membru al Guvernului în vederea exercitării cu caracter temporar a atribuţiilor de prim-ministru, în condiţiile în care Preşedintele României are, potrivit art. 107 alin. (3) din Constituţie, competenţa de a desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, în situaţia în care prim-ministrul se află în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile. În susţinerea sesizării formulate, Preşedintele României a arătat că: • La data de 31 iulie 2018, prim-ministrul României a decis ca, în perioada 6-13 august 2018, unul dintre membrii Guvernului, respectiv unul dintre viceprim-miniştri, să exercite atribuţiile prim-ministrului privind conducerea operativă a activităţii Guvernului României (în acest sens a fost emisă Decizia nr. 247/2018 pentru exercitarea unor atribuţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 31 iulie 2018). • Această conduită a prim-ministrului a fost de natură să afecteze rolul constituţional al Guvernului, structura şi desfăşurarea activităţii Guvernului, conducând la fragmentarea arbitrară a atribuţiilor acestei autorităţi constituţionale în atribuţii operative şi atribuţii neoperative. Astfel, funcţionarea Guvernului României este plasată în afara cadrului constituţional, cu consecinţe multiple ce vizează inclusiv posibilitatea Preşedintelui României de a-şi îndeplini competenţa constituţională de a desemna un prim-ministru interimar, în condiţiile art. 107 alin. (3) din Constituţie. • Prin decizia sa de a stabili că un ministru urmează să exercite conducerea Guvernului, prim-ministrul a încălcat dispoziţiile art. 107 alin. (1), pe cele ale art. 107 alin. (3) raportat la art. 110 alin. (2) din Constituţie, precum şi pe cele ale art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală în componenta sa referitoare la supremaţia Constituţiei, precum şi principiul colaborării loiale, astfel cum a fost dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. 2. Analiza criticilor de neconstituţionalitate 2.1. Problema de drept ce se impune a fi dezlegată de Curtea Constituţională vizează posibilitatea prim-ministrului de a stabili ca un alt membru al Guvernului să exercite atribuţiile prim-ministrului de conducere a activităţii Guvernului. Situaţiile obiective sau subiective ce pot interveni în viaţa persoanei ce deţine funcţia de prim-ministru nu sunt de natură să o plaseze automat în imposibilitatea exercitării atribuţiilor. De aceea, în ipoteza unei împrejurări în care prim-ministrul ar fi nevoit să se îndepărteze temporar de activitatea Guvernului, acesta urmează să aprecieze - desigur, în măsura în care acest lucru este posibil - cu privire la exercitarea propriilor atribuţii, fie în sensul păstrării şi continuării exercitării acestora (mai ales în condiţiile dezvoltării tehnologiei în domeniul comunicaţiilor), fie să comunice Preşedintelui României situaţia în care se află, în vederea desemnării unui prim-ministru interimar. În ipoteza în care situaţia survenită nu îl plasează pe prim-ministru în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile - însă îl îndepărtează temporar de activitatea Guvernului - atribuţiile prim-ministrului nu pot fi nici fragmentate şi nici temporar cedate, fără ca în acest mod să nu fie încălcată voinţa legiuitorului constituant. 2.2. Rolul constituţional şi specificul atribuţiilor prim-ministrului Legiuitorul constituant nu a consacrat prim-ministrului posibilitatea de a desemna un alt membru al Guvernului în vederea exercitării chiar şi cu caracter temporar a atribuţiilor sale. Această competenţă este acordată exclusiv Preşedintelui României care, în conformitate cu prevederile art. 107 alin. (3) din Constituţie, în cazul în care prim-ministrul se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 106 din Constituţie (demisie, revocare, pierderea drepturilor electorale, deces, alte cazuri prevăzute de lege) ori este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, desemnează un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar. Această concluzie se desprinde nu numai din analiza şi interpretarea sistematică a prevederilor constituţionale ale art. 107 alin. (1) şi (3), art. 110 alin. (2) şi art. 85, cu cele ale dispoziţiilor Legii nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, dar aceasta a fost şi voinţa legiuitorului constituant - originar, cât şi derivat, în acelaşi sens fiind şi opiniile exprimate în literatura juridică de specialitate. Legea fundamentală consacră prim-ministrului un statut juridic distinct şi bine determinat prin modul de desemnare, numire, înlocuire şi prin atribuţiile acestuia ce rezultă din: • dispoziţiile constituţionale ale art. 85 şi ale art. 103, ce prevăd că atât desemnarea, cât şi formarea întregului Guvern sunt indisolubil legate de persoana ce urmează a îndeplini funcţia de prim-ministru; • dispoziţiile art. 107 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora prim-ministrul conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, respectând atribuţiile ce le revin; de asemenea, prim-ministrul prezintă Camerei Deputaţilor sau Senatului rapoarte şi declaraţii cu privire la politica Guvernului, care se dezbat cu prioritate; • atribuţiile conferite de Constituţie şi de lege se exercită de prim-ministru până la încetarea mandatului Guvernului. Astfel, potrivit art. 110 alin. (2) din Constituţie, Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate sau dacă prim-ministrul se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 106, cu excepţia revocării, ori este în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 45 de zile. Atribuţia/competenţa conferită prin Constituţie prim-ministrului de a conduce Guvernul şi de a coordona activitatea membrilor acestuia îi conferă prim-ministrului o poziţie distinctă în raport cu ceilalţi miniştri, ce îi permite, în temeiul Legii nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor: - să convoace şi să conducă şedinţele de Guvern; – să semneze în numele Guvernului actele acestuia şi să le promoveze; – să reprezinte instituţia în relaţia cu celelalte autorităţi; – să ia orice alte decizii în limitele competenţelor sale; – să beneficieze de o autoritate de necontestat în interiorul Guvernului, legiuitorul stabilind că, atunci când în Cabinet nu se poate ajunge la consens, deciziile sunt luate de către prim-ministru. Din analiza acestor dispoziţii referitoare la rolul constituţional şi specificul atribuţiilor prim-ministrului rezultă că: - prim-ministrul îşi exercită atribuţiile constituţionale şi legale pe toată durata mandatului Guvernului; – competenţa de a conduce Guvernul are un caracter unitar şi este atribuită de Constituţie exclusiv prim-ministrului, respectiv prim-ministrului interimar desemnat de Preşedintele României, în condiţiile art. 107 alin. (3) din Constituţie; – prim-ministrul interimar va exercita toate atribuţiile prim-ministrului, Legea fundamentală neconţinând vreo dispoziţie din care să rezulte o limitare a exercitării acestora; – competenţa de a conduce Guvernul nu poate fi fragmentată/fracţionată prin voinţa exclusivă a titularului funcţiei; – prim-ministrul îşi exercită atribuţiile permanent şi neîntrerupt oriunde s-ar afla (inclusiv în vacanţă, în deplasări externe); însă, ori de câte ori acesta ar aprecia că se află într-o imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, devin incidente prevederile constituţionale referitoare la interimatul funcţiei de prim-ministru; – prim-ministrul nu are un drept propriu de a propune persoana ce va fi desemnată să exercite atribuţiile de prim-ministru în absenţa acestuia; Preşedintele României este singura autoritate competentă să constate imposibilitatea exercitării de către acesta a atribuţiilor, caz în care desemnează un prim-ministru interimar dintre ceilalţi membri ai Guvernului; în acest sens, Constituţia recunoaşte un drept exclusiv al Preşedintelui României de a alege dintre membrii Guvernului persoana ce va fi desemnată prim-ministru interimar. Interimatul nu poate dura mai mult de 45 de zile. Orice interpretare potrivit căreia prim-ministrul ar putea să decidă el însuşi ca un alt membru al Guvernului să exercite atribuţiile de prim-ministru: - ar goli de conţinut dispoziţiile art. 107 alin. (1) şi (3) şi art. 110 alin. (2) din Constituţie, în ceea ce priveşte rolul constituţional al prim-ministrului şi exercitarea unor competenţe proprii ale Preşedintelui României, întrucât: • ar însemna să se permită ca exercitarea atribuţiilor prim-ministrului de către o altă persoană decât cea învestită de Parlament să fie posibilă pe o durată nelimitată; o asemenea ipoteză, nefiind prevăzută în Constituţie, dar nici în Legea nr. 90/2001, nu beneficiază de niciun regim juridic (durată, condiţii şi efecte); spre deosebire de aceasta, interimatul funcţiei de prim-ministru are prevăzută durata maximă (o perioadă de cel mult 45 de zile), precum şi consecinţa depăşirii termenului constituţional, respectiv încetarea mandatului Guvernului, în condiţiile art. 110 alin. (2) din Constituţie; – ar echivala cu încălcarea ansamblului de dispoziţii constituţionale ce reglementează organizarea şi funcţionarea Guvernului, precum şi raporturile acestuia cu autorităţile şi instituţiile publice, în general, cu Parlamentul şi cu Preşedintele României, în special. 2.3. Constituţia nu conferă prim-ministrului posibilitatea de a-şi delega atribuţiile În ceea ce priveşte posibilitatea ca prim-ministrul să îşi poată delega atribuţiile, legiuitorul constituant - atât cel originar, cât şi cel derivat - a exclus această competenţă din conţinutul normativ al Legii fundamentale, indiferent de motiv (lipseşte din ţară sau absentează din alt motiv, imposibilitatea este generată de o situaţie medicală sau personală etc.). • Între tezele Proiectului de Constituţie adoptate în anul 1991, în cadrul titlului III, capitolul III, secţiunea 1, mai exact în teza 5, se prevedea: "Prim-ministrul conduce guvernul, coordonează activitatea miniştrilor, cu respectarea atribuţiilor ce le revin potrivit legii şi răspunde de activitatea acestuia în faţa Parlamentului. În cazul în care prim-ministrul deleagă, potrivit legii, altui membru al guvernului unele din atribuţiile sale, răspunderea în faţa Parlamentului pentru modul de exercitare a acestor atribuţii aparţine prim-ministrului. Dacă prim-ministrul este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, Preşedintele României va desemna un alt membru al guvernului să gireze funcţia de prim-ministru pe o perioadă ce nu poate depăşi 15 zile. Prevederile alineatului precedent se aplică în mod corespunzător şi celorlalţi membri ai guvernului“ (A se vedea Geneza Constituţiei României - Lucrările Adunării Constituante, Ed. R.A. Monitorul Oficial, Bucureşti, 1998, pag. 450; Adunarea Constituantă, 11 iulie 1990 - 21 noiembrie 1991, Ed. R.A. Monitorul Oficial, Bucureşti, 1998, pag. 68)." • Referitor la posibilitatea prim-ministrului de a-şi delega atribuţiile, în cadrul dezbaterilor Adunării Constituante legiuitorul constituant originar a respins ideea ca un prim-viceprim-ministru unic să îl poată înlocui pe prim-ministru ori ca prim-ministrul să îşi poată delega o parte din atribuţii unui alt ministru (A se vedea stenograma şedinţei Adunării Constituante din data de 23 aprilie, Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 12 din 25 aprilie 1991, stenograma şedinţei Adunării Constituante din data de 24 aprilie 1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 13 din 26 aprilie 1991, stenograma şedinţei Adunării Constituante din data de 5 noiembrie 1991, Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 33 din 7 noiembrie 1991). Astfel, deşi teza 5 - din cadrul titlului III, capitolul III, secţiunea 1 - a fost iniţial însuşită, soluţiile adoptate de Adunarea Constituantă cu privire la raporturile constituţionale dintre autorităţile publice (titlul III din Constituţie) cu prilejul dezbaterii tezei menţionate au condus Comisia de redactare a Proiectului de Constituţie la elaborarea unui text (art. 105 din proiect), din care posibilitatea prim-ministrului de a-şi delega atribuţiile a fost eliminată. Referitor la acest articol 105 al Proiectului de Constituţie, în cadrul dezbaterilor din Comisie s-a depus un amendament care viza reintroducerea ipotezei delegării. Potrivit Raportului Comisiei de redactare, cu privire la art. 105 (devenit art. 106), a fost formulat un amendament (înscris în Raport sub nr. 755), prin care se solicita completarea şi restructurarea acestui articol astfel: „Prim-ministrul desemnează din cadrul membrilor Guvernului un locţiitor al său. Acesta preia temporar funcţia prim-ministrului dacă acesta este în imposibilitatea temporară de a-şi exercita atribuţiile.(...)“. Din conţinutul aceluiaşi raport rezultă că amendamentul a fost respins de Comisie cu următoarea motivare: „Potrivit principiului simetriei juridice, şi funcţiile cu titlu interimar trebuie ocupate prin respectarea, pe cât posibil, a procedurii de învestire a titularului. De vreme ce actul juridic final prin care o persoană fizică dobândeşte calitatea de prim-ministru este decretul prezidenţial de numire, se subînţelege că şi numirea unui locţiitor al prim-ministrului trebuie să fie rezultatul manifestării aceleiaşi voinţe juridice. De altfel, experienţa istorică a confirmat că soluţia propusă este extrem de periculoasă“. (A se vedea Geneza Constituţiei României - Lucrările Adunării Constituante, Ed. R.A. Monitorul Oficial, Bucureşti, 1998, pag. 647). De altfel, şi din dezbaterile asupra titlul III al Proiectului de Constituţie - ce au avut loc în şedinţa Adunării Constituante din 5 noiembrie 1991 - rezultă că amendamentul stipulat la poziţia 755 a fost retras (A se vedea Geneza Constituţiei României - Lucrările Adunării Constituante, Ed. R.A. Monitorul Oficial, Bucureşti, 1998, pag. 752). În lucrarea intitulată „Odiseea elaborării Constituţiei“ se reţine că: «articolul 106 (prim-ministrul), în Proiect art. 105, într-o primă discuţie a fost adoptat fără probleme, în versiunea Proiectului, ca ulterior, cu prilejul corelărilor generale, să sufere două modificări: a) la alin. 2 s-a introdus încă o teză: „interimatul pe perioada imposibilităţii exercitării atribuţiilor încetează dacă prim-ministrul îşi reia activitatea în Guvern“ şi b) la alin. 3 s-a schimbat termenul de 15 zile în 45 de zile.» (A se vedea Antonie Iorgovan, Odiseea elaborării Constituţiei - fapte şi documente, oameni şi caractere - cronică şi explicaţii, dezvăluiri şi meditaţii, Ed. Uniunii Vatra Românească, Târgu Mureş, 1998, pag. 509 şi pag. 573, notele nr. 86-88). Astfel, alin. (2) al art. 106 din Constituţie, în forma adoptată în anul 1991, stipula: „Dacă prim-ministrul se află într-una din situaţiile prevăzute la articolul 105 sau este în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile, Preşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile prim-ministrului, până la formarea noului Guvern. Interimatul, pe perioada imposibilităţii exercitării atribuţiilor, încetează dacă prim-ministrul îşi reia activitatea în Guvern.“ • Voinţa legiuitorului constituant originar în ceea ce priveşte imposibilitatea prim-ministrului de a-şi delega atribuţii a fost menţinută şi de legiuitorul constituant derivat în cadrul revizuirii Legii fundamentale din anul 2003, textul analizat suferind o singură modificare ce viza includerea revocării ca excepţie de la cauzele de încetare a funcţiei de prim-ministru. Aşadar, voinţa constituantului - neechivocă şi nesusceptibilă de interpretări - a fost aceea de a nu permite prim-ministrului să desemneze un alt membru al Cabinetului care să preia temporar funcţia prim-ministrului sau atribuţii ale acestuia. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa anterioară a Curţii Constituţionale. Astfel, prin Decizia nr. 358/2018 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 7 iunie 2018, Curtea Constituţională, statuând că are rolul de a identifica voinţa constituantului originar, împreună cu motivaţiile care au stat la baza acesteia, apelând, astfel, la metoda istorică de interpretare, a reţinut: „în măsura în care această voinţă este neechivocă şi nesusceptibilă de interpretări, Curtea nu se poate îndepărta de la voinţa constituantului originar, în sensul că, prin mijlocirea altor metode de interpretare, să dea o nouă/altă interpretare textului constituţional în discuţie, pentru că altminteri s-ar substitui legiuitorului constituant originar. Or, interpretarea nu este o activitate generatoare de norme juridice, ci de explicitare a acestora (a se vedea, cu privire la interpretarea normelor juridice, Decizia nr. 619 din 11 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 6 din 4 ianuarie 2017, paragraful 30, şi Decizia nr. 61 din 7 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 30 martie 2017, paragraful 36).“ În acord cu voinţa legiuitorului constituant, Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor nu îi consacră prim-ministrului posibilitatea de a-şi delega atribuţiile. Astfel, deşi din art. 48 coroborat cu art. 51 din Legea nr. 90/2001 rezultă că, în cazul în care un ministru, din diferite motive, nu îşi poate exercita atribuţiile curente, va putea desemna un secretar de stat în vederea exercitării acestor atribuţii, înştiinţându-l pe prim-ministru despre aceasta; pentru prim-ministru o asemenea ipoteză nu este reglementată. De altfel, şi în literatura juridică de specialitate a fost constant exprimată opinia potrivit căreia prim-ministrul nu îşi poate delega atribuţiile, chiar dacă lipseşte din ţară sau absentează din alt motiv. Numai Preşedintele României poate da o asemenea delegare prin numirea unui prim-ministru interimar. Această opinie se regăseşte în toate lucrările de referinţă din 1992 şi până în prezent ce privesc Legea fundamentală (Constituţia României comentată şi adnotată, R.A. Monitorul Oficial, Bucureşti, 1992, pag. 235; Constituţia României revizuită - comentarii şi explicaţii, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004, pag. 182; Constituţia României - Comentariu pe articole - coordonatori, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008, pag. 993-996). Doar o asemenea soluţie este compatibilă cu votul de încredere primit de prim-ministru din partea Parlamentului - asigurând respectarea principiului simetriei actelor juridice - şi este în acord cu voinţa legiuitorului constituant. Eliminarea de către legiuitorul constituant originar a posibilităţii delegării şi menţinerea ipotezei de la alin. (2) al art. 105 - devenit alin. (2) al art. 106 din Constituţie până la revizuire şi, ulterior acesteia, alin. (3) al art. 107 - conduce la concluzia că prin sintagma „imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile“ se înţelege orice împrejurare care - prin propria apreciere a prim-ministrului sau prin efectul unei evaluări externe (medicale, spre exemplu) - îl pune pe acesta în situaţia de a nu-şi putea exercita atribuţiile. În oricare dintre ipoteze, prim-ministrul nu îşi poate desemna un înlocuitor pentru tot sau pentru o parte dintre atribuţiile sale, singura soluţie prevăzută de legiuitorul constituant fiind mecanismul desemnării prim-ministrului interimar de către Preşedintele României. Numai în acest mod se asigură deplina respectare a dispoziţiilor art. 85 şi art. 103 din Constituţie - faţă de care cele ale art. 107 alin. (3) sunt simetrice - şi se înlătură posibilitatea eludării, prin recurgerea la delegare, a consecinţelor prevăzute în art. 110 alin. (2) din Constituţie. Or, prin omisiunea prim-ministrului de a aduce la cunoştinţa Preşedintelui României imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile şi prin acţiunea acestuia de a desemna un alt membru al Guvernului să exercite, cu caracter temporar, atribuţiile de prim-ministru, emiţând un act cu depăşirea competenţelor stabilite de Legea fundamentală, prim-ministrul s-a situat în afara cadrului constituţional prevăzut de art. 107 alin. (3) din Constituţie. Prin această conduită, prim-ministrul a încălcat şi art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală în componenta sa referitoare la supremaţia Constituţiei, precum şi principiul colaborării loiale, astfel cum a fost dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Prin emiterea Deciziei nr. 247/2018, prim-ministrul şi-a arogat o competenţă care aparţine unei alte autorităţi, respectiv Preşedintelui României, dând naştere unui conflict juridic de natură constituţională ce afectează funcţionarea Guvernului României care, astfel, este plasat în afara cadrului constituţional. De altfel, preambulul Deciziei prim-ministrului nr. 247/2018 nu cuprinde nici motivul de fapt şi nici temeiul juridic ce ar permite desemnarea unui alt membru al Guvernului să exercite atribuţiile prim-ministrului. Art. 19 din Legea nr. 90/2001, invocat ca unic temei de drept, vizează competenţa generală a prim-ministrului de a emite decizii, în îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin. Însă această competenţă generală de a emite decizii poate fi exercitată numai dacă prim-ministrul are, potrivit legii, atribuţia respectivă. Or, aşa cum am arătat, nici Constituţia şi nici Legea nr. 90/2001 nu recunosc prim-ministrului dreptul de a-şi delega atribuţiile. Deşi efectele actului prin care prim-ministrul şi-a exercitat o competenţă nerecunoscută de Constituţie s-au epuizat, conflictul juridic de natură constituţională subzistă. Acest conflict are în vedere funcţionarea Guvernului şi modul în care prim-ministrul îşi exercită atribuţiile constituţionale şi, în mod special, aceea de a conduce Guvernul şi de a coordona activitatea membrilor acestuia. Ori de câte ori prim-ministrul nu mai doreşte (indiferent de raţiunea avută în vedere) sau nu mai poate să exercite atribuţiile de prim-ministru, acesta nu poate recurge la delegarea unora dintre atribuţiile sale, ci trebuie să recurgă la mecanismul prevăzut de art. 107 alin. (3) din Constituţie. Orice altă conduită îl plasează pe prim-ministru în afara Constituţiei. Deşi în Decizia nr. 247/2018 se menţionează că prim-ministrul a delegat viceprim-ministrului atribuţiile sale privind conducerea operativă a activităţii Guvernului României, înţelesul sintagmei „conducerea operativă a activităţii Guvernului României“ nu poate fi identificat şi nu se suprapune cu activitatea curentă a oricărei instituţii publice. prim-ministrul nu a delegat atribuţii ce ţin de managementul curent al unei instituţii publice, în sensul uzual al noţiunii. Operând cu un artificiu lingvistic au fost practic eludate dispoziţiile art. 107 alin. (1) din Constituţie, lăsându-se să se înţeleagă că atribuţia constituţională de a conduce activitatea Guvernului este diferită de cea de conducere operativă a Guvernului. Or, acestea sunt indisolubil legate. Ori de câte ori legiuitorul a dorit să partajeze această conducere, a făcut-o expres. Or, Legea nr. 90/2001 nu face o astfel de distincţie. Voinţa legiuitorului - constituant şi ordinar - a fost aceea ca titularul funcţiei de prim-ministru sau prim-ministrul interimar desemnat de Preşedintele României să exercite toate atribuţiile de prim-ministru, şi nu doar o parte dintre ele. Cu privire la Guvern nu poate fi vorba de o conducere partajată şi cu atât mai puţin de exercitarea concomitentă de către două persoane a aceleiaşi atribuţii constituţionale - conducerea Guvernului. Prin acţiunea prim-ministrului de a desemna un alt membru al Guvernului să exercite, cu caracter temporar, atribuţii de prim-ministru, emiţând un act cu depăşirea competenţelor stabilite de Legea fundamentală, corelativ cu omisiunea prim-ministrului de a aduce la cunoştinţa Preşedintelui României imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile, în situaţia în care nu a dorit să îşi mai exercite toate atribuţiile, prim-ministrul s-a situat în afara cadrului constituţional prevăzut de art. 107 din Constituţie. Pentru aceste considerente, s-ar fi impus ca instanţa de contencios constituţional să admită cererea formulată de Preşedintele României, să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între prim-ministrul României, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte, şi să dispună obligarea prim-ministrului ca, ori de câte ori apreciază că se află într-o împrejurare care îl pune în imposibilitatea exercitării atribuţiilor, să urmeze procedura prevăzută de art. 107 alin. (3) din Constituţie. Judecător, Dr. Livia Doina Stanciu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
